Divinitatea – arma religiei? – guestpost Mitzaa Biciclista

În fiecare sat un om dăruiește celorlalți o făclie: este învățătorul. Și un altul suflă în ea ca să o stingă: este preotul.
Victor Hugo

Giordano Bruno, Copernic, Galileo, D. Strauss, B. Bauer, J. Turmel-oameni de știință care prin mintea lor pusă în slujba învățăturii, au aprins făclii pentru omenire, luminând astfel noi cărări spre progres. Dar au existat și preoți care, în numele Domnului și mai ales al Bisericii, au încercat să stingă aceste făclii:exemplul lui Lucilio Vannino-liber cugetător, ars de viu la doar 33 de ani, nu înainte de a-i fi fost tăiată limba și apoi sugrumat din ordinul preoților.

Porunca 6: Să nu ucizi!
Romani 13:10 Dragostea nu face rău aproapelui, dragostea este deci împlinirea Legii. Legea lui Dumnezeu este cuprinsă în dragoste.

Probabil că preoții creștini nu au considerat ca fiindu-le apropiați liber-cugetătorii, filozofii, oamenii de știință etc. din moment ce creștinii botezați de astfel de preoți erau ”învățați” de aceștia să se teamă, să respingă ideile sau conceptele filozofice considerate a fi ceva satanic, instaurând prin exemple de teroare ceea ce li se întâmplă celor care nu ascultă de cuvântul preoților și considerați eretici. Smulgerea organelor, tăierea membrelor, jupuirea pielii, scoaterea ochilor, arderea pe rug, erau metode menite să-l facă pe creștinul de rând să înțeleagă ce înseamnă să nu te supui poruncii Domnului.

Este scris în Biblie, Matei 22:37- Isus i-a răspuns: Să iubești pe Domnul Dumnezeul Tău cu toată inima ta, cu tot sufletul tău și cu tot cugetul tău. Aceasta este cea dintâi poruncă. Iar a doua, asemenea ei, este: Să iubești pe aproapele tău ca pe tine însuți. În aceste două porunci se cuprinde Legea și Proorocii. Datoria noastră este să ascultăm Legea lui Dumnezeu.

Cine se face primul vinovat de a nu fi ascultat porunca lui Dumnezeu? Individul obligat la creștinizare la o vârstă mult prea mică să înțeleagă religia și rostul ei sau preotul considerat puntea de legătură între laic și divinitate?
Cum pot înțelege eu, ca și individ care nu mă opun divinității ci doar încerc să simt divinitatea ca pe alfa și omega, rostul și minunea în același timp, dacă așa zișii trimiși ai lui Dumnezeu, de-a lungul istoriei, au pedepsit crunt și fără milă pe orice individ care și-a pus întrebări asupra propriei existențe?
Cum poate fi considerat păcat originar simplul fapt de a te fi născut?

Este scris în Biblie: Iacov 2:10 Cine păzește toată Legea și greșește într-o singură poruncă se face vinovat de toate.

Legea aceasta clar nu este făcută pentru preoți.
Pentru a ține populația sub control este nevoie de „spectacol” evoluând astfel noțiunea de sacrificiu, pedepsele prin chinuri fizice groaznice umplând piețele de lume dornică la vederea sângelui curgând pe eșafoduri construite precis pentru acest scop.

Anul 313: Constantin dă Edictul de la Milan prin care acordă creștinilor libertate de cult. Mai apoi, Teodosie I va face din religia creștină singura religie autorizată. Iată cum religia îmbrățișează politica, iată cum divinitatea propagată de preoți ia drumul mercantilismului. Pământul devine imagine pentru împărăția terestră a lui Dumnezeu, iar împăratul devine locotenentul acestuia. Cine și cum decide asta? Are această decizie a face cu divinitatea?
Creștinarea, conform definiției, este procesul de convertire al indivizilor prin convertirea practicilor, locurilor de închinăciune sau a calendarului păgân. Dacă inițial s-a plecat de la emiterea unor legi care să interzică sacrificiile sau vrăjitoriile, dorința de convertire a indivizilor a fost împinsă de preoții creștini mai departe, ajungând până la preluarea(cu japca am putea spune) a templelor construite de politeiști și transformarea lor în biserici.
Încă nu-mi este clar ce anume condamnă zeii păgâni la statutul de diavoli, dar este evident că nu poți face creștinizare bruscă eradicând complet practicile religioase păgâne. Așa că aceste practici au fost readaptate. Însuși Papa Grigore I recunoaște într-o scrisoare că este mai ușoară convertirea la creștinism dacă li se permite oamenilor să practice unele obiceiuri precreștine, pretinzând că aceste tradiții sunt întru slava lui Hristos. De aici rezultă clar intenția păstrării ritualurilor păgâne dar să se facă uitate rădăcinile păgâne.

Să înțelegem că preoții creștini au înțeles prin creștinizare o formă nouă de dominație și supunere prin obediență?
Dar oare este drept să arunc în spinarea creștinismului toate victimele rezultate din cauze religioase?
Religiile ne-au oferit de-a lungul timpului cele mai sângeroase spectacole jucate în numele unei/unor entități cu statutul de zei/zeu/dumnezeu/alah/budha/etc.

