Am constatat cu toții că începând cu 2000, țările UE au început să se comporte iresponsabil cu banii, momentul cel mai important fiind 2003-2004 când atât Germania, cât și Franța cele două super-gigante ale Uniunii au abdicat complet de la principiile conform cărora a fost fondată Uniunea Europeană.
Practic atunci au apărut primele „spărturi” majore în coca Titanicului european. La prima vedere, pare că sunt simple erori de judecată ale unor politicieni îmbătați de existența banilor „ieftini”. E greu însă de explicat această „orbire” subită a politicienilor din mai multe țări.
Să ne uităm în primul rând la Germania, o țară tradițional moderată și echilibrată, unde populismul nu prea are căutare. Cancelar în acea perioadă era social-democratul Gerhard Schröder, cel care a luat („surprinzător”) decizia de a renunța la energia nucleară (pare că a fost prescient și a putut să prevadă dezastre precum cel de Fukushima), începând să finanțeze „energia regenerabilă”. Urmarea? Germania plătește acum unul din cele mai mari prețuri din Europa la energia electrică.
Sigur, este posibil să fie doar o coincidență că Rusia, condusă de Vladimir Putin (numit de Gerhard Schröder „a flawless democrat”) își susține bugetul din exporturile de gaz și petrol. Însă șirul de coincidențe continuă, iar cancelarul german înlocuit de Angela Merkel, devine membru al board-ului Gazprom.
Aici ar fi momentul să ne uităm la un articol scris zilele trecute de Thomas Sakiewicz în Gazeta Polska (http://www.gazetapolska.pl/18650-rosje-czeka-smiertelne-starcie-z-usa) referitor la un conflict geopolitic inevitabil între Rusia și SUA. Care este sursa acestui conflict? Bătălia pentru piața europeană a energiei. Și nu vorbim de sursă, ca în conflictele de până acum ci de clienți și piață. Datorită evoluției tehnologiilor de exploatare, SUA a devenit în ultimii ani, din importator net de gaz, exportator. În SUA, mia de normali metri cubi de gaz se vinde cu 70$, în timp ce Rusia o vinde Europei (spre exemplu Poloniei) cu 500$. Deja gazul american ieftin a produs o scădere a prețului gazului pe piața europeană.
Ce înseamnă asta pentru Rusia? Jumătate din veniturile bugetare provin din exporturile de gaz și petrol. Pe măsură ce dispar aceste venituri, coroborat cu ineficiența și lipsa de competitivitate a industriei rusești, ne putem gândi la colapsul Rusiei. Cel mai negru coșmar al analiștilor Moscovei. Rusia va pierde încet-încet banii necesari alimentării armatei și serviciilor secrete. Scenariul este foarte probabil. Se va întâmpla în doi ani sau în cinci, e doar o problemă de cât de repede. Ca atare, Putin are o singură alternativă. Să împiedice acest lucru.
Prima țintă: interzicerea exploatării gazelor de șist. Una din primele măsuri luate de „provizoriul” guvern Ponta a fost exact aceasta. Ingenioasă scamatorie: în timp ce toată lumea se uită la directorul Grăjdan și ale sale declarații emotive, Victor Ponta a luat o măsură de importanță strategică, fără a se consulta cu nimeni.
PS: Vă amintiți de Adrian Solomon, cel care l-a acuzat pe Mihai Răzvan Ungureanu cu soarta lui Aldo Moro? Tocmai a depus un proiect de lege prin care se interzice exploatarea, dar și EXPLORAREA gazelor de șist. Acum e clar la ce, dar mai ales la cine se referea când l-a amenințat pe fostul premier.
(va urma)
Discutând pe hydepark.ro despre „politizarea” ICCMER, cineva mi-a indicat raportul de activitate pe 2011, care conținea și următorul site, relizat de ICCMER în colabolare cu Fundația Soros și Fundația Konrad Adenauer:
http://www.istoriacomunismului.ro
Ce șanse credeți că avem să trecem prin ceva similar în următorii ani? Dacă credeți că este improbabil, urmăriți vă rog câte creierașe înfierbântate sugerează renaționalizarea unor „obiective strategice” pe site-ul AN.
