Astăzi au fost trei evenimente remarcabile:
A. Judecatoarea Camelia Bogdan, exclusa din magistratura printr-o decizie a CSM – știre HotNews
Judecatoarea Camelia Bogdan, cunoscuta pentru faptul ca l-a condamnat la 10 ani de inchisoare cu executare pe Dan Voiculescu in dosarul ICA, a fost exclusa din magistratura printr-o decizie a Consiliului Superior al Magistraturii.
Îmi amintesc cu un oarecare amuzament de interpelarea unui amic: „Tot cu de-astea te ocupi, Porthos?”, ca și cum aș fi un diversionist și un dezinformator. Amicul chiar a ținut să mă întrebe dacă nu cumva am postat articolul meu (el l-a numit „flamboiant”), ca drept la replică la articolul lui (preluare după HotNews): „In apararea reputatiei judecatoarei Camelia Bogdan” de Dan Tapalaga.
C. Moțiunea de cenzură a Guvernului a fost respinsă – dar cred că nu și-a imaginat nimeni că vreo astfel de inițiativă ar avea vreo șansă. Noii Securități (DNA) îi rămâne o singură soluție să îl pună sub acuzare pe Grindeanu, permițându-i lui Johannis să-l demită.
Însă Călin Popescu-Tăriceanu în calitate de Președinte al Senatului a sesizat astăzi Curtea Constituțională referitor existența unui conflict de natură constituțională în cazul anchetei DNA referitoare adoptarea OUG 13. Practic dacă CCR constată neconstituționalitatea anchetei, DNA riscă desființarea. Iar dacă Iohannis îl demite pe Grindeanu pe baza anchetei (prezumat neconstituționale) a DNA, riscă suspendarea.
O să fie interesant.
@ d’Artagnan
M-ai trecut în moderare la Han? Ești ireal… Am trecut pe acolo din politețe și ca urmare a faptului că ai postat aici link-ul către articolul tău.
Mereu ai avut probleme cu politețea…cum dracu crezi că aș face VREODATĂ așa ceva cu tine?!
De ce vor să o dea afară din magistratură pe Camelia Bogdan
de Sabina Fati
De aproape doi ani, de când Dan Voiculescu a fost condamnat de un complet al Înaltei Curți din care făcea parte și Camelia Bogdan, tânăra judecătoare a început să fie hărțuită și marginalizată. Eforturile coordonate ale celor care au avut de-a face cu ea au dus la formarea unei adevărate coaliții împotriva Cameliei Bogdan.
Împreună cu judecătorul Alexandru Mihalcea, care ulterior a devenit mai puțin vizibil, cei doi l-au condamnat și pe Marian Iancu de la RAFO: au preluat cererea parchetului de 12 ani de închisoare și i-au confiscat omului de afaceri sumele transferate în Monaco, Elveția, Marea Britanie și SUA, pentru recuperarea prejudiciului de 35 de milioane de dolari. Ulterior, Bogdan este scoasă din dosarul lui Tender, unde a cerut, ca și în celelalte cazuri, recuperarea prejudiciului.
Camelia Bogdan, specialistă în proceduri de confiscare extinsă, a devenit dușmanul numărul 1 al inculpaților bogați, al asociațiilor de magistrați și al jurnaliștilor din trustul fondat de Voiculescu, mai cu seamă că în dosarul acestuia a dispus și recuperarea unui prejudiciu de 60 milioane euro.
Nu putea rămâne nepedepsită pentru isprăvile ei, așa că din august 2014 încoace, de când a pronunțat pedeapsa împotriva fondatorului trusturilor Antenelor, colegii și inamicii ei au căutat modalități prin care să o facă să se retragă din magistratură, să se mute la Bruxelles sau să plece în învățământ cu tot cu cele două doctorate ale ei și cu discursurile despre confiscarea bunurilor dobândite ilegal, care păreau să o facă să le vorbească de sus.
Fiindcă Bogdan nu a înțeles mesajul, împotriva ei s-a pornit o întreagă mașinărie: inițial, Curtea de Apel București a decis să o mute de la Secția Penală la cea de Contencios Administrativ, pe motiv că acolo ar fi un deficit de judecători; acum, însă, Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) a hotărât excluderea ei din magistratură, în urma sesizării Grupului de Investigații Politice condus de Mugur Ciuvică. Acesta a acuzat-o pe Camelia Bogdan că în timpul procesului lui Dan Voiculescu „a petrecut un sejur de două săptămâni la Poiana Brașov în cadrul unui program finanțat de Ministerul Agriculturii, parte vătămată în dosar“ și că judecătoarea a primit 10.000 de lei de la minister.
De fapt, Camelia Bogdan nu a fost într-un sejur plătit de Ministerul Agriculturii, ci a fost lector în cadrul unui proiect al Uniunii Europene privind „Aplicarea viitoarei politici agricole comune. Prevenirea fraudei și a corupției în vederea protejării intereselor financiare ale Uniunii Europene“.
Decizia excluderii din magistratură nu e definitivă, dar face parte dintr-un proces lung și bine pus la punct de compromitere a Cameliei Bogdan, pentru curajul de a se fi luat la trântă cu cei mai bogați afaceriști autohtoni, care au avut mereu în spatele lor susținerea sistemului.
Tot Tolontan acum un an: „VIAȚA ȘI TIMPURILE JUDECĂTORULUI CAMELIA BOGDAN – De ce tace magistratul care a fost plătit în timpul dosarului ICA dintr-un program în care autoritatea contractantă a fost Ministerul Agriculturii, parte în proces?”
Tolontan: „TEMA VITALĂ UNDE DRAGNEA ARE DREPTATE: PRESĂ FĂRĂ ACOPERIȚII SRI, SIE ȘI AI CELORLALTE SERVICII SECRETE! Câtă vreme SRI are agenți în ONG-uri și în presă, nici măcar Eduard Hellvig nu poate ști dacă nu a dezinformat Parlamentul și pe contribuabili”
Printre multe alte lucruri interesante:
Cred că zilele ca jurnaliști ale lui Cristian Pantazi, Dan Tapalagă, Madalin Bot și altora ca ei sunt numărate. Probabil după modelul „colonelului” Turcescu se vor auto-detona, după care vor intra în politică.
am doua lucruri pe care nu le pot înțelege:
1. Presupunând ca cei din csm sunt de partea PSD si de aceea au mătrășit-o pe Camelia Bogdan, ea fiind nevinovata ca un prunc, de ce CSM a mai depus contestație la cc împotriva oug si de ce a facut atat de multa gălăgie împotriva acestei ordonanțe? De ce a dat aviz negativ?
2. De ce oamenii se încăpățânează sa citească doar autorii/ articolele care le validează opiniile, rămânând complet opaci la opinii care le invalideaza pe ale lor, chiar daca au logica?Sa fie asta modul de satisfacere a unui ego nesatisfăcut altfel?
@ Observator
1. Nu cred că CSM este partea PSD-ului. Pur și simplu cazul Cameliei Bogdan este foarte greu de „interpretat”. În plus Camelia Bogdan s-a purtat stupid cu CSM-ul și anul trecut (poate îți amintești).
În opinia mea excluderea Cameliei Bogdan nu are legătură cu contestarea OUG 13. Însă nu știu de ce au dat aviz negativ.
2. Te referi la mine sau la d’Artagnan? Fiecare citim ce postează celălalt. Pot vorbi despre mine – eu citesc ce postează el și mi-ar plăcea să cred că și el face la fel.
În particular, în cazul luptei cu corupția, perspectivele sunt diferite pentru că avem sisteme de referință diferite.
Ma refer la oamenii care se încăpățânează sa citească doar presa care le validează concluziile. E o chestiune generala, o observ si la tinerii din piața, dar si la abonatii Antena 3.
@ Observator
Nu înțeleg. Te referi la mine în cazul ăsta? Cred că nu e chiar adevărat.
Tolontan a fost inițial de părere că în cazul Voiculescu a fost infracțiune. Nu pentru că a studiat ce s-a întâmplat, ci doar pentru că a fost condamnat pe rând de mai multe instanțe. Ca orice om care are încredere în justiție, pentru el e suficient.
De asta excluderea Cameliei Bogdan, i-a cam dat peste cap sistemul de referință.
PS: eu nu sunt fan al lui Tolontan.
Porthos, cei patru evanghelisti sunt trei: Luca si Matei. Pana una-alta numai respingerea motiunii de cenzura e definitiva. Excluderea Cameliei Bogdan va fi judecata la ICCJ si orice se poate intampla, iar CC trebuie inca sa raspunda sesizarii Avocatului Poporului. Sesizarile CSM si ale Presedentiei au fost mai degraba „pe forma”, fondul de-abia de-acum urmeaza. Cum ar fi motivatia „urgentei” din OUG. Iti amintesc ca CC la momentul apogeul erei Basescu a respins OUG care stabilea scaderea pensiilor si salariilor tocmai pe motivul lipsei „urgentei”. Nu am mai cautat pe Internet sa verific daca imi amintesc bine, poate ma insel, ultima fraza e posibil sa fie falsa.
