M-am tot întrebat cum de scapă mereu, escroci gen Marian Oprișan, Liviu Dragnea, Gabriela Firea, Pandele și alții ca ei. Parcă cineva acolo sus i-ar iubi și i-ar feri de necazuri și întrebări incomode. Până acum singurele răspunsuri cu sens le-am auzit de la Victor Ponta. Mai întâi prin dezvăluirile de la începutul lunii, despre modul în care l-a protejat SRI pe Dragnea de un flagrant și despre cei ce-l susțin și-l manevrează pe acesta, așteptând să-și încaseze beneficiile.
Dragnea acum e prins de o maşinărie, de un grup de interese şi din România şi din afară, în special Israel, Ungaria. E prins de un grup de oameni care vor să facă bani mulţi în România. E omul lor, l-au prins total, care îi plătesc vizitele în America, care îi aduc consultanţii, care îi aduc chestia cu Fondul Suveran care trebuie să ne ia tot, care l-au convins pe Dragnea o chestie incredibilă – să semnezi deja că tot gazul din Marea Neagră îl dă la două firme ungureşti care de fapt sunt Israel-Budapesta şi or fi probabil şi Moscova.
Banii aceia îl susţin pe el, ca el să le dea mai departe, să le dea lucruri importante, nu doar gazul. În momentul în care o să se facă Fondul Suveran, Hidroelectrica, Aeroportul Bucureşti, Transgaz, toate vor trece în mâini private, şi nu în mâini româneşti. Veţi vedea fonduri de investiţii Israel-Ungaria-Rusia. Or, asta numai Liviu Dragnea poate să o facă, că nimeni altcineva. Nu poate să o facă nici Iohannis, nici Ponta.
Iar ieri Ponta a vorbit despre împrumuturile făcute în timpul guvernelor Dragnea 1-2-3 și despre modul în care au fost cheltuiți banii. E foarte greu de înțeles de ce Dragnea a fost trimis în judecată DOAR pentru bazaconii gen tombola electorală și respectiv pentru angajarea a două fufe la stat (prejudiciu plătit integral de Bombonica). Și nu pentru lucruri care chiar țin de siguranța națională. Și pentru care SRI-ul are tot dreptul să-l „asculte”.
Pentru ca circoteca să devină maximă, procurorul general cere o anchetă într-un dosar de o urgență extremă:
Pe bune!? Asta-i problema noastră acum? Cine l-a împușcat pe Ceaușescu la Târgoviște si a arestat Securitatea? Mă rog, tot e mai bine mai târziu decât niciodată. Dar zău că mi-ar plăcea să-l aud pe dl. Augustin cerând urmărirea penală pentru Liviu Dragnea.
Acum, nu după ce repetă „succesul” de la Teleorman la nivel național.
Se adunaseră mult prea multe comentarii la articolul precedent. Subiectul e cam același.
1989 – FSN la televizor: „Sariti, ne ataca teroristii !”
2018 – PSD la televizor: „Sariti, ne ataca statul paralel !”
pana la urma diferenta dintre iliescu si puii lui s-ar putea sa nu fie asa mare pe cat parea.
acesti mari persecutati politic care pun vicepresedinte la fisc
http://www.epochtimes-romania.com/news/regatul-lui-dragnea-seful-finantelor-teleorman-uns-vicepresedinte-la-fisc–272869
Nulitatile pesediste care lupta cu statul paralel dau fata in fata cu civilizatia:
http://www.presidency.ro/ro/media/comunicate-de-presa/intalnire-cu-doamna-viorica-dancila-prim-ministru-si-cu-doamna-lia-olguta-vasilescu-ministrul-muncii-si-justitiei-sociale
Si inca una din seria „ce au mai facut perzecutatii statului paralel ca sa se afle adevarul.” L-au pus pe seful arhivelor fostei securitati, pe unu Buchet, care a mintit in 2005 cu privire la ce continea unul din actele tinute acolo.
„Constantin Buchet demisionase în 2005 din colegiul CNSAS după ce dezinformase opinia publică, apărându-l pe Corneliu Vadim Tudor. Astfel, după ce Academia Caţavencu a scris că Vadim i-a furnizat scriitorului Eugen Barbu fete minore, Buchet a dat un comunicat de presă în care a dezminţit informaţiile publicate de ziarişti.
Colegiul CNSAS a verificat arhivele şi a descoperit că Academia Caţavencu relatase corect informaţiile din arhive. Buchet a demisionat la finalul scandalului.
Acum, el devine noul preşedinte al CNSAS, o instituţie care gestionează arhivele fostei Securităţi comuniste.”
Porthos, chiar imi pare rau ca nu exista un Stat Paralel care sa-i vaneze pe comunistii astia. Ca as cere sa ma inscriu in el.
ce E foarte greu de înțeles de ce Dragnea a fost trimis în judecată DOAR pentru bazaconii gen tombola electorală și respectiv pentru angajarea a două fufe la stat (prejudiciu plătit integral de Bombonica). Și nu pentru lucruri care chiar țin de siguranța națională. Și pentru care SRI-ul are tot dreptul să-l „asculte”
Nu este virba despre luoat impotrriva coruptiei ci despre crisc ptr prosti … din aia mai prosti decat vita din grajd (aia macar inregistreaza cine ii da si paie si apa si cine doar bataie)
Pai cum zic : Dragnea este cel mai cinstit bujetar dintre toti . Ca desi el fumeaza (nu ca Videanu!) el are si ditai viloiu da DNA nu zice nimic , deci viloiu este obtiniut pe cai legale. Pesemne ca il intretin amantele !
Sau atatea late cestii …insa nu si nu! Coruptii sunt dpar ptr fleacuri
Ah si baietii astia perzecutati dar cinstiti au atins nivelul de imprumuturi al lui Boc, din timpul crizei mondiale (2009-2011).
https://www.digi24.ro/opinii/romania-tot-mai-datoare-guvernele-psd-alde-au-egalat-guvernul-boc-907493
Asta desi suntem pe cea mai mare crestere economica. Pai ce ar fi facut daca le pica lor in brate criza?
Articolul de pe digi e scris de analfabeti economici.
Vezi aici cum sta treaba cu imprumuturile.
Un articol scris de Daniel Funeriu: „Despre inutila uniune a “dreptei” (care nu e dreapta) şi soluția pentru invingerea PSD”
Pentru restul, vă las să citiți articolul. Mie mi-a plăcut.