Anul 1000-Afganistanul este cucerit de musulmani și populația hindusă decimată. Timur ucide o sută de mii de oameni într-o singură zi, iar aceștia nu sunt singurii. Victimele sale sunt într-un număr mult mai mare. Pagini negre din istorie înregistrează vreme de 5 secole, mai exact până în 1525 aproximativ optzeci de milioane de hinduși omorâți de către musulmani, în numele crezului sfânt.

Anul 1126 Piere de Bruys este ars pe rug fiind vinovat de următoarea declarație: Dumnezeu poate fi găsit mai degrabă în piaţă decât în Biserică; ritualurile cu care atât de mulţi oameni înlocuiesc religia sunt total lipsite de sens; nimeni nu trebuie să se roage Crucii…Preoţii mint atunci când pretind că au făcut trupul lui Iisus pe care îl dau oamenilor să-l mănânce pentru a se considera salvaţi.

Anul 1252: Papa Ioncențiu al IV lea emite bula papală Ad extirpanda. Câtă ironie! Unsul lui Dumnezeu, pastorul sufletelor, păstrătorul legilor sfinte, omul mai presus de orice păcat lumesc, ființa cea mai aproape de Dumnezeu, emite acest edict prin care autorizează tortura asupra tuturor celor care îndrăznesc să cârtească împotriva practicilor preoților creștini sau, și mai grav, se opun religiei creștine. Iar ca ironia să fie și mai mare, edictul interzice vărsarea de sânge sau omorul, așa că metoda de tortură este suspendarea trupului de mâinile legate la spate care duce, automat, la fracturarea brațelor. Să fie asta lucrătura Domnului? În timp, preoții intervin cu ”îmbunătățiri” : legarea unor greutăți de picioarele nefericitului astfel suspendat. S-or fi gândit să-i ușureze chinul prin scurtarea perioadei de fracturare a oaselor.

Anul 1568: Tribunalul Inchiziției Spaniole ordonă exterminarea a trei milioane de oameni, populație aflată atunci pe teritoriul Olandei de azi. Să vi-l mai amintesc pe celebrul inchizitor Torquemada care, în numele Domnului, își înregistrează în răbojul personal cel puțin zece mii de suflete? Toate sunt victimele propriilor convingeri sau doar victime colaterale în această luptă neobosită dusă în numele creștinizării cu orice preț.

Jihadul islamic…musulmanii, mare parte din ei, sunt îndoctrinați de religie până la fanatism, ajung să facă orice pentru a-l mulțumi pe Alah. Dar Jihadul se află înlăuntrul ființei musulmane tocmai pentru a-l ajuta să aducă dreptate și să înlăture răul din societate. Fără îndoială că această dogmă exprimă atât de clar dorința de biruință a binelui asupra răului. Însă această dorință de biruință s-a extins asupra necredincioșilor. Nu ești musulman? Ești necredincios. Ești necredincios? Înseamnă că ești dușmanul jihadului. Și ca în orice război, dușmanii trebuiesc înfrânți, eliminați.
Coran, Sura, mult prea discutatul verset 52: Nu cedați în fața necredincioșilor ci luptați cu îndârjire asupra lor.
Timp de 12 secole, războiul sfânt înregistrează aproximativ două sute de milioane de victime.

Să mai pomenesc de cruciade, de puritani contra quakeri, de persecuțiile romane, de sacrificiile umane făcute de azteci, mormoni, budiști. Să mai pomenesc alte perioade de represiune?

Represiunea în numele religiei nu înseamnă doar violența fizică, înseamnă și umilință, pierderea încrederii în existența umanității, sexism (femeile nu pot gândi fiindcă au uter-extras din Ciocanul de zdrobit vrăjitoarele-manual de referință pentru inchizitori; sigur că nici nu pot trece nici peste binecuvântările evreiești cu caracter sexist: baruh șelo asani isa sau binecuvântat fie Dumnezeu că nu m-am născut femeie).
Represiunilor în numele religiei le datorăm, de-a lungul secolelor, pierderea bibliotecii din Alexandria, analfabetismul , îndobitocirea, îndoctrinarea, războaiele religioase, practic îngenuncherea omului de către om în toate formele: fizic, psihic, spiritual.

Dorința de divinitate nu poate îngenunchea prin obligarea la ritualuri împănate de suferință. Nu te poate obliga să te târăști făcând ocolul unei biserici, nici să stai întins cu fruntea în țărână în umilință absolută, nu te poate îndemna să duci la buze osemintele vechi ale vreunui semen presupus sfânt, dar în același timp să faci foamea. Dorința de divin nu te poate îndemna la fapte reprobabile, la crimă sau batjocură, la schingiuiri ale trupului sau ale sufletului ori chiar automutilări. Dorința de divinitate nu poate provoca nici un rău, fie el și de scurtă durată. Însă tocmai din nevoia omenească de a crede în existența divinului, oști întregi de lideri religioși în numele credinței și al ființei spirituale au purces la exterminări în masă.

Divinitatea nu a mai fost sublimul absolut, ci arma perfectă cu ajutorul căreia masele sunt stăpânite și mânate precum turmele de animale.

Ochi pentru ochi și lumea va deveni oarbă.
Mahatma Ghandi