Socialismul, in special “socialismul stiintific”, a pretins intotdeauna ca este un sistem economic superior , in comparatie cu sistemul “anarhic” al capitalismului. Este drept ca adeptii acestui tip de socialism au pus batista pe tambal o perioada de timp dupa ce experimentele socialiste pe scara larga au aratat, fara exceptie, ruina economica, (pentru a vorbi doar despre asta), la care conduce socialismul. Insa memoria oamenilor este scurta si tendinta de a interpreta realitatea astfel incat teorii dintre cele mai stranii sa fie validate, mare. Asa ca astazi traim, si inca exact in tarile care ar trebui sa fie cele mai dezgustate de socialismul stiintific, o resuscitare a acestuia si o primenire a memoriei lui, este adevarat ca si sub influenta vremurilor grele pe care le traieste varianta edulcorata, comerciala a socialismului – am numit socialismul redistributiei, asa numita economie sociala de piata cu toate nuantele ei. Desi ar trebui dupa atatea decenii de felurite experimente politico-sociale sa fim mai lamuriti in legatura cu valoarea lor, confuzia pare sa nu fi fost niciodata mai mare.
De fapt, de unde pretentia de rational in economia socialista? Cel mai evident motiv ar fi insistenta cu care se vorbeste de planificare stiintifica. Socialistilor puri si duri le-a placut intotdeauna sa evoce si invoce stiinta ca pe un fel de unealta istorica inventata si dezvoltata exact la timp pentru a servi societatea socialista. Cooperativizare plus electrificare = Socialism, spunea parca Lenin. Cert este ca nu au existat si nu exista multe convingeri atat de inradacinate in mintea teoreticienilor socialisti sau fie ei numai nostalgici ai socialismului, cum este cea a superioritatii planificarii in socialism.
In banala si “anarhica” economie de piata, orice business are un departament al planificarii, chiar daca uneori acesta este acelasi cu antreprenorul, persoana fizica, si chiar pentru cazul in care ceea ce planifica este relativ elementar, cu instrumente relativ rudimentare. Scopul planificarii il reprezinta utilizarea in modul cel mai eficient a resurselor la dispozitie sau ce ar urma sa fie atrase, pentru atingerea obiectivelor intreprinderii, respectiv pentru obtinerea in final a unui profit, sau a unui rezultat superior celui existent la momentul initierii planului. Toate aceste planuri se intalnesc si se confrunta in piata, in raport de care se fac ajustari, intrucat piata este singura instanta de validare a lor. In general, fiecare actor al pietei se afla in dubla postura, de consumator si producator, deci va evalua piata din aceasta dubla perspectiva, iar planurile sale sunt formulate in consecinta.
Scopul planificarii socialiste este altul. Un numar restrans de persoane fixeaza niste obiective, legate de ce anume ar trebui sa se produca, ce anume ar trebui sa se consume, si in ce cantitate. Aceste obiective privesc ansamblul societatii asupra careia se exercita controlul centralizat. Ceea ce se obtine, reprezinta rezultatul conceptiei acelui grup restrans care detine controlul, si nimic altceva. Intreg progresul social obtinut in cadrul diviziunii voluntare a muncii, care in cele din urma face posibila intalnirea antreprenoriatului, tehnologiei si capitalului in cadrul intreprinderii productive capitaliste, este inghetat si anulat de o teorie si practica ce se prezinta drept stiinta politico-economica infailibila ce inlatura toate erorile pietei si asigura o repartitie optima a tuturor resurselor. Ca si cum acestea ar fi undeva, intr-un depozit, iar in vreme ce Capitalismul le risipeste si imparte inegal si inechitabil, el, Socialismul, reprezinta Solutia indreptarii tuturor acestor erori. Numai ca inainte de a deveni bunuri de consum ce pot fi repartizate, ele trebuiesc produse. Iar productia lor la scara larga reprezinta un proces sofisticat, in care sunt implicate calcule complexe, atat de complexe, incat in economia capitalista intreaga societate este implicata in efectuarea lor, intr-o diviziune a sarcinilor generata de rolul voluntar ales de elementele acelei societati.
Astazi, avem “privilegiul” de a fi observat cat de mare este eroarea de a imagina ca planificarea centralizata poate produce rezultate economice valabile. Dar au exista economisti care au fost capabili sa puna acest diagnostic cu o precizie si patrundere demne de admiratie, cu aproape un secol in urma.
La 1922, Ludwig von Mises publica “Socialism” , (“Die Gemeinwirtschaft”), o analiza a socialismului din perspectiva economica si sociologica. Inainte ca toate cele pe care le stim azi despre socialism sa se intample, acest economist de exceptie al sec XX le prezicea. Mises nu a fost niciodata main-stream, si dupa o scurta perioada in care lui si teoriilor sale Ii s-a acordat o oarecare atentie, a fost complet marginalizat, in favoarea lui Keynes. Cu teoriile economice este oarecum ca si cu prognoza meteo: nu ne plac decat cele care ne anunta vremea buna. In vreme ce Mises recomanda Guvernelor sa renunte la extravaganta amestecului in economie si prudenta in manipularea monedei, pentru a nu declansa si intretine crize ciclice, Keynes anunta sfarsitul erei crizelor si recomanda expansiunea creditului drept Solutia miracol, la indemana Guvernelor. Este inca modelul curent al lumii occidentale. Acel Mises, spuneam, care s-a opus prin scrierile sale lui Keynes, a prezis fundatura socialismului, demonstrand intr-un limbaj fara echivoc dar si fara patos, imposibilitatea calculului economic in socialism.
In vremea aceea, foarte multi economisti cu reputatie acceptau cu usurinta ideea unei planificari centralizate. Ei bine, teoria economica a lui Mises afirma si demonstra ca singura planificare rational posibila era cea pe care o face o economie capitalista,respectiv piata libera, in totalitatea ei: afaceristul, in baza calculului de profit si pierdere, lucratorul, in baza calculelor salariale, consumatorul, in baza preturilor de piata al bunurilor de consum. Aceasta distributie a calculului la nivelul intregii societati face posibila functionarea economiei, in ansamblul sau. Nici un comitet al planificarii nu are posibilitatea, indiferent de bunele sale intentii si chiar scotand din ecuatie elementele non –economice care influenteaza un astfel de comitet, sa inlocuiasca ansamblul celor care, intr-o piata libera, stabilesc preturile relative prin interactiunea complexa ce se creeaza intre ei si in raport cu gradul de raritate al resurselor. Ideea ca un grup restrans de oameni stie ce este bine si ce este rau, evaluand si distribuind resurse, nu poate functiona economic, intrucat economia are nevoie de semnalele pietei, de fluctutia preturilor ca sa stie cum sa aloce acele resurse, altfel le va risipi folosindu-le pentru bunuri care nu au cumparatori, in vreme ce cumparatorii nu gasesc bunurile de care au nevoie. Nu putem vorbi de “rational” decat in raport cu cererea reala de bunuri si capacitatea de a o satisface si nu in raport de criterii abstracte, materializate in tabele cu ratii de mancare, m2 de spatiu locativ, ori kilometri de sosea. Nu exista nici un fel de fundament real pentru o teorie economica ce pleaca de la ideea ca nevoile fiintelor umane pot fi cunoscute si delimitate stiintific dinainte, iar aceasta evaluare ar putea sta la baza unui proces centralizat de planificare a productiei. O astfel de gandire si atitudine poate functiona doar la nivelul unor sisteme extreme de simple si complet autarhice, in care CATEVA nevoie fundamentale sunt satisfacute, prin utilizarea acelorasi resurse, ce necesita minime sau chiar deloc, schimburi. O asemena gandire prezuma subzistenta si saracie, (chiar daca nu in mod explicit); iar pana la urma asta este si ceea ce a obtinut socialismul.
Intr-un anume sens, socialismul este mai mult decat o fundatura, este o intoarcere la originile sarace si nesigure ale unei societati, daca dureaza suficient de mult.
Capitalismul pietei libere are insa si alte alternative proaste, nu doar socialismul. Din nefericire, capitalismul laissez-faire este astazi doar o amintire, iar piata libera a lasat loc unui interventionism institutional categoric, dupa model Keynesian, care a favorizat inainte de orice, corporatismul. Pentru a nu lungi prea mult articolul de fata, voi incerca sa dezvolt intr-un altul acest subiect.
Deca(b)logul Muschetarilor 
@Athos,
N-ai citit Drumul catre servitute? Citind articolul tau, am avut la un moment dat impresia ca dupa Mises ar fi trebuit sa te referi si la Friedrich Hajek, atunci cand compari socialismul si capitalismul….
In alta ordine de idei, imi aduc aminte ca prin anii ’80, fituica lui eugen barbu, recte Saptamana, ducea o campanie turbata impotriva postului Europa Libera. La un moment dat, a aparut un articol de Pompiliu Macrea in care autorul incerca sa demonteze tot ce se afirma la Europa Libera: „…. prin anii ’50 radio sant spunea sa fim optimisti ca vin americanii si ne scapa de bolsevici. Au venit, cumva, americanii? I-ati vazut prin Obor? Eu, nu ….Mai apoi, au spus ca noi romanii o sa o ducem din ce in ce mai rau. Stii ce s-a ales si de proorocirea asta….”. Ce-o fi vrut Macrea sa sugereze cu aceasta formulare?