@ Radu
De acord cu tine. Însă deocamdată excluderea din magistratură s-a întâmplat. Camelia Bogdan trebuie să conteste măsura și ÎCCJ să accepte contestația. Oricum, să așteptăm și să vedem ce se va întâmpla.
Si eu sunt curios să văd ce se va întâmpla mâine la CCR. Nu am citit contestația Avocatului Poporului așa că nu știu ce contestă. Doar urgența?
Si acum dupa ce s-a terminat si cu motiunea de cenzura (absolut justificata dupa parerea mea, oricare ar fi fost opozitia rolul ei e sa depuna motiune de cenzura cand guvernul o da in bara) urmatoarea miscare ar fi sa-l schimbe pe Iordache. Daca ne prinde weekendul cu talibanul asta in functie atunci Grindeanu merita inca o portie de 600 000 manifestanti. Si daca pune unul cu probleme cu justitia in loc tot rau va fi ! Ideal ar fi unul care nu s-a pronuntat public in favoarea OUG 13, si daca s-ar putea, unul neiregimentat in PSD.
Mi-ar fi plăcut să-l fi schimbat deja pe Iordache. Îmi e teamă că dacă CCR respinge și contestația Avocatului Poporului, Dragnea și Iordache se vor obrăznici din nou. Din păcate Grindeanu rămâne prim ministru, cât timp nu se războiește cu Dragnea.
Mie îmi e teamă de altceva. Că DNA va face vreo mutare tâmpită, cum ar fi punerea sub acuzare a lui Grindeanu.
@ Radu
Mi-ar plăcea foarte tare ca lupta anti-corupție să continue. Însă metodele DNA+SRI nu au fost ortodoxe.
Încă nu înțeleg dacă OUG-ul lui Prună privitor la interceptări e Ok sau nu. Să ne amintim că a venit după o dispută cruntă pe tema drepturilor constituționale: „Ordonanţa interceptărilor a fost aprobată. R. Prună: SRI poate să facă acte de cercetare penală în condiţii speciale, în cazuri de trădare, spionaj, terorism”
Ce zice Luju:
Ce părere aveți de ce spune Alina Bica? Mi se pare ireal ce zice despre ALTE abuzuri ale Cameliei Bogdan. Nu prea înțeleg de ce DNA(+SRI) a încercat să o execute. Mare tâmpenie…
Bai, relaxati-va, ce dracu? Chill si pregatiti-va de iesirea Romaniei din UE, sub bagheta lui Tariceanu si Dragnea.
10… 9…
@ mac gregor
Gata? Cei doi „penali” ne scot din Europa? Sau ne dau afară Europa pentru că suntem conduși de niște penali pușcăriabili?
Să ne amintim de ce sunt penali? Tăriceanu e acuzat că a mințit că îl cunoaște pe un evreu, iar Dragnea a fost CONDAMNAT pentru… nu mai știu ce. A furat ceva la referendumum pentru demiterea lui Băsescu.
Iar acum e „recidivist”. A făcut trafic de influență și e complice la abuz în serviciu. Nevasta lui a angajat un PSD-ist. E foarte, foarte grav. Unde am ajunge dacă toate nevestele președinților de partid ar angaja câte un mebru al partidului?
Cred că realizezi și tu cât de penibile sunt acuzațiile DNA-ului.
Și acum să câutăm motivele REALE ale agitației. Ca de de obicei trebuie să ne uităm unde se dau bani mulți, fără licitație. La contractele de înarmare. 2% din PIB înseamnă 4 miliarde euro. Acesta e bugetul apărării propus de guvernul Grindeanu.
Hai să ne uităm un pic la știrile din domeniu:
1. Contract major in industria de aparare: Dacian Ciolos a anuntat ca Romania va produce transportoare blindate pentru Armata printr-un parteneriat cu compania germana RheinMetall – 17 noiembrie 2016
Vezi suma pe undeva? Detaliile? Astfel de contracte trebuie să aibă offset de 100%. Altfel spus Germania trebuie să semneze NOI importuri de bunuri PRODUSE în România de aceeași valoare.
Iar contractul trebuie aprobat de… PARLAMENT. Jos penalii!
2. Romania a cumparat armament antitanc de 110 milioane de euro de la un consortiu germano-israelian
Pe 11 ianuarie Romtehnica a anuntat ca a semnat doua contracte in valoare de 92,7 milioane de euro, respectiv 17,9 milioane de euro, pentru armament antitanc germano-israelian. Contractele au fost atribuite in ajunul Craciunului catre firma EuroSpike GmbH, iar anuntul semnarii contractelor a venit la cateva zile dupa ce premierul Dacian Ciolos a efectuat o vizita in Germania.
Ai citit ceva de vreo licitație publică?
Observi că am folosit doar surse ale Trustului de Presă SRI. Nu Antena 3, nu Ghiță Tv sau alți dușmani ai poporului.
Nu mai caut pentru că mi s-a făcut scârbă.
Tinerii (i)maturi ai Romaniei sau din lac in put
Au trecut 27 de ani de la Marea Ce-o Fi Fost din dec 1989 si Marea Mitingeala Golanita a anului 1990.
27 de ani in care cei care erau prea tineri in 89 au crescut si au fost ieducati in spirit „european”, „provest”, „democratic” obligatoriu „anticomunist”. Sa zic asa acum ei, cei crescuti „dupa” , sunt generatia matura aia pe care ar trebui sa se sprijine Tara.. Sa nu mai zic ca formal is cea mai scolita generatie din istoria Romaniei (azi termina facultatile mai multi decat erau electriceni in 1960), multi cu studii in Strainezia ..
Ei si ?!
Au interat in politica … dar oare draguta (ca e draguta) Alina Gorghiu sau supla Raluca Turcan sunt la nivelul „fosilei comuniste” Norica Nicolai? Nicolai este categorie grea nu numai pe cantar ..
La fel si altii ….
Si au niste idei …. nitse idei! tanarul Paleologu ca si Baconski desi scoliti la Paris se pare cas nu au afllat ca Elysee era in caobitare cu Matignon. Bun asa!
Sau junii „caltfle” de la Salvati Romania … de politicieni. Au intrat in politica INSA ce dracu o fi fots in develele lor? „Sustinem Ciolos” e pare ca a fost unicu lor progam politic. Aveau , poate mai au, o odee „creata” rau : partidu sta in parlamnet si gibvernu .. nu prea intege cine il numeste insa dupa ei Parlamntu nu ar trebui sa se bage.
Nu mai zic ca vocalaul Nicusor intrebat ce si cum cfu „protestu s-a arata complte pafararist si nu prea vocal. Ca sa nu mai zic ca se pare ca a facut campanie electorala cu banii donati de boschtetari. Un latfle de a face politica da?
Si Mihai Gotiu soilind nitelush . Bun, inteleg ca , de multe ori risti sa adormi can este virva de tehnicalitati finaciar-contabule, insa in momnetu ala era discutat BUGETUL!!
Da Gotiu dormnea somnul celor drepti. Nu nu zic de la loc cu verdeata ci ca unom cu constinta impacata care cand s-a culcat a avut satisfcatia unei zile rodnice .. (si nici nu a luat o cina prea .. porcoasa)
Insa am avzut la A3 culmea.. Unu din proestatrii din piata , nu ii retinnumele. June matur- 35-40 ani – studii inalte , politicos, calm, sigir pe sine . Ce mai tabloul perfect al tanarului intelectual constient … Deci prtestatru nost zicea ca „in late tari” legea e altfle ,ca legea noastra e cam proasta, ca.. ca totusui nu stie el nefiind asbolvent de drept Atunci de unde dna ma-sa se da expert in drept comparat ca cand el insusi recunoaste ca nu are comteneta ?
Dar asta nu este tit.. el a iesit sa protetseze ca sa „apere un drept fundamental” . Si cand zicea enormitatea asta („drept fundamental”) avea o privire senina precum copilul Joianei inainte sa fie intarcat.. Avea seriozitatea copiilor care spun lucruri traznite si o expresie nitel prea juna .. „imberba”.
@ Ghiță Bizonu’
Din păcate ai dreptate. Toți cei cu care am discutat și au protestat în Piața Victoriei, habar nu aveau despre ce este vorba în OUG 13. La început o țineau cu „Dragnea vrea să scape de pușcărie”. Când s-au lămurit că nu e vorba de asta au trecut la „au dat-o noaptea ca hoții. Copii drăguți.
