Probabil că suntem cu toții de acord că SUA nu mai este (unii ar spune că nu a fost niciodată) modelul de societate pe care să-l vezi aplicat acasă. Cu o datorie publică de aproape 17 trilioane de dolari, care continuă să crească alarmant, pentru că niciuna din părți nu dorește să taie din cheltuielile publice, ba chiar dimpotrivă, SUA pare că se îndreaptă către un dezastru iminent. Firește că nici statele din Uniunea Europeană nu se simt mai bine.
Sunt oare democrațiile sortite unui destin implacabil? Sunt mai bine adaptate pentru succes non-democrațiile de tipul Chinei? Sigur că se poate discuta dacă China este cu adevărat o non-democrație, dar nu vreau să reiau dezbaterea purtată pe această temă anul trecut.
V-aș propune mai degrabă o discuție pe tema factorilor ce au alterat succesul modelului american de organizare socială. Zilele trecute am văzut episodul pilot din „The Newsroom”, care debutează cu o dezbatere publică pe teme politice. Postez mai jos fragmentul cu pricina, cerându-mi anticipat scuze celor ce nu vorbesc limba engleză.
La întrebarea pusă de unul din studenți: „De ce America este cea mai grozavă țară din lume?”, liberalii răspund „diversitate și oportunitate”, iar conservatorii „libertate și libertate”, însă răspunsul potrivit pare a fi „America nu mai este cea mai grozavă țară din lume”. Vă invit să încercăm să descoperim „de ce?”. Care au fost cauzele care au erodat fundamentul unui remarcabil model de societate. Se mai poate oare face ceva? Sau ne îndreptăm către un nou „ev mediu întunecat” așa cum s-a întâmplat după prăbușirea Imperiului Roman?
John Adams a spus: Our Constitution was made only for a moral and religious people. It is wholly inadequateto the government of any other.
Astea sint cauzele decaderii Americii: lipsa oamenilor morali si religiosi. (religiosi=crestini la vremea aceea)
Locuitorii SUA au trocat libertatea contra siguranta promisa de centralizarea puterii si deciziei, adica exact ceea ce initial au dorit sa evite, cand s-au fondat SUA.
Este de remarcat ca aceasta centralizare s-a produs initial in nordul mai dezvoltat economic, mai liberal si mai dinamic. Eu as indrazni sa spun ca respectiva evolutie a fost favorizata de democratie, in conditiile in care votantii devin din ce in ce mai multi aceia care par sa aiba de castigat din acest fenomen al centralizarii, intrucat li se promit beneficiile redistributiei daca acorda suficienta putere politicienilor in acest sens. Restul este…istorie. Democratia fara raspundere inseamna otrava pentru orice societate. Favorizeaza oportunismul, corporatismul si toate acele forme de dominatie de tip Matrix, in care se cumpara controlul, (votul), si se vand iluzii celor care nu doresc sa-si asume realitatea.
Dar sa nu opunem acestei evolutii, „modelul chinezesc”, care nu este altceva decat un capitalism de partid, care iarasi inseamna doar o varianta cu steroizi a unei economii de carton pe cale sa se prabuseasca si sa ingroape o cantitate nemaivazuta de capitaluri. Ati auzit de „shadow banks”? In comparatie cu acest fenomen, creditele sub-prime din USA arata ca o adiere de primavara langa uraganul Catrina.
Sa vezi tu libertate, descentralizare si tot ce vrei in Sudul Italiei: nu existi fara acordul Mafiei (de fapt, sunt trei organizatii mafiote mari, dar nu fac istoria lor acum). vrei un job? : daca Mafia vrea, il ai. Vrei sa dezvolti o afacere, cat de mica? : asta daca Mafia vrea si daca platesti „pizzo”. Nu platesti „pizzo” (taxa d eprotectie)? : atunci fie te muti in alt colt al tarii, fie alegi sa traiesti cu ideea ca ti se poate intampal ceva tie sau familiei tale. Nu mai vorbesc de subdezvoltarea cronica a regiunii, de aproape falimentul finantelor publice.
Acolo, statul cu S mare nu exista decat foarte putin: e minimal, caci Statul e Mafia. Afirmatiile de mai sus nu sunt exagerate deloc, sa stii.
Ma iepuras speriat ca te pun arapetii cu masline
Ref la mesaju tau https://decablogulmuschetarilor.wordpress.com/2013/07/19/ziua-judecatii/#comment-28774
in primu rand nu tin minte sa fi scriis rasa araba. Ca doar la cai se exista rasa araba.
Si cu restu ilogica ta gandure procedeaza la fel : isteric si fara nuante!! Da cam cu influente naziste – “rasa inferioara a arabilor” …
Pe scara istoriei micul interludiu al dominatiei europene nu este asa nesemnificativ. Iar conceptia europeana la 1800 era exact aceiasi cu a lu Napoleon in drum spre Egipt. Insuccesul sau oriental arata chiar f bine limitele gandirii europene. Si a capacitatii europene la 1800 !!!
Si ar trebui sa observi ca cu tot sucesul naterial al civilizatiei europene …. cultura si arta europeana imprumuta masiv din Orient. In splendidu occident se aude cam des Hare krisna!! Tineri occidentali se duc sa se tampeasca in ashramuri indiene. Importam forme de expresie neeuropene. Tineretu topaie pe ritm de rap si hip-hop care ar risca sa fie considerate cam barbare prin Africa Neagra. Daca jazuul a fots o muzica de negri facuta europeneste acu europenii fac muzica ptr salbateci! Tinerii ocidentali se tatueaza in stil maori si isi pun belciuge in nas in stil papuas ..
Tristul adevar este ca ultima zvacnire culturala orijinela a Occidentlui catolic a fost goticul. Renasterea cea atata de cantata a fost ceva gen versiunea 2 a antichitatii. Insa fir-ar sa fie de treaba deja in sec III ien formele orientale dominau gandirea greco-romana! Imperiul insussi era o calchiere a monarhiilor divine orientale!!
De altfel postul tau “stiintofic” arata aceiasi dezorientare culturala!!!
Cat despre atentalele alea care te sperie pe tine … cauta te rog atentaul din gara Bolonia si cel comis asupra lui Italicus .. opere ale “rasei albe” . Sau multumeste colegilor tai de gandire ptr ca au adus la putere islamisti in Bosnia!! Asta ca sa parleasca pe sarbi vinovati (si) de a fi ortodocsi .
Civilizatia occidentala intra in panta descendenta nu din cauza ca avem infiltrarea treptata a alogenilor in marea cultura.. ci pentru ca marea cultura ori nu prea este mare cultura ori este exterioara maselor . Si esti un bun exemplu al necuprinderii in cultura .. caci altfel ai stii ca alogenii (care sunt persoane fizice) nu se pot infiltra in cultura (domeniu imaterial al ideilor despre bine, moral, frumos , samd) ci doar idei straine. Da e greu de inteles diferenta dintre morocovu ca notiune abstracta si morocovu ca concret al rontaielii..
Si o invazie barbara este posibila mai ales atunci cand societatea invadata este gata barbarizata. Adica aculturalzata (ia de o pilda gastile de motocilclisti si de debedei pedestri din Amrica anilor 50. Acei tineri nu aveau modele culturale !! erau fundamental inculti. Prin incult nu inteleg ca erau si analfabeti da aici e o cestoe mai difcila legata de definirea culturii in sens larg si difernta intre civilizatie si cultura. A da eu folosesc sensul francez al acestor notiuni.)
Asa ca ito recomand apa rece intern si extern si un extraveral!!
A da. Desi nu mi-ar placea sa explodeze o bomba langa mine io nu sunt atat de speriat de arabi. Destui au murit pe aceste campii!! Si nice de musulmani – unii dintre stramosii mei considerau musulmanii ca o prada legitima!! Si nu era vorba de arapetii aia de I-au calarit turcii de le-au lungit urechile!!! Nu domle ci musulamni turcici sau mongolici !! Numa buni de pradat – vite, scule, arme, muieri, pamant !!! Scuze asa sunt io mai arian .. Daca o sa vrea ei cu tot dinadinsul o sa omor cativa – insa sper sa aiba si buzunarele pline!!
In primul rand as zice ca ar fi o mica diferenta intre America si China ..
Si mai trebuie sa zic ca se prea poate ca criza sa fie inevitabila sa faca parte integranta din economie. Ca ideea de crestere conomica permanenta poate fi o erezie precum acceleratia continua permanenta sau perpetuum mobile. Orice avant economic se rasufla la un moment dat (si dupa un deceniu de crestere de peste 10% vine si momentu unei cresteri de numa 4% si atunci toti zbiara criza!!)
Chiar daca China da in criza se pune problema ce a obtinut pana acum ? Pai capacitati tehnologice. Acum stiu sa faca si singuri automobile, calculatoare samd. Si telefoane mobile (eu am un Huawey. Primit de la RDS si era destul de bun acu 5 ani) Au castigat piete de desfacere. Au pus mana pe cateva firme si de presupus ca vor folosi experinta altora ptr a se scoli.. Asta inseamna ca au capcitatea de a reface banu pe care il vor pierde!! (Si ca pana la urma se vor vedea siliti sa foloseasca si cladirile alea care stau goale!! )
DarAmerica ce a obtinut ? Dolarii virtuali pe care tot ea ii emite!!! Adica prafu de pe toba. Insa a exportat in China capcitati productive. Si ceva despre tehnologie si cum se fac treburile . Si si-a distrus capacitaile de productie!! Si muncitorii ei deveniti guarzi samd si-au poerdut abilitaile tehnice.
Intrebarea este : ar putea recupera ?! Dinati – cu ce costuri ar putea sa isi recontruiasca capacitaile de productie?! Si mai ales cu ce bani? Fiindca o criza serioasa in China ar purea avea repercurisuni in ce priveste dolaru – China are prea multi!! Si daca ies din China se cheama prabusirea $ !!!! Si mai ramane problema mainii de lucru .. din muncitor poti face guard sau asa ceva da din guard muncitor e mai greu!!!
Deci per total SUA nu au obtinut nimic. Doar au pierdut. Faptu ca unii au facut averi colosale tranzactionand nu inseama decat redistribuire. De la cei care fac, care produc valoare noua la cei neproductivi, Si asta nu doar sa zicem de la muncitori catre explpatatori ci si in randul capitalistilor – “mari” gen Ford au poerdut in fata unor Sorosi . Diferenta este ca Ford face ceva vandabil .. Soros nimic!!! Decat ia din ce face d’alde Ford (iar angajatii lu Soros cumpara Mercedes si Porsche spre fericirea nemtilor!!) Adioca daca SUA pierde nu mai are cu ce inlocui!!
După o asemena analiză nu prea mai ai ce comenta !
Nici la propriu, nici la figurat ! 😉
„L-am trecut pe Iepurilă în moderare pentru limbaj. Însă și tu ai fi putut să te abții un pic.”
Bă, ăsta-i semn de imbecilitate, să te dai mare, că ai cuţitul în mână şi tai ce (nu) vrei tu !
Dacă aveai argumente, cum face Ghiţă, îl puteai combate ( nici eu nu-s de acord cu atitudinea asta categorică împotriva arabilor), atât tu cât şi aiuritul ălalaltul de la care a plecat cererea de banare.
Aţi fi putut să-l contraziceţi mai mult sau mai puţin civilizat, sau la mişto, dar nu în acest mod imbecil şi revoltător !
N-ai decât !!
Lui Iepurila i se mai cuvine cate un dus rece. Conform de altfel valorilor perene ale culturii europerne: tu sa taci cand vorbesti cu mine!!! Si nemuritortul : cine mai face asa pateste!!!!
Ai noroc că-mi eşti simpatic 😉
Butucănosule ! 😆
Lui Iepurila i se cuvine cate un dus rece., Conform valorilor perene ale culturii europene: Tu sa taci cand vorbesti cu mine!! Si sa nu uitam nemuritorul : Cine mai face asa pateste!! A de vedea si o poezia a lui Kippling in care drepatea tasnea de pe gura tunului cel mai mare ..Intamplator englezesc…
Dublare din cauza unor incurcaturi wordpress
Hai sa mai intind …
“Remarcabilului model de societate” I se pun ,azi, cam multe in carca. Se uita ca :
1) Initial a fost o miscare care dorea taxare cu reprezentare. Taxa aia a ceaiului nu sucarea prin dimensiune nici prin arbitraru regelui. Ci prin faptu ca nici un american nu era prezentata in parlament precum verii sai englezi. Daca Washington ar fi avut sanse sa ajunga in Parlament si sa fie facut baronet ..nu se stie! Nici daca se faceau vreo 5 lorzi din Noua Anglie . Canci !!! Asa ca plantatorii s-au sucarit. Deci Boston Tea Party samd si Marea Republica !!! (Asta ar trebui sa o stie oricine. De fapt s-a invatat la scoala!)
2) Anglia a avut o initiativa colonialista : In Noua Anglie nu mai trebuia sa se produca nici un cutit , nici o potcoava si de discuta daca li se permitea sa produca macar cuie si caiele ca de pussti de Kentuky nu mai putea fi vorba!! Asa ca aia din Nord au trebuit sa se sucare radical! (Si asta s-a invatat la scoala! Da cine sa tina minte? )
Restu e palavrageala despre libertate samd care are meritu ca ascunde ca :
a) Noua Anglie era extraordinar de omogena dpv al “culturii dominante” adica puritani piosi si marginiti unde “libertatea” era sa iti iei lumea in cap in zonele indiene!!
b) Ca Noua Anglie ducea lipsa de vecini deosebit de agresivi dupa ce Canada a devenit engleza.
c) Ca Noua Anglie ducea lipsa de “ramasite feudale” gen lorzii si alti ultrabogati! Iar zisa ei “aristocratie” era f deferenta cu albii saraci care erau “gentelmeni” (Cu exceptia negrilor si a indienilor numa gentelmeni!)
d) Ca in Noua Anglie mana de lucru era scumpa foc!!! Si ca omu care muncea traia mai bine ca in Europa. Si ca se gasea de lucru- ce lipsea era mana de lucru (de aici si pretul ei)! Si ca oricand putea omu sa incerce sa fie trapper sau colonist. Deci antagonismele de clasa nu erau atat de acute. In plus lipsa mainii de lucru a dacut necesara investitia in tehnologie.
Si poate cel mai important teritoriul de azi ocupat de SUA , era , acum 200 de ani virgin!! .(Ma rog asta nu se invata la scoala. Nu explicit) In rastimp de 3 generatii “americanii” s-au extins pana la Pacific realizand o exploatare frenetica a resurselor care in Europa sau Asia a fost realizata in milenii!!! Sa va dau un exemplu :porumbelul american. Erau multe milioane de exemplare. “Pasajul” lor avea un aspect apocaliptic :cerul se intuneca !!! Ajungea sa agiti praina prin aer si apoi sa ii pui la saramura – mancai pana la urmatorul pasaj!! Mai rau cica cainii se urcau pe cotet sau o movila si cand sareau aveau sansa sa prinda un porumbel!!
La 1880 disparusera …..
Si SUA era stat liber nu colonie!! Adica nu impartea cu nimeni. Pastra tot!! In plus Noua Anglie era deja integrata in circuitul comercial Atlantic si chiar daca , dupa 1820, a renuntat sa mai fie o natiune maritima (vase de comert cum fac acu grecii) a ramas cu destule nave , porturi ale capitalului american samd deci controla ca cmortu sa ii asigire ei castogu. Deci orice ban care iesea din SUA iesea in folosu SUA (de ex sa plateasca sine lu Krupp) Dar avea si productie locala pe care o proteja cu ferocitate (cam aici si motivatia Razboiului de Secesine). Idem si alte cestii si dadea peste bot Angliei ca pe raurile americane doar nave americane din lemn american construite in America. Adica ce e al meu este numa al meu!! Captitalu strain insema doar plasament (de multe ori manarit f romaneste,. Pardon nu romaneste ca ei construiau o cale ferata cu bani europeni si apoi faliment! Dupa care bravii si cinstitii americani cumparau sute de vagoane, zeci de locomotive , sute si mii de mile de cai ferate – ieftin!!!)
Asta a dus la o expansiune rapida a SUA – atat teritorial (si noi resurse –da unde este azi argintul din Tombstone? Da aurul din Virginea City?) cat si economic. Dar asta nu a insemnat ca SUA nu au avut catvea crize tepene rau- da nu conta!! Ptr SUA nu ptr faliliti! Ca o criza de atunci era precedata de o epoca de achiztii de capital – fabrici, utilaje, cai ferate, linii de telefgraf care permiteau reluarea in “forta”,(intri in cirza ca nu ai bani sa incepi productia. Peste 1 an ai un credit si inceopi sa produci sa vinzi., te rafci iute. Da daca ai intrat ptr ca ai vrut Bentley ? Vinzi ieftin Bentleyul mai vinzi ceva si nu ai cum sa te refaci!! Asa este la nivel de tara)
Ma rog pe la 1920 SUA s-a “maturizat” Si ce vedem azi e cam criza a varstei de mijloc (Anglia insa e “batrana” si si-a pierdut dintii adica industria )
Insa aici gasesti raspunsul la abisala intrebare care au fost cauzele care au erodat fundamentul unui remarcabil model de societate Nu era un model remarcabil ci o conjunctura formidabila….
Care nu putea sa tina.
As mai observa ca dupa incurcatura americana Anglia a schimbat politica fata de coloniile de “asezare” alea albe . Adica s-a purtat cu manusi cu Australia, Canada, Noua Zeelanda ba si cu Africa de Sud . Nu le-a dat locuri in Parlament insa de cum au inceput sa creasca au primit dreptu sa isi aleaga guvernu si sa isi dea legile. Guvernatoru era doar reprezentantul simpatic al Coroanei care ii asigura ca monarhu ii iubeste. Si premierii aia erau consultati si tratati aproape ca sefii de stat straini . Mai rau nu odata aceste colonii au provocat deficite Angliei. Deficte consimtite ca … Sa zic asa modelu a fost remarcabil da unde nu se zice!!
A da. Criza Detroit. Nu este prvocata de negri, asistati samd. Este crixa indudtriei auto . In 60 era bine!!! Da SUA produceau cca 14 milioane de autoturisme anual!!! E criza managerilor auto care nu au stiut sa produca – a se vedea Chrysler … (si imi e frica ca FIAT o sa fie parlit, Cu regreat da daca as primi in dar frima Chrysler as vinde-o la fie rvechi! Cu lacimi in ochi – mi-au palcut 300, NewYorkeru, Charger, Barracuda, Fury, Polara, ba si Aries samd da este moarta !! Ca si AC , Studerbacker, De Sotto …
Mii de scuze
Mai este o cestie “de baza”
Economia americana s-a bazat pe consumu intern nu pe export! Oa exortata in draci – grau, porumb, soia, pui, carne de vita (exporta si acu) petrol (nu mai are destul) da si masini, motocilclete, frigifere, avioane samd samd samd. Insa exprtu era ceva basca . bun da nu esential.
Si consumu se baza pe credit!!! Americanii munceau mult ca sa isi plateasca ratele!
Si tinea ptr ca creditu american de consum sprijinea productia locala . Pentru ca importau putin (cafea, zahar, cacao, cauciuc natural ceva minereuri , ceva produse de lux ptr fitosi),
Insa azi amercanii importa . Si electronice, si calculatoare, ba si avioane si AKM uri si pistoale Carpati (!) Si exporta putin, Consumu pe credit este azi in favoarea altora. Si foioindvca nu ajunge asta bancile americane investesc in linii productive in alte tari.
Pricepeti diferenta?!
Ce s=-a schimbat ? Trecerea la “servicii”. Adica avocatii ca motor al dezvoltarii economice !! Cat mai multe procese, cat mai multe despaguburi cat mai mari (ai bagat pisia uda in cuptoru cu micounde – producatorul cuptorului va plati 50.000 $ ptr traumne emotionale si nu stou cat ca sa puian semnu : nu baga pisica !!) Pague colaterale : prin 90 oras de vreo 30.000 locutori in care medicii nu assutau nasterile (frica de proces). Accidemnt de automobil, victima to0a ajutor, sangereaza. Nu se apropie nici un trecator – daca ala ii moare in barate ridele decedatului il dau in judecata si cer DESPAGUBIRI!! Si asa “industria” proceselor aduce poroisperitate nationala!! ?????
Cred ca America, adica SUA, nu a fost niciodata cea mai grozava tara din lume. Ce intelegeti prin „nou ev mediu intunecat”?
Da’ care a fost?
O mica variatie la ce a spus d-l Goe: Da’ care a fost intre 1945 si 1989 ? Bineinteles ca „grozav” are o nuanta de subiectiv, asa ca am sa incerc sa fac intrebarea ceva mai obiectiva: Da’ care a fost intre 1945 si 1989 dintre tarile mari, cu o populatie de cel putin 40 milioane cetateni ? Tarile mici ca de exemplu Norvegia sau Suedia ar trebui sa fie comparate intre ele si nu cu SUA ci cel mult cu state individuale din SUA ca de ex. New York sau California, etc.
Radu, comentariul meu a fost strict pentru Porthos, dorind sa-i fac o sugestie fina, si anume aceea ca el a tratat citeva aspecte istorice ale SUA un pic superficial si cam entuziast. De exemplu, ideea ca nu percepeau taxe nu e chiar viabila, din moment ce au pus in lucru textul constitutional de la 1787 tocmai fiindca aveau probleme sa stringa taxele si aveau armata continantala de 625 de militari (!) neplatita. Acesta a fost mesajul pe care am dorit sa il tranmit lui Porthos, alaturi de ideea ca anii 500-1000 sunt numiti evul mediu intunecat nu fiindca ar fi fost niste ani tenbrosi ori cumpliti, ci fiindca nu prea exista izvoare scrise relativ la aceasta perioada, de aceea am avut senzatia ca Porthos nu a dat un alt sens frazei in care a folosit expresia. Sigur ca ceea ce am scris eu poate fi inteles si ca afirmatie a mea ca ar exista un stat mai grozav decit SUA, dl Goe grabindu-se sa-l si numeasca: URSS. Nu va faceti griji, nu sunt antiamerican si nici prosovietic, dormiti linistiti. Totusi, daca stau bine sa ma gindesc, poate ca si in acest sens am avut dreptate si ca totusi SUA nu a fost statul cel mai grozav din lume. Cine stie? In incheiere, va rog sa aflati ca mi-am facut o balanta de timp, in vacanta de blog pe care am avut-o si am ajuns la concluzia ca pot aloca activitatii de blogging maximum 30 de minute zilnic, aceasta insemnind scrierea unui articol pe propriul blog, raspunsuri la comentarii, comentarii pe alte bloguri, raspunsiri la comentarii pe alte bloguri. De aceea va rog sa nu cautati raspunsuri de la mine pe fleacuri, cum ar fi asta cu cea mai grozava tara din lume, fiindca nu voi mai putea raspunde la asa ceva, chiar daca nu reusesc sa ma fac inteles.
