Am recitit mica „ceartă” cu Ghiță pe teme libertariene de zilele trecute și îmboldit și de o știre despre elvețieni auzită la Bloomberg (cred) am zis să abordez complicata problemă a „banilor”. Ca să nu fie discuții, am pus ghilimele ca să atrag atenția că există bani și „bani”. Banii adevărați sunt din aur, argint și au valoare reală. „Banii” în schimb, sunt de hârtie și au ce valoare vrea mămica lor, banca centrală care i-a pus în circulație.
Ciudat? Deloc, dacă te uiți cu atenție. Milionul de dolari sau euro de azi, mai valorează doar fracțiune (cred că o zecime) din valoarea de acum zece ani. Aparent, cine a păstrat economiile în aur s-a „îmbogățit”. De fapt cine și-a păstrat banii în euro sau dolari a sărăcit îngrozitor. Dar nu-și dă seama imediat.
Eu am realizat asta, atunci când am constatat că mica firmă unde lucrez a ajuns sponsor al băncii cu care lucrează. Acum zece ani, din contractul de câteva zeci de mii de euro putea să trăiască liniștită o întreagă echipă. Astăzi, același contract valorează mai nimic. Nici măcar salariul unui om, plus obligațiile, pentru un an. Fiind corporație, a negociat an de an cu cerbicie, păstrarea sau chiar reducerea cifrelor. Noi, Gigel srl, am mulțumit pentru bunăvoința de a lucra cu noi. Abia acum ne-am mai deșteptat, dar e foarte posibil ca banca să ne spună că ei lucrează doar cu companii de prim rang, nu cu prichindei. Vom trăi și vom vedea.
Dar să mă reîntorc la tema „banilor”. După cum probabil a observat toată lumea, există un paradox” există cantități uriașe de „bani”, fie ei dolari sau euro, tipăriți pentru a acoperi găurile lăsate de PIGS în Europa și de „pigs” (cei învățați să consume fără să producă, patronați de „sfântul” Obama) în Statele Unite. Deci „banii” au fost puși în circulație, micșorând dramatic valoarea banilor deja existenți, dar aceștia nu curg în economia reală. De ce? Din exces de reglementare. Basel „Ț”, noua biblie creată de mărețele bănci centrale, ne spune prin decret, că statele sunt mai credibile decât companiile. Și atunci dacă băncile riscă să dea bani cu împrumut companiilor, au nevoie de mai mult capital decât dacă ar da cu împrumut statelor, Grecia fiind și ea inclusă.
Ca atare, oceanul de bani tipărit, stă și băltește, iar companiile și indivizii mor de foame. Acum e momentul ca vreun domn cu Humor să descopere că este o conspirației a apusului. Și nici măcar nu ar greși prea mult. E de fapt însăși esența „capitalismului” actual, cel care pârâie și stă să crape. Trist ar fi ca din ruine să răsară din nou socialismul și comunismul și să avem din nou 50 de ani pierduți. De data asta, nu doar în Europa de Est, ci în toată lumea civilizată.
De fapt, problema e cât se poate de simplă și stă în însăși esența banilor. În rezerva fracționară. Pe firul trecut Ghiță îl cita pe „Hans-Hermann Hoppe despre impracticabilitatea unui Stat mondial şi despre eşecul democraţiilor de tip vestic”: „Pentru că acum avem două persoane, A şi C, care sunt proprietarele exclusive ale uneia şi aceleiaşi cantităţi de bani. O imposibilitate logică. Cu alte cuvinte, există doar 10 uncii de aur, dar A are titlu de proprietate pentru 10 uncii şi C are titlu pentru 9 uncii.”
Ghiță susține că de fapt banca doar „subînchiriază” banii primiți cu împrumut („chirie”) de la deponent. Așa cum se întâmplă în cazul unui apartament închiriat și apoi subînchiriat. Oare așa să fie? În cazul băncii, „banii” sunt și ai deponentului A și ai C, cel ce s-a împrumutat la bancă. Dacă banii ar fi fost reali, să zicem din aur. Ei ar fi stat ori la bancă, unde i-a depus A, ori la C, unde i-a împrumutat banca.
