Începând de sâmbăta trecută, de când am descoperit semnificația unui „deficit cuminte, mai mic de 3% din PIB” (deficit de 17.9% din veniturile bugetare!) mă obsedează o singură idee – ce se poate face pentru a evita soarta Greciei. Sau mai corect spus, mai există vreo soluție de evitare a unui astfel de dezastru?
Este absolut evident că pe măsură ce economia se deteriorează și tot mai multe companii intră în faliment, deficitul bugetar se tot mărește, pentru că scad contribuțiile și se măresc cheltuielile cu ajutoarele. Pentru a compensa deficitul, guvernele fac exact ceea ce nu ar trebui să facă și măresc taxele și contribuțiile, pentru a-l rebalansa. În cazul nostru, am ajuns ca tot mărind CAS-ul să avem taxe cumulate mai mari ca nemții ori elvețienii! Drept urmare, tot mai multe plăți se fac la „gri” sau chiar la „negru”, încasările scăzând pe măsură ce taxele cresc.
Situația noastră nu este singulară, Italia, Spania sau chiar Franța având o evoluție similară. Tot mai des plătitorii de taxe se revoltă sau chiar se refugiază în locuri cu politicieni mai cinstiți sau mai responsabili. Poate că dezastrul Greciei nu este cel mai rău lucru ce se putea întâmpla Europei. În fond, Grecia este o țară mică, fără o pondere semnificativă în economia UE. Scufundarea ei nu va antrena și uriașul colos UE. Dimpotrivă, reprezintă ocazia perfectă de a testa soluțiile de salvare. Chiar și cu Italia și Spania parțial inundate, economia UE rămâne în stare de funcționare.
Adevărata problemă rămân DEFICITELE BUGETARE, care încet, dar sigur, îneacă orice economie, indiferent cât de performantă ar fi. Deși politicienii responsabili ai uniunii au înțeles acest lucru și au enunțat regula de aur, DEFICIT ZERO, rămân neputincioși într-o stupidă competiție a populismului. Drept urmare, deficitele își văd de treabă și inundă pe rând, cu datorii, toate statele Europei. Deja statele sănătoase se pregătesc să își închidă ușile etanșe ale fondurilor structurale, lăsând economiile mai plăpânde să moară singure.
În ceea ce mă privește, mă simt ca un pasager la clasa I al Titanicului. Contractele merg în continuare, e drept cu volume și margini tot mai mici, dar merg. Viața curge, între întâlniri de business și discuții calme și amuzante cu prietenii. Când mă simt deprimat îmi aprind o Cohiba și admir culoarea unui pahar de coniac. Însă senzația de liniște și normalitate e spartă tot mai des de scrâșnetul infrastructurii ce începe să crape, amintindu-mi că suntem cu toții PASAGERI PE TITANIC.
Se pare că Titanicul s-a scufundat pentru că a vrut să ocolească icebergul. Manevra i-a sfâşiat coca pe lateral. Dacă lovea frontal icebergul, îi zguduia, cu siguranţă, dar nici vorbă de scufundare.
@ Bibliotecaru
S-ar putea ca și încercarea de salvare a Greciei să dea aceleași rezultate. Abordarea frontală (ieșirea Greciei din uniunea monetară sau chiar din UE) ar fi dureroasă, dar nu va scufunda uniunea. Evitarea problemei (ca până acum) produce mici găuri în bugetele și așa încărcate ale tuturor țărilor din UE și le va scufunda pe rând pe toate.
Problema este că nimeni nu vrea să pompeze apa afară. Dacă ne gândim la ce a pățit Ceaușescu atunci când a decis austeritatea pentru a plăti datoriile, probabil că este de înțeles de ce niciunul din politicieni nu vrea să riște.
Însă gândiți-vă că datoria externă a României a crescut într-un ritm infernal cu toate că guvernarea TB/PDL a luat măsuri dure de reducere a deficitului. Oare ce urmează? Cât de repede ne vom duce la fund acum?
