„Moscova nu crede in lacrimi”le lui Putin. Bucurestii, da?

Nu cred ca a fost cineva surprins de victoria lui Vladimir Putin la prezidentialele din Rusia. Nici de „alternanta” Putin-Medvedev, care pare o Matrioshka politica. Deschizandu-l pe Putin, dai de Medvedev, desurubarea lui Medvedev ti-l arata pe Putin, si asa mai departe. Este un fel de „poveste fara de sfarsit”. Zvonul lansat in presa britanica, conform careia Putin nu l-ar mai numi pe Medvedev prim-ministru, nu este(deocamdata) credibil. Exista deja o generatie care s-a nascut cu Putin, iar prima data cand voteaza il au ca alternativa, sau ca optiune, tot pe Putin.

Exista multi rusi care au votat cu Putin pentru ca-l considera „raul cel mai mic”, sau singura optiune viabila, nu pentru ca ar crede in politica sa, sau in capacitatea sa de a face din Rusia o societate mai buna. Restul candidatilor au obtinut putin, sau foarte putin, nici unul nu a produs surpriza. Paralela care se face , „Basescu-Putin”, mi se pare prea putin argumentata si argumentabila, dar si o comparatie fortata(din anumite perspective, comparatia este si caraghioasa). Mai serioasa mi s-ar parea o comparatie a celor doi din perspectiva votului cu „raul cel mai mic”. Nu este doar cazul lui Basescu, in Romania s-a votat de multe ori ca o consecinta a acestei filozofii, dar aceasta comparatie cu Putin o accept si o sustin.

Insa Rusia este mai speciala, si in orice caz mult mai complicata decat Romania. Vladimir Putin a adunat in special voturile provinciei rusesti, in unele gubernii avand o majoritate zdrobitoare, iar principala opozitie,zone unde a inregistrat scoruri sub media finala, a venit din orasele mari, in special Moscova si Sankt Petersburg. Pentru a intelege, Rusia trebuie cunoscuta. Discrepanta intre Moscova si orasele mari, si Rusia rurala, provincia ruseasca profunda, este uriasa. Mai mare decat o vedem in Romania sau in multe alte parti. Capitala si orasele rusesti mari , expuse influentei straine, cosmopolite si occidentalizate, au alta orientare politica, alta sete de democratizare si de democratie decat Rusia profunda si provinciala. Incepand cu veniturile, trecand prin dezbaterea politica locala si terminand cu oferta de oportunitate si nivelul de trai, diferentele sunt coplesitoare, si pe termen mediu de neacoperit.  Probabil, pentru multa vreme de aici incolo, vor ramane astfel. La Moscova, unde au fost si cele mai importante si masive demonstratii anti-Putin, dezbaterea aminteste de lupta politica din orice capitala occidentala, cu accente ce surprind neavizatii care confunda Federatia Rusa cu Uniunea Sovietica. Moscova are o mare dorinta de viata democratica, are nevoie sa imite capitalele occidentale, si ca de multe ori in trecut, doreste sa compare capitala Rusiei cu oricare alta capitala a tarilor cu democratii consacrate. Bloggerul Alexei Navalny, care a lansat in urma cu cativa ani un forum de discutii numit „LiveJournal”, anunta si sustine ca Putin nu va incheia cei sase ani de mandat la Kremlin. Navalny spune ca rezistenta la Putin va fi atat de mare, iar contestarea sa atat de vie , incat acesta va trebui sa paraseasca presidentia ruseasca inainte de 6 ani. Blogul lui Navalny s-a concentrat pe denuntarea coruptiei regimului Putin si a societatii rusesti in general, si pe o mobilizare prin virtual a tuturor oponentilor lui Putin. Mobilizare a dat rezultate, multe dintre manifestatiile anti-Putin fiind consecinta mesajelor lansate pe acel forum, si preluate apoi in virtual. Navalny este un exemplu de mobilizare prin internet,foarte interesant de studiat din punct de vedere sociologic. Dupa ce initial, s-a ocupat de lansarea de mesaje politice , Navalny si-a transformat blogul in „mass complaint machine”(dupa caracterizarea proprie). Se poate traduce prin „masinaria plangerilor colective”, dar si ca „dispozitivul doleantelor publice”. Este un personaj care merita urmarit, fiind prima figura a opozitiei ruse lansata exclusiv in virtual.

Atunci cand si-a sarbatorit victoria, Putin a plans. Multi vor fi cei care se vor grabi sa compare lacrimile lui Putin cu lacrimile lui Basescu. Dar nici motivatia, nici mecanismul declansator, si nici rezultatul nu permit aceasta comparatie. Daca ar fi sa-l ascultam pe Navalny, Putin nu-si va incheia cei sase ani de mandat ca presedinte. Contestarea va veni pe fondul coruptiei endemice a regimului, si a societatii rusesti in general, dar si datorita presiunii uriase pentru democratizare a deciziei politice.

Realegerea lui Putin, in acest context, nu rezolva toate cele de mai sus, si nu poate asigura mult clamata si discutata „stabilitate” de care se vorbeste ca rezultat al alegerilor. Multi, bazandu-se pe concluzia „stabilizarii”, spun ca Rusia va incerca (din nou) sa fie un mare jucator pe scena internationala, dorind sa (re)devina un lider regional, un pol al puterii. Prin clivaj, Romania ar trebui „sa se teama” de putere Rusiei, de coagularea economica pe Rusia(si pe cale de consecinta, plasarea Romaniei in afara jocului economic si investitional), in general, Romania ar trebui „sa tremure”, din nou, din cauza Rusiei. Adica sa continue aceeasi politica de tip „razboiul rece pe cont propriu” pe care a avut-o in ultimii ani. Politica perdanta economic, fara rezultat geopolitic concret, iar pe termen lung imposibila si producatoare de pagube. Nimeni nu va muta Rusia de langa noi. Ar fi un moment bun, ca Romania sa-si schimbe atitudinea, si sa revizuiasca.

Faptul ca la Moscova, sistemul politic rusesc si actualitatea sunt puse din ce in ce mai mult in discutie, iar opinia publica este din ce in ce mai prezenta si mai activa ca partener de dezbatere, face ca opinia lui Navalny, si posibilitatea ca Putin sa aiba un mandat accidentat politic si o puternica opozitie la nivel social, sa fie o probabilitate majora. Iar Moscova , si opinia publica moscovita joaca rolul de „far calauzitor” pentru rusi, care s-au uitat intotdeauna la capitala lor ca la un exemplu, un loc care determina si impune o anume cale, un anumit „trend”. Rusia, atat timp cat nu-si rezolva problemele interne, nu poate deveni un pol al puterii. Ceea ce trebuie inteles insa, este ca Rusia va avea intotdeauna orgolii de mare putere si nostalgii imperiale. In ultimele doua decenii, Rusia a cedat, putin cate putin, ceva din puterea sa, din zonele de influenta, si din maretia imperiala. Sa fie pregatita Rusia sa spuna acum, „Ну вот и всё”, adica „pana aici” sau „asta a fost”, si sa o ia de la capat? Fara rezolvarea problemelor structurale interne, fara o economie performanta si o schimbare a paradigmei economice rusesti, nu vad cum ar putea sa faca acest pas.

Lacrimile victoriei lui Putin se pare ca nu au impresionat pe rusi. Moscova, nu crede in lacrimile lui Putin. Atunci, de ce ar crede Romania?