Dup vreo luna cel mult, in ziare a aprut stirea ca P.Macrea a decedat. De la ce i s-o fi tras oare? Nu, cumva, de la interpretarea ambigua referitoare la valabilitatea prognozei de la Free Europe?
Am citit. Il apreciez foarte mult pe Hayek, dar aici este un articolas de blog si am putin spatiu la dispozitie, asa ca este inevitabil sa fie scapari. Or sa mai fie ocazii.
Mie mi s-a parut ca Hayek are un merit cel putin egal cu Mises in privinta abordarii tematicii supuse atentiei de tine. Nu am vrut sa para drept o critica…
Socialismul pentru a reusi ar trebui sa faca altceva mai intai: sa inventeze un medicament care sa transforme oamenii normali in roboti. Doar asa ar fi reusit sa implementeze teoria. Si Revel, in „Marea Parada” chiar asta spune: nostalgicii comunismului inca nu s-au vindecat de utopie si mai spera ca vor primi inca o sansa sa nefericeasca lumea.
Chiar circula prin zona mea o poezioara:
omul nou n-a aparut//
comunismul a disparut//
iar acum, toti emanatii//
vor sa ne iubim ca fratii//
toti la vot, ca-i fara cens//
Iliescu vrea consens//
Ceasca a intinat idealul//
Si-a platit cu viata//
Prea mic insa-i cascavalul//
Mult prea mare, piata!//
@ Candid
Vă ofer un link.
http://archive.org/details/1989RomanianRevolutionLive
Mergeţi până pe la minutul 9 şi ascultaţi exact ce a spus Ion Iliescu atunci la TV (asta dacă nu cumva aveţi răbdare să vedeţi tot filmul). Din câte îmi amintesc eu… (mă bazez şi pe notiţele mele mai vechi)…
Afirmaţia domnului Ion Iliescu venea după “devastarea magazinelor”, anarhie, schimbare, transformări, poporul organizat, prezenţa oamenilor muncii, popor… şi cu conducători auto-intitulaţi…
Domnia sa spune despre conducătorii auto-intitulaţi “aleşii poporului” că nu au nimic de-a face nici cu socialismul, nici cu ideologia comunismul ştiinţific… şi ce anume au întinat?, NUMELE partidului comunist, au întinat memoria celor care şi-au dat viaţa pentru cauza socialismului. Sensibil diferit, nu-i aşa?
Care ar fi mistificarea occidentală?
Ce reprezintă pentru occident democraţia?
– Libera iniţiativă
– Grevă
– Sindicat
– Curtea Supremă
– Proprietate privată
– Vot
– Economia descentralizată
– Libertatea cuvântului
Ce legătură au însă aceste lucruri cu democraţia funcţională? Democraţia reprezintă „puterea poporului”, respectiv faptul că poporul îşi auto-determină existenţa şi nu un număr relativ restrâns de persoane (oligarhie) sau o singură persoană (dictatorul) ia decizie asupra modului de viaţa a poporului. Şi totuşi nici în occidentul „clasic”, nici în occidentul lărgit de ţări ca România, democraţia nu este funcţională. Există libera iniţiativă şi aşa mai departe, numai că acestea ar trebui să fie consecinţe ale democraţiei şi nu substitut al democraţiei. Adevărul este că ni se cere un vot în alb pe care suntem nevoiţi să-l exercităm, fără ca noi să exprimăm prin acest vot o alegere efectivă, respectiv să alegem candidaţii funcţie după activitatea lor viitoare.
Iată cum cei de astăzi întinează „idealurile democraţiei”, aşa cum le vedem noi în decembrie 1989. Stimate domn, astăzi democraţia este de fapt la fel de îndepărtate ca şi înainte de 1989, singura diferenţă este că acum ea este mai mascată. Nu mai există nici o Vocea Americii sau Europa Liberă care să comenteze „democraţia” de astăzi. Mergând propagandistic pe soluţia „comunismul este prost şi contra-comunismul, orice ar reprezenta acest contra-comunism, este în consecinţă bun” nu poate decât să conducă dictatura. Dictatura nu se combate prin îndepărtarea dictatorilor ci prin exercitarea democraţiei. Paradoxul care completează citatul pe care îl daţi din Revel este că vindecarea prin utopie nu se poate face luptând împotriva unui sistem utopic, ci dezvoltând o soluţie non-utopică. După 22 de ani nişte foşti comunişti (unii dintre ei, cu siguranţă, şi securişti… nu aş putea să spun şi „foşti” în acest caz) cristalizează politic o absurdă luptă împotriva unui comunism care nu mai există de decenii (de vreme ce PCR a fost desfiinţat din 1989)… şi mulţi încă cad în această plasă.
@ athos
Cred că articolul de clarificare e absolut necesar. Mă îndoiesc că e foarte multă lume care deosebește „capitalismul” de „corporatism”. De altfel denumirea de „corporatism” este un pic ambiguă. Mi-am dat seama de asta într-o discuție cu un colaborator apropiat.
Dacă ai timp poate faci un update la articolul tău cu „capitalism” versus „corporatism”.
De fapt, aici este problema „dreptei” românești. A eșuat într-un capitalism corupt care se extinde precum cancerul, îmbolnăvind și partea mică, dar sănătoasă de capitalism autohton. De ce? Pentru că în lipsa contractelor cu statul, „crony-capitaliștii” s-au refocalizat asupra marilor companii private, aducând cu ei metodele din zona de public (șpaga). Inutil să mai precizez că au început să apară și aici contracte lăsate în aer, ca la stat. Din fericire reacția clienților privați e diferită. I-au concediat pe cei responsabili și au „blacklistat” furnizorii cu metode „ca la stat”.
O sa vin cat de repede cu adaugirea, sa vedem insa ce aspecte mai sunt atinse de comentatori.
@ athos
Aţi măcelărit tot ce aţi găsit în cale 😆
Socialismul are o evoluţie de sine stătătoare, nimeni astăzi nu mai vrea socialismul de acum 50 de ani. Astăzi este altfel de socialism.
Socialismul de astăzi nu are nimic de-a face cu economia centralizată, este o soluţie economică integrată în economia de piaţă.
Nu înţelegeţi deloc nici conceptul economiei centralizate din moment ce-l comparaţi cu un departament al planificării din cadrul unei firme. Ceea ce nu înţelegeţi, şi recunosc, nu este uşor de înţeles, este că fenomenele la nivel de firmă nu se aseamănă la nivel macroeconomic.
Ce spune economia centralizată (închisă)? Se pleacă de la satisfacerea nevoilor sociale, se calculează ceea ce este necesar să fie consumat, şi stabileşte un model economic care să satisfacă această nevoie.
De exemplu, să spunem că populaţia consumă x tone de carne de pui. Se pleacă de la cifra producţie în funcţie, se stabileşte câte ferme avicole trebuiesc făcute… şi aşa mai departe. De aici se stabileşte necesarul de mâncare pentru păsări, necesarul de beton pentru construcţii, necesarul de cuşti, de sârmă, de cuie… Mai departe se stabileşte necesarul pentru industria minieră, care scoate calcarul pentru ciment, minereu pentru oţel, cărbunele pentru industria metalurgică, hectarele ce trebuiesc cultivate cu cereale… şi aşa mai departe. Totul este planificat pe termen lung astfel încât, pe cât posibil, să nu existe nici supraproducţie şi nici subproducţie.
Adăugând o astfel de relaţionare pentru fiecare sector economic se ajunge la economia centralizată. Nu are nici o legătură cu faptul că „un grup restrans de oameni stie ce este bine si ce este rau”, aşa cum spuneţi, centralizat se referă la structurarea economiei în dimensiuni calculate.
Mai spuneţi ceva de m-am înecat de râs, „experimentele socialiste pe scara larga au aratat, fara exceptie, ruina economica”.
Stimate domn, astăzi economia românească este falimentară. Dacă priviţi un pic la indicatorii la nivel naţional veţi observa că datoria totală a României a depăşit cu mult valoarea PIB-ului. Ba chiar şi datoria externă a României a depăşit PIB-ul. Gândiţi-vă că deşi Statul Român vinde de 22 de ani ce s-a construit în socialism, datoria României creşte accelerat. Astăzi România nu mai poate plăti ratele decât prin alte împrumuturi.
Datoria externă totală a României, la 31 decembrie 2011 a fost de 98,6 miliarde de euro, vom vedea cum cât se va închide 2012 (mă îndoiesc că va fi mai mică). Şi subliniez, România nu are numai datorie externă, mai are alte diferite datorii care împinge suma foarte mult în sus, cum ar fi datoriile născute din obligaţiile financiare interne, deci datoria reală totală a României este mult mai greu de calculat.
De partea cealaltă, în ultimii ani ai economiei socialiste economia în România nici măcar nu avea deficit. După ce s-au plătit accelerat datoriile pe seama unui excedent fără precedent, excedentul de după achitarea datoriilor a fost consumat bugetar în efortul clădirilor faraonice din Centrul Civic. Deci în timp ce astăzi România se îndreaptă spre incapacitate de plată, asemănător cu situaţia Greciei, înainte de 1989 România avea o economie solidă care produce excedent şi creştere economică.
