Intre influenta si manipulare

Influența este o componenta normală și necesară a comportamentului ființei umane. Intreaga noastra viata este un proces de influentare reciproca, face parte din procesul invatarii. Sa ne gandim ce ar insemna daca fiecare actiune pe care o desfasuram ar pretinde un proces complet nou, respectiv ce ar insemna sa invatam prin incercari succesive individuale, fara legatura cu experiente si modele existente. De neimaginat, fara indoiala, este limpede ca daca nu am fi capabili sa influentam si sa fim influentati, nu am exista ca specie.
Toate normele si tiparele ce sunt in cele din urma general acceptate, sunt rezultatul unui proces de influenta. Sa reflectam si la modul in care spusele si actiunile unor semeni ai nostri ne inspira si ne determina propria gandire si actiune.

Influentarea reprezinta fara indoiala un proces necesar si pozitiv, determinand in mod decisiv dezvoltarea fiintei si societatii omenesti.

Teritoriul firesc si legitim al influentarii se invecineaza insa prin granite greu de identificat de cel malefic al manipularii. Unele comentarii din precedentul articol imi sugereaza ca ar fi un exercitiu util trasarea cu acuratete sporita a acestei frontiere, incercand sa aruncam mai multa lumina pe zona aceea neclara care le separa.

Asadar, cand influentam si cand manipulam?

Read Full Post »

Somnorosul, mincinosul și imaculatul

L-am ascultat acum câteva zile pe Băsescu. Cu un ochi eram pe blogul nostru şi cu o ureche la conferinţa lui. Îmi spuneam că-i deştept şi competent.

Sau cel puţin asta-mi transmitea modulaţia vocii, timbrul, siguranţa care se degaja din rostirea frazelor, pentru că eu nu am putut fi atent la detaliile tehnice, simţeam că mă ia cu picoteală…Ce vreţi, mesajul ce se revărsa din televizor era că ţara e pe mâini bune, să dorm liniştit că Preşedintele ştie ce face!

Tocmai când dădeam să aţipesc de-a binelea, în siguranţă, au apărut ziariştii cu întrebările lor agitatoare. Ce-a urmat a fost un fel de one man show, iar eu am trecut prin mai toate stările sufleteşti. Am râs la faza cu Antonescu, m-am îngrozit la aia cu Ponta, am rămas perplex la moş Teacă, am plâns… de la mirosul de ceapă prăjită venit de la vecina. Pe când mergeam să închid geamul, l-am auzit pe domnu Preşedinte atrăgând cu dispreţ atenţia politicienilor să lase gargara iefină…  Politicienii!? Ce vrea să spună, că el nu e politician?! Atunci mi s-au strepezit dinţii prima oară. De-abia mă obişnuisem cu senzaţia, că domnu’ Preşedinte a mai atras încă o dată atenţia politicienilor să lase demagogia deoparte şi să vină cu soluţii viabile…Am zis că dau în gingivită!!

Pe urmă am avut o revelaţie: domnu’ nostru Preşedinte se crede un fel de monarh, dumnealui n-are treabă cu politica, a ajuns acolo, sus, nu mergând prin noroaiele politicii ci călcând pe apele cristaline ale destinului, fără ca măcar să-şi ude picioarele! Uscat, călcat, catifelat, așa se prezintă  ‘mnealui!

Domnu’ Preşedinte vorbeşte despre cel somnoros, cel mincinos şi despre moş Teacă. Nu-i vorbă că şi eu am aceeaşi percepţie despre Antonescu, Ponta şi Dobriţoiu. Diferenţa e că eu sunt un amărât de muschetar al cărui zăngănit de spadă nu se aude în hărmălaia naţională, şi chiar dacă prin absurd s-ar auzi, n-ar da nimeni doi bani pe el, pe când vorbele imaculatul nostru Preşedinte au asemenea impact de zici că dă cu bomba. Şi asta o face doar ca să le cadă lui Antonescu şi Ponta…trompa!

N-am avut pretenţia ca marinarul să se transforme într-un lord englez (cred că nici nu l-ar prinde), dar am avut o oarecare speranţă că se va abţine de la caftul pe stradă. Ţi-ai găsit!  Acolo se simte el bine, un cap în gură face cât tot Oxfordu! Ungureanu se chinuie să vorbească în ungureşte în secuime! Ce papagal!  De aia ARDul are scor electoral mai prost decât PDLul, că face ăsta pe intelectualu’!! Pe când „o perversă de Târgu Ocna” a lu Băsescu adaugă un 1% intenţie de vot.