Si eu am citit analiza lui Funeriu. Is de acord cu ea.
Observatia cea mai importanta este ca in alianta anti PSD ne lipseste tocmai un partid de dreapta.
@ mac gregor
Și nu ți se pare ciudat? Explicația mea este că dreapta (cel puțin cei ca mine – și știu destui) a fost reprezentată mai degrabă de Năstase, Ponta și (eventual) Tăriceanu, decât de Băsescu, Stolojan, Blaga și alții ca ei.
ba da, e ciudat.
As zice ca dreapta are deficiente de initiativa si hotarare.
Nicusor Dan a avut initiativa, de ex, fara a avea nu stiu ce bani.
Cum sa nu devii nostalgic?!?
Draga de ea politia romana s-a facut mai de rahat decat a reusit vreodata Militia …
Pe scurt Centrul de Informare şi Relaţii Publice al Poliţiei Române a transmis, joi, un comunicat de presă :
http://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/1/1/1688/17120897/1/nasterea-domnului-mai.png?width=605
Cum sa va spui _
Eu am crescut intr+o perioada in care propaganda ateista era activa si uneori agresiva. Insa aia care aveau ca obiect al activitatii propagnada ateista nu incrcau Craciunul cu Pastele. Stiua precis ca de paste se sarbatoreste Invierea… ( chiar daca ziceau „presupusa” ) …
Azi ? Dupa 2 decenii si ceva de religie in scoli, dupa destule … sa zicem „excese” Politia (care are mai mute clase decat avea Militia) …. zice ca de Paste s-ar sarbator Nasterea Domnului…
Cum sa va zic … asta da mostra de crasa incultura!!!!
@ Ghiță Bizonu’
Au zis-o la mișto, ca să arate că sunt atei. 🙂
Pentru ca si azi e zi libera, 2 melodii dintr-un joc. Amandoua is foarte fine, merita ascultate pe repeat de cateva ori.
Fiti atenti aici, poezie: e despre un fiu care isi razbuna tatal cu pusca acestuia (arma mortului)
Arma mortului
E in mainile tale
Si privesti in jos pe catare.
inima ta e uzata
cusaturile ei se desfac.
Ti-au dat motiv de lupta.
Si n-o sa iei ce vor sa-ti dea,
n-o sa le cedezi vointa de-a trai
Ti-au luat deja prea mult
si le-ai cedat tot ce le-ai putut ceda.
Norocul n-o sa-i salveze in noaptea asta.
Si toate furtunile pe care le-ai vanat
Vor bate in noaptea asta.
Asta e romantica.
Cowboyul se intoarce in final acasa:
„Acum stiu
Singura busola de care am nevoie
Este cea care ma duce
Inapoi la tine.”
De data asta una simpla, ca dupa munca:
Luminile politiei in retrovizoare
Seriful spune „trebuia sa ghicesc ca tu erai
Ai 40 de oameni in spate, te-am avertizat de 2 ori
Acum te amendez.”
Am zis „ofiter, dar ce-am facut?”
A zambit: „Baiete, te distrezi prea mult”
Ce e aceea „te distrezi prea mult”?
E ca si „am prea multi bani”,
Nu exista asa ceva,
Ca si o fata care prea e frumoasa,
Sau „prea norocos”, sau o masina care e „prea rapida”.
Orice se zice despre mine,
Niciodata nu m-am distrat „prea mult”!
Vroiam sa bag ceva melodie, dar parca poti?
„tot de ieri
I.N Statistica a publicat cifrele care aratău că salariile au scăzut.
Lia Olguța Vasilescu a sărit imediat la INS.
INS publicat inflația record de 5%.
Madama Dancila a anunțat imediat în ședința de guvern reorganizarea INS care, ce surpriza va trece in directa-i coordonare.”
Lupta cu Soros, Statul Paralel si INS se inteteste.
Si inca un „perzecutat”:
„Preşedintele Academiei Române, Ioan Aurel Pop, afirmă sâmbătă, într-o postare pe pagina sa de Facebook, că se aşteaptă să îi fie cerută „condamnarea la moarte”, după ce numele său a apărut pe o listă a foștilor colaboratori ai Securității, listă publicată joi de Revista 22.”
se „simte amenintat”. „singura lui vina este ca s-a nascut in 55, si era obligat sa fie securist”.”
Hai sa vedem boss cum e cu „diversiunile sistemului”.
„În timpul festivalului de lumini Spotlight de pe Calea Victoriei din București pe peretele Muzeului de Artă (Palatul Regal) a fost proiectat cu lasere mesajul #Rezist, sloganul protestelor anticorupție și anti-guvernare din ultimul an. Bărbatul încătușat de polițiști și jandarmi si dus la sectie este Cristian Mihai Dide care a fost amendat cu 2600 de lei
N-as fi insistat pe absurdul comportament al supusilor duamnei Dan-pronume-Carmen ( catuse, de ce, ce pericol iminent prezenta omul ala ? )…”
Insist eu. DECI in opozitie PSD insista ca nu e nevoie de catuse pentru infractiuni grave de coruptie, intimidarea martorilor, etc.
Dar PSD la putere pune in catuse pentru crima de a proiecta o imagine pe un perete.
Aparati-i voi, ca va belesc ei.
Viorica Dancila:
„Nu putem vorbi decât de creşteri, nu de reduceri salariale. Am citit raportul dat de INS. Se fac comparaţii cu alte luni ale anului, se fac comparaţii cu alţi ani, dar nu putem vorbi despre scădere salarială şi trebuie să ne raportăm doar la creştere.”
Porthos, aminteste-mi, de ce nu era buna Eba de europarlamentar?
