Nu, nu mă doare nici capul, nici dinții și nici nu am draci. Dimpotrivă. Am avut o zi bunicică, cu o prezentare reușită la un client mare, care s-a terminat cu felicitări.
Însă după ce m-am întors la birou, am greșit și am dat drumul la televizor. Și mă uit la șeful Băncii Centrale Europene, care vorbește de „potential universe for purchases 1 Trillion euros”. Nici nu înțeleg exact cât înseamna asta. Mult. Cam tot PIB României pe 5-6 ani. Și mă întreb ce l-a apucat.
Mai devreme am văzut o altă știre. De patru zile bursa (NYSE) se tot duce la vale. Explicația este că nimeni nu mai are încredere în bursă, așa că majoritatea „bogaților” își țin o bună parte din bani în „cash”. Gata să fugă în direcția care pare mai sigură.
Deocamdată prețul la petrol scade. Sau cum zice Draghi: „drop in energy prices has been significant”. Asta e nașpa pentru Rusia. Dacă mai scade mult, s-ar putea ca Putin să dea de dracu’. Și să se gândească că un mic război de apărare a etnicilor ruși din Ucraina, ar distrage un pic atenția de la economie. Așa cum a făcut și junta argentiniană în războiul din Malvine. Din partea cealaltă SUA trimite „IronHorse” să apere țările baltice. Vreo 150 de militari și 20 de tancuri. Gestul contează.
Însă să ne întoarcem la Banca Centrală Europeană. Ce-i doare pe ei este că banii nu mai circulă. Indiferent cât au tăiat ei dobânzile, ajungând la dobânzi NEGATIVE (adică să-ți ia bani dacă îi ții la bancă), băncile tot nu au dat drumul la împrumuturi. Mă întreb dacă cineva observă că tot băncile centrale sunt cele ce au cerut mai multă prudență ca urmare a crizei subprime. Și acum tot ele sunt cele ce vor să „stimuleze” economia. Rețeta perfectă pentru un dezastru total.
Între timp, pe plaiurile dâmbovițene, toți „catindații” își fac reclamă. Cea mai tare mi s-a părut reclama lui Ponta în Hotnews. Articolul vorbea despre filiera hoților din dosarul Microsoft. Imediat sub titlu, apare poza lui Ponta și sloganul „Președintele care unește”.
Pe urmă mi-a părut rău că nu am făcut un Print Screen, așa că m-am dus să mai citesc o dată articolul. De data asta a apărut Johannis și „România lucrului bine făcut”. Are dreptate omul, dacă era bine făcut, nu afla nici dracu’. De asta e nevoie de-un neamț. Pe mine m-a convins.
http://www.gandul.info/puterea-gandului/de-ce-ar-castiga-nicolae-ceausescu-din-primul-tur-13360094
Motto: „acest domeniu al Information Technology, emblemă, într-o economie naţională, a oamenilor „subţiri”, doxaţi, engleziţi, cu laptopul în faţă în pat şi la masă, se dovedeşte o uriaşă maşinărie de hoţie”
” Irina Socol a fost colega mea de promoţie în Facultatea de Automatizări şi Calculatoare Bucureşti. Era o fată harnică şi onestă, deloc fiţoasă, mereu gata să ajute un coleg aflat în nevoie. În toţi anii care s-au scurs după `89 am considerat-o pe Irina un simbol al iniţiativei private româneşti, mişcându-se cu mult mai mult talent decât mine în afacerile din domeniul IT, în care ne-am pregătit împreună. Firma SIVECO mi se părea o probă solidă că e posibil un capitalism românesc sănătos, liberal, fără propteaua statului.
Greu de descris ce am simţit când am aflat că Socol Irina e arestată pentru evaziune fiscală pe scară mare, circa 10 milioane de euro, între 2009 şi 2013, folosindu-se pentru asta şi de firme „fantomă” ale ţiganilor infractori din Sinteşti. Iar acum, odată cu explozia dosarului Microsoft, constat că buna mea colegă Irina s-a ocupat tot timpul, în capitalismul românesc pe care credeam că-l construieşte, cu escrocherii ordinare, programe luate de la elevi isteţi şi vândute Ministerului Educaţiei la de 5 ori preţul, computere şi periferice la preţuri umflate de 10 ori. Mită, trafic de influenţă, evaziune fiscală, furturi de zeci de milioane de euro din banii statului, ăsta era „softul” scris de programatoarea Irina, întreprinzătoarea de mare succes.
Iar alţi tineri instruiţi în IT se vor fi întrebat în toţi aceşti ani de ce start-up-urile deschise de ei în mod cinstit n-au reuşit să crească, să-şi vândă produsele şi serviciile, multe au dat faliment. Păi, pentru că piaţa era acaparată de SIVECO şi alte societăţi de jaf de soiul ăsta, cu strânsa colaborare a Guvernului. De ce majoritatea colegilor mei şi ai Irinei Socol au părăsit ţara şi cu generaţiile actuale de absolvenţi ai Automaticii se întâmplă la fel? Pentru că acest domeniu al Information Technology, emblemă, într-o economie naţională, a oamenilor „subţiri”, doxaţi, engleziţi, cu laptopul în faţă în pat şi la masă, se dovedeşte o uriaşă maşinărie de hoţie.
Şi nu numai românească. Microsoft însemna până acum pe la noi hiperinteligenţă, mare performanţă, tehnologia viitorului. Acum, pentru mulţi români, Microsoft va fi numele de cod pentru Macrociordeală. Şi dacă aşa e în IT, e lesne de extrapolat cum o fi în alte sectoare…
Subsemnatul, ca IT-ist la bază, mă simt înşelat, dezonorat, batjocorit. Nu vreau să mă gândesc cum se simt simplii cetăţeni, pentru care dosarul Microsoft e imaginea capitalismului din România post `89 ca ansamblu de metode pentru jecmănirea lor la sânge de către politicieni şi afacerişti, în cârdăşie cu mari firme occidentale.
Şi nici că Nicolae Ceauşescu ar câştiga din primul tur şi aceste alegeri pentru preşedinţia României.”
Porthos,
Lasa in pace alegerile romanesti si zvonistica de la Bruxelles si incearca cu alte firme IT cinstite sa te gandesti la contramasuri la scandalul Microsoft (tradus in Romania prin Macrociordeala, vorba lui CTP).
