Feeds:
Articole
Comentarii

Posts Tagged ‘alegere’

imagesCAOH41SR

 

Iniţial n-aveam de gând să merg la vot. După consultări cu Athos, am ajuns la concluzia că trebuie sabotat procesul electoral prin neprezentare. Sătul până peste cap de clasa noastră politică, de la stânga la dreapta ( nu ideologic vorbesc, pentru că n-are nicio relevanţă ideologia la noi), am vrut să le dau, împreună cu mulţi alţii, un cartonaş roşu. În scopul eficientizării demersului cetăţenesc, am făcut ce m-a sfătuit Athos să fac, am propagat ideea unei neprezentări masive la vot. Mă gândeam c-am putea avea măcar satisfacţia că Parlamentul ales de, să spunem, 5% din populaţia cu drept de vot,  nu ar mai folosi scuza de a fi “emanaţia poporului” atunci când îşi plimbă sfidător fundul gras prin faţa noastră. Ştiind dispreţul nostru, poate şi guvernul ar fi poate mai umil în relaţia cu cetăţenii. Dar poate îmi fac eu iluzii…

În fine, am început să fac agitaţie, iar primul elector ales pentru convertire a fost nevastă-mea. N-am apucat să deschid gura că mi-a şi spus cu ton ferm: “Eu nu mă duc la vot, n-am cu cine vota!” Oho, ce victorie uşoară, mi-am zis! Încurajat, l-am abordat pe primul prieten ce mi-a ieşit în cale. Ştiam că şi el e sătul de prestaţia politicienilor. I-am zis de boicot, a zis că e o idee bună.

Al doilea prieten mi-a zis că nu vrea să le boicoteze, vrea să le dinamiteze. Mânjind formularele de vot cu brânză de aia franţuzească, mucegăită, posesoarea unor mirosuri ce pleacă de la aroma de ciorap împuţit şi ajunge pâna la cea de cadavru descompus de şoarece; o întreagă paletă de arome de distrugere în masă. M-am retras timorat din faţa teroristului, punând în balanţă, ca şi eficienţă, cele două metode de respingere ale politicianismului.

Al treilea mi-a aprobat şi el planul.

La al patrulea nu am mai apucat să spun nimic deoarece o veste tulburătoare m-a ajuns din urmă: în urma mai multor sondaje se pare că se vor duce la vot în jur de 40% din electorat. Păi pentru politicieni asta înseamnă enorm! Cu o susţinere de 50% din cei 40% din electorat au toată legitimitatea din lume! Emanaţi în aşa hal, ar putea pretinde că POPORUL le cere ca, pentru EL şi în numele LUI, să dea de pământ cu judecătorii şi procurorii, cu constituţia, cu dna, ani, cna, csm, şi cu orice structură care le stă lor în gât.

În plus, europa poate să se ducă la dracu. Trăiască POPORUL, ROMÂNIA, PARLAMENTUL!

Aşa că micul boicot început atât de productiv a eşuat. Iar mă văd nevoit (cu toate că mi-am promis că nu o voi mai face) să votez, în silă, cu răul care mi se pare cel mai mic.  Zic “în silă” deoarece mă gândesc la formaţiunea politică căreia îi voi da votul.

Ca să-l parafrazez pe vocalul nostru preşedinte, vin şi susţin: ca alegător, o broască râioasă mai pot înghiţi, dar un ditamai porc, nu! Înţelepte vorbe, adâncă cugetare!

Ca să meargă broasca mai bine pe gât (bleah!), am să mă gândesc la falia care a apărut în societatea noastră, am să mă uit la taberele care se confruntă, care s-au conturat, şi-am să-mi aleg prin urmare echipa din care vreau să fac parte. Prin urmare,o să-mi închipui că-mi dau votul lui Andrei Pleşu şi nu lui Gâdea, lui Cărtărescu şi nu lui Chireac, lui Liiceanu şi nu lui Ciuvică…O să-mi dau votul acolo unde şi prietenii mei, forţaţi de situaţia electorală apărută, îşi vor da votul. Mă voi uita în jurul meu la oamenii pe care îi respect, simpatizez sau admir şi voi urma calea pe care o vor alege cei mai mulţi dintre ei. Am să le dau votul meu celor care-mi “fac favoarea” de a mă trata doar ca pe-un fraier şi nu celor care mă cred de-a dreptul fără discernământ (asta-i o senzaţie personală, subiectivă, simpatizanţii “celorlalţi” au, desigur, libertatea de a crede contrariul).

