Gata! S-a dus. Am scăpat de el. Încă ne deranja, dar devenise suportabil. După referendumul „câștigat” cu 7.5 milioane de voturi împotrivă, își cam pierduse relevanța. Mai apărea la televizor doar pentru câte-o declarație tâmpită și savuroasă, de tipul: „Am observat, spre surprinderea mea, ca au fotografiat-o intr-un magazin foarte ieftin, in care o rochie e 10 euro, ma asteptam sa o prinda in niste magazine mai scumpe”, spunea Basescu despre Elena Udrea aflată la cumpărături cu Alina Bica în Paris. Mă rog, „magazinul cu pricina se numeste „Un jour Ailleurs”, iar preturile hainelor oscileaza intre 100 si 500 de euro” (clarificare ProTv).
Asta-i altă proprietate a ipochimenului care mă scotea din minți. Capacitatea de a minți fără să clipească. Iar dacă se întâmpla să se prindă cineva, râdea mitocănește și relaxat, ca și cum ar fi făcut o glumă bună.
Ieri a făcut ultima „glumă” în calitate de președinte, la ceremonia de validare a lui Klaus Iohannis ca președinte: „Se vor gasi intotdeauna in societate, in mass-media, germenii pasului inapoi. Si uneori trebuie sa fortezi la limita Constitutia pentru a te opune, pentru ca romanii isi doresc o Romanie moderna”. Altfel spus, forțele reacționare pândesc, iar dușmanul stă ascuns, gata să pună în pericol realizările revoluției Băsiste. Și atunci, tu, Marele Bărbat de Stat trebuie să intervii. Nimic nu trebuie să stea între tine și dușman. Nici libertățile fundamentale și nici Constituția. Și nici măcar legile, dacă situația o cere.
Îți vine să te uiți lung la el și să-l întrebi: „Domnu’ Comandant, matale ești în toate mințile?”. Ufff… Bine că s-a dus, vedea-l-aș pensionar la azilul de bătrâni din Rahova. Însă poate că m-am grăbit eu, pentru că El nu se grăbește: „Va voi transfera tot ceea ce stiu intr-o perioada de tranzitie care incepe azi. E o noutate. Cu dl Iliescu, schimbul s-a facut in 15 minute. Acum, prin organizarea timpurie a alegerilor, avem o perioada de tranzitie, fiecare consilier va transfera dosarele importante, iar eu insumi voi transfera catre dl Iohannis”.
Din fericire speech-ul lui Iohannis, mi-a alungat coșmarul cu Băsescu: „Avem o Constitutie care e buna. E nevoie de o revizuire a Constitutiei din diferite motive, dar se impun anumite modificari pentru a elimina unele incertitudini si pentru a se adapta starii de fapt. Voi fi presedintele care respecta Constitutia in litera SI spiritul ei. Vreau sa reconectez presedintele Romaniei la Constitutie”.
Finuț neamțul. Nu a vrut să-i spună brutal lui Băsescu: „du-te nene și lasă-ne cu forțatul Constituției!”, deși înțelesul e fără echivoc. Însă mă îndoiesc că mitocanul a recepționat mesajul. Cred că e încă convins că a făcut ce e mai bine pentru Țară și că a fost însuși Mesia, dar noi poporul nerecunoscător nu l-am înțeles și nu l-am apreciat.
Ca să nu rămână lumea cu senzația că Iohannis reprezintă „schimbarea”, a încheiat cu „Las in urma o tara cu optiuni clare: SUA, UE, NATO”. Adică exact așa cum a găsit-o din punctul acesta de vedere. În rest a lăsat-o tăvălită, violată în grup, stoarsă de bani și de energie. Dar cu opțiuni clare.