Altii care se lupta cu „Sistemul” din postura de stapani:
https://www.hotnews.ro/stiri-perspektiva-22403561-nicky-80-ani-nu-uiti-serbezi-alegeri-uniunea-scriitorilor-sau-musca-lungu-manolescu-reportaj.htm
„Peste 50000 de euro dați pe procese cu Iaru-Teodorescu. Scriitori mai cunoscuți decât o sală de prozatori, Iaru și Teodorescu, au acuzat abuzuri de tot felul marca Manolescu și au hotărât să revendice conducerea Uniunii. Noi suntem Uniunea, au spus Iaru-Teodorescu. Ba nu, eu sunt, a spus Manolescu. Rezultatul? Un șir de procese, câștigate de Manolescu, spune Manolescu. Ba nu, de mine, Teodorescu, spune Teodorescu. Gen, “statul paralel”. Jurista Uniunii spune clar: a câștigat breasla. (nota mea: 🙂 a castigat ce au castigat fanii PSD)
Totuși Teodorescu nu se lasă și declară pentru PERSPEKTIVA:
“Grupul de Reformă a Uniunii Scriitorilor are vreo cîțiva ani de cînd i-a cerut lui N. Manolescu să prezinte situația financiară a Uniunii. Asta fără a mai pune la socoteală că pentru a fi ales a treia oară ca președinte al USR N.Manolescu a schimbat statutul Uniunii sau că același N.M. a făcut de rîs premiile literare asupra cărora avea influență, ca președinte. Cînd am văzut că N. Manolescu și cei din jurul său nu reacționează la întrebările noastre, dar și din cauză că Uniunea Scriitorilor și așa-zisul ei președinte nu există în Registrul Ascociațiilor și Fundațiilor din România, am convocat anual adunări generale, așa cum scrie la lege. După prima și după a doua Adunare Generală care au avut lot respectînd litera legii, ne-am trezit mătrășiți din USR și dați în judecată de gruparea Manolescu. Marea victimă a proceselor intentate de gruparea Manolescu celor care am participat la aceste Adunări Genereale ale Uniunii Scriitorilor e poetul Valeriu Mircea Popa care, hărțuit la tribunale de avocații Uniunii Scriitorilor, pentru a i se lua acea jumătate suplimentară de pensie, a făcut un accident vascular cerebral de pe urma căruia nu mai poate vorbi.
De ce era nevoie de scandal cu Manolescu?
Dacă întrebi pe cineva care e președintele Uniunii din care faci parte cum cheltuiește banii care-i ajung pe mînă ăsta e un scandal? Dacă faci alegeri, ca să introduci în legalitate uniunea al cărui membru ești, asta se cheamă că provoci scandal? Scandalul a izbucnit atunci cînd N. Manolescu și trupa lui ne-au dat afară din Uniunea Scriitorilor pe cei care ne-am permis să le atragem atenția că ei funcționează în afara legii.” „
Ah, si sa nu uit de ce am pomenit de mizeria asta:
Ieri Uniunea Scriitorilor a dat-o afara pe Hertha Muller, singura scriitoare romana care are premiul Nobel pentru Literatura.
Pe altcineva n-au gasit sa dea afara. Daca nu si-a platit cotizatia.
E exact aceeasi ura fata de performanta pe care am vazut-o la PSD impotriva
oricarui om cat de cat capabil, gen directorul ICR sau Funeriu sau Kovesi. Comunistii nu s-au lasat pana nu i-au tarat in noroi.
Nulitatile de la PDL insa, pe astia i-au apreciat intotdeauna, erau ca si ei.
@ mac gregor
Frate, câtă energie ai… Eu nici nu mai pot să citesc știri despre PSD, Dragnea, Firea, Vasilescu & Co. Mi se ridică sângele la cap și mă apucă cheful să emigrez într-o țară normală. Și ține cont, te rog, că am votat relativ constant cu PSD-ul până la conducerea asta PDL-isto PRMisto Antenistă.
La ăstia de la Uniunea Scriitorilor chiar nu am ami avut timp și chef să mă uit. De care Manolescu zici? Nicolae Manolescu? Și ăsta-i PSDist acum? Păi nu era de la Alianța Civică? Ana Blandiana, Doina Cornea, anti-Iliescu… Tare ciudat!
PSD nu e decat o gasca care are in cap sa refaca „Cantarea Romaniei”
Inca o asemanare: cam asa era si pe vremea lui Ceausescu, partidul nu era deranjat de procurori, fiind deasupra legii.
Cred ca PSD are in cap un singur model, cel de dinainte.
Ladies and Gents, Hank Williams Jr!
„Daca Sudul ar fi castigat, dadeam lovitura!
Probabil as fi fost presedinte al Statelor de Sud.
Ziua lui Elvis ar fi sarbatoarea nationala,
Puneam Curtea Suprema in Texas
Si nu lasam ucigasii sa scape
Daca era dovediti vinovati, ii atarnam rapid,
In loc sa scrie carti si sa zambeasca la TV.”
@ mac gregor
Îmi place muzica, dar versurile sunt usor cretinuțe. Nu tot el cânta „This is Bush–Cheney Country” și în aceeași melodie:
E cel mai bun exemplu de om cinstit, dar pe care nu-l ajută cerebelul. Versiunea americană a băsiștilor. Probabil că la sfârșitul mandatului lui Bush-Cheney a cântat despre modul în care s-au schimbat ăia doi și au devenit doi nemernici. Nici prin cap nu i-ar trece că ăia au fost tot timpul așa, dar era el prea fraier să se prindă.
versurile sunt facute sa fie pe jumatate comice.
Despre chestia cu idealul in politica, e poveste prea lunga pt momentul asta.
„Am observat ca nu primesc mult ajutor cand imi vad blugii
Un tip smecher vine si ma intreaba de sus „daca am nevoie de ceva”
Da, invat in fiecare zi despre puterea dolarului. Si tipii cu gulere albe.
Si cica asta e vechiul stil american.
O doamna ma ia de sus „ti-ai uitat calul afara?”
– Nu doamna, calul e intre picioare
Pacat ca sunteti prea grasa pentru el.”
„Hank de ce bei? de ce fumezi tigari?
De ce trebuie sa traiesti ca in cantecele tale?
Lasati-ma in pace, urmez o traditie de familie.”
Acesti oameni care lupta impotriva SRI…
„Dl. Mlădinoiu, secretar de stat la Secretariatul General al Guvernului, se află în vizită oficială în Israel. E posibil ca și dna. Dăncilă să se alăture însoțitorilor dlui. Mlădinoiu. Nu, nu am greșit ierarhia.
Dl. Mlădinoiu are un traseu de carieră interesant. În 2005, după ce a absolvit liceul militar și academia militară (studii de licență), a lucrat câțiva ani în Armată: inițial la o unitate de pregătire, apoi la una specializată în culegere de informații despre inamic.
În 2008, dl. Mlădinoiu a trecut la MAI, dar nu oriunde, ci la controversata unitatea „Acvila”, creată în 2003 ca unitate de elită anti-tero, direct în subordinea ministrului de interne. Adică unul din nenumăratele servicii „secrete” din România. În 2009, Acvila a fost desființată prin absorbție în Jandarmerie, în mijlocul unui scandal privind deturnarea de fonduri de către conducerea unității de elită.