Voi stiati ca mai mult de jumătate dintre americani nu au calatorit niciodată inafara granitelor SUA. Așa ca, sunt convinsa ca SUA e cea mai grozava tara din lume, cetățenii ei nici nu accepta ca ar putea fi altceva mai bun (a, da, poate fi mai bine in America, dar nu poate fi mai bine in alta tara), iar ceilalți tanjesc la măcar un Green Card. Cum sa facem oare sa transformat România măcar într-o tara extraordinara?
Nu știu de ce, postul acesta mi-a amintit de un film din copilărie, o poveste SF de dragoste. Filmul nu ar mai avea același parfum la vârsta asta, dar muzica…
SUA este un continent. 50 state. 330 milioane oameni. Ce spui tu este ca 50% dintre americani nu si-au parasit continentul. Dar cati dintre europeni au facut-o ?
Pe de alta parte americanul de rand si-a schimbat jobul de vreo cinci ori in viata lui, mergand din New York pana in Los Angeles de multe ori in cautarea unui job mai bun. Cati europeni fac drumul asta (echivalent cu drumul din Paris in Moscova) ? Sau cati chinezi ? Dupa parerea mea americanii (si canadienii de altfel) au printre cele mai mobile si mai virile piete de munca !
Adică, vrei sa zici ca si europenii își considera continentul „bun de trăit”?
Sau ai vrut doar sa mă tragi de urechi? Eu zicem ca atâta vreme cât americanii își considera „continentul” bun de trăit, iar noi, ceilalți „cersim” măcar un Green card, atunci nu pot decât sa concluzionez ca SUA e cea mai buna tara de locuit.
Acum, banuiesc ca Porthos se referă la cât de bine sta „statul” la capitalul economic, parca l-ajuta pe chinezul de rând ca statul lor sta mai bine.
Cât despre „producția” lui Ghita, l-as ruga sa defineasca termenul. S-ar putea sa aibă o mare surpriza SUA a externalizat ceea ce se poate face automat (adica munca prost platita) adică asamblarea echipamentelor, dar au păstrat cel mai important lucru: designul (creierul adică) – pana nu s-o inventa o metoda de „automatizare” si pentru asta.
Tarile scandinave (inclusiv Norvegia) sunt chiar foarte „bune de trait” , in ceea ce priveste calitatea vietii, daca ai copii. La fel Elvetia, Luxemburg, Austria, Olanda.
Daca esti under 30 cum se spune si vrei sa cuceresti lumea, SUA sunt o destinatie potrivita.
Observatoareo
Productia este ce nu fac avocatii. Si nici aia din banci care scriu formule cf caro0ra din nimic ies bani!!!
Apoi draga mea o tara este ceva mai complex. Aedi8ca pratera proasta este ca populat5ia tarii aleai doreste sa manance , daca se poate zilnic. Asa ca ori o pui la munca ori ii “dai” ajutoare sociale si puscarii. Si angajezi paznici – cat mai multi paznici!! Asa ca externalzarea productie nu este chiar nimerita … ca la de la tine ramas pe dinafara ori se pauca de prostii ori il hranesti tu!! Sau iti da la cap!!!
In rest cestia cu SUA a externalizat ceea ce se poate face automat (adica munca prost platita) adică asamblarea echipamentelor, dar au păstrat cel mai important lucru: designul (creierul adică) este cam vorba .. Fiindca daca pot fdace automat e mai bine sa investesc in linii de proiductie automate si sa produc eu (eu ca tara. Cum facu japonia in anii 80 ,,, si avea cele mai moderne uzine!!) . Daca ma bazez pe munca prost platota a chinezilor, indienilor samd atunci nu prea mai are rost nici proiectarea (a da, Exista o mica diferenta intre design si proectare . Designul este parte a proiectarii – aia care face ca produsl sa arate frumos. De ex cata matale Pininfarina si Bertone .. da trebe sa fi de acord ca o Dacia 1300 carosata de unu din astia 2 nu va fi mare lucru fiindca motoru, transmismia, directia samd). De ;latfe; mana de lucru pletorica a fost blestemu Chinei.
Aici as mai putrea sa te imntreb care proecitare a pastrat SUA ?! In nicvi un caz aia a lu Hyundai, Toyota. Ma rog Honda proiecteaza in SUA, fiindca azi Honda est5e al 3lea producator american!!! Idem ptr proectarea foiverselor elctronice si electrovasnice pe cvare SUA le importa. Idem ce proiecteaza SUA la Embraer (firma aeronuatica braziliana) ? Noroc ca GE mai produce motoare !! Sa nu zic ca nu are nici un amestec in proectarea celor de la Porsche (desi aia proiuecteaza cu ochii la America “seu! Prin Americva sunt unii idioti carer ar vrea un Porsche cu 4 usi !!! Pai satisfaceti idiotii!! Si asa aaru Panamera .. care panarama de lux exte ea! Ca ptr americia- kistchu ca arta !!!)
Ma rog asa se zice.. Insa este bine si sa vericifici si ce se face.. Ca de exemplu Billy Mincinosu cel Potent a avut o politica bugetara corecta (ma rog o zise si Isobel. Da cestia este larg cunoscuta si cam unanim ignorata) Da aparu unu Joe Instalatoru (Wurzelbacher care nu era om de afaceri) care nu era de acord .. el dorea sa cheltuie mai mult!! Si s-a ajuns unde s-a ajuns … Acu prosti ca el vor plati deficitu …
Ma rog io risc sa fiu cam cel mai in varsta de pe aici … Credeti-ma-ti este o diferenta uriasa intre SUA anilor 50-75 si SUA de zi !! In anii 50, 60 SUA erau prima tara industrializata (azi nu se prea stie … ca daca o iei pe bucati nu cred ca mia sta asa de bine!) si tara in care se traia cel mai bine!! Omul de rand (adica nici nascut in falelie de bogatais si nice netrebnic) care muncea traia nemaipomenit de bine!!! Ce isi permit6ea un muncitor calificat amercan sau chia runu mai putin , chiar la inceput de cariera(sa zicem 20-22 ani) nu sisi permitea un “burghez” mediu din Europa de vest !(masina, casa samd). Unu care strangea suruburi pe banda la Detroit si cu nesvata casnica a crescut fara greturi 3-4 copii , i-a tinut la colegiu, poate la final de colgiu le-a dat un cate “sut” de 5000$ ca “prima de instalare” si cand a iesit la pensie si-a cumparat casa in Florida si acu traieste bine!!! In anii aia categorii tot mai largi deveneau “clasa de mijloc” incepand cu teamsterisii apoi otelarii apoi …. Erau si locuri de munca , erau si oportunitati de afaceri .
Ca manunt picant Richar Nizon, viceprosedinte a lu Eisenhover a tinut un sicurs in fata Sovoetului Supremn in care a zis ceva in gtenul “poporul american este cel mai aproape de beneficiile comunismului” iar gazdele furioase au avut grija sa cenzureze in Pravda!
Azi ?!?
Nea Ghita, mata nu ai văzut ca toate joburile dispar, ca automatizarea duce la disponibilizari. Paradigma de care vorbesti mata nu mai are zile multe de trăit.
Observator,
Nu e chiar asa: sunt tari cu economii dezvoltate (chiar foarte dezvoltate) care deja lucreaza la strategii de re-industrializare, care sa pregateasca o epoca post-fossils (nu numai post-petrol). Asta implica insa multa, multa inovatie, cicluri diferite de productie, cicluri diferite de viata ale produselor (mai lungi), altfel de piete (schimbare de paradigma) si schimbarea comportamentului consumatorilor. Este aproape singura sansa pentru economiile dezvoltate sa isi mentina „dezvoltarea” economica si bunastarea cetatenilor sai.
Dar asta este deja alt subiect si necesita o discutie foarte ampla.
50%! ei si?
Insa sunt curios cati din astia 50 trag o talpa in Mexic sau Canada. Ca un rednick de pe maulu de nord al lu Rio Grande sau unu din Chicago s-=ar prea sa treaca saptamanal si sa se considere „acasa” pe cand daca ar ajunge in California ….. s-ar mira !!
De acord, Isabel, dar vorbim de un nou fel de „industrializare”, nu de cele automatizate la maximum, cu mana de lucru ieftină.
Porthos,
Ce inseamna datoria publica, ce includem acolo ? 17E+12 / 313E+6 da ca, 54 k$ / locuitor. La o familie de 4 persoane inseamna vreo 220 k$ / familie, adica mai putin decat o casa medie in State. Deci, ce include datoria publica ? Ca daca include toate datoriile tuturor americanilor, toti indivizii + guvernul nu-i nimic anormal. O familie obisnuita are datorie 200 K$ la banca pentru propria casa, si asta reprezinta cam salariile insumate ale sotilor pe 2-3 ani. Mare branza !
Personal nu sunt de acord cu cei care cred ca e mult mai bine sa fii precum China cu jde mii de fabrici si uzine. Dupa parerea mea o fabrica e bine sa o ai daca produce ceva vandabil. Daca produce pierderi mai bine lipsa. Pana una-alta chinezii isi vand marfa. Cand or sa aiba dificultati sa o vanda (si or sa aiba, intrebarea nu e daca ci cand ?) o sa constate pe propria piele ca nu-i chiar asa usor sa fii capitalist si ca o afacere foarte solida azi poate foarte usor sa fie falita maine.
SUA ramane in continuare tara (din G8, nu comparam tarisoare ca Norvegia sau Elvetia cu un colos ca SUA) cu cea mai buna perspectiva pe termen lung: este in continuare aspiratorul principal al celor mai bune creiere in general si al celor mai ambitiosi antreprenori in particular. China creste, India creste si ea, nimic de spus, dar daca intrebi azi un chinez sau un indian ambitios unde viseaza sa se realizeze, raspunsul este in continuare: SUA !
Athos,
SUA de care vorbesti tu avea 1/100 din populatia de azi si ocupa 1/10 din suprafata de azi. La cat de mare e SUA astazi e un miracol cat e de descentralizata ! Compara cu orice alt stat sau uniune de state (UE) de dimensiuni comparabile !
Sa stii ca (virgula) ca sa treci la o economie in care serviciile au un share important, trebuie sa trei si prin industrializare, in cazul in care ai fost o economie aproape sub-dezvoltata (cazul Chinei in 1989). Nu poti sa faci saltul de la o economie subdezvoltata la una in care serviciile + produsele cu mare valoare technologica adaugata joaca un rol important asa, peste noapte (din doua motive principale: a knowledge& innovation-based economy are nevoie de capitaluri foarte mari si de forta de munca foarte inalt calificata si o economie sub-dezvoltata nu le poate genera).
Scuze da nu ai putea ca dintai sa mai revezi un pic un dictionar engelz-roman ? Ca parca ai fi ala cu furculition si fripturision
In general, nu raspund la genul asta de remarcile-a mai facut o cucoana cu pretentii literare) , in primul si primul rand pentru ca e treaba mea cum ma exprim: insa, pentru stiinta dvs, aflati ca, pur si simplu, am mai multe momente cand gandesc in engleza (inclusiv chestii de viata, simple) decat in romana.
Cum timpul meu e foarte limitat si comentatul pe blog redus la maxim (cel mai probabil va fi si eradicat ) nu am timp, chef si nici dispozitie sa traduc anumiti termeni. Pur si simplu.
@ Isabel.A
„Knowledge & innovation-based economy” e acceptabil, dar cu „serviciile au un share important” ai cam exagerat. Oricum, e mai important ce spui, nu cum spui. Și de obicei (când nu te cerți de pomană cu mine) e chiar interesant.
In general am observat ca ci care „gandesc” in altceva (rusa si atunci scriu remont in loc de reparatie capitala sau RK, samd) au ceva dificultati sa explice in limba romana despre ce este vorba. Dificultati „de conceptualizare” pentru ca subiectul le depaseste intelegerea!!!! Si ca din pacate azi sunt multi care cica „invata” engleza da din pacate nu stiu romana (traducerile de filme abunbda in astfel de orori. De exmplu shotgun se traduce „obsinuielknic” prin carabina cand de fapt pusca cu alice… carabina find carbin, Sau battleship se traduce „crucisator” in loc de nava de batalie/linie care de obicei este cuirasat sau crucisator de batalie – a nu se confumda cu cel blindat, cu cel greu sau cel usor . Ma rog romana este uneori o limba tare grea si ptr ca unele neologisme sunt imprumutate din franceza, atelel din engleza si cateva din germana)
Ca sa nu mai zic lenea , prosdta scolarizare, proasta ectractioe sociala cf carora aplica nu mai este un corp de iluminata aplicat poe un perete ci inseamna a depune o cerere …Sa nu uitam nici falsa pudiboinferie asa ca nu se mai baga, introduce , vara se implementeaza.
Sa nu mai zic incurcaturile ce provin din limbile de imprumut : versatil la noi , in interbelic , era in sens francez – adicva cam lunecos, nitelo cvam tradator. Si acu vine englezitu care intelege prin versabtiil adaptabil, bun la orice deci cam ca cheia universala!!
Si final ajungem ca surdu cu mutu
Asta e parearea ta cu exageratul. Chiar nu mi-a venit in minte cum sa traduc „share”, in acel moment (subliniez „moment”): „parte”? -suna ca naiba, „procent”-iarasi, nu imi suna bine. Nu stau sa bibiliesc ceea ce scriu, scriu instant si gata.
Domnule Nimeni,
In rezumat Porthos e un (pic) superficial, eu ma tin de fleacuri si vorbesc neintrebat, iar d-l Goe baga strambe ca de obicei. Dumneavoastra insa aveti un stil lapidar impus de conditia de 30 minute rezultata in urma ultimului dumneavoastra exercitiu de meditatie. Natural ca un text condensat si profund ca cele doua randuri scrise de dumneavoastra nu pot decat sa duca la concluzii pripite si lipsite de importanta daca sunt lasate la indemana unor flecareti superficiali ca mine. Am rezumat bine mesajul ultimului dumneavoastra text, ala lungul ? V-as sugera un raspuns de genul Da sau Nu, dar daca vreti o exprimare si mai concisa, tacerea e tot un raspuns.
🙂
Când vorbeşti de un stat ca America n-ai voie să faci abstracţie de cine a ajuns la butoanele de comandă !
Dacă ar fi fost mai atenţi vajnicii americani n-ar mai fi ajuns în ingrata postură fidel redată de imaginea ce circulă acum în lume :
Ditamai elefantul, dus de sfoară de un şoricel- Israel !
Poate că odată adus pe marginea prăpastiei va realiza cumplita realitate şi-l va scuipa cât colo pe 🙄
Ameninţarea cu finanţele sunt la el, la şoricel sunt de acum puerile, mai ales că nu mai sunt decât bani virtuali
Radu: nu si daca nu va convine atunci nu mai dialogati cu mine. Dealtfel cred ca nu voi mai trece nici pe aici.
🙂
Ca sa il citez pe gratiosul(si de-a dreptul-genial, dupa propriile-i spuse) domn Porthos, televizorului (adica mie) ii place foarte mult cand oamenii isi dau cu parearea fara sa se informeze asa, minim-minimorum.
Deci, televizorul da mai jos evolutia deficitului bugetar al SUA din 1969 incoace si, ce reiese? Ca singurul care a reusit nu numai redcerea sa semnificativa, dar si trecerea pe plus (substantiala, de peste 200 de miliarde) a fost BillClinton: i-a predta lui georgica o tara la cheie, care era ok din punct de vedeer al parametrilor datoriei publice.
Sub mandatele lui Georgica datoria publica a explodat pur si simplu: motivele (de la cheltuielile aberante cu cele doua razboaie la modificarile structurale aparute in economia americana si deja locul comun numit criza financiara) sunt multiple si necesita o abordare separata (in cazul unei discutii serioase: in cazul unei suete, nu necesita o astfel de abordare).
http://usgovinfo.about.com/od/federalbudgetprocess/a/Budget-Deficit-History.htm
@ Isabel.A
Ei, asta chiar a fost o emisiune reușită. 🙂
PS: scuze pentru grosolănia cu televizorul.
Si aici cate ceva despre detinatorii datoriei publice a SUA: pe primele trei locuri China, Japonia si tarile din Golf: promitator, nu?
linkul cu Treasure securities holders: http://www.theguardian.com/news/datablog/2011/jul/15/us-debt-how-big-who-owns
Un articol interesant: „Marșul lui Viktor Orban și “greutatea” geopolitică a Ungariei” (recomandarea domnului Năstase).
Excelentă atitudinea patriotică şi suverană a premierului maghiar !
Unde nu dă Dumnezeu să avem şi noi un asemenea bun român, pe cât e Orban de bun maghiar !
Viktor Orban a nenorocit Ungaria. Asta o spun ungurii cu care m-am întâlnit. Când am fost iarna trecută am avut senzația că m-am întors în timp în România anilor ’90. Era să pierdem avionul făcând peste două ore până la aeroport din cauza unei fulguieli. Nu ninsoare, ci fulguială.
Uneori mă gândesc că bunii români ca tine chiar ar merita un prim ministru ca el.
Nu ştiu ce fel de prieteni ai tu pe acolo şi la ce sinagogă vă întâlniţi, dar ai mei sunt trup şi suflet alături de el.
P.S. Uneori fulguiala poate fi mai parşivă decât ninsoarea .
Dar în nici un caz, decât tine, uneori !
„Insa, uriasul american adormit a început sa miste în somn si sa se trezeasca. La 8 noiembrie 1994, în ciuda fraudei electorale, alegatorii americani au rupt dominatia de o jumatate de secol a democratilor din Congres, si au ales în cele mai multe cazuri candidatul care nu facea parte din partidul presedintelui Bill Clinton. Desigur, nu e mare diferenta dintre republicani si democrati. Dar nu atât rezultatul alegerilor provoaca îngrijorare elitei francmasonice, care-si celebreaza victoria asupra natiunilor îngenunchiate, caci Bill Clinton este un “sabes goi” cu usurinta de aruncat la gunoi când devine un balast, cât faptul ca americanii refuza sa-si predea armele si-au început chiar sa se organizeze în militia legala, garantata lor, de Constitutia Statelor Unite pentru aparare. In Michigan, 11 districte si-au organizat militia; în Idaho, iau nastere militii instruite; ziarele mari ca The New York Times au început sa le denigreze; dar adevarata indicatie despre adevarata eficacitate a acestor militii este atacul veninos si furibund într-o carticica recenta de 139 de pagini impotriva acestor militii, publicata de ADL (Liga Impotriva Defaimarii a Francmasonilor).
Dincolo de toate acestea, textele sacre profetice arata ca va exista o vârsta de aur a omenirii. Dar – atentie – libertatea, dreptatea, si prosperitatea nu cad singure din cer asupra pamântului; se cuceresc si se pastreaza prin lupta. Oamenii buni nu se pot retrage din viata poporului, preferând sa nu stie nimic si sa nu faca nimic, caci procedând astfel, ei dau mâna libera celor care urmaresc sa-i subjuge si sa-i exploateze. Atunci când guvernul nu pazeste drepturile omului, omul trebuie sa-si supravegheze guvernul si sa nu-i permita sa-i taie drepturile. Si primul pas în vigilenta si lupta omului cinstit pentru pastrarea drepturilor sale trebuie sa fie identificarea lucida a adversarului si a metodelor lui de lupta.
Mai mult decât atât, noi trebuie sa fim siguri ca pâna la urma Francmasoneria mondiala nu va reusi sa-si finalizeze monstruoasele ei planuri ci se va prabusi in curând.”
Tot acolo se spunea că singurele activităţi industriale ce se mai fac derulează în America sunt uriaşe lagăre de concentrare asigurate cu garduri înalte şi sârmă ghimpată ( în afara sistemelor ultramoderne de supraveghere!), doar pentru a produce acele sentimente terifiante de teamă şi groază.
Construite deocamdată pentru terorişti , vor fi folosite până la urmă împotriva propriilor cetăţeni, dacă aceştia vor întârzia prea mult să se trezească la crunta realitate ce li se pregăteşte !
Unde găsești tu aberațiile astea? În carticica micului propagandist nord-coreean? Măcar realizezi ridicolul?
Vezi, dacă ai fost obligat să scrii şi să citeşti de la stânga la dreapta, tot ce-i altfel ţi se pare demn de dispreţ , penibilule 😉
Humor
totusi daca esti mabail .. sursele Ca textul nu e la tau !!!