Poate și de asta, elvețienii au decis la sfârșit de noiembrie să facă un referendum, referitor (și) la aducerea aurului acasă, limitând libertatea băncii centrale a Elveției de tipări „bani”. „Gold initiative”, ca și celelalte două chestiuni a fost respinsă, pentru că într-o lume anormală, normalitatea e considerată a fi greșită. Practic, dacă toată lumea se comportă irațional, ar fi irațional să te comporți rațional. Trist…
Să vedem ce se va întâmpla când ne vom trezi din somnul rațiunii. Vă mai amintiți criza „subprime”? A fost doar începutul.
Update: după ce am scris articolul am văzut că Rusia răspunde la scăderea prețului petrolului (poate vi-l mai amintiți pe Soros care recomanda vânzarea rezervei SUA pentru scăderea temporară a prețului petrolului și doborârea Rusiei lui Putin), prin cumpărarea masivă de aur. Practic, contra-atacă încercând să lovească în banii de hârtie ai celor doi adversari (SUA și UE). E de văzut dacă Rusia e suficient de puternică ca să de-balanseze primele două economii ale lumii. Oare ce vor face chinezii?
Update 2: În urma discuției din seara asta cu un amic, bancher de-o viață, m-am uitat pe Bloomberg (free App pentru iPhone) la cât oferă Germania la obligațiunile pe 2 ani. – 0.0907%
Adică, dacă vrei să împrumuți Germania pe doi ani, ți se IAU bani, nu primești. Amuzant? Nu tocmai. Dimpotrivă. Ar trebui să scriu urmarea articolului „Sfârșitul banilor?”. O să-i zic „Apusul băncilor.”
@ Ghiță Bizonu’
Am zis să nu intru prea adânc în economie și filozofie, ca să nu plictisesc pe cei ce citesc ocazional blogul, dar sunt gata să dezbatem problema, dacă și tu ai chef.
@ Ghiță Bizonu’
După cum spuneam, problema este „esența” banilor. Și de fapt nu acceptarea banilor de hârtie este problema, ci IMPUNEREA lor ca monedă, prin lege. Dacă ar fi doar acceptați, nu și impuși pieței, folosirea lor ar fi limitată, dată de lipsa lor intrinsecă de valoare. Practic „banii” de hârtie sunt primul și cel mai toxic derivat al banilor reali.
Calule mananci ovaz ?!
Insa sunt N directii in ce scrii matale ..
Dintai repet si intaresc : banca in gnl imprumuta banu’ altuia. Al meu, al tau, a lu’ tata Safta , a lu’ Gogu’ care vinde la balcon la capatu blocului. Este un farusit de intermediar intre cel care are un „excedent” momentan si cel care are nevoie de un imprumut .
Apoi cica ca cum In cazul băncii, “banii” sunt și ai deponentului A și ai C, cel ce s-a împrumutat la bancă. Dacă banii ar fi fost reali, să zicem din aur. Ei ar fi stat ori la bancă, unde i-a depus A, ori la C, unde i-a împrumutat banca Ntz Dragule. Findca si in cazul acela un fleac precum 10 uncii putea fi imprumutat fizic ca aur .. O uncie troy are 31,1034768 grame. O piesa de aur de 1 lira sterlina are parca 8,4 grame de aur cu titlul de 22 k. Adica primeai cam 45 de lire (Souvereign) Suma importanta da nu chiar cine stie ce .. Asa ca este posibil sas fie primit chiar banii de aur (nu si la sume gem 1000 lire ca te indignai ca nu esti hamal!)
Oricum banii erau ai deponentului care era propretaru lor deplin avand inclusiv dreptul de abutere (abuz. Sa ii arunce la canal, sa xdea cu cioacanu in ei , sa ii faca cercei , sa ii doneze la stat samd). Nu erau ai bancii (care era tinuta sa ii dea inapoi) si cu ata mai putin ai debitorului .. Tine minte :proprietarul are dreptul de abuz (in anumite limite ,.,. ca daca insititui un drept real in folosinta unui tert nu mai poti abuza de capu’ tau!) . Cine nu are dreptul de abuz nu este propretar !!
@ Radu Humor
Mă omori cu pinguinul ăsta, care are idei puține și fixe. După logica lui, cel mai mare „Asasin Economic” e China, care a cumpărat pe nimica toată Africa și acum trece la Europa.
E vina chinezilor că africanii, ca și europenii sunt niște paraziți puturoși și iresponsabili, iar ei, chinezii muncesc pe brânci?