Ce părere aveți de rezultatele sondajelor din Grecia care poziționează Syriza înaintea Pasok-ului și la foarte mică distanță de „Noua Democrație”.
Mie, Titanicul ăsta mi se pare prost construit şi dacă se va scufunda o va face deoarece nu e bine închegat, ia apă la bord, nu din cauza unui iceberg.
Gheţarul reprezintă neprevăzutul, destinul, implacabilul, naturalul. Un vas construit prost de către proiectanţi care ştiu totuşi meserie înseamnă neglijenţă, joc cu destinul, final predictibil.
Asta nu înseamnă că metafora ta nu este incitantă.
Porthos, cine nu te-ar cunoaşte ar spune că vrei să vinzi străinilor ţărişoara noastră…că eşti, pardon de expresie, vânzător de ţară.
Nu pot urmari rationamentul tau, nici in gluma… De ce ar spune cineva, asa ceva, chiar fara a-l cunoaste pe Porthos?
Era o glumiță ușoară, de vară: sugera că sunt agent capitalist, imperialist, vândut americanilor. Cred…
Corect…blogideologic şi Ghiţă Bizonu ştiu de ce!!
@ d’Artagnan
Eu mă gândeam să-i spun submarin rusesc, nu iceberg, dar se ducea de râpă povestea cu Titanicul.
Uniunea Europeană a fost inițial corect gândită, însă după ce a preluat Putin puterea în Rusia și organizația de pace și prietenie numită FSB (ex KGB) a reînceput să ajute popoarele prietene, au apărut mici derapaje, erori de „proiectare”, etc.
E posibil să fii fost un fenomen natural. Însă eu nu cred.
Ce să mai vând? E deja dată. Mă întreb doar în cât timp vine să o ia în primire noul proprietar. Nu țin să mă văd cu el.
Monet s-a gandit la Europa ca la o alianta care sa excluda conflicte viitoare. Proiectul Pietii Comune a fost cu adevarat progresist, restul reprezinta o deviatie politicianista de cabinet.
Porthos
foarte bun articol!! Perspectiva pe care o prezinti este absolut coerenta si da substanta unei ipoteze care devine astfel perfect plauzibila.
Cum se spune in cazul unei crime, pentru a fi un suspect valabil? Trebuie sa ai ocazia, motivul si mijloacele…
Mulțumesc! Însă este meritul scriitorului și jurnalistului polonez. Ceea ce m-a șocat însă a fost viteza cu care a percutat Ponta și tupeul individului din Bârlad. Noroc că ultimul a avut gura mare și s-a dat de gol. Interesantă și reacția lui Ponta la vorbele „teroristului”. I-a interzis să mai facă declarații publice!
http://www.adevarul.ro/locale/vaslui/adrian_solomon-presedinte_PSD_barlad-vaslui-aldo_moro-ungureanu-amenintare_0_688731493.html
Mai lasati geopolitica putin si uitati-va la finalul etapei de azi din Il Giro.Se urca la 2700 m altitudine.Va fi un spectacol unic.E pe Eurosport.
Bine, bine, dăm sonorul mai încet!
P.S. Ne faci şi nouă pe urmă un comentariu profesionit?