Ceea ce era în defavoarea societăţii şi economiei socialiste era ineficienţa economică a produselor, pentru că nu se putea compara un televizor rusesc Elcrom sau românesc Telecolor, cu ceva occidental. Ceea ce simţea românul înainte de 1989 nu era o problemă a economiei, ci o problemă a nivelului de trai, a lipsei consumului şi a inactivităţii comerciale reale.
Vi se pare economia spectaculoasă astăzi? Păi ştiţi măcar 100 de fabrici şi/sau uzine cu capital românesc? Funcţionează România astăzi? Tot ce funcţionează astăzi în România nu este economie românească, ci o economie străină pe teritoriu românesc pentru a beneficia de nişte forţă de muncă ieftină la ea acasă. Aveţi impresia că economia Statelor Unite este foarte roză? Sigur, aparent merge mai bine decât economia noastră, dar a produs nişte datorii de… 16333 miliarde de dolari… probabil PIB-ul României de la Decebal încoace nu este atât.
Domnule athos,
Sfatul meu este să nu începeţi cu sfârşitul. Mai întâi încercaţi să înţelegeţi noţiunile economice de bază şi pe urmă citiţi cărţi scrise de Ludwig von Mises sau John Maynard Keynes, altfel nu veţi înţelege legătura dintre cererea şi producţia agregată.
Problema comunismului nu a fost niciodată corelaţia parametrilor generali ai economiei ci nivelul de trai-tehnologie incomparabil mai slab faţă de societatea occidentală.
„Nu înţelegeţi deloc nici conceptul economiei centralizate din moment ce-l comparaţi cu un departament al planificării din cadrul unei firme.”
Imi place acel „nici” 🙂
Pai nu-l compar, sau cel putin nu-l asimilez. De aceea am si afirmat ca scopul planificarii socialiste este altul.
NU Romania este datoare, ci Statul Roman, pe de o parte, si companiile si persoanele fizice, pe de alta parte. Cele doua componente au cauze diferite.
Dar inainte de va repezi, dati-mi voie sa va spun ca eu nu consider ca Romania ar functiona ca si o societate capitalista a pietei libere, ci ca un simulacru de socialism, in care antreprenorilor li se da o sansa de a deveni vacile de muls ale politicii. Furtul avutiei de stat i se poate imputa unei minoritati, si nu acelor antreprenori care prin activitatea lor, reusesc sa asigure traiul lor, a celor cu care lucreaza, precum si a celor care depind de taxele ce sunt prelevate cu acea ocazie.
Asta cu „NU Romania este datoare, ci Statul Roman…” m-a dat pe spate. Ce înţelegeţi domnia voastră prin „România”?
Stimate domn,
Încă o dată, socialismul de dinainte de 1989 nu este acelaşi lucru cu socialismul din Franţa sau cel al României de astăzi (vezi internaţionala socialistă „de astăzi” spre diferenţă de cea „de ieri”). Socialismul ca stare de tranziţie dintre capitalism spre comunism nu poate exista decât cu proprietatea statului asupra principalelor mijloace de confuzie, pardon, producţie. Socialismul de astăzi nu se opune nici economiei de piaţă şi nici capitalismului. Astăzi în România nu poate fi un „simulacru de socialism”, cel vechi nu poate fi pentru că nu mai există proprietatea statului asupra principalelor producţie. Nu văd ce tot insistaţi cu asta… eu am obosit să tot spun că vorbim despre mijloace de producţie şi nu despre impresii. Ce avuţie de stat, ce antreprenori… ce taxe, ce furturi?
Cum legaţi, de exemplu, ştirea următoare „Omul de afaceri Nelu Iordache, regele asfaltului, acuzat de deturnare de fonduri şi spălare de bani, a fost reţinut sâmbătă de procurorii DNA pentru 24 de ore, informează România TV” de ceea ce spuneţi? Vorbiţi cu o seninătate tulburătoare de lucruri care nu sunt deloc simple şi liniare.
Acum şase sau şapte ani vorbeam pe chat cu cineva care îmi tot povestea despre nişte descoperiri în matematică de nişă, teorii „vechi” de un an sau doi. Eram tulburat pentru că mă gândeam că acel domn are o impresie mult prea bună despre mine de abordează asemenea preţiozităţi cu mine, asta pentru că eu sunt destul de departe de a fi un „academician”, dimpotrivă sunt un fost student care m-am chinuit câteva luni cu ceva numit wronskian, moment în care echilibrul meu sufletesc s-a frânt iremediabil căci după primul curs am renunţat fie şi să mai citesc… Ca să constat în scurt timp că acest domn nu poseda totuşi nişte noţiuni fundamentale de matematică… şi am rămas şi mai descumpănit. După un timp am descoperit ce stimatul domn era în clasa a noua şi nu ştia umbla nici cu derivata… dar era preocupat de matematica de nişă. Nu vă supăraţi, dar îmi lăsaţi aceiaşi impresie. Jonglaţi cu nişte subtilităţi filosofice de nişă (câţi oameni au studiat opera acelor domni) fără însă să aveţi definiţi exact termenii uzuali.
Nu sunt un specialist în economie, nici nu sunt interesat de economie decât în măsura dimensiunii filosofice şi a implicaţiei sociale prin prisma actului democratic, tocmai de aceea îmi este foarte uşor să descopăr că faultaţi chestiunile de bază ale economiei. Domnul Portos îmi spune, ceva mai jos, că nu-mi face cinste… Credeţi-mă, nu este răutate, dar pur şi simplu nu ştiu altceva ce să zic. Senzaţia pe care mi-o lăsaţi este că repetaţi nişte lucruri pe care le-aţi auzit pe la TV în emisiuni cu politicienii României (de regulă destul de habarnişti, că altfel România ar merge ceva mai bine). Personal mi-a fost foarte greu să găsesc nişte politicieni care au o dimensiune a sectorul economic bine reprezentată în instrumentele politice pe care le posedă şi mă gândesc cât de greu le este celor câţiva realizatori care se pricep (cum ar fi domnul Radu Soviani). Politicienii care au făcut o facultate economică nu prea au în gândire dimensiunea macro-economică a lucrurilor, dar majoritatea politicienii jonglează mai mult cu indici statistici fără să priceapă ce concluzie trebuie să tragă din ei.
Nu vă supăraţi, repet, nu vreau să vă jignesc… dar a vorbi astăzi de socialism în România este absurd şi cu vechiul socialism, pentru că astăzi proprietatea de stat este aproape zero, şi cu noul socialism, pentru că protecţia cetăţeanului e o glumă.
Cât despre confuzia dintre corporatism şi capitalism, nu este ca şi când ai confunda un măgar cu o zebră, este ca şi cum ai confunda o stâncă cu un măgar…
@ Bibliotecaru
Vă încumetați să faceți dumneavoastră comparația?
Despre ce confuzie vorbiti? Fiti putin mai limpede la ce faceti referire, in textul meu.
@ athos
Spuneaţi acum două zile…
athos https://decablogulmuschetarilor.wordpress.com/2012/11/28/domnia-legii-si-basismul-ca-doctrina/#comment-15028
D-le Bibliotecaru
subiectul este vast, dar am senzatia ca dumneavoastra faceti niste confuzii fundamentale. Confundati piata libera cu consumerismul si capitalismul cu corporatismul.
@ Bibliotecaru
Să nu vă supărați, dar dumneavoastră faceți o uriașă confuzie. Confundați „capitalismul” cu mizeria „crony-capitalistă”. Cred că aici e problema articolului lui athos, a lăsat în aer comparația „capitalism”- „corporatism”.
PS: Sfatul cu noțiunile economice de bază e complet deplasat și nu vă face cinste.
Păi eu tocmai asta spun că nu poate exista o comparaţie… Corporatismul şi capitalismul nu sunt două lucruri distincte pe acelaşi palier ca să poată fi comparate. Capitalismul poate să fie corporatist, poate să nu fie corporatist… Nici corporatismul nu înseamnă musai capitalism… Tocmai de aceea mi se pare deplasată comparaţia.
Avea mai mult sens o comparaţie a corporatismului cu acel concept economic laissez faire pomenit de domnul Athos în articol sau cu un egalitarianismul… dar nu m-aş aventura să fac eu o astfel de comparaţie.
@ Bibliotecaru
Termenii sunt folosiți în sensul articolului lui Smirna (http://mises.ro/931/) de care am vorbit acum câteva zile. „Capitalism” înseamnă „free-market capitalism”, iar „corporatismul” desemnează forma aberantă de capitalism în care statul se implică masiv în piața liberă, distorsionând-o. Putem să-i spunem capitalism „băsist” dacă vă place mai mult, dar ar fi o exagerare. Nu numai Băsescu este responsabil de aceasta aberație, ci toți politicienii post-’89.
Stimate domn,
Am impresia că vorbim două limbi diferite.
Şi mă gândesc că singura soluţie e să spun ce înţeleg eu prin corporatism.
