Cu aproape doi ani în urmă am scris un articol despre modelul de guvernare chinez, mai concret despre combinația dintre democrație și meritocrație. Cel puțin din punct de vedere al performanței economice, lucrurile stau foarte bine pentru China, deși este discutabil dacă acest „bine” se transferă și către cetățeni. Eu personal înclin să cred că da, măcar parțial, dacă luăm în considerare creșterea nivelului de trai pentru un procent semnificativ din populația chineză. Practic, în ultimii 20 de ani, China a reușit să se transforme dintr-o țară relativ înapoiată economic în una dintre super-puterile tehnologice ale lumii. Prețul plătit este însă destul de mare. Libertățile individuale există doar în teorie.
La fel se întâmplă și în Rusia, care a lăsat la o parte aparențele de democrație și s-a concentrat pe revenirea economică și pe urmărirea intereselor sale strategice, chiar dacă pentru asta a fost nevoie de ignorarea convențiilor internaționale și/sau a drepturilor fundamentale ale cetățenilor.
În partea cealaltă, în „lumea (presupus) liberă” și democratică, lucrurile stau tot mai prost. Cheltuielile guvernamentale au luat-o razna și tind să sufoce încet, dar sigur, pe cei tot mai puțini, care alimentează cancerul numit STAT.
La prima vedere, pare că soluția problemei economice este întărirea statului și limitarea drepturilor individuale pentru a permite STATULUI să se desfășoare în voie.
Paradoxal, România este una din puținele țări unde lucrurile evoluează în direcția inversă. După „soluțiile” de dreapta, ce au constat în mărirea taxelor și impozitelor, se dorește (măcar în teorie) reducerea taxării pentru a crea noi locuri de muncă. Teoretic, taxe mai mici, aplicate mai multor contribuabili. Prin comparație cu Grecia sau Franța, „stânga” noastră e de admirat.
Ne-am tot obișnuit să ne înjurăm politicienii, pentru că sunt neserioși, oportuniști sau de-a dreptul mincinoși. Oare e adevărat că politicienii noștri sunt de mai proastă calitate decât „ai lor”? Uitându-mă la rezultate aș zice că nu. Ba chiar dimpotrivă.
Dacă problema este de fapt ascunsă în altă parte? Dacă sistemul „democratic” are de fapt un defect intrinsec? Eu unul înclin spre această variantă. După părerea mea, accesul la putere a unor mincinoși, trișori, cabotini, șamd este consecința metodei prin care ne „alegem” conducătorii. Practic, doar o foarte mică parte din electorat înțelege (cât de cât) care este miza unei decizii „politice”. Chiar și acolo părerile sunt împărțite – a se vedea discuțiile de aici purtate cu oameni, relativ educați, aproximativ de aceeași vârstă și pregătire, dar cu convingeri diametral opuse, pe probleme nu foarte complexe.
Practic alegem politicienii după percepții și nu după calitatea ideilor exprimate. Iar problema apare peste tot în „lumea liberă”. Noi nu suntem excepția.
În încheiere, fac și eu precum stimabilul Traian și îmi amintesc de un serial american, cât se poate de educativ: „House of cards” cu Kevin Spacey. Dacă cineva a văzut măcar un episod din serialul mai sus amintit, va înțelege despre ce vorbesc. Nu-i așa așa că prin comparație cu distinsul congressman Underwood, atât Traian Băsescu, cât și Victor Ponta par niște îngerași?
Am revăzut de curând (procesul de la) Nuremberg – filmul. Apare la un moment dat reflecția unuia din procurori (căpitanul Gilbert cred), de origine evreu, care explică consecința tragediei provocate de Hitler, ca fiind reflexul cetățeanului german de a se supune autorității, fără a mai judeca corectitudinea acesteia. La aceasta s-a adăugat accesul la noile tehnologii de comunicare (radioul) al unui individ charismatic, dar nereprezentativ pentru poporul german. Ce a urmat este istorie.
Mi-e teamă că situația actuală nu este fundamental diferită. Oare cum ar arăta „lumea liberă” condusă de domnul Underwood?
Deca(b)logul Muschetarilor 
sugerezi cumva sa ne intoarcem la votul cenzitar?
Nu am vrut să sugerez nimic. Am observat doar problema. Este votul cenzitar soluția? Nu știu. Mai sunt și alte variante? Cu siguranță.
Am recitit articolul din Wikipedia despre votul cenzitar (în România):
„În România, votul cenzitar a fost introdus prin Legea electorală din 1864, care împărțea electoratul în două categorii:
electoratul rural – cei care plăteau o dare către stat de 48 de lei;
electoratul urban – cei care plăteau o dare către stat de 110 lei.
Aveau dreptul de a fi scutiți de censul de avere alegătorii care aveau calitatea de preoți ai parohiilor, profesorii academiilor și ai colegiilor, doctorii și licențiații diferitelor facultăți, inginerii și arhitecții ș.a.