Porthos
juma din aberatiile alea fac parte din hrana spirtuala a noii drepte amerlocane. Adica bunii si vrednicii rednecks care sunt impotriva compltitului etatist care le baga pe gat taxe, FED, armata federala , egalitatea cu negrii si .. anii bamcile si rezerva fractionala. Care se simt sub ocupatie ONU!!! Si din a caror intelepciune s-a adapat si Roth da cu barda-n balta : >I>”Rothbard wrote of having grown up as a „right-winger” (adherent of the „Old Right”) among family, friends and neighbors who were „communists or fellow-travelers.” (Wiki) La aceasta combinatie a adaugat si ceva „talmudism” (adica speculatie „scolastica” despre sexu ingerilor si numarul dracilor din Iad combinata cu o preocupare excesiva despre o anume idee de „morala” ). Ma rog nu am citit sfintele scripturi insa am prostu obicei ca incerc sa aflu sursele „primare” si miturile fondatoare (restu sunt variatiuni pe aceiasi tema!!) Hai sa iti mai dau o capodopera de „gandire” din asta : „In 1939, Germany established gun control. From 1939 to 1945, six million Jews and seven million others unable to defend themselves were exterminated.” Samuel Joseph Wurzelbacher adica „Joe the Plumber” (ca majoritatea evreilor alora proveneau din state invinse de Nemtia nu are importmata) Cun un pic de nenotoc o sa il vedem senator sau vicepresedinte,
Ma cealat5a jumatate este de pe aici .. une;e europene si altele neaose…. Urmarile de democratiei de tip Zona Marian Munteanu
RH,
Sunt aici prezenti tot felul de oameni, pro-basisti, anti-basisti, socialisti, liberali, habarnisti, etc. Prin antisemitismul tau primitiv tu faci o categorie aparte, cea a neamului prost. Puti de la o posta a neam prost, iar antisemitismul e singura ta forma de a te exprima. Bineinteles ca ai cunoscut evrei la viata ta cam cate degete ai la o mana si poate nici atata, dar asta nu te impiedica sa ai opinii fixe. Si putine, bineinteles ! Atata poti, atata faci.
Băi tizule, văd că te-am atins serios, dacă începi cu :

– Ioooooi, veeei !!! Iar dai în evrei
Tu vezi-ţi de misiunea ta şi nu te întinde mai mult decât îţi permite (pre)puţul gândirii tale tipic chiţibuşară.
Ca să nu-i spun direct …hai să zic doar deficitară !
Nu trebuie neaparatt să cunoşti mulţi evrei ca să-ţi dai seama ce le poate pielea ( şi acum iar ai să-mi sari în cap cu minciuna cu abajurul ;mrgreen:9, dar eu întâmplător am cunoscut câţiva şi spre mirarea ta chiar sunt , aproape toţi, de toată isprava.
Spre deosebire de unii ca tine, care au descoperit că se poate câştiga un ban şi din a presta pe post de prezervativ, în apărarea unora care se pot apăra şi singuri la o adică, deoarece se ştie că ăla reduce ceva din plăcere !
Aşa că nefiind evreu (poate jidan, care-i cu totul altceva, şi faţă de ăştia n-am nici cel mai mic respect, cum de altfel n-au nici evreii ;), nu-mi rămâne decât să păstrez pentru mine ( ca să nu supăr găzdoiu, care deh, are şi el sensibilităţile sale) impresia deplorabilă pe care mi-ai făcut-o în scurtele perioade în care am fost nevoit să intru pe acelaşi culoar cu tine (bucură-te însă, că nu eşti singur, mai ai câţiva străinezi din ăştia ce prestează din locuri asemănătoare, dar se dau din depărtare!), cam tot aşa cum câteodată te intersectezi, fără voia ta cu omul de serviciu de la vreo toaletă publică, el curios să vadă cât o ai de mare, tu grăbit să ajungi afară la aer. 🙄
Cred că de acolo îţi vine şi mirosul, dar te-ai gândit, ca orice gunoier, să dai vina pe cei care-ţi dau de lucru
Adică aruncă la pubele tot ce le prisoseşte, începe să se strice, sau chiar s-a stricat/ a crăpat de râs, discutând cu unul ca tine 😉
Dle Humor,
O intrebare care mi-a venit in drum catre gradina (vroiam sa ies afara, am avut o zi extrem de lunga), dar m-am intors sa o scriu 😀
care este diferenta dintre un „evreu” si un „jidan”? Cu argumente, please, nu cu „clichés” 😀
La asta pot să răspund și eu. E diferența dintre Radu și Radu Humor. 🙂
Mulţumesc Porthos !
Pe unul l-ai nimerit ! 😆
Simpatică Doamnă, mi-ar fi uşor să vă arăt, decât să vă explic ( vorba bancului 😳 ) pentru că oricâte argumente v-aş aduce, tot mă veţi acuza de clişee.
Dar până la urmă ei pe noi nu tot după nişte clişee ne judecă 🙄 ?!
Atâta doar că , după ce i-am primit în casă, vor să ne găsească 9 alt spaţiu locativ.
Dacă s-ar putea, cu chirie 😆
Deocamdată mulţumiţi-vă vă rog cu răspunsul deosebit de promt al lui Porthos.
Pe parcurs voi reveni cu exemple concrete, adică nume, şi concluziile le veţi trage dvs singură, mai ales că am remarcat că aveţi un deosebit simţ al observaţiilor.
Vă doresc să vă deosebiţi cât mai greu de celelalte flori din grădina .
Şi nn sfârşit de săptămână ( sau cum îi ziceţi dvs ) cât mai plăcut !
Dle Humor,
Traducand raspunsul dvs, el ar suna cam asa: un jidan este un evreu care face lucruri rele 😀 Cam asa ceva, nu?
Acuma, se ridica o alta problema: cine defineste ca acele lucruri sunt „rele”? „Raul” in sine are o perceptie diferita, in functie de cat de afectati sunt cei implicati, deci unele lucruri pot fi „foarte rele” pentru unii si de trecut cu vederea, pentru altii.
Si, nu in ultimul rand, un „jidan” caruia ii pare rau si se apuca de facut lucruri bune, re-devine evreu?
Ei, cate intrebari…. asa e cu chestiunile astea generate de conceptul de „rasa”. Insa, pana la urma , ca sa ma exprim metaforic, inteleg ca evreii e „baieti buni” pana nu fac „lucruri rele” :D, caz in care devin „jidani”. Dar romanii neaosi care fac „lucriri rele” cum sunt? :Sau americanii? Sau francezii? Sau botswanezii?
Pana la urma, un om care face un lucru „rau” e un om „rau” si atat, indiferent daca e evreu, roman, botwsanez, etc. Parerea mea, dar a dvs poate e una mai inteersanta si mai argumentata.
aaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaa
Cica ce urmeaza ar fi duplicat.Tampoenii wordpres.
bbbbbbbbbbbbbbbbbbbbbbbbbbbbbbbbbbbbbbbb
Scuze ca ma intind prea mult … subectu este insa … incitant,
Radu emite o opinie care exprima o atitudine comuna intre teleptualii din Romania:
1)Personal nu sunt de acord cu cei care cred ca e mult mai bine sa fii precum China cu jde mii de fabrici si uzine.2) Dupa parerea mea o fabrica e bine sa o ai daca produce ceva vandabil. Daca produce pierderi mai bine lipsa. 3) Pana una-alta chinezii isi vand marfa. 4) Cand or sa aiba dificultati sa o vanda (si or sa aiba, intrebarea nu e daca ci cand ?) o sa constate pe propria piele ca nu-i chiar asa usor sa fii capitalist si ca 5) o afacere foarte solida azi poate foarte usor sa fie falita maine. (italicele sunt ale lui, bodfurtiele sunt ale mele)
Ce este “amuzanat” pe aici deriva din 2) .. se pare ca dupa el fabrica , uzina samd e ceva precum canaru sau fotografia de la nunta – le tii de amuzament. Ma org asa sunt si unii care tin si masina in parcare fara sa o miste 12 ani (da are masina!!). Multzam. (Unicele capacitati pe care le poti tine chiar si cu pierderi – rezonabile!- sunt cele legate de armament. Da trebe sa fie rezonabile ca sa nu te prabusesti singur .. cum pati URSS)
Si acu sistematic :
1) Uita Germania. Credeti sau nu da Germania depinde cel mai mult de export – ca 30% din venitu german este export !!! Limuzine , tancuri da si bere si Hugo Boss. Japonia . Cor4eea de Sud. Iar modelu lor este ,,,, ei da SUA in epoca ei de mare glorie!!!
3) Si atunci care este hiba? Dupa cumse plang americanii chinzeii vand un pic cam prea mult!!! A da . Americanii nu prea mai au jde mii de fabrici si uzine, le-au trimis in China! Si acu se agita …
5) este adevarat ca o afacere foarte solida azi poate foarte usor sa fie falita maine! De exemplu Chrysler … Americana. Sau Jaguar, Sau Rovcr, Deci e mai bine fara? De ce dracu nu se inchide si Mercedes ? Sau IBM .. ca mine nu se stie!! Asa ca pct 4) este o o cestie precum “ba daca tot o sa mori la ce folos sa economisesti azi? Bea si ##te ca maine nu se stie! Imprumuta ca sa poti sa bei si sa ##ti mai mult si sa mergi si in Tailanda unde ##ti mult si mai ales carne tanara!! Nu investi ,cheltuieste!!!” Finalu unui astfel de comportament este falimentu. Mai devreme sau mai tarziu. Si cam asa s-a prabusit si imperiul roman – “pasiunile egoiste” au trecut inaintea intereselor publice si egosimu imbecil inaintea instinctului de supravietuire…
Insa e ceva bizar – nu este bine sa ai industrie prelucratoare. Dar ce sa ai ?! Poti sa ai o tara ceva mai mare ca Luxemburgul in care sa importi tot? Si bere, si apa, si paine si ..Ca fabricile se stie 4 si 5 !! (dar si bancile , si societatile de asigurai, si editurile, presa sa nu mia zic,, ba si firme de avocatura) Poate o tara sa traiasca numa vanzand produsele facute de altii ? Pai daca se adevereste ipoteza 4) … pe baza de ceva criza atunci crapa si vanzatorul nu numa producatorul!!! Mai precis primu care crapa e vanzatorul ..
In final se mai pune problema : cu ce bani obtine tara fara fabrici si uzine produsele (de la sosete si hartie igienica la Rollexuri si Ferrariuri)? Nu de akta da noi avem expereinta anilor CDRisti. Cand am inchis uzine si fabrici (inclusiv filaturi de bumbac si cusutorii de chiloti tetra) si apoi unii se mirau :”pai daca ma inchis fabricile si nu mai importam materie prima de ce se mareste deficitu cvomercial?” . Nu prea le trecea prin cap ca daca nu mai “filam” bumbacu si nu il mai teseam si nu mai produceam chiloti importam chilotii!!! (adica plateam si altceva decat bumbacu). Unii mai “inteligenti” ziceau “da ce mare lucru leul este convertibil asa ca puteam tipari lei!!” (ntz. Nu ”comunisti” ci “anti” proamericani , adepti ai economiei de piata – Obor sectia bisnitari -samd).
Totpe aici si o remarca basesca de prin 2005 : de fapt noi avem nevoie de produse finite nu de firme care importa materie prima!! Asta referitor la Petromidia ..
Uneori am senzatia bizara ca sunt unicu care a auzit de legea conservarii materiei sau de legile termodinamicii ….
Nu-s ce vrei sa spui de fapt pentru ca ai un talent de a te prosti si a stalci cuvintele de parca ai fi beat. Nici gandurile nu-ti sunt clare, ratacesc cand intr-o directie, cand intr-alta.
Discutia a pornit de la SUA, dar ai reusit sa gasesti legatura cu CDR, Imperiul Roman si Luxemburgul intr-o singura fraza. Eu ma abtin. Revin la SUA. Crhysler si Ford cred ca au iesit deja din procedura de faliment, produc in continuare si din cate aud eu au vanzari mult mai mari decat acum cinci ani. Le-a facut bine o mica zgaltaiala, in esenta produc mai putin, dar mai bine.
E adevarat ca multa industrie (chimica spre exemplu, bio-farma, de calculatoare, etc.) s-a mutat in China. Baietii aia produc mai ieftin. Asta e, China a fost aproape intotdeauna manufacturierul numarul unu al lumii. In ultimii ani si-a recapatat pozitia. SUA si-a dat seama ca a pierdut competitia asta si nici o interventie guvernamentala nu ar fi putut sa schimbe lucrul asta. Poate doar sa-l amane. Idem Germania, care si-a recapatat locul fruntas la produsele manufacturiere de precizie. Bravo lor, made in Germany a fost intotdeauna sinonim cu calitate pe care SUA foarte rar au reusit sa o produca.
SUA nu trebuie musai sa fie number one peste tot. Nu stiu exemple din toate domeniile, dar in exemplul farmaceutic spre exemplu e drept ca 1/3 din productia de medicamente s-a cam mutat in China. Si nu e clar daca lucrurile se vor opri aici. Conceptia medicamentelor a ramas insa pe loc, tot ce e legat de research and discovery s-a intarit in SUA. Si in Canada. Banuiesc ca nu-i echivalent daca 100 000 muncitori isi pierd painea si in schimb 10 000 de masteranzi si doctoranzi gasesc in plus de lucru in R&D, dar asta-i realitatea: fluxul nu e unidirectional ci biderctional, adica joburile low tech merg inspre China, iar creierele chineze vin in masa in America spre profitul R&D. Foarte putini chinezi cu studii superioare se intorc in China sau in Romania, procentul e neglijabil. Ce fac cei 100 000 americani ramasi fara lucru ? Am sa fac si eu precum Tevie laptarul si am sa raspund ca iti spun indata: Aaaa, nu stiu ! Da’ someri nu sunt, lucreaza tot ca muncitori, banuiesc sau in constructii, sau in transport, cine cauta gaseste !
Telentu tau consta din a repeta ce zic altii. De faot nic nu intelegi ce scrii si nici ideile pe care le expui. Si asta fiindca in primul rand nu iti cunosti limba : research and discovery se cheama cercetare pe romaneste Cercetare si brevetare.
Si sezi linistit – dintaii se muta productia si apoi si cercetarea!!!
Nea Ghita, te-am citit si recitit. Exista o perspectiva din care îți dau dreptate sau mai bine zis iti inteleg punctul de vedere. Promit sa detaliez, dar azi nu mă simt in stare. Ideea e ca într-adevăr decât sa dai ajutoare la cei săraci, mai bine le-ai da de munca, așa ieftin. Se naște insa întrebarea dacă vor accepta „asistatii” joburi la fel de prost plătite cum sunt in China, de exemplu? Si uite cum am mai introdus o necunoscuta.
Radu
Deci sa reluam
1)Perrsonal nu sunt de acord cu cei care cred ca e mult mai bine sa fii precum China cu jde mii de fabrici si uzine2)Dupa parerea mea o fabrica e bine sa o ai daca produce ceva vandabil. Daca produce pierderi mai bine lipsa. 3)Pana una-alta chinezii isi vand marfa. 4)Cand or sa aiba dificultati sa o vanda (si or sa aiba, intrebarea nu e daca ci cand ?) o sa constate pe propria piele ca nu-i chiar asa usor sa fii capitalist si ca 5)o afacere foarte solida azi poate foarte usor sa fie falita maine. (italicele sunt ale tale bodrurile sunt ale mele)
Acu ca unu care ai gandurile clare si recte neratacitoare este oare bine ca Crhysler a evitat falimentu? Nu de alta sa priveste sustineriule tale 1), 2) , 4)si 5) care au o aplicare generala. Deci oare este chiar atat de bine daca ?! A da . Sa stii ca primu vinovat ptr un faliment este conducerea. Apoi sectorul cercetare- proiectare!!! Si ca sunt si colective de cercetare-proiectare (ce cei de teapa ta zic R&D) care dau faliment!!! Cat despre ivelul taui de informare Chrysler a fots “salvat” de Fiat!! Iar Ford s-a tinut cel mai bine ,, nu a fost in dificulatate majora!!! GM da …
Deci in afara sa dactilografiezi corect idei pe care nu le intelegi mai ai vre-un merit?!
Si bucura-te: nu esti singuru beneficiar al “rautatii” mele . Sunt si unii “radicali de stanga” care deja au ajuns la concluzia ca SUA sunt pe faras (nu sunt da timpu nu este pierdut. Depinde mult si de politica SUA)…si absoilut normal – din punctul meu de vedere- sunt si “stanagisti muscati” care trepideaza de bucurie ca nu se poate ieşi decât prin alinierea salariilor din Occident la cele din China sau care urasc progresul Chinei sub pretext ca este a o copie proasta a capitalismului american.
Oricum astia exagereaza cu “strapungerea” tehnologicva a Chinei asa cum tu eagerezi cu monpopolul SUA asupra cercetarii … Este azi .. Maine nu se stie. Da in general cercetarea fara productie …..
Este absolut irelevant unde este productia; conteaza unde este capitalul si know how ul tehnologic si antreprenorial. Recent, China a inmormantat o enorma cantitate de capitaluri in orase fantoma si capacitati de productie uriase, care vor deveni absolut inutile atunci cand fluxul de bani se va opri – si se va opri.
Cu toate astea, este evident ca o parte din populatia Americii a suferit atunci cand industria Detroit ului a murit. Dar este costul existentei unor sindicate la fel de puternice precum mafia, ce nu ingaduiau si ingaduie decat forta de munca scumpa mijlocita de ele insele.
Am un amic care a fost apropiat de o incercare de a privatiza o fabrica din Grecia. S-a organizat si o intalnire cu sindicatele, care au fost foarte clare: ceea ce vreti voi inseamna schimbari majore in structura de productie a fabricii. Cei mai multi nu se vor putea adapta, si va fi nevoie de restructurari masive. Cu care nu vom fi de acord, asa ca vom declansa greve si stopuri de productie. Ganditi-va la asta.
Bineinteles ca nu s-a mai facut nici un targ…
Ideea este ca in piata, nimeni nu plateste serviciile sociale, ci vrea produse bune si ieftine. Cu cat competitia este mai globala, cu atat mai mult „rasfaturile” de acasa nu mai sunt platite, iar vanzarile scad. Pana la a pune in pericol intreprinderea. De aceea Renault produce in Romania, Rusia si Maroc, altfel ar fi dat faliment. Productia de acasa o tin de ochii lumii si ai socialistilor francezi, dar daca lucrurile nu vor arata mai bine in piata, la un moment dat se va strange din nou surubul. Are de pierdut Franta din asta? Da. Are de pierdut Renault? Numai daca nu se muta din Franta. Sa nu uitam un lucru: faptul ca o intreprindere economica inseamna locuri de munca, nu inseamna ca scopul unei intreprinderi economice sunt locurile de munca. Iar sansa ca o intreprindere sa produca cat mai multe si mai stabile locuri de munca este data de gradul ei de competitivitate, si nu de dorinta pura de a mentine acele locuri de munca.
In magistrala ta expunere de o inestimabila valoare teortetica si praftica ai uitata un mic mamaunt : satisfactia consumatorului. Si aceasta depinde uneori si unde este plasata unitatea de proiectare . Hyundai in Nemtia – si unicu repros ce li se aduce in Nemtia este ca nu au cota la revanzare (insa daca doresti sa o tii … oho!! ) Honda are o unitate in SUA . Mi se pare ca Toyota are si in Nemtia (motoare si transmisii) si una in SUA (in special “design” adica caroserii) Si de aici micu necaz la Dfetroitului – in ultimii 25 de ani masina cea mai vanduta a fost Accord (prin 90 cativa ani Taurus by Ford). Si nu cred ca sindicatele au contat atat de mult in decizia lansarii noilor modele (caroserie, motoare, performante) cat decizia conducerii adica “know how ul antreprenorial”. Poa sindicatele americane au avut ceva greutate atunci cand veneticii nemti si niponi au ales statele mai insorite ale Sudului. Asa cum nu cred ca sindicatele alea americane au facut ca Cadillacu sa cedeze in fata Mercedes la parada luxului …
Apoi ce produce Renault in Romania, Rusia si Maroc ? Modele ieftine!! Loganu facut ptr aceste piete : sa fie spatioasa ca sa care si purcelu si soacra si grataru in WE , sa intre si 4 rusnaci de “mare calibru” cu 47 la pantofi si sa fie la juma din pretu unei masini la fel se spatioase!!! Pune si Turcia cu Symbol. Ce pastreaza ptr productia in Franta? Restu . Adica alea care costa de la 10 euroi pe kil !!! Ca trebe sa iti zic ca de prin anii 70 Reanult visa la un R2 f ieftin insa masinile ieftine au profit mic si deci nu prea se facea nici in Spania !! (in 1973 Renault castiga max cca 400 fr la un R4 si vreo 1400 la 16 TS)
Asa ca vezi matale lucrurile e mai nuantate. Si s-au miscat la timp- ca sa nu fie rosi de coreeni ba se cam agita si chinezii (tocmai am trecut pe langa una chinezeasca. Vopseaua mergea da per total Trabantu inspira mai multa incredere)
In fine capitalurile alea in orase fantoma, Naspa da imi aduc aminte de Turnurile lu Ceausescu din Londra * care si ele au cam stat goale pana sa ii facem lu Nae de 7 ani. Si parca am vazut pe la tmebelizgor niste magoaie amerlocane cam goale – ditai turnu cu apartamente, numa de vreo 200 metri inaltime cu 5 locuitori . Inca 2 in preajma da mai populate – 15-20 !!!
La o adica chinzeii se vor descurca mai bine cu harabaiele astea “ ba vpam dat abni? Da sefu!! Bun atunci astea sunt ale mele ! Ia-le sefu si platete-le tu paznicii!! Si sefu va rezolva niste probleme sociale ca sa arate ca modelu sau e mai bun!!! Deci macar se va face ceva cu ele!!!
Vcat despre capacitati de productie … cu un pic de nafta redemareaza!!! De exmplu cointra vita congelata si grau din Argentina , niste cafea din Columbia
Insa daca fluxu de bani se va opri … oare cine o va pati mai tare? Ala care are banii nefositi si nefolositoiri (adica mai putin decat hartie** – biti!!!) sau ala care are macar niste pietris numa bun de pus pe ulita sau prin curte?!
Uite simplificand– unu Jenel a “speculat” la barbut si a pierdut. Eu , insa sa zicem, am bagat ca prostu bani in 20 de sticle de wizichi da ddoctoru imi zice ho! Pateu, transaminaze… Hm … totusi pot sa incerc sa cobor pana jos sa ma uit dupa niste handralai si sa zic ca am o sticla de Teactchers de baut si un persan de batut. Daca nimeresc bine s-ar putea ca aia sa zica acu imediat vecinu chiar daca este 10 noaptea !!! Deci cine are ceva speranta : eu sau Jenel ?!