Înainte vreme patronul, adică deţinătorul capitalului unei firme, era cel ce lua hotărârile cu privire la funcţionarea firmei. Chiar dacă avea un director sau echipă de conducere angajată să gestioneze firma, patronul era cel capabil să ia deciziile, începând desigur cu numirea managerilor. Când spui de exemplu Bill Gates te gândeşti clar la Microsoft şi viceversa… asta pentru că Bill Gates a fost acţionarul majoritar al Microsoft. La fel, Fabricile Malaxa aparţineau lui Malaxa.
Acest principiu conservă sistemul dezvăluit de Marx care opune clasa muncitorilor şi interesele ei de clasă unei clase a proprietarilor (patronilor) de fabrici şi uzine şi interesele ei de clasă.
Ce spune corporatismul… Corporatismul construieşte conglomerate economice cu capital depersonalizat, respectiv un cetăţean devine concomitent patron (respectiv deţine acţiuni în corporaţii) dar şi salariat. Nu mai existe deci un patron care să aplice o dihotomie a intereselor între salariaţi şi patronat… ci nişte manageri care aplică principii de eficienţă economică. În acest sistem acţionarii (patronatul) nu mai exercită în mod direct influenţa asupra administrării capitalurilor, fiecare corporaţie are poate milioane de acţionari care-şi schimbă componenţa de la un moment la altul.
În socialism statul era acţionarul unic al mijloacelor de producţie în exerciţiul reprezentativ al tuturor cetăţenilor, respectiv toate erau în proprietatea întregului popor; Statul era deci cel care administra proprietatea. În corporatism mijloacele de producţie sunt în continuare proprietatea întregului popor (asta pentru că proprietarul de acţiuni este anonim, nu are, de exemplu, nimeni 50% din acţiunile unei corporaţii ca să fie un factor decizional), dar în mod direct, privat, prin acţiuni deţinute în cadrul corporaţiei.
Corporatismul vizează deci desfiinţarea celor două clase antagonice, patron şi muncitor, prin contopire, şi înlocuirea lor cu o clasa a managementului (sau a managerilor, cum doriţi).
De aici putem gândi scheme de tipul capitalism corporatist sau stat corporatist… dar cum să compari capitalismul cu corporatismul?… sunt două lucruri de natură diferită.
@ Bibliotecaru
Nu văd vreo diferență practică de ceea ce vorbește Smirna în articolul său.
Puteți să dați exemple de astfel de „corporații”? Sau vorbim de „corporatismul” teoretic (din DEX), care nu prea există nicăieri în lume. Singurele care se potrivesc (oarecum) cu definiția din DEX sunt FPP-urile, CNADNR (drumuri) și vreo alte câteva struțo-cămile de stat.
Vi se par că ar fi vreun exemplu de bună-funcționare? Sau dimpotrivă?
Cel mai bun exemplu de corporaţie este cea cu scandalul din America… cum îi spune?… ENRON parcă.
Ceva ce e şi la noi… Hewlett Packard.
Dacă vreţi sisteme sociale de tip corporatist… trebuie să caut pe net. 😀
Iată… Corporatism naţional pe timpul lui Mussolini în Italia. În Spania în anii ’30, era regele Miguel Primo de Rivera. Cel mai cunoscut stat corporatist, desigur Germania lui Hitler. Statele Unite pe timpul lui Franklin Roosevelt… Să nu uităm de Argentina şi Juan Peron.
Corporatism este şi prin Taiwan, Singapore sau Iran, regimuri fundamentaliste… Siria, Libia şi Algeria, regimuri socialiste… nu în ultimul rând astăzi corporatism este şi în China sau Rusia, deşi evident nu se recunoaşte asta oficial.
@ Bibliotecaru
Enron și Hewlett-Packard !? Nu se încadrează în definiția dumneavoastră pentru corporatism câtuși de puțin. Acționarii (adică cei care aleg managementul) sunt foarte clari, nu vorbim de proprietate depersonalizată.
Tare am impresia că după ce ați dat definiția (conform DEX) ați realizat că nu prea există cazuri reale. 🙂
Stimate domn,
Eu v-am dat exemple de CORPORAŢII prin nume de corporaţii actuale şi de societăţi umane în care au funcţionat forme de CORPORATISM prin indicarea statului şi perioadei. Enron și Hewlett-Packard sunt corporaţii nu artizani ai corporatismului. Ca o societate să fie dominată de corporatism, primul semn ce trebuie căutat este lipsa unei influenţe reale în societate a patronatelor şi sindicatelor. De aceea numeam China şi Rusia drept exemple ale zilei de astăzi.
Bănuiesc că nu aţi citit cu atenţie.
@ Bibliotecaru
„înainte de 1989 România avea o economie solidă care produce excedent şi creştere economică.” – poate că avea o economie APARENT solidă. Din nefericire era solidă în ramuri depășite: metalurgie, chimie, petrochimie. Investițiile din electronică și micro-electronică, deși bune inițial s-au perimat rapid din cauza lipsei de flexibilitate.
Aici e problema „planificării centralizate”, pierde imaginea completă. E un fel de dinozaur cu creierul cât nuca. Dacă cineva începe să-l mănânce, nu realizează decât când e prea târziu.
Pare că ați realizat că ceva e în neregulă cu modelul planificării centralizate când spuneți: „Ceea ce era în defavoarea societăţii şi economiei socialiste era ineficienţa economică a produselor, pentru că nu se putea compara un televizor rusesc Elcrom sau românesc Telecolor, cu ceva occidental.”, însă nu mergeți cu raționamentul mai departe. De ce produsele economiei centralizate sunt mai slabe calitativ?
@ Porthos
Asta spuneam şi eu, învechit, depăşit, lipsit de inovaţie… dar economic stabil, asta pentru că sistemul economic, aşa cum era el, funcţiona pozitiv.
Haideţi să vă spun o chestie interesantă. România exporta tractoare făcute la Braşov prin ţările africane. Se făcea asta deşi multe ţări din Africa, foste colonii franţuzeşti, aveau relaţii comerciale mult mai puternice cu Franţa… De ce? Pentru că tractoarele occidentale sunt de mulţi ani foarte sofisticate, au aparate complicate, calculatoare care afişează densitatea de sămânţă la hectar şi tot felul de astfel de chestiuni. Numai că astfel de sofisticării, în condiţiile africane, cedează destul de uşor. În plus, tractoristul trebuie şi calificat, că nu-i aşa uşor să potriveşti parametrii respectivi. Tractoarele noastre însă erau lipsite de orice sofisticărie şi solide, puteau fi conduse de cineva care nu avea nici un fel de şcoală, nici patru clase şi se împăcau foarte bine cu clima… Iată o piaţă de desfacere pentru produsele româneşti… Şi, aş mai adăuga, că U650 a fost atât de solid făcut încât şi astăzi România este plină de ele.
Economia centralizată nu conduce la ceva slab calitativ, oferă însă o calitate diferită de calitatea occidentală.
De exemplu, Dacia 1300, produsul românesc ce pleca de la un Renault model al anilor 70… dus aproape două decenii doar cu schimbări minore (minore în comparaţie cu modelului Renault)… faţă de un autoturism japonez… Maşina japoneză rapidă, fiabilă şi aşa mai departe. Numai că în timp ce românul îşi lua o Dacie pentru 20-30 de ani (Cristian Tudor Popescu încă are o astfel de Dacie de dinainte de ’89) şi mergea cu ea şi cu găuri în „carcasă”, maşina japoneză este făcută să meargă perfect timp de trei ani… pe urmă, cu reparaţii, mai merge încă doi ani… după aia pică total din toate încheieturile. Secretul pe care nu-l ştie multă lume este că occidentalii facă lucrurile special să se strice după un anumit număr de ani (ore) pentru ca să trebuiască să le înlocuieşti şi fac asta umblând la coeficienţii din proiectare.
În occident nu schimbă nimeni telefonul mobil pentru că nu mai merge afişajul sau acumulatorul, nu ajunge niciodată în acest stadiu dacă îl foloseşte corespunzător, îl schimbă înainte de a se strica. Atunci de ce să faci un afişaj şi un acumulator care să ţină 20 de ani. Mobilele mele sunt de prin anii 2000… şi nu prea mai merg 100%.
@ Bibliotecaru
Mie mi se pare că glumiți. Pentru că dacă nu glumiți, mi se pare teribil de ciudat ceea ce spuneți.
Ce părere aveți de Cuba? Unde încă mai puteți găsi automobile americane din anii ’50. Credeți că este rezultatul calității mașinilor americane din anii ’50? Mașini bune, dar care mai funcționează doar pentru că nebunul de Castro a „înghețat” timpul, decuplând Cuba de la circuitul economic global.
Îmi e greu să înțeleg de ce mai folosiți mobile vechi de 10-12 ani. Nu costă mai nimic să schimbați modelul. Aveți o explicație rațională pentru asta? Sau e o formă de protest la adresa consumerismului, care „risipește resursele”?
@ Porthos
Nu se poate să nu ştiţi că şi americanii au avut probleme cu maşinile japoneze… 😀 Din exact acelaşi motiv, americanii făceau maşini robuste, menite să ţină cu deceniile, în timp ce japonezii făceau maşini ieftine, fiabile pentru câţiva ani… De ce a fost lansat programul Made în USA şi „provocarea” preşedintelui american cu consumul de benzină?
