Domnia „legii” și „băsismul” ca doctrină

Din start vreau să spun că acest articol nu este scris pentru cei pe care pe care i-am numit și-i consider „băsiști”. Adică cei care sunt în stare să-ți vorbească luni în șir despre plagiatul lui Ponta, dar ignoră cu grație furtul instituționalizat organizat de șeful ANAF. Cei care nu au opinii partizane și reprezintă, prin (proprie) definiție culmea imparțialității. Cei care nu pot emite opinii partizane, pentru că ei sunt (firește prin auto-evaluare) neutri. Cei care sunt de un curaj nebun, dar le teamă să recunoască chiar și orașul unde locuiesc.

Am vorbit prea mult, după părerea mea, despre procesul domnului Năstase. Unul dintre băsiști, cu multă eleganță, chiar mi-a sugerat să folosesc emoticoane atunci când aș mai vrea să redeschid subiectul. În principiu sunt de acord cu el că subiectele Adrian Năstase și Traian Băsescu sunt discutate în exces. Chiar mi-ar plăcea să nu fiu nevoit să-mi amintesc de numele niciunui politician. Să-mi amintesc cel mult că aceștia există și se ocupă, discret, de buna funcționare a statului.

Există totuși un punct care ne apropie, dorința ca legea să fie respectată, iar justiția să se aplice identic oricui, fie că e simplu contribuabil sau șeful statului. Firește, asta atât timp cât șeful statului nu este Traian Băsescu, perioadă în care legea se aplică puțin altfel, conform dorinței șefului statului. Acest lucru, în doctrina băsistă e un lucru perfect normal, pentru că Dumnezeu l-a învestit pe Traian Băsescu cu harul divin de a decide ce e drept și ce nu, de a decide ce vrea „poporul” și ce nu, chiar și atunci când acesta votează în proporție covârșitoare pentru demiterea lui.

Mai mult, Dumnezeu l-a învestit cu puterea de a-i pedepsi pe corupți. Nu orice corupți, ci doar pe oponenții lui politici. Dacă Traian Băsescu decide că cineva e „corupt”, statul se face luntre și punte pentru a demonstra legal că acest lucru e adevărat. Dacă CSM-ul nu e de acord, cu atât mai rău pentru CSM. „Vechiul” CSM e băgat la pușcărie sau pensionat și se creează un „nou” CSM, mai alb, mai curat, mai revoluționar, mai anticorupt. Acum procesul poate începe. Procurorii aduc aproape 1000 de martori, „dosarul” crește și se măsoară cu metrul cub, iar judecătorii condamnă, chiar și cu titlul de exemplu, dacă altfel nu se poate. Dacă între timp a intervenit prescripția legală, nicio problemă, legea nu se aplică dosarelor de mare „corupție” prin simpla voință a „șefului” statului, devenit între timp un fel de Vodă Lăpușneanu.

Am fost întrebat de mai multe ori și aici, dar și pe site-ul domnului Năstase, cum se face că un om de „dreapta” (chiar radical de „dreapta” din punct de vedere economic, cum mi-a zis un comentator aici) simpatizează PSD-ul, nu PDL-ul și pe Adrian Năstase, nu pe Traian Băsescu.

Explicația e mai mult un detaliu. Nu îmi place PSD-ul și îmi displace PDL-ul. În realitate îmi displac ambele partide. Însă mă dezgustă mai mult „capitalismul de stat” promovat de PDL și Traian Băsescu, decât „socialismul” moderat al lui Adrian Năstase.

Am citit ieri, pe mises.ro, o explicație foarte pertinentă, aparținând lui Teodor Smirna, de ce „corporatismul” lui TB este cel puțin la fel de nociv (mai nociv în opinia mea) decât „socialismul” promovat de Ion Iliescu și PSD: „Raed Arafat, regimul Băsescu şi relaţia complicată dintre stat şi concurenţă„. Articolul nu este nou, fiind publicat la începutul acestui an, după celebrul „conflict” între Raed Arafat și Traian Băsescu, însă este mai actual ca niciodată. Este poate cea mai bună explicație pe care am întâlnit-o a eșecului unui regim de „dreapta”:

„Corporatismul – marea problemă aici este că oferă doar o aparenţă de piaţă liberă. Atât timp cât statul îşi menţine rolul de dirijor al producţiei diverselor bunuri şi servicii (prin reglementare, taxare sau ambele) avem parte de aceeaşi problemă economică de mai sus. Piaţa nu este liberă să formeze preţuri reale, taxarea menţine rigid un domeniu care ar trebui să fie dinamic, iar cele mai eficiente modalităţi de rezolvare a problemelor nu pot fi descoperite (sau puse în practică) pentru că nu există libertate de acţiune în afara jaloanelor plasate de stat.

Mai mult, vedem cum se accelerează o dinamică perversă care este estompată în condiţiile de la cadranul 3 („socialism”). Şi acolo şi aici, producătorii nu depind direct de consumatori ci de statul care redistribuie resursele prelevate prin taxare şi reglementare. Este terenul propice pentru apariţia corupţiei. Descentralizarea în aceste condiţiile tinde să catalizeze procesul de haos comportamental. Riscul este să vedem la lucru concurenţa între diverşi furnizori agreaţi aplicată pentru eficientizarea cinismului în obţinerea banilor şi nu a satisfacerii consumatorului.”

Același lucru se întâmplă, după părerea mea și în justiție. Amestecul „cu bocancii” în justiție al factorului politic, din dorința legitimă de eficientizare, duce nu la justiție liberă, ci la justiție politică. Soluția corectă este ca și în cazul economiei să lăsăm „beneficiarul” să aleagă.

PS: Pentru amuzament, aveți aici și ultimul articol al lui Vasilică Danileț, intitulat „Hotarari de remarcat – coruptie la nivel inalt„:

„Acum e si mai evident: cei care sunt corupti in Romania, trebuie sa se astepte la ce e mai rau: pe baza de probe, justitia isi va face datoria impotriva lor si in favoarea cetateanului praduit. Pedeapsa pentru coruptie e una singura: INCHISOAREA. In plus, banii ce au constitutit obiectul mitei se vor CONFISCA. De luat aminte!

Cum se poate evita asta?! Simplu: sa fim corecti, onesti, integri – NU DA SI NU LUA MITA, NU CORUPE SI NU TE LASA CORUPT! Probabil pentru unii e greu, dar alternativa e si mai grea…”

Îndreptarul micului luptător anti-corupție… De unde mama naibii i-or fi extras pe toți pompilicii ăștia?