Și invers, Grecia a fost „asasinată” (de fapt s-au cam „sinucis” economic). Crezi că au cucerit-o?
Porthos
Şi un clown, printre giumbuşlucuri şi nebunii, poate spune pe nume unor adevăruri teribile !
Dacă spectatorii nu le înţeleg nu-i vina lui !
P.S.
Pe tine nu te consider a fi atât de limitat, ci doar un om mai puţin liber.
Dar, dacă rentează….. 😉
Acum 10 ani in Romania o leafa de 400 euroi era buna rau ..
Un apartament costa bine sub 20.000 euroi si Nubira II era masina aproape de lux iar Cielo visul „clasei medii”.
Insa a urmat intrarea in UE si alinierea la preturile UE . Adica „liberalizarea” pretului la energie. Adica pune dom’le acciza (nare!) si ia si TVA pe acciza!! (asta este culmea nebuniei .. sa platesti impozit per impozit! Adica ca cum ar fi cota fixa 16 calculata 16% * N + (16% * N)*16%!) Cu urletu’ ca la noi beznina este prea ieftina – ca pretul „normal” este de minim1$ nu 0,3-0,4$ ca la noi in 2002!! (ori e uni imbecili rau ori europenii is tare neproductivi!) Sau urlete ca de ce tigarile in Romania e atat de ieftine (>2 euroi) ca in Germnanika e de la 4 suroi in sus! De ce romanu sa plateasca mai putin ptr placerea de a se polua si a polua mediul?
Asa ca lefurile au inceput – incet si cu scarba – sa se europenizeze si ele .. si daca in 2010 o leafa de 200$ era una bunutza azi cu o leafa de 200$ nu poti plati chiria, metroul si haleala… Daca ai o casa ta mai poti sa o intinzi .. daca nu platesti prea multa la incalzire iarna!
Asa ca daca in urma cu 10 ani o echipa traia de pe urma unui contract de cateva zeci de mii si azi nu nu este vorba doar despre banci si rautatea lor (si sunt!!). Mai este vorba si de cat costa azi cladura si benzina. Ce masini au oamenii tai (Dacii 1300 harb de ocazie sau Dacia Nova ?) .. ce case au ? Ca intre timp comuna Stefanesti a devenit „oras” si e zona de „fite” (imi fac cruce si imi scuip in san.. eu am copilarit in Andronache .. la 15 minute de padure. Padurea nu chair lata si odata traversata era comuna Stefanesti. Azi zona de jmecheri cu bani si cacastaoare cu fosa si pretentii sa le gfaca „orasul” canalizare ca vidanja – ei da!- PUTE!!)
Asa ca vezi matale unele lucuri satu altfel
Na preturi la masini (n-am da sunt damblache). Pai stam cam asa.. Azi aerul conditionat este „normal” . Normal sa il ai . In anii 60-77 era normal pe Cadillac . Pe Mercedesu’ normal (adica nu S Klasse) era optional ..si COSTA! Da sa zicem ca AC este si azi optional..
Insa lupta cu poluantii a impus catalizatorul. La inceput catalizatoru insemna 1000 $. Azi nu mai stiu cat. S-a impus injectia de benzina. Plus spre 1000$ . Deci cca 2000 $ PLUS ptr modernizari impuse pe motiv de poluare. Producatorul a zis mersi legiutorului (ca din alea spre 2000 ii raman si lui 100 plus! ) si toata lumea multumita : ecologistii ca poluarea e mai mica , ailalti ca masina a castigat un plus de putere de 10-15% (injectorul)
Au castigat ceva si bancile : credite mai mari acordate ptr cumparatorii de masini si poate finantarea productiei de catalizatoare si extinderea productiei de injectii ..
Da oricum pretul final a crescut prin cresterea complexitatii, tehnicitatii si performantelor produsului final (autoturismul)…
Liderii UDMR au avertizat sâmbătă autorităţile de la Bucureşti că în aşa-zisul “Ţinut Secuiesc” ar putea reizbucni violenţe între unguri şi români, precum cele de la Târgu Mureş din 1990, dacă prefecţii nu se supun politicienilor maghiari aflaţi la putere în zonă. Deasemenea liderii Uniunii au mai afirmat că luptă pentru “recuperarea” pământurilor natale, fără a preciza dacă este vorba de Ardealul pe care îl doresc alipit Ungariei sau despre stepele asiatice de unde au venit primele triburi maghiare în Evul Mediu timpuriu. Drept răspuns la aceste ameninţări făţişe, deputatul Bogdan Diaconu, liderul Partidului România Unită, o formaţiune în curs de înregistrare, a cerut din nou interzicerea UDMR.