Dar ce să te mai miri, dacă te uiţi în sondaje la cei mai populari lideri politici, observi că toţi, mai bătrâni sau mai tineri, mai începători sau mai veterani, au unele trăsături comune fără de care nu prea poţi răzbate la vârf  în România politică: un pic tupeişti, un pic mincinoşi, unii neeleganţi, alții demagogi de mare clasă. Probabil că poporul vede altceva: curaj, sinceritate, fermitate, empatie, de vreme ce aceşti indivizi ajung la cifre ameţitoare în sondaje.

Am un comentariu scurt şi deloc încurajator şi pentru alți fani : Antonescu, Ponta, Diaconescu sunt copii nereuşite ale lui Băsescu, având chiar mai multe defecte şi mai puţine calităţi decât el. Căutaţi-vă alţi lideri, oameni buni!

P.S.

Părerea mea despre justificarea sentinţei în cazul Năstase este clar aşteptată de toţi cu interes. Unii pentru a mă înjura, alţii pentru a mă lăuda. Totuşi, sunt destul de convins că numai eu aş putea reuşi, fără efort, performanţa să fiu înjurat de ambele tabere.

(Trebuie să mă grăbesc să termin articolul pentru că am fost anunţaţi că la ora 10.25 se va lua curentul pentru nu ştiu ce lucrări, sper să am timp să vă spun ce cred eu despre justificare…)

Din fericire pentru mine lucrurile aici sunt destul de clare şi simple, din două vorbe vă lămuresc. Părerea mea este următoarea: citind justificarea am ajuns la concluzia că

 

Read Full Post »

Om bun, om rău

1. Pentru ca răul să triumfe este suficient ca cei buni sa nu facă nimic

Mie mi se strepezesc dinţii la citate de genul acesta şi nu din vina autorului ci a celor ce le flutură ca pe-o profesiune de credinţă, trântindu-le doct şi apocaliptic ori în vreun comentariu sau articol ori, şi mai şi, pe post de motto pe blogurile personale. Adică, vor să spună ei, aici e treabă serioasă, domle, suntem în plin război şi ghici care sunt băieţii buni? De dimineaţă se scoală cu duşmanu’ între dinţi şi muşcă de el până seara târziu. Nu sunt dispuşi să nu facă nimic iar ei ştiu foarte clar unde este răul, care-i sunt slujitorii, cu ce arme să lupte. Nu vor să facă nici o concesie în misiunea lor mesianică. La o adică ţi-o servesc şi pe aia:” Somnul raţiunii naşte monştri”.

Unii iau somnifere pentru somn, ei sunt dispuşi să stea într-o permanentă stare de veghe.

Mai sunt câţiva care te bagă în lipituri, informându-te sec „Adevarul e stăpânul nostru, nu noi stăpânim adevarul.”. Lucru’ mare, abisal. Totuşi, printr-un nu ştiu ce miracol, se simt stăpânii adevărului. E destul o emisiune de-a lui Gâdea (sau o vorbă de-a lui Băsescu) pentru asta! Îndoiala nu există, adevărul este unul singur şi se închină la el. O singură ezitare din partea ta, o nelămurire, o nuanţă, te expediază în tabăra manipulaţilor sau manipulanţilor. Mişto tare e când citatul acesta îl citeşti sau îl auzi de la vreun membru de partid.

Alţii te avertizează dur că sunt cu poporul:” Patria este norodul iar nu tagma jefuitorilor!”. Sună bine, sună de adunare, de revoltă permanentă. Dacă e şi vreun „şarpe” care să „îţi iasă înainte”, şi se găseşte întotdeauna un „şarpe”, „ dai cu ciomagul de-l loveşti”.

Aceşti cetăţeni cu atitudine civică şi scopuri măreţe sunt fără doar şi poate oamenii buni din societatea noastră, activi şi implicaţi. Cum eu am fost deseori admonestat dur de către aceştia, nu-mi rămâne decât să cred că eu sunt the bad guy: manipulat sau manipulant, cretinel sau intrigant, un pic jefuitor sau neimplicat, mincinos sau slab cu duhul.

2. Pentru ca răul să triumfe este suficient ca cei buni sa nu facă nimic

Domnul Dan a sesizat pericolul şi s-a implicat. Doreşte să facă ceva, mai precis doreşte să privatizeze o companie a poporului pentru a o da… poporului.E ceva mai complicat de înţeles, vorba e că omul se implică, nu lasă răul să triumfe.

Domnul Dan e un om bun. O spectatoare OTV care a pierdut banii la un sistem de câştig la loterie Ogică-Diaconescu spune că nu-i pare rău de bani deoarece domnu Dan e om cinstit, ţine cu poporu…Sunt mulţi care cred că domnu Dan e om bun. Pot să-i contrazici?Nu poţi.