Turnurile lu Ceausescu din Londra de fapt alea originale au fost magaoiaele serviciului secret (si un film James Bond incepe cu o bomba in ele). Londonezii au “apreciat” atat de mult “stilul” incat au zis ca sunt inrudite cu Casa Popoului si de aici Turnurile lu Ceausescu (ca “omagiu” prostului gust topesc) Apoi ptr scurt timp batjocura s-a extins si asupra unor turnuri de birouri construite la finele anilor 80 si care prin 91-94 stateau neocupate …
** am auzit de unu care isi “tapetase” bucataria de vara cu rublele Kerenski!!! Nici cekistii nu au avut nimic de obiectat (de ras da!) ba se pare ca l-au catalogat “reeducat” si de lasat in pace !!! Uite d’aia sunt mai buni banii de hartie decat “virtualii”!!!
Ce ziceti de implicarea cetățenilor in cazul Islandei?
http://www.openpolitics.ro/noutati/cele-mai-noi/irlanda-constitutia-si-cetatenii-obisnuiti.html
O democratie este pana la urma masura valorii comunitatii. Aproximativ aceleasi reguli pot sa duca la rezultate total diferite. Motivul il constituie obiectivele votantilor, respectiv valorile de care acestia sunt atasati. Pe de alta parte, nevoile de reforme constitutionale devin reale atunci cand legatura intre optiunile comunitatii si rezultatul votului nu mai exista sau devine precara. Altfel, este doar un exercitiu de putere al minoritatii politice care manipuleaza cel mai bine – cum se intampla azi in Romania, profitand de confuzia,indiferenta, lehamitea sau descurajarea votantilor. Cum este posibil sa promovezi validitatea unor referendumuri cu 30% prezenta? Ce are asta de-a face cu democratia? O absurditate fara margini, o marturie despre dispretul politicii fata de principiile care opresc democratia sa devina o dictatura; in loc sa plece capul sub povara lipsei de incredere a electoratului, o transforma in avantaj strategic in lupta pentru putere.
La Royale nu a introdus nici un concept. Celo mult in dezbaterea electorala. De sicutata despre democratie participativa se discuta de multa vreme … eu am auzit prima data cam acu 40 de ani!!
Ma scuzati, sper, am pus link-ul gresit.
http://www.openpolitics.ro/constitutie/test-2.html.
@Athos, nu stiu cat de aplicabila e „democratia participativa” in cazul Romaniei, pentru deciziile „nationale”, insa, pentru deciziile locale, regionale, ideal ar fi sa fie mult mai implicata comunitatea. In speranta ca si comunitatea vrea.
„Democratia participativa”, concept introdus de Ségolène Royal (o femeie de 10 ori mai inteligenta si valoaroasa decat fostul ei concubin, Hollande, care e „nul” complet) in campania pentru prezidentiale din 2007.
Foarte pe scurt, insemna ca deciziile politice sa fie o implicare bottom-to-top, de jos in sus, mai ales la nivelul ante-decizie. Un fel de pact privind obligativitatea consultarii pentru deciziile importante cu toti actorii principali: organizatii patronale, ong-uri, sindicate, orgabizatii academice, etc.
Plus crearea de mecansime astfel incat actorii ne-politici sa fie cat mai implicati, sa prezinte propuneri, etc.
O viziune buna si cred ca Ségolène ciar avea capacitatea sa obtina si niste rezultate (eu am „tinut” cu Sarkozy in 2007-mi se parea o gura de aer proaspat, dinamic, in toata gerontocratia politica franceza, dar tipul s-a dovedit a fi cam nevrotic si cam lipsit de „self-control”).
Apropos de criticile unora pentru cuvintele englezesti pe care le folosesc: acuma am vazut ca Ministrul Invatamantului (!) nu face „decat” sa confunde „a minimiza” cu a „minimaliza”. A comis-o recent. Si e si cadru didactic (!) la SNSPA: gizas….
Faptul ca cineva care ocupa o astfel de pozitie face greseli frec-ven-te 😀 de limba romana e jalnic.
Ca si guvernul lui Copy: mi se pare o gluma proasta, plin de nulitati, niste submediocri infioratori : in frunte cu Copy insusi (daca il asculti atent, tipul e monocord, spune fraze ne-elaborate, ne-explicative, care arata insuficineta de idei/sau faptul ca ideile nu sunt deloc ale lui; de argumente nu mai discut)
Isobel
asa arata o epidemie. Se imbolnavesc si calicii, si slugile, si aristocratii ba si medicii!!!
Si la Sinisteru (dez)Vatamantului ca peste tot se angajeaza cu conditia sa stie o limba straina – de preferinta engleza! – , sa fi facut ceva curusri post de comunicare samd unde .. Dumnezeu cu mila!!!!
Ehe unde sunt vremurile de alta dat unde daca avea greseli de gramatica flagrante sau exprimari bizare catindatu era respins automat si la examenu de la Politehnica!!! Cava in fgenu : aia fara scaoala la saiba iar ingineru trebe sa se vorbeasca clar si romaneste corect ca sa inteleaga si ala de la saiba ce si cum trebuie sa daca!! (ah! Pe vremuri la Scanteia corectau pana si pe Ceausescu!!! Cu regulile alea si cu corectorii din acele vremuri ziaristii de azi ar vinde ziare nu ar publica!!! Ca orice as zice despre ce scriu Cristoiu, Nistorescu , SRS nu pot zice nimci despre cum scriu!!)
Atâta timp cât îmbinarea aceasta între limba română şi nişte expresii oarecum uzuale, folosite în alte limbi nu devine un fel de sex în scris ( că pe oral, oricum n-o să mai avem voie să-l persiflăm, ci doar să-l practicăm, că vorba aia : ce-i fleacul ?! 😳 ), ba mai mult, o încercare de epatare, ca ultim argument al supremaţiei dialogale, nu-i nimic de criticat sau obiectat !
Până la urmă uneori îmi este mai greu să desluşesc scrisele lu dom Ghiţă, decât înţelesul unor expresii pe care vreau, nu vreau le aud din ce în ce mai des ( şi nu văd nimic rău în asta, atâta timp cât nu se vor ivi pretenţii de a ne orienta de la dreapta la stânga, nu numai în politică, ci şi în scris 🙄 ).
Pe mine mă surprind însă nişte amici care muncesc şi locuiesc, unii chiar de vreo 1/2 de secol prin America, Germania, Anglia, Franţa, ba chiar în Australia ( observaţi că despre Israel nu mai pomenesc nimic, deşi am şi acolo câţiva, ţineţi-vă bine !, prieteni şi colegi), care atunci când ne vedem, vorbesc o românească curată, cu o plăcere nedisimulată şi fără pic de efort !
E drept că majoritatea nu lucrează în massmedia ca să fie nevoiţi să folosască intensiv engleza, germana , franceză sau idiş.
E drept însă, că doar cu o singură excepţie în familie vorbesc cu mare plăcere româneşte.
Excepţia este germană şi a refuzat să mai vorbească cu copilul ( avea vreo 5 ani când au ajuns în germania)în limba română . Fiind o familie mixtă, ca peste tot cea care vorbeşte mai corect germana este ea, iar copilul ajuns între timp un mare specialist IT a învăţat de curând limba chineză şi japonez, deoarece are contracte cu şi în acele ţări.
De când au plecat, prin anii 70, tânărul a venit o singură dată în România ( avea vreo 15 ani şi juca fotbal la juniorii lui Bayern), dar de atunci n-a mai vrut să vină !
Mi-aduc aminte de o întâmplare foarte nostimă :
Pe când avea vreo 16 ani, am hotărât să ne întâlnim ambele familii în Ungaria. La un moment dat, puştiul dormea pe bancheta din spate . prietenul meu a intrat în Ungaria pe o porţiune de drum în lucru, iar puştiul a sărit imediat ( şi la propriu şi la figurat 😉 ) spunând cu reproş :
– Parcă mi-aţi promis că nu o să ajungem în România !
Ştiam eu că tata , fiind atât de aproape, n-o să reziste să-şi vadă locurile natale ! ( deşi el este născut în Austria la Graz !) .
Din păcate şi astăzi mai sunt ceva probleme cu „drumurile noastre toate”, vorba cântecului 🙄
Dar parcă numai cu ele ?? 😆
Vara 1995 sau 96 intre sf Petru si august, strandu UGSR 2 , Baile Felix. fameilie din RFGea – ea romanca , el german din Romania, copilu nascut in Nemtia. Copilu – 5 ani vorbea romaneste perfect!!! Firtirisesc (adica complimentez, laud ,, e din tucerste) parintii ptr modul in care au invatat copilul lor limba romana, Tatal ranjind vesel: fiul meu nu stie decat romaneste !! Io „Ha?!?” (cu o expresie nu prea inteligenta) Ala si mai vesel „Pai daca eu sunt Romanu atunci e cazul ca fiul meu sa vorbeasca romaneste!!! Oricum il dau la gradinita in 3 luni va vorbi nemteste , peste un an va vorbi pertfect memteste da intotdeauna va stii romanste!!” Ma rog Neamtu ala era mai roman decat unii cu parinti romani. Si zic Nemamtu ca porecla . In grupu de sorbit seara o bere am preferat sa fiu Chelu (se mai putea si Grasu desi eram mai suplu decat acu), Ca cum zicea unu mai bine Tiganu decat Grasu!!! A da fiind repectivu fiind cam .. tigan era …Blondu!!!! Nevasta Neamtului era doar Doamna fiindca era unica „legitima” prezenta
Da doream sa zic ca daca un neamt sau un evreu vorbesc bine romaneste nu e cazu ca din „inteloctualism” sa ne .. englezim !! (nu ma refer la cestii specializate precum „busteriza” sau „vectoriza” au batjocuri mai subtile gen white trash -adica albi cel putin la fel de netrebnicvi ca sclavii negri)
Piata este un serviciu social!!!
Piata – adica capacitatea de schimb echivalent (sau cam asa ceva) ibtre diversi producatori si prestatiorti legitimi de servivii legitime este si ea un produs al scoietatii. Deci social.
Ca daca Pumn Tare isi permite sa isi insuseasca cu pumnu’ (toporu, maciuca , sabia) tot ce are chef si ii sta la indemana canci piata. Cateodat trebe sa se puna 10, 20, un sat intreg sa il termine pe Pumn Tare. Sau mai mult – v exterminarea baronilor talhari din sec X-XII . Care au fost “scosi din ecuatie” de o .. salata de boeuf (adica amestesc de orice) formata din forte regale, alti potentati, diversi taranoi (uneori calare pe .. magari) si netrebnici cu bate si binecuvantarea episcopului tinea loc de maioneza (cestia aia “mustar” care leaga salata de boeuf facuta uneori cu pasare, parizer ce se nimereste). Pporgresul pieteii este progresul pacii regelui . Este pace negustorii umbla, umbla banu un sat se pauca sa faca grau , altu slana altu vin iar negustoru cara ca magaru (de multe ori pe magari!) si toti sunt mult sau mai putin fericiti si dau ceazarului ce-i al cezarului legitima zeciuiala ca regele sa plateasca jandarmi (gens d’armes) ca sa nu mai apara un Pumn Tare (Force Mayenne). Si pe urma cam toti se satura de livre vechi care se schimbva cu livre de Turnuri care nu sunt livrele din .. si apare livra regala ca sa nu fie discutii (oare cati dintre voi stiu ca mai exista tona scurta, metrica si lunga?!) si unii inselati “legal” ?!
Piata are nevoie de ordine! Ordine pe drumuri!! Ordine in socoteli!!! Mai are nevoie de drumuri … Adica scocietatea pedepseste talharia, societatea face drumuri, poduri, samd si targuri.
Adica piata este un serviciu social!!!
Impotriva ei sunt anarhistii. Fie Force Mayenne, escroci de tot felul , tatuci de tipu lu’ Mahno, Bakunin, Baader toti au “nevoie” de un Filip cel Frumos , Temugin mai cunoscut ca Ginginshan sau vre-un , ei da! , Stalin!!! Mentiune talharu Timur cel Schiop a devenit cel mai crunt dusman al talharilor!!
Iuri Andropov (1914-1984), maestrul lui Mihail Gorbaciov, concepuse doctrina celor patru stadii ale partidului comunist într-o carte din 1970 (Secolul XX: Secolul Marilor Revoluţii), se întreba „profetic”: „Cine va veni după noi?” Şi răspundea: „După noi vor veni cei care trebuie să vină, căci nu există post-comunism. Noi scriem istoria; noi o creăm.” Cele patru stadii andropoviene erau: 1) partidul îşi asumă deschis numele de comunist şi ia puterea prin revoluţie, instaurând dictatura proletariatului; 2) când numele de comunism se compromite, partidul şi-l schimbă, dând impresia unei noi revoluţii, reintroducând, aparent, pluralismul; 3) prin pluralism, pierde puterea şi se resemnează; 4) revine la putere într-un cadru aparent democratic.
Daca Iuri Andropov ar fi scris pctle 2-4 nu mai era mentoru nimanui. Devenea pacient intr-un spital de psihiatrie. Sau se reeduca prin munca in Sibheria. Sau avea un accident, au se sinucidea strigand nu trageti tovarasi!!!
SI la mica cvautare pe internet cartea apratine lui Valter Roman.. Si dupa cate tin minte nu cuorinfea astfel de idei .. bizare (i9n 1970 teoria comunista se tine bine mersi, conestatia era in floare, tinerii francezi si italieni doreau socialism da in varinata dura maoista nu frecangeala burgheza precum in RSR … )
Asa ca fi amabil si ia zi cinstit cum ai ajubs la o astfelk de fantezie fantastica ?! Ce „stimulent” artisctic ai folosit ?!
corect ce spui !Postarea a fost un stimulent pentru matale.
Important însă este de ştiut ce s-a întâmplat în noaptea de la Blair House, locul unde a fost găzduită delegaţia României, noapte crucială pentru destinul Ceauşeştilor, dar şi al României. Integrarea în lumea occidentală, vechi ideal al politicii româneşti, începând cu generaţia paşoptistă, stătea acum în faţa celor doi, perechea prezidenţială. Nicolae Ceauşescu a înclinat, conform idealului său de independenţă naţională, cu faţa spre Vest, să accepte oferta preşedintelui Carter, dar Elena Ceauşescu a reacţionat violent, „clamând că americanii «vor să cumpere România pentru 147 miliarde de dolari». Ea şi soţul ei au petrecut toată noaptea la Blair House, argumentând pro şi contra, o dezbatere între soţi şi colideri, în care nu au îndrăznit să intervină nici unul dintre specialiştii calificaţi din delegaţia română.” ( ziaristionline.ro)
Deoarece i-am promis Isabelei să revin cu nume în încercarea de a clarifica în vreun fel care este deosebirea dintre evrei şi jidani :
„Cu puţin timp înainte de a fi răpus de o necruţătoare boală galopantă, în mai 2012, de pe patul spitalului Fundeni, preşedintele Federaţiei Române a Foştilor Deţinuţi Politici, dr. Constantin Iulian, mi-a cerut să fac public studiul referitor la coordonatorii din umbră ai experimentului reeducării prin tortură din închisoarea Piteşti, lucrare pe care mi-o încredinţase cu puţin timp înainte. Florin Dorescu
Fiindcă după Revoluţia din 1989 în cadrul foştilor securişti a apărut o ruptură între cei ce au activat sub Ceauşescu şi cei din timpul lui Dej, am încercat să valorific această ruptură. Cei de pe timpul lui Ceauşescu au început să-i denunţe pe cei din perioada Dej ca autori ai marilor crime, deci şi ai Piteştiului. De la aceşti denunţători am aflat date interesante în legătură cu originea etnică a autorilor din umbră ai fenomenului Piteşti.
Iată aceste informaţii:
Ministerul de Interne era condus atunci de TEOHARI GEORGESCU, evreu pe numele adevărat BURĂH TESCOVICI;
Directorul General al Securităţii Poporului: general locotenent GHEORGHE PINTILIE, pe numele adevărat BODNARENCO PANTELEI zis „PANTIUŞA”, evreu cu cetăţenie sovietică;
Subdirector, g-ral mr. ALEXANDRU NICOLSCHI, evreu, cu numele adevărat BORIS GRUNBERG;
Subdirector, g-ral mr. VLADIMIR MAZURU, evreu polonez;
Director al Secretariatului: mr. WILHELM EINHORN, şi el evreu;
La Direcţia a V-a a Securităţii unde se prelucrau „demascările” de la Piteşti se aflau:
Director: col. MIHAI DULGHERU, numele adevărat fiind MIŞA DULBERGER, evreu comunist care a emigrat în Israel;
Şef de serviciu: cpt. MATUŞEI ANDRIESCU, numele adevărat fiind MATUSEVICI NATHAN – evreu, anchetator între 1946-1962;
Director adjunct: ARITONOVICI SAMUEL (semna ANTONIU SAMI) – evreu, anchetator între 1948-1952, a emigrat în Israel;
RĂZVAN SERGIU – evreu, anchetator între 1948-1952; a emigrat în Israel;
NEIDMAN GINGOL – evreu, emigrat în SUA;
SIMON JAQUES – evreu, emigrat în Israel;
RUSU MIRCEA, anchetator între 1948-1956; a emigrat în SUA;
DAVIDOVICI LEON (MUREŞAN) – anchetator între 1948-1956; a emigrat în SUA;
FRANCO SANDU – evreu, anchetator între 1948-1956, a emigrat în Israel;
LEON BARBU – evreu comunist, anchetator între 1948-1956;
MARCOVICI TEDY (MICLE) – evreu, anchetator între 1948-1956; a emigrat în Israel;
MAHLER WILLIAM – evreu, anchetator între 1952-1956; a emigrat în Israel.
Dintre femeile comuniste evreice, care au îndeplinit funcţia de anchetatoare, au fost identificate: TELEMAQUES FLAMBOLY, SEGAL LUIZA, HOSSU ESTERA, GERSOHN CLARA, HERBERT ESTERA, WINCLER VICTORIA, MATESCU ELLE (MATEESCU ELLE, figurează şi semnează şi ca secretară pe sentinţele de condamnări administrative, preşedinte al comisiei fiind NICOLSCHI). Toate aceste femei, după Piteşti, au emigrat.
Precizez că din unele documente care vizau persoanele încadrate în Direcţia V-a – Cercetări Penale, cunoscută şi sub indicativul UM 0638, în timpul „experimentului Piteşti”, pe cele 45 de posturi de ofiţeri figurau 31 evrei şi doar 8 români, restul fiind greci, sârbi şi alte naţionalităţi.
M-a intrigat în mod deosebit prezenţa pe care am constatat-o la începutul reeducării, pe parcursul ei, dar şi în finalul acţiunii de ştergere a urmelor, a unor evrei comunişti. Astfel, la Suceava, în 1948-1949, când s-a pregătit acţiunea de reeducare, nelipsit pe teren (în închisoare) a fost lt. col. IOAN POPIC, pe numele adevărat POPPIG IANOŞ-ADALBERT, evreu, Directorul Regionalei de Securitate Suceava.
La Piteşti, în timpul, torturilor pe teren s-a aflat lt. col. SEPEANU TUDOR-IANI, directorul Securităţii Bucureşti în 1949, emigrat mai târziu în Israel şi care era ajutat la vremea respectivă de alţi doi evrei, mr. MOISE SENATER şi cpt. AVRAM SOLOMON.
În sfârşit, la execuţia lotului Ţurcanu, pe teren a fost prezent şi a semnat Procesul – Verbal de execuţie, evreul comunist dr. MOISE CAHANE.
Mulţimea de evrei comunişti care apare în analiza făcută, evrei securişti la care au ajuns „demascările” scrise la Piteşti, „demascări” pe care aceştia le-au prelucrat, dispunând, după cum am mai arătat noi arestări şi noi anchete, mi-au întărit convingerea că în experimentul Piteşti a existat pe lângă aplicarea dispoziţiei NKVD NK/003/47 şi o răzbunare a acestor cadre din Securitate. Aceasta şi prin faptul că în reeducare s-a pus accent şi pe batjocorirea simbolurilor şi tainelor creştine, iar Mişcarea Legionară a fost atacată şi denigrată continuu.
Legătura cauzală ce se poate face în această direcţie este că Mişcarea Legionară, de la înfiinţarea ei, s-a declarat adversară a comunismului vehiculat în România prin mulţi evrei.
Trebuie să precizez că nu toţi evreii pot fi învinuiţi de aceste crime, ci numai acei care efectiv au acţionat în Securitate.
Sunt convins că aceste cercetări pentru scoaterea la lumină a criminalilor din umbră care au organizat şi exploatat experimentul Piteşti vor continua, pentru ca toţi vinovaţii să fie cunoscuţi şi condamnaţi de istorie.”
Dati ceasu inainte si munciti ca Kunta Kinte ptr banci si guvernatori!!
Ia geana aicea : http://www.economica.net/lovitura-procesele-pe-clauze-abuzive-se-vor-judeca-la-iccj-deciziile-instantei-nu-sunt-retroactive_58656.html Puteti vcedea si linkurile din stanga.
Prima mea reactie a fost rasul … caci debitorul roman este tratat dupa modelul Legiunilor Straine si pe frontoanele Bancilor si a aleia Isaresti pretinsa Nationala ar putea figura motoul Legiunii Spaniole Legionarios a luchar. Legionarios a morir! a carei membrii sunt renumiti ca fiind los Novios de la Muerte(logodnicii mortii). Caci dragi credtori romani voi sunteti europenei ca sa platiti!!! Asta ca sa prafrazez pe gnl François Oscar de Négrier “ Vous autres légionnaires, vous êtes soldats pour mourir et je vous envoie où l’on meurt !” sau in traducere bashit-isarescian-pontaca : Romani! Voi trebuie sa platiti pana la moartea nepotilor netotilor vosti!!