Partea bună este că au dovedit că dacă oamenii sunt hotărâți, guvernul poate să dea înapoi. Cu condiția ca cel care conduce să fie un om rezonabil, nu un babuin capsoman ca Băsescu.
Apropo de DNA și eliminarea corupției, aș ierta-o pe Codruța de toate nemerniciile făcute, dacă-l bagă pe Băse la pușcărie. Adică să-l trimită în judecată cu un dosar construit cinstit. Trebuie să mai existe vreun procuror cinstit și profesionist la DNA.
e … daca prima data cand au iesit .. atunci spontan-organizat (adica muoti spontani dar si ala Nicusor ) erau luati cu „ba cetanene ce cauti ba pe carosabil? Ia da bolentinu su pregatste N lei” (margand la maximul amenzii) si care faeca sscadal sa fi fots trata cum Cilos i-a trata pe basarabeni .. iar vitelul ala batran de Nicusor (ca ar trebui sa fie bou deja da daca te uiti la muta lui inca e vitel) sa alege dispwerat ca s-ar putea sa fie decazut din dreptu parental (nuam asa sa ii dea nevata cu tigaia in cap) …
Ca daca lasi sa se pteeaca [prea multe manfisetatii …
Bre !
Dintai si dintai – Camelia Bogdan a calcat pe bec. Cf reglementarilor ea ca judecator nu avea vrie sa faca un seminar (adica sa fie platita) nici la caminul cultural din comuna Fundu Vaii sau la parohia Andronache (Bucresti sector 2 cam langa calea ferata) Ca nu e voie decta la universiati sau… volintir (cerc la scoala unde invata copii sau netotii tai „cum sa fentam legea cu legea pre lege calcand”) . Asta in mod oficial.
Neoficial? Ma rog sunt inca sechele ale „comunismului”. La Mafioti italieni daca faci un „serviciu” unei pezza di novanta sau asa ceva .. ai un amic sau oricum ala iti este dator. In sistemul „comunist” creat de Stalin .. daca devii prea „util” te lichideaza sau altceva (exact ca in povestile alea in care constrctiorul este ucis ca sa se pastreze secretul) Sper ca stiti ca sub Stalin CEKA-OGPU-NKVD a ucis mult mai multi bosevici decat Ohrana sub Nicolae I …
Blonda s-a dovedit (prea) „utila”. Eventual si prea strangatoare. Prea scumpa. E nevoie de oamnei devotatioa careo fac pe gratis (adica numa leafa) .Hai pa!!
Lupta anticoruotie.. Hai ma lasati?
Sa luam ca un par d’egzamplu didactic … sucarul de acum cu Dragnea.
Dragnea care cica avea bevoie de ordonnata ca sa scape de un dosar in care este acuzat de un abzu de cca 106 mii lei – leafa a 2 functionare care erau platite de la adtia locala desi lucraula PSD teleorman.
Hai ma lasi?
Adica lui Liviu care din 1996 Marele Stab de Teleorman , ala cu vila siposcona si teeren de tenis intinse pe 7000 mp (0,7 hectare) si care cica este Marele Corupt , acestui Liviu numa atat ii reproseaza DNA ?
Pai sa il facem Presedinte! Altu mai cinstit nu gasim!! DNA ne garnteaza ca numa 106 mii lei si aia nu pentru buzunarul sau!!
Ma rog mai ramane mirarea de unde vila, psicina, masina, amanta cu 30 de ani mai tanara mai ales ca da banii pe tigari! Poate il intretin femeile…
Ba voi sunteti cucoane serioase? Asta este lupta anticoruptie?! „A promit mita! 2 tigari de la Bizonu’!” Mda si in alea 2 tigari este si explicatia ca are Q7? Ca io i-am dat nu 2 ci 6 tigari? Da io de ce nu am nici macar Logan? Ca nu ma costa chiar ata tigarile daca ala din 6 tigari si-a tras Q7 !!
Cat despre RAFO … este implcita si Frank Timis (ala de la care a inceput scandalul cu aurul) si Tensan (Bancorex) si Iacubov si si si. SI imi aduc aminte ca duopa 3 saptamani de detentie „preventiva” Elefantu’ a vandut RAFO unor rusi . Si imediat nu a mai fots Jafo ci a redevenit Rafo (Basescu). As zice ca ala nu a fost pus in „preventie” ci a avut parte de o detentie „de convingere” si ca luotya cu coruoptu care a durat atataia ani s-a preklunguit ca sa se termine ,in regula, jaful. Adica anticruotia a devenit medtoda de coruptie.
Si mai zic ca este greu .. fiindca aia pe care noi ii vedem ca bogatanii bogatnilor nu sunt singuri la avere. Adica mai sunt multi altii care pe alaturi se umplu, nestiuti , de milioane.
@ Ghiță Bizonu’
Credeam că numai mie mi se pare ciudat că unui șpăgar ca Dragnea nu au reușit să-i găsească decât prostiile astea de acuzații. Parcă ar vrea să-l sanctifice. Sfântul martir Dragnea Cel Cinstit.
Nu draga. asta se cheam al noi „anticoruptie” Nu stiu daca nu ii duce capukl, nu stiou daca nu sunt cumva necinstiti ,, insa ce se face este ptr mintile putine . Idoti din aia indiganti „nopatea fara sa stim”. Cadn dracu au stiut ei ceva idiotii astia? Peste 2 saptamni uita complet! Da vreunu seach pe net? Nu !! Sunt niste cretini patenti – ca al care zice „drepturi fundamentale” si fiinf cretini sunt scandalizati ca Montorul Ofial se tipareste noaotea !!! „noaptea ca hotii!”
Explicatia ? Sunt tampiti si li se serveste o anticoruoptie de fatada .. asa ca ptr mintile lor putine.
A . da. Personaele de fata sunt incluse!! Cine se recunoaste .. sa nu se simta jignit. Asa l-a facut ma-sa – prost ca tac-su! (cum se zicea in armata „proasta p**a fu la c###l ma-si!”)
Nu conteaza cum o sa iesim, important este ca asta este planul mafiei pesediste. Desigur le-ar place mai mult sa ne dea afara UE, ca sa scape de responsabilitate.
E posibil de ex sa organizezi o mineriada ca a lui Ilici, ca sa te asiguri ca Europa se distanteaza de noi. In fond asta a fost si scopul satanei Iliescu, sa tina UE deoparte, si a reusit ceva timp.
Dupa aia sigur, o sa discutati mult si bine daca manifestantii au iesit in strada din cauza lui Klaus Johannis care a dezbinat populatia sau din proprie initiativa ca au aflat de ordonanta 13.
Probabil fara mine 🙂 ca n-o sa mai stau sa tin socoteala minciunilor mizerabile ale PSD.
Dupa cum am zis… numaratoarea inversa a ajuns la 9
Exista si a existat intotdeuana un plan pentru scoaterea Ro din EU. Varful de lance a fost Vadim Tudor si cativa exaltati din partidul lui, precum Radu Humor, care mai aparea pe aici. Exaltatii astia toti provin la origine din PDSR-ul anilor ’90 si sunt produsul sloganului „Noi nu ne vindem tara”. In esenta sunt perdantii disparitiei comunismului, inadaptabilii la concurenta libera. Astia au revenit cu arme si munitii in PSD si s-a vazut asta dupa sloganurile „sorosiste, multinationale rele, UE rea” din campania din 2016. De fapt ei urasc pe toti cei care au resit in climatul de competitie libera: ori ca s-au scolit in afara, ori fac afaceri profitabile cu cei din afara, ori au lucrat sau lucreaza in afara. Aripa asta PRM-isra din PSD reprezentata spre exemplu de Olguta Vasiliu este insa departe de a fi dominanta. Majoritatea PSD-istilor care conteaza sunt ca Nastase, care a inceput si el cu lozincile „ocultei si colonie”, dar care isi trimite copiii la studii in strainatate. Feelingul meu e ca daca nu ii pune nimeni pistolul la tampla lui Dragnea si inca altor cativa, continue cu lozincile astea pentru voturi, dar nu o sa faca nimic care sa subrezeasca pozitia Ro in UE.
Ministra Ro in relatiile cu UE nu e oricine, a Ana Birchall, cu care cred ca orice guvern s-ar putea lauda. Cand o sa trimita la Bruxelles o tata olteanca pescuita din PRM (stim noi cine) atunci, da, o sa incep si eu numaratoarea inversa.
@ Radu
A luat-o razna WordPress-ul. Rămăsesei în moderare. Foarte ciudat…
Da, numai ca Dragnea si Tariceanu s-au mutat si ei in barca asta.
Ei sunt mafiotii inadaptabili, care au tras concluzia ca daca nu pot frauda fondurile europene, le e mai usor intr-un no man’s land gen Ucraina, unde nu risca puscaria si nu exista lege.