Domnul Gâdea se implică în fiecare seară făcând dezvăluiri peste dezvăluiri. Domnu Vanghelie face Revelioane pentru profesorii săraci şi dă mici şi bere la popor. Domnu Mazăre face pachete pentru pensionarii amărâţi.

Domnii Antonescu, Băsescu, Ponta, Videanu, Dragnea, Voiculescu, toţi fac ceva pentru ca răul să nu triumfe. Toţi sunt băieţii buni.

Dar care sunt băieţii răi? Care este răul?

De aia zic, sunt niţel dezorientat şi iritat pentru că nu mă pot orienta. Vreau să intru în rândul lumii, să fac ceva, să lupt şi eu pentru ca răul să nu triumfe…dar nici măcar despre mine nu sunt lămurit dacă sunt om bun sau rău.

UPDATE: Deci cei care mă dispreţuiesc sunt  cei implicaţi până peste poate în lupta contra Răului. Micile aprecieri pe care le mai am sunt de la cei care susţin că ei scriu „despre nimic”!  Ar trebui să-mi dea de gândit chestia asta…

Read Full Post »

Despre comunicare

M-am lămurit de ce eu, cu tot talentul meu scriitoricesc ieşit din comun, nu reuşesc să conving de justeţea, obiectivitatea şi, de ce să n-o spunem pe aia dreaptă, adevărul afirmaţiilor mele.

Acum înţeleg, la modul general, de ce impactul unui blog este atât de redus faţă de alte forme de comunicare sau de ce o carte, un articol, un eseu, fie ele esenţă de înţelepciune şi bun simţ, au impact relativ neglijabil în raport cu o comunicare audiovizuală.

Cu alte cuvinte, 1000 de articole de-ale mele, deştepte bineînţeles, nu fac cât o râgâială expresivă în prime timp la o televiziune de succes.

De ce? Pentru că oamenii tind să creadă cu precădere mesajele nonverbale decât pe cele verbale (pe care eu le asimilez cu mesajele scrise deoarece, în fond, amândouă trimit informaţie brută). Se pare că ponderea celor trei moduri de transmitere a mesajelor este în realitate aproximativ următoarea: limbajul trupului 55%, cum spui 38%, ce spui 7% . Comunicarea nonverbală îşi ia partea leului, mai mult de jumătate din semnificaţia mesajului concentrându-se în ea. Pe locul doi avem modul în care transmiţi mesajul, adică inflexiunile vocii, ritmul de vorbire, pauzele, tonul. Îngrijorător, cel mai nesemnificativ procent în emiterea şi receptarea mesajului este ceea ce spunem de fapt, informaţia ca atare. Rezultă că atunci când postez un articol sau un comentariu eu nu sunt ajutat deloc de celelalte 93% ,care lipsesc cu desăvârşire…Cu ce se „umple” acest spaţiu din mesaj îmi este neclar, presupun că cele 7% se lăbărţează pe tot spaţiul, suferind o dilatare, dar în esenţă efectul lor tot de 7% rămâne. Complicat…puţintică răbdare şi ajungem şi la Teoria Relativităţii Generale.

Cu alte cuvinte, ceea ce spunem este mult mai puţin important decât felul cum spunem. Asta mă face să cred că din acest motiv oamenilor politici sau celor ce fac toc-şouri pe la televizor nu le pasă ce le iese pe gură iar nouă, cetăţenilor cu drept de vot şi telespectatorilor, ce ne intră prin urechi.

Politicienii, formatorii de opinie, ar putea la o adică să se uite drept în ochii noştri, destinşi, zâmbitori, relaxaţi şi, cu ambele degete mari în sus, semn că totul este şi va fi OK, să ne asigure:” Vă minţim în faţă dar o facem profesionist, nu-i aşa?” Iar noi vom avea percepţia că în general este în regulă cu transmisia, percepţie pozitivă dată de cele 93% , având doar o mică nelinişte dată de acel procent de 7% din mesaj.

Dacă am lua transcriptul „dezbaterilor” de la televizor, probabil am rămâne şocaţi de cantitatea mică de informaţie brută trimisă. E un „toc” mic şi un „ŞOU” mare.

Încep să cred că politicienii îşi pierd din popularitate mai puţin din cauza acţiunilor lor politice şi mai mult din cauza faptului că lumea se satură de ticurile lor verbale, de tonul şi inflexiunile vocii, de poziţia corpului…Începe mai degrabă să te zgârâie la urechi şi la ochi mesajul nonverbal, cel care ajunge să te exaspereze primul, decât să te zgârâie pe creier ce scoate pe gură politicianul. În acele momente, „ce spune” el ajunge chiar la mai puţin de 7% . Te irită aşa de mult gesturile şi tonul vocii lui încât chiar nu-l mai asculţi deloc, mesajul nonverbal tinzând spre 100%.