Cred ca semnarea contractului de credit ar trebui acompaniata cu melodia Novio de la Muerte (imnu lu Legión Española) desi s-ar putea sa se faca o actualizare ceva in genu Moartea, numai moartea Bancara cea mai scumpa nunta dintre nunti, Pentru sfânta Banca, pentru rata, Muncim, rabdam samd….
Traisca Banca ! Traiasca Profitu! Traiasca FMI!!! (pe lumea ailalta!! As zice io!!!)
Dar momentu’ de amuzament trecand m-au apucat nervii: astia ne cred prosti pe toti sau s-au ajuns unii juristi. Auzi la ei deciziile instanţelor de anulare sau amendare a clauzelor abuzive nu vor fi retroactive. Adica ca cum sentintele nu pot fi ”retroactive” ?
http://vremea.forumgratuit.ro/t507-dati-ceasu-inainte-si-munciti-ca-kunta-kinte-ptr-banci-si-guvernatori
Ghiță, am și eu o întrebare: cine-i pune să ia credite? Și în plus, cine-i pune să semneze ca orbii contractul de creditare? De propria prostie nu-i poate apăra nimeni.
Excesul de reglementare va duce la contracte pe care nu le mai înțelege nimeni. Și pe care idioții le vor semna fără să se gândească prea mult la ce au semnat.
Decu esti de parere ca sunt permise clauzele abuzive., Ca legea de lka 1864 nu era buna, CVa de fapt nici nu este nevoie de lege …
Insa mai e o cestie – cicva nu prea apuci sa sflai despre ce este vorba ! Un contract cam grosit, aneze cu lutere mici si prtesoine sa semnezi nu sa citesti! Si nici nu ti se da un formular sa il studiezi in liniste.. acasa.
Ma ropg se pare ca bunbe credinta se cheama prostie …
Sunt de părere că nu există clauze abuzive. Cât timp nu te obligă nimeni să semnezi. Mie mi se întâmplă constant să refuz contractele „standard” ale unor bănci. Și cum băncile au nevoie mai mare de banii noștri decât noi de ele, în principiu opinia clientului ar trebui să prevaleze.
Eu cred că asta ar trebui să facă asociațiile de consumatori. Să aducă cu picioarele pe pământ avocații super-prudenți ai băncilor. Nu supra-reglementarea e soluția.
Mi-ai dat o idee…
Isabel A.: va lamuresc cum este cu evreii si cu jidanii. Denumirea de jidan nu are, in principiu, nimic peiorativ in ea si ii desemneaza pe evreii imigrati in Romania din Galitia, cu forta, dupa conferinta de pace de la Paris din 1878. In poloneza – cum puteti verifica – la evreu se zice zyd (citit: jid), care a capatat sufixul an (german, vrincean, moldovean, ungurean,…). Usor de vazut ca denumirea de zyd vine pe linia germanica a denumirii evreilor, de la germanul jude, care vine, usor de dedus, de la iudei, Iuda. Desi la noi a existat si denumirea de iudei, ea nu prea a fost folosita, fiind preferata denumirea de evrei, ori, popular ovrei, care, la fel ca si anglicismul hebrew, ar putea – zic eu – veni de la Jahve. Este foarte posibil ca denumirea de jidan sa nu fi fost atribuit evreilor sositi din Galitia de catre romani, pentru care acestia erau tot evrei, ci de catre evreii „vechi” cum ar veni, urmasii celor stabiliti anterior in Romania. Prin aceasta diferentiere, romanii s-au trezit, in ultima parte a secolullui al XIX-lea, cu evrei sub doua denumiri: evrei (sau ovrei, popular) desemnind evreii vechi, traditionali si jidani (zyd-an), evreii proaspat veniti din Galitia, in special pe traseul de la nordul Moldovei spre sud, Dobrogea, mai putin, cred, in Muntenia, Oltenia, etc. Aceasta sosire a deranjat probabil si pe vechii evrei ( cei care au simtit, cred, nevoia de a se diferentia de noii imigrati) si – in timp si numai economic – si pe romanii care se aflau in faza de acumulare de capital iar capitalismul autohton, in infiripare, se considera deranjat de aparitia unui puternic concurent local evreiesc, cumva transnational (am zice noi in limbajul de azi). Incet-incet, ovreii adica vechii evrei au fost considerati buni, iar jidanii, adica noii evrei au fost considerati mai degraba rai. Acestea in forme subtile, de exemplu: Spinul din Harap – Alb al lui Creanga este evreul, dar nu oricare evreu ci jidanul, venit recent si dornic de imbogatire imediata prin orice mijloace: rapire, santaj, substituire de persoane, adica un personaj imoral si caruia societatea nu ii permite matrapazlicurile. Nechifor Cotcariul este si el evreul, insa ovreiul: integrat in societate, om de lume, spiritual, iubaret si cu succes la femei. Retineti insa ca, principial, cuvintul „jidan” nu are nimic peiorativ in el. In ultimii ani, insa, a inceput sa fie considerat peiorativ deoarece, cred eu, evreii de la noi nu mai considera necesara o distinctie intre urmasii evreilor veniti din Galitia acum un secol si mai bine (in special in Moldova) si urmasii evreilor stabiliti aici mai demult. In plus, a mai aparut si o alta categorie a evreilor de la noi, demni si ei de toata stima si anume evreii unguri. De altfel, din cite stiu Sarkozy este evreu unguri, iar dna Royal este evreica si ea ( sau ma insel?).
Până răspunde Isabel, vă mulțumesc eu pentru explicație. Impresionant.
Cu placere. Cum ar scrie un corespondent comun, ipoteze, presupuneri, nimic sigur.
Dacă aţi fi avut inspiraţia de a consulta DEXul, aţi fi fost mult mai lămurit !
Dar poate nu aşa de mulţunit :
Jidan (de fapt jidani, că din păcate sunt din ce în ce mai mulţi 😉 ) egal afacerist fără scrupule .
Eu aş adăuga că sunt cei care au inventat Holocaustul, reuşind performanţa de a pune şi crimele lor în cârca românilor .
Dacă ţinem cont că pentru asta primesc şi ceva valută, de ordinul milioanelor, să recunoaştem că este una dintre cele mai reuşite afaceri a lor.
Cât despre scrupule ?
Lipsesc cu desăvârşire !
Iar aceasta nu este doar ceva care ne priveşte pe noi, românii, deoarece antisemitismul, sau altfel spus, această problema evreiască există în orice ţară din lume ( chiar şi în Israel! ), dovadă că problema este la ei, nu la români, ruşi, polonezi, maghiari, bulgari, sârbi, germani, francezi, spanioli, englezi, portughezi, americani ş.a. şi ţine de genetică, educaţie, şi îndoctrinare religioasă ( vezi protocoalele Sionului) .
@Dl nimeni,
Multumesc pentru raspuns. Foarte interesant. Mergand mai departe pe fir, mi-a venit o idee: s-ar putea ca „deranjul” „vechilor evrei” fata de cei „noi” sa fie legata de.. cum sa o numesc? atutudinea superioara a evreilor sefarzi (care presupun ca erai cei „vechi”, caci in Imperiul Otoman erau predominianti evreii sefarzi, refugiati dupa cucerirea Spaniei si Portugaliei de catre isabel de Castilia si Ferdinand de Aragon) fata de cei ashkenazi (care au populat tot Centrul si Estul Europei, inclusiv Rusia, deci venirea in Moldova a fost nu numai din galitia, dar si din alte provincii rusesti).
Sefarzii sunt o minoritate in cadrul populatiei de origine evreiasca la nivel global (cam 20) la suta si se deosebesc de ashkenazi prin riturile religioase, anumite obiceiuri culinare; cei mai multi erau vorbitori de idis, in timp ce sefarzii vorbeau ladino. Insa sefarzii probabil ca s-u simtit un pic agresati de nou venitii ashkenazi, care vorbeau o limba diferita, erau mai saraci si mai ne-educati decat ei, probabil ca aveau si un comportament mai agresiv, datorat dorinetei de a acumula, etc.
Un exemplu de evreu sefard din Romania este Jacques Elias, care in epoca avea o avere foarte mare chiar dupa standardele europene si pe care a lasat-o la dispozitia Academiei Romane! : spitalul Elias exista datorita lui, spre exemplu.
In fine, mai am multe de spus, dar vin dupa cateva zile extenunate si astazi tot ce as vrea este sa dorm. Poate mai continui in week end.
PS: Teoria cu „al 13-lea trib al Israel”, ca ashkenazii ar fi doar khazari, populatie de origine turcica convertita la iudaism, nu e valabila decat vreo 25 la suta (opinia mea)
PPS: Sarkozy nu este evreu ungur: mama sa este pe jumatate vreica, dupa tata (care era evreu sefard din Salonic). Royal este frantuzoaica „de souche”, cema mai pura. Evrei din politica franceza (la varf de tot) sunt Dominique Strauss Kahn, Pierre Moscovici, Laurent Fabius, Francois Coppé , Jacques Lang (acum „à la retraite”) si altii.
@dle Humor,
Sincer si cu tot respectul, ati scris un comentariu plin, dar plin de inexactitati si de idei false (Holocaustul chiar a existat, sa stiti si responsabilii principali nu sunt romanii, ci Hitler si cei din jurul sau+ cei care au executat).
Am multe contra-argumente pentru ceea ce ati scris, dar la fel, nu am dispozitie sa le scriu.
Insa sper/cred ca puteti accepta sa ne prezentam fiecare argumentele in mod civilizat.
In idisch se autidefinesc ca Judim
Nu sunt un cunoscator, ci doar un presupunator.
Ghita, spuneai undeva mai in spate despre contract ca ar fi legea partilor si nu prea conteaza ce prostii contine. Vorbind acum despre clauze abuzive te cam contrazici.
Un contract poate fi nul, atunci cand elemente de fond sau forma nu corespund prevederilor legale, caz in care se considera ca nu a fost incheiat. Chiar si prevederi ale sale pot fi declarate nule, din acelasi motiv, contractul ca atare ramanand insa valabil. Dar „clauza abuziva” este un termen vag si elastic, care de multe ori ascunde doar revolta in fata neputintei de plata, sau razgandirea in legatura cu acele conditii, sau pur si simplu proasta intelegere a contractului.
Athos, nea Ghita, Porthos,
Nu stiu de ce sunt unii suparati pe BNR in problema clauzelor abuzive din contractele bancare?
In principiu, cerinta BNR a fost ca, prin exceptie, procesele avand ca obiect clauzele abuzive din contractele bancare sa fie judecate la Inalta Curte, nu in instanta de fond si sa nu se aplice retroactiv. Faptul ca nu se aplica retroactiv e de bun simt. Judecarea la ICCJ pare intr-adevar o limitare a dreptului cetateanului la justitie, insa problema nu e la BNR. E la domnia sa, justitia, insa. Poate ar trebui sa ne intrebam de unde neincrederea in deciziile instantelor de fond in justitia asta reformata de 9 ani incoace.
Ce inseamna „sa nu se aplice retroactiv”? Vorbim de un proces in care s-ar stabili daca o clauza este sau nu este legala. (Parerea mea este ca „abuziv” este un non-sens; abuziva poate fi aplicarea contractului, nu litera sa. De exemplu sa transformi un garant ipotecar intr-unul fiduciar, fara clauza contractuala expresa; sau sa interpretezi anumite prevederi intr-un sens evident dezavantajos pentru cealalta parte).
Daca un proces stabileste ca o anume clauza nu se aplica, este insa absurd sa accepti ca efectele produse deja nu se pun… Este ca si cum ai judeca un caz de expropriere, ai hotari ca ea a fost ilegala, dar zici ca e valabil doar pentru viitor. Adica sa nu te mai exproprieze de acum incolo, nu sa te reimproprietareasca.
Inteleg ca „petentii” considera „abuziva” cresterea ratei franc elvetian – leu. Ceva de genul atata vreme cat el e platit in lei e abuziv sa nu fi limitat cresterea…. sa intervina BNR sau justitia si sa dea o decizie ca in Ungaria. :-).
Sau clauzele de genul: „banca poate modifica unilateral comisioanele/ dobanzile”, fara a le limita, fara a le raporta la o rata gen EURIBOR- clauze care chiar au fost considerate abuzive de instanta, bancile au pierdut in instanta pentru astfel de clauze (nu stiu daca stii, dar noul cod civil spune ca judecatorul poate modifica intelegerea partilor) si sunt bune de penalitati si s-au modificat si contractele.
Abuzivul asta e la discretia si intelegerea judecatorului si poate ca sunt judecatori care considera ca cetateanul e un fel de zombi controlat si ghidat de catre … cine stie cine si e prea prost si nu a stiut ce semneaza – mai ales cand s-a vazut singur in fata bancii.
Vinovatul (pildă ) :
Demult, trăia într-un sat un evreu, brutar renumit pentru pâinea sa.
Dar, într-o zi, brutarului i se păru ca sunt cam uşoare bucatile de unt pe care tocmai le cumpărase de la un taran si le aşeză pe cântar.
Când colo, ce sa vezi ?! În loc de 1 kg, cât trebuia sa aiba o bucata, fiecare cântarea doar 800 de grame. Supărat foc, omul s-a dus degrabă la judecătorie, spunând ca taranul însala lumea si cerând, bineînţeles, pedepsirea acestuia.
N-au trecut nici doua ceasuri si taranul a fost adus în fata judecătorului, care l-a ameninţat:
– Daca este adevărat ce spune brutarul, ca îi înşeli pe oameni la cântar, te bag imediat la închisoare.
– Sa-mi fie iertat, zise taranul, dar sunt nevinovat.
– Cum îndraznesti sa minţi?, sari brutarul. Chiar astăzi am cumpărat aceste bucati de unt de la tine. Domnule judecător, trebuie sa-l închideţi pe acest şarlatan care a încercat sa mă pacaleasca!
– Aşa este, omule?, spuse atunci judecătorul. Este untul acesta, al tău?
– Al meu este, însă, vedeţi dumneavoasta, eu nu am prea mulţi bani. Mi-am cumpărat un cântar, dar nu am mai avut bani si pentru greutati, asa ca pun unt pe un brat al cântarului, iar pe celalalt pun o pâine de-a brutarului, care – zice el – are 1 kg. Acum, daca pâinea brutarului n-a avut 1 kg, eu ce vina am ?
Auzind una ca asta, judecătorul a cântărit imediat o pâine si, într-adevăr, aceasta nu avea decât 800 de g. În locul taranului, la închisoare a ajuns adevăratul vinovat, brutarul, care nu doar ca înşela oamenii, dar mai dorea si sa fie aspru pedepsit cel care ar fi făcut exact ca el.
Cel ce vrea sa însele, singur se însala. Chiar daca nu vede nici un om greşeala sa, Dumnezeu îi vede păcatul; iar atunci când îl mai descoperă si oamenii, ruşinea este cu atât mai mare.”
Cred că realizezi că „pilda” ta ar funcționa și dacă brutarul era armean, arab, turc sau român. Iar „țăranul” putea să fie la fel de bine „evreu”.
Uneori mă apucă mila. Noroc că nu te doare. Dacă ar durea…
Eşti subtil de dai în gropi…
Dacă nu sunt, le faci imediat, cu cugetările tale atât de adânci !
P.S.
Vezi că am postat încă odată, deoarece nu apăruse din prima 😉
Acuma dacă nu doare, fă-te şi tu că taci 😆
@ all
Nu se înscrie nimeni la un articol nou? Vedeți că iar mă apucă pasiunea pentru poezele japoneze. 🙂
Articolul de ieri al domnului Năstase. Am râs cu lacrimi.
„Fostul presedinte Basescu raspundea unui ziarist ca nu este in concediu pentru ca in Constitutie nu scrie ca presedintele are concediu. Intelegem, per a contrario, ca el este intr-o continua activitate prezidentiala – si atunci cand merge la cumparaturi si atunci cand se urca, in slapi, pe salupa politiei de frontiera si atunci cand merge la Ciresica si atunci cand…
Intrebarea de baza ar fi insa, dupa parerea mea, in ce consta activitatea prezidentiala continua a lui Traian Basescu? Aici lucrurile sunt destul de neclare. Intelegem ca prima parte a zilei si-o petrece in bazinul de la Dante. Dupa aceea, citeste informari si transcrieri care-i sunt utile pentru conferintele de presa. In unele zile participa, pe muntele Gaina sau la sarbatoarea ciobanilor, a lalelelor, a romilor si la diverse evenimente, multe din ele cu caracter culinar, unde face bai de multime.
In ultima vreme, nu se mai ocupa de relatiile externe ale tarii. Il intereseaza doar ceea ce se intampla in tara. Pentru ca nu poate cuprinde toate sferele de actiune interna, se ocupa doar de justitie (actuala si viitoare) si de Miscarea Populara – fundatia, nu partidul pentru ca, stiti, in Constitutie scrie ca presedintele nu are voie sa desfasoare activitati de partid iar Constitutia este, pentru Traian Basescu, Biblia dupa care se conduce.
In timpul asta, si consilierii sai trudesc pentru tara, punand gratii peste televiziunile inamice iar pe Marea Neagra se strange, la Neptun, o noua flota care sa asigure, peste veacuri, maretia romanilor si sa impiedice ca Marea sa se se transforme in lac rusesc.
S-ar putea ca unii sa considere ca este utila amanarea revizuirii Constitutiei. In felul acesta, se vor putea introduce prevederi in legatura cu concediul presedintelui, cu felul in care sa se imbrace sau sa se incalte presedintele, sau cum sa vorbeasca sau cum sa danseze presedintele. Altii mai prozaici, ar putea considera ca institutia, ca atare, a devenit desueta iar altii, pur si simplu, ca a devenit inutila.”
Până la urmă, prin asemenea articole AN nu face decât să prelungească luna de miere a cuplului Băsescu – Ponta şi anul de fiere a românilor exasperaţi de ceea ce li se întâmplă !
), ne mulţumim să-l atingem pe unsul (cu toate alifiile) de la Cotroceni cu câte-o floare(tă) ce-i provoacă în cel mai bun caz insomnie, nicidecum teamă sau încetare a acestei bătăi de joc continue, nu numai la adresa poporului român, dar şi a politicienilor din fruntea lui ( măcar ăştia o merită, cu vârf şi îndesat !).
În loc să propună o dezbatere serioasă şi să ia în discuţie toate mijloacele posibile de a scăpa de pacostea Băsescu în cel mai scurt timp ( cu el la butoane şi o zi e mult, dar până pe la sf lui 2014, dacă nu cumva pentru încă vreo 2 mandate de premier ??!!
Atâta timp cât Băsescu va avea la dispoziţie persoane penale şi şantajabile va ştii să le ţină sub papuc ca nimeni altul !
Degeaba ne facem iluzii cu acest USL pe care unul ca ZEV ( care nu-i băiat prost, dar pare extrem de credul, sau mai rău- bine plătit ) ar face bine să-l lase din braţe până nu îl cufureşte de tot cu măsurile astea demente !
AN ori recunoaşte deschis că Ponta şi ai lui nu-l mai ascultă, ori ne obligă pe noi să observăm că îi este un sfetnic nu atât de bun pe cât noaptea !
Comentariul tău e în așteptare.
Sper că în /cu înalta ta înţelepciune ai înţeles că acest comentariu a fost banat, la fel ca şi un altul de la postarea precedentă, în care postasem o scrisoare de protest a unui militar de carieră, la adresa pupilului Ponta !
Am mai vazut ZeV din astia… Mama ce il ami periau pe Excelenta Sa cea Prostanaka!! Ce geniu era Mirciulica .. ce bou io ca nu intelegam genialitatea .. Asta pana cand Prostanaku a zis ca catindeaza la presedentie!! Imediat laudatorii tip ZeV au turbat.. De latminteri o curta caiutare mi-a aratat ca ZeV era fan udresc si nu maistiu ce alt asemenea. Pana acu cateva luni. Prin 37 s-ar fi zis ca a baut apa de la Maglavit .. da minunea a trecut. Asa ca schimbarea la fata a lu ZeV are alte motivatii :imbalsamarea lu Tonta!!! Deja as zice ca operatia a reusit destul de bine .. Si o sa constate ca daca Partidu AntiPonta a fost o gaselnita sa se autovictimizeze .. ramane insatisfactia electoratului sau !!!
As observa totusi ca Prostanaku avea nitel mai mult bun simt ….
„Atrasă de spiritul liberal al seniorilor locului, conţii de Reinach-Foussemagne, o colonie de evrei destul de numeroasă se stabilise în mijlocul satului la sfârşitul Evului Mediu.
Aşa a apărut, nu departe de primărie, sinagoga de gresie roşie, la drept vorbind destul de puţin frecventată între marile sărbători, vastă construcţie în stil impersonal, străpunsă în zona boitei de ferestre cu sticlărie ieftină, populată de silueta şifonată a rabinului, personaj discret şi sărac, căsătorit cu întârziere cu o domnişoară aflată în şi mai mare întârziere, a cărui sărăcie îi făcea pe smeriţii purtători de sfeşnice cu voci tânguitoare să spună coreligionarilor lor, surâzând compătimitor: „Rabin, aceasta nu este o meserie pentru un evreu!”
Erau cei din familia mea practicanţi ai cultului? Religia lor părea făcută mai curând din supuneri la reguli juridice şi morale decât din exerciţii ale evlaviei. Trebuia să se respecte, şi ei respectau, într-adevăr, sabatul, prescripţiile lui Moise asupra posturilor şi preparării cărnii. Sărbătoreau, de asemenea, cu fidelitate Pastele, sărbătoare misterioasă, cu ceremonialul bazat pe foi de pască uimitor de albe şi punctate de mici umflături uşor pârlite la dogoarea cuptorului. O dată pe an, cu cojoacele de oaie pe umeri, coborau la sinagogă ca să pregătească, printr-o noapte de rugăciuni sau de împietrire ritualică, postul lui lom Kipur – ce aducea câteodată la noi acasă pe câte un înfometat nedeclarat, pe care noi îl priveam, amuzaţi, cum ciugulească – ca din greşeală – struguri uscaţi sau bucăţele de zahăr, vorbind cu o însufleţire nefirească despre ploaie sau timp frumos. Credeau ei cu adevărat? Este totuna, pentru un evreu, să fie evreu şi să creadă, şi el n-ar putea să-l nege pe Dumnezeul său fără să se nege pe sine. Numai că despre religie nu ne vorbeau niciodată nouă, care eram republicani de un roşu mai mult decât vizibil.