Dl. Mlădinoiu s-a transferat la SPP, ocupându-se deci de paza demnitarilor. În 2012, s-a întâmplat evenimentul care i-a schimbat viața: a fost desemnat aghiotantul ministrului Liviu Dragnea. Gurile rele spun că fidelitatea față de demnitar a fost atât de mare încât a ajuns în conflict cu conducerea SPP.
Cert e că în 2015, dl. Mlădinoiu a plecat din SPP, devenind… consilier parlamentar la cabinetul dlui. Dragnea. În paralel, actualul secretar de stat a lucrat și ca asistent manager la Grand Siloz SRL, conform declarației de avere. Presa zice că această firmă ar fi de fapt o subsidiară a vestitei TelDrum.
În 2017, a fost numit pentru secretar de stat la SGG, post pe care l-a părăsit pentru o scurtă perioadă în timpul „rebeliunii Grindeanu”, revenind în mandatul Tudose și rămas neatins după înscăunarea dnei. Dăncilă.
Eliberat de constrângerile vieții militare, dl. Mlădinoiu și-a dezvoltat și profilul de om de afaceri, fiind acționar la două firme, alături de dl. Valentin Dragnea (nu e coincidență de nume), conform relatărilor de presă. În declarația de interese a dlui. Mlădinoiu mai apare doar una singură, una care vinde pantofi de lux.
Astăzi, dl. Mlădinoiu conduce delegația României în Israel, având pe agendă, printre altele, discuția despre mutarea ambasadei la Ierusalim. E posibil ca și dna. Dăncilă să se alăture în suita dlui. Mlădinoiu în zilele următoare.
P.S. Nu există nicăieri la Guvern informația oficială că dl. Mlădinoiu este în Israel, nici că dna. Dăncilă ar urma să plece mâine. Dar găsim pe pagina Camerei Deputaților, în stenograma BP, solicitarea deputatului reprezentând minoritatea evreiască, să i se aprobe să-l însoțească pe dl. Mlădinoiu. Nu pe dna. Dăncilă, ci pe dl. Mlădinoiu.”
dap, ei nu vor sa foloseasca metode sereiste. LOL..
Si inca una, de corectitudine:
„Ia sa vedem cum stau lucrurile in ceea ce priveste cariera unui anumit domn ministru.
In 7 aprilie 2006 judecatorul constitutional Constantin Doldur demisiona din CCR, dupa doar 8 din cei 9 ani de mandat. In 3 octombrie 2006 Tudorel Toader era numit judecator pentru restul de cateva luni de mandat. Pe 13 iulie 2007 Toader depunea din nou juramantul de judecator CCR, de aceasta data pentru un mandat de 9 ani pe care l-a terminat in 2016.
Pe scurt, nea Tudorel constitutionalistul a fost judecator vreme de 10 ani, dincolo de durata maxima de 9 ani a unui mandat si a beneficiat de o innoire care e acum e declarata ca fiind neconstitutionala. Deci conform Deciziei CCR din 20 martie 2018, Toader Tudorel a incalcat Constitutia in momentul in care a depus juramantul din 2007.
Deci cum procedam, nea Tudorele, nu stiai chiar daca de aceea ” te-ai pregatit ca jurist ” ? Sau alegeti : deciziile CCR pot functiona retroactiv doar in cazul lui Kovesi sau esti doar o sluga proasta care se lauda ca a incalcat Constitutia chiar daca o cunostea . I rest my case.
Asta e statul mafiot, acestia sunt avocatii lui . Punct”
a, si la ce se refera: domnu avocat a statului mafiot a sustinut ca lui Kovesi trebuie sa i se aplice retroactiv deciziile CC, pt ca „de aia esti jurist, ca sa stii cum va decide Curtea”.
Curtea a decis recent ca ce a facut actualul Ministru al Justitiei in trecut a fost ilegal.
Astept cu nerabdare ca scarnavia sa isi aplice si lui macar jumatate din standardele pe care le respecta Kovesi.
@ mac gregor
Nu prea îmi e clar de unde îți iei tu informațiile (pare că sunt citate), dar mi se par un pic prea confuze pentru a fi discutate. Nu înțeleg ce a zis Toader și când, dar e clar ce nu-i convine lui nenea ăsta pe care-l citezi tu, fără să ne spui cine este.
E metoda pe care o foloseau propagandiștii „comuniști” pentru a-l critica pe Hegel (pe care nu-l citiseră), dar pe care-l combăteau „muncitorește” cu argumentele lui Marx, înțelese din doi în doi.
PS: e simpatic sudistul ala care cântă muzică country. Mulțumesc pentru postări.
nu e nici o metoda, m-am plictisit io de cand ii tot dau link pe site:
https://politicata.wordpress.com/2018/04/25/teleormanul-viziteaza-israelul-si-anti-constitutionalul-toader-tudorel-biserica-grivco-3/
@ mac gregor
Am înțeles… E tot un blog. Adică unii, care stau ca și noi de vorbă la o cafea. De ce ar merita să-i citezi? Nu mai bine spui tu cu subiect și predicat ce vrei să spui? Altfel e greu de înțeles despre ce era vorba, ce s-a mai zis, etc.
Pleci pe undeva de 1 mai? A dat statul la vacanțe, de-mi vine să mă întreb când mai muncim. Vacanța perpetuă. Păcat se mai întrerupe din când în când. Nici nu înțelegi de ce. Că oricum nu apuci să termini ce ai început, că vine vacanța următoare.
nu, m-am trezit prea tarziu.
Tara e ocupata, nu mai exista locuri libere nici la ultima pensiune din Rausor. O lasam asa.
Si acum Darius Rucker. E negru, canta country si are o voce superba. Cantecele lui sunt despre dragoste, despre Sud si despre viata – ceea ce e destul.
„Sa fi vazut fata chelneritei cand am ordonat ceai dulce
Mi-a spus ca nu au asa ceva aici
I-am spus: imi cer scuze,
Eram cu mintea in Sud.
Si fetele din California nu inteleg
Cand le deschid usa si le zic „Da, doamna.”
Oriunde as fi, in inima voi fi mereu in Sud
Acolo unde beau ceai dulce si te cresc sa fii politicos.
Si unde cunosti pe toata lumea,
Si chiar daca nu cunosti,
Esti tot politicos.”
imi cer scuze pentru calitatea sonorului, dar mno, daca vreti calitate cumparati CD-ul.