Acum urmează bătălia serviciilor. Prima salvă a tras-o George Maior (SRI): „Pentru a avea un sistem de informatii eficient in secolul 21 este nevoie pe de o parte de o organizare mai buna si cred ca cele doua Servicii de informatii, SIE si SRI, trebuie sa coopereze mai mult in acest sens. Eu am indraznit o parere personala, invalidata nicidecum politic, ca intr-o tara ca Romania o fuziune, o unificare ar fi cel mai bun model prin care am putea fi mai eficienti decat suntem in acest sens, dar acest lucru nu tine de mine, tine de o opinie profesionala si de vointa politica. Nu este nimic controversat in acest lucru si a discuta despre aceste probleme in viitor”
Mă mir că nu a zis nimic de STS, pușculița Puterii.
„De ce să le comasăm?”, a replicat Monica Macovei, la propunerea directorului SRI.
„Unul se ocupă de protecția externă a României, de pericolele externe, și SRI de cele interne. Sigur că ele trebuie să conclucreze. Cred că, de exemplu, în cazul Hayssam au conclucrat și e normal. Au informații și unii, și alții”, a argumentat Monica Macovei, la Digi24.
„N-aș mai păstra nimic și aș verifica foarte strict serviciile paralele și ilegale. Avem foarte multe servicii, sunt oameni de faceri cum a fost și Vîntu și alții, care și-au luat oameni dați afară din Securitate sau și-au făcut rețele – dacă pleacă unul din Securitate, pleacă cu toată rețeaua lui – și lucrează ca servicii paralele. Ne fotografiază, ne filmează, ne șantajează. Astea ar trebui urmărite și trebuie terminate” – a adăugat Macovei.
Economia Rusiei se prăbușește. Prețul barilului de petrol a scăzut la 80$, mult sub limita de 90$ sub care economia Rusiei intră în recesiune. Iar previziunile pentru 2015 nu indică vreo îmbunătățire.
Însă cu adevărat îngrijorător pentru restul lumii este faptul că Rusia împreună cu China ar putea discuta de formarea unui nou bloc militar. Nu este niciun dubiu că vorbim de o contrapondere la NATO. Trist…
Dar nici celorlalţi nu le merge mai bine
Europa s-ar putea PRĂBUŞI din nou în CRIZĂ. Anunţul a fost făcut de unul din cei mai importanţi lideri
Publicat pe Nov 25, 2014 în Recomandăm să citiţi
criza in UEPremierul britanic David Cameron a avertizat luni, la summit-ul G20 care are loc in Australia, la Brisbane, ca “zona euro se clatina” si este posibila “o noua perioada de recesiune, cu o rata ridicata a somajului”, la 6 ani de la debutul precedentei perioade de recesiune, potrivit The Guardian.
David Cameron a vorbit despre o posibila noua criza economica majora, sustinand ca “beculete de culoare rosie au inceput sa palpaie intermitent pe tabloul economiei globale”.
David Cameron a subliniat contextul de “instabilitate si incertitudine” ce ar putea anunta o noua criza economica mondiala. Premierul britanic este de parere ca spectrul stagnarii economice bantuie deja Europa si a amintit si de conflictele din estul Europei, conflictul din Orientul Mijlociu, dar si epidemia de Ebola “care creeaza un fond de instabilitate si de incertitudine
Puțină lume știe cât de mult datorăm UDMR-ului. În 1990 am trecut milimetric pe lângă un „Kosovo”. Norocul nostru că că Tokes & Co (aici aproape că l-aș adăuga și pe Băsescu) nu reușesc să-i termine.
Pentru mine a contat și faptul că Gyorgy Frunda a votat cu Ponta și nu cu Iohannis. Și sunt convins că a făcut-o din convingere și nu doar pentru că sunt aliați la guvernare.
Mi se pare de foarte mult bun simț poziția lui referitoare la legea amnistiei:
„Gyorgy Frunda spune la RFI ca „in mod calm, trebuie redactat un alt proiect de lege de gratiere a infractiunilor mici, a infractorilor primari, care au comis gainarii”. Un document de acest gen ar rezolva problema suprapopularii penitenciarelor, crede consilierul onorific al premierului.