“Președintele UDMR a recunoscut că formațiunea sa luptă de 25 de ani pentru a ‘recupera’ pământul natal și că această bătălie va continua. Dacă ne uităm la retrocedările false pe filieră maghiară și la averile colosale adunate de liderii UDMR sau de alți interpuși politici, civici sau bisericești ai Budapestei, putem afirma că o parte din Transilvania a fost deja ‘recuperată’ de Ungaria, iar acest proces continuă cu pași repezi. Este timpul ca statul român să oprească finalizarea pierderii Transilvaniei pe mâna uneltelor Budapestei care au devenit tot mai îndrăznețe pe măsură ce autoritățile române se dovedesc incapabile să reacționeze. UDMR a declarat război statului român național unitar în scopul unui rapt teritorial asumat ca obiectiv principal. România nu mai poate tolera un asemenea inamic, conectat la directivele Ungariei care, la rândul ei, face jocurile Rusiei, și nici nu mai are voie să asiste pasiv la ‘recuperarea’ Ungariei Mari”, a afirmat deputatul prin intermediul unui comunicat de presă.
“Când o formațiune internă se declară în conflict deschis cu statul în interiorul căruia acționează, singura soluție este scoaterea acelei grupări în afara legii. Este timpul ca UDMR să fie scos definitiv din politica românească pentru că declarațiile lui Kelemen Hunor reprezintă asumarea la scenă deschisă de către UDMR a combaterii statului român în scopul raptului teritorial al Transilvaniei”, a mai spus Bogdan Diaconu.
“Partidul România Unită va depune la Parlament proiectul de lege de scoatere a UDMR în afara legii considerând că, de la acest moment înainte, nu mai poate fi vorba de acceptare a UDMR în cadrul constituțional românesc, toleranța în acest caz însemnând cedare de teritoriu românesc”, a mai precizat liderul PRU.
Referitor la ameninţările primarului UDMR Antal Arpad din Sfântu Gheorghe, Bogdan Diaconu a postat următorul mesaj pe Facebook: “UDMR ne amenință cu un conflict interetnic și cu violențe ca la Târgu Mureș în 1990. Consider că UDMR a devenit o organizație cu tendințe teroriste și nu doar că trebuie scoasă în afara legii, dar liderii ei ar trebui anchetați pentru subminarea ordinii de stat și pentru incitare la conflicte de stradă”.
Reamintim că între 19 și 21 martie 1990 a avut loc la Târgu Mureș un conflict interetnic între români și maghiari, în urma căruia au murit cinci oameni (2 români și 3 unguri), iar sute de persoane au fost rănite, unele mutilate pe viață. Deasemenea a fost incendiată și o bisercă ortodoxă iar sediile mai multor partide au fost devastate. La violențele de stradă au participat și combatanți din alte localități din Ardeal. Mai multe persoane au fost reținute și anchetate, dar faptele de omor au rămas cu ”autori necunoscuți”.
http://www.frontpress.ro/2014/12/deputat-roman-udmr-organizatie-cu-tendinte-teroriste.html
Aducerea aurului acasa ….. este o alta cestie de discutat. Poate extrem de „generoasa” ca volum daca ai datele .
Din ce „vad” eu stam cam asa.
in anii 60-70 sub imperiul spaimei ca inter-o buna/prpasta zi URSS va ataca si va ocupa Euroap de vest sau poa de frica unei „revolutii” care s-a dovedit si mai iluzorie statele din vest au depozita aurul al americani . Depozit care nu era un imprumut – de[ozit bancar- ci chiar depozit .. Adica care costa (bine de tot!) pe deponent findca in acest caz este vorba despre o „caseta” pentru care trebuie sa platesti chiria spatiului ca atare, costul spatiului (care nu este maidan ci subsol de banca adica pereti de beton gros, usi blindate totu in zona unde chirile sunt cel putin exagerate!) plus cheltuieli de gestiune (salariile bancare, plus paza „corespunzatoare”, plus sisteme de protectei plus ) . In gnl se cam stie ca pastrarea aurului in banci (adica nu „depozitul bancar”
care este de fapt un contract de imprumut care permite bancii sa „frutere banii deponentului [fRutere adica a fRuctifica de la fruct nu fara R]). Deci un venit frumusel ptr depozitar …. particular! Ma rog cica FRBNY nu ia bani ptr serviciul asta da scuze nu prea imi vine sa cred ca bancheri pot fi chiar atat de generosi !