Şi ca să închei aşa cum le-ar place “amicilor” mei s-o fac, până la urmă voi vota pe cine-mi spune capul meu de muschetar să votez, după principiul “atât mă duce pe mine capul”.

Nu cred aproape nimic din ce-mi spun membrii de partid ai formaţiunii alese de mine, iar pe foarte mulţi dintre ei îi dispreţuiesc la fel de tare ca şi pe cei pe care nu-i voi vota. Dar îmi voi călca pe inima şi-mi voi da votul, pentru motivele arătate mai sus.

Din fericire pentru mine, reprezentantul alianţei politice (alianţă pentru care am un sănătos sentiment de aversiune), pare la prima vedere în regulă. Este o întâmplare: doar un noroc chior a făcut ca în colegiul meu să nu apară un ştiu ce ciudat plin de bube-n caracter sau cazier…Nu-mi fac iluzii cât de “curată şi spălată” este această alianţă.

Vă întrebaţi dacă nu ar trebui să fac acum muncă de lămurire în sens invers…nu mai este nevoie, văzând sondajele, toţi au ales să meargă la vot.

Cer scuze colegilor de blog, admiratorilor(!!), cititorilor, criticilor mei şi-am să fac ce-mi spune inima de muschetar că trebuie făcut în aceste condiţii (că mintea, ştiu!, vai mama ei!): mă voi ţine de nas şi-am să votez cu…

P.S. Ce se-ntâmplă, iar s-a luat curentul?!

Read Full Post »

Zilele trecute am primit un filmulet pe mail: “Povestea apei imbuteliate”. Vi-l transmit aici:

Acesta este genul de film-poveste care te face in general sa devii “verde”, “anticorporatist”, etc, fara sa stii exact de ce, doar din impuls. De ce spun “fara sa stii exact de ce?” Pentru ca atunci cand le supui unei analize adevarate, se dovedeste ca dincolo de atractivitatea discursului, ele produc pseudosolutii, de cele mai multe ori pentru ca ataca pseudoprobleme.

Poate ca intr-adevar, consumatorul nu ia intotdeauna cele mai bune decizii in ceea ce-l priveste. A cumpara tigari, alcool, mancare semipreparata sau conservata, apa imbuteliata chiar, nu or fi cele mai bune exemple de comportament matur, inteligent sau sanatos. Dar daca pornim aceasta discutie, nu o vom mai opri niciodata, intrucat ea are atatea variante cate persoane sunt incluse in ea. Acest filmulet insa nu despre aceasta vorbeste, ci despre crearea falselor necesitati de catre corporatii, respectiv cauzarea unor nevoi de consum care, in absenta actiunii tintite a corporatiilor, nu ar fi existat. In speta, obiceiul de a bea apa plata imbuteliata.

In primul rand, sa remarcam ca premisele de la care pleaca autoarea sunt doar partial adevarate: obiceiul de a bea apa imbuteliata este mult mai vechi de anii 70, cel putin in Europa. Dar nu numai. Trec insa peste aceasta, nu este cel mai relevant aspect. In al doilea rand, poate ca punctul de plecare al raspandirii acestui obicei este si credinta ca apa potabila din retea nu este intotdeauna potabila, dar mai curand reprezinta un stil de viata. Oricum, aspectul nepotabilitatii este o realitate in multe zone ale globului, nu neaparat cele mai inapoiate. Intr-o lume in care agricultura este incarcata de pesticide, iar activitatile industriale cresc incontinuu, apa este poate resursa cea mai critica si solicitata. In plus, multe persoane cred ca apa din izvoare naturale este superioara, sub aspectul compozitiei chimice, celei livrate la robinet. Desigur, apa de la robinet poate fi, intr-adevar, cel putin la fel de buna ca multe din apele imbuteliate si vandute la preturi frumusele, dar acesta reprezinta un aspect secundar, atata timp cat accesul la o astfel de sursa este liber si totul se reduce la alegere. Iar influenta asupra acestei alegeri nu se produce intr-un singur sens, orice ar spune autoarea. De aceea nici nu ma simt in vreun fel deranjat de atitudinea ei militanta contra producatorilor de apa imbuteliata, pe care ii considera vinovati de a fi umplut planeta de PET uri prost reciclate/reciclabile. Dar asta nu ar trebui sa o indreptateasca sa considere totul doar o uriasa teorie a conspiratiei, mai ales ca nu incearca vreo demonstratie serioasa in acest sens. Poate ca intr-adevar reclamele pentru apa imbuteliata exagereaza uneori, dar asta fac in general toate reclamele. De aici, pana la a afirma ca imbutaliatorii au creat o falsa psihoza la consumatori este totusi un drum lung, parcurs in acest caz la viteza maxima.