Gyorgy Frunda considera ca legea amnistiei si gratierii trebuia respinsa in contextul actual: „Cred ca nu era politic alta solutie decat respingerea acestui proiect de lege, pentru ca populatia il interpreta ca un proiect facut in favoarea reprezentantilor PSD care sunt in puscarie, a baronilor locali, a oamenilor politici care au fost condamnati. De aceea, aceasta lege trebuia respinsa, e o decizie politica corecta”.
Consilierul onorific al premierului atrage insa atentia ca „penitenciarele romanesti sunt suprapopulate si ca aceasta problema trebuie rezolvata. In mod calm, trebuie redactat un alt proiect de lege de gratiere a infractiunilor mici, a infractorilor primari, care au comis gainarii, infractiuni mici, cotidiene si care fiind la prima condamnare, poate statul sa le intinda o mana de eliberare, de reeducare sociala si prin asta sa rezolve si problema suprapopularii penitenciarelor”.
Penitenciarele se pot descongestiona şi prin eliberarea tuturor corupţilor care au devalizat Statul !
Cu condiţia să fie recuperate până la ultimul leu toate prejudiciile aduse de aceştia !
Până la urmă, cu banii cheltuiţi pentru condiţiile de pension în care-şi petrec unii detenţia, s-ar mai putea construi ceva „reşedinţe” stas pentru micii găinari!
mai … cum sa zic .. as aduna pe unii primavara. In tabere de corturi! Si laturi materialele „la munca ba! Ca bine iarna! Cum calditi asa veti si dormi ! Stotiosi voi .. sunteti producatori si beneficiari!!”
Acu lasand gluma la o parte is si unii care dupa uina -doua luni sunt speriati bine . Plsu ca sunt caracuda ;; le dai sun sut „data avioatoare vei face si ce ai fost iertat acu” si vor fi cumintei „saracutii”…Plesvusca asat mertita loertata .. de ceva pedepasa INSA O SINGURA DATA!!!
Da iai care au furat pre amult cica de la „stat” comdam,nad popru loa mizeirie .. NU! Poa ceva salina (sa isi tratez ebornhiile in mediu curat si sa se fortifice cu ceav activiotate fizica ! )
„Nu ne putem gândi noi că o sa câștigăm bătălia cu sistemul, dar problema e că e ca un lanț, nu trebuie să se rupă la tine.” (Vasile Dâncu[i]) Asa ca s-a rupt la .. Ponta!!
Ma (re)uit la „Spirala tăcerii”, spirala nerușinării: Institutul Român pentru Evaluare și Strategie (Critic Atac 31 mai 2012) si ce citesc ?!
În luna martie în presa scrisă și pe internet a început să circule un set de date despre așa zisa susținere publică de care se bucură proiectul Roșia Montană. Varianta cea mai frecventă în care au circulat datele era „82% dintre români sunt de acord cu demararea proiectului Roșia Montană Gold Corporation” iar sursa citată era o anchetă realizată de către Institutul Român pentru Evaluare și Strategie. (a se vedea si http://blog.activewatch.ro/rubrica-cetateanului-necenzurat/82-manipulare/)
Hm .. deci cam asa :
– in 2012 Dancu face un „sondaj” din care reiese ca „82% dintre români sunt de acord cu demararea proiectului Roșia Montană Gold Corporation”
– in 2013 Ponta revine la sentimente mai bune in ce priveste Rosia Montana Gold
– in 2013 balmajind ceva despre locuri de munca Ponta da liber la gaze de sist. Manifestatii la care protestatarii au avut pancarte si steaguri si au scandat lozinci impotriva guvernului si a exploararii si exploatarii gazelor de sist, precum „Romania, tara noasta si apa noastra, niciodata Chevron nu o sa o otraveasca”, „Victor Ponta nu uita, tara asta nu-i a ta” si „Afara, afara, cu tradatorii din tara”. Partidul Pentru Ponta in cepe sa zica ca verdele unora e mai degraba legionar ci cine nu e de acord cu sistu si aur e Partodul Anti Ponta. Si protestatrii au fots nitel cam inghiontiti de jandarmi
– 22 nov 2014 … in turul 2 Iasiul voteaza cu Iohannis!!
