Progres

De mai mult de trei ani de zile, la o intersecţie semaforizată aflată în drumul spre serviciu, dimineaţă de dimineaţă, o femeie aşteaptă acolo să se oprească maşinile la culoarea roşie pentru a le vinde ziare, reviste. Intersecţia aia este locul ei de muncă. Pe la vreo 6 şi ceva se postează pe bordură, puţin agitată, cu o geantă mare ascunsă prin boscheţi (depozitul!) şi una mică pe care o ţine în faţă, pe piept. Se mişcă repede, trebuie să se încadreze în timpul dintre două stopuri. Cu o asemenea viteză de deplasare are vânzări frumoase, lumea are timp să cumpere presa. Şi dacă mai întârzie puţin procesul de vânzare-cumpărare, şoferii au răbdare, parcă simt cu toţii că intersecţia este mai mult locul de muncă a distribuitoarei de ziare decât un nod rutier.

Iarna, la -20C , femeia e la locul de muncă: tu dârdâi în maşina ce abia dă semne de dezmorţire, ea, înfofolită până la ochi, se mişcă în legea ei după o dinamică de acum previzibilă. O zvârlugă.

Are şi accidente de muncă, la un moment dat un autobuz a luat un viraj cam strâns şi a lovit-o. A căzut, s-a ridicat, s-a şters de firicelul de sânge de pe obraz, a cules de pe jos ziarele şi s-a apucat să-şi facă treaba în continuare.

Cât poate să câştige un vânzător ambulant de ziare?! Fără îndoială că foarte puţin, dar hotărârea cu care-şi face jobul este impresionantă. Şi pare fericită în lumea ei, ca un om satisfăcut că-şi face munca bine.

Din păcate a fost concediată ieri, fără preaviz. Ah, nu vă închipuiţi că vreun distribuitor de ziare a concediat-o, nu, doar că semafoarele au fost scoase şi intersecţia semaforizată s-a transformat într-un sens giratoriu. A avut loc o updatare. Un progres.

Acum nu mai opreşte nimeni la stop, traficul s-a fluidizat şi, din viteza maşinii, cu greu mai observi o siluetă plăpândă ce încă mai aşteaptă clienţii undeva, pe bordură.

Pe lângă această victimă colaterală a progresului există şi nişte câştigători: noi, şoferii, care vom ajunge mai repede la muncă cu 2 minute.