La prima vedere, tot ce spune doamna din film, este aceea ca, in ultimii 40 de ani, consumatorii s-au lasat atrasi intr-o capcana de catre producatorii de bauturi nealcoolice, disperati ca nu mai aveau unde creste, si au inventat o piata, cea a apei imbuteliate. Urmeaza apoi demonstratia, foarte pe scurt, a faptului ca acest produs nu a satisfacut o necesitate reala, ci una artificial creata. Nu poti sa nu fii cucerit de logica aparenta a acestui discurs: de ce naiba bem de fapt apa pe bani, cand o avem, (aproape), gratis? Fara indoiala ca am fost prostiti.
Nu am de gand aici sa fac demonstratia inversa, cred pur si simplu ca fiecare trebuie sa decida pentru el. Dar vreau sa atrag atentia asupra unor chestiuni pe care doamna cu pricina le traverseaza cu aplomb, propunandu-le ca axiome sau principii apriorice.

In primul rand, vorbeste de un anume drept fundamental, acela de a avea apa potabila la dispozitie. Ce inseamna de fapt asta, nu ne spune, asa ca o sa incerc sa explic ce cred eu: dreptul fundamental de a avea acces la o retea de aductiune a apei, destinata consumului. Altfel nu pot formula prezumtia acelui drept de care face vorbire autoarea, si care sa aiba o oarecare relevanta, in context. Dar exista oare un astfel de drept, cu adevarat? Fara indoiala, una dintre caracteristicile comunitatilor dezvoltate este posibilitatea cuplarii locuintelor la retele de apa si canal, dar aceasta este o consecinta a extinderii unui mod de viata si nu un drept material prezumat. De fapt, vorbim mai curand de o obligatie, daca ne gandim ca autorizatia de constructie este conditionata, in multe cazuri, de posibilitatea cuplarii la o retea de apa/canal.

In al doilea rand, acest asa zis drept nu inseamna altceva decat un serviciu oferit catre clienti, contra cost. Chestiunea este cat de transparente sunt aceste costuri. Chiar si autoarea recunoaste, in mod involuntar, ca plateste prea putin pentru apa de la robinet, atunci cand scoate in evidenta o subfinantare cronica de 24 miliarde(sic!), a retelei de apa publica, prezum eu ca la nivelul USA si nu al statului Ohio. Ce s-ar intampla daca pretul apei la robinet ar creste, pentru a acoperi acest deficit? In primul rand, perceptia de “aproape gratis”, s-ar modifica. Ar ajunge in situatia in care am ajuns eu acasa, cand ma uit la factura de apa si nu imi vine sa cred. Si incep sa percep situatia mea de client al retelei de apa nu ca pe un drept, ci ca pe o corvoada. Alternative? Zero. Asta este de fapt lucrul de care ma plang, si atunci ma enerveaza cand cineva incearca sa-mi explice ca trebuie sa port o lupta planetara cu imbuteliatorii de apa plata, catre care nu ma obliga nimeni si nimic sa ma indrept, in conditiile in care sunt legat ombilical de un furnizor ale carei facturi nu pot sa le evit decat in situatia in care m-as decide, de exemplu, sa ma spal cu Bucovina pe cap. Sau sa strang apa de ploaie. Intre timp, unii dintre vecinii mei o fac, dealtfel.

Sa nu fiu inteles gresit. Orice indemn cu privire la un comportament rational il gasesc de folos, si sa bei in Cleveland apa mai proasta din Fiji, nu pare un reper al rezonabilitatii. Dar poti oricand spune „nu” unei astfel de propuneri – apa imbuteliata – si asta este cel mai important lucru de remarcat si ceea ce lasa oarecum fara obiect atacul la baioneta al distinsei doamne din filmul pe care vi l-am prezentat. Dar atata timp cat alegi sa spui „da”, ar trebui, de asemeni, sa o poti face. Pentru ca totusi nu este nimic mai rational si omenesc decat libertatea alegerii, in cele din urma.

Ce ma fac eu insa cu Compania Apa?

Read Full Post »