@ mac gregor
Cine mai cumpără azi cd-uri? Nu folosești Apple music, Tidal, etc?
„N-am nevoie de rezervare la 5 stele
Am spaghete aici si-o sticla de vin ieftin
Nu ma duc, la concert in oras,
Dar am un cd cu ce-i mai bun din Patsy Klein.
Dar din ce vad, am tot ce vreau:
Un acoperis deasupra capului,
Femeia iubita in pat,
Pantofi in picioare,
Ea se gandeste mereu la mine
Si asta e tot ce am nevoie.”
„este 10 dimineata,
prea devreme pentru bere
nu stiu
si nici nu-mi pasa
Cand vezi o fata frumoasa,
E nepoliticos sa privesti?
nu stiu
si nici nu-mi pasa
Nu stiu ce plaja e asta,
daca mi-am pus suficiente haine
nu stiu
si nici nu-mi pasa
Nu stiu care e numele ei,
Nu stiu de unde a invatat sa sarute,
Sau daca tipul de acolo e prietenul ei
nu stiu
si nici nu-mi pasa
Nu mai stiu cand am mancat ultima data,
Nu mai stiu cum de mai sunt inca treaz,
Nu stiu cat poate supravietui un barbat numai cu bere
nu stiu
si nici nu-mi pasa.”
„Cand e ultima data
Cand ai facut ceva pentru prima data?
Sa bei o sticla de vin ieftin
Sa alergi cu picioarele goale prin noroi
Sa furi un sarut cand rasare soarele.”
Willie Nelson. Nu-mi place tipul, nu-mi place bentita de hippie, nu-mi plac coditele de indian, nu-mi place ca e de stanga si simte nevoia sa lupte pentru chestii, nu-mi place mai nimic din ce canta.
Dar are doua capodopere, pe care nu ma pot abtine sa nu le pun aici:
„Trenul de New Orleans”. E despre o calatorie obisnuita cu trenul.
„Buna dimineata, America, ce mai faci?”
Din nou la drum
Abia astept sa pornim din nou
iubirea vietii mele e sa fac muzica cu prietenii mei
si abia astept sa pornim din nou.
Sa merg in locuri unde n-am mai fost
Sa vad lucruri pe care poate n-am sa le mai vad niciodata.
Ca o trupa de tigani
pe autostrada
cei mai buni prieteni
insistand ca lumea sa se intoarca cum vrem noi.
Lupta cu statul paralel continua.
„Ce chestie. Parchetul a dat NUP la dosarul in care secretara lui Dragnea, Carmen Dan, actual ministru de interne, se plangea ca a gasit un microfon camuflat intr-o priza.
Doar ca, surpriza, microfonul fusese instalat de catre cineva adus de familia Carmenicai. Practic, Carmencita si-a instalat singura microfonul, dupa care a strigat ca e violata.
#metoo!!”
Si un comentariu la care achiesez
„Trebuie să recunoaștem că le-a ieșit și de data asta.
Atunci au urlat o săptămână la tv, ca să înțeleagă bizonii care-i treaba cu binomul.
Acum probabil că știrea a trecut repede pe la latrine. „
@ mac gregor
Și a fost atât de tâmpită încât să se plângă public că a găsit un microfon instalat tot de ea? Ai un link să vedem și noi de unde ai informația?
Nu-mi sunt deloc simpatici Dragnea & Teleorman Co și nici prea inteligenți nu mi se par, dar parcă e prea de tot.
Update:
Am găsit și eu știrea pe Mediafax:
După cum spuneam, îmi displac cam toți cei din jurul lui Dragnea, actuala conducere a PSD sau din actualul guvern (doar Teodorovici îmi e vag simpatic pentru atitudinea pro-business).
Dar… cei „doi foşti ofiţeri de informaţii” ar cam trebui băgați la bulău pentru că sub pretextul că îi curăță casa de microfoane, de fapt au făcut exact contrariul. Dacă s-ar duce cineva la doctor să se trateze și doctorul l-ar îmbolnăvi intenționat, doctorul ar ajunge la pușcărie.
Faptul că procuratura a închis dosarul, mi se pare un pic suspect. Și extrem de abuziv. Dar sper că am înțeles eu greșit. Altfel ne-am întors pe vremea Securității. Și parcă nu mi-ar plăcea să citesc peste vreo 20 de ani despre Carmen Dan, victima Noii Securități, așa cum citesc despre marea dizidentă Doinea Cornea (odihnească-se în pace), victima defunctei Securități.
Update 2:
Pe site-ul Adevărul, știrea e ceva mai detaliată:
Deci a fost o „farsă”. Și nu e nimic penal în asta. Iar Carmen Dan își merită soarta pentru a că a apelat la „escroci”. Adică pentru credulitate sau chiar prostie. Dar cei doi sunt „foști ofițeri de informații” și actualmente, detectivi. Pentru asta, din câte știu e nevoie de aprobarea Poliției. Care e în subordinea lui Carmen Dan. Deci e din nou vinovată, pentru că ea ar trebui să facă regulile.
Însă tot nu înțeleg cum cei doi nu au comis nimic penal. Abuzul de încredere și înșelăciunea nu mai sunt penale?
Nu e prea de tot deloc.
E de la PSD.
Nu crezi ca ar trebui sa il initiezi pe Klaus in sfintele taine ale missenianis!ului?
Ca mi se pare cam etatist liberalul
@ Ghiță Bizonu’
De ce? Ce a făcut? Mie îmi e simpatic Iohannis. După maimuțoiul gălăgios și neobrăzat de Băsescu, e chiar reconfortant să ai un astfel de președinte.
Aproape că-mi pare rău că l-am votat pe Ponta, dar mi s-a părut corect, după ce Hărvărduța (în primul guvern Ponta) a redus taxele și contribuțiile. Însă acum, chiar îmi place Iohannis. Vorbește puțin (chiar dacă uneori și prost), dar în general face ce mă aștept eu să facă un președinte bun. Nimic.
Pai tocmai era sucarit ca s-au redus niste p. Cica nu e bine…
Mie îmi place că nu face nimic. Nu mă aștept să înțeleagă economie. Îl compar cu Babuinu’, care habar nu avea economie, dar dădea lecții de economie uneia care terminase Harvardul. Măcar nemțălăul vorbește puțin.