Ieşirea Greciei din zona euro este o prostie. Celelalte state sunt la fel de grav situate precum Grecia, dar nu au aflat încă… 😀
E posibil să aveți dreptate. Pe de altă parte, atât timp cât grecii nu-și echilibrează bugetul vor fi o piatră de moară legată de gâtul UE. Aveți dreptate că și ceilalți au aceeași problemă, doar că nu e atât de acută. Încă…
Asa este, prietene Porthos, suntem toti pasageri pe Titanic. Scena impactului tragic se poate repeta la nesfarsit, oricate vieti, (virtuale sau nu), ai trai, daca nu se identifica corect evenimentul ascuns care a generat lantul de cauzalitati.
Revenind la deficite: exista doua puncte de vedere care se confrunta. Unul spune: mai intai, trebuie sa ajustam cheltuielile la nivelul veniturilor. Rezultatul este, in mod surprinzator pentru multi, o spirala descendenta ce pare sa nu se termine. Motivul este acela ca mare parte din venituri sunt determinate de cheltuielile statului, asa a mers sistemul, iar corectia este lunga, lunga… Minciuna o fi avand ea picioare scurte, dar asta nu o impiedica sa ajunga relativ departe…
Al doilea punct de vedere este acela ca cheltuielile sunt fixate corect si sunt cvasi inevitabile, problema este cea a veniturilor. Care venituri, insa? Ale perceptorului, ale contribuabilului? Daca este primul caz, perceptorul va incerca sa puna biciul pe contribuabil, convins ca va mai smulge ceva. Posibil, pe termen scurt, apoi parte dintre contribuabili vor hotari ca e mai bine sa iei decat sa dai, si schimba tabara. Daca este al doilea caz, cuiva ii va veni ideea ca trebuie sa „stimulezi”/cheltui, ca sa maresti veniturile contribuabilului si inclusiv ale perceptorului. Asta inseamna de fapt parcurgerea spiralei in sens invers…pentru un timp.
Daca ne uitam cu atentie insa, problema este alta: veniturile si cheltuielile publice sunt precum relatia betivului cu realitatea: pe el il intereseaza in general cum face rost de bani de baut, nu ca e sanatos sau nesanatos sa bei. Cu alte cuvinte, el nu va incerca sa rezolve problema sa reala-dependenta- ci doar sa-si satisfaca nevoia chiar daca accepta, de gura lumii, si cate o cura de dezalcoolizare…
Cineva m-a întrebat cum de a scăpat SUA de aceeași soartă, având în vedere că acolo s-a declanșat criza. Dacă mă gândesc bine, ei au abordat frontal problema crizei subprime, lăsând piața liberă să curețe mizeria generată de stat. După un prim șoc, lucrurile au mers cu bine mai departe.
Europa, ca și Japonia acum 20 de ani, a ales să se scufunde încet și sigur. Spre dosebire însă de Japonia unde toți au strâns din dinți și au continuat să lucreze păstrând țara pe linia de plutire, în Europa, toți s-au întins pe fotolii zbierând către ceilalți să treacă la treabă. Iar în final s-au liniștit, obosiți de atâta „austeritate” și au ajuns la concluzia că orice efort începe cu o mică pauză.
Porthos, do not make me laugh :))
SUA a „scapat”? E un fel de a spune: nu a scapat deloc: aa, nu este in recesiune si motivele pt care nu este ar trebui sa fie obiectul unei analize separate.
Ia uite cat e datoria SUA, in timp real: http://www.usdebtclock.org/
Si aici cei care sunt principalii detinatori ai datoriei SUA: http://www.cnbc.com/id/29880401/The_Biggest_Holders_of_US_Government_Debt
Daca ai rabdare si te uiti pe slide pana la capat, ai sa vezi ca pe locul doi ca valoare insumata a datoriei este….. surprise, surprsie, the Republic of China, cu peste 1 triliard !
So, pe unde ziceai ca este „Taitanicul” ala? :))
@ isabel_allende
Ai dreptate, uitasem de Obama Care.