Este nevoie de o interventie imediata in mass-media care sa arate ca majoritatea companiilor din IT nu au nimic de-a face cu statul, ca sectorul asta contribuie cu adevarat la economia Romaniei si ca este benefic pentru toti sa-si mentina scutirile de la impozit. Daca nu se intampla nimic si continui tu si altii sa sustii ca Irina Socol a facut lucruri legale si corecte, dar sufera de pe urma procuraturii si justitiei ticalosite, insa este condamnata alaturi de Dan Nica (altul pe care il dadeai de exemplu) si alti si alti „lideri” din IT-ul romanesc, toate avantajele si scutirile de care se bucura IT-istii azi vor disparea in maxim un an. Cu tot PSD-ul la putere. Este nevoie doar de o scanteie, de cateva articole in ziare de mare crculatie si cateva emisiuni televizate care sa faca legatura intre scutirile de impozit si sutele de milioane pierdute de stat si explozia nu va mai putea fi controlata.
corect
Autorul find Casargoz. Inginer automatist reputata ptr prvestiri SF (cam proaste… Casargoz este cea mai bun povestire a sa .. reuseste sa atinga mediocritatea normala anilor 63-66 din RPR)
Cred ca Vladimir Polcovnicu este mai putin ingrijorat decat Marele Tata Alb de la Cocioaba Varuita . Ptr o’Laba da.. un mic rezbel inceput de Valdimir ar inseamna poa o gura de oxigen … da pana atunci canci.
Nu de alta dar observi o cestie ?! Vladimir „achizitioneaza” Crimeea, Baftosu Binecuvantat da cu sanctiuni, pretu’ lu’ petrolu’ scade si cine simte o ceva de parca il strange suspensoru’? Hussein. Presedintele nu emirul!!
Iar sunt nevoit (silit) sa repet : Stupidasshvily s-a gandit sa puna de un caft cu polcovnicu.. si a fost servit. Uncle Sam a lu’ Stupidu’ a pus de niste sanctiuni si pretul petrolului a sczaut de la 120 cu perspective de 140 la 80$ si brusc s-a demodat Humvee ca consuma prea mult .. Si mare criza mare de vreo 7 trilioane dolarei de a ajuns dolaru SUA la egalitate cu ala canadian.. adica Unchiu si-a dat cu tesla-n cenunghi….
Acu nu vezi ca este la fel?!
Si asta fiindca si SUA sunt un stat petrolier (sau gazefier) precum si Omanu’. Ca au un presedinte nu un emir ca se inchina la Dolar nu la Allah ca produc mai multe avioane decat camile Omanu’ sunt intr-un fel amaunte „nesemnificative” … Cand scade pretul la petrol ajung la belea ambele : si Omanu, si Rusia si SUA . Ambele trei!? Prea mult sange in sistemul acloolic! (Al meu sau al consiglierilor bestici?!)
Si asta findca SUA azi sunt din nou (ca la 1900, ca la 1930) star al productiei de hidrocarburi si se bazeaza pe hidrocarburi . Insa alea din SUA nu mai sunt din alea care trebuie sa fii atent sa nu iasa singure de capu lor .. ci trebuiesc extrase . Adica sunt scumpe !!! Sub un X pret per baril se duce dracului competivitatea amerlocana bazata pe multe hidriocarburi ieftine. Adica neaccizate si pe TVA . Panimaiesi ?!
Plus ca mai sunt si alte plusuri (la minus). Sa zicem ca Russlandu are prea Putin moloz ($$$$, euroi ). Ei bine asta e naspa ptr fermieru din Midlevestu amerlocan care risca sa ramana cu porumb, grau in hambar .. (si azi locomotivele nu mai pot arde cereale ..ca e electrice!). De pulpele de pui ce sa mai zic ..
It’s clear? Ca apa de izvor? Ca acvavitu? Ca ginu? Ca votca?!!
Dai cu tesla-n X si te miri unde te doare … se numeste MONDIALIZARE!!!
Bizoane eşti de milioane ! 😆 😛
Numai că ăştia îi dau înainte tot cu m sOF!!!- tul 😉
Care până la urmă se aude că n-a vrut să cotizeze ca lumea, că altfel nu mai răsufla nimic 🙄
Cât despre CTPui ăsta, e mare jigodie !
El vorbeşte de cinste în casa spânzuratului, fără să roşească la gândul că nu toţi uită de practicele sale, mult aducătoare de bani negri-n cerul gurii, la fel ca el ….. 😉
Dosar de presa : o mârșavă diversiune
Eu sunt un ins mai curios… In fara de asta eu am lucrat in domeiul infirmaticii.. si ii stiu macar din auzite pe o gramada dintre primii insi care au fondat afaceri in IT sau erau directorii.. Insa de Florica Claudiu Ionut zau ca nu auzisem!!!
Asa ca ieri am cautat de zor sa aflu cine mama lu Porcesc Verbal este acest Curatitor (mai ceva ca Schwarzenegger in Terminator serrie completa) al informaticii romanesti …
Deci cine este? Curios nu prea se gaseste nimic (nu sunt abonat la Linkedin si nu ma abonez asa ca..) … Inteleg ca a facut Politehnica din Bucale .. insa intre ce ani si ce facultate ?!
Sigur ca desi este inginer el nu este informatician (precum Nicolae Badea- asta macar a fost! Candva. Iriona de la Siveco – si ea si Badea de la ICI.. Nici ca Forin Talpes sau Silviu Hotaran de la ITC .. Nici ca Ujeniuc de la CCAB .. Nici….). El este “om de afaceri” adica si-a facuty din IT domneniu de activitate nu din ce stia domeniu de afaceri . Se pare ca a “debutat” ca stab la Compaq (?!?) apoi a trecut la Fujitsu Simens .. importator..
Si are mari calitati personale:
– este fiu . Fiul fostului șef al Gărzii Financiare, generalul Gheorghe Florică (fost condamnat la sase ani si patru luni de inchisoare in 2003 in legatira cu niste bapoare cu tigari si portul Cnta)
– este si ginere. Ginerele lui Aurel Cornea, liderul Federației Sindicatelor Libere din Învățământ.
In “economia” faptelor financiar penalo-politice se pare ca calitatea de ginere a fost hotatatoare… mai ales in lumina necesitatii ca Baselu sa se realeaga in 2009.
..