La naiba! Tableta inepe sa mearga …”random” (calculatorul nu mai vrea)
Deci orz ptr gaste, margaritare porcilor
!ie mi se pare ca facilitatile acordate mediului de afaceri sunt orztr haste sau !argaritare oferite porcilor. Oricat pri!esc besnoc nemiltumiti.
Occidentali cu suprstudii in cele mai prestgioase universitati se comporta precum infractprii tigani.
As zice ca e cazu sa aleaga : ori beneficii mai mari ca in alte parti ori sa se care dracului. Noi ne vom descurca. Sa vedem cum se vor descurca ei : stimati actipnari am remuntat la beneficii !ai maro fiindca suntem pprci! Si vrem sa fim! Porci!!?’
@ Ghiță Bizonu’
Nu am prea mai urmărit ce se întâmplă. Cine cere facilități suplimentare? În ce mă privește, opinia mea a rămas aceeași. Nu e cazul ca statul să tot ofere „facilități”. Ar trebui să lase lucrurile așa cum sunt și să nu le tot modifice.
Acum cam toate firmele pe care le știu eu se chinuie cu prostia asta de GDPR.
Mai nou aflam de actiunile ministerului de externe din ziarele israeliene. Publicul roman nu trebuie sa stie ce face guvernul.
https://www.hotnews.ro/stiri-esential-22444520-mae-confirma-romnia-blocat-declaratia-privind-condamnarea-mutarii-ambasadei-sua-ierusalim-considerat-textul-este-lipsit-echilibru.htm
Daca eram in primul razboi mondial, PSD ne baga peste noapte in ce alianta vroiau ei, fara consultare democratica.
@ mac gregor
De ce îți mai bați capul? Cred că suntem cu toții de acord că Dragnea & Co sunt niște stupizi. Pare că vor face praf PSD-ul. Eu aștept cu interes viitoarele alegeri.
Cumva iti inchipui ca ptr intrarea in primul macel mondial s-a racut referendum?
„”Lume lume soro lume! Duminica asta de Sf. Ap. Iacob, fiul lui Zevedeu; Sf. Ier. Donat, episcopul Evriei adica in data de 30 apriloe dupa slijba mereti si votati daca
– Intram in rezble contra germaniei si Austriei alturi de Engliotera si Francia
– intram in rezbel contra Rusiei si Franceiei alaturi de Austria si Germania
– sedem linisti in cur si privim cum se bat aia ca chiorii?””
Chiar asa?
Trump își propune să reducă prețurile la medicamente. O afirmație APARENT populistă. De ce doar APARENT? Pentru că metoda reducerii e cea normală. Reducerea reglementărilor, ceea ce va duce la creșterea competiției.
e absolut de bun simt. Trump e personajul dubios care face ceea ce trebuie.
Obama care e opusul lui, era personajul corect care facea numai prostii.
Deci inapoi la muzica country.
Cel mai de bautura cantec de bautura de cand s-a inventat bautura:
„Multumesc Jack Daniels
numarul 7!
Whisky-ul de Tennessee
m-a dus band pana-n rai
Aici Sus sticla nu se goleste niciodata
Si nici nu te trezesti dimineata cu lacrimile alea in ochi.”
„Pe măsură ce îmbătrânesc îmi place să privesc durata lungă a istoriei, evoluțiile mari. Am fost puțin supărat când l-am auzit pe Ion Bulei spunând că din punct de vedere cultural românii au rămas într-un neolitic glorios. Dar mi-a trecut. Acum să privim cu detașare istorică evenimentul recent: voievodul neîncoronat al neamului valah Liviu Dragnea și-a dat o poruncă prin care scapă de un proces. E ceva nou în chestia asta?
Nu, nu este nimic nou – așa a funcționat justiția în evul mediu românesc, iar noi nu am părăsit încă această perioadă a evoluției istorice. Să explicăm.
Statalitatea românească fondată în secolul al XIV-lea s-a clădit pe dreptul bizantin cu mici influențe germane venite pe filieră maghiară și săsească. Nomocanonul lui Vlastares (o colecție de legi bizantine ordonate alfabetic după fapte) a fost legea de bază în țările române din secolul al XIV-lea până în secolul al XVII-lea (300 de ani). Apoi au venit reformele legislative făcute de Vasile Lupu și Matei Basarab (Cartea românească de învățătură de la Iași și Pravila de la Govora). Reformele acestea nu au modificat nomocanonul bizantin anterior – doar l-au sistematizat și îmbunătățit. Sistemul acesta legislativ a mai rămas valabil încă 200 de ani, până în 1831 la adoptarea Regulamentelor Organice (un experiment constituțional și legislativ al rușilor, cam dubios, lipsit de o bază limpede). Apoi a venit reforma lui Cuza care ne-a adus codurile napoleoniene, menținute cam 100 de ani până la instaurarea comunismului. Despre ce s-a întâmplat după 1989 nu pot să spun decât că a fost un haos.
Să recapitulăm: 500 de ani de legislație medievală bizantină, 30 de ani de experiment rusesc, 100 de ani de coduri napoleoniene, 40 de ani de experiment sovietic, 27 de ani de căutări. Cum se vede chestia asta? Natural că mentalitatea medievală domină, experimentele și încercarea de reformă napoleoniană nu au avut o durată suficientă, nu s-au înrădăcinat.
Mentalitatea medievală le făcea pe mamele violatorilor de la Vaslui să zbiere că victima era curvă – o memorie ancestrală a vechiului drept românesc: în evul mediu violatorul era pedepsit oricum cu moartea, dar dacă victima era curvă nu se lua măsura suplimentară a confiscării averii făptașului. De aceea în evul mediu în caz de viol singura cale de atac era încercarea de a demonstra că victima era curvă – violatorul oricum era decapitat, familia încerca cel puțin să salveze averea.
Iar evul mediu și legislația medievală nu sunt rele în sine, au fost soluțiile vremii pentru un set de probleme. Necazul este că nu s-a reușit o evoluție.
Din punctul de vedere al administrației era perfect noraml în evul mediu ca funcțiile publice să fie scoase la vânzare. Era o societate cu foarte puține căi de comunicație, viteza de circulație a informației era extrem de scăzută, influența autorității centrale era slabă și personalizată – dacă nu venea stăpânul să dea cu biciul robii nu aveau nici un interes să facă ceva. Adăugați și lipsa monedei și înțelegeți de ce voievodul vindea funcțiile: avea nevoie de bani în numerar, boierul își scotea profitul mai încolo.