Asa ca barca e a dracului de grea.
9…
@ Radu
Nu îmi dau seama de ce îți place ție atât de mult Ana Birchall. De acord, e drăguță, dar nu de asta vorbim. Deocamdată văd că au făcut-o ministru interimar la Justiție.
Uita-te la CV-ul ei. E sora Ioanei Petrescu.
@ Radu
Sora Hărvărduței? E prima oară când aud asta. Ai un link?
macgregor,
e loc de muult mai rau decat o spaga sau cateva spagi. Si noi nu vorbim aici de eradicarea spagilor, vad ca si unul din candidatii francezi la presedentie e acuzat ca a muscat din cascaval. Problema la noi e mai degraba una de asumare a responsabilitatii: te-a prins, te-a dovedit, faci puscarie ! Spaga e un risc asumat, ca si neplata impozitelor, salarul la negru, etc.
Dar ca sa revin, Ro nu iese din UE pentru ca vreun politician simte ca nu mai poate primi destula spaga. Spagarii sunt inventivi, nu se sperie ei de UE. Problema apare daca ajunge sa conduca unul care detesta UE ca principiu, care regreta pe bune izolationismul lui Ceausescu. De PRM-istii astia trebuie sa ne ferim ca de raie !
Iar aparteneța la UE înseamnă fonduri europene. Deci muuulte șpăgi. De ce ar vrea un șpăgar ieșirea din UE? E mediul perfect pentru ei.
vedem lucruri diferite.
io vad o groaza foarte puternica de puscarie atat la mr Mustata cat si la paduchele ala de Tariceanu. Nici vorba de nepasare.
Deasemenea, nu vad ca ar fi reusit sa se adapteze sa fure din fondurile europene. Ce fac e sa le lase sa expire, banii europeni se retrag, si statul roman plateste in loc. Cu alte cuvinte, fura tot de la statul roman, nu din UE.
@ mac gregor
Ce naiba ai cu Tăriceanu? Ce-i reproșezi? Că nu-i băsist?
nu ti-am raspuns pe loc ca lista ii lunga. Dealtfel chiar daca ii sambata, nu am atata timp.
Sa incepem cu articolul asta, e un bun punct de pornire. Nu-l apreciez pe Ilie Serbanescu, dar cu asta sunt de acord.
„Tăriceanu e mai rău decât Erste. România era kaput cu dezvoltarea din momentul în care a dat BCR. Tăriceanu a flituit toţi banii ăia (n.red. – din privatizarea BCR). Banii ăia, potrivit legilor de atunci, s-au dus într-un Fond de Dezvoltare.
Fondul ăla a fost flituit de Tăriceanu şi a fost, cum să spun, contribuţia dezastruoasă a lui Tăriceanu la situaţia economică din acea perioadă, pentru că a fost singura perioadă din istoria postdecembristă în care a existat un aport extern de bani. Altfel, toate guvernările anterioare lui Tăriceanu şi posterioare lui Tăriceanu n-au avut decât de a gestiona penurii, adică lipsă de bani. Or, atunci, când era ideea de a acapara România, au intrat bani şi acei bani au intrat prin bănci şi au fost îndreptaţi înspre cheltuirile astea pe credite de consum.
Şi Tăriceanu ce s-a găsit el să facă? A mărit salariile, a mărit pensiile, cu banii de la BCR. Or, banul ăla odată intrat, atunci, potrivit normelor FMI, un ban din privatizări nu are voie să fie bugetat, pentru că este ban accidental. Anul ăsta intra şi la anul nu-l mai am. Or, când măresc salariul am nevoie de ei şi la anul.
El a dat banul şi pe urmă l-am plătit noi cu reducerile din 2009, 2010, 2011. Povestea asta că puteam să facem altfel fără să reducem nu se putea.
Băsescu şi-a asumat nefericirile făcute de Tăriceanu, care este un Dandy de prost gust, prost, îngâmfat şi vânzător de ţară.”
Ups… BBC și-a schimbat perspectiva. Codruța Kovesi este controversată: „Laura Codruta Kovesi: Romania’s controversial anti-corruption star”
Sora in sensul metaforic. Uite pagina ei:
http://www.anabirchall.ro/despre-ana-birchall/
Are doctorat in law la Yale (Ioana avea in economie la Harvard), dar la law Yale e number 1 in clasamentul lor, la egalitate cu Harvardul. Colega cu Bill si Hillary Clinton, cu Barack Obama si cu doi din cei 11 Justices de la Curtea Suprema de Justitie de azi. De ce l-o fi preferat de la inceput pe Iordache la justitie nu stiu, presiuni de la factiunea de talibani din PSD probabil.
@ Radu
Și mie mi-a fost simpatică la început. Mai ales când a fost atacată oribil de nemernicul de Iosif Buble.
Dar luările de poziție în Parlament m-au dezamăgit teribil. Spre exemplu:
Denotă oportunism și lipsă de informare. Conform calculelor băncilor, cei ce au luat credite în franci elvețieni au plătit MAI PUȚIN decât cei ce s-au împrumutat în euro sau în lei. Iar calculul mi l-a făcut un funcționar bancar care luase un astfel de credit. A spus „să fie primit” pentru cadoul făcut. Noroc cu CCR-ul.
Porthos,
Nu cunosc problema, nu ma bag. Am incredere in ea, s-a scolit in afara, a lucrat in NYC, s-a intors si l-a determinat si pe sotul ei (strain) sa devina roman. Suna foarte bine, ca sotul lui Clotilde Armand, are toata increderea mea pana la proba contrarie. Nu insista cu conversia in franci elvetieni ca necunoscand speta nu pot sa ma bazez decat pe increderea pe care i-o acord si in cazul asta nu ramane decat sa te intreb: vrei sa ma convingi sa am mai multa incredere intr-un functionaras la banca si calculul lui pe un colt de servetel ?
La o adica proiectele PSD-iste sunt toate oportuniste, dar asta e adevarat pentru toate partidele de stanga. Ca si cele de dreapta, de fapt, taxa unica nu e oportunista ? Important nu e sa pretindem ca in politica ar exista oportunisti si principialisti, Important e sa putem sa rotim oportunistii astia, si alegererile asta fac.
@ Radu
Nu îmi este teribil antipatică, precum Iordache sau Dragnea. E Ok. Dar nu e de talia Hărvărduței, care a redus taxele ca procent și (din câte știu) a crescut încasările ca valoare absolută. Eu sunt un mare fan al ei.
Cred că diferența dintre Ioana Petrescu și Ana Birchall e diferența dintre social-liberalismul lui Ponta (sau Năstase) și social-democrația lui Grindeanu și Dragnea.
Oricum mă bucur că „Altă Întrebare” și-a dat demisia. A fost penibil. Plecarea lui e semn de normalitate.
Am găsit o știre un pic mai veche. Problema înmulțirii numărului de cazuri la CEDO (suntem campioni cu o creștere de 108%). Mai jos este un extras dintr-un articol din The Guardian despre speech-ul președintelui CEDO din 27 ianuarie (link-ul este către speech-ul complet).
Întrebarea pe care mi-o pun este: ce naiba l-a apucat pe Iohannis în condițiile astea? A fost o reacție emoțională? Chiar a crezut că guvernul Grindeanu a avut un scop ascuns (mie și acum îmi e greu să spun ce a fost)? Sau a vrut să câștige capital politic dintr-o situație gestionată prost de PSD?
Următorul articol aș vrea să fie despre știrile false. Astăzi dimineață am văzut pe DW o emisiune foarte interesantă despre cum se construiesc pshihozele în masă. Uitându-mă la ce s-a întâmplat în ultimele zile, înclin să cred că vorbim de o astfel de construcție artificială.
Deutsche Welle: „Fake news is a red herring”
Îmi cer scuze pentru lipsa de relevanță a pozei cu Herr-ingu’ Roșu, dar mi s-a părut amuzantă.
reproduc un fragment dintr-un comentariu Cred ca cei care au votat in 11.dec.2016 la alegerile parlamentare cu PSD si ALDE stiau cu nu sunt niste partide de sfinti si fecioare, dar sunt sigurele aglomerari politice care se mai uita si in ochii majoritatii romanilor aflati in trai mizer de sorginte fanariota cu cele mai mici salarii si pensii din U.E., la costuri ale vietii identice si la fel ca in U.E., romanii stiu ca prin programul de guvernare al PSD si ALDE se redirijeaza oarece firmituri de la multinationale si alti straini din tara asta spre gurile lor ! Realitatea asta nu convine unora … care il incita pe sotul doamnei Carmen sa aiba comportamentul asta penibil, stupid, caraghios, de incitare a romanilor la contestare, demonstratii, fata de Puterea PSD si ALDE cu ajutorul unor baieti cu ochii albastrii atohtonii sau din alte zenituri Pe sleau despre asta este borba – Ophannis si a sa ceata voi sa ne refuze si firimiturile alea!
