Citeam zilele trecute despre explicatiile lui Tim Cook cu privire la “negocierea” taxelor cu statul irlandez si, obisnuita poate cu mesaje romanesti, m-a surprins foarte placut concluzia (sau cel putin asa cum a fost ea enuntata): statul a recunoscut ca trebuie gandit un sistem fiscal modern, Tim Cook si-a reexprimat pozitia ca Apple este si va ramane o companie americana. Cand voi trai sa vad si pe aici asa ceva, o sa zic ca m-am nascut a doua oara.
Banuiesc ca multi dintre voi au un Iphone, Ipad sau un Ipod. Altii sunt poate indragostiti de MacBook. Sunt foarte curioasa sa aflu ce anume v-a convins sa va indragostiti de Apple? Care or fi acele caracteristici care au facut din aceste dispozitive sa fie omniprezente in viata multora dintre noi?
Totodata v-ati gandit vreodata ca fara Google cu siguranta memoria noastra ar fi fost mai scurta?
Ei si uite asa, gandindu-ma cat de multe beneficii a adus industria, sa o numesc din Silicon Valley, am realizat ca traim intr-un paradox. Traim simultan intr-o era a inovarii tehnologice fara precedent care aduce economii extraordinare si beneficii pentru consumatori si de asemenea intr-un timp al unei eroziuni, paradoxal, din punct de vedere educational.
Revolutia tehnologica a dus la o schimbare radicala a culturii in ultimii douazeci de ani, permitand evolutii rapide si cresteri spectaculoase, contribuind la o schimbare de perspectiva asupra valorilor, valorile materiale devenind aparent mai importante comparativ cu cele spirituale, parintii dand din ce in ce mai putina importanta educatiei copiilor lor. Urmariti inca de fantoma limbii de lemn, ne-am obișnuit sa gândim in clisee, ne-am limitat in a pune semnul egal intre” educatie” si “educatie formala”, intre “educatia copiilor” si “scoala” si ne-am lasat antrenati in hulirea CONSENSULUI (acesta fiind ce mi-a placut la forma mesajelor transmise de Tim Cook si Senat-sugerau, macar in forma, echilibru, înțelegere, consens) chiar si pentru o strategie in educatie. Am uitat pe deplin ca educatia uneste si creaza relatii de colaborare, sudeaza acolo unde-I rupt.
Din pacate sau poate din fericire, educatia nu este doar o problema a statului, educatia este si va ramane o problema a cărei solutie trebuie sa o căutăm toți.
Citeam un studiu al AmCham care explica faptul ca o educatie corespunzatoare inca din primii ani de viata ai copilului poate preveni tot felul de riscuri, de la simplele divergente intre grupurile sociale cat si eventualele fapte foarte grave ce pot fi comise de catre acesta. Cu alte cuvinte, un copil bine educat inca de mic, are o probabilitate de peste 90% sa devina un cetatean civilizat din toate punctele de vedere. Acesta a fost si motivul obligativitatii clasei zero, fiind totodata voci care cer chiar si obligativitatea grupei mari de gradinita.
Chiar daca noua lege a invatamantului a incercat sa faca pasi timizi in modernizarea invatamantului, in forma, trebuie sa recunoastem ca sistemul nostru educational este depasit, atat la nivel preuniversitar, cat si la nivel universitar, in fond. Nu mi-e teama sa o spun, dar, in ciuda revolutiei tehnologice de care vorbeam mai sus, invatamantul nostru a ramas la nivelul diodei.
De multe ori invinuim profesorii. Drept e ca sunt si putini profesori cu tragere care mai raman in sistem din cauza salariilor mici, insa sistemul a devenit gresit de la temelie. Uitati-va la proprii copii. Vorbim de o generatie ajutata de tehnologie sa invete repede si multe lucruri deoadata. Copiii nostri sunt focalizati sa obtina rezultate repede. Asta le si cerem de multe ori. Am ajuns sa nu mai avem rabdare. Nu cred ca educatia centrata in jurul invatatorului care este centrul de reper pentru constructia cercului educational mai poate fi eficienta. Iar incercarea de a le imbacsi memoria copiilor cu tehnologii demult depasite intr-o era in care Google ajuta pe oricine sa gaseasca orice informatie isi doreste, cu siguranta plictiseste.
Poate ca o educatia diferentiata, in functie de talente si capabilitati, intr-o stransa legatura scoala – familie, bazata pe o curricula adaptata ultimilor 20 de ani de evolutie tehnologica ar fi un prim pas in construirea unei societati normale. Ma bucura propunerea introducerii manualelor digitale, mai bine mai tarziu decât niciodată, insa tot e un mare păcat ca nu am prins startul. Si mai sper totodata ca acest anunț facut cu tam-tam sa nu se limiteze la niște PDF-uri pe care copilul le va download-a, ci ca vom avea manuale interactive care vor permite simulari si explicație prin joc. Se simte nevoia crearii unui Store educational, dupa model Apple. Poate s-ar transforma intr-un centru de profit pentru MEC.