Problema noastră este că toate condițiile expuse mai sus s-au modificat – însă mentalitatea medievală a conducătorilor a rămas. Cumpărarea funcțiilor – perfect normală și singura soluție practică în evul mediu – a devenit corupție conform principiilor lumii moderne. Însă boierilor valahi nu le plac principiile lumii moderne – și nu mai este vorba de boieri autentici, acum avem de-a face cu rămășițele nomenclaturii comuniste, tot un fel de castă superioară, doar că fără pedigree.”
https://historice.ro/ne-intors-evul-mediu-de-fapt-nici-nu-plecat-de-acolo/
Asa, ca sa arate cat de conservatori sunt romanii cu obiceiurile, azi exista regula ca sa nu cumva sa speli rufe in zi de sarbatoare.
De ce? pai pentru ca in evul mediu era cea mai grea munca sa speli rufele (si ar fi vrut si nevasta sa se odihneasca).
Azi e cea mai usoara treaba. Dar obiceiul se pastreaza cu sfintenie..
No, bine domnu scoțian da ce pățiși de te iei de bietu rumân ?
asta cu spălatu rufelor cea mai grea muncă, de unde ai scos-o ?
or mai fi fost și altele zic eu mai nasoale poate, nu știu ce-ar fi curățatu la porci/vaci ? ce-ar fi cu mulsu oilor după ce-a plouat și s-or mai găsi și altele zic eu.
Pare-mi-se că a fu sărbătoare creștinească pe 27 mai trecut și spălatul hainelor în general era și este alături de alte treburi o treabă ce nu este esențială a fi făcută în o anumită zi, în general zic.
Să nu amestecăm borcanele.
„Președintele CCR nu mai vrea întâlniri cu experții Comisiei Europene, dar vrea cu experții din Rusia.
Fostul deputat PSD, Valer Dorneanu, astăzi președintele CCR, este în Rusia, la Forumul Juridic Internaţional din Sankt Petersburg.”
Pai mi se pare normal, s-a dus sa se documenteze.
Nu vreti justitie pe sistem european, cu recurs la CEDO etc? Pai imi pare rau, un sistem de justitie tot vom avea. Doar ca atunci va fi modelul rusesc, a la Putin.
Tribunalul Bucureşti a decis restituirea la DNA a dosarului Microsoft 2
Judecătorii Tribunalului Bucureşti au decis joi restituirea la DNA a dosarului Microsoft 2, în care sunt judecaţi fostul jucător de tenis Dinu Pescariu şi omul de afaceri Claudiu Florică, anunță Agerpres.
Pe 19 ianuarie, fostul jucător de tenis Dinu Pescariu s-a prezentat la DNA, unde a fost informat că are calitate de inculpat în dosarul Microsoft, pentru spălare de bani. Ulterior, în data de 1 februarie, el a fost trimis în judecată, alături de Claudiu Florică, pentru săvârşirea infracţiunii de spălare a banilor.
Potrivit DNA, faptele au fost comise de cei doi în calitate de reprezentanţi ai societăţilor Profinet AG şi Slytehrin Marketing Ltd.
DNA susţinea că, în perioada decembrie 2003 – octombrie 2004, reprezentanţi ai Guvernului au iniţiat şi susţinut proiecte de HG, prin care s-a aprobat încheierea cu Fujitsu Siemens Computers a unui contract comercial de închiriere de licenţe Microsoft, după care s-a aprobat extinderea contractului.
Am și eu o întrebare: ce mama naibii a făcut DNA-ul atâția ani?
au mai luta lumina de la rasaeit:
Juergen Basedow, Director, Max Planck Institute for Comparative and International Private Law
Michael Bonell, Emeritus Professor of Comparative Law, Faculty of Law, University of Law “La Sapienza,” Italy
Jay L. Westbrook, Professor of Commercial Law, School of Law of the University of Texas at Austin (US)
Graham Virgo, Professor of English Private Law, Pro-Vice-Chancellor for Education, University of Cambridge, UK
Roy Goode, Emeritus Professor of Law, University of Oxford, UK
Enrico del Prato, Dean of the Faculty of Law, Professor of Civil Law, University of Law “La Sapienza,” Italy
Remy Carbillac, Professor, University of Montpellier, France
Akira Kawamura, Of Counsel, Anderson Mori & Tomotsune, former President, International Bar Association, President, Japan Association of Arbitrators, Japan
Kojima Takeshi, former Dean of Toin University, Yokohama, Emeritus Professor of Law, Chuo University, Japan
Vincent Lamanda, Honorary First President of the Cassation Court of France
Ken Oliphant, Professor of Tort Law, University of Bristol, UK
Marta Pertegas, Professor, University of Antwerp, Belgium
Henk Snijders, Professor of Civil Law and Civil Procedure, University of Leiden, Netherlands
John Finnis, British Academy Fellow, Honorary Member of the English Bar, Emeritus Professor of Law and Legal Philosophy, University of Oxford; Professor of Law, Notre Dame University, UK
––––––––––––––––––––––––––––
Ce cauta atatia occidentalui in Rusia ?
The VII St. Petersburg International Legal Forum takes place on May 16-20
The VII SPILF welcomed 4180 participants from 79 countries..
Seventy two foreign delegations attended the Forum. Eight ministers and deputy ministers of justice were guests of honour at the Forum. We note a representative presence of foreign constitutional and supreme courts: 38 delegations, of which 22 included chief justices and/or deputy chief justices of the institutions. This year, the Forum saw much interest on the part of international institutions. The VII SPILF was attended by the top officials of such high-profile international bodies as the Hague Conference of Private International Law, United Nations Office on Drugs and Crime, United Nations Commission on International Trade Law (UNCITRAL), International Institute for the Unification of Private Law, European Commission for the Efficiency of Justice, UN Committee on Economic, Social and Cultural Rights, and International Welfare Association.
The Forum’s business programme featured more than 500 speakers, 37% of them foreigners and 63% Russians. The line-up of speakers included eminent professionals, legendary academics, peerless experts in diverse fields of law.
The May 17 Plenary Session, entitled Law in the Global Context, featured the following speakers: Dmitry Medvedev, Prime Minister of the Russian Federation, Guo Dongbai, Chief Technology Officer, AliExpress, Paolo Tasca, Executive Director, UCL Centre for Blockchain Technologies (CBT), University College London (UK), John Flood, Professor of Law and Society, Griffith University Law School (Australia), Shawnna Hoffman-Childress, Global Business Advisor and Cognitive Legal Co-Leader, IBM, Juerg Stahl, President, National Council of Switzerland. The Plenary Session was moderated by Igor Drozdov, Chairman of the Board, Skolkovo Foundation.