Pe scurt, cine zice asta e prost si/sau surd. Nu exista nici un slogan in piata impotriva programului electoral al PSD,
Iar Johannis a zis clar ca ei trebuie sa ramana la guverneze, dar sa faca ce au zis in campanie, nu ordonante-minune la ceas de noapte.
Asteptam cu totii sa vedem cum o sa dea PSD salarii de 3400 euro la medici. Io am si popcorn.
Asa ca boss, am auzit ca faci un articol despre intoxicarea cu stiri false, iote primul pacient
Auzi griguta .. tu chiar te crezi prea destept .. si nu este cazul.
Adica dupa ce de o saptamana ma injuri si iti exprimi dorintele desucheate la adresa mamei mele si mai zicica vreisa imi iei si boii de la bicicloanta vrei sa te cred ca cadn umi vii cu i propunere de genul „ba hai sa luam impruna un opcahte de tigari si o sticla de bere?” asta dupa ce am avut deja experinte „negative” cu tine …
Cam asa stam acum. Si ca Ioh cel Groh groh a zis.. a zis el cam multe oe invers!!! Asa si cum aia din piata (aia care conteste nu idiotii cu „cine nu sare”) sunt toti impotriva a ce numesc ei „:pomeni”, Era si Ciolos.. avea pregatt titul sa mareasca salariul .. Nu!!! Nu si nu!! Este si Pruna … Chioar asa astia nu trebuiau sa se intoarca la Briucsel la lefurile alea de mai muoti euro decta auiu lei ca ministri?!
Cum sa iti zic .. cu bancutri de genu asta mai puteti sa fruati bomboabe de la copii de vggradiniat .. insa noi am cam terminat cu gradinata de decenii …
A da. Si continui cu stuopizenia la ceas de noapte. Bre! Daca sedinta se prelungeste se adipta noaptea! Ca guvernu nu are program sindicalozat de 8 ore!
SI progrmau de gibernare. Ce dracu ca mia sunt si cestii care nu intra in program. De exemplu daca sa zuicemare loc o inundatie ce faci? Nimic ca nu e in programu de guvernare? Cum iti ziceam .. noi am depsit bvrats gradintei…
@ mac gregor
Poate nu m-ai văzut pe mine manifestând împotriva lui Dragnea pentru că a aburit-o pe soacră-mea. Uită-te diseară și în week-end. Cum adică:
Hai că fac pitici pe creier! M-ați enervat amândoi. Comunistilor! 🙂
ALta podoaba a Justitiei (sens larg Sinisteru’ de inJustitie) a Romaniei :
http://www.cotidianul.ro/adevarata-fata-a-unui-super-man-din-dna-295868/
Sa mai amintesc de mai recentul caz al judeactoruluii groazei de la Constanta. Pe scurt ptr canadoci – la Constanta la o gradinita particulara copii de 3-5 ani erau tratai f brutal . {arintii au dpeus plangerepenala .. aveau si inregistrari video. Judecatorul cazului a dorit ca copii sa depuna marturue. Copi victoma, care la data faoptelor aveau 3-4 ani .
Ori in cazul unor copii atat de mici (vara trecuta aveau 5-6 ani) sunt 2 probleme mari:
– expusi in pretoriu cu inculpati de fata copii ata de mcii risca sa fie (re)traumatizati si de frica sa amuteasca sau sa nege totul;
– maturia unui copil de 5-6 ani care la data faptelor avea 3-4 ani este sa zicem usor „imprecisa”. Bun se zice ca copii sunt „puri” si cica „nu mint” insa hai sa fim cinstiti – copii de3-4-5 ani au o atitidine mai „speciala” cu „adevarul obiectiv”. Adica … nu poti fi sigur -copii le infloresc , denatureaza , sunt extrem de „creativi” si „artisti” in relatia cu adevarul (aproape precum sicofantii care sarbatorsc pe centeneraul Mihai Sora fara a pomeni apartenta sa la PMR ..) cu deosserbirea ca unui copil atat de mic nu poti sa ii pretinzi obiectivitate .. pur si simplu mi se pare ca creierul sau (in crestere) mai are „depasiri de flotanta” , functioneaza dupa alti parametri
Printii au refuzat sa aduca copii in instanta .. maria sa JUDECATORUL in numele JUSTITIEI a decis ca copii sa fie adusi cu mandat . Adica masina de politie, politisti in uniforma .. de s=ua crucit caralii . NU stiu ce reactii ar fi fost in Canadocia dar crez ca .. judecatorul zbura.
Apropos atitudinea pe care judecatorul a avut-o in instanta denota o inclinatie spre sadism si pedofilie (si poate imaturitate psihica) exibate cu o impudica veselie . Deh el este JUSTITIA si este inamovibil – dar dupa parerea mea inca nu a depsit ,psihc si mintal, varsta la care tragea de coada pisica…
A .. si sa nu uit. Primele actiuni reformiste ale Monicai Macovei au fpts sa readuca in „sistem” si sa le incadreze pe fostele posturi pe alte 2 podoabe ale inJustitiei : Andreea Ciuca de la Tragu Mures (care a fostat fostul amant sa ii acorde unimprumut si mergea in vacante exotice cu „sponsorizari”) si pe Alexandrina Zaharia de la Galati (care a „uitat” sa dispuna executarea pedepselor ptr cca 500 de condamanati inlcusiv ptr acte de violenta gen tentativa de omor si viol)
Mai recomand revedearea articolului https://decablogulmuschetarilor.wordpress.com/2014/07/20/scamatorul-national/
@ Ghiță Bizonu’
Ar trebui să ne facem timp și să ne uităm la „performanța” DNA-ului. Doar acolo se poate observa cât de utilă sau inutilă (sau chiar toxică) este lupta anti-corupție.
o! Ce reprosez DNA este ca NU LUPTA CU CORUPTIA!!
Se preface…
Hai sa bucur pe grigitza – sa zicem cazul AN. Acuzat de te nmiri ce … inchis ptr prostii . Insa seful sau de cabinet mare milioner cu ditai domeniuprinciar la Snagov premitandu-si sa trimita avion sa aduca o santonetsita celbra sa ii cante la ziua de nastere … ca 40 minute. Scuze chioar asa asta nu a dat „dreptul” ? Sau repet cestia cu Dragnea – acuzat de abuz ptr iste … fleacuri. Dar are vila de milionae .
Siintimpu asta stua zici de sesizari !! De la Curtea de Conturi (in mod normal astea sunt deja documentate .. mai umreaza impanarea cuceva temrni juridici si cam atat dupa care … sentinat „se comdamna” . Nu de lata dar la Curtea de OCnturi sunt aia mai buni) . De la corpul de control alk Primului ministru. De la nsite „audituri” facute, platite de premierul Ponta, Cam fiecare sesizare din asta are la baza prejuidicii de miliane, zeci de milioane!!! Posibil; mai mult.
Si ?!
Si ce face DNA?
Alearga pe Rarinca. Aduce o babuta de la Radauti care a dat o „atentie”. Umval dupa nasii de tren. Slata o inttreaga vama si apoi … iese cam pe nasoale ptr DNA. Pierde timpul cu „atentiile” date unor medici (la dracu! stii obiceiuo pamantului dai „buna ziua” mai ales daca tu esti barbat si nmedicu este femeie. Sa iti zic una buna – nu o singura data am trecut in martoe pe la cabinetu medicului „meu” , „de familie” . Martisor, buchetel si o ciocolata asistentei . Doctoru’ e barbat asa ca .. cotu’ si piscotu’!)
Adica DNA face oprice altceva decat sa faca ce ar trebnui sa faca – sa combata Marea Coruptie.
Ca nu are voie. Ca daca s-ar ocupa de marea coruptie am ramane fraca clasa politica , mai ales „democrata” si curist-demiagiogica failiata Partidului Poponarilor Europeni, si destui „ivestitiori” occidentali s-ar vedea ca sunt corupatori sau santajisti ….
Lupa anticorputie de la noi este bagarwa in traba „Mircea fapte ca lucrezi!”
@ Ghiță Bizonu’
Pare că opiniile noastre nu diferă substanțial de cele de la Han. Și totuși ceva ne desparte. Mie îmi e greu să definesc ce.
va recomand unu dintre putinele articole interesante, culmea, scris de o muiere..
https://www.bugetul.ro/cine-sunt-manipulatorii-din-presa-dovada-monopolul-pe-informatie/?utm_medium=notification&utm_source=site&utm_campaign=push
P.S talibani de genu mcgregor, dartagnian etc. si in genera basisti de stil nou sau vechi sunt rugati sa nu-si piarda vremea cu asa ceva, oricum nu vor pricepe nimic.