Cea mai frumoasa etapa a turului.Traseu cu 2 catarari salbatice,una pe Mortirolo la 1700m,ultima pe Stelvio,la 2700.Pe prima catarare,la un moment dat,panta de 22%,unde urci greu si intr-o masina de 150cp.La 22% ciclistii parca nu mai inainteaza,inoata,cersesc o gura de oxigen in plus,iar rotile din fata ale bicicletelor balangane dintr-o parte in alta ca un mecanism defect.Pe urma,pe Stelvio,22 de km de catarare continua,panta mai mica,”doar”11%,dar km acestia par a nu se mai termina.Catararea incepe cu soare si vegetatie verde,trece prin exclusivistul Bormio si se termina printre zapezi de 50 cm grosime.Finalul ii gaseste in plina ascensiune,storsi de ultima picatura de energie fizica si mentala,dupa 7 ore de stat in sa.Mie imi este greu sa stau 7 ore la volan,pe scaun…Din punct de vedere tactic,favoritii,patronii Turului,s-au pandit unii pe altii tot timpul,s-au anihilat reciproc si au facut meci nul.In aceste conditii,atacul devastator l-a dat un belgian cvasi-anonim,Tom de Gendt,care a facut cursa vietii si a intrat in istoria lui Il Giro.Cutuma spune ca intotdeauna,alaturi de castigatorul Turului,istoria va mentiona castigatorul catararii de pe Stelvio.Un belgian maruntel,cu inima mare,modest,care dupa ce i-a batut mar cu 3,5 minute pe marii favoriti,plangea dupa sosire si nu putea sa realizeze exact ce isprava realizase…Va realiza probabil deseara,in camera de hotel.Pe mine unul,aceste omulet,Tom de Gendt,m-a cucerit definitiv cu aceasta victorie magnifica si de acum incolo oriunde va alerga si orice ar face,ii voi ramane suporter fidel.
Maine se termina Turul la Milano,cu o cursa de contratimp individual,in care cronometrul este unicul adversar al rutierilor.Un fel de lovituri de la 11 metri.Victoria se joaca intre Purrito Rodriguez si canadianul de origine norvegiana Ryder Hesjedal.Nu mai conteaza prea mult,pentru mine invingatorul este Tom de Gendt.
Dupa aceea,ne pregatim de Tour de France.Incepe intr-o sambata,pe 30 iunie.
Un articol din „Adevărul” pe aceeași temă:
http://www.adevarul.ro/moldova/economie/Gazprom_blocheaza_pe_sest_gazele_de_sist_0_704329579.html
Pierre
Trebuia să te faci comentator sportiv! La Eurosport.
Divertis la TVR1: Băsescu, căpitan pe Titanic. 🙂
Aceasta este clasicul… Corabia Speranţei. Am ascultat-o poate de o sută de ori.
Nu am vazut meciul de azi noapte a lui Bute. Nu vorbeste nimeni despre el? Radu, l-ai vazut in direct? Am inteles, din comentarii, ca Froch a domninat tactic tot meciul.
Poate pentru că l-a făcut praf şi pulbere pe săracul Bute…
N-a fost singurul KO…Ni s-au mai administrat inca doua,la Eurovision si la handbal feminin.
Nu prea mă pasionează sportul, boxul cu atât mai mult… Dar pe de altă parte Mircea Badea şi-a luat-o greu de tot. Hihihihi 😆
@Porthos,Athos,
va stiu tipi intreprinzatori,va propun o idee de afaceri:
Alegem la intamplare o institutie a statului,ANAF,sa zicem.Batem la usa presedintelui,cioc,cioc si ii propunem o afacere de nerefuzat.Organizam „Trofeul Excelentei in intocmirea declaratiilor fiscale”.Noi ne ocupam de tot,invitatii,pliante,evenimente,promovare,diplome,cupe,regulament de concurs.Daca ne spune „baieti,nu merge chiar asa,treaba se face public,transparent,macar o licitatie,ceva”,vedem noi cum il imbrobodim.”Haideti,dom’presedinte,gasiti dvs ceva,un pretext,de exemplu aniversarea a 15 ani de la infiintarea ANAF”.Daca ne intreaba „baieti,de ce cu voi si nu cu altul?”,atunci ii spunem de la obraz ca-i ideea noastra,de aia.S-ar putea sa ne intrebe „baieti,da’ noua,statului,ce ne iese din afacere?” Nimic,0 lei,ii spunem,nu va ajunge ca va faceti imagine si reclama pe banii si munca noastra? „Bine,bine,baieti,da’ voi folositi sigla institutiei si autoritatea eï,daca se trezeste vreun procuror sa zica ca-i prejudiciu?” Ii zicem „lasa,dom’presedinte chestiile astea,ce prejudiciu,daca nu era ideea noastra ati fi incasat voi vreun leut?”M-am gandit,nu punem taxa mare,punem ceva modic,sa-si permita tot romanul si tot sereleul.Va dati seama ce emulatie va fi,ca pe vremuri,la „Daciada”…Mai ales cand or sa vada ca „invitatia” vine de la imparatie…Ei,ce spuneti,va place ideea?