Cele două comunităţi trăiau fără conflicte şi fără să se închidă în ele înseşi ca într-o fortăreaţă şi eu aveam să petrec, copil fiind, o mare parte din vacanţe în acest sat eteroclit fără să ştiu că exista, după unii, o „problemă evreiască”. Creştinii aveau sărbătorile lor, pe care mergeau să le celebreze în satul vecin – unde existau biserici – şi evreii le aveau pe ale lor, care nu cădeau în aceleaşi zile. Creştinii se odihneau duminica, evreii – sâmbăta, ceea ce asigura în principiu tuturor avantajele unei săptămâni englezeşti în avanpremieră.
Creştinii aveau cimitirul lor; şi evreii, în apropiere de Belfort, pe al lor; bunica mea este îngropată acolo.
Linia de despărţire a spiritelor nu trecea prin religie, trecea prin politică.”
La început a fost Cuvântul !
Din volumul ” Dumnezeu există, eu L-am întâlnit” (Dieu existe, je L’ai recontre) al lui Andre Frossard, pe 1/2 evreu, trecut la creştinism !
Am adus aici acest fragment pentru a dovedi că „problema evreiească” nu-i o chestiune pur românească, cum încearcă unii s-o simplifice, dar şi pentru ultima frază, care explică în mare măsură multe dintre controverse.
Pentru cine are curiozitatea să nu sară din baie, decât după ce este complet spălat, uscat şi parfumat 😆
P.S.
Dacă mai adăugăm aici şi faptul că evreii au devenit jidani, mai ales după ce au acaparat partea financiară a societăţilor, trăind doar din speculaţii şi tunuri financiare, fără a produce nici un bun material, vom înţelege mai bine în ce constă această problemă, eu i-aş zice internaţională, nu neaparat evreiască .
Radu Humor
Pilda ta este frumoasa, dar este un cal troian datorita nefericitei inspiratii de a folosi sintagma „brutar evreu”, (nefiind un banc). De ce nu este suficient brutar?
Athos
Aşa-s eu, uneori nefericit inspirat :
Mi-am permis ca în loc de (pildă creştină) cum era iniţial să păstrez doar primul cuvânt , şi la brutar să adaug unul . Deci egalitate perfectă !
Plus că am obţinut şi efectul scontat 😆
P.S.
Tu chiar eşti preot ?
(sau, mă rog : Dvs sunteţi ?)
Porthos et Co,
Va dau eu o sugestie de articol nou: concret si personal, ce merita vizitat in Ro in cateva zile cate le mai stau eu si in Bucuresti intr-o zi. Daca ma ajutati promit sa scriu si eu doua cuvinte despre Canada turistica in general si Quebecul in particular, in masura in care cine stie, poate ii va folosi cuiva.
Vizitează nordul Bucovinei !
Vei întâlni o lume aparte, iar dacă vei binevoi, şi pe mine în persoană ! 😉
Un văr de al meu din Ontario, Toronto rămâne de fiecare dată impresionat de cele văzute, sau…gustate !
Ca să nu mai spun de cea cu care vine !
@Radu – de Romania in general nu stiu ce sa zic (depinde unde esti – Bucovina sugerata de Radu Humor merita daca esti pe-aproape; s-a schimbat mult; eu de fiecare data cand merg in zona nu ratez drumul prin padure spre Stupca). In Bucuresti, daca nu ai decat o zi, incearca un ceai in Centrul vechi si galeriile de la Hanul cu Tei.
Radu
asa ca o sugestie – mergi in zona parcului Carol . venind de la Mitropolie intri in Piata Liberatii .. de aici poti sa o iei in sus spre gara Filaret si spre Monetarie. Strada fabrica de chibrituri , Nu e o zona cine stie ce ci doar pitoreasca. Este cam ultima zona din vechiul Bucuresti ramasa neatinsa . Sau era cum 10 ani Si8 intre soseau Viilor si parcul Carol este pitoresc. Spre final poti sa te „restuarezi” intr-o locanta din Parcul Carol,,, ai apoi sa te racoresti la umbra … De sus de la Momunentu ala poti privi o inserare placuta .. peisaju este extrem de placut (de fapt sub multe aspecte parvcul Carol [ex Liberataii ex Carol] este cel mai placut : umbros, linistit fara inghesuiala!). vezxi in piata Liberatii carsam zisa vaporul (de preferinta de vizitata inainte de ora 16 hai 16 cand se aglomeraza prea tare) .Este la fel cam unica cu stil „retro” de vgeche mahala (adica fauboug bucurestean) ramasa … De fpat poti sa te ivarti o zi intreaga prin zona asta !! Asta punand si stau la umbra si plimbatu pe strazi si bvautu unei cafele si pranz ca apoi pe la 20:40 sa citi unde sa te aezi colo sus sa privesti panorama (nu se merita sa inchiriezi barca.. l;acu e mai plicticos chair decat IOR din Titan)
Mai turistic o iei matale la pingea pe sosea de la Arcul de Triumf spre oras. Casoaiele alea chiar ca sunt destul de bine (niste persoane din Leningrad au fost incantate. Stii orasdu Sankt Petersburg care numa de palate nu duce lipsa!!) Poti sa carmesti apoi pe Bdul Aviatorilor spre Arcu de Triumf…daca esti rau dezalterat cum intri in parc pe stanga te poti „rehidrata” chiar si cu apa plata…
vezi de inceraca sa vizitezi palatu Cotroceni . Nu stiu programu si cum naiba se face. Cata pe net si telefon. Poti sa dai8 si o mica talpa prin Cartieru Cotroceni (unu din cele mai placute , ami verzi. Fost cartier de „elita” in interbelic. Da ar fi bien sa nu iti fie prea sete ca desi au apraut multe carciumi prin Bucale in Cotrocveni situatia e cam .. secetoasa!!!
Evita naibii calea Victoriri si centrul . De ani de zile sunt absolut sinistre!!!! Decazute, neingrijite, lispiste de publicul nu zic din interbelic ci si de ala de prin anii 70, chiar 80. Daca totusi esti prin zona aia intra totusdi in Muzeul National. Recomand subsolu adica Tezaurul . Closca cu puii e aur si ei da colierul Orghidan facut numa din cvamee sec i-iii en (multe, destul de mari astfel ca se pare ca este cunoscut in lume. Lumea celor morti dupa camee )
(ma rog idiotii nostri ar fi putut restaura macar unul din vechile forturi ale „cetataii Bucuresti” (chiar si recugand la falsuri grosolane in materie de obuziere Skoda , desi sunt vreo 6 la muzeul miuliar central) Restaurare asa cum ar fi fost pe la 1900 .. cu distractii de rigoare gen 1900.)
Eu când mă întorc promit să vă povestesc de Hajduszoboszlo. Am ajuns abia ieri și deja sunt impresionată. Stau la Aurum Hotel și deși am fost convinsă de acasă să-mi fac aici concediul, la fața locului mi se pare mult mai grozav față de tot ce am văzut pe net.
Mâine și poimâine e un concurs de echitație, abia aștept.
Toată stațiunea este o oază de liniște și eleganță iar lumea îmi pare extrem de relaxată și fericită.
Vă urez tuturor o vacanță plăcută și binemeritată! 🙂
Hajduszoboszlo?!?
Am cautat – la 70 km de Felix. De 1 Mai!! Nu stiu cum mai sunt astea 2 insa ultima data in 1997 cam agonizau .
Am asa un sentiment de adanca „admiratie” ptr marii nostrii oameni de afaceri . Le da Dumnezeau da le e prea greu sa bage in straita!!
Proba indubitabilă a faptului că evreii de astăzi îi apără pe ceilalţi, vinovaţi de monstruoasele crime comuniste :
Comisia Europeana hotaraste: E LEGALA NEGAREA GENOCIDULUI COMUNIST. Centrul Simon Wiesenthal: HOLOCAUSTUL NU SE COMPARA CU CRIMELE COMUNISTILOR, CACI RUSII I-AU ELIBERAT PE EVREII DIN LAGARE …
Posted in Comisia Europeana, COMUNISM, HOLOCAUST by saccsiv on decembrie 23, 2010
Citez din articolul Crimele comunismului puse la index de Comisia Europeana:
Comisia Europeana a respins solicitarile mai multor state din estul Europei,printre care si Romania, care au solicitat adoptarea unei legi europene a genocidului dublu. Proiectul legii prevedea interzicerea negarii crimelor facute de regimurile comuniste in acelasi mod in care unele state din Uniunea Europeana interzic negarea si banalizarea crimelor Holocaustului.
Cu alte cuvinte, conform legii propuse de cele sase state europene nimeni nu ar mai fi avut voie, odata aprobata legea, sa nege, in orice context, public sau privat, genocidul communist caruia i-au cazut victime milioane de oameni din fostul lagar comunist.
Numai in Romania, de pilda, in cei 45 de ani de comunism, au fost, in total, 2.451.000 victime ale regimului totalitar, conform datelor ofciale mentionate in volumul “Holocaustul Rosu” al doctorului Florin Matrescu, autorul celui mai documentat si relevant compendiu in materie: prizonieri de război în URSS, 180.000; ucişi în lagăre şi închisori, 500.000, dintre care 250.000 ucişi în lagăre şi închisori si alti 250.000, decedati din multiple cauze, la scurt timp dupa eliberarea lor din detentie; 200 000, ucisi in timpul colectivizarii fortate; 10.000 de membri ai Miscarii nationale de partizani; 60.000, in perioada ceausista; peste 1400 in Revoltuia Romana din Decembrie; 1500 000 de victime in Basarabia si Bucovina, ca teritorii instrainate ale Romaniei.
Parerea ministrilor de externe ai Romaniei, Lituaniei, Letoniei, Bulgariei, Ungariei si Cehiei, care au discutat saptamana trecuta acest subiect cu Comisarul pentru Justitie Europeana ,Viviane Reding, a fost aceea ca aceste crime trebuie tratate dupa aceleasi standarde si prevederi ca si crimele impotriva evreilor si au solicitat, in numele statelor pe care le reprezinta, interzicerea negarii si banalizarii crimelor comuniste cat si apologia lor.
Comisia Europeana a dat insa un raspuns negativ cererii de adoptare a legii dublui genocid motivand ca ororile savarsite de comunism sunt evidente insa ele nu au fost indreptate impotriva unei minoritati etnice ,asa ca ideea unei legi a genocidului dublu se respinge din start.
Nesansa victimelor totalitarismului, nu-i asa, sa nu fi fost toate din randul uneia sau a mai multor minoritati! Ca doar ce conteaza numarul acestora cand mai importatnta e minoritatea etnica!
Si o parte a comunitatii evreiesti, prin vocea directorului centrului Simon Wiesenthal din Israel, Efraim Zuroff, si-a exprimat pozitia fata de cererea celor sase state europene spunand ca nu se pot compara crimele impotriva evreilor cu cele comise sub regimurile comuniste pentru ca rusii au fost cei care i-au eliberat pe evreii din lagare si, fara Rusia, probabil ca Germania nazista nu ar fi fost invinsa.
Concluzia? Ca pentru Holocaustul rosu, Rusia si regimurile totalitare pe care le-a impus aceasta in statele fostului lagar comunist pot fi absolvite, fiindca ea, Rusia, e cea care a stopat Holocaustul evreiesc invingand Germania nazista.
Comentariu saccsiv:
Nu-i de mirare:
Documentare celebre: „Vladimir Bukovsky: Uniunea Europeana , Noua Uniune Sovietica”, subtitrare in limba romana si o analiza a sa
Pe de alta parte, se baga placa aia cu Rusia = inventatoarea comunismului. Si cand colo …
VIDEO: Agenti sovietici (EVREI) in Romania. Completari pentru a se intelege ca ticalosul COMUNISM n-a fost inventat de STALIN si nici n-a aparut in RUSIA … Ceea ce s-a petrecut a fost doar o repetitie a ceea ce se doreste sa fie …
Documentare celebre: „THE SOVIET STORY” (Povestea sovietelor), subtitrare in limba romana. O excelenta demonstratie a radacinii comune COMUNISM – NAZISM. Completari necesare
IOANICHIE BALAN: Comunismul si evreii, “TRAIM VREMURI APOCALIPTICE“ – video
Desigur insa, in Rusia si Romania, comunismul s-a manifestat pe fata in forma sa satanica:
Sfantul Ioan Kochurov, primul din seria de mucenici ucisi de bolsevici
MASACRUL de la FANTANA ALBA. Un Katyn românesc aproape uitat …
FILM ARTISTIC (subtitrare in limba romana): ODESSA IN FLACARI
INFOMETAREA (1946-1947) …
SĂPTĂMÂNA ROŞIE 28 iunie – 3 iulie 1940 sau BASARABIA ŞI EVREII
VIDEO: Experimentul Pitesti. Interviuri cu Parintele Gherghe Calciu Dumitreasa, Roman Braga, dr. Nicu Ionita
voi astia chiar sunteti ….
Ptr ca
1) ar fi trebuit sa stiti ca in vest lucurile se vad altfel. Va place sau nu nu ii veti convinge vopi pe ei.. Decat in mod negativ!!! Adica ca suntei antisemiti cu adevarat (antiosemitismu in Occident e extremd e prost privit) . Ca sunti “fascisti” (cuvantu asta nu mai inseamna nimic concret. Da suna cum suna “vandut diavolului” intr-un conclav prebiteranian)
2) ar fi trebuit sa stiti ca anticomunist nu inseamna automat sa fii antisemit, filolegionar sa tuci in tusha pe Adolf samd
3) ar mai fi trebuit sa cunoasteti si sensul cuvintelor. Orice rahat s-ar manca azi “genocid” inseamna in primul radn exterminarea programata a unei popualtii definite in primul rand etnic si/sau rasial. Deci .. “luota de clasa” nu se pune!!!! Tot pe aici ati fi putut sa folositi termenul de “hecatomba” . Apropos “holocaustul” este sa zic asa un fleac , o jertfa minora ( v Leviticu ce se aduce ca ardere-de-tot : unu, doi porumbei/doua masuri de faina/o masura de ulei da niciodata ceva mai substantial precum sa zicem un .. berbec!!) insa masacrul, jertfa mare se cheama hecatomba (adica jetfa de 100 . Jertfa regala prin excelenta .. mai ales aia de 100 de tauri. Multi regisori nu isi permiteau asa un lux nici macar o data intr-o lunga domnie!!)
Insa modelu vostru .. e ala pe care cica il detestati !!! Hop si voi!!!
Apoi mai la obect : cifrele domnului dottore mi se par usor cam exagerate , Dupa modelu binecunoscut (dintai au fots 4 milioane, au ajuns 6 si acu citesc sustineri de 6,5. peste 20 de ani pe pariu ca o sa bata 10 milioane!!).
Exagerate.. fiinda in epoca aia (anii 50) unii “beneficiau” de cate 3-5 condamnari!!! Eu am avut un afin arestat de 3 ori (arestat, tinut la beci per total spre 2 ani necomandat). Pe pariu ca afinu meu e numarat de 3 ori – unu la primarie , doua la scoala de fete , din nou unu la primarie!!
Apoi mi se pare exagerata cifra aia de 250.000 ucisi in lagare samd . Nu ca as contesta brutalitatea regimului .. insa cifra e nitel prea mare daca o raportam la populatia Romaniei. Dupa 1946 era de cca 16,5 milioane, prin 66 de 18,5 . As mai observa ca unu care a murit pe la 77 de ani e cam discutabil daca .. Nu de lata da tata a murit la 72 . mama la 75 . Pricepi? In 50-60 se cam murea normal pe la 60-66 de ani (si am auzit de multe ori “macar sa prind 2 luni de pensie!! “. Multi nu au prins!!!)
Sa nu mai zic de cestia cu przionierii de razboi. Au fost in primul rand prizonieri de razboi. Si ar trebui sa stiti ca Romania a fost si8 este considerata “agresoare” …
Idem sustinerea cu 200.000 de ucisi in timpu colectivizari mi se pare aberanta. V populatia Romaniei. Si cica in WW2 au murit “numai” 300.000 de soldati romani! Pricepi? O da.. stiu si toti au stiut cum s-a facut “convingerea” – cu bataie si arestari, de multe ori cu detentie (prin aresatre a se intelge tinut la beci pana la max 1 an) insa chiar atat de multi morti?! Si al mica barfa – eu sa nu fi auzit de asa ceva?! Ca am auzit de tarani batuti, areestai. Chiar bagati la puscarie. Fortati sa “intre” ca copii lor sa poate mege mai departe la scoala . Se pare ca au fost saltati “de exemplu” cate 2-3 din fiecare sat … Sunt sigur ca unii au fost ucisi “din exces de zel” .. insa 200.000 de mii ?! Sa iti mai zic ceva … majoritatea vecinilor mei erau oameni de la tara , aveau rude la tara … isi tineau ei gura da intotdeauna transpira ceva “a vrut ca a trebuit” “eh l-au convins” … (mai banui ca aia care fusesera soldati prin Rusia …. invatasera ceva!! Ca ma zusit o poevste despre unu cam fruntas ….satean fruntas ca fusese sergent in Rusia. Si care imedfiat a depus “cerere” motivand ca in timpu razboiului in Rusia i s-au explicat avantejele colhozului!!! De fapt omu bagase la cap “metoda” cestie ce a explicat-o reticentilor)
Cat despre ci 60.000 ucisi in perioada ceausita scuteste-ma . Am trait si eu in acea perioada …
Ma rog cum zic recunosc “modelul”.
Bizoane, poate niciodată nu se potriveşte mai bine zicala cu dacă tăceai…., decât în cazul de faţă !
) .
Până la urmă te-ai apucat tu să contrazici totul, doar prin apreciere ( „mi se pare „!), şi aia personală !
Până la urmă îţi scapă exact esenţialul : faptele în sine , care sunt criminale şi nu interesează decât pe unii ca tine, că nu sunt privite cu ochi buni de rudele, complicii sau seminţia celor în cauză !
Crimele rămân crime, indiferent că au fost 5o milioane de victime, 500 de mii, 5000 , 500 sau 5 ( deşi chiar numai o viaţă pierdută nu poate fi prin nimic compensată !) şi în cel mai rău caz aceste cifre pot duce la diferenţierea pedepselor.
Sau, în ce te priveşte, la încercarea de banalizare a unor asemenea monstruozităţi.
Sau încercarea şi mai parşivă de a pune pe seama morţii naturale victimele sistemului comunist ( că doar după 60 de ani la ce te mai poţi aştepta, nu ?
De parcă scurtarea miilor de vieţi prin schingiuiri, tracasări, supărări şi spaime, şantaje, dar mai ales deposedări materiale îngrozitoare, sau pierderi a serviciilor, combinate cu trimiterile la munca de jos,( profesori universitari, doctori, specialişti de marcă trimişi la încărcat vagoane, măturat străzi, curăţat haznale şi alte asemena diabolice pedepse ) provocate de metodele duse la perfecţiune satanică de minţile descreierate ale celor veniţi ( să se răzbune!) pe tancurile ruseşti, toate acestea şi multe altele ar fi fost ceva cât se poate de firesc !
Ai auzit vreodată de „moartea de inimă rea” provocată de lipsuri materiale sau spirituale ?
Sau trăieşti , după cum ţie nikeul, doar în cirezi, asupra cărora asemenea grozăvii nu produc nici un fel de emoţii 🙄
Fă-ţi puţin timp şi urmăreşte dezbaterile privind plevuşca căzută în năvodul aruncat asupra acestor grozăvii şi încercarea disperată de a opri cercetările la nivelul unora ca Vişinescu, spre a nu se ajunge la cei care concepeau în minţile lor bolnave asemenea metode de înjosire şi distrugere a unui popor şi cereau aplicarea întocmai a lor !
Dovada incontestabilă că sistemul s-a perpetuat şi deţine şi astăzi suficiente pârghii de a controla şi a se apăra pentru toate crimele săvârşite.
Cine sunt ei, se poate uşor observa prin caracatiţa europeană care se întinde din nou asupra Europei, noua Uniune Sovietică Europeană în a cărei conducere cu greu poţi găsi altfel de etnici decât cei care au provocat toate aceste grozăvii, şi care cu siguranţă mai pregătesc şi altele
Dacă aceste crime ale comunismului nu pot fi tratate la fel ca ale nazismului, doar pentru că nu au avut în vedere o anumită etnie, putem spune că ele au vizat o colectivitate mult mai mare : au fost îndreptate asupra unui popor ( român, polonez, maghiar , ceh, bulgar, sau chiar rus ), care să recunoaştem că este mai mult decât o etnie !
Ca să fim sinceri trebuie să recunoaştem ( noi, că ei…!) căîn lagărele naziste n-au fost „trataţi” doar evrei, ci şi ţigani, polonezi, sârbi, români şi chiar nemţi !
Iar dacă mai ţinem cont de faptul că aceste crime au avut în vedere o categorie socială vitală pentru existenţa unui popor – Intelectualitatea (superioară din multe puncte de vedere, dar mai ales calitativ, unei etnii), observăm şi scopul principal :
Pregătirea terenului pentru distrugerea rapidă a unui popor, întâmplător creştin ortodox (?!) , rămas fără principalele repere morale şi sociale intelectuale, motorul mergerii înainte prin timp şi înlocuirea ei cu pegra socială care, odată instalată la putere executa orbeşte toate acele ordine şi măsuri criminale, pe care un om de bună credinţă şi educaţie ar fi refuzat să le execute cu orice risc ! !
De altfel câte dintre valorile etniilor respective au suferit, asemenea românilor sub comunism, grozăviile nazismului, mergând până la dispariţia fizică în chinuri inimaginabile ?!