M-am intrebat cine si de ce manipuleaza? Mai ales ca vin din toate partile… De pilda, ma uit la TV german, la una din putinele emisiuni digerabile, un fel de cabaret politic cu umor f. fin. Pina nu de mult se vedea printre rinduri o anumita preferinta pt. Merkel, aseara insa am fost f. surprins, a fost cumva contra Merkel. M-am intrebat de ce s-au schimbat!? Mi-am dat seama cind am vazut rezultatele ultimelor sondaje, Merkel nu mai e asa de suverana in preferintele electoratului, din contra, incepe sa scada.
Probabil ca redactorii emisiunii stau cu sondajele-n fata, ofera publicului ceea ce cred ei ca-i place sa auda. Deci avem de a face cu o interactiune reciproca, mass media incearca sa-mpinga consumatorii intr-o anumita directie, dar nu se sfiesc sa-ntoarca armele daca vad ca le sunt periclitate quantumul de spectatori.
bine ca am aflat si io ce legi a mai facut Iordache, fostul ministru al Justitiei comuniste PSD.
Pai el e autorul legii prin care ciobanii de la campie aveau voie sa aiba un singur caine la stana, aia de la deal 2, aia de la un deal mai inalt 3 si ciobanii de munte 4.
Stiti voi, legea aia care a scos ciobanii in strada sa le dea in cap la guvern. 🙂 Performanta constanta, babaiatule
@ mac gregor
Tu ai devenit fan al caraghiosului. 🙂
„Cel mai mare marș ortodox din istoria România” – sunt un pic îngrijorat. De câte ori apare ceva despre vreo manifestație care implică valorile tradiționale, naționale și/sau ortodoxe sunt tentat să mă uit cu atenție după Rusia.
@ neamtu tiganu
Nu mă pricep la ce se întâmplă în Germania. În România sunt (cred eu) două linii de manipulare importante:
1. DNA (cu suport CIA) materializată în poveștile cu lupta anticorupție (care generează de fapt mai multă corupție) și cu Parlamentul format din hoți. Vectorii sunt HotNews, Contributors, etc. Nu am mai adăugat SRI pentru că după dispariția lui Coldea și Ghiță, cred că lucrurile s-au schimbat acolo.
2. propaganda rusească – care, în mod surprinzător, are o componentă comună cu cea de dinainte, la care se adaugă prostiile cu anti-UE, pro-ortodoxie, pro-uniunea euro-asiatică. Pentru că suntem în general rusofobi, e mai complicat să-și facă agenții locale de știri și atunci o să-i întâlnim sub forma răspândacilor de tipul lui Radu Humor și a preluărilor de către cei de la punctul 1.
Antenele nu cred că manipulează intenționat, cu excepția cazurilor (în general penibile) pro-Voiculescu. Cred că deformarea știrilor se produce din lipsa de profesionalism (și de intelect) a lui Badea, Gâdea & Co.
Un caz aparte ar fi cei de la Lumea Justiției, care sunt un fel de Vasilică Danileț în oglindă. Recunosc că aici nu am un punct de vedere format. Mi se par în general corecte articolele, dar uneori conțin deformări. Cum cele mai periculoase dezinformări sunt cele adevărate în proporție de 99% sunt tentat să privesc cu suspiciune articolele lor.
in Germania cea mai importanta linie e cea taliban ecologica. La asta se asocieaza politicieni, de data asta absolut toate partidele, mai apoi o parte importanta din industrie, acest curent e relevant pt. multe firme, si in final cele mai multe organizatii cetatenesti, de crestere a animalelor mici, alea de femei, etc. Acestei cauze i se aservesc o multime de asa zisi cercetatori. Din publicatiile acestora nu trebuie crezut mai nimic, mai ales concluziile.
Singura exceptie o face alcoolicul anonim, din care fac si io parte.
Mai apoi sunt linii mai putin conturate, de pilda antiamericanism, acum odata cu venirea lui Trump e in floare, nationalism atroce, asta e tinut cu multa silinta la nivelul mocnit, anti sau pro europa. Socialismul/comunismul e destul de estompat mai ales pt. ca niveul de viata al poporului e deosebit de ridicat.
@ neamtu tiganu
Foarte interesant. În Polonia declanșarea protestelor s-a făcut pornind tot de la o minoritate care a încercat să modifice legislația anti-avort (și așa dură în opinia mea).
Mă întreb dacă nu cumva, toate minoritățile astea talibane nu au în comun ceva. Rusia. Și nu pot să nu mă gândesc și la faptul că CIA nu ar avea obiectul muncii, dacă nu ar avea dușmani credibili.
După dispariția lui Saddam Hussein, Muammar Gaddafi și Osama Bin Laden nu mai rămăsese decât păstârnacul ăla mic de Kim Jong-un. Pe bune, cum naiba să justifici Congresului cheltuirea unui buget de peste 50 miliarde de dolari (doar pentru civili – NIP) și încă 17 miliarde de dolari pe spionajul militar, cu dușmani din ăștia?
Putin are altă față, e mai credibil, deși Rusia cheltuie cu toată armata cât cheltuie SUA pe spioni.
Cum 70% din bugetul spionilor (nu vorbesc acum de bugetul militar care e mult mai mare) e cheltuit cu „contractorii” privați, mă gândesc că cineva trebuie să se ocupe și de construirea unui „dușman” credibil.
De notat că Victorița Nuland, „specialista” zonei, în timpul căreia am „beneficiat” de:
1. maidanul Ucrainean, urmat de anexarea Crimeei și luptele din estul Ucrainei;
2. de protestele anti legislației anti-avort (complicat nu?) din Polonia;
3. de lupta anti-corupție din România, care mărit corupția cu 1000%;
4. de preluarea puterii în Ungaria de Viktor Orban, care s-a lipit de Vladimir Putin;
5. de ascensiunea lui Erdogan în Turcia, șamd.
Cu un astfel de CV ar trebui să-și mai găsească de lucru la curățat gunoiul.
PS: scuze, am tot editat comentariul.
„Mă întreb dacă nu cumva, toate minoritățile astea talibane nu au în comun ceva. Rusia. ”
***************
Rusia nu joaca nici un rol. Minoritatile talibane au in comun doar un lucru, talibanismul, asta inseamna sa iei pe nemestecate niste idei simple, sa le pui la categoria noi suntem buni, ailalti sunt rai si sa traiesti fericit cu asta. Pe romaneste talianismul se traduce cu basism. Nu e nevoie de nici o nuanta de gri, de nici o analiza, nimic.
Prietenii nostri de la Han sunt definitorii pt. acest tip, (in paranteza fie spus ma mir ca mcgregor nu rezoneaza pe acolo), dartagnian, care ar putea fi un baiat simpatic, uneori are chiar scapari inteligente, da ii trec repede, e sclavul acestei mentalitati. Cred ca dartagnian a fost in copilarie frate sandwish, adica mijlociu. Acestia au mari probleme sa gindeasca cu capul lor, au fost dominati in forta de fratele mai mare, si dominat emotiv de fratele mai mic.
Văd că Donald Trump a semnalizat pro-Rusia și anti-China, dar după alegeri a făcut exact pe dos. 🙂
Partea bună că pe 27 ianuarie 2017, Donald Trump a concediat-o pe Victoria Nuland. Cred că tentativa de Maidan de la București a fost ultima mișcare a echipei coordonate de Nuland.
Cred că așa se explică și virajul abrupt efectuat de Băse. Sper ca „lupta” anti-corupție să ajungă și la el înainte de a se fâsâi definitiv.
Antena 3 reiau stenogramele din dosarul lui Dragnea, „scăpate” către presă. Mă întreb de ce naiba nu le pun sub anchetă pe cele două panarame.
Nu sunt fan al lui Dragnea din punct de vedere politic sau ideologic. Dimpotrivă! Îl consider un populist escroc. Dar mă REVOLTĂ faptul că un om poate primi doi ani de închisoare, iar justificarea sentinței este (conform Mediafax):
Pe bune? E ilegală chestia asta? De ce? Și nici nu s-a ținut vreo tombolă.
Mie nu îmi vine să cred că Traian Băsescu nu a fost trimis în judecată pentru NICIUNUL din lucrurile ilegale pe care le-a făcut. Dacă Nastase, Ponta, Dragnea sau oricare alt lider PSD ar fi luat/furat, de exemplu, telefonul unei ziariste, ar fi fost arestat PREVENTIV. Ce mama dracului de Justiție e asta?