Nu am nimic impotriva tratarii educatiei din punct de vedere economic, insa ar trebui sa ne propunem niste indicatori mai realisti.
Ce-ar fi sa incercam sa ne imaginam clauzele contractuale intre scoala si parinte. Care e „fluxul de asamblare” al unui absolvent? Daca tot ne raportam economic, sa privim intreg procesul economic.
Pana la urma elevii merg la scoala pentru a primi instructiuni. Adultii, printre care si parintii acestora, contribuie la definirea sistemului la care se va raporta produsul final si totodata a cerintelor produsului final.
De aici rezulta curricula.
De la elevi se asteapta sa respecte sistemul si sa invete. Si daca tot vorbim de model economic trebuie sa avem in vedere utilizarea eficienta a resurselor economice cheltuite. Si bineintels recuperarea „investitiei”. Si cum altfel poate fi recuperata investitia decat prin valorificarea adecvata a creierelor.
Deci elevul intra in „linia de asamblare” la 5-6 ani, urmand ca dupa x ani sa fie la capatul ei si sa devina absolvent. Bineinteles ca pot exista si esecuri. Multe dintre ele se numara printre cei care abandoneaza scoala.
Faceam trimitere zilele trecute la un studiu facut de UNICEF cu privire la rata abandonului scolar.
http://www.gandul.info/stiri/studiu-unul-din-cinci-elevi-romani-abandoneaza-scoala-video-gandul-live-10891578
Totodata citieam si „acuza” unui parlamentar francez care numea Romania „un stat fara scrupule” care-si exporta saracii.
Produsul asteptat dupa acesti x ani ar trebui sa corespunda asteptarilor si regulilor sistemului. Doar ca noi suntem acum intr-un vid, intr-o lipsa de sistem si bine ar fi ca macar parintele sa poata defini care ar fi caracteristicile produsului pe care il asteapta la finalul liniei de asamblare. Necazul e ca inca suntem incorsetati in a gândi ca produsul finit trebuie sa poată fi folosit pe piata muncii (care piata? cea de la inceputul asamblarii, cea de la sfarsit?) trebuie sa știe sa folosească creațiile altora pentru a produce plus-valoare (care „creatii”? multe din cele de acum 9 ani sunt deja invechite) si a reuși sa-si câștige o pâine.
Ne e teama sa gandim produsul finit ca fiind cel ce creaza pentru ca ne e greu sa ne dam seama daca poate crea. Si pentru ca fara o implicare pe parcursul acestor x ani de proces continuu nu ai cum sa stii daca ceea cea a iesit corespunde sau nu posibilitatilor si dorintelor copilului, corespunde sau nu modului prin care noul tanar poate intoarce cat mai bine investitia, ajungem sa ne dam seama ca însasi linia de asamblare este defecta mult prea tarziu.
Si cum implicarea ar cere timp, ne-am reduce astfel veniturile reducand totodata si posibilitatile de fianantare ale sistemului pentru cei ce isi permit. Cat despre cei care nici nu stiu ca ar trebui sa ceara…
Si asa am intrat intr-un cerc vicios: scoala formeaza societatea, societatea formeaza scoala.
De aceea trebuie definita o noua paradigma, un nou set de reguli, o curricula adecvata care sa trateze copiii diferentiat, in functie de abilitatile fiecaruia, care sa-l invete pe copil sa se adapteze la schimbare. Si cum „produsele” pe care le modelam sunt niște copiii nu vad o alta cale decât implicarea unor pedagogi tineri. Sistemul nu poate fi schimbat decât din interior. Insa din acel interior facem parte si noi, părinții copiilor si ar trebui sa ne facem macar puțin timp pentru dezbatere.
Doar ca educatia nu se poate face fara finantare, fara implicarea cel putin a unui filantrop. Si de aceea ma intorc la modelul economic:
– pentru ROI, as propune sa ne luam cel putin cei 9 ani de scoala generală;
– iar la venituri sa contorizam si reducerea riscurilor pe care ni le aduce un sistem educational performant, adica scaderea gradului de infractionalitate corelat cu scaderea cheltuielilor pentru siguranta, scaderea asistatilor sociali, cresterea gradului de incluziune sociala a grupurilor defavorizate. Si, de ce nu, eliminarea etichetei de „stat fara scrupule”;
– si-s de acord sa pun si un factor de NPV acoperitor, dar nu mai mare decat dobanda la banca.
Oricand sunt deschisa sa lucrez cot la cot cu oricine doreste pentru a pune pe hartie acest business plan si daca veti gasi alta sursa de finantare globala decat taxele noastre ale tuturor care sa duca busines plan-ul pe plus, un business plan care sa ne permita sa descoperim „creierele” in orice coltisor amarat, plecaciune! Pana atunci insa sustin cu tarie propunerea lui Cristian Preda de a impune prin Constitutie alocarea de 6% din PIB, sistemului de invatamant.
Read Full Post »
Deca(b)logul Muschetarilor 