Si se pare ca erau unele “neclaritati” demne de DNA de prin 2010 .. Deci afacerea e veche veche nu prospatura transoceanica. (De mai jos din Catavencii : Pe faptul că a subvenționat cu calculatoare Partidul Democrat, calculatoare amplasate în subsolul sediului general al PD din Aleea Modrogan
Mircea Miclea, fostul ministru PD în Guvernul Tăriceanu, a cumpărat liniștea sindicatelor din învățământ, la pachet cu produsele livrate prin Claudiu Florică. Florică a amenințat că, dacă Fujitsu Siemens și partenerii săi nu vor fi incluși în proiectele MEC, îi dă drumul lui socru-său din cușcă, sindicalistul Aurel Cornea, să pună de-o grevă pe termen nelimitat în învățământ. Ei bine, DNA n-a văzut absolut nimic din toate samavolniciile astea. Corpul de Control al lui Ponta a văzut, în luna mai 2013, doar partea de vină pe care ar fi putut s-o aibă ministrul PDL al Educației Daniel Funeriu, în legătură cu “utilizarea licențelor educaționale Microsoft fără temei legal sau contractual”. Deci PD nu TSD.. Miclea (PD) nu Andornescu PSD)
Si se prea poa ca afacerea sa fi inceput nu cu Microsoft si anchtete in SUA ci cu Fujistsu Simens care se sucari ptr niste bani :
[quote]
Claudiu Florică este acuzat că a redirecționat sume de ordinul milioanelor de euro din bugetul Fujitsu România către firme controlate de el. Astfel, din poziția de director al Fujitsu România, în 2004, Florică a subcontractat consultanță cu Profinet și Gessa Advisory, astfel încât compania austriacă să devină partenerul EADS la securizarea frontierelor României.
În plus, și după ce a părăsit postul de director al Fujitsu România, la finele lui 2004, Florică a căpușat contractele derulate de compania austriacă cu statul român. Practic, el și-a înființat firme care, până anul trecut, au fost subcontractori ai Fujitsu pe contractele companiei cu instituții publice din România. E vorba despre firmele Dimsoft și Dconect, care în 2005 și 2006 au devenit subcontractori ai Fujitsu pe contracte derulate cu Ministerul Comunicațiilor, Ministerul Justiției și Ministerul Public. Cele două firme au încasat ultimelefacturi în vara lui 2013. http://www.sursazilei.ro/anchete-austria-sua-si-romania-de-la-contractul-cu-eads-pentru-securizarea-frontierelor-la-varful-microsoft/ [/quote]
Si se prea poa ca denunturile care curg garla sa fie motivate de o clauza aclauza de „nepedepsire” : După denunţul complet al lui Claudiu Florică, mai mulţi diretcori succesivi ai Microsoft, Fujitsu şi Siemens au fost chemaţi pentru „completarea” declaraţiilor. Pentru o partea dintre aceştia, denunţiul activează clauza de „nepedepsire”. (http://www.sursazilei.ro/cine-a-demascat-spagile-ministrilor-romani-din-contractele-cu-microsoft/) Adica model Genica Boierica daca mai tineti minte – Genica “l-a dat in gat” pe in dosarul Matusa Tamara in care Nastase a fots achitat. Insa ptr colaboratre Boierica a “iesit” (ma rog a fost inchis in lata cauza) .. Asa cum au iesit si alti infractori care l-au acuzat pe AN cam de ce le-a trecut prin cap… cu unciu rezultata ca procuratura si-a pierdut timpul pe banii contribuabilului alergand dupa cai vezri pe pereti ..
Sa zic asa are afaceristul in imformatii Florica Claudiu Ionut are mai putine pcte comune cu Peter Norton decat alea cu Bercea Mondialu …(cu care imparte se aseamana si la fularu de slana ce le infasoara gusile ..)
Aici http://vremea.forumgratuit.ro/t603-dosar-de-presa-o-marsava-diversiune anexez o selectie de texte care din 2010 toti povestesc deapre ascensiunea acestui Arturo Ui Terminator .. si parca o legatura cu PDL si Realegerea Miraculoasa a celui Daruit cu Providentiala Voctorie ..
Si observtai daca in textele mai vechi se pune in valoare o legatura intre contractele zise Microsoft si alegerile din 2009 si PD in alea noi legatura este trecuta , cu grija, sub tacere ..
Vedeti si http://vremea.forumgratuit.ro/t601-fiureritza-cu-breton
Radu,
Ai și tu dreptate. Nu e treaba mea să o apăr pe Irina Socol. Mai ales că „se știe” (nu pot să arăt cât detest formula asta) că la contractele cu statul se dă și se ia șpagă.
Însă după părerea mea o astfel de bătălie e un nonsens. E ca și cum la „dosarul bancherilor” băncile ar fi sărit să spună că majoritatea băncilor sunt cinstite și că ce s-a întâmplat la BRD a fost un caz singular.
Din câte îmi amintesc, nu s-a întâmplat asta. Dimpotrivă, Mugur Isărescu și BNR au intervenit și au spus că e în neregulă modul în care a fost mediatizată problema.
În ce mă privește, eu cred ca și Alina Mungiu că problema e în altă parte. La „acoperiții” din presă. Și cumva la dimensiunea Securității (serviciilor). Care s-a (s-au) întors la vechile practici.
Eu asta aștept de la noul Președinte, oricare ar fi acela. Și cred că pentru mine acesta va fi și criteriul după care voi vota. Vreau un candidat care să-mi vorbească despre libertățile cetățenești și reducerea rolului statului. Și a taxelor. Adică ceea ce a făcut Ioana Petrescu.
Totusi, o strategie preventiva nu ar strica, in cazul in care lucrurile vor iesi de sub control.
E adevarat ca opinia publica in SUA era atat de revoltata de situatia de la compania aia de asigurari care era pe buza falimentului si a trebuit scapata de un trilion de la guvern incat daca nu era interventia republicano-democrata la unison pachetul de salvare ar fi fost imposibil de trecut prin Congres si recesiunea probabil s-ar fi adancit.
Dar lobbyul companiilor de asigurari in Congresul american si la Casa Alba avea strategia pregatita. Poate ca inca nu e clar care vor fi consecintele scandalului astuia cu licentele Microsoft. Eu insa vad din ce in ce mai multe articole in ziare care se apropie periculos de mult de a pune in discutie oportunitatea mentinerii reducerilor de taxe pentru IT-isti data fiind perceptia asta ca ei de fapt nu traiesc decat de pe urma statului.
Campania electorala nu va fi despre reducerea taxelor. Pentru ca e un subiect perdant. Majoritatea electoratului romanesc nu sustine reducerea taxelor, nu sustine nici macar taxa unica. Chestia cu acoperitii din presa si limitarea libertatilor cetatenesti e foarte firava: daca DNA a obtinut marturiile ilegal, da, dar daca libertatile cetatenesti limitate sunt acelea de a putea mitui si a primi mita atunci iarasi va fi un subiect perdant.
Ca sa inchei, unde e Mugur Isarescu din IT si ce asteapta ca sa se faca auzit ? Unde e persoana cat de cat respectata, cu conexiuni puternice in exterior, a carei voce sa fie ascultata atat de politicieni cat si de electorat ? Mare parte din cei care pareau liderii IT-ului autohton, inclusiv Irina Socol, se gasesc acum pe banca acuzatilor. Care e liderul IT-ului romanesc acum, Sebastian Ghita ? Sper ca nu desi, din pacate, asta e numele cel mai vehiculat.