@ Bibliotecaru
Nu deviem de la subiect? Vorbeam de stabilitatea socialistă și lucrurile robuste produse de industria românească înainte de ’89. Acum îmi dați exemplu mașinile americane? 🙂
Iar mașinile japoneze pot funcționa și ele decenii întregi, dacă cineva suficient de stupid s-ar încăpățâna să le „cârpească” în loc să le înlocuiască mizerabil și consumerist.
Nu aţi înţeles despre ce este vorba cu maşinile japoneze.
În dimensionarea rezistenţei şi fiabilităţii pieselor într-un lanţ cinematic se pleacă de la probabilitatea ca ceva se defecteze. Cu cât fiecare piesă este mai solidă, cu atât întregul este mai solid. Anumite piese sunt special concepute ca să se defecteze pentru ca nu cumva lanţul cinematic să se forţeze şi să se defecteze ceva scump sau greu de înlocuit.
Dacă am un avion de proiectat, încerc, pe cât posibil, ca nici unda din piesele aparatului de zbor să nu cedeze inopinat astfel încât să se facă o mentenanţă preventivă şi avionul să nu se prăbuşească niciodată.
Şi la o maşină de formula unu am nevoie ca piesele să nu se strice pe timpul cursei, dar anumite piese se schimbă la fiecare cursă, nu are sens să le dimensionez ca să reziste 50 de mii de km. Plec din start de la faptul că motorul se va distruge în timpul cursei de la turaţiile mari şi atunci îl dimensionez să fie de fapt cât mai uşor.
Durata medie de viaţă a pieselor de pe maşinile japoneze de prin anii 90 încoace este undeva între 3 şi 5 ani. Asta înseamnă că este programat ca o maşină japoneză să funcţioneze excepţional trei ani, îi pui doar benzină şi ulei, eventual lichid pentru parbriz şi antigel… nu-ţi baţi capul cu nimic altceva, pe urmă mai schimbi nişte piese după noroc, dar de obicei nu se strică nimic… Dar pe la 6 ani trebuie să te aştepţi să cadă toate, pentru că ele sunt proiectate astfel încât să fie în serviciu numai 6 ani. Asta înseamnă materiale mai ieftine, înseamnă piese mai suple, mai uşoare şi aşa mai departe. Când îţi pică ceva pe o maşină japoneză, mergi la service să o repari, sunt chei speciale de scos amortizoarele, sunt chei speciale de extras rulmenţii, ai nevoie de cărţi de tehnologie a reparaţiei, aparatură de verificare, te legi la computerul de bord, stabileşti avansul din calculator după cum vrei să meargă maşina mai nervos sau mai puţin economicos… tot felul de chestii de înaltă tehnicitate.
Maşinile româneşti foloseau nişte coeficienţi cu mult mai mari şi de aici apăreau piese mai robuste, mai grele, mai zgomotoase… pe de altă parte se stricau la lucruri relativ mărunte şi le puteai repara în spatele blocului. Şoferii se învăţau cu maşina, ştiau când se înfundă furtunul de benzină, când face probleme o bujie, reglau ralantiul „la ureche”, mai desfăceau un capac când distribuitorul era „aburit”, dădeau cu şmirghel la bornele bateriei să ia cocleala, luau bateria în casă pe timp de iarnă, probleme la alternator… Sindromul omului care deschide capota duminica şi mai meştereşte ceva era o permanenţă a străzii. Mie îmi plăcea să ascult şoferii cum discutau între ei, cu oarecare mândrie… I-am aerisit frânele dar tot nu trăgea bine… dar pe urmă i-am schimbat garnitura de la pompă şi imediat a prins… M-a costat 10 lei în târg… Mi-a zis că-i originală de la mama ei…
D-aia poate nimeni nu prea dă un nume maşinilor străine… nu au personalitatea unei Dacii… 😀 Cum să-i spui unei Toyota Margioala sau Tanţa sau Mămăiţa?
Eu am dat exemplu maşinile americane pentru că domnia voastră pomeneaţi de maşinile americane din Cuba… altfel nici nu mă gândeam…
@ Bibliotecaru
Pe mine șurubăreala la mașină mă aduce la disperare. Îmi plac mașinile la care nu trebuie să faci nimic. Doar combustibil și reviziile de X ani sau N-șpe mii de kilometri și în rest nimic. Precum Mercedes. Sau și ei le proiectează să cadă după un număr de ani? Eu eram convins că le proiectează să reziste CEL PUȚIN un număr de ani. Mi se pare destul de neobișnuită perspectiva dumneavoastră.
Sigur, vă place Mercedes… de ce nu un Rolls? Chestiunea este că acest tip de calitate costă. Lumea crede că Rolls-ul este scump pentru că nu ştiu ce se lucrează manual, de fapt calitatea constă în primul rând în materiale superioare. Această calitate superioară a recomandat Rolls-ul pentru construcţia de motoare de avion. Nu poţi să pui pe un Rolls-Royce un material care îmbătrâneşte, nu poţi să pui un material care rugineşte, nu poţi să pui nişte condensatori or becuri în circuite supra-voltate.
Teoretic se pot face maşinării care nu se defectează niciodată înainte de X ani (sigur, excluzând „consumabile” cum ar fi o curea, o bujie, un filtru şi aşa mai departe) costurile sunt însă astronomice. De regulă se merge pe durata medie de viaţă, unele piese au defecte ascunse şi se defectează după 6 luni, altele sunt mai rezistente decât în mod obişnuit şi ţin 20 de ani… Motivul pentru care maşina nouă are un termen de garanţie unde se remediază gratuit orice defecţiune este tocmai modalitatea de a elimina defectele ascunse. Mai mult, atunci când apare un defect ascuns printr-un număr mare de reparaţii neaşteptate, maşina este rechemată în service şi se remediază defecţiunea aflată.
Domnia voastră aveţi probleme cu maşina şi din altă cauză decât faptul că nu este făcută în Germania, respectiv pentru că nu o întreţineţi corect.
De exemplu, durata medie de utilizare a unui autoturism Skoda – Delcar este de 8 ani. Durata medie de viaţă a unei baterii este, să spunem, de 4 ani. Asta înseamnă că dacă schimb bateria după patru ani, în cei 8 ani ai autoturismului voi folosi două baterii-acumulator. La bujii nu mai avem ani, pentru că dacă motorul stă, stau şi bujiile… ele ar trebui schimbate, să spunem, la 30 de mii de km.
De exemplu, lumea schimbă o bujie în momentul când motorul nu mai merge corect. Dar dacă ar schimba toate bujiile după epuizarea perioadei normale de funcţionare, înainte de a se strica? Funcţionarea proastă a unei bujii face un motor să meargă prost, dar încă învârte de arborele cotit… totuşi zgomotul pe care şoferul îl sesizează şi faptul că motorul „nu mai trage” cum trebuie înseamnă o uzură suplimentară la nivelul întregului motor. Sigur, mentenanţa preventivă este mai scumpă, dar şi dacă rămâi cu maşina în câmp e scump.
De aceea vă sugerez ca la următoarea maşină nouă să luaţi o listă cu specificaţiile pieselor componente, inclusiv pentru cele care nu sunt „consumabile obişnuite”, cum ar fi plăcuţele de frână sau becurile, vă faceţi un caiet în care notaţi totul şi schimbaţi tot ce se poate schimba în limitele duratei medii de funcţionare. Va fi un pic mai scump decât vă este acum dar veţi fi mai sigur pe maşină şi veţi scăpa de senzaţia de maşină ieftină. Mai mult, o maşină îngrijită zi de zi ţine mai mult, nu amânaţi deci reparaţia maşinii când aveţi o zgârietură sau curăţenia interioară. Dacă vă curăţaţi bordul o dată pe săptămână cu acea soluţie specială adaptată tipul de bord pe care îl aveţi… nu va arăta urât peste 5 ani.
@ Porthos
Nu schimb modelul vechi pentru că primesc mereu altele vechi dar ceva mai noi gratis de la cei ce le schimbă. 😀 Cum nu prea vorbesc la telefon (maxim 10 minute pe an), aproape gratis este totuşi prea scump şi nerentabil.
@ Bibliotecaru
Și o altă confuzie imensă: „Stimate domn, astăzi economia românească este falimentară. Dacă priviţi un pic la indicatorii la nivel naţional veţi observa că datoria totală a României a depăşit cu mult valoarea PIB-ului. Ba chiar şi datoria externă a României a depăşit PIB-ul. ”
Datoria imensă de care vorbiți nu a fost făcută de „capitalism” (companiile private), ci de „crony-capitalism”. În zonele din care statul s-a retras, lăsând piața liberă să funcționeze, dezvoltarea e uimitoare. Am ajuns să le dăm lecții nemților despre cum se face telecom, deși DT deține OTE, care deține Romtelecom (eșecul proprietății de stat).
Datoria României este la un loc, cea guvernamentală şi cea locală. Caracterul falimentar este dat de disfuncţionalitatea economică, nu din faptul că nu ştiu ce firmă merge prost. Starea conceptului macro-economic nu are legătură cu starea conceptului economic al firmei.