Ca de obicei morala e imorala …
@ Ghiță Bizonu’
Câștigă și el o pâine… Naiba te pune să-l iei în serios. 🙂
Da poa Tontelu l-a crezut
Porthos,
Articolul tau mi-a amintit de un film superb vazut in copilarie, poate iti amintesti tu numele. Zic superb desi nu-mi amintesc mai nimic, dar impresia de film foarte bun a ramas intiparita mai solid decat tot filmul, ca un miros al copilariei pe care il duci cu tine pana la batranete.
Actiunea se petrece undeva intr-un stat desertic din America. New Mexico poate … O casa izolata, desert cat vezi cu ochii, nu tu ploaie, nimic, sa mori de plictiseala, nu alta. Personajul principal e jucat de un actor celebru, dar eu nu-mi amintesc decat franturi si nu mai retin actorul. Poate Paul Newman ? Tot ce face el este sa rupa foaia din calendar (sa zicem 21 decembrie) inainte ca ziua sa se fi terminat. Urmarea e ca o intamplare total iesita din comun are loc in orele ramase pana la sfarsitul zilei, un potop sau ceva asemanator. Ai grija, tu ai rupt deja din calendar foaia cu 21 decembrie desi au mai ramas aproape 30 zile. Sa nu provoci vreun potop mai mare !
Curios ce mulţi susţinători are băşinosul ăsta ! E drept că pe măsura lui :
Nişte pupincurişti bine plătiţi care încep să se alinieze la alt fund, dar nu va dura mult până-i vom auzi răcnind : Scheise !
Suspendarea şi implicit pierderea tuturor drepturilor conferite unui fost preşedinte ar fi cea mai mică pedeapsă pe care nenorocitul ăsta o merită pentru răul făcut României în anii în care s-a ţinut doar de furturi, inclusiv a alegerilor pe care le-a câştigat, de beţii şi curvăsăreală, având nesimţirea să-şi facă din ţiitoare, candidată la cea mai înaltă funcţie în stat !
Nu-i vorbă că după aşa unul, nici măcar una ca asta nu mai reuşea să ducă în total derizoriu funcţia respectivă !
PRIMII IN EDEN
Un englez, un francez, un chinez şi un român au o dispută în legătură cu naţionalitatea lui Adam şi Eva.
Englezul:
– Au fost cu siguranţă englezi. Numai un gentlemen adevărat poate oferi jumătate din singurul măr doamnei sale!
Francezul:
– Nu, ei au fost cu siguranţă francezi – numai o franţuzoaică poate să se ofere pentru numai jumătate de măr!
Chinezul:
– Nu sunt de acord. Ei au fost cu siguranţă chinezi deoarece numai unei perechi de chinezi le stă în putere să populeze în aşa timp scurt tot Pământul!
Românul :
– Nu domnilor, greşiţi cu toţii, ei erau români: stăteau în fundul gol pe pietre, nu aveau decât un măr pe care şi pe acela trebuiau să-l împartă între ei, dar cu toate acestea credeau că sunt în rai ! 😉
l-am auzit pe Klaus vorbind nemteste, m-a impresionat, vorbeste cu un puternic accent … romanesc, exact asa cum vorbesc romanii care au invatat germana.
Ciudat!
Vezi? Asta se numește asimilare. Din cauza asta protestează popa Tokes și ne părâște pe la Înalta Poartă.
Ce nu înțeleg eu, e de ce nu ne iese de loc cu „brunețeii”. Vorbesc ăștia o română cu accent de să-ți moară puradeii.
Accent romesc sau doar un alt accent (ca dupa cate stiu exisat acdent bavarez, vienez, berlinez si dracu mai stie!)
Hai sa iti zic ceva ciudat cu accentu. Eram la Ceranuiti si aud pe unii vorbind ruseste cu acșient de moldovinesc . Incerc sa intruin vorba cu ei – eu nema rusa ei nicidecum romaneste!! Da …. acșient !!Asa o fi su cu Klaus..