Si ca sa revin la Motto-ul lui CTP:
„Motto: “acest domeniu al Information Technology, emblemă, într-o economie naţională, a oamenilor „subţiri”, doxaţi, engleziţi, cu laptopul în faţă în pat şi la masă, se dovedeşte o uriaşă maşinărie de hoţie”
Imi amintesc cu disperare ca la fel se punea problema in urma cu cateva luni cu ocazia inregistrarilor cotroceniste cu Ioana Petrescu. Nu era vorba de acuzatii de hotie acolo, dar daca marinarul gavarise ca mai este si MTO-ul si Ponta si-a dat ochii peste cap, gata, concluzia a fost trasa: Harvardul si tot ce reprezinta el nu este decat o spoiala, studiile universitare si mai ales cele in afara tarii sunt pentru ca leprele autohtone sa-si puna pe cap lauri nemeritati, salamul de soia si cei care l-au mancat sunt singurele lucruri autentice, intr-un final toti sunt hoti si cretini si in cazul asta macar sa fie autohtoni si nu „engleziti”, vorba lui CTP.
Mitul romanilor scoliti la universitati cum ar fi Harvardul a fost dezbracat si goliciunea lui demonstrata in direct la TV (nu stiu cat si-a dorit Basescu asta dar mass-media asta a realizat). Acum demonstram si cat de fals e mitul inginerului IT din Romania, de fapt un hot cu diploma care se inhaiteaza cu tiganii, nu plateste taxe si fura din buzunarul statului. Si nu doar IT-ul romanesc, nici Microsoftul american nu-i mai breaz.
Ai citit si vreun articol in vreun ziar romanesc care sa fi prezentat lucrurile si altfel ? Eu nu.
Radu are pe undeva dreptate … pe undeva ..
Insa greseste grav cu o cestie – azi progamatorii nu mai beneficiaza de scutire de taxe (las ca eu find intr-o situatie mai bizara palteam impozit … altii care faceau hartiile nu! Eu scriam programe). Odata cu cota unica s-a renunata la scutirea programtorilor spre marea fericire a ziaristilor si altor bagatori de seama fara cautare in miticul si mirificul lor Occident (eu daca ma trezeam la timp as fi fots si eu prin Canada scrind niste intructiuni ptr un programel acolo..)
Dar baza este aceiasi – oftica labarilor absolventi de ziaristica, filozofeala, prostologeala, diverse alte ologiii inclus pletoara de neispraviti cu SNSPA (acu la maic barfa … cam in cati ani crdeti ca eu as termina prostologeala cu SNSPA ? Ca examenele sunt pe grila .. si acu vreo 6 ani aveam un coleg care „studia” asa ceva si mi-a plasat 2 grile … Cu ce stiam eu as fi trecut examenele … ).
Idiotii utili care se cred „intelectuali” si cu nasu pe sus precum automatistu ratat ca si scriptor de SF :emblemă, într-o economie naţională, a oamenilor „subţiri”, doxaţi, engleziţi, cu laptopul în faţă în pat şi la masă, se dovedeşte o uriaşă maşinărie de hoţie
In marea lor imbecilitate nu pricep ca :
1) Ala nu era IT ist ci „om de afaceri” capitalist care va sa zica …IT ul era doar un domeniu oareiscare ca si alcolu, imobiliarele samd.
2) Ca ala capusa firmele , inclus de softangeala
3) Imbecili de teapa lor nu sunt in stare sa puan pe masa niste cereri clare ci se com[porta cf principiului „beneficaru nu vorbeste nici batut da calculatoristu nu este de la Gestapo” (din pacate … de multe ori as fi dorit sa ii pot „gragerzi” putin .. doar ata sa vorbeasca desopre ce au nevoie nu despre ce isi inchipuie ei ca ar dori si cred ca au vazut prin filme!!)
Oricum ca cand li se va face pe voie vor guita indelung ca canci si industrie de IT romaneasca ..
Asa e Porthos, parca tu spuneai ca programatorii platesc 0% impozit pe venit ?
Plateau !! Timp trecut nu prezent!!
Radu,
Din câte știu eu, scutirea de impozit pentru programatori e încă în vigoare, însă e posibil să mă înșel. Eu nu sunt implicat în operațiunile de zi cu zi. Dacă îți amintești, am mai făcut o gafă referitor la cât de mari sunt impozitele și contribuțiile și tot Ghiță a găsit eroarea. Cred că el știe mai bine.
Scuzele mele…
Mi se pare ca am cam incurcat …
Eu tin minte ca prin 2005 sau 6 colegii mei care beneficiau au fots brusc „dezumflati” de „drepta” da isi cas tineau pliscu (ca votasera ADA) .. pe EVZea doi cunoscuti s-au cam luat de par – unu care lucra la o firma de publicitate (cam cu mult timp de forumit) si unu care achir lucra in programare (se pare ca senior si f bine platit) . si senioru (Augustin Man) a scris ca si 16% cota unica radeau o parte mare (se pare ca castiga extra .. daca ma intelegeti)
Acum am cauta pe net si am gasit niste cestii .. sa zicem socante ptr mine .. ca totusi ar fi continuat scutirea :
http://www.capital.ro/sectorul-it-ar-putea-beneficia-in-viitor-si-de-alte-facilitati-fiscale.html
http://unimedia.info/stiri/aprobat-in-parlament-angajatii-din-sectorul-it-cu-salarii-mai-mari-de-7100-lei–scutiti-de-impozite-45013.html
A se observa al doilea link : Angajații din domeniul IT, care au salarii mai mari decât două salarii minime (7100 lei) vor fi scutiți de impozite. Parlamentarii au aprobat în lectură finală proiectul de lege ce ține de facilitățile pentru agenţii economici ce activează în domeniul IT şi, în special, în elaborarea softurilor.
Dracu stie ce varitiuni au avut loc …(prea multe si greu de urmarit.. mai ales cand nu ai un interes profesional .. Profersional adica sa urmaresti oscilatia dintr-un domeniu)
Insa as zice ca discutia s-a deplasat..
Prima data a fost vorba despre scutirea de impozitul pe salariu datorat de programator…Adica programtaorul nu mai platea aia 16% cestie ce ii marea automat venitul cu ceva .. Platea restul controbutiilor (ca erau contributii adica cotizatii) ptr pesnie, sananatate si somaj. Angajatorul platea in continuare la fel ..