Oricum si Londra are rol de depozitar .. sigur pe bani!
Cestia asta are si o explicvatie practica : la o adica (adica statu Krettz plateste 10 tone lu’ statu’ Degeaba se muta aurul de colo colo cu crocodilu’ )
Insa sa fim cinstiti : si in evul mediu aurarii (Golfsmith) primeau aur in depozit .. emiteau bilete si uneori emiteau ptr mai mult aur decat aveau in depozit!! Si uneori ieseau incurcaturi ..
Si de aici putem zice ca si azi depozitarul ar putea sa abuzeze de pozitia sa – adica sa emita moneda (a lui) pe baza depozitelor de aur din subsol (cam mult aur strain care nu este rezerva depozitarului deci nu ar trebui sa garanteze moneda emisa!) si/sau dea imprumuturi „garantate” de aceileasi depozite care sunt strict depozite (adica sta ca valiza la bagaje in gara! Nu ca banii de inmormantare la CEC!)
Totul se reduce la incredere!
Si nu prea stam bine cu increderea daca se cam sifoneaza ca aurul respectiv ar fi „garantie” ptr imprumuturi ..
Ori Olanda, Elevetia, ba si Germania au ales sa isi repartrieze aurul aflat in depozite straine… Asta arata ca increderea in depoziatri a scazut. Ca este justificata sau nu … nu are importanta.
Insa neplacute sunt alegatiile ca desi BU(ndes)BA</b(nk) s-a straduit nemteste a reusit sa repatrieze numa 5 tone din 300 dorite. Mai ciudat este zvonul ca cele 6 tone nu erau in lingouri BUBA. Intre timp oficalitatile germane s-au razgandit si zic ca cum aurul german sta bine la NY…Insa chiar aceasta razgandire poate sa sporeasca neincrederea…
Mai rau sunt zvonuri ca rezervele de la Fort Knox nu prea mai sunt rezerve! Ci doar niste falsuri .. tungsten aurit ! Personal am niste retineri sa crez asa ceva INSA nu este mai putin adevarat ca prin 2002 ma miram ce a apucat pe Fedral Reserve sa vanda aur … (dolaru era in pozitie buna, economia era pe val, deficitu "normal" si pretul aurului scazut. Adica nu avea nici un rost sa vinzi aur .. era mia degraba momnetul sa cumperi daca aveai excedent) Ma rog s-a sustinut ca FR aveau nevoie de numerar (ptr ce?!)
Se prea poate ca si zvonistica despre achizitiile chineze de aur (unii zic ca azi China ar avea "numai" 10.000 tone poa 11.000!) sa fie de vina
As mai zice ca extinderea cultului galitian si o anume obsesie paseista ptr aur este de natura sa creeze presiuni politice ptr repatrierea aurului. Findca tit teoria si politica a facut ca aurul sa fie considerat, impotriva oricarei evidente, o "relicvă barbară" cateva decenii …
Si azi , dupa un "varf" al aurului ceva de speriat aurul revine in forta :
„Aurul este monedă, chiar una de primă importanţă. Nicio monedă fiduciară, inclusiv dolarul, nu se poate ridica la nivelul său”, a precizat fostul preşedinte al Federal Reserve, Greenspan, în cadrul unei conferinţe organizate de Council on Foreign Relations. http://www.bursa.ro/bancile-nationale-din-europa-repatriaza-aurul-cand-va-anunta-banca-nationala-ca-aurul-romaniei-a-…&s=print&sr=articol&id_articol=254624.html
Eu as zice ca aurul este MONEDA (articulat) prin excelenta ..
Decat sa plangem noi de grija aurului americanilor si vest-europenilor sa constatam mai bine ca Rusia a intrat intr-o buda de-aia romaneasca in mijlocul curtii, a cazut in gaura, si se pare ca da si inghetul:
http://www.economist.com/blogs/buttonwood/2014/12/market-turmoil
http://www.economist.com/blogs/graphicdetail/2014/12/daily-chart-5
The Economist are doua articole azi despre Rusia, front-page, intitulate: Russia’s Black Friday si Russia crushed.