Among the 111 business events that took place from May 16 through 20 were conferences, presentations, lectures, and discussion panels, subsumed under 9 theme tracks: International Law. Rule of Law; Legal Profession; Smart Society; Investment. Finance; Antimonopoly Regulation; Court and Arbitration Practice; Industry. Resources. Environment; Culture. Education; Private Law.
The new addition this year was the International Insolvency Forum, a unique platform that brings together lawyers, banking specialists, lawmakers, government agencies and international institutions to discuss improvements to insolvency law, the ways insolvency law affects the national investment climate, legal solutions for financial crisis management, and other topical insolvency issues.
46 event hosts in 33 cities across Russia, the CIS and the former Soviet Union joined the Legal Forum Live project. The local legal professionals’ communities staged their own events under SPILF auspices during the Forum days, watching VII SPILF sessions streamed live online.
Afaceri ..
Faci afaceri cu Rusia .. te mia ciocnestu de legea rusa ! Dáia apre si Japan Association of Arbitrators.
Eugen Teodorovici ministrul de finante propune ca deficitul imens creat de pesedisti care au dublat salariile bugetare sa fie acoperit din amenzile neplatite pana acum pe persoana fizica.
Genial baiatu. Ii aproape la fel de genial ca Iordache „alta intrebare”, boul care conduce Comisia Juridica Parlamentara.
Vraful asta de amenzi neplatite provine in principal de la prostituate amendate in serie si vagabonzi amendati odata la 2 zile si politisti care isi fac norma de amenzi lunara amendand aceiasi oameni vulnerabili.
http://radiotimisoara.ro/2018/02/21/un-om-al-strazii-salvat-si-reintegrat-in-munca-trebuie-sa-plateasca-10-000-de-euro-amenzi-din-urma/
Mult succes la repararea gaurii statului prin aceasta metoda disperata, domnu ministru PSD.
@ mac gregor
Nu știu de ce te tot iei de Teodorovici, singurul om normal la cap în guvernul ăsta de clovni.
La fel s-a întâmplat și cu Ponta. Toți băsiștii cântau în cor după partitura Coldea-Kovesi: „Plagiatoru’ Ponta”, „Puie Monta” (chiar și pe Ghiță l-am auzit spunându-i așa), „copy-paste” (la facturile către casa de avocatură a lui Șova), șamd. Așa că au urmat „tehnocrații” Cioloș, Grindeanu și Tudose. Iar încununarea muncii depuse de trustul de presă SRI+DNA e Viorica Dăncilă, super-experta din Roșiorii de Vede.
PS: campioana articolelor stupiduțe e Clarice Dinu, acum transferată prin rotația cadrelor la Hotnews.
Încă o condamnare pentru Dragnea. Poate că de data asta chiar ajunge la pușcărie și scăpăm definitiv de el din politică. Însă, uitându-mă la campionul (PD-ist) al economiei din echipa PSD, Darius Vâlcov, mi se pare că sunt slabe șanse. Pe ăsta îmi amintesc că-l prinseseră cu tablourile luate șpagă, depozitate în cavou. Iar la proces, tatăl a depus mărturie că lingourile de aur găsite au fost cumparate de el pentru nepoți, din banii de pensie. Soția, Lavinia Șandru a explicat că banii i-au primit ca dar de nuntă. Pe care au făcut-o de trei ori în trei locații diferite. Dacă se dă sub formă de dar de nuntă, nu mai e șpagă?
Nu mai știu dacă chiar a ajuns la pușcărie, dar oricum ar fi fost atunci, îl tot văd citat pentru „viziunile” lui economice.
Revenind la Dragnea, tot mi se pare ridicol că l-au condamnat pentru o prostioară și nu pentru că a furat Teleormanul en-gross.
Între timp războiul comercial început de Trump, începe să se globalizeze. China, Uniunea Europeană, Canada, Mexic și India au răspuns la rândul lor cu noi creșteri de tarife pentru produsele americane. Mă întreb de cât timp va avea nevoie Trump ca să înțeleagă că un protecționismul e fundamental greșit și că are efecte adverse extrem de grave.
Judecând după criza din anii ’30, aș zice că în maxim doi ani fie înțelege, fie dispare. Dacă așteaptă până atunci, s-ar putem să avem o recesiune mondială la fel de gravă ca cea din 2008.
Asta explică de ce BNR a frânat abrupt creditele de consum și cele ipotecare. Exact așa a făcut și în 2007 și toată lumea l-a înjurat pe Isărescu că-i nebun că frânează creditele când economia „duduie”.
Ce a facut BNR-ul in 2007? A franat creditele? Cum, marind gradul de indatorare de la 35% la 70%?
@ Anonim
E o poveste mărirea gradului de îndatorare (Andreea Paul Vaas spunea chiar de 100% sau mai mult în cazul Volksbank). Dar este doar o poveste. Aici este întrebarea completă:
Citez din răspunsul BNR la întrebarea doamnei respective:
Setul de reguli APROBAT de BNR a fost mai dur și a dus la ceea ce spuneam în postarea anterioară, la frânarea creditării. Volksbank a decis să ocolească pur și simplu regulile, dar din această cauză lui Gerald Schreiner (VP și apoi președinte al băncii) i s-a interzis să mai profeseze ca bancher.
Intrebare o fi completa, dar din raspuns ai selectat prea putin:
Asa ca incercarea ta de a arunca pisisca in ograda Volksbank mi se pare bizara.
Nu am intrat in tehnicalitati de tipul: „nu a marit direct, ci doar a permis bancilor sa mareasca pana la 70%” pentru ca, in mentalul colectiv, asa a ramas. Daca imi aduc bine aminte, chiar asa era promovata in media aceasta actiune.
Ca o concluzie: in martie/iunie(nu mai retin exact), sub indrumarea BNR, gradul maxim de indatorare a urcat la 70%, in toamna a debutat main-stream criza, in 2008 ne-a lovit puternic valul, iar dupa, BNR a fortat reducerea gradului de indatorare. Adica a pus frana, cum zici tu. Si nu in 2007, ci in 2008. Si nu abrubt, ci mai domol(daca retin bine, in 2008 gradul maxim a scazut pe la 50%). Dar poate gresesc eu si doresti sa-mi explici mai detaliat cum Isarescu a pus frana abrupta in 2007.