A tot la Cernauti, Din cate am auzit .. autobuzul era „patru” sau „doi” indifernat de limba vorbita!! Zicea rusnacu cetari (4 in rusa) cand cumpara paine, cand mai stiou io ce da el vazjmiaea (lua) avtabus patru!!!
„Traian Basescu a cerut Guvernului o strategie prin care tranzitul gazelor naturale care vor fi exploatate in Marea Neagra sa se faca prin Transgaz”
Traian… cum? Unde naiba am mai auzit eu numele ăsta? Precis era unul din protestatarii ăia boschetari care își fac veacul în față la Guvern, cerând diverse chestii.
Mai știe cineva ceva de Iohannis? E sau nu e președinte?
Acum lăsând bancurile la o parte, parcă nu prea e de bine cu ședința CSAȚ:
„In ceea ce priveste bugetul de stat pentru primul an de razboi, valabil in perioada 2014 – 2016, o alta tema analizata in cadrul sedintei Consiliului, membrii au aprobat structura acestuia, conceput ca parte integranta in ansamblul de masuri si actiuni care se stabilesc si se realizeaza pe timp de pace pentru satisfacerea cerintelor de aparare, concomitent cu asigurarea continuitatii activitatilor economico-sociale in caz de mobilizare sau razboi.”
Care primul an de război frate? Îmi explică și mie cineva de ce război vorbesc ăștia?
Onservatoareo (si nu numai)
http://www.elefant.ro/ebooks/fictiune/literatura-contemporana/spuma-zilelor-216769.html
Cea mai buna povestire de dragoste.
Fantezista, nebuna , cuminte, trista. Un stil simplu si ciudat, o fantezie stranie, socanta si o naratiune simpla
o posibila tema de discutie: fondul de investitii a lui Juncker, e vorba de ca. 350 miliarde.
parerea mea, una din cele mai comuniste masuri luate in istoria Europei incl. Romania si Rusia comunista.
Fondul va finanta firmele care investesc cu pierderi, adica investesc, io firma intr-o autostrada in Romania, sau Spania si sper ca prin taxa de autostrada sa-mi soct banii si sa am si cirtig. Cindva vad ca am gresit socoteala, cu taxele nu-mi pot acopri cheltuielile, ce fac, ma duc la Fond si-ncep sa pling, fondu ma-ntelege si restituie cheltuielile. Genial, nu?
Ce hoţi sunt ăştia !
Adică vine un privat de ăsta şi face gratis o „privată” în România!
Şi dacă în vreo doi ani nu reuşeşte să-şi scoată din taxa de intrare la WC-ul public banii cheltuiţi, dar mai ales profitul estimat (cam 50 %!), aplică la Junker să-l despăgubească !
Din banii proştilor, donatori şi de parale, nu numai de organe ( prin introducerea cardului de sănătate ) ! Siktir !
Milostiva justiție băsistă: „Mircea Băsescu, fratele președintelui Traian Băsescu, se va putea întoarce acasă, dar nu pentru că instanţa l-a eliberat, ci pentru că magistraţii au înlocuit măsura arestului preventiv cu cel la domiciliu. Decizia a fost luată de Curtea de Apel Constanța. O măsură similară a fost luată și în privința lui Marian Căpățână, iar decizia este definitivă.”
Cum era cu „dura lex, sed lex”? Să ne înțelegem, infracțiunea lui Mircea Băsescu a fost probată și răs-probată, inclusiv cu înregistrări video și cu declarațiile complicelui Căpățână (care a devenit mai curajos pe finalul de mandat al lui Al Capone).
Deși vorbim de corupție la cel mai înalt nivel posibil (familia Președintelui), a naibii, Coana Justițica decide să fie miloasă. Ea care timp de vreo câțiva ani a tot dat sentințe, aspre, cu titlul de exemplu, în cazul FRATELUI PREȘEDINTELUI, se decide să fie miloasă și să-l lase să iasă din închisoare.
Nu mai comentez că mă apucă sila.