Aici nu este vorba despre un crony-capitalism neapărat (sigur, o astfel de formă a coruperii funcţionării statului „ajută” la creşterea îndatorării), ci despre proasta gestionare a sectorului public. Politicienii României care ocupă diferite posturi în stat, împreună cu partidele lor, au sarcina socială de a dimensiona sectorul public astfel încât să aibă o funcţionare sustenabilă pe termen lung. Construirea deficitului exagerat care conduce la o îndatorare accelerată nu reprezintă altceva decât o proastă gestionare a sectorului public. De exemplu este o tâmpenie să trimiţi pacienţii să facă tomografii şi rezonanţă magnetică şi ecografii 3D şi 4D… pentru ca apoi să nu poţi face o operaţie de cezariană sau o apendicotomie pentru că nu ai bani de anestezic. Dacă nu poţi face altfel, faci medicină ca acum 50 de ani în condiţii de eficienţă a sistemului şi cine vrea ceva scump… la privat, în măsura în care are bani.
Nu eu, ca cetăţean, sunt chemat să iau hotărârile privitoare la sectorul public, eu nu am cum să fiu acuzat dacă ceva nu merge bine, politicianul este chemat să gestioneze sistemele publice şi să le dimensioneze astfel încât ele să funcţioneze şi eu, ca beneficiar, trebuie să am pretenţia ca ei să-şi facă treaba bine. În consecinţă, dacă avem o aglomerare a datoriilor, dacă ne împrumutăm ca să plătim datoriile ma vechi, politicienii sunt devină, nu firmele, nu cetăţenii, nu un an cu secetă sau cu inundaţii. Din păcate politicieni României sunt un munte de nesimţire, după ce ne-au adus aici mai au tupeul să candideze în continuare… şi până la urmă suntem nevoiţi să-i votăm pentru că nu avem nimic altceva în schimb.
Piaţa liberă nu are legătură cu statul. Dimpotrivă statul îşi asumă din start un eşec al eficienţei economice, pentru că dacă statul s-ar ocupa despre sectoarele eficiente economic ar însemna că-şi depăşeşte spaţiul rezervat şi invadează sectorul privat. Este evident că statul nu poate obţine profit, de aceea şi încasează taxe, impozite şi contribuţii de la cetăţeni. Dacă din activitatea sa statul ar obţine profit, fie el şi zero, nu ar mai fi nevoie să încaseze bani de la noi, s-ar finanţa cu câştigurile din activitatea lui. Pe de altă parte, statul nu are voie nici să depăşească cheltuielile bugetare dincolo de veniturile bugetare. De aceea s-a şi instituit un deficit bugetar de maxim 3% şi un deficit structural (adică cauzat nu din ciclurile economice, ci din exercitarea puterii discreţionare a statului) de 0,5% (sau cât e, că nu mai ştiu exact).
Altfel…
După părerea mea, telefonia fixă românească trebuia abia acum să se privatizeze. Noi am vândut Romtelecom când încă nu existau operatori privaţi de telefonie fixă pe piaţă cu o dezvoltare la nivel naţional. Am oferit astfel pe tava unui operator străini condiţiile de funcţionare în condiţii de singur ofertant pentru o perioadă de mai mulţi ani de zile, atacând prin monopol şi ceilalţi operatori ce nu aveau încă o infrastructură. Astăzi, în lumea serviciilor integrate televiziune-internet-telefonie… ar fi fost altceva.
@ Bibliotecaru
Până la urmă, tot răul spre bine. Un patron tembel (statul grec) a dus de râpă fostul monopol de stat (Romtelecomul), lăsând piața liberă să-și facă treaba. Așa că acum am ajuns să avem unul din cele mai bune raport calitate/preț la serviciile de telecom/internet/Tv. Din lume, nu doar din Europa.
Bibliotecaru
Dumneavoastra ilustrati perfect modul in care judeca un planificator socialist. Interesant ca nu va recunoasteti in portretul meu, probabil nu am fost destul de expresiv,
Hai sa luam exemplul dv cu puii, carbunele, etc
Nu stiu ce calcula planificatorul comunist, legat de „nevoile” de care vorbiti, dar puii nu erau de gasit! Si stiti de ce? Intrucat puii nu se deseneaza, ci se cresc, apoi se vand.
Un intreprinzator privat face un studiu de piata, observa obiceiuri de consum, putere de cumparare, calculeaza un potential de piata. Apoi isi evalueaza costurile de investitie, cele operationale, riscurile, productia si veniturile, identifica sursele de investitie, si daca reuseste sa puna totul cap la cap, ii da drumul. Consumatorul ii va spune daca a reusit sau nu, cumparand sau necumparand produsul. Care nu este unic, ci se gaseste pe raft langa alte si alte produse similare. Il va instiinta daca pretul lui este acceptabil sau nu, daca se diferentiaza suficient de celelalte produse, daca, daca. Aceasta este economie, pentru ca aceasta este piata.
Modelul dv. este un Gulag, unde se stabilesc ratii , se fac planuri pe hartie, apoi o parte se fura, iar alta se vinde pe piata neagra, unde preturile relative functioneaza. Asta a fost realitatea economiei socialiste in ceea ce priveste bunurile de consum. Cat despre bunurile industriale, ele erau in cea mai mare masura irelevante pentru pietele mondiale, cu exceptia pietelor special create pentru economiile socialiste. Vandute in conditii de concurenta, ar fi fost complet nevandabile.
Sunt totusi curios, unde ati vazut dumneavoastra o economie socialista centralizata de succes?
Aţi înţeles greşit dacă aveţi impresia că sunt de acord cu economia centralizată. Eu spuneam cum este şi nu că este neapărat bine.
Spuneţi: „Cat despre bunurile industriale, ele erau in cea mai mare masura irelevante pentru pietele mondiale, cu exceptia pietelor special create pentru economiile socialiste.”
Nu ştiu dacă ştiţi, dar sovieticii gândeau un socialism internaţional (la noi a fost un concept mai ales naţional, cu precădere după venirea la putere a lui Nicolae Ceauşescu).
@ Bibliotecaru
Indiferent că a fost sovietic-internațional sau local-ceaușist, tot coșmar a fost. Cred că ar trebui să-i ridicăm statuie lui Gorbaciov că ne-a scăpat de aberație.
@ Porthos
Cum mai spuneam pe acest blog, noţiunea de bunăstare este relativă şi mai întotdeauna comparativă.
De exemplu, dacă comparaţi nivelul de trai şi traiul în sine din România anilor ’70 cu occidentul acelor vremuri stăteam mai bine decât într-o comparaţie de astăzi cu occidentul. Nu mai vorbesc despre o comparaţie pe la 1930.
Personal, în relaţia mea cu statul, astăzi eu mă simt mai înjosit decât înainte de revoluţie. E drept, atunci eram şi mai tânăr… contează şi asta. Dar aici cred că principala vină este a cetăţenilor care au lăsat să se construiască o clasă a politicienilor arivişti şi infractori. Cu ajutorul lui Dumnezeu, lucrurile se pot schimba.
Și Dumnezeu cum ar putea să ne ajute dacă nu suntem noi în stare s-o facem, singuri? Pentru ce ne-ar ajuta Dumnezeu?
@ d’Artagnan
Multă lume se roagă la Dumnezeu să-i inspire cu numerele câştigătoare la LOTO pentru ca astfel să-şi cumpere case, maşini, să se căsătorească cu un om frumos şi perfect…
Alţii se roagă la Dumnezeu să le dea înţelepciunea pentru ca să obţină toate astea.
Foarte puţini se roagă la Dumnezeu pentru a-i mulţumi pentru ce au.
Dumneavoastră vă raportaţi la Dumnezeu ca şi când ar trebui să facă ceva pentru noi, de fapt chiar noi trebuie să captăm spiritul dreptăţii şi astfel să ne construim valorile sociale necesare atingerii unui noi nivel social. Politicienii ne construiesc o societate anormală pentru că-i lăsăm să facă asta. Pe zi ce trece ei sunt şi mai încrezători, pe zi ce trece cetăţenii devin mai impotenţi în a stăvili încălcarea drepturilor lor constituţionale.
Veţi vedea că politicienii se vor folosi de modificarea Constituţiei pentru a mai lua nişte drepturi de la cetăţeni… şi cetăţenii nu vor reacţiona deloc.
Democraţia nu poate exista fără implicarea cetăţenilor, de aici şi vorba că democraţia se câştigă în fiecare zi.
Dumnezeu ne poate ajuta să fim uniţi, să fim alături unii de alţii, să ne acordăm unii altora sentimente umane, compasiune… să ne ajutăm între noi. De decenii trăim sentimentele dihotomiei (şi a dihoniei, dacă vreţi). Societatea a fost împărţită între pro-comunism, anti-comunism, între pro-Iliescu şi anti-Iliescu, astăzi avem pro-Băsescu şi anti-Băsescu… Românii trebuie să renunţe la asta şi să se întoarcă la unire şi sentimentul naţional. Din păcate ziua naţională a fost mai mult despre fluturat steguleţe.
@All,
Ce s-a schimbat in filosofia socialismului?