PS Daca facem treaba,ii bagam asociati si pe gascon si pe Aramis,de acord?
Se pare că s-a găsit soluţia pentru evitarea dezastrului în Grecia…nu am timp acum, într-o oră revin cu articolul!!
Pierre
Să pui comentariul tău şi mai târziu, Aramis ştie de ce…
@ pierre
Sunt de acord cu tine că este imoral. Dar mă îndoiesc că este ilegal. Mai pot să iți dau exemple de oameni foarte respectați, care participă din prietenie la seminarii sau congrese. Însă nici măcar asta nu a reușit DNA-ul să demonstreze.
În cazul ISC putea fi vorba de coerciție mascată de tipul „nu participi, avem noi grijă de tine”. Însă asta ar fi trebuit să probeze procuratura. Din câte știu eu, nu a făcut-o, așa că rămâne doar aspectul imoral. Însă pentru asta nu poți să bagi un om la pușcărie.
În plus metodele DNA-ului au fost „macoviste”. Iar cei doi judecători care au votat pentru, ca să dea un exemplu ar trebui să meargă ei la pușcărie, pentru că s-au șters undeva cu justiția. Firește, după un proces corect.
Cel de-al treilea judecător, care nu a votat „pentru”, Cristina Rotaru este coleg cu Adrian Năstase la Fac. de Drept.
De ce aş crede că ea a votat corect?
Asta „relație”! Ești formidabil gasconule! Ar fi trebuit să fii cadru didactic universitar ca să înțelegi cât de „strânse” sunt relațiile într-un colectiv, cum ar fi o catedră (deși nu cred că sunt colegi de catedră). Sunt colegi, nu rude de sânge.
Se spune ca undeva, in Vestul Salbatic, un tip acuzat ca a furat cai, este adus de o potera in oras. Un tip mai din Est il intreaba curios pe un localnic:
„Si acum ce se va intampla?”
„O sa-l spanzuram”, raspunse acesta fara ezitare.
„Bine, dar nu va fi judecat?” se mira strainul.
„O, ba sigur ca va fi judecat, iar apoi o sa-l spanzuram!”
Zici ca nu-i ilegal? O fi,n-o fi…Dar eu am apucat zilele glorioase in care comisari de GF veneau la firma si-mi bagau sub nas contracte de sponsorizare pentru artificiile PSD-ului.Desi n-am nicio tangenta cu constructiile,daca prin 2004 eram si eu „invitat” la concurs,tare ma tem ca plateam taxa fara cracnire…
Admiti ca-i imoral? Si atunci de ce ni se servesc intr-una lectii de moralitate ?
In legatura cu cei doi judecatori,daca ai timp:
http://www.contributors.ro/dezbatere/%e2%80%9dtrofeul-calita%c8%9bii%e2%80%9d-in-anti-corup%c8%9bie/
Sunt cateva idei interesante acolo.
În cazul contractelor de sponsorizare, „sugerate” de către comisarii GF, vorbim de ilegalitate flagrantă. Cred că se pedepsește cu închisoarea (dacă reușești să demonstrezi asta). Însă în cazul tău, cred că problema este la Oprișan, individ de aceeași factură cu Băsescu sau Macovei. Iar lista e lungă: Mischie, Sechelariu, Hrebenciuc.
Nu cred că domnul Năstase dă lecții de morală. E un om CONDAMNAT de un SISTEM TOTALITAR la pușcărie. Vrei să-ți reamintești un pic din ce înseamnă asta? http://www.istoriacomunismului.ro/#/carti-interzise/carti
Ai răbdare să-l vezi pe procuror. Nu-l trimite la plimbare de prima oară, așteaptă-l că revine. Îți amintești de defilarea procurorilor prin fața casei din Zambaccian? De descoperirea bilețelului ascuns în termopane? Cred că dacă nu era membru al Parlamentului și o personalitate politică, „discuțiile” s-ar fi purtat la DNA.