Şi dacă tot ţi se pare ţie că se înmulţesc cifrele victimelor comunismului , îţi amintesc că şi cifrele Holocaustului au suferit în urma unor cercetări mai amănunţite, modificări semnificative, dar în sens invers :
De la 7 milioane iniţial, la 6, apoi 4 şi acum se află pe undeva la 2 milioane, iar odată ce vor apărea listele întocmite cu rigurozitate nemţească, acum şinute în mare secret în Anglia, s-ar putea să se observe că sunt incluşi nu numai evrei, ci şi alte etnii !
Vina însă rămâne
Şi o singură viaţă curmată astfel trebuie pedepsită, dar când e vorba de atâtea 🙄
Radule
Daca e vorba de turma apai tie ti se potriveste. Magaru merge inainte si voi legionarasii dupa el “behehe anticomunism bre !!!”
Si de atata behehe o sa platititi si pentru ce deja ati platit! Nu ma lua pe mine cu cea au facut si au dres. Vezi mai bine prin preajma-ti!! Ca multi anticomunisti au supt mult si gros de la vaca comunista! Imi zici behehe cum unii au fost trmisi la munca de jos .. ce zici de sef de serviciu, inspector sef care a reinceput ca .. arhivar? Tatal meu!! Ce zici de fost prefect , director al serviciului de romanizare din gubernamatul Basarabiei ajuns intretinut de nevasta? Nasul meu!! Scuteste-ma de vaicareala asat “oi vei!! Tu nu stii!!!” Stiu foparte bine asa cum stiu si unii beneficiari – de ex Paller Octavian!! Si “dincolo” de Prut mai pot numara impswcuatio, disparuti , beliti samd si nu ma oi vei ca tine!! Da sta nu inseamna sa maresc artiofical cifrele . Mai bine voi astia vigilentii lu ala care era frate cu ultima care ramase insarcinata cu Duhul Sfant ati face “politie” cu unele cifre .
Oricum poate tu si cei ca tine ati fost lisppsiti de repere culturale. Slava Domnului eu am avut o familie!!! Asa ca ma resuit sa invat ce e aia hecatomba … (reper cultural. Da nu e de nasul vostru!!)
Insa nu imi zi mie de inoima rea.. O am, destul da trebe sa imi tin gura ca imediat primesc morala!! De la unii care dupa ce au supt bine de la vaca comunista au devenit azi mari detginatori de adevar.. A da cei ca tine obsedati de trecut nu obsservati catastriofa de azi..
Si asa ptr final. In bunl stil careteristic uiti d eunde a pronit discutia . Sa iti amintesc: Comisia Europeana hotaraste: E LEGALA NEGAREA GENOCIDULUI COMUNIST si Comisia Europeana a dat insa un raspuns negativ cererii de adoptare a legii dublui genocid motivand ca ororile savarsite de comunism sunt evidente insa ele nu au fost indreptate impotriva unei minoritati etnice ,asa ca ideea unei legi a genocidului dublu se respinge din start
Ar trebui sa intelegi ca in fata CE voi sunteiu n iste umili suplicanti.Ca asa cum te ratoiseti tu la mine ca nu as stii “adevarul” tau (ala auzit de la Marian Munteanu star UASCR) se ratoiste si madama Reding la voi. Numa ca madama Reding se ratoiste avand in spatrele ei invingatorii! Si banii . Si destepti ca tine ne-au facut cersetori la porti straine!!! Mai rau decat razboiul azi peste 2 milioane au pribegot din tara , altii se pregatesc … Voi nu observati Pana la urma asa destepti cum suntei veti ajunge la un compromis : roamanii e tortionari prin vocatie (v Visinescu care de acord ca e canalie) si dupa ce o sa ze zica de treispe ori ca si Bellu Silber a fots victima comunista si ca niste sionisti au infundat puscaria … ei bine ghici cine va avea drept la despabubiri?! SI care popor va trebui sa isi faca autocritica ca el intotdeauna samd ?!
Da voi nu sunteti in turma behehhe ..gagagga.. numa personalitati una si una!!! La gramada!!! Oi vei!! Ptiu!!!
Uita-te la tine … gata lacrimezi pentru Sfantul Ioan Kochurov, primul din seria de mucenici ucisi de bolsevici .. pesemne ca si Nicolaska este ptr tine mare martir .. idiotu’ dracului care a tradand Romania (ia de cata cartea 1916 scrisa de Felix Aderca – evreu!) a creat conditiile lu 1917!!! Asta e mica difernta : euu mai sio gandesc si am si niste repere culturale pe care cei ca tine nu le au!!!!! Si fleanca cu sfintii martiri rusi … pentru mine nu sunt decat niste tradatori!!! Si imbecili (daca nu ai falat afla de la mine ; de pe la 1850 juma din nobilerimea rusa visa revolutie!!! Si cam toata “intelighentia” !!!! )
Inima rea.. copilaria mi-am inceput-o cam in saracie (parintgi refugiati cu ce au apucat sa bage in valiza si nici aia mare!!) si se pare ca o sa mor in mizerie. Multumesc tie dreapta inteligenta !!!
Radu Humor
ce-ti veni cu preotul ??
http://life.hotnews.ro/stiri-fun-15344864-clipul-zilei-chihuahua-stapanul-fac-yoga-impreuna.htm
Cum sa nu ai o zi buna dupa asta? 🙂
Athos
M-a binedispus, tot acolo şi asta :
Lucian Bute a fost jefuit in plina strada si s-a dus la politie sa reclame furtul portofelului:
– Domnule politist, individul m-a agresat si mi-a furat cei 1.000 de euro din portofel.
– Pai si de ce nu v-ati luptat cu agresorul?
– Pentru o mie de euro???
@ Porthos
Te vad (din nou) in pana de idei si cerand un articol. NU revin pe „Deca(b)log”, dar iti trimit eu unul. Posteaza-l, nu fi fraier, nu e despre lupta de clasa.
TIPOLOGIA BASISMULUI sau TIPURI DE BĂŞIŢI: http://ascutirealupteideclasa.wordpress.com/2013/08/10/tipuri-de-basiti/.
@ Porthos
Ca facusi, bre, ma trecusi din moderare de-a dreptul in spam? Pai, tu pierzi, vezi ca ti-am trimis un text.
de Mihai Goţiu (Voxpublica)
Câteva date, tot oficiale, despre Stuart Eizenstat, una dintre persoanele din această listă:
Stuart Eizenstat are peste 15 ani de serviciu public în trei administrații ale SUA. A fost consilierul pe politică internă a președintelui Jimmy Carter (1977-1981), ambasador al SUA pe lângă Uniunea Europeană, subsecretar de stat pentru Comerț Internațional, subsecretar de stat pentru Afaceri Economice, Afaceri și Afaceri Agricole și secretar adjunct al Trezoreriei în administrația Clinton (1993-2001). În timpul administrației Clinton, el a avut un rol important în dezvoltarea de inițiative internaționale cheie, inclusiv negocierile Agendei transatlantice cu Uniunea Europeană și alte negocieri de acorduri cu UE. În 1997 a condus delegația SUA la negocierile Protocolului de la Kyoto, privind încălzirea globală (protocol pe care SUA nu l-a semnat). Munca lui Eizenstat la Covington & Burling se concentrează pe rezolvarea problemelor internaționale de comerț și de dispute de afaceri cu guvernul SUA și guverne străine, precum și a tranzacțiilor comerciale internaționale și a reglementărilor în numele companiilor americane și altor companii din întreaga lume.
***
Şi acum date, mai puţin oficiale, din documente interne:
„Gabriel Resources are o bună relaţie cu ambasadorul SUA Mark Gitenstein (“front door ” relationship – n.t.) prin intermediul lui Stu Eizenstat. Mark mi-a mărturisit acest lucru în conversaţii private. Mark mi-a spus de asemenea confidenţial că a pleda cauza lui Gabriel nu va fi nici simplu nici uşor. El speră că Gabriel se va alătura altor investitori din SUA care au probleme similare cu reglementările din România în aşa fel încât în calitate de ambasador poate presa pentru reforme pro-investiţii mai largi care în schimb i-ar asigura platforma pentru a ajuta efectiv companiile individuale precum Gabriel. Mark şi eu am discutat despre mediul investiţional din România şi cum afectează acesta companiile americane – el vrea să continue sa mă folosească pe post de panou pentru unele dintre ideile sale cu privire la aceste aspecte.”
***
Să nu vă închipuiţi că celelalte nume de pe listă sunt mai puţin „grele”. Le voi prezenta pe toate la FânFest, în cadrul atelierului „O cină la Ambasadă”, sâmbătă, 17 august, de la ora 10, la Biserica Unitariană. Pe lângă multe alte nume şi „detalii” inedite despre activităţile de lobby în favoarea lui Gabriel Resources, precum şi conexiunile acţiunilor lobbystice cu alte afaceri din România (Smithfield, gaze de şist etc.). Datele vor fi cuprinse şi în cartea „Morminte în mişcare. 11 ani la Roşia Montană”. Fragmente din această carte voi prezenta şi vineri, în cadrul secţiunii „literatură”, de la ora 19.00, la Cortul din parc. (De ce am intitulat atelierul „O cină la Ambasadă” puteţi afla aici).
Tot vineri, de la ora 14.00, la Căminul Cultural din Roşia Montană, vă invit la unul dintre evenimentele speciale ale FânFest, destinat copiilor (şi nu doar): proiecţia, în avanpremieră, a filmului de desene animate terapeutice „Retman şi Retmagia”. Filmul, produs de către Institutul de Psihologie Clinică şi Psihoterapie din Cluj, reprezintă utilizarea în premieră (mondială) a desenelor animate în terapia unor diferite probleme ale copiilor (controlul fricii de a vorbi în public, a furiei, a sentimentului de vinovăţie şi a depresei). Toţi membrii echipei de producţie artistică sunt implicaţi, într-un fel sau altul, în Campania „Savaţi Roşia Montană!”.
Aici puteţi lectura programul complet al FânFest 2013, care se va desfăşura la sfârşitul acestei săptămâni (15-18 august, la Roşia Montană).
Acest articol a fost preluat de pe platforma Voxpublica.
Intrând acolo veţi putea afla mai multe despre cel mai longeviv factor de decizie din România – Mugur Isărescu !
Ce nume frumos şi ce caracter dubios
http://voxpublica.realitatea.net/politica-societate/exclusiv-lobbystii-cianurii-de-la-casa-alba-si-din-ambasadele-din-romania-si-ue-documente-in-avanpremiera-96795.html
Un adevar simplu, formulat la fel de simplu:
http://www.hotnews.ro/stiri-international-15372865-video-bono-capitalismul-scoate-mai-multi-oameni-din-saracie-decat-ajutoarele.htm
De la 1870 incoace Romania este dominata de o disputa care este si doctrinara asupra cailor de dezvoltare economica. Disputa ce transcede obisnuitei disctinctii intre stanga si dreapta, intre “comunism” si “capitalism”
Una – si poate cea mai veche ca practica zice sa sedem linistiti in ##r ca vin altii sa faca comert pe aici si de aici va curge lapte, miere si vin pe Dambovita, Bahlui si Milcov (nu stiu de ce nu curgea deja pe Dunarea ce venea din Austria). In virtutea acestui lasa-ma sa te las sa “ma faci” (traducerea locala a lui laissez-faire) Moldova s-a vazut “dotata” cu un surplus de populatie de import formata din Oesterreichischer unterthan de provenineta galitiana (Galiția austriaca) care rapid a preluat si administrarea majoritatii mosiilor patrihotilor si lenesilor (da’ culti si iubitori de Vest) boieri moldavi aducandu-I in prag de extinctie si aducand multe probleme internationale si interne Romaniei. Si tot asa noi cu plata si strainii sa ne faca si cai ferate, si porturi samd si clasa conducatoare sa palavrageasca cult si mai cu seama in franceza (americana acelor timpuri)
Opus acesti practici se ridica dintai o sustinere mai putin “naturalizata” a lui laissez-faire in sensul “lasa-ma sa fac eu!” – si treaba si banul aferent astei trebi. Care pana la urma se intrupa intr-o doctrina numita mandru “Prin noi înşine” Doctrină economică lansată de Partidul Liberal de la 1875 şi care avea în vedere constituirea unei politici economice de protecţionism vamal şi încurajare a industriei naţionale”, o politică financiară echilibrată şi prudentă, si o participare limitată a capitalului străin în economia românească. (cf http://istoriiregasite.wordpress.com/2013/04/25/prin-noi-insine/) .
Insa observati ceva ?Protecţionism vamal şi încurajare a industriei naţionale precum si limitarea participarii capitalului străin se pot face numa prin Stat, Unu mai puternic nu unu slab!!!
Si astfel Partidul Liberal devine si un partid al statului puternic si etnocrat. Ca el traducea laissez-faire cu “lasati-ma-ti sa-I fac” pre toti ceilati : tarani romani, unterthan de toate felurile (austrieci, germani, greci, rusi , turci) in mod egal si fara privilegii de natiune, religie aleasa sau dominanta!!! Biserica ortodoxa mai cu seama greaca a fost prima “beneficiara” a “atentiei” burghezo-mosierinii liberale (de fapt mosieresc-burgheza) totusi crestin practicante de rit ortodox da’ ROMANA!!! Partidul Liberal (“rosu” si cam “impertinent” ) face si una bucata banca nationala , se sucare pe antreprenorii straini si se apuca sa faca cai ferate romanesti in regie romaneasca si magulesc pipota regelui* cu cateva vapoare .
Si pe la 1910 “Prin noi înşine” nu mai este o lozinca este un program definit prin lozinca Munca româneasca, capital românesc cu partea nezisa profit românesc si isi propune si românizarea oraselor Că să fim cinstiti – orasele erau cam neromânesti! Adica prea multi straini – da nu’ ca romanii acu’ in vest la mop ca români erau tot la târn!!. Acicatelea situatie coloniala … Africa bre !! Africa ptr colonistii levantini (mai ales greci), fosti unterthanI austrieci si ce mai incapea!! Cu romanu’ distribuit pe post negru’ alb!!! SI asta l-a adus in conflict cu interese straine inclus amerlocane.
Paranteza ( capitalul strain a fost mereu prezent. Ca Concordia “Româna” , Astra la fel de “Româna” samd erau de fapt cam straine dpv al capitalului. Insa liberalii macar inpusesera ca muncitorii sa fie cvasitotal români, sa fie angajati ingineri români si juma din consiliu sa fie fomat din români! Si nu aveau greturi sa accepte capitalul strain ptr dezvoltare da aveau asa o greata sartrian-constantinesciana ca când sa dea de la ei sau din straita româneasca ptr ingrasarea Strainului deja mai bogat decat românul!! Adica ca cum au facut mai tarliu taiwanezii si coreeni din sud, Meritul lor este ca nu am ajuns un Congo populat de albi!)
Insa .,,. Insa un astfel de program are un pret ascuns : ala care isi scoate traiul din agricultura (fie el palmas, arendas sau mosier [si mosieru fie el Scatiu sau Comăneșteanu]) trebuie sa plateasca mai scump ptr o marfa “nationala” de multe ori mai proasta ori excesiv ptr marfuri straine mai de lux si asta ptr ca o industrie incipenta prin tarife protectioniste se tine!!!
Asa ca dupa 1921 – anul marii reforme agrare (opera liberala si asta!) – Partidul National Taranist a preluat prima tendinta si a prelucrat-o “ideologic” si “teoretic” lansand doctrina si lozinca “Porti Deschise!” Dechise capitalului strain!!! Si Constatin Tanase a ajuns sa se intrebe :
http://www.peteava.ro/id-461665-constantin-tanase-si-cu-asta-ce-am-facut-i-se-potriveste-guvernului-boc%5Dhttp://www.peteava.ro/id-461665-constantin-tanase-si-cu-asta-ce-am-facut-i-se-potriveste-guvernului-boc
A urmat scandalul Skoda, Au fost porti deschise : imprumutu’ suedez, dam dat telefoanele samd
Da cu asta ce-am facut?!
A urmat un razboi cam incurcurcat. Am intrat cam rupti in fund si am iesit si cu p..a goala ca in 40 nu prea aveam cu ce!!!
Si a urmat perioada internationalista: “Portile deschise” s-au mentinut da’ acu’ beneficaru’ era altu’ si nu se mai zicea Concordia “Româna” ci “Sovrom Petrol” si aia de lucrau la Sovromuri primeau lefuri pă de trei daca nu pă de cinci!! Frumoapse vremuri .. ptr unii!!!
Si apoi dupa Planul Valev s-a schimabt iar calimatza .. PCR a descoperit unele “valori nationale” si pă sest a aplicat “Prin noi înşine”!!! si cu chiu cu vai cu mult effort a reusit sa modernizeze cat de cat Romania (in 1780 in Anglia erau cca 35% ocupati in agricultura. IN RSR in 1989 cam tot atatia – deci la doua secole de Londra asta era rezultatu a peste un secol de modernizare – nu mai era la 2 secole de Paris ci de Londra !)
Insa dupa 89 am revenit la “Porti Deschise!” capitalului strain! Am dat de pamant cu agricultura (lasati femierii straini sa fac profit in Romania!) am taiat instalatiile industriale (lasati sa faca proft toti samsarii) si le-am vandut turcaletilor (lasati otelarii turci sa fac si ei profit!!) samd et caetera.
Singuru’ care nu facut profit este poporul roman!! Supus unui veritabil etncocid economic!!!
Si azi ?! Caile ferate se privatizeaza findca Statu Roman cica este ineficient! Este azi mai ineficient decat la 1889 ? O fi populatia de azi mai inculta (nescolarixata , analfabeta) decat la acu 130 de ani ?!
Am cedat terenurile petrolifere.. ne pregatim sa le dam si pe alea cu gaze de sist, sa dam si aurul si cuprul si ce o mai fi. Am cedat gratios si retele de distributie electrica si acu ne pregatim sa .. ce?
SI ramane valabil ce declama Constatin Tanase :
Ia corupţia amploare,
Cum nicicând nu s-a văzut,
Scoatem totul la vânzare?
Şi cu asta ce-am făcut?
Pentru-a câştiga o pâine,
Mulţi o iau de la-nceput,
Rătăcesc prin ţări străine?
Şi cu asta ce-am făcut?
caci aste este urmare normala a Portilor Deschise profitului strain in dauna celui national!
Si nu putem decat constata cata dreptate avea Vintila. Vintila Braitianu care in 1905 scria : călcarea vădită a Constituţiei ce ne-am dat, nu mai corespunde nu cu nevoile noastre, dar nici cu simţămintele mulţimei Românilor, cari au altceva în vedere decât un câştig de samsar.
Un câştig de samsara distrus efortul secular a unui popor!!
http://vremea.forumgratuit.ro/t512-doua-conceptii-opuse
Multumesc tuturor celor care mi-au facut sugestii de vizite, pe cele din Bucovina si Bucuresti chiar le-am facut si mi-au placut.
Intorcandu-ne la oile noastre merita pusa analiza profunda a lui Porthos in perspectiva si comparata cu o alta a celor de la Economist:
http://www.economist.com/blogs/graphicdetail/2013/08/daily-chart-10
Comparand GDP SUA din trimestrul al doilea al lui 2013 cu acela al anilor 2007-2008 rezulta o crestere de 4%. Nu spectaculoasa, dar decenta. Al Germaniei de 2%, Franta cam la 0%, ceilalti la negativ, detinatoarea lingurei de lemn fiind, cum era de asteptat, Grecia cu o scadere de 22.8%.
In mod cert SUA nu mai e ce a fost si se indreapta sigur spre abis. QED.
@ Radu
Faptul ca ceilalți merg mai prost nu înseamnă ca SUA merge bine. Scuze pentru laconism, dar sunt plecat din tara si nu prea am acces la net.
PS: „analiza profunda a lui Porthos”!? Ai merita sa te fac strecuratoare. Noroc ca sunt in toane bune.
Lupu-si schimba paru-n … verde ???
Subiect: TIGANII ELVETIENI
CLASA POLITICA ROMANEASCA AR TREBUI SA IA EXEMPLU SI SA NU MAI INCURAJEZE NEMUNCA, CERSETORIA, HOTIA , SA SE PLINGA CA N-AU VENITURI LA BUGET SI SA-I PEDEPSEASCA PE CEI CARE AU TRUDIT DIN GREU
În sfârșit am reușit să înțeleg, de ce nu preferă țiganii Elveția, față de Canada, Franța sau Danemarca.
Recent m-am reîntors dintr-o călătorie de studiu din Elveția.
Și acolo se găsesc mulți țigani, dar surprinzător, acolo ei muncesc din greu.
Conform celor povestite, de către chiar doi proprietari de hoteluri, motivațiile lor sânt următoarele:
– ajutorul de șomaj se acordă numai după cinci ani de muncă neîntreruptă
– dacă refuzi o ofertă de loc de muncă, pierzi orice ajutor din partea statului
– dacă pierzi din vina ta locul tău de muncă: de ex.consum de alcool la locul de muncă, pierzi orice ajutor din partea statului.
– dacă provoci distrugeri în locuința ta socială, sau la orice alt obiectiv ce se află în proprietatea statului, trebuie să suporți ori costul reparațiilor, ori să lucrezi în cadrul unui penitenciar în folosul societății, până la recuperarea pagubelor.
Este surprinzător însă, că nimeni nu condamnă Elveția, fiindcă nu hrănește fără muncă pe cei dezavantajați de soartă.
Și nici nu se amintește nimic pe tot teritoriul Europei despre rasismul elvețian !
Aș dori ca partidele noastre parlamentare să reflecteze asupra acestor lucruri !!
P.S. Sper că n-am jignit pe nimeni de aici 😉
Băi, măcar să fi anunţat şi voi că plecaţi în concedii…
Să vă fi urat şi noi cele cuvenite 😉
Eu unul n-am plecat:
http://www.cotidianul.ro/sova-se-va-ocupa-de-privatizarea-imediata-a-sistemului-public-de-cadastru-217408/
Sova sau Ghita?