Voiam să zic că a scăpat de criză (subprime). N-a mai scăpat însă de Captain Obama, care a copiat rețeta europeană de scufundat economii sănătoase: servicii scumpe oferite gratis la tot poporul în numele „solidarității sociale”.
De parca SUA ar fi acumulat datoria de cand cu Obama Care si ca si cand statele cu asigurare de sanatate publica ar fi toate scufundate in mocirla. BTW din cate stiu eu nici un stat nu avea asigurare de sanatate publica in 1929. Erau un fel de libertarieni cu totii in Vest, oricum mult mai aproape de asa ceva decat orice s-a vazut de atunci inainte, si si-au rupt dintii intre 1929 si 1932 de numai i-a mai scos din mocirla.
Porthos, Obama Care nu a influentat deloc nivelul datoriei publice a SUA-stii cand a explodat ea? Cand un nene, Georgica, s-a gandit sa tranteasca niste razboaie, la costurile carora s-au mai adaugat niste decizii economice neinspirate.
@ isabell_allende
Ai dreptate și cu Georgică. „Război împotriva terorismului” a fost o inepție cel puțin la fel de mare ca „Obama Care”.
Sau poate suntem pe Costa Concordia…
Ma uitam azi distrat la imagini filmate la ultimul summit de la Bruxelles.Cameron se pupa cu Merkel pe obraji de parca nu se vazusera de un an de zile,Hollande pupa si el pe cineva,ca un curtenitor francez veritabil,alti taifasuiau mai incolo,Basescu gesticula numai de el stiute…Rutina si plictis.Oamenii astia se intalnesc ca sa spuna ca s-au intalnit.O agenda de bifat,o bucla.Rar hotarasc ceva transant si rarissim pun in practica ce-au stabilit.Vorbeste fiecare pe limba lui,se fac ca fac ceva,pierd vremea si pleaca acasa cum au venit(stiti vorba neaosa cu boul si cu vaca).A doua zi emit un comunicat de presa care nu comunica nimic,salveaza aparentele,desi probabil sa-u saturat unii de altii pana-n gat,ba multi dintre ei se detesta reciproc amarnic si durabil.Uitati-va la ultimul summit,ce mai vuiet a fost…”Un summit crucial”,”soarta Greciei”,”Europa la rascruce”…Sforaiala multa…Cand colo,a iesit un mare fas.O data in plus n-au hotarat nimic concret.Adica s-au aflat aiurea-n treaba,in timp ce fraierimea asteapta decizii curajoase si energice.Din pacate,Europa nu are cu cine trece criza.Leadership-ul european este varza,lipsesc vizionarii,lipsesc hotaratii.Cand te uiti la galeria figurilor care au construit Europa unita,parintii ei,ce vezi acum pe la Bruxelles sunt niste palide umbre.Criza elitelor politice europene sapa adanc la temelia Europei,poate mai periculos decat criza deficitelor.De aceea ma gandeam mai degraba la Costa Concordia…
@Pierre, sunt intru totul de acord cu tine. Acest lucru eu il spun de cativa ani incoace: cand am inceput sa il spun, pana de curand(adica pana cand criza a devenit cu adevarat acuta), amici & cunostinte din cercurille „eurocrate” (de fapt, niste birocrati si atat) se uitau la mine ca picata din luna.
Uite de aia vreau sa parasesc Europa: the emergent powers are the future :))
Catre care zari,mai precis?Porthos sugera Singapore…
erata: „s-au saturat…”
Ai dreptate Pierre. Elitele noastre politice sunt adevărata problemă. Din păcate și noi ceilalți ne-am învățat relaxați și comozi. Din starea asta ne va scoate doar contactul dur cu apa rece a săraciei și lipsurilor.
Nu stiu inca, e un proiect pentru urmatorii 2-3 ani (sper sa nu dispara euro pana atunci, ca sa pot valorifica mai mult si patrimoniul de aici): ma gandesc la Asia (Malayesia, Qatar) sau Africa (mai multe optiuni).