Iliescu şi-a ridicat şi coborât cariera cu zâmbetul de bunicuţă, Constantinescu cu morga lui, Băsescu cu hăhăitul şi ochiul strâmb, Boc cu turuiala rigidă. Credeţi că-i asculta cineva „ce vorbesc”?!

Antonescu şi Ponta sunt nişte dead man walking (în sens politic) şi habar n-au. Mesajele lor nonverbale, mă refer la freza, suficienţa, inflexiunile vocii la Antonescu , la zâmbetul relaxat-superior, nonşalanţa exprimării, tonul ironic şi casca de pe cap la Ponta , încep să obosească. Sunt prea mult timp la televizor. Cei doi fac o imensă greşeală: în loc ca unul să doarmă 100% în Parlament iar celălalt să lucreze 25% la Guvern , departe de ochii publicului şi trimiţând doar mesaje scrise ce plictisesc doar 7%, ei sunt zi de zi la televiziuni obosind electoratul în proporţie de 100% (mesaje nonverbale şi verbale).

Pe de altă parte, scopul politicienilor şi al televiziunilor subordonate factorului politic (sau invers, ca la Antene , unde ai senzaţia că direcţiile sunt trasate de redactori şi urmate milităreşte de partide) nu este de a informa, de a transmite informaţii ci de a câştiga publicul. În afară de asta, cred că nici publicul nu vrea să fie cu adevărat informat, mai ales publicul ceva mai puţin obişnuit cu capcanele mass-media şi cu o cultură a presei libere aflată în stadiu primar, aşa cum există în România. Publicul aşteaptă confirmări, nu informări. El ŞTIE deja, are o părere, în general negativă şi aşteaptă ca politicianul, ziaristul, omul de televiziune să i-o confirme. Lui nu-i place de exemplu de Popescu. Iar dacă un Gâdea (un nume care mi-a venit nu ştiu de ce în cap) spune că ştie dintr-o jumătate de sursă, care la rândul ei a auzit de la un bătrân orb, surd şi mut, că Popescu se pare că a furat o ascuţitoare când era copil, atunci „informaţia” asta se transformă în confirmarea faptului că Popescu este un hoţ. Care a furat de la un copil PÂNĂ şi o ascuţitoare. Nenorocitul dracului, ştia el, publicul, ce pramatie e acest Popescu…Bună televiziune, ne livrează informaţiile pe care le AŞTEPTAM, rapid şi corect.

Eu tot încerc să vă comunic ceva cu acest articol…a ajuns la voi mesajul? Cât din el? Dacă am fi stat „face to face” v-aş fi convins de adevărul spuselor mele pentru că n-am zâmbetul lui Iliescu, nici morga lui Constantinescu şi nici hăhăiala lui Băsescu. De care v-aţi plictisit. În schimb privirea mea ageră, tonul şugubăţ, cinstea care se degajă din întreaga mea atitudine, retorica bine cumpănită, indignarea sinceră faţă de ce se întâmplă în ţară v-ar fi convins în proporţie de cel puţin 93%.

Din nenorocire, toată comunicarea nonverbală înşirată mai sus este folosită cu succes de o grămadă de lichele care, culmea, par mai sincere în comunicarea lor decât un biet muschetar fără experienţă.

Aş fi putut încerca să-i dau articolului şi o dimensiune „nonverbală” schimbând fontul literelor, formatul, punând fotografii. Aş fi putut chiar să dau indicaţii scenice: acum mă răstesc, acum stau picior peste picior, acum am o oarecare nervozitate „în voce”, acum mă uit dispreţuitor la cei criticaţi , acum mă întreb ironic ceva, în timp ce-mi beau cafeaua cu naturaleţe…totuşi nu cred că aş fi rezolvat mare lucru, nici piesele de teatru nu mai au impactul de pe vremuri.