Cestia era justificata prin faptul ca programtorii plecau pe rupte – directia Canada 7/10 dinte cei pe care i-am cunoscut..Adica noi ii formam – Victore si tu prin impozite!- catat ca sa mearga la scola primara, liceu si poa facultati, colegii plus altele si cand sa produca .. canci ia prafu de pe toba neamule! Si sa fimseriosi – era vorba de un efort care a inceput prin anii 60 -de dinainte de construirea primului CIFA , de dinainte de aparitaia FCE, ICI, ITC… Ca daca Romania are azi un „parc” de specialisti apai este si fiindca RSR a avut un program! Bun , prost programul a produs specialisti, mai mult a produs scoli care produc si acum informaticieni (ha! fostul meu director Victor Baltag continua sa predea!! Si daca preda o face din pasiune ca bani are … multi!!! Multi la nivel european nu ..)
Asa cu un ceva in plus la salarii miscarea de roire s-a oprit … Au parut si latii, alte firme , contracte samd . Ma Radule nu stiu ce mare firma de telefonie canadiana .. ei bine isi comanda aplicatiile la ITC Networks! Baietii sunt bine platiti (ca unii dintre ei erau cam plictisiti sa saza cate 3 luni pe an in Canada .. ca familiile erau aici si amicii aici .. Daca nu erau multumiti de ban .. pa tu!) Sunt si altele …
Si azi Romania este binisor plasata si sunt zeci de mii care lucreaza in domeniu Cati scriu cod si cati sunt sefi utili asta nu stiu .. Destui. Chiar exagerat de multi ptr o tara cu un nivel atat de scazut …
Da.. nu platesc impozit pe venit. Insa consuma si platesc TVA si accize. Firmele in care lucreaza INSA platesc impozit ..
Mai important este INSA ca fara acest sector Romania ar cumpara programele necesare- de ex bancile isi comanda programe in Romania (in special la Romsys ptr ca ala e cu UNIX ul).. SI altii. Altfel aceste cestii ar trebui „importate”…. din state in care progrmatorul catiga mai bine. Si stabii sai. Si impozitele sunt mai mari. Deci totul ar fi mai scump.
Dar cel putin la fel de important ar fi ca o multime de bani care vin ca urmare a exportului de programe si servicii ptr programele astea AR DISPAREA!!!
Si am ramane doar cu dansatoarele la bara … si deficitul comercial – ca oricum Microsoft ar vinde in continuare licente in Romania!!
Ma rog nu sunt de parere ca firmele ar trebui sa primeasca mai multe facilitati. Bani aruncati pe geam . Ca hai sa omzicem pe bune- sucarul de azi vine de la un om de afaceri adcia a facut ala niste firme in care productia infromatica este un rahat baza find vanzarea si intermedierea a ce au facut altii. Asta nu este informatica …
Ma rog este vorba de un echilibru fin .. Insa principala resursa aici este omul pregatit. Daca ai oameni vin si firmele.. sau mai bine te dezvolti tu .
Radu, Ghiță
Cred că aveți dreptate amândoi. Avem de-a face cu un atac concertat și metodic asupra industriei de IT.
Faptul că a fost arestată Irina Socol, CEO al uneia din cele mai mari companii de software fără un motiv serios mă îngrijorează. Însă faptul că numele lui Microsoft e târât în noroi în România mă îngrijorează infinit mai mult.
Pentru că o astfel de companie face un sigur lucru în astfel de împrejurări. Se retrage treptat din țara în cauză. Deja am văzut că celelalte mari companii americane IBM, HP, Cisco, etc și-au redus masiv prezența. A mai rămas doar Oracle. Dacă apare încă un scandal în zona IT atunci putem fi siguri că România e ținta unui atac concertat.
Să nu uităm că se presupune că România este țara suport a NATO pentru securitatea cibernetică a operațiunilor din zonă.
Nu-i nimic va fi alta.
Si pozitia zonala a lui Microsoft va fi preluata de altcineva. Poa Grecia,.Poa Vulgaria. Poa Ungaria .. ce dracu Romania isi luase nasul pe sus .. lider de zona ?! Cine?!!
A cautand am mai regasit un vechi coleg. Asta de birou – „Omidiu”. Regasit la partile nasoale
Scuzele mele…
Mi se pare ca am cam incurcat …
Eu tin minte ca prin 2005 sau 6 colegii mei care beneficiau au fots brusc „dezumflati” de „drepta” da isi cas tineau pliscu (ca votasera ADA) .. pe EVZea doi cunoscuti s-au cam luat de par – unu care lucra la o firma de publicitate (cam cu mult timp de forumit) si unu care achir lucra in programare (se pare ca senior si f bine platit) . si senioru (Augustin Man) a scris ca si 16% cota unica radeau o parte mare (se pare ca castiga extra .. daca ma intelegeti)
Acum am cauta pe net si am gasit niste cestii .. sa zicem socante ptr mine .. ca totusi ar fi continuat scutirea :
http://www.capital.ro/sectorul-it-ar-putea-beneficia-in-viitor-si-de-alte-facilitati-fiscale.html
http://unimedia.info/stiri/aprobat-in-parlament-angajatii-din-sectorul-it-cu-salarii-mai-mari-de-7100-lei–scutiti-de-impozite-45013.html
A se observa al doilea link : Angajații din domeniul IT, care au salarii mai mari decât două salarii minime (7100 lei) vor fi scutiți de impozite. Parlamentarii au aprobat în lectură finală proiectul de lege ce ține de facilitățile pentru agenţii economici ce activează în domeniul IT şi, în special, în elaborarea softurilor.
Dracu stie ce varitaiuni au avut loc …
Insa as zice ca discutia s-a deplasat..
Prima data a fost vorba despre scutirea de impozitul pe salariu datorat de programator…Adica programtaorul nu mai platea aia 16% cestie ce ii marea automat venitul cu ceva .. Platea restul controbutiilor (ca erau contributii adica cotizatii) ptr pesnie, sananatate si somaj. Angajatorul platea in continuare la fel ..
Cestia era justificata prin faptul ca programtorii plecau pe rupte – directia Canada 7/10 dinte cei pe care i-am cunoscut..Adica noi ii formam – Victore si tu prin impozite!- catat ca sa mearga la scola primara, liceu si poa facultati, colegii plus altele si cand sa produca .. canci ia prafu de pe toba neamule! Si sa fimseriosi – era vorba de un efort care a inceput prin anii 60 -de dinainte de construirea primului CIFA , de dinainte de aparitaia FCE, ICI, ITC… Ca daca Romania are azi un „parc” de specialisti apai este si fiindca RSR a avut un program! Bun , prost programul a produs specialisti, mai mult a produs scoli care produc si acum informaticieni (ha! fostul meu director Victor Baltag continua sa predea!! Si daca preda o face din pasiune ca bani are … multi!!! Multi la nivel european nu ..)