Dan Mihalache șeful Cancelariei lui Iohannis! Asta da surpriză plăcută.
Practic, strategia și mesajele campaniei cu care a fost bătut Victor Ponta au fost concepute de colegul lui din tinerețe (de la TSD). Dacă Mihalache nu pleca la liberali, în timpul conducerii Prostănacului…
Presupun că la ora asta tabăra băsistă face spume…
Eu unul sunt foarte dezamagit. Ponta n-a fost batut datorita mesajelor TSD-istului, ci in ciuda ineficientei campaniei gandita de TSD-ist. Cu toate astea toti consilierii, nu doar Mihalache, sunt fosti talibani usl-isti. N-am vazut nici un gest pana acum care sa dovedeasca ca ar vrea sa uneasca PDL si PNL. E posibil sa fie o nota de plata si nimic mai mult, tot asa cum e posibil sa fie un fel de Antonescu II.
@ Radu
Eu de asta m-am bucurat ca a ieșit Iohannis, deși am votat cu Ponta. Oricum a câștigat USL-ul. 🙂
„Potrivit unor surse citate de Gandul.info, Ioan Rus, ministrul Transporturilor, a afirmat in cadrul sedintei ca Ponta trebuie „dezlipit de eticheta de comunist”, afirmatie care l-a iritat pe Ion Iliescu.
„Ma faceti pe mine comunist?! Eu am facut revolutia”, i-ar fi spus Ion Iliescu lui Ioan Rus potrivit unor surse PSD. Conflictul dintre Ioan Rus si Ion Iliescu este unul „istoric”, noteaza Gandul.info” – are și Ilici dreptate. Loviturile de stat nu se fac singure. Și nici show-urile cu împușcături (și victime).
Dacă e cineva care să merite să facă un pic de pușcărie, ăsta este cu siguranță Ion Iliescu. Dacă tot a recunoscut că el a făcut „revoluția”, poate face un gest la bătrânețe și-și asumă și vina (măcar) pentru cei morți DUPĂ ocuparea Televiziunii. Ok, nu singur ci împreună cu celălalt KGB-ist, Nicolae Militaru.
S-au opus excluderii lui Geoană, Vanghelie și Șova, doar două personaje: Ioan Iliescu și Cătălin Ivan. Ghiță cere retragerea bătrânului comunist din PSD.
Hai să punem pariu cine câștigă: Ghiță sau Iliescu?
UDMR se retrage de la guvernare. Ponta a rămas la mâna lui Oprea.
M-am grăbit. PP-DD a și sărit cu propunerea de a intra la guvernare. Dacă m-ai așteptam un pic, scriam și de Blaga + Videanu.
„Nu am votat niciodată PSD și nici nu o voi face. Să fie clar de la început! Și nu pentru că PSD înseamnă comunism sau Rusia sau alte astfel de aberații pe care mă întreb cine le mai poate crede. Ci pentru că m-am regăsit întotdeauna în ideile și valorile liberale”, scrie Ana Diaconu pe Facebook.
Însă cu siguranță nu mă regăsesc în această mutație genetică numită ACL, care mai nou reprezintă dreapta autentică în România. Adică ambalăm frumos PDL-ul , îl girează PNL-ul, ne propun așa-zisa “schimbare” și tot ce a fost înainte este șters acum cu buretele. Nu pot înghiți așa ceva! Mă simt de parcă am primit un pumn în plex!
– See more at: http://www.obiectiv.info/fiica-lui-mircea-diaconu-transmite-un-mesaj-dur-pentru-klaus-iohannis_60499.html#sthash.EPJVTjby.dpuf
Video: BLACK FRIDAY – SUBUMANIZAREA POPULATIEI.
Râd ăştia de pe la noi, de vor “o ţara ca afara”, de romanii ce se înghesuie dupa oferte la tigăi.
Iată insă ce-i pe-afara:
Cineva/ceva îmi spune că tipa care se chinuie să-şi recupereze peruca ar fi o cunoscută analistă politică (I.A), plecată din România, după ce i s-a urât cu binele 😉