Posibil să fii stat ascuns? Că și de n-ați plecat, de văzut nu v-am văzut.
pff! ai stat, n-ai plecat, nu te-am… nu-ș ce am de-mi vine să folosesc doar persoana a II a, când de fapt gândesc la persoana I. Măcar în ceea ce te privește, Seriously 🙂
Dar mai bine zis, bine te-am regăsit!
Mitzoo, fusei prin SUA cu treaba, atata tot: Austin-Texas.
http://www.ni.com/f/events/26/7404/ro/
Pe urma fusei pe-acasa pe la olteni, fuse ziua lu ‘al Batran.
In rest, ma bucur ca se mai gandeste cineva la mine. De bine 🙂
Se implinesc 45 de ani de la invazia frateasca a Cehoslovaciei
Eram adolescent si nu prea interesat de afacerile socialismului . Auzisem insa ca in Cehoslovacia se incearca ceva , mai multa libertate si unele reforme . Ceausescu fusese in vizita in RSC si se intalnise cu Dubcek . Si la noi de catva timp se slabea surubul ideologic , ba mai mult s-a incercat o formula de sa zicem NEP prin inventarea mandatarilor .
Eram in concediu cu familia . Ajunsesem pe Valea Oltului si inchiriasem o camera de la un cetatean. Era 21 august 1968. Ne-am trezit devreme si am mai stat in paturi asteptand ora 7 . Am dat drumul la radio si deodata auzim un comunicat pe o voce de groaza : azi noapte trupele pactului de la Varsovia au intrat samd. Imediat ne-am dat seama ca lipseau doar trupele R.P.R. Ori stiam foarte bine ca “cine nu este cu noi este impotriva noastra” iar parintii aveau inca proaspata amintirea razboiului . De fapt amintirea razboiului era foarte puternica la toti cei de peste 30 de ani . Era extrem de neplacut .. Am iesit in localitate ( nu mai tin minte, in apropiere este manastirea Cozia) . Toata lumea avea un singur subiect de discutie – invazia . Si nespus era gandul ca poate de 23 august rusii ne vor mai “elibera” inca o data . Apoi la radio am auzit ca va fi un miting la Bucuresti. Ala a fost momentul astral a lui Ceausescu , Lumea asculta ca hipnotizata cuvantarea . Azi nu suna cine stie ce –dimpotrova. Insa atunci .. era senzationala!!! Atunci Ceausescu a avut in spatele lui intregul popor (mai putin tovaraseii kominternisti ai caror urmasi ne explica azi ca totu a fost o minciuna pusa la punct impreuna cu Moscova ) . Tot atunci s-a hotarat infiintarea Garzilor Patriotice ( de fapt reiinfintarea ) si asta in conditiile amenintarii cu invazia – mai ales ca in Moldova acoperirea militara era cam slaba – nu ca sa se exercite presiuni asupra “intelectualilor” asa cum sustin cativa ametiti . Plutea in aer o hotarare cam …. mortala, daca incearca sa intre vom lupta . Si asta era expimata mai ales de “turma”, “vulg”, “prostime” . Cehii care inca nu se retrasesera spre tara au fost excelent tratati si asta din initiative spontane . Se faceau chete –din initaitiva romanilor – ca sa isi poat plati cehii inca cateva zile sa vada ce se intampla . As mai observa ca in zilele alea Europa Libera se asculta liber , chiar pe strada iar militienii se apropiau doar ca sa auda si ei stirile .
Si apoi a venit garantia chineza …. Si lucrurile s-au potolit . Insa noi la liceu ne dadeam coate citind nu mai stiu ce telegrema chineza in care era condamnat socialismul imperial ! Dupa acest moment derusificarea a decurs rapid . Amicu Gigi a fost iertat ca s-a tinut de glume proaste la ora de geografie . Trebuia sa zica si granitele RSC , Insa a omis granita cu URSS. Cand profesoara i-a atras atentai el , mimand inegnuitatea , a zis : Doamna, de la 21 august nu mai exista ! starnind hohotele clasei …
Insa poate aici avem si cauza pentru care unele masuri – mandatarii, o a doua casa – au disparut pe sest .
Scriu acestea din cauza ca am vazut de prea multe ori cum unii au inceput sa imi explice ce am vazut . Sa explice conform prejudecatilor lor .
Si inainte de a termina cu amintirile legate de cestia asta sa zic ceva despre cultu’ lu’ incultu’.
La inceput nice dracu’ nu stia de Ceausescu . Ma rog , poate unii isi aduceau aminte ca fusese la UTC , da nu stiu cati ( ca habar nu aveam pe atunci ca tov. Ion Iliescu era presedintele UTM ). Ceausescu a devenit cunsocut marelui public cu ocazia inmormantarii lui Dej . Trebuie sa mai fac o paranteza . In ultimii ani Dej castigase popularitate prin eliberarea detinutilor politici si opunerea fata de unele planuri ale URSS , gen planul Valeev . La moartea lui chiar s-a nascut o ingrijorare ca s-ar putea sa ne intoarcem la politica de totala aliniere fata de URSS care a motivat si regretele fata de cel disparut . Si la inmormantare – transmisa in direct si urmarita ca oricum nu era alt program la televizor !! – s-a remarcat unu’ mai june care plangea pe rupte si uda hectare de textile .. Apoi s-a auzit ca Secretar General al Partidului Muncitoresc Roman a fost ales unu … Ceausescu? Cine e asta ma ? A tinerelu’ care il bocea pe Dej ca o vadana disperata?! Oricum pentru marea majoritate asta nu insemna nimic . Caci Chivu Stoica era bagat in fata ( ca Presedinte al Consilului de Stat, adica sef al statului ) si Gheorghe Maurer prim ministru .. cine naiba era si Ceausescu ?!
A devenit ceva mai cunoscut ( pe plan intern ) cu ocazia denuntarii abuzurilor din anii 50 .Ma rog eram cam .. tembeli ( dar unii au murit asa fara sa inteleaga cum functiona sistemul ). Apoi a venit invazia din Cehoslovacia si Ceausescu a devenit si in perceptia publica ce era de fapt de cativa ani : primul decident politic , inainte de Chivu ori Maurer sa nu mai zicem de altii .
Ghiță,
Mi-a plăcut comentariul tău. Chiar l-aș transforma în guest-post dacă ești de acord.
PS: Și pe mine mă calcă pe nervi gașca de „dizidenți” cu părinți cominterniști.
Da ! Acel gest, de fapt o înfruntare, oarecum pe cont propriu a uriaşului de la Răsărit nu putea să nu fie apreciată atunci, ca şi acum, de altfel, când poziţia cea mai des întâlnită la ai „noştri conducători” este în genunchi, sau în patru labe !
http://www.petitieonline.com/read/6924/15346770
Vedeţi şi ce sume astronomice se iau pentru îndobitocirea românilor:
„Atât pentru CME, cât și pentru președintele său, anul trecut a fost, din multe puncte de vedere, catastrofal. După ce veniturile din publicitate au scăzut cu 6 procente, obiectivele financiare nu au putut fi atinse, ceea ce a făcut ca veniturile lui Adrian Sârbu din 2012 să atingă un minimum al ultimilor ani: două milioane de dolari, spre deosebire de 3,7 milioane de dolari, în 2011, respectiv 5,5 milioane, în 2010, notează Capital.”
Imi pare rau pentru Elmmar, tot asa cum imi pare rau pentru Bibliotecaru’. Sa se odihneasca in pace !
@ Radu
Cum adică iți pare rău pentru Elmmar? S-a întâmplat ceva cu el? Eu am fost plecat din țară pentru câteva zile și nu am prea avut acces la internet.
Porthos
Elmmar s-a stins din viaţă. Domnul Adrian Năstase, şi nu numai, a scris despre această pierdere pe blogul domniei sale.
Am citit și eu pe blogul domnului Năstase și apoi pe cel al Gabrielei Savitski. Încă nu-mi vine să cred.
Daca veti trece vreodata prin Calmatui, Nicolae Balcescu, veti putea aprinde o lumanare la mormantul celui care a fost combatant in numele adevarului si bunului-simt. Daca nu, cred ca se poate aprinde o lumanare in oricare biserica. Niciodata n-am suferit atat de tare la disparitia unui om pe care nu l-am cunoscut personal.
Cimplet incorect politic :
De fapt societatea evreiasca isi datoreza “modernitatea” crestinilor si nu invers!!
http://vremea.forumgratuit.ro/t517-in-judeos#1068
Bună seara,
D-l Goe mi-a cenzurat acest mesaj nevinovat:
”Buddhist Illusion Joke
Three Buddhist monks were walking along a mountain path.
The leading Buddhist stopped suddenly and announced, „That looks like dog shit on the path.”
The second, middle monk leaned over the pile and announced, „It smells to me like dog shit.”
The third monk poked the pile with a finger, then licked his finger. „It tastes incredibly foul. It must be dog shit.”
The leading Buddhist monk proclaimed. „The world is an illusion. We must continue on our path to enlightenment. This dog shit, too, is an illusion.”
They proceeded. The second monk was unable to avoid stepping in the dog shit.
A few steps further he commented: „I have the illusion of dog shit sticking to my sandals.”
http://iiipublishing.blogspot.ro/2012/02/buddhist-illusion-joke.html”
Vreau sa se afle ca nu respecta propria ”constitutie” in care a stipulat ”libertatea de exprimare”.
Multumesc pentru intelegere.
PS. E posibil sa vina aici si sa posteze ”protestul” d-lui, in termeni ”eleganți”. Nu intentionez sa intru in ”clantăneală” cu d-sa. Nu-i voi raspunde.
Multumesc iar.
Şi mie mi-a şuntat vreo trei comentarii …
Dar măcar eu îi spuneam şi de mamă 😳
Economia reală şi vechiul capitalism, sacrificate pe altarul speculei
http://m.cotidianul.ro/article.php?id=220891
@ Ghiță Bizonu’
Ție ți-a plăcut bazaconia asta de articol? E varză de la un capăt la altul. Plin de confuzii și aiureli pompoase.
Ca să dau un exemplu care sare în ochi, confundă trading-ul (comerțul) cu investițiile la bursă. Sau confuzia dintre managementul executiv și patronat.
Îmi pare rău de timpul pierdut pentru a citi o astfel de tâmpenie. Ai idee cine-i autorul articolului?
Santi cum cine a scris articolul?! si mai are destule opinii :http://ged.latribune.fr/zetasearch/recherche/index.jsp?DN_SEARCH=Michel%20Santi
Si cestia cu tradingu .. ete na. Da ce „libertarinaism” este mai breaz?! NJa de o pilda Bakunin il stima de „anarhist” ba chiar „nihilist” azi imi este prezentata „liberatrian de stanga” !!! Asa cva de ce „trading” sa nu insemne doar comertu cu specvulativ cu actiuni ? Mai ales in franceza (limba lu La Tribune) Ca operatoru’ financiae se cheama foate frantuzeste trader (si asa ca sa distrez in „juridica” de la 1880 „tradarea” bunului insemna ca noul propretar intra in posesia efectiva a bunului comercializat „ramne in rizico-pericolul dobanditorului chiar daca nu s-a facut tradarea bunului”)
SI cu „investitorii” Waren Buffet zice pe undeva ceva despre uunii „investitori” care transforma datoriile lor private (creditele luate de la banci ca sa cumpere intreprinderi) in datorii ale firmelor (adica si a unor sau actionarilor .. ca dintai „investritori” se imprumutra, dau „loviturta” , dezembreaza si vand , dau iama prin fonduriloe de rezerva si de pensie si apoi lasa firma sa se „descurce” sa plateasca imprumutu facut de investitori)
Asta este. Capitalismul „traditional” ala care insemna munca, munca, prevedere, cumpatare ala care construia ca in filmelel „ralismului socialist” e dus si ingropat. Azi daca o firma nu are datorii la banci, daca are rezerve proprii (fonduri in banci ca sa nu lucreze cu credite, rezerve de alta natura care i-ar permite sa lucrze urmatorii 20 de ani [ de ex o fabrica de mobila care are niste paduri pe care le exploateaza foarte judicios] samd ) este „atacata” si dupa cumparare este supta temeinic.
„Investitoru” de succes de azi este un bisnitar de bilete hipertrofiat (nu stiu daca ai apucat.. Cand e un spectacol sigur cerut apar niste .. mai bruneti .. care cumpara bilete cu zecile. i apoi le vand la suprapret. Acu sa nu imi zici ca fara astia nu ar ptea avea loc spectacolul!! Ca „investitia” astora face sa functioneze sala [curent electric, intretinere, maturat spalat wc uri] sau ca fara ei nu s-ar produce spectacolul. Sau ca astia sunt egali ca „importanta socviala” cu ala care deytine sala sau8 cu producatorul filmului, regizorul specacolului sau artistu ala lannsat cu Pimk Floyd. Adica Cioaba Rex miezul din gogopasa evolutiei capit5aliste romanesti!!)
Ghiță,
Suntem amândoi de acord că „libertarian” acoperă un spectru politic mult prea larg. Sper că nu m-ai suspectat vreodată că aș putea fi anarhist sau nihilist. Ori „de stânga”.
În ceea ce privește „atacarea” și cumpărarea unei firme sănătoase, eu zic că e mai complicat decât pare la prima vedere. Ca să nu mai vorbesc că o firmă (sănătoasă financiar) care nu e cotată la bursa de valori e practic imposibil de cumpărat dacă proprietarul nu vrea să o vândă.
PS: e celebru domnul economist Santi? Mai celebru decât marele economist Liviu Voinea, cunoscut în toată lumea și la Periș?
Deci de acu esti si contra burse4i..
Apropos ar trebuisa intelegi ca liberatrian nu se egzista acu 40 de ani. Erau unii de drapata de la fascism trecand prin conservatorii „reactionari” (Reagan ar fi intrat pe aici) , conservatori (genu britanic, CDR german) liberali de toate speciile .. si stanga – incpenand cu aia roz socilademocrata (ziusa centru inpruna cu liberalii de tipul neoliberalism – adica ce se intelgea la 1900) , trecand prin unele curente socialiste mai rosii ca sa ajungem la comunisti „rosii adevarati” sii apoi „stanga radical” adica stangistii, extremista : trotchisti, castristi, ghevaristi, maoisti (tineretu fancez „rivolutioner” din 68 era mai mai ales maiost) si termionad cu anarhistii / Da „liberatrian canci . Este o „novatie” amerloca recenta cam de candf diversi trotzchisti, maoisti si unii din scoala de la Frankfurtt au trecut cu arme si bagaje (adica limbaj si ideologia frakfurteza) la capitaloismul pe care ;=au combatut (doreau revolutie mai radicala decat a leninista!!). Asa ca „libertarian” cvam inseamna ceva intre anrahist si/sau fvranfurtez adorator a lu Marcuse. Fiindca nu uita aici esti in Europa nu in Arizona!! AIrt musiu ala HHH este francfurtez baga-l-as!!! Si eu cam destest frakfurtezii si cat despre „stangisti” .. apropae ca sunt recunosdctor lu Stalin !! (i-a impuscvat ca pe niste maidannezi. Apros nici maidanezii nu imi plac)
Poa a;lta data o sa itio vporbesc despre „realizarile” stangiste
Ghiță,
Dacă scrii despre „realizările” stângii transform comentariul în guest-post.
PS: Nu-s împotriva bursei. Observam doar că nu toate companiile se capitalizează pe bursă.
PPS: Cred că Rockefeller, Carnagie, Morgan, Ford erau mai aproape de ideile libertariene actuale decât de orice altă ideologie. Altfel spus, politica-i pentru hoți.
Da politica e pentru hoti! Da cel mai mare ramane Rostchild. Urmat de Morgan …Care de vreo 30 de ani au cumparat stangisti frakfurtezi care au „docomentat” libertarianismul.
Si ia zi era foate apropiatai ? Aat de apropiati ca ua pus acolo se un FED nu? FED= Federal Reserve System. Adica bgvabca lor monopolu lor si stau lor!!!!
A si sa nu uitam Ford. Ala avea un „fix” platea cele mai mari salarii din SUA! Adica dfin lume. In anii 20 un muncitor la banda la Ford era „cineva” sau macr clasa medie. A si avea o vorba pe care se ususreaza aia libertarienii : trebuie sa produci miefton, sa vinzi mult ca sa castigi mult Dnii liberatrieni de azi vor sa vanda cat mai scump, enorm de scump , distrg pur si simp[lu „clasa de mijloc”, piata pana la urma. De ani de zile in SUA a aprut categoria „working poor” . In timpu lu Henry I ul (si pe undeva si datorita exemp-lului sau ilustru :poti sa te imbogatesti platindu-ti municvtorii decent) cine muncea nu avea cum sa fie sarac!!!
Azi SUA a intrat in rad cu lumea (a 3a) : cine munceste nu are timp sa castige!!
Noii „muncitori” sunt softiștii. Eu zic că se câștigă decent: 500-3000 euro pe lună.
În această dimineata, ”Goe” mi-a cenzurat următoarea postare:
”@Echipa ”Goe”
Multumesc din suflet pentru scoaterea din Blogroll.
Mai bine mai târziu, decât niciodată.
URAAA! AM REUȘIT!”
Domnia sa le publica mult mai târziu, cand crede ca trec neobservate, pentru ca nu mai apar consemnate de widget.
Vă multumesc pentru înțelegere și găzduire.
Iată și unul proaspat cenzurat:
”@ d-l Goe
La ora 11.31, dimineața zilei de 29 august 2013
Aveți în d`Artagnan un prieten devotat”.
Iata Scrisoarea EMOŢIONANTĂ a unei persoane din Siria “Acum 2 ore a fost o explozie uriaşă. Zeci de oameni au murit lângă noi. Ce o să se aleagă de noi?”:
“Buna ziua!
V-am mai scris acum 2 ani şi cineva de la dvs. m-a contactat ca sa spun situatia din zona de conflict, Siria. Acum va scriu din nou, sa va aduc la cunostinta ca noi, o comunitate de aici, va urmarim cu drag zilnic si ne hranim cu ceea ce transmiteti din tara si de pretutindeni.
Cu toate ca traim in direct drama produsa de acest razboi urat si interminabil, de multe ori ascultam si ceea ce se vede dinafara… de acolo din Romania… Aici suntem o comunitate mare de romani, si din 14 000 cati se spune ca am fi, eu nu cred ca 3000 au plecat din tara cu toate insistentele si rugamintile celor din Ambasada sau MAE…
Oare nu se intelege ca nu putem pleca, sa ne parasim familiile si casele, dupa ce locuim de foarte mult timp… Chiar daca plecam, stam cat stam in Romania, dar ce sa facem acolo, cum sa ne intretinem noi si copiii nostri, daca suntem de 25 de ani cei mai multi, deci.. tot aici ne intoarcem..!!!!!
Locuiesc exact in Hama… Acum 2 ore s-a produs o explozie puternica in care primarul, care era un om deosebit si iubit de lume si-a pierdut viata… Pe langa el, au murit nevinovati copii, femei…
Spitalele sunt pline de raniti. Va scriu cu lacrimi in ochi ca regimul Bashar este un regim minunat, nimic din ce se spune despre el nu este adevarat… Rebelii sunt platiti de catre puterile mari sa faca dezordine, sa ucida. Lumea s-a saturat de minciuna. De ceva timp, armata siriana era in Hama si eram linistiti.
Patrulau pe strazi si ne simteam protejati. Lumea mergea la serviciu. Incercam toti sa uitam ce se intampla in alte parti. Rebelii ne-au amenintat ca “suntem un oras prea linistit” şi asa, astazi au murit atatea persoane…
Acum 2 zile ati auzit de masacrul de langa Damasc. Statul sirian,armata lui Bashar nu face asa ceva… Noi stim sigur ca puterile mari vor sa distruga si Siria. De aceea v-am scris. Stiu ca nu aveti ce sa faceti, dar noi, comunitatea de romani de aici, stim manevrele americanilor care,dupa cum bine stiti, au distrus Egiptul, Iraqul. A ramas Siria si apoi vor dormi linistiti. L-au indepartat de Mubarak din Egipt pentru ce?
Ca era o tara prospera turistica, o tara puternica… Acum ,dupa cum vedeti este o harababura. In Iraq,spuneau ca trebuie sa-i gaseasca armele chimice ale lui Saddam. Aiurea!! Au distrus si Iraqul si l-au omorat si tot nu au gasit nimic… Puterile mari cauta sa distruga unele tari arabe. Este un joc politic urat in care sufera omenirea de rand…
Sunt ingandurata ce o sa facem cu copiii pentru ca puterile mari,daca incep sa bombardeze nu se mai uita la nimic…Vor un alt razboi castigat, pe care nimeni nu il cere… Nimeni nu cere ajutorul lor!!
Am scris pentru ca am simtit nevoia sa va spun..pentru ca acum 2 ore aprox, in Hama au murit zeci de oameni nevinovati… Ce inseamna razboiul??? As vrea sa fie o lupta intre presedinti direct… Daca au ceva unii cu altii, sa o faca cinstit ei intre ei, nu sa se ascunda in spatele atator crime nevinovate…
Va multumesc ca mi-ati citit randurile! Si va vom privi cu drag si de acum incolo!!”
Numele acestei persoane rămâne confidenţial pentru protecţia ei.
Confidențial pe naiba… Știe toată lumea. E doamna Ria. Ria Novosti.
Tot doamna respectivă mulțumește pe această cale domnului Vladimir pentru nava antisubmarin și lansatorul de rachete.
Am impresia că unii, când simt miros de sânge, îşi pierd nu numai uzul raţiunii, ci şi calitatea de om 🙄
N-ai cu cine, domnu’ Radu, n-ai cu cine. Niște animale…
E rău când n-ai cu cine 😳
Am vrut să i-o pun lui Goe, dar m-a banat !
I s-a părut că-i ceva cu Udrea 😉
Ardeleni care spun bancuri cu ardeleni am mai văzut. Olteni care spun bancuri cu olteni iarăși am văzut. Aștept cu interes să văd moldoveni care spun bancuri cu moldoveni. 🙂
N-ai să vezi 😉