Asa cu un ceva in plus la salarii miscarea de roire s-a oprit … Au parut si latii, alte firme , contracte samd . Ma Radule nu stiu ce mare firma de telefonie canadiana .. ei bine isi comanda aplicatiile la ITC Networks! Baietii sunt bine platiti (ca unii dintre ei erau cam plictisiti sa saza cate 3 luni pe an in Canada .. ca familiile erau aici si amicii aici .. Daca nu erau multumiti de ban .. pa tu!) Sunt si altele …
Si azi Romania este binisor plasata si sunt zeci de mii care lucreaza in domeniu Cati scriu cod si cati sunt sefi utili asta nu stiu .. Destui. Chiar exagerat de multi ptr o tara cu un nivel atat de scazut …
Da.. nu platesc impozit pe venit. Insa consuma si platesc TVA si accize. Firmele in care lucreaza INSA platesc impozit ..
Mai important este INSA ca fara acest sector Romania ar cumpara programele necesare- de ex bancile isi comanda programe in Romania (in special la Romsys ptr ca ala e cu UNIX ul).. SI altii. Altfel aceste cestii ar trebui „importate”…. din state in care progrmatorul catiga mai bine. Si stabii sai. Si impozitele sunt mai mari. Deci totul ar fi mai scump.
Dar cel putin la fel de important ar fi ca o multime de bani care vin ca urmare a exportului de programe si servicii ptr programele astea AR DISPAREA!!!
Si am ramane doar cu dansatoarele la bara … si deficitul comercial – ca oricum Microsoft ar vinde in continuare licente in Romania!!
Ma rog nu sunt de parere ca firmele ar trebui sa primeasca mai multe facilitati. Bani aruncati pe geam . Ca hai sa omzicem pe bune- sucarul de azi vine de la un om de afaceri adcia a facut ala niste firme in care productia infromatica este un rahat baza find vanzarea si intermedierea a ce au facut altii. Asta nu este informatica …
Ma rog este vorba de un echilibru fin .. Insa principala resursa aici este omul pregatit. Daca ai oameni vin si firmele.. sau mai bine te dezvolti tu .
Scuzse Romsys e cu oracle
Numai vești „bune”: „Cea mai mare companie din Giurgiu, Ruukki, închide fabrica de 35 de milioane de euro de lângă Bucureşti„. Însă nu are legătură cu vreun context românesc sau zonal. Pur și simplu i-a înghițit o altă companie, care are alt focus.
România are un număr disproporţionat de “agenţi secreţi”, dar până acum acest număr a fost pus într-un context destul de sumar: “mai mult decât Franţa şi Germania la un loc”. Dar câţi sunt ei exact?
După o analiză realizată de riscograma.ro, comparând exclusiv serviciile de informaţii interne, cu atribuţii similare (contraspionaj, prevenirea terorismului şi crimei organizate, ameninţările la adresa siguranţei naţionale), din cele mai mari 10 ţări NATO, rezultatele sunt surprinzătoare.
Datele au fost culese din surse publice: rapoarte publice, bugete sau articole de presă.
Cele 10 ţări au o populaţie de 800 de milioane de locuitori şi un total de aproximativ 56000 de agenţi (mai mult sau mai puţin) secreţi în serviciile respective. România se evidenţiază prin:
Numărul absolut: Personalul de 12.000 de agenţi secreţi e depăşit doar de cel al FBI. În total, cu o 2,5% din populaţia grupului de ţări, România are mai mult de 15% din agenţi.
Proporţia faţă de populaţie: Există 60 de angajaţi în serviciile interne la suta de mii de locuitori. Urnătorul clasat, Polonia, are 13 de angajaţi. Media este de 7 iar ultimul clasat este Italia, cu 2,7.
Bugetul SRI are cea mai mare pondere în cheltuielile publice: jumătate de procent, de cinci ori mai mult decât media celor 10 state este de o zecime de procent. FBI se descurcă cu doar o şeptime de procent din cheltuielile publice totale ale SUA. Şi în termeni absoluţi, SRI reuşeşte să cheltuiască mai mult decât serviciile omoloage din Germania, Franţa, Italia sau Polonia. Totuşi, bugetul raportat oficial de serviciul francez DGRI, de doar 41 de milioane de euro, pare subevaluat în raport cu necesarul.
SRI este singurul serviciu care ţine numărul de angajaţi la secret. Turcia, Polonia şi Italia furnizează către presă măcar cifre aproximative, în timp ce restul sunt publice. Pe de altă parte, bugetul instituţiei este public, lucru care nu se întâmplă în Marea Britanie şi Italia unde cifrele furnizate sunt globale pentru toate serviciile de informaţii, sau în Franţa, unde cifra de 41 de milioane de euro prezentată oficial este mult subevaluată faţă de realitate.
SRI este singurul serviciu militarizat, cu excepţia Turciei, care a început demilitarizarea acum 20 de ani şi mai are acum sub 5% personal cu grade. De asemenea, este aparent singurul unde întreaga activitate este considerată “informaţie clasificată” din oficiu, nu doar de la caz la caz.
Hm,, cam off
De ceva timp ma gandesc sa zic ceva despre SUA … da mi-e lene …
Sub unele aspecte – sa zicem tehnice – SUA sunt un model de urmat …
Insa SUA nu pot fi un exemplu ptr altii. Ca in cazul lor putem vorbi despre „exceptionalism” exemplar !!!
1) Fata de alte zone colonizate (cu exceptia Canadei si Australiei) SUA au fost o colonie de „stabilire”. Adica locul unde sa scapi de un surplus de populatie…
Fata de Noua Spanie colonii nu au avut parte de indios fideles numa buni de pus la munca .. si nu au putut reproduce sistemul european al marilor mosii exploatate de mana de lucru dependenta … (si spaniolii au incercat sa scape de un excedent de cabaleros mai naravasi decat cabalii lor ) ]
Asa ca au fots „capitalisti” din prima fara sa mai aiba parte de „reminscente” si „ramasite” feudale
2) Fata de Canada sau Australia teritoriul are o clima ceva mai „europeana”
3) Fata de Canada sau Australia odata iesiti de sub suveranitatea britanica au putut sa primeasca emigranti din toata Europa. MULTI! MILIOANE!!
4) Au avut un teritoriu urias de expansiune.. In rastimp de un secol au exploatat teritoriul cam cat fusese exploatat Europa in vreo … ei da 3000 de ani!!