Daca, dupa teoria lui Marx si Lenin, a pretinde „De la fiecare după capacități” si a distribui apoi, „fiecăruia după necesitati” parea doar oarecum in regula, mai nou, social-democratia a schimbat partea a doua cu „fiecaruia dupa contributia sa”.
Mi se pare mult mai coerenta filosofia capitalismului, in sensul ca patronul, ca detinator al capitalului sa caute sa obtina un profit cat mai consistent, fiindca de asta depinde prosperitatea natiunii: daca economia merge, salariatii au si ei asigurat locul de munca, veniturile lor vor fi in conformitate cu performantele obtinute, iar statul colecteaza venituri ce sunt apoi cheltuite cu administratia, sanatatea, educatia, etc.
Normal ar fi ca statul sa detina doar rolul de reglementator, pentru a fi cunoscute regulile ce guverneaza relatiile in stat.In rest, piata este cea care decide care produs se cere, in ce cantitate si de aici pretul ce se va forma…
Pe vremuri, aparuse o lucrare a unui cunoscut economist occidental, in care se incerca o analogie intre socialism si capitalism din perspectiva planificarii, concluzia autorului fiind ca socialismul a servit de muza capitalismului. Adica, vroia autorul sa ne convinga, ca marile companii au copiat din socialism exact problema cu planificarea, ignorand complet faptul ca un bun manager din capitalism aplica regula planificarii inca inainte de a apare Marx si lenin cu teoria lor. E chiar hazliu sa-ti inchipui doar ca respectivul manager n-ar fi stiut cum sa se descurce daca n-ar fi citit cartile lui Marx, engels, lenin….
„Laissez-faire” este inca, totusi, ideea castigatoare, asta chiar circumscrie ideea socialista conform careia „Tuturor oamenilor ar trebui să li se acorde o șansă egală de a reuși”. Implicarea personalului muncitor in managementul firmei ar trebui limitata in masura in care lucratorii nu sunt suficient de pregatiti profesional in acest domeniu.
@ d’Artagnan, pierre
Unde sunteți „dreptacilor”? Avem și noi ocazia să fim de acord cu ceva și atunci lipsiți?
PS: M-am luat iar de Băsescu. Ușor de data asta, dar dacă nu apăreți mai repede, încep să comentez corupția băsistă, esența „corporatismului” românesc. 🙂
Am sarbatorit indelung aseara…Ziua Nationala.Aiurea!
Porthos,tu poti sa te iei de Basescu cand vrei.E la liber.Uite,te provoc:Romania,asa cum arata ea azi,nu este (neaparat) opera lui Basescu.Altii au croit-o.Si ce legatura are Basescu cu „corporatismul” romanesc?
@ pierre
Nu are. El e președinte, adică arbitru, nu jucător. Doar nu i-a dat el banii (de pomană) lui Iordache, Cășuneanu & Co, ci politicienii de la PDL, cum ar fi Udrea. Cu care Băsescu nu are nicio legătură.
@ Bibliotecaru
O frumoasă alegorie despre economie. Vă mai amintiți de creioanele românești de dinainte de ’89? Care se făceau așchii sau se dezmembrau atunci când încercai să le ascuți?
Da. Dar ştiţi că aceste creioane nu se rupeau prin anii ’70, ele au început să se rupă prin anii ’80. Am cercetat şi eu de ce se întâmplă asta. Pe de altă parte cele din anii ’70 erau de diferite calităţii şi diferite durităţi, prin anii ’80 nu se mai găseau decât HB (eu le spunea Hodorog Bătrân). Cert este însă că cele făcute pentru export nu se rupeau. De aici am tras concluzia că pe piaţa românească erau mai mult rebuturi şi creioane de calitate îndoielnică. Apoi au apărut creioanele mecanice şi problema s-a rezolvat de la sine… nu-i aşa?
@ Bibliotecaru
Tocmai ați punctat una din problemele majore ale economiei planificate centralizat: producătorii servesc consumatorii pe care-i dictează planificatorul și ca atare proprii consumatori rămân cu rebuturile, chiar dacă ar vrea să plătească un prețul cerut de calitate.
Problema nu s-a rezolvat de la sine. A rezolvat-o (după cum spuneam) Gorbaciov.
Realizaţi, cu siguranţă, că această problemă nu este de fapt una a economiei centralizate care, după cum este normal, trebuie să aibă şi fluxuri cu exteriorul, oricât ar fi ea de închisă… ci o problemă a dictaturii care alege că-şi poate, nu-i aşa, bate joc de oameni şi istorie în timp ce se rostesc cuvinte mari pe la TV.
Bibliotecaru
Am incercat sa fac putin ordine in multele afirmatii pe care le-ati facut in comentariile la ultimele articole.
In ciuda intentiei dumneavoastra, mie nu-mi iese altfel decat ca aprobati economia centralizata. Asa zisa constatare a realitatii desemneaza strict interpretari proprii, si toate se dovedesc apreciative, in ciuda declaratiilor contrare.
Este bine ca ati definit corporatismul in acceptiunea dumneavoastra, desi el nu prea se regaseste ca atare nicaieri, insa am sa va raspund, deocamdata indirect, in urmatorul articol, timpul nu-mi permite sa reiau anumite chestiuni de mai multe ori.
Am sa comentez scurt doar aspectul „risipei” datorate climatului concurential. Este unul dintre acele rationamente care va plac, in care interpretati anumite elemente ale unui proces fortand o anume concluzie, dupa model pur sofistic. Rationamentul dumneavoastra poate fi interpretat si asa: daca unul singur produce si vinde, se folosesc resurse o singura data. Daca mai multi produc, dar doar unii dintre ei reusesc sa vanda, avem de-a face cu risipa. Concurenta presupune mai multi producatori si nu toti vand, prin urmare concurenta inseamna risipa, iar nonconcurenta, eficienta.
Uau!
@ athos
Păi vă spun eu de ce.
Să spunem că avem o motoretă Mobra cu un consum de 3 litri% şi o maşină Viper consum 40 litri%.
Care este soluţia cea mai bună de a ajunge de la Bucureşti la Constanţa.
Domnia voastră spuneţi că aleg Mobra. De ce? Pentru că este o soluţie mai ieftină. Eu nu am spus însă ce aleg, doar dumneavoastră aţi dedus că aş alege soluţia economică.
Eu nu am spus că non-concurenţa înseamnă eficienţă, am spus că un sistem concurenţial consumă mai multă resursă decât unul al economiei centralizate unde concurenţa practic nu există.
În dimensiunea unui PIB exprimat prin paritatea puterii de cumpărare… consumul SUA este cam 49 mii de dolari pe cap de locuitor, consumul României este undeva pe la 13 mii de dolari pe cap de locuitor… asta înseamnă că avem un consum de resursă în România cam la o treime faţă de America.
În ’99 România avea acelaşi indicator cam 4 mii de dolari pe cap de locuitor iar Statele Unite 34 de mii de dolari pe cap de locuitor… Lucrurile se complică, nu-i aşa?
Să comparăm însă cu economia centralizată a României din anul 1988… Statele Unite 21 de mii de dolari pe cap de locuitor, România, vă ţineţi bine?, sub 2 mii de dolari pe cam de locuitor… deci consumul în SUA era de 10 ori mai mare decât consumul în România. Veţi spune că România este o ţară mică… În acelaşi an, 1988, Rusia era pe la 3 mii de dolari pe cap de locuitor, China pe la 300 de dolari pe cap de locuitor.
Bănuiesc că nici asta nu vă convinge. 😀
Inteleg, dar asta nu va sprijina afirmatia. Nu demonstreaza decat legatura dintre concurenta si dezvoltare, si nu cea dintre concurenta si consumul inutil de resurse.
Afirmatia dumneavoastra era legata de faptul ca este nevoie de mai multi producatori pentru a fi concurenta, iar risipa se produce prin faptul ca nu toti vand, unii risipind fara folos resurse. Consumul este legat de ceea ce se vinde, nu de ceea ce NU se vinde, prin urmare nu puteti argumenta risipa de care vorbeati, prin consumul mai ridicat.
Va citez:
„. Căci iarăşi este un lucru despre care capitalismul nu vorbeşte, dacă din concurenţa a trei jucători pe piaţă câştigă cel mai bun, până la urmă resursa celor doi necâştigători este irosită.”
Stimate domn,
Afirmaţi deci că cei care nu-şi vând marfa nu consumă nici o resursă ca să producă marfa lor nevandabilă numai pentru că marfa lor nu ajunge la consumatorul final? 😀
Hai că faceţi mişto de mine. 😆 Serios, sau veniţi cu argumente sau încheiem discuţia aici şi vă las să citiţi mai departe nu ştiu ce cărţi le citiţi dumneavoastră numai bune de adus în discuţii intelectuale.
Oricâte încercări am făcut cu domnia voastră, până la urmă tot la mişto ajungeţi.
Nici macar nu am ajuns la discutia aceea. Incercam doar sa va arat ca ultimul comentariu nu va sustine afirmatia. Ceea ce se consuma este ceea ce se vinde, iar marimea acestui consum nu este o masura a risipei pe care o mentionati in afirmatia pe care am citat-o. Adica nu este o masura a ce NU se vinde.
