Politicucu…

Am răspuns unui comentariu al lui mac gregor și m-am trezit vorbind mai pe larg de aceeași problemă. De ce lucrurile merg ca naiba în tot ceea ce înseamnă statul român? Nu pretind că am descoperit sursa problemei, dar măcar ideea ar merita o discuție pe subiect.

Ca să revin la ceea ce-i ziceam lui mac gregor, nu numai sistemul sanitar e în colaps. Ci și cel de învățământ și în general cam tot ceea ce a rămas la stat. Mă întreb cât mai trebuie așteptat ca cetățeanul mediu, impropriu numit și bizon (scuze Ghiță!) să realizeze că nu-i treaba statului să se ocupe de organizarea unor lucruri care funcționează infinit mai bine pe o piață liberă.

Am încercat să discut cu câțiva doctori (cam toți sunt în vârful ierarhiei medicale pe specialitățile lor), dar pare că sunt atât de ocupați de ceea ce fac, încât nu mai au timp să se gândească și la partea de organizare. Se mulțumesc să critice (indiferent de cine e la guvernare) și să-și plângă de milă. Trist.

Adică exact ceea ce facem și noi. Stăm și ne plângem și așteptăm să intre alții în politică ca să facă ceea ce ne-am dori cu toții să se facă. Asta-i în teorie. Când trecem la practică, cred că nu sutem mai mult de doi de acord cu câte o idee.

Ca să dau un exemplu, încercați să răspundeți la întrebările următoare:

1. Sistem de asigurări de sănate de stat (aka monopol) sau asigurări private aflate în competiție liberă? Și-și e o tâmpenie. Dacă nu e evident, explic.
2. Sistem de învățământ universitar de stat sau complet privat (universitățile de stat stat devin societăți pe acțiuni, cotate la BVB)?
3. Pensii „speciale” sau doar pensii bazate pe contribuție?
4. Fonduri „europene” plus alte sisteme de „ajutoare” sau doar împrumuturi obținute prin cerere și ofertă?
5. Redevențe (pentru petrol, gaz, etc) „negociate” sau licitații publice? Sau și mai „extrem”: fiecare e proprietar pe ce este pe terenul lui (și dedesubt).

6. „Prima casă” e o facilitate normală sau fundamental greșită?

7. Produsele financiare derivate ar trebui reglementate mai strict?
8. Clauzele abuzive din contractele de creditare ar trebui să poată fi anulate în instanță?
9. Creditele în franci elevețieni ar trebui să poată fi convertite în euro la cursul de la data acordării?
10. Reglementarea anti-monopol e necesară?

Pun pariu că vom obține o sută de variații la întrebări. Așa că „natural”, la putere vor rămâne șmecherii (Băsescu, Dragnea, etc) sau și mai rău, comunistoizii: Iliescu (și puii lui: Florin Georgescu, Liviu Voinea, etc).

Read Full Post »

Ploaia de bani gratuiți

În ultimele săptămâni am avut mai multe întâlniri cu diverse IFN-uri (Instituții Financiare Non-bancare) de creditare decât în precedenții zece ani. Ușor șocant. Zeci de mici companii încearcă să muște din cota de piață a giganților bancari. Deocamdată „mușcatul” seamănă mai degrabă cu ciugulitul firimiturilor de către vrăbii la un fast-food.

Dacă o bancă de retail din top 5 are un buget de creditare de peste un miliard de euro pentru persoane fizice și aproximativ încă pe atât pentru PFA, micro, SME și „large corporate”, un astfel de IFN leșină de fericire dacă depășește 10 milioane de euro anual. Mă refer firește la amatori, pentru că IFN-urile băncilor sunt și ele în zona sutelor de milioane de euro. Și tot acolo sunt și restul băncilor din top 10.

Una peste alta, o adevărată cascadă de bani se revarsă peste doritorii de credite. Iar tâmpeniile făcute de dragul nostru Parlament (ex. Legea dării în plată) seamănă cu bolovanii ce par a sta în calea șuvoiului doar pentru a fi luate la vale și înecate de torentul generat de ploaia de bani tipăriți de ECB pentru a acoperi găurile făcute de PIGS.

Pare că Mario Draghi s-a transformat în Nicholas Flamel, a descoperit formula minune a pietrei filozofale și acum transformă totul în aur.

Cam la fel a fost în 2007-2008. Cifrele de atunci erau chiar și mai mari (uneori duble), însă declanșarea crizei „subprime” (creditele de tip „prima casă”, acordate celor care nu se califică altfel, prin „garantarea” lor de către stat) a secat cvasi-instantaneu șuvoiul de bani. Iar cei care s-au avântat prea curajos, s-au trezit precum peștii pe uscat zbătându-se să supraviețuiască până la următoarea băltoacă, doar pentru a-și da duhul înecați în noroiul datoriilor.

Întrebarea care mă bântuie acum este „cum se va sfârși de data asta?”. Vom reuși un „soft-landing” (vorba guvernatorului BNR) precum la precedenta criză, fără falimente bancare și fără deponenți sinucigași sau va urma un dezastru de dimensiuni mai ample decât în 2008?