Sistemul de vot cenzitar s-a păstrat până în anul 1917.”
De notat că votul universal nu înseamnă neapărat vot egal. Și în plus încă sunt țări (sau chiar state SUA) unde nu poți vota dacă nu treci un test de cunoștințe.
Nu spun că asta este o soluție a problemei, dar cred că un test de cunoștințe, mai ales în ceea ce privește constituția ar putea fi de folos.
Criteriul vârstei nu cred că este relevant. Sunt o mulțime de adulți care nu înțeleg câtuși de puțin rolul diverselor puteri în stat.
Un parlamentar a propus obligativitatea prezentării bizonilor la vot şi includerea în buletinul de vot a unui „pătrăţel” în care cei care nu sunt mulţumiţi de niciunul dintre candidaţi să pună ştampilă, sau chiar numele celui pe care ei îl condideră demn de această funcţie !
). Despre chestia cu anularea scrutinului dacă majoritatea este nemulţumită de cei propuşi, sau chiar de declararea unui învingător ce nu apărea pe liste, se tace mâlc !
Absolut toată massmedia atacă furibund propunerea, că dragă Doamne se ăncalcă drepturile omului dacă-l obligi prin lege să meargă la vot ( bine că nu sare nimeni în sus dacă, fără lege-l obligi să piară de foame sau să se trezească „stăpân” într-o ţară în care nimic nu-i al lui, ci a încăput pe mâna unor samsari străini
Nimeni nu apreciază propunerea, sau n-are curajul să o facă, lăsând totul la mâna unei clase politice sub orice critică !
Cât despre societăţile conduse în mod totalitar ( cel mai bun exemplu este România ceauşistă ) unde statul încearcă să facă cetăţenilor lor, binele cu forţa, rămâne prea puţin loc de discuţii !
Ce alt regim ar putea stăpâni un popor de mărimea Chinei, cu un regim democratic, care până la urmăse dovedeşte a fii, cel puţin în ce ne priveşte pe noi românii, mai catastrofal decât toate altele la un loc !
Când a sărăcit ţara asta mai mult ca acum, când i s-au înstrăinat pe nimic toate bogăţiile, dar şi pământul de sub picioare ?!.
Peste 60 % din terenul arabil al ţării a încăput pe mâna unor samsari străini, cu buna ştiinţă, ba chiar cu ajutorul cozilor de topor care au avut putere de decizie în ţara asta !
Şi noi le dăm lecţii chinezilor şi ruşilor de cum ar trebui să fie administrată o ţară !
Noi, care prin cei ajunşi în fruntea statului, n-am putea gestiona nici un CAP ceauşist, având în vedere priceperea a lor noştri şi ura şi lăcomia celor din afară care-i conduc din umbră pe nemernicii !
Nu degeaba au abolit ăştia pedeapsa cu moartea …
Ştiu ei ce ar merita !
@Radu, cu mult humor:
Chestia cu CAP este interesanta, dar nu stiu daca ar fi buni pentru functii de conducere. Si in plus nu mai vreau alte idei, ca am deja niste idei fixe, noroc ca sunt putine, parerea mea.
Cine era nereprezentativ pentru poporul german ? Hitler?
D’aia l-au urmat cu gura cascatca cam toti nemtii? Si filozofi , si literarati, si nobili vechi, muncitori si tarani uniti in cuget si-n simtiri Heil Hitler!! Ba si un nepot al reginei Victoria .. memmrbu „plin” al familiei regale britone..
Prin 1990 la o coada (la sifoane!) un domn peste 70 de ani a zsi scarbit „daca Hitler nu tinea sa faca razboi ajungea patriahul Europei ca tot tineretul il urma!”.
Discursurile sale erau ascultate cu fervoare nu numa de germani ci de majoritatea celor care stiau germana (mult mai vorbita in Europa decat va inchipuiti voi azi!). A doua zi ziarele publicau articole – cu mari extrase – despre cuvantararile lui Hitler . Hitler era revolutionarul la moda in anii 30 .. si speranta conservatorilor. Salvarea capitalismului samd
Era al dracului de reprezentativ nu numa ptr Germania da ptr Europa din Cornwal la Chisinau!!
Dar din pacate ptr toti era prea german .. nervozat, fanatast, visand la Gotterdamerung si Ragnorock .. asa ca dupa 44 s-au lepadat de el mai dihai decat de Petru de Iisus in seara arestarii …
Ghiță,
Hitler era fără îndoială charismatic și era ascultat, așa cum spui tu, nu numai de germani dar și de non-germani. Asta însă nu-l face reprezentativ pentru poporul german.
Faptul că germanii l-au urmat în catastrofa numită al doilea război mondial ține și de alți factori (înfrângerea „la masa tratativelor” în primul război mondial, condițiile exagerate ale capitulării, etc).
Nu insist, pentru că nu asta e importat, ci mai degrabă, contextul oarecum similar în care evoluează Putin și Rusia. Să sperăm că de data asta va fi diferit.