I will see.
@ isabel_alliende
Și eu m-am gândit la Africa. Am un prieten care stă de câțiva ani în Ghana. Mi-a spus că seamănă cu România de acum 10-15 ani. Mă tentează să-i fac o vizită.
Porthos, Africa este continentul cu jumatate de populatie sub 30 de ani: stii ce inseamna asta? : ca oamenii aia trebuie sa consume+copiii lor (caci au timp sa ii faca). Europa, pe langa criza economica, se va mai lovi cu o criza in urmatorii 20-30 de ani: criza DEMOGRAFICA-exista studii inclusiv ale Comisiei Europene (ceea ce e cam rar, caci Comisia d eregula isi baga capul ca strutul, se face ca nu exista nici o criza).
Plus ca e un continent care trebuie reconstruit: in Europa, „les trentes glorieuses années” (anii de crestere si full employment) au vejit dupa al doilea razboi mondial, cand contientil trebuia reconstruit.
In ceea ce ma priveste, ar fi mai multe motive ale de-localizarii, dar de unul sunt sigura : to live an adventurous life (m-am saturat un pic de birocratia, stagnarea, pretiozitatea nejustificata si inutila de pe batranul continent) . Cred ca intr-o viata anterioara am fost ceva, explorator, razboinic :)) dar imi placeau si artele (caci imi plac si acum).
Acum, vorbiond serios, chiar merita sa faci o excursie pana in Ghana: vei avea sansa (caci este o sansa) sa vezi o alta cultura, o alta mentalitate, etc.
Il mai tineti minte pe dl Ponta cum,de pe bancile opozitiei,il mistocarea pe Boc de cate ori ii picau legi si ordonante la Curtea Constitutionala?Ce mai indignare si cum mai cerea el demisia premierului…Iata-l acum pe dl Ponta,coborat din tribuna in teren,cum reuseste performanta ca din primele 2-3 ordonante emise sa produca prima chifla neconstitutionala.Asta-i aspectul anecdotic,ar mai fi si aspectul serios.Intrebat de sursele de finantare ale reintregirii salariilor,dl Ponta se baza foarte tare pe cei 200 de milioane euro alocate de MRU primariilor si pe care el,haiducul Ponta,le-ar smulge din ghearele clientelei PDL.Acum CC i-a taiat total elanul justitiar.Ramane sa vedem de unde face acum dl Ponta rost de bani.Alti bani…
Eşti pasager la clasa I…Dar noi, ăştia de la a III-a, noi ce facem în caz de se scufundă vaporul? Mai prindem vreun loc pe barcă? Sau se închid porţile să nu deranjăm îmbarcarea celor cu trabuce?
Măcar nu le fuma pe toate…poate o să-mi dai şi mie printre gratii unul…şi o sticlă de coniac. Dacă tot ne ducem primii la fund măcar s-o facem ca nişte domni, gura mamii ei de viaţă!!
@ d’Artagnan
Scuzele mele domnule conte. Eu așteptam să vii cu o sticlă de vin bun, în timp ce urmărim liniștiți spectacolul. Care bărci de salvare? Pe Titanic, locurile din bărci nu ajung nici măcar pentru femei și copii. Dar dacă vrei, pot să pun o vorbă bună. Aș putea zice că fiind mai tânăr, ai dreptul la un loc.
Mai era o variantă să ne organizăm și să încercăm să dăm apa afară și să astupăm găurile (bugetare). Însă simt că îți place tot mai mult solidaritatea socială și că de fapt ești de stânga, deși nu ți-a fost foarte clar până acum. Eu, ca un portocaliu „ungurean” (și libertarian) ce mă aflu, prefer să tac în timp ce mă înec, decât să vorbesc de redistribuție.
Sunt un conte cam scăpătat, înaintaşilor mei le-au plăcut prea mult cărţile. De joc. Dar un vin bun mai am prin pivniţă.
Dar unde am zis eu că sunt de acord cu redistribuirea haotică, populistă, depăşind veniturile statului?!