O imagine care vorbeste de la sine, nu mai e nevoie sa adaug nimic:

Sunt curios daca pot sa adaug imagini pe blog.
Mda, nu pot. Porthos, o adaugi tu ?
http://www.economist.com/blogs/graphicdetail/2014/12/daily-chart-5
Imaginea de la inceputul articolului.
@ Radu
Mie îmi afișează imaginea. De ce zici că nu poți să adaugi imagini?
Referitor la ce spui la Rusia: aurul și petrolul sunt cele două arme folosite de Rusia (pentru a se apăra) și respectiv de SUA pentru a ataca economia Rusiei.
E un pic amuzant că de data asta Rusia folosește rețeta corectă, refugiindu-se către banii reali (aurul), iar SUA cam face giumbușlucuri cu prețul petrolului. Încearcă să-ți imaginezi cât pierd Statele Unite și aliații lor producători de petrol (ex. saudiții).
Ilie Serbanescu : Romania, distrusa in zece ani
Ilie Serbanescu:
“Occidentul a preluat România în NATO şi UE şi, în numai zece ani, cu o viteză inimaginabilă la scară istorică, a terminat-o!”
În condiţiile realităţilor încurcate din zilele noastre, cine şi de cine protejează este foarte greu de stabilit. Pentru ţările slabe, de la periferii sau de la întretăierea puterilor, nici nu ştii care administraţie străină este mai rea: aceea eficientă sau aceea mai puţin eficientă? Actualmente, când tensiunile geopolitice s-au întărâtat atât de aprig după anexarea Crimeei de către Rusia, este extrem de interesant şi de relevant să se ia aminte la câteva experienţe din istorie.
Administraţia rusă a fost una slabă şi ineficientă, deşi Rusia a fost puternică şi victorioasă. A cucerit teritorii, a avut sfere de influenţă şi control extinse. Pe unde a fost a cheltuit însă resurse uriaşe. A adus cum se spune bani de acasă pentru a-şi menţine controlul şi influenţa! Vietnam, Etiopia, Angola, Cuba, Afganistan sunt afaceri politice şi militare de putere şi prestigiu, dar afaceri financiare eşec. Nici în Europa de Est, Rusia n-a realizat vreo afacere din punct de vedere economic. A furnizat materii prime pe care le putea plasa oriunde în lume primind la schimb din Europa de Est mărfuri care calitativ nu puteau fi plasate în Occident.
Controlul rusesc în Europa de Est n-a distrus economia locală, i-a întârziat dezvoltarea sau poate n-a racordat-o la progresul tehnologic, dar n-a desfiinţat-o. La antipozi, s-au situat influenţa şi controlul britanic sau oladez. Imperiul britanic n-a adus bani de acasă, ci a dus bani acasă! A trăit pe seama teritoriilor cucerite, le-a extras seva sistematic şi masiv. Chiar şi după ce le-a eliberat politic! Occidentul întreg trăieşte şi acum pe seama fostelor dar şi actualelor colonii devenite periferii de sine stătătoare cu numele. Este, în ansamblu, produsul unei administraţii eficiente! Uitaţi-vă la România! Până spre anul 2000 nici n-a existat pentru Occident. Nu o considera în sfera sa de influenţă.
În contextul slăbiciunilor Rusiei din aceea perioadă, Occidentul a schimbat foaia. A preluat România în NATO şi UE şi, în numai zece ani, cu o viteză inimaginabilă la scară istorică, a terminat-o! I-a luat sub control resursele naturale, distribuţiile de energie, băncile, pădurile, pământurile, industriile care îi erau de folos (pe restul dându-le la fier vechi), retailul, întregul rulaj al banului. N-a mai rămas nimic important (strategic cum se spune) în mâna românilor! Din punctul de vedere al controlului economic, românii au ajuns străini în propria ţară: un exemplu, pentru cărţile de istorie, de cucerire cu eficienţă de către străini a unui teritoriu, chiar dacă încă numit ţară!