5) „Explozia” SUA a avut loc odata cu revolutia industriala.. Asta si clima ceva mai „europeana” au avut ca rezultat o piata vasta ptr primele exporturi americane : piei de bizon (da da..) si grau . Mult grau!!
Cam greru de reprodus ca model nu?!
Interesantă perspectivă. Practic „explozia” a avut loc după încheierea Războiului de Secesiune. În a doua parte a secolului XIX. Perioada când practic nu aveau taxe, iar statul nu consuma aproape nimic. Am văzut un serial interesant: „The Men Who Built America„. Cam toți „oligarhii” (Vanderbilt, Rockefeller, Carnegie, J.P.Morgan, Edison, Tesla, Ford) sunt acolo, ca să folosesc terminologia Putin-Băsescu.
Dacă dai click pe link o să vezi rezumatele episoadelor.
Titanii asta au fost aia … cand au crapat multi s-au bucurat (ca ii urau …. ca pre multi i-au falimentat titanii) insa ura nu acoperea respectul fata de realizari …. Hai pe bune se pare ca primul bec a fots inventata in Anglia … record de uzeu. Insa in SUA Edison a avut o „discutie” cu Morgan si ca sa se aprinda niste becuri .. a fost nevoie sa se faca dintai niste izolatori, becuri, dinamuri si inca cateva fleacuri adica vreo 3 fabrici :GENERAL ELECTRIC !! Tot Morgan a finanmtat telefonul lui Bell (adica fabricile care ). Sau Ford – daca azi ne inchinam zeului Automobil care ca un Moloh cere hecataombe de jertffe anual, daca ne urataim perisajele cu autsotrazi samd si suntem f fericiti .. Henry Intaiul e de vina!
Astia de azi sunt niste labari neproductivi fata de Titani. Asta ptr ca aia Titanii nu doreau doar banii ci si sa „faca” .. sa zic asa ei sunt exemplul nemarturisit al „constructiei socialiste” (primi bolsevici ii urau si ii stimau in aceiasi masura. Ii urau ptr „ecsploatare” si ii admirau ptr contructii)
Cu multi ani in urma am citit nu mai stiu ce carte amerloca de pe al 1910-20. Eroul principla era unu zis „colonelu” care pornid cam de jos (numa cateva sute de $ care erau oricum mult in epoca) ajungea unu mare de tot.. Si undeva priun carte colonelu’ zice ca ii uraste pe aristocratii cei bogati (aveau si ei ceva ..) ptr ca aia nu intelegeau ca SUA erau o tara enorma cu posibilitati enorme , ca aristocratii se multumeau doar cu banii care ii aveau si maimutareau aristocratia engleza . Colonelu visa la .. o America plian de cai ferate , sosele , industrii si chiar era de acord ca angajatii meritau s afie mai bine platiti !!!
Dar cestia cu taxe.. mai erau ceva taxe (de ex primul dolar „greenbank” era asigurat de taxele portului NY .. si era asa de bun incat pana si confederatii preferau greenbancu in locu bacnotelor confederate. Nu glumesc !!) Si lipsa unui nivel mai amre de taxare se suplinea prin extindere si exploatare salbaetca. Azi aurul din Viginea City este epuizat. Idem argintul din Tombstone… ZCum am scris – in spatiul a catorva decenii teritoriul SUA a fots exploatat caty Europa in 3000 de ani!!
Si statul nu conusma mai nimic. Pai da .. ce erau vecini cu Germania? Sau Franta? adica erau siliti sa tina o armata mare?! SI putem continua ..
Se pare ca ar trebui sa dezvolt prostuletu ala de mai sus …
(asta este slabiciunea lu Mises si a lu Rothbard samd .. Ei isi inchipuiau ca SUA 1800-1890 sunt reproductibile la infinit. Ntz … prin mijloace galitiene nu obtii decat mizeria galitiana a anilor 1850-1900 .. Da da Galitia aia din care sute de mii de corelegionari ai lor s-au scurs spre Moldova si de aici spre Muntenia .. A se vedea „Studiu asupra uzurii” de Mihai Eminescu .. De atata fericire dupa retelele pe care Mises le-a sanctificat au roit ca disperatii) Da totusi mai erau taxe .. si contructii din fonduri publice ptr interes public (a se vedea si Va curge sange de Upton Sinclair)
A si ceva despre cultura noastra .. ia vezi poza asta : http://ankutzika.files.wordpress.com/2014/01/eminescu-mustata.jpg asta este Eminescu al maturitatii – un barbat frumos, impunator (chit ca mai maruntel) , mustind a testosteron .. Insa „preferam” poza aia din adolescenta
A despre Galitia vezi Eminescu „Chestiunea Evreiasca” . Si inainte sa te indignezi „antisemitism” cujeta nitel la romanii din emigratie. Nu-i asa ca parca azi emigrantii romani ar fi „noii jidani”?
Doctorii nu recomandă ascultarea fanfarei în poziţia culcat şi înconjurat de rude.
Alfred Nobel este considerat inventatorul dinamitei, deoarece ceilalţi au fost de nerecunoscut.
A bea un pahar de vin în fiecare zi, se consideră a fi un lucru util.Astăzi am făcut multe lucruri utile !
Dintre toate rudele nevesti-mii, cel mai mult îmi place de mine.
Fotografia soţiei din portofel îmi aminteşte, de fiecare dată, că, în locul ei, ar fi fost o grămadă de bani.
Durata unui minut variază în funcţie de care parte a uşii de la baie te afli.
Sunt zile când tu eşti porumbelul şi zile când eşti statuia.
Un dragon nu şi-ar tatua niciodată un cocalar. Invers, însă, se întâmplă cu regularitate.
Adevărata fericire constă în lucrurile mici: o mică vilă, un mic iaht, o mică moştenire…
Sentimente amestecate: Să-ţi cadă soacra în prăpastie cu maşina ta…
Pentru un realist, nu este important dacă paharul este gol sau plin, important este cât a mai rămas în sticlă.
„Dacă destinul ne face să râdem, înseamnă că nu am înţeles poanta.” (proverb indian)
„Viteza luminii este mai mare decât cea a sunetului.De aceea… unii par strălucitori înainte să-i auzi vorbind.”
P.S.
Mie mi-au plăcut 😉
Unora, cu pretenţii de statui blogeristice, s-ar putea să nu le placă 🙄
Deşi, nu s-ar zice, după pofta cu care înfulecă 😆
Nu-s rele, dar nici grozave. Le-am lăsat, pentru că nu le-am mai auzit. Deși mă calcă pe nervi când cineva face copy-paste dintr-un e-mail „forward”-at. E ca și cum ai ieși în pijama în fața blocului la o discuție cu ceilalți pensionari.