O știre recentă (vineri, 16 decembrie 2016):
Poftiiiim? Cum nu există fapta în cazul casei din Mihăileanu? Nu a semnat documente în calitate de primar, prin care își atribuia casa?
Și ca să înțelegem complet cum funcționează Justiția:
Îmi pare rău pentru copiii care manifestează în frig în Piața Victoriei pentru demiterea lui Grindeanu. Sunt doar complici nevinovați ai sistemului de represiune.
Dacă ați uitat: „Tiberiu Niţu este primul fost procuror general al României urmărit penal”
SISTEMUL nu uită și nu iartă. Bravo DNA, bravo Codruța! Aici sunt corupții dumneavoastră.
SI ma rog de ce te indiganarisesti? Asta arata o justiie „independenta” . Independenta de lege, de principii legale, care face ce vrea muschii ei!
100 de NUP ptr Bercea Mondialu pana cand nesimtotuala a sundrit pe unuin public …
N cazuri in care independentii au zis „nu judeacam duppa legea speciala ci dupa cea generala ” desi din anul 3 se invata ca specialia derogat generalia
X cazuri in care unu care pune cutitu la gatu unuia „omi dai sau nu mai clipesti” cica nu prezinta pericol social dar ala care fura o paine este !
Asa arata o justitie fara control social, Una in care ANTICOPRUTIA alearga duopa rarinci si baga in dna ma-sa sesizari ale curtii deconturi (curtea deconturinu se duce la tabara luMitica sau la Gicu care vulcanizeaza, schimba cuaciucuri si baterii) Una in care capul unei iafaceri precum Micirsoft (desi nu era dela Micro) scapa cu bistarii toti insaalaerga dupa unul care a facut 2 xeroxuri ca aprodus mare paguba.
O justitie de genu fabulei asteia din 67-69
Cetateanul Ion Pendula
Om al muncii fara p@@a
Nu vreau sa mai platesc tribit
Fiindca io nu pot sa f@t !
Cetatene Ion Pendula
Om al muncii fara p@@a
Cat exista deget limba
LEGEA TARII NU SE SCHIMBA!
(era vorba despre „impozitu pe celiobat” si lipsa de copii)
CUlmea ca azi astfel de iesiri absurde nu se datoreaza unor plontoneri majuri ci unor teleptuali (si … din ce am vazut io. Aia 2 tablagii care adorau absurdul cazon .. ei bine erau banuit ca fac pe prostii ca sa se amuze nu ca sunt tampiti! Adica ma rog in alte provinte erau cretini insa cestiile de absird cazon erau premeditate si mia rau victoma uneioastfel de farse absird grosolane devenea untr-un fel protejata amatorilor de absurd cazon, Asa ca ma imprsia ca basuirdul cazon este un stil artistic neomologat )
Marea difernta fiind ca teleptualii nu se amuza … (odata mpam enservat si am marsat si amreplicat pe masura … tablagiul s-a amuzat nespus si apoi am avut relatii „amicale” … tot in stilul absurd)
Încet-încet lumea începe să se trezească. The Times (UK): „Romania is becoming the EU’s outlaw state – An anti-corruption drive is being used to settle political scores and Britain should not assist it”:
Cred că este prima dată când un ziarist din Marea Britanie, cu o activitate impecabilă și a cărui bună credință nu poate fi pusă la îndoială remarcă similaritățile dintre DNA+SRI și fosta Securitate.
Articolul este semnat de Roger Boyes, un jurnalist cunoscut și verificabil. Îmi e greu să cred că vorbim de dezinformare aici.
Pentru cei ce nu vorbesc engleza, aveți aici preluarea articolului în Evenimentul Zilei.
Să ne amintim și ce zicea Ghiță pe 6 ianuarie:
Coldea a fost trecut în rezervă în urma dezvăluirilor lui Ghiță. Pe Kovesi nu o întreabă nimeni nimic?
DNA-ul a ratat la ÎCCJ mai multe dosare ale demnitarilor: Olguța Vasilescu (returnat la DNA), Ioan Oltean (returnat la DNA), Mădălin Voicu (returnat la DNA), Ludovic Orban (achitare definitivă),
În cazul lui Orban, opinia mea este că vorbim de represiune. Noua Securitate.
@ d’Artagnan
Iar m-ai pus în moderare? Am văzut că dai vina pe guvern. Dar cum adică „la ăilalți e de vină Soroș”. Care ăilalți? Sper că nu zici de Decablog. Mai ales că eu sunt fan al lui Soros (o unguroaică, colegă de serviciu, zice că se pronunță Șoroș). Eu sunt de acord cu el în ceea ce privește Open Society.
Opinia mea era că Mircea Dogaru, liderul Sindicatul Cadrelor Militare Disponibilizate în Rezervă şi în Retragere (SCMDRR), este un susținător al intereselor rusești, ca și socrul lui, generalul Vasile Petruţ, comandantul grănicerilor, desconspirat că lucra pentru ruşi (acesta s-a prezentat la ambasada Rusiei, împreună cu alți doi generali, crezând că România urmează a fi invadată ca și Cehoslovacia).
Conform Nașul, colonelul Mircea Dogaru este de fapt ofițer al serviciilor de informații românești. A fost de fapt „Acțiunea Sindicatul”. Tare! Mă întreb dacă nu cumva a fost la fel si cu Valentin Vasilescu.
Nașul: Colonelul Mircea Dogaru, fost recrut al Direcţiei a IV-a de Contrainformaţii a Securităţii, INFILTRAT, în anul 2000, de Armată în Operaţiunea „Sindicatul”. DOCUMENTE
Ok… dacă Mircea Dogaru era de fapt al serviciilor de informații românești, al cui e Nașul, cel care l-a deconspirat?
Draga Victorelu
io il „cunosc” pe Radu fara de Humor de vreo 10 ani .. cel putin. Cred ca de pe EvZ inultimul aqn cand mai era inca Nistoreascu si lasa Ping-Pongu liber (era o rubrica Ping-Pong unde eraun forum la liber. Scriai ce pofteai . Ma rpog zapacaealainsa intr-unfeleste interesant.. ca s avezi reactiapublica. Ma rog era inainte ca FaceCllabuci sa tmapeasca definitov lumea) . Apoi ne-am reintalnit pe forumu JN ..
RH facea parte din grupa legionarashilor . Aia cu Codreanu cel Mare si Sfant , Legiunea si Capitanul samd. A N a oara repet am inceput sa scriu ca legionari sunt tampiti … i-am enervat bine de tot pana cand un ingenuu al „neamului ales” a solicitat cuvenitele suturi in tuhăs. Cuvenite ca sunt poprul ales sa primeasca suturi in tuhăs (cur pe romaneste) cu sau fara vina lor.Ingenuul le solictia din pura inocenta (adica era prea tampit sa il consideri responsabil penal insa politic…) Dupa ce l-am execuatat pe ingenuu’ toata gasca legionarasilor a inteles ca difenrta inttre mine si ei este ca ei , asa cum am scris, ei sunt prosti . Adica nationalist si mandel da nu din aia care prefera imnu cantat la mitralera cu acompaniament de artilerie – CA NU SUNT TAMPIT!
Dupa inca 2 cestii … scuze da ei asteptau cu limba scoasa interventiile mele , care erau mult mai suparatoare decat „jidanirea” constanta .. (A! cum am explicat atunci si acolo – marea difernmta intre mine si antisemiti este ca eu nu consider evreii ca fiind inteligenti peste medie …)
Asa ca iti zic ca RH nu este neparat adept al Rusiei. Insa ptr ca Rusia si polcovnicu au o atitudine „conservatoare” inprivinta homisexualitatii sia religiei(totusi religia nuil impedica pe Valdimir Valdimirovici sai si traga femei tinerele [ma rog se pare ca face si fata!!!]) si inca naiba stie ce il face sa caza in fund cu Rusia cea fraterna . Ma rog pe mine cestia cu fratia nu ma incanta prea mult – in definitiv si Cain era fratele lui Abel ..
Asta este capcana Pietei cu Golani si a lu Marian Munteanu .. care au redus nationalismu la Legiune si Legiunea la religie si religia crestina la ortodoxie …
A ! Nu sariti ca muscati de buci … in Piata cu Golani s-a facut si propaganda legionara. Ma rog eu nu am trecut pe acolo insa dimineata la cafea pe locu de fumat …. pustanii imi ziceau destule. Cel mai haois a fost cand am pus 3 sa „discute” intre ei … Dupa vreo 40 de minute dincafre 30 s-au injurat fiecare mi-a comunicat ca ceilati 2 sunt mai „comunisti” decat Ilici…
@ Ghiță Bizonu’
Radu Humor s-a declarat singur fan al lui Putin. Și le-a făcut reclamă cum nu am mai auzit decât de la „moldovenii” de peste Prut, de origine rusă.