Dacă Rusia – a cărei ameninţare este abil întreţinută de occidentali, în timp ce colaborează copios cu aceasta – ar încerca să treacă la cârma economiei din România, ar trebui să plătească sub formă de compensaţii investitorilor occidentali poate cât nici nu face, căci aceştia, pe ce au dat vreo 10 miliarde euro, îi vor cere vreo 100 miliarde euro. Aşa că, în privinţa unor asemenea scenarii, mai uşor cu pianul pe scări! România nu este Crimeea! Pentru că a trecut mai întâi pe la occidentali, care i-au luat tot caimacul.
@ Radu Humor
Ilie Șerbănescu e un papagal expirat. De ce trebuie să citim (de comentat nici nu poate fi vorba) tâmpeniile debitate de individ?
Ca să-ți amintesc un pic, Banca Agricolă a fost falimentată de conducerea (politică) românească, care a cumpărat un milion de tâmpenii (ex: sistem de comunicații prin satelit) și a uitat să facă business.
Eu am început să lucrez cu ei în perioada în care BNR a trimis o echipă care să o scape de faliment și care a reușit să o pună cât de cât pe linia de plutire, suficient cât să poată convinge grupul Raiffesen să o preia și să o transforme în ceea ce este astăzi. Una din cele mai puternice bănci ROMÂNEȘTI cu capital străin. Am văzut de foarte aproape fiecare pas pe care l-a făcut banca asta și sunt impresionat.
Și BCR și BRD sunt tot bănci ROMÂNEȘTI cu capital străin.
Doar CEC-ul a rămas de stat și e o glumă proastă. Iar Transilvania, bancă ROMÂNEASCĂ cu capital privat tocmai preia Volksbank-ul, bancă tot ROMÂNEASCĂ cu capital austriac, care ajunsese să trăiască din banii contribuabililor austrieci.
Presupun că aici Ilie Șerbănescu și alți papagali ca el vor sări să spună „Trădare! De ce românii îi salvează pe austrieci de faliment?”.
Iar răspunsul este „De aia! Că e bancă privată și poate să facă ce vrea ea cu banii ei”. Cel mult, BNR poate interveni, dacă crede că ar fi în pericol să scufunde împreună cu Volksbank. Însă nu cred că o va face.
Ştii bancul ăla cu soţia care vine acasă pe la 4 dimineaţă şi întrebată de soţ unde a stat până atunci, îi răspunde în silă :
– La f..tut ! 😳
Poftim, zice soţul, ce-o întreb eu şi ce-mi răspunde ea ! 😆
Aşa şi tu !
În tot articolul lui Ilie Şerbănescu este vorba de bănci doar într-un singur loc :
” I-a luat sub control resursele naturale, distribuţiile de energie, băncile, pădurile, pământurile, industriile care îi erau de folos (pe restul dându-le la fier vechi), retailul, întregul rulaj al banului.”
Acuma eu înţeleg că asemeni elevului prins cu lecţia neînvăţată te-ai apucat să turui în neştire despre ceva ce cunoşti prea bine ( sau doar ţi se pare ? 😉 ), ba mai mult să-l faci papagal pe unul dintre puţinii analişti politici şi economici de la noi, doar pentru faptul că omul le spune direct ( pe româneşte !) lucrurilor pe nume !
Ba, mai mult, se pare că ai mai multe cunoştinţe în domeniul avicol ( la ăştia li se mai spune şi „găinari 😉 ), decât în cel economic şi financiar, deoarece înainte de a-l face „papagal” pe Ilie Şerbănescu, l-ai făcut „pinguin” pe unul ca John Perkins ! 🙄
P.S.
M-ar interesa ce părere ai şi de restul problemelor dezbătute în articol, sau le consideri din start – „bilete de papagal ” ?!
@ Radu Humor
Omul bate câmpii cu grație: “Occidentul a preluat România în NATO şi UE şi, în numai zece ani, cu o viteză inimaginabilă la scară istorică, a terminat-o!”.
Nu ne-a „preluat” nimeni. Ne-am rugat noi de ei să ne primească. Avantajele apartenenței la NATO și UE sunt evidente pentru orice om de bun simț. Sunt și dezavantaje, dar sunt incomparabil mai mici.
Aburel Șerbănescu pare încă rătăcit în ceața anilor ’90.
Înverşunarea cu care este atacat Raed Arafat ( de-ar merge toate-n ţara asta, măcar pe un sfert cât SMURD-ul ! ), lasă loc mai multor interpretări !
Până la urmă au murit patru oameni nevinovaţi ( Dumnezeu să-i ierte!), dar a căror meserie era, să nu uităm – riscul !