Ghiță,
Mă faci să-mi pară rău că am schimbat articolul. Văd că ai chef să discuți economie. Scrie și tu un articol pe tema „exploziei” economice a SUA din a doua jumătate a secolului XIX. Pare că și tu ești fan al „titanilor” capitalismului. Sau poate am interpretat eu eronat comentariul tău.
Fan nu .. admirator (intr-un fel) sunt … Macar ca imi place sa am lumina electrica …
„Într-un fel”? Interesant de văzut și partea cealaltă. Recunosc că îmi e mai greu să văd partea lor negativă. Nu mi se par nici ego-centrici și fundamental răi. Dimpotrivă.
Spre exemplu mie îmi displace Teddy Roosevelt. Îl consider un pic escroc. Plus o doză imensă de populism ordinar.
Da’ de „explozia” economica a URSS intre 1918 si 1938 ce spui ? Nici China de azi, nici SUA de la 1875 nu a avut un ritm de crestere comparabil cu al URSS in acei 20 ani. Cum bine se intelege Stalin isi are admiratorii pentru ca a fost un fel de suma a titanilor americani intre 1850 si 1950 la un loc.
Daca ar fi sa-mi caut un club al carui fan sa fiu, cred ca nu m-ar interesa nici modelul Rockefeller, nici Stalin. Cred ca m-ar interesa mai degraba cineva ca Pasteur, sau cineva care a facut sa avanseze medicina, fara sa scoata neaparat din asta un profit pentru el si 1000 generatii de urmasi, dar care a imbunatatit nivelul de trai al omenirii pe termen lung mai mult decat toti Rockefellerii si Stalinii la un loc. Sau chiar si pe „titanii” chimiei germane, dar nu pentru ca au facut explozibili si gaze toxice ci pentru ca au pus la punct procedee de sinteza a ingrasamintilor naturali dubland astfel randamentul agriculturii.
Radu,
„Explozia” economică a URSS există doar în teorie, în sensul în care creșterea pare substanțială doar pentru că are pe ZERO (ɛ ca să fim corecți) ca referință. În plus milioanele de morți datorați paranoiei lui Stalin nu pot fi compensate de nicio evoluție economică. Mă îndoiesc că printre admiratorii lui Stalin este vreo persoană normală cap.
Porthos,
Eu am citit ca e substantiala, ca URSS ajunsese sa aiba aceeasi productie industriala ca cea a Germaniei in 1939. Tot asa cum China a ajuns astazi SUA. Productie industriala totala, nu fictiune. De acord ca numai un nebun poate sa ignore crimele lui Stalin. Economic vorbind, pana si Churchill a ramas impresionat.
Radu,
Postează și tu un link. E interesantă referirea la Germania, dar să ne amintim că Germania după primul război mondial rămăsese o ruină și avea în plus și datorii. Nu îmi dau seama cât de mult a reușit Hitler să o ridice, dar presupun că în 1939 era relativ puternică. Mai rămâne să găsim și referirea la ceea ce ziceai tu.
Mi s-au părut interesante…
” Rusia nu are capacitatea de a influenta lucrurile la mii de km distanta de granitele ei si nici nu cred ca este interesata. Asta poate face doar America, prin trepadusa Nuland, atunci cand viziteaza tarile bananiere din centrul si estul Europei, spunandu-le/ne sa lichidam coruptii neaosi care is permit sa cheltuie banii publici pentru orice altceva in afara de armele atat de necesare apararii flancului estic , evident, arme ,,made in SUA”. Cum vine asta ?? Doar n-o sa cheltuie unchiul Sam pentru inarmarea aliatilor, din si-asa astronomicul de deficitar buget al contribuabilului american (?!)
America a venit in Romania, desigur, pentru a ne face ,,onoarea” de a pune NOI paralutzele la bataie pentru arcuri cu sageti boante si de a intoarce catre Chevron spatele nud si facil accesibil – asa cum le sta bine unor aliati de rangul doi de pe centura de securitate – doldora de petrol, gaze de sist si aur. Si uite-asa, cu o primavara araba, sau cu o criza in estul european, sau cu o pacificare in Afganistan, se mai da de lucru muncitorilor americani din conglomeratul imens militaro-industrial. O racheta de croaziera costa, nu gluma, cat un penthouse in nordul Bucurestiului. Dar nu de aici trebuie facute economiile. 😉
Inteleg sa ne…..un demnitar de rang inalt, nu specialista in cafele a domnului John Kerry. „;)
„In vestul Europei sa investeste imens pentru cai ferate, pentru asta, sfredelindu-se muntii pe distante in tuneluri de zeci de km.
Astfel, transportul pe calea ferata concureaza, in tarile civilizate, la modul serios, avionul si TIR-ul.
La noi nu a aparut inca nimeni care sa pledeze in favoarea acestui mijloc modern, economic, eficient, si mai putin poluant, numit trenul. Si astfel, in permanentul si obsesivul scop de a vedea un sfert din suprafata Romaniei acoperita cu asfalt si milioane de TIR-uri poluante navigand sprinten pe plaiurile mioritice vom face pe plac doar duşmanilor noştri !”
Revista presei … antiamericane. Ok, fiecare are dreptul la opinie.
Remarc insa cateva glume bune: trenul, acest mijloc MODERN, ECONOMIC, EFICIENT si MAI PUTIN POLUANT.
Bun, deci:
1. autostrazile sunt de domeniul trecutului, caile ferate sunt moderne.
2. trenurile romanesti sunt eficiente. Si rapide as adauga. Locuiesti in provincie si ai treaba la Bucuresti ? O zi dus, o zi intors, in medie.
3. trenurile polueaza mai putin. Liniile neelectrificate cu siguranta mai mult. Cele electrificate de unde isi iau energia ? Arzand carbuni in termocentrale ? Sau energie nucleara ? In cazul asta polueaza cel putin la fel de mult.
Romania are deja un numar imens de masini. Autostrazile permit deplasarea mai rapida (inclusiv a Tirurilor, dar astea de obicei mai mult noaptea) si reduc numarul accidentelor. Avioane si aeroporturi mai multe ar fi super, dar astea costa mai mult decat autostrazile. Cai ferate ultra-rapide ? Cred ca ar costa cat autostrazile si nu pot transporta la fel de multi oameni. Cred ca la cat de saraca este Romania azi nu-si poate permite decat autostrazi, si mai mult chiar, nu-si poate permite sa nu aiba autostrazi.
Sa sustii ca autostrazile, pe care se cacaie romanii sa le construiasca cu succesul lui Tantal de mai bine de doua decenii, sunt inventia „dusmanilor” Romaniei dovedeste o prostie care o intrece si pe cea a vulpii care gaseste ca strugurii sunt acri.