Feeds:
Articole
Comentarii

Posts Tagged ‘Alexandre Dumas’

Stimulat de ideea colegului comentator dlnimeni, care a preferat până la urmă să se autocenzureze și inspirat de dl. Andrei Pleșu care a „plagiat” titlul Minima Moralia, dar a preferat să susțină o „pledoarie despre o etică a intervalului”, dar și de articolul colegului muschetar Aramis despre USL, rămas după câte spune dânsul „în pană, la răscruce”, m-am hotărât să abordez subiectul spinos al viitorului dreptei din perspectivă doctrinară, ideologică și mai ales praxiologică.

Dacă cineva se aștepta să fac o relatare a nunții domnișoarei europarlamentar, trebuie să vă previn „ab initio” că articolul de față nu are nici în clin nici în mânecă, ci doar în titlu, cu cele două ilustre personaje.

Acuzat pe blogurile „de stânga” că sunt băsist, iar pe cele „de dreapta” (inclusiv cel de față) recunosc și singur că sunt năstăsist, m-am gândit că ar fi momentul să mă dumiresc cărui curent aparțin. Sunt de dreapta, de stânga sau am rămas în pană, pe centru? La răscruce, cum ar zice colegul, popă aspirant și doar temporar muschetar, după cum l-a descris patronul nostru spiritual, Alexandre Dumas.

Ca un adept convins al „laissez-faire”-ului, mă gândesc că nu pot fi în niciun caz „de stânga”, care presupune ca statul să se ocupe de toate cele necesare cetățeanului, inclusiv de economie, dacă țara (sau după caz, situația) o cere. Pe de altă parte nici PDL-ist nu sunt, pentru că mă împac tot mai greu cu inovațiile acestuia în materie de libertăți cetățenești. Ultima, cea care stabilește că STS-ul se va ocupa de înregistrarea turiștilor la hotel „pentru combaterea evaziunii fiscale” m-a convins definitiv că nu pot fi „de dreapta”. Sau cel puțin nu de dreapta în sensul PDL.

Din fericire, discuția cu amicul Athos despre Soros, suspectat de acesta a fi mai etatist decât etatiștii indicați de mine („Putin, Orban și acum Băsescu”) m-a lămurit asupra aparentei probleme. Doar perspectiva economică sau doar socială asupra rolului statului este insuficientă. Este necesar să ne uităm în același timp și la libertatea economică, dar și la libertățile cetățenești.

Practic avem:
– din perspectivă economică: comunismul, unde statul are o implicare totală în economie, în totală opoziție cu „laissez-faire”-ul în care statul nu mai joacă practic niciun rol;
– din perspectivă socială: totalitarismul sau după caz, autoritarismul, unde libertățile cetățenești sunt practic inexistente, în totală opoziție cu „open society”, unde singura îngrădire a libertății e dată de momentul în care e afectată libertatea celorlalți. Aici statul este transparent prezentând contribuabililor toate cheltuielile publice, iar mijloacele de interacțiune cu alegătorii sunt flexibile și eficiente. Cum ar fi dialogul pe bloguri și Politica 2.0, promovate de dl. Adrian Năstase (după cum lesne ați observat a fost vorba de o manipulare năstăsistă ieftină).

Uitându-te la „dreapta” actuală românească, e imposibil să nu observi că „libertățile cetățenești” cum ar fi dreptul de a nu fi arestat fără motiv (ci doar pentru că te opui regimului), dreptul la liberă opinie sau dreptul la corespondență privată sunt doar o dulce amintire a perioadei „comuniste” când prim-ministru era domnul Adrian Năstase, iar președinte era „bătrânul edec comunist”, cum l-au denumit colegii mei muschetari pe Ion Iliescu.

În actuala „societate de dreapta”, președintele țării ne îndeamnă să boicotăm presa de opoziție, pentru că aparține „mogulilor comuniști” și e deci mincinoasă, uitând să precizeze ce trebuie să facem cu presa „mogulilor” din tabăra proprie, prea-cinstiții frați Păunești, celebri pentru „crony”-capitalismul dovedit în toate guvernările anterioare. Tot actuala „dreaptă”, prin intermediul blondei consiliere prezidențiale, devenită mai târziu super-ministru, ne demonstra că cei ce stăpânesc „serviciile” stăpânesc și „stenogramele” convorbirilor opozanților. Iar valul de stenograme s-a revărsat liber, înecând protestele opozanților și demonstrând cât de „rapace” pot fi aceștia în încercarea de a alege, ceea ce de altfel e dreptul lor (în calitate de proaspeți guvernanți), procurorul șef și șeful DNA.

Despre lunga listă de arestări preventive nu cred că e cazul să mai reamintesc. Concluzia: toți mogulii „răi” au devenit moguli „buni” după doar câteva zile de pârnaie demonstrativă.

În timpul acesta, conform colegului Aramis, „stânga” zace în pană, bulversată de ratarea suspendării. Alături de ea, zace la fel de bulversată, o mare parte din populația votantă a României, ușor nedumerită de apariția cvorumului scos din joben de Curtea Constituțională. Deși indiferent cum ai întoarce Constituția și cum ai scutura-o, un astfel de cvorum” nu este specificat nicăieri. Singura indicație se află într-o lege votată în 2000 de Parlament (Legea nr 3/2000). Logic ar fi ca Parlamentul, cel care a votat-o să aibă și dreptul constituțional de a o modifica. Surprinzător, în cei 12 ani care au trecut de atunci, acest drept a dispărut.

Mă întreb ce alte drepturi mai sunt pe cale de a dispărea. Și uitându-mă cu atenție în jur, îmi este imposibil să nu observ că lucrurile se petrec asemănător și Rusia lui Vladimir Putin, dar și în Ungaria lui Viktor Orban. Încet-încet, capitalismul de stat ia locul pieței libere, iar libertățile cetățenești sunt înlocuite cu vrerea guvernanților. Amintindu-mi de arestările demonstrative mă gândesc că poate e mai bine totuși să nu mai observ nimic și să mă întorc la titlu, schimbând un pic, în părțile esențiale, perspectiva.

După cum vă spuneam, d-ra Elena Băsescu, un strălucit europarlamentar român și o speranță… mă scuzați, nu este formularea corectă. Reiau, d-ra Elena Băsescu, viitoarea stea a politicii europene a binevoit să se căsătorească cu dl. Bogdan Ionescu, fost diplomat de carieră și actualmente tânăr industriaș român. Cei doi reprezintă dovada că și în România se poate reuși prin muncă asiduă și nu doar prin intermediul relațiilor părinților.

Ce ziceți, mi-a reușit? Nu ar fi bine oare dacă aș schimba și titlul? Dacă se supără Zeus? Începe să-mi pară rău că nu m-am limitat doar la discuțiile „filozofice”, utile politicienilor precum frecția la un picior de lemn.

PS: M-am gândit mai bine și mi-am dat seama de ce mă consider libertarian. Însă tot nu înțeleg ce am în comun cu dl. Patapievici. Mă ajută cineva?

UPDATE: Pentru a lămuri un pic lucrurile cu libertatea economică, cea socială și unde ar fi libertarianismul aveți aici o operă de artă („Nolan chart”, ușor modificată)
Libertarianism

Reclame

Read Full Post »