Care presupune şi astfel de finaluri tragice !
Hai să ne gândim câţi români au murit pe câmpurile de luptă străine apărând cauze ce mai toate s-au dovedit mai mult sau mai puţin inutile, cel puţin din dpdv al interesului naţional !
Sau, mai aproape de noi, la câte victime sfârşesc pe drumurile României şi pentru care nimeni, niciodată nu a fost tras la răspundere!
Mă gândesc la toţi cei responsabili de starea deplorabilă a şoselelor, de lipsa lor de semnalizare corespunzătoare, sau de alte multe neajunsuri şi delăsări cum ar fi dezăpezirile şi reţelele protectoare pe timp de iarnă !
Dacă ne mai amintim şi de victimile sistemului sanitar, aflat în colaps datorită lipsei de personal medical, de medicamente, dar mai ales a lipsei de management competent, aspecte care par să nu intereseze pe nimeni din cei aflaţi la conducerea Statului, tam-tam-ul făcut în urma acestui regretabil, dar totuşi nu atât de neaşteptat eveniment tragic, al cărui scop final pare a fi capul lui Moţoc-Arafat, aduce prea mult a vendetă politică orchestrată de aceleaşi minţi diabolice care au instrumentat şi voturile diasporei la ultimile alegeri prezidenţiale.
Am spus la ultimele, dar nu şi la singurele alegeri de acest fel, deoarece şi în 2004 şi în 2009, dar şi în 2012 s-au folosit metode cel puţin la fel de neortodoxe ( catolicii, musulmanii şi ceilalţi nu trebuie să se gândească la religii, ci la practici 😉 )
@ Radu Humor
Raed Arafat menține cu japca un monopol de stat. Ca atare, ori de câte ori se va întâmpla câte o mizerie cum a fost aceasta, el e de o sută de ori mai vinovat, pentru că nu ai cum să verifici dacă altcineva ar fi fost mai bun decât SMURD-ul lui.
Cât timp blochezi piața liberă și mănânci bani publici, asigură-te că monopolul tău merge ceas. Altfel e răspunderea ta morală pentru moartea oamenilor acelora.
Care monopol?
Nu de lata dar daca ma iau dupa filme in cazueri din astea tot autoritaile actioneaza si in Amerlocia .. Ca d’aia este autoritati!
@ Ghiță Bizonu’
Păi nu ai spus tu? Monopolul „autorităților”. Însă în unele locuri chiar și pompierii sunt „privați”. Mai zic o dată povestea cu aia de nu-și plăteau contribuția, iar pompierii au venit și au asistat la incendiu având grijă să nu ia foc casele celor ce plătiseră? 🙂
CAZ REAL LA URGENTA !!!
Din ciclul realitatea depaseste ORICE IMAGINATIE (Bucuresti)!
Caz medical la Floreasca, petrecut recent : niste tipi au facut un chef intr-o casa undeva pe Primaverii (o casa din aia veche, cu scara interioara, rotunda).
La ora 11 noaptea au ramas fara bere si au zis ca pleaca sa mai cumpere.
Dar erau putin turtiti si s-au hotarat ca unul din ei, sa coboare cele 4 etaje cu SCHIURILE !
S-a echipat si a coborat….
La etajul 2, era o baba de 84 ani care ducea gunoiul. Asta a dat peste ea si naspa, accident, vine salvarea, o duc la Floreasca cu fractura de bazin. Se trezesc astia din betie, si merg la Floreasca sa vada despre ce este vorba.
La spital baba nu mai era (patul gol, proaspat aranjat). Astia, cica, au inghetat ca a murit, si se duc la medicul de garda sa vada ce este.
De acolo afla ca baba era transferata la spitalul 9 (la psihiatrie) pentru consult, pentru ca toata noaptea, baba insistase ca o lovise un SCHIOR pe casa scarii ….
În urma discuției din seara asta cu un amic, bancher de-o viață, m-am uitat pe Bloomberg (free App pentru iPhone) la cât oferă Germania la obligațiunile pe 2 ani. – 0.0907%
Adică, dacă vrei să împrumuți Germania pe doi ani, ți se IAU bani, nu primești. Amuzant? Nu tocmai. Dimpotrivă. Ar trebui să scriu urmarea articolului „Sfârșitul banilor?”. O să-i zic „Apusul băncilor.”