Read Full Post »

Dupa victoria a la Pyrrhus

Mult zgomot si cateva petarde. Aceasta a fost campania de referendum. Ambele tabere au aruncat cateva gunoaie mediatice pe piata, gandite in laboratoarele de manipulare ale partidelor. Tabara USL-ista a excelat in teatru ieftin, Ponta a facut-o pe agentul imobiliar ,iar Antonescu a repetat la nesfarsit, cu talent oratoric, aceeasi poveste rasuflata. Utilizarea Cotroceniului pentru mesaje electorale si pentru lupta politica, il face pe Antonescu un potential viitor presedinte jucator, mai somnoros, mai inactiv, cu un limbaj mai spalat si oarecum academic, dar cu nimic mai bun decat Basescu. Traian Basescu a tipat, a facut apel la talentul de opozant si de precupeata politica, fara a reusi performanta din trecut in ceea ce priveste influentarea si stapanirea electoratului. Victor Ponta s-a balbait in legatura cu legamantul facut cu Dogaru de a desfiinta cateva dintre ornamentele democratiei romanesti, care o fac ceva mai credibila .Este evident ca o eventuala victorie USL-ista va fi motivata de argumente economice, si de obstinatia lui Basescu de a fi omul orchestra, care anunta taieri de salarii si reduceri de pensii. Argumentele constitutionale sunt inexistente, afisele USL-iste contin mesaje ce se refera la nivelul de trai si probleme de atitudine basescianista. Trist, dar adevarat, Traian Basescu a ajuns purtatorul de “flacara a democratiei” in Romania. Cam acesta este rezumatul imaginii lasate de balciul politic al ultimelor saptamani. “Razboiul” se va incheia duminica prin batalia finala. Probabil ca formidabila masinarie de produs voturi a USL-ului nu va reusi totusi sa mobilizeze atat de efficient incat sa asistam la o victorie a taberei Voiculescu-Ponta-Antonescu. Chiar si mobilizarea masinariei PSD-iste nu va insemna decat turism electoral si o veselie generalizata a votului „cu doua maini”. Un rezultat incert  inseamna remiza.

Dar indifferent de rezultatul bataliei finale, si indifferent de tabara “castigatoare”, orice victorie va fi o “victorie a la Pyrrhus”. Costurile pentru Romania sunt inimaginabile, si pe termen lung. Si asta, fara a rezolva nimic. Traian Basescu intors la Cotroceni, guvernul Ponta in functie, inseamna blocaj politic si o lupta surda care nu poate aduce nici consens , nici macar un armistitiu in poltica romaneasca. Nimeni nu are nimic de castigat din acest razboi. Inceput haiduceste, si crezand  ca factorul surpriza si rapiditatea sunt de ajuns, lupta s-a transformat in razboi de transee. Urmatoarea perioada nu va face decat sa prelungeasca agonia. Pare ca lumea se va sfarsi pe 29 iulie. Taberele s-au radicalizat, iar ceea ce s-a spus, ceea ce s-a facut pare sa faca toata situatia ireconciliabila. Dar exista viata si dupa 29 iulie.

Un vot masiv in favoarea demiterii, dar fara atingerea pragului de 50% inseamna reasezarea celor doua tabere pe aceleasi pozitii dinaintea inceperii campaniei. Blocajul politic va continua, fiecare tabara interpretand rezultatul ca fiindu-I favorabil. Majoritatea parlamentara trucata va incerca in continuare sa-si faca de cap, iar USL-ul va vedea cum canicula le topeste procentele.

O participare mai modesta la vot, undeva in jur de 7 milioane , ar insemna un usor avantaj de partea taberei basesciene, fara a clarifica insa atmosfera politica. Traian Basescu va avea motivatia continuitatii, dar pana la alegeri cel putin, contestarea si scandalurile politice nu se vor reduce.

Victoria taberei USL-iste ar insemna unda verde pentru “gastile de partid”, liber la schimonosirea institutionala a Romaniei si la jaful generalizat, totul impachetat in staniolul populismului, galagiei demagogice si a cadourilor electorale. Dar va insemna si o regandire a pozitiilor in USL, si pregatirea pentru reconfigurarea taberelor dupa alegerile parlamentare. Adica o continuitate a scandalului politic, dar cu  alti actori.

In cazul in care Traian Basescu nu se va intoarce la Cotroceni, Romania nu va fi mai fericita. Nici una dintre problemele uneia dintre Romaniile care se zvarcolesc astazi pe teritoriul Romaniei  nu se va fi rezolvat. Evenimentele arunca o lumina cruda asupra realitatilor unei tari care dezvaluita, arata fragmentata, obosita si incapabila sa aduca putin confort cetatenilor ei. Talentul Romaniei de a-si crea singura probleme, s-a manifestat din nou.

Desigur, nu ma voi duce la vot, nu vad care ar fi motivatiile pentru care l-as vrea pe Basescu demis, si un USL liber sa-si faca de cap. Vorba lui Plesu: “de ce sa inlocuiesc un berbec cu doua gaste?”

De luni, ne intoarcem pe pozitiile initiale. Si o luam de la capat.

Read Full Post »