Nu te mira că e naționalist și „legionar”. Îți amintești de Aleksander Dughin și doctrina sa „națională”? Aceleași rădăcini.
În principiu sunt benigni. Totuși mă îngrijorează următoarea idee dughinistă: „all Orthodox Russians need to unite around the President of the Russian Federation in the last battle between good and evil”.
Dacă „last battle” e atomică, chiar că o să fie ultima. Deocamdată americanii mai aduc trupe și tancuri în România.
Griguta (scuze ca iti scriu numele cu majuscula)
ia zi puiule de unde stii ca PSD si Dragnea vrea afara din UE si NATO?
Imi face placeresa iti amintesc ca intrarea in NATO s-a facut in timpul guvernariiPSD cadnIliescu erapresedinte siNastase premier.
La fel imi face placere sa ioti aduc aminte ca in 2000 *(cand a reinceoput givernareaOPSD) Romania era nitel sub Bulgaria in ce priveste conditionarile UE .. fara efortuldepus de givernarea PSD .. canci intrae in UE.
Aa ca draCul de ce sti aat de convins ca planul este sa iesim din UE ?
Ca nupot frua fondurile UE? Asa la teorie iti zic ca afr putea fira pe cele din tata.
Insa Ciolos a accesat atatea fonduri incat merita renumele ce guvernul Canci ..
Mi se pare că se repetă istoria. Începutul anilor ’70. Când Nixon și-a dat demisia din cauza scandalului Watergate (în care au fost implicați „foști” agenți CIA) și care a fost expus cu ajutorul FBI-ului. Nixon chiar a ordonat CIA-ului să blocheze unele acțiuni din investigația FBI-ului.
În cazul actual, condidatul CIA, Hillary Clinton, a pierdut alegerile, iar urmările încep să se vadă. Pentru noi importantă este dispariția din peisaj a Victoriei Nuland, concediată pe 27 ianuarie de Donald Trump.
Să ne mai uităm o dată la „performanța” respectivei doamne (autorul imaginii a uitat Grecia, care e acum tot roșie). Încă un pic și aveam și noi Maidanul nostru generat declarațiile cretinuțe ale Codruței Kovesi. Chiar și în seara asta mai sunt câteva mii de nevinovați care demonstrează în piață.
Iar polonezii au și ei probleme similare cu ale noastre, dar pe legislație anti-avort nu anti-corupție.
Poate cineva sa-miexplice harta asta cu „rezist”? ce semnificatie areculoarea rosie? Am impresia ca si cehia si Sovacia sunt colorate in rosu! de ce? Si ce semnificatie are verde? vad ca in est predomina verdele!
Unde rezista Romania, contra cui? Mie mi se pare ca Romania ar trebui sa-si reziste siesi!
@ nemtu tiganu
E o prosteală simpatică. Presupun că ar trebui să fie țările unde sunt regimuri favorabile lui Putin. E discutabil cât de pro-Putin sunt regimurile din Cehia și Slovacia.
Nici Bulgaria nu prea e pro-Putin. În schimb au uitat Grecia, unde la putere sunt comuniștii cu legături la Moscova (grecii au și comuniști neafiliați Moscovei, pe lângă constelația de partide socialiste).
M-am uitat si eu cu atenție. Eu as zice ca e ceva de tipul „cine nu e cu mine, e-mpotriva mea”, Slovacia, Cehia, Polonia si Ungaria formând grupul vocal de la Vișegrad.
@ Observator
Gata! Am rezolvat-o. Mi-am downloadat Gimp for Mac (free). Am luat un SVG de Wikipedia și am colorat după cum m-a tăiat pe mine capul. 🙂
PS1: Ups… Am uitat să albăstresc o parte din Norvegia. Și cred că și FYR Macedonia și Muntenegru puteau fi înroșite. Și nu sunt convins că trebuia să înroșesc toată Asia mică. Israelul, spre exemplu, nu cred că e cu Putin.
PS2: Am rezolvat.
Observator, pai Polonia nu era inrosita!?
Daca fi vorba de Putin ar trebui inrosita si Marea Neagra… Mai degraba e ceva cu basescu, ca vad c-a bagat-o si dartagnian.
Mie mi se pare ca e ceva din ciclul hai sa ne plingem de mila si cit de bolnav eram eu cind eram mic!
Vezi Doamne, noi suntem unici, o insula de latinitate, sau poate noi suntem cei mai dastepti.
@ neamtu tiganu
La d’Artagnan am văzut-o și am preluat-o. Mi-a fost lene să fac una nouă.
PS: Polonia nu era înroșită.
Atunci e ceva de genul sa fie rosu totul in jurul României. Sa dea bine rezistul! 🙂
Ma declar învinsă. Nu ma prind:-)
@ Observator
Bietul Nicușor Dan… Dă explicații în direct la A3 referitor la declarația de avere. Începe să-mi redevină simpatic. Mi se pare cinstit în ceea ce spune. Dar cred că e foarte riscant. A vândut părți sociale într-o firmă.
Dacă a uitat să plătească vreun impozit riscă să afle cum este cu „dura lex”. Nu o zic cu răutate, ci cu simpatie. Deștepții de la ANAF te freacă chiar și atunci când ai plătit totul la zi, doar pentru că nu sunt în stare să-și găsească plățile prin „sistemele” lor.
Eram curios să văd cine sunt organizatorii tinerilor care protestează.
L-am văzut zilele trecute pe Sebastian „Tianu” Burduja și recunosc că nu m-a impresionat deloc, cu toate că CV-ul este bun (Stanford). Mai jos este „Tianu” alături de „Tismăneanu” (Tisminețki).
Am mai auzit și de Florin Bădiță de la „Corupția ucide”. Ăsta mi se pare jenant de-a dreptul. Deși nu are nicio pregătire relevantă, Ministerul Justiției l-a angajat ca „Data Analyst” conform LinkedIn (Ministry of Justice of Romania, September 2014 – Present (2 years 5 months) Bucharest, Romania).
Oare cum l-au angajat? Prin concurs? Ca firmă prin licitație publică. Ar fi de văzut.
Ia te rog wiki ca e mai interesanta : https://ro.wikipedia.org/wiki/Sebastian_%E2%80%9ETianu%E2%80%9D_Burduja
A absolvit cu titlul de Phi Beta Kappa Universitatea Stanford din Statele Unite, with honors and with distinction, cu specializarea principală în Politică și sub-specializări în Economie și Sociologie.
Phi Beta Kappa este o asociate studenteasca nu un titlu cacademic!
Si tari specializarile ! Politica, Sociologie> presupun ca si Economia de o invata era la nivel de propagandist.
Din 2008 până în 2011, și-a continuat studiile la Universitatea Harvard, fiind David M. Rubenstein Fellow și absolvind în paralel două programe de masterat: MBA la Harvard Business School și MPP la Harvard Kennedy School of Government. S-a distins în 2009 și 2010 prin rezultate academice deosebite, inclusiv distincțiile „First Year Honors” and „Second Year Honors”, acordată celor mai buni studenți la Harvard Business School.[16]
În România a absolvit cursurile Colegiului Național Mihai Viteazul de la București.
Harvard Business School am mai auzit .. adica de ceva bine, Adica insi care stiu sa faca ceva dupa …
In rest cariera politica …
Si acest june propagandist de scoala noua mai zicea ceva la TB .. cica a fotsinvata sa nu discute despre sentintele judecatoriesto. Hm .. unu ca el (socieologie) care este antrwenat sa discute si despre atbuuri milenare?! Insa daca cumva o instanta ar da o sentinta in defavorea unei uniuni homosexuale preuspun ca Burudja s-ar infalam si ar discuta (chit ca el este hetero)
@ Ghiță Bizonu’
Îl știu pe Burduja senior. E cât se poate de Ok. Aș zice că și juniorul o să fie Ok în timp. Deocamdată învață. Până și Ponta manifesta în piața Universității și striga „Jos Iliescu!”. Și a devenit președintele PSD și prim-ministru al guvernului aceluiași partid. Ironia soartei. 🙂
Dragule eu nu am incredwere in astia crescutis adea cu gura.
Poate tie ti se pare ocinao garasho junioru mie mi se pare doar un neororvit de prpagandist futescit care vorbeste fara sa stie despre ce . Ep vorbeste despre „pronmcipii” asa cum altii ziceau depre „invataturile” insa stii cevfa ? Daca .lor astea le dau p panien sa mance (si gaina si branza si von) opentu restu „pioricnipiile” lor sunt in cem mai bun caz ca apa sfintita
Si pricum deste esczronii ieftini. Auzi cica a boslviot cu titlul Phi Beta Kappa!
POate el crede ca toti de pe aici sunt cretini .. eri bine eu nu sunt! Cretin e el si familia lui!