Interesant comentariu despre cazul Nelu Iordache:
„Cine a avut de-a face cu Nelu Iordache a avut parte din plin de tupeul, nesimtirea si siguranta celui care se simtea cu spatele acoperit. Sponzorul tuturor guvernarilor dar mai ales al pdl, cand valoarea contractelor sale cu statul a atins cote inimaginabile, nu si-a putut imagina macar un moment ca poate fi atins.Si n-ar fi fost niciodata deranjat daca asociatul portughez nu s-ar fi plans la Inalta Poarta.
Iar in ziua in care si prietenul domnului Falca, Georgica Cornu de la Timisoara, va da seama in fata procurorilor, voi spune: da, justitia a inceput sa se elibereze. ”
http://anticoruptie.hotnews.ro/stiri-anticoruptie-13731413-avocat-nelu-iordache-deturnat-fonduri-europene-cel-mult-fonduri-din-bugetul-stat.htm
@ athos
Mi se pare ireală cifra de un miliard de euro contracte din bani publici. Mă întreb câte companii europene se pot lăuda cu o astfel de „performanță”. Partea bună a democrației este că alternanța la putere mai curăță din mizeria adunată în precedenta guvernare.
Eu sunt optimist. Mai rău de atât nu se poate. 🙂
Eu astept partea a doua. Sa aleg intre socialism, așa cum il știm înainte de ’89, si capitalism pare usor.
Doar ca socialismul „social democratic” e diferit, iar despre corporatism astept articolul.
@ Observator
Socialismul „social-democrat” e la fel de toxic ca orice altă formă de intervenție a statului. Aparent util, în realitate produce stagnare și birocrație.
Cred că articolul lui athos ar fi trebuit să se numească free-market vs welfare vs corporatism.
Socialismul de tip social-democrat este calea spre care se îndreaptă întreaga lume civilizată, pentru că şi liberalismul se îndreaptă spre centru, şi socialismul se îndreaptă spre centru, la noi faptul că stânga şi dreapta se pot poziţiona la centru este dovedită cumva şi de USL. Centrismul este evoluţia firească a lucrurilor.
Mai mult, peste tot în lume pluralismul doctrinar este înlocuit cu pluralism pe probleme locale.
Nu spun că este bine sau rău, există părţi bune, există părţi rele… spun doar că, din observaţiile mele, asta se întâmplă.
Şi aş mai face o observaţie. În ultimele decenii politica foloseşte tot felul de termeni preţioşi de tipul „crony-capitaliștii” pentru a construi un altfel de pluralism, ceva mai inefabil. Dualismul însă nu se construieşte botezând ceva alb şi altceva negru… Finalitatea este, cu siguranţă, dispariţia conceptului politic şi înlocuirea politicienilor cu funcţionari. Ţinta unei evoluţii sociale va dispărea şi totul se va reduce la supravieţuire. Dacă România ar avea politicieni inteligenţi nu s-ar concentra pe vinderea României pentru a adăpa cu fonduri fluxul plăţii datoriei ci ar conserva ce aduce avantaje unei ţări peste 200 de ani, respectiv lipsa poluării şi resurse naturale. Din păcate politicienii de astăzi sunt pentru România precum tătarii odinioară, sunt puşi pe jaf, gândesc puţin la viitor, fac mult pentru distrugerea totală a ceea ce jefuiesc. Un hoţ adevărat nu fură niciodată tot ce are cineva pentru a putea fura ceva şi în viitor… Politicienilor români nu le pasă de furăcioşii din viitor, lumea începe şi se termină cu ei.
Bibliotecaru
Comparatia masini japoneze- Dacia nu sta deloc in picioare. in sensul in care Dacia ar fi fost proiectata pentru durata de viata mai mare. Pur si simpu Daciile erau tinute in viata de interventiile permanente.
Este drept ca la masinile japoneze, calitatea comparata a executiei, (cu masini occidentale de top), era si este mai buna, in cele mai multe cazuri, la masinile pana in 3 ani decat ulterior. Este adevarat ca majoritatea au o problema cu tabla, fiind atacate de rugina dupa cativa ani. Dar problema nu este totusi generala, iar daca cineva si-ar pune mintea sa le intretina in aceste conditii, cu siguranta ar fi trait semnificativ mai mult decat Daciile. In Occident se mai vindeau niste modele est-europene prin anii 80-90, in special Lada, Yugo, Aro 10. Cate credeti ca mai erau in circulatie dupa 7-8 ani? 10%? Desi erau cumparate doar datorita pretului, intretinerea si repararea lor asa cum se petrecea in tarile de origine nu era rentabila, asa ca nu supravietuiau.
@ athos
Stimate domn,
Aşa am fost învăţat la şcoală, la cursul de mentenanţă, aşa vă spun şi eu. Dacă m-au minţit ei, vă mint şi eu… să fie păcatul lor, al profesorilor, şi să-mi fie mie scuzat. Vă spun sincer că nu am nici măcar carnet, nu mai vorbesc despre maşină… nu am verificat deci.
domnu Athos, stiti cit costa intretinerea unei masini moderne, occidentale in occident?
Un ex., acum doua luni am facut revizia la Audi 4, diesel, revizie la 120000km. Masina mergea struna da revizia e revizie, m-a costat 1600 Euroi, plus schimbarea cauciucurilor, ca 500. Pai nu-i mai rentabil sa iau un Logan cu 5-6000 sa-l tin sase ani, cit are garantie si apoi sa-l arunc, sau sa-l fac cadou unui om sarac?
da domnu Athos, ce nu-nteleg economistii de cafenea, nici un cumparator nu sta sa compare doua produse, majoritatea cumparaturilor au o componenta emotionala, cumpara o masina ca-mi place forma sau culoarea. Acelasi lucru se-ntimpla la nivele de firme, firmele fac afaceri intre ele de multe ori pe baza de traditii, nu neaparat pe baza de eficienta. Asta e un motiv pt. care piata libera de multe ori nu prea functioneaza. S-ar putea vorbi si de monopolism, dusmanu de moarte al economiei de piata.
sa nu-ntelegi prin asta ca as lauda indirect economia planificata, asta poate ca ar putea functiona intr-un sistem mic, inchis, intr-o economie globalizata nu se poate discuta de asa ceva.
Despre corporatism, mai tirziu.
Noua ordine mondială însă gândeşte un fel de economie centralizată la nivelul întregii lumi. Aici intervin corporaţiile, grupul de la Bilderberg sau comisia Trilaterală.
@ Observator, Bibliotecaru
Zilele trecute am văzut pe Bloomberg-TV povestea lui Hostess Brands intrată în faliment din cauza unei greve. Urmarea? 18000 de salariați din SUA și-au pierdut joburile, iar Hostess Brand se relocă în… China, unde dreptul la grevă e mai mult teoretic.
„Hostess Brands is Closed.” – http://hostessbrands.com/Closed.aspx
Iată performanţa economiei Statelor Unite…!
Porthos,
Dar intr-o piata cu adevarat libera salariatul are libertatea sa faca si greva. E dreptul lui sa decida la ce riscuri se expune (adica inclusiv la acela de a ramane fara job). Mie mi se pare normala si reactia companiei, dar si reactia salariatilor.
@ Observator
Bineînțeles. Cred că reglementarea dreptului la grevă e prostie, indiferent în favoarea cui se face. China (care practic blochează dreptul la grevă – am auzit chiar de execuții pentru greve!) mi se pare înfiorătoare.
Di ciclu ce prostii mai face EU!?
Sozialkommissar László Andor vrea sa bage o lege europeana in care statele sa fie obligate sa asigure locuri de munca tinerilor sub 25 de ani. In anumite tari somaju tinerilor a ajuns la 50%.
Personal gasesc initiativa f. buna, as incepe cu inlocuirea domnului László Andor cu un tinar, ar urma barosanu si papadia de Viviane. Daca corelam aceste masuri cu cea prin care muierile trebe sa ajunga la o cota de 40% in conducere, ajungem la concluzia ca muierile sub 25 de ani au cele mai mari sanse sa obtina un job f. bun, lucru care ma bucura f. tare.
Domnu Athos, bagaciosii astia de la Eu, care se baga peste tot, care subventioneaza, dau legi despre curbura castravetilor, despre taerea porcilor, in ce categorie intra, socialism, capitalism, piata libera, corporatisti? Nu de alta da vad ca multi romani, chiar si cirmaciu basescu pleznesc de mindrie ca Ro e in EU, garantia democratiei!?
UESSR? E culmea etatismului. Mai moale, călduț și mai parfumat, ca să-l facă suportabil, dar este raiul birocraților. De asta cred că UE este neviabilă economic.
Un cumparator are multe criterii personale in alegerea unui model sau altul, si bineinteles ca latura subiectiva este extrem de importanta. Dar aceasta latura subiectiva este totusi fundamentata obiectiv, altfel pentru fiecare in parte. Ce demonstreaza insa asta, inafara caracterului subiectiv al valorii? Ca nu functioneaza piata libera? Cum asta?
Oricum, mi se pare foarte piparata factura ta…
Sa spunem ca in raport cu standardul romanesc, standardul corporatist al UE reprezinta un progres major.