Daca iti inchipui cumva ca eu sustin ca X sau Y este vinovat,te inseli amarnic.Nu exista in cele scrise de mine aceasta idee,spre deosebire de tine eu nu stiu inca verdictul justitiei si nici nu detin adevarul absolut.
In rest,no comments.Cred ca-i mai intelept asa…
SISTEM TOTALITAR??!!?? 😀 😀 😀
@ pierre, d’Artagnan
Mi se pare oarecum benignă tipul de „corupție” politică „Trofeul Calității”. Mi se pare infinit mai gravă tele-„justiția”. În care, Prezidelu’ se apucă să dea la televizor cu corupții și oligarhii de pământ, iar apoi DNA, procuratura și în final judecătorii declară război „corupției” și încep să condamne cu titlu de exemplu.
Vi se pare că PDL-ul nu a avut corupție? Unde sunt condamnările? Când tele-„justiția” i-a arătat pe vameși (pe vremea aceea dușmanii prezidelului) mă așteptam să-i văd condamnați în 3 luni. S-a mai întâmplat ceva? E suficient ca Blaga să-și vadă lungul nasului și telejustiția se oprește.
Singurul amărât condamnat a fost Solomon de la Craiova, care a avut tupeul să-i dea cu flit lui blondinei prezidențiale și să facă ceva comentarii publice nepotrivite. Publice însemnând la o bere cu prietenii.
În ce mă privește, voi deschide o șampanie atunci când Băsescu va fi înlocuit de cineva cu bun-simț. Din partea mea, poate să fie Adrian Năstase. Oricum va fi un președinte mai bun decât TB.
Daca coruptia se imparte in benigna si maligna,atunci eu nu mai comentez nimic la subiect.Cu restul ideilor tale,in principiu,sunt de acord.Cu mentiunea ca nici macar Solomon nu a fost condamnat definitiv.
Nu am spus niciodată că PDL nu are corupţie…dar nu ăsta e subiectul. E un fel de răspuns ” ba pe-a mă-tii! „Restul comentariilor mai încolo, poate editează Aramis ceva…
Cât despre ce voi bea când Băsescu va fi înlocuit cu cineva cu bun simţ…ohoo! am să vin la tine şi ne vom face praf toţi muschetarii!! Din păcate, după cum văd eu viitorul, vom avea o Revoluţie a „bunului simţ” şi la Preşedenţie, adică vine lordul Antonescu. Adică din lac în puţ.
@ d’Artagnan
Când am zis de PDL, am vrut să subliniez că vorbim de o justiției care face voia presedintelui. Am dat și exemplul cu Blaga și Solomon. Cum ai putut să ajungi la concluzia cu ”ba pe-a mă-tii!“. Te-ai trezit „obosit”? Măcar ai păstrat ceva pentru prieteni sau ai consumat tot?
Pentru tine, prietene, oricând am un vin bun!
De data asta cred ca pot sa-l inteleg pe gascon… Raspunsul la intrebarea ” a fost sau nu infractiune” nu este „ce, ei n-au furat?”.
Porthos, am nevoie brusc de un intaritor…
@ pierre
Corupție se numește și ajutorul pe care îl dai dezinteresat unui prieten. Când închizi ochii că a greșit un formular cu declarația de impozit. Pentru că știi că cinstit și a greșit.E corupție? Da, pentru că ți-e prieten. Probabil că o să facă cinste cu o sticlă de vin de țară. Dar e ceva benign.
Aici îmi amintesc de dosarul „Caltaboșul”. Nu-mi place și nu mi-a plăcut niciodată Remeș. Dar acuzațiile care i se aduceau erau aiureli. Ca și „șpaga”. E alt exemplu de poliție politică. De totalitarism.
Ai dreptate cu Solomon. Dar a făcut pușcărie. Opinia mea? A făcut pușcărie pentru că s-a luat de cuplul prezidențial.
POLIŢIE POLITICĂ??!!?? 😀 😀 😀
Porthos,
Decât să ne certăm pe tema asta, nu vrei mai bine să afli cum poate Grecia să iasă din criză? Nu te interesează soluţia?
@ d’Artaganan
Așteptam să ne spui.