Eu sunt mai de mijloc spre dreapta dar în comparaţie cu tine par comunist de-a dreptul.
Scuze, am văzut portocaliu când am citit că te dai pasager la clasa a treia și mai și înjuri (proletar) în timp ce vorbești de redistribuția „printre gratii” a trabucului și coniacului meu virtual.
Probabil pentru că te-ai luat de trabucul și coniacul meu. În plus ambele sunt virtuale, cu excepția întâlnirilor cu prietenii. Însă și atunci mai mult admir coniacul decât să-l beau (prefer vinul roșu sec, ținut în pivniță de prieteni).
@ all
Mă întreb ce se va întâmpla cu „descurcăreții” de la UNPR. Domnul general Izmană, după ce a fost „șeful mafiei personale a lui Adrian Năstase”, a devenit un suporter demn al președintelui Băsescu. Între timp s-a transformat într-un vajnic luptător de „stânga”:
„Prin sprijinirea Guvernului noi nu am cerut decât taxarea marilor averi: este un proiect de stânga în care suntem convinşi că este creştineşte, omeneşte, într-o perioadă grea de criză mondială, cine are mai mult, să dea mai mult într-un efort de solidaritate”
http://www.evz.ro/detalii/stiri/gabriel-oprea-legea-privind-taxarea-marilor-averi-va-fi-votata-in-noiembrie-983363.html
Oare în calculul averii impozitate se socotește și socotește și „șpaga”?
🙂 banuiesc ca doar cea declarată. Adică fraierii ca doar n-or imputa si manelistii
Eu zic sa-i tinem pumnii lui Bute maine, cred ca va fi un spectacol excelent !
@ Radu
Îi ținem! Se transmite pe vreun canal TV?
Da, dar nu stiu care si la ce companii de cablu. Pe deasupra ora nu e cea mai fericita in Romania (cred ca 2 noaptea !?!). Eu ma duc intr-un bar/restaurant sportiv, imi place si atmosfera …
Am gasit si ultimul raport al Comisiei, endorsed by finance ministers, despre viitoarele evolutii in ceea ce priveste cresterea economica, demografia, etc din UE.
http://ec.europa.eu/economy_finance/publications/european_economy/2011/pdf/ee-2011-4_en.pdf
Pt cine e interesat, ca sa nu piarda timpul, sa arunce un oki pe anexele statistice (de la p.272 incolo): e si Romania cuprinsa, evident. Dar per total, viitorul nu e rosy.
@ isabel_allende
Mulțumim mult pentru link, e foarte util. Ar fi interesantă o analiză sau măcar câteva observații pe marginea lui, dar n-aș vrea să abuzăm. 🙂
@Porthos, o sa fac si un comentariu, dar zilele „mai urmatoare”: deocamdata, afara e soare (cam rar pe aici) si trebuie sa tai niste pomi, sa pun plante prin ghivece, sa ma lupt cu „les mauvaises herbes ‘(buruienile), etc :))
Ideea de baza este ca europenii vor trebui sa munceasca mai mult, sa se astepte la pensii mai mici, sa faca fata cheltuielilor legate de imbatranirea populatiei, sa prevada bani mai multi la buget pt cheltuileile de sanatate; la care se adauga faptul ca ratio de dependenta retire(old) people/active people nu va face decat sa creasca (ceea ce inseamna iarasi cheltuieli mai mari). Plus ca multe state vor avea probleme demografice, legate de schimbul de populatie: trebuie un minum de 2,1 copii pe cuplu (sau familii monoparentale, whatever) pt ca acest schimb sa se produca: ori media europeana este sub aceasta cifra (nu stiu acuma cat este, trebuie sa verific). Franta si irlanda stau bine la natalitate , in rest, they lag behind.
Porthos: atunci taceti si inecati-va, iar supravietuitorii – desigur, de stinga – isi vor imparti, solidari, intre ei, lucrurile care vor ramine de la dumneavoastra. La imparteala, unii de dreapta se vor da de stinga pentru a apuca si ei ceva (insa numai pentru ei, conform principiilor lor). V-a placut gluma? Nu cred. Iar bugetele statului comunist erau cu deficit zero (pe hirtie).
Ne putem intoarce din nou – deoarece eu unul am mai facut-o, pe blog – la guvernarea national – liberala romaneasca de criza din anii ’33, a lui Gheorghe Tatarescu si la urmatorul congres al PNL, in care premierul a expus, pe scurt, reteta scoaterii tarii din criza. Gheorghe Tatarescu a vorbit ( si a si scris atunci), printre altele – si de buget excedentar. Un buget excedentar nu este, cred, deosebit de dificil de obtinut, in principiu: pur si simplu, ca stat, cheltuiesti mai putin decit veniturile. Cum cheltuiesti mai putin decit incasezi? Restringind comenzile de stat ca si cheltuielile din institutii (intretinere, consumabile,…), micsorind numarul de angajati ai statului ( ceea ce inseamna tot un spor de somaj, ca si in cazul companiilor private); bugetul excedentar nu inseamna abandonarea investitiilor statului. Interesant ca, din cite imi amintesc din textul citit, national-liberalii de atunci au reusit bugetul excedentar observind, mai intii, sursele de risipa ale fostilor guvernanti, taranistii si curmind respectiva risipa. Totusi, care ar fi efectul unui buget excedentar (ori al unui buget fara deficit?). Nu atit cel banesc in sine deoarece, ca stat, pui deoparte niste bani pe care oricum trebuie sa ii cheltuiesti, sunt in tara atitea nevoi. Ci, zic eu, ca semnal economic si politic, cu semnificatia unui stat puternic, al unui stat care nu scapa lucrurile de sub control. Acest tip de bugete nu cred ca pot fi mentinute multi ani, mai ales intr-o tara care se dezvolta, insa este important pentru ce creezi un deficit bugetar, in ce scopuri utilizeaza, ca investitie in viitor, banii cu care statul isi indatoreaza cetatenii, bugetar. Cheltuirea inteligenta a banilor care formeaza un deficit bugetar este, zic eu una dintre cheile succesului economic de stat. Unele cheltuieli sunt naturale: de exemplu, cetatenii, fara exceptie, se asteapta ca infrastructura sa fie publica. Nici unul dintre miliardarii nostri nu a dorit ca, din bani personali, destui acum, sa construiasca o autostrada privata pe care sa o exploateze el; si nici unul dintree acestia nu si-a construit, nici macar Becali, un drum privat de la Snagov, Izvorani, Pipera, pina la birourile din Bucuresti ( cu sosea suspendata in oras, cum zicea bunul doctor Oprescu, nu?). Si mai gasim alte exemple. Sa ma opresc un pic, sa selectez ideile si sa le transpun: semnalul ca statul poate controla situatia sau o controleaza: ofera guvernul Ponta un astfel de semnal? Cred ca nu in suficienta masura, dovada evolutia (involutia, mai bine zis) monedei nationale. Identifica guvernul Ponta sursele de risipa ale guvernarii precedente ( ma refer la premieratul Boc, dl Ungureanu a avut un mandat scurt) pentru a curma respectivele surse? Cred ca era mai preocupat de aceasta pe cind dl Ponta era in opozitie, decit acum. Iar surse de risipa trebuie sa fi fost, deoarece bugetele dlui Boc, de austeritate, au fost mai mari decit cele ale dlui Tariceanu, de neausteritate. Lucreaza dl Ponta la strategii de cheltuire inteligenta a banilor din buget, astfel incit un deficit de astazi sa poata deveni un avantaj (national) miine? Nu stiu. Poate sa revin, mai sunt lucruri de scris, insa mai am si cite ceva de facut pe acasa. Altfel, cred ca articolele lui Porthos incep sa semene cu cele ale lui Mehmet U. Soyer, ca stil. Mehmet U. Soyer este un turc, inteleg ca un personaj destul de important pe la ei in vinzari, care isi propaga articolele de blog, scrise in engleza, prin e-mail si care, o data pe trimestru, le ofera si traduse in romaneste.
O scurta completare: capacitatea de a controla situatia este asociat si cu credibilitatea, foarte importanta in vremuri economice dificile.
Mi-a plăcut și gluma și comentariul. Dar cred că vă înșelați când sugerați că nimeni nu cheltuiește bani personali pentru lucruri de utilitate publică. Spre exemplu, drumul din Izvorani a fost asfaltat prima oară și întreținut mult timp din banii comunității bogate (cei cu vile cu ieșire la lac) a Izvoranilor.
Porthos: din banii comunitatii. Bogata, dar comunitate. Ce, de comunisti bogati nu ati auzit?
Porthos, tocmai ma straduiam sa imi amintesc numele comunei din sudul capitalei de pe ogoarele careia am luat o data, in tinerete, citeva frunze de tutun din care mi-am facut tigari de foi si ma gindeam cam cit alcool rafinat ar trebui pus in Drobeta ca sa arda in paharele de 2 litri la fel ca Remy Martin – toate acestea ca sa va ajut teoretic pentru vremurile care cu siguranta vor veni, atunci cind vor fi mai multi vinzatori decit clienti si veti gasi arate sediile clientilor importanti, pentru speculatii imobiliare, cind mi-a venit o idee hyperlibertariana: ce ati zice ca statul sa ne plateasca el taxe si impozite noua, cetatenilor? Adevarat ca m-am inspirat din practica statului libertarian si democratic Arabia Saudita.
@ dlnimeni
Mulțumesc pentru ajutor însă v-am spus că sunt doar băutor virtual de coniac, așa că m-am pierdut puțin când mi-ați spus de coniacul Remy Martin care arde în paharele de 2 litri. Eram convins că doar la „crêpes flambée au cognac” se aprinde coniacul. Ca atare m-am rătăcit de tot, chiar și ajutat, atunci când mi-ați vorbit despre „vremurile care cu siguranță vor veni”.
Însă îmi place ideea dumneavoastră hiper-libertariană. Mai rămâne să găsim saudiții petroliști doritori să „sponsorizeze” europeni relaxați. Dăm anunț?
În lipsa lor mă mulțumesc și cu un stat corect gen Elveția sau Singapore. Care să mă consulte cu privire la ce vreau sau nu să plătesc și eventual să negocieze cu mine impozitul. Deși mi s-a părut greu de crezut, elvețienii fac asta.
Arderea coniacului in pahare mari e reala si trebuia o cinzeaca de coniac doar ca sa ungi paharul. Cind am vazut, am multumit lui Dumnezeu ca nu am platit eu nota.
Nu-i „omoară” aroma?
Am mai văzut în restaurantele din București (Mesogios de exemplu) obiceiul de a turna puțin coniac pe baza piciorului unui pahar întors invers (se formează o mică cupă/tavă de 10-15 ml) și apoi se aprinde. În flacăra astfel obținută se încălzește ușor, rotindu-l în același timp (5-10 secunde) paharul din care urmează a se bea, apoi după ce paharul s-a uscat din cauza căldurii se toarnă în final coniacul. Astfel încălzit, coniacul este forțat să-și emane aroma.
Mie mi se pare că de fapt îi omoară aroma. Prefer să las paharul, cu tot cu coniac, să se încălzească de la căldura degajată de mâini. Aroma nu e la fel de puternică ca în primul caz, dar este mult mai nuanțată.
O surpriză plăcută: mi-a atras atenția una din căutările Google care a adus un cititor pe blogul nostru: „despre china kissinger carte”. Într-adevăr, căutarea pune pe prima pagină și blogul nostru. Asta ar merita un coniac, pentru că discutând procedeul încălzirii, m-am inspirat.
Nu mi-ați spus, vă place coniacul? De „cigars” nu mai întreb, pentru că sunt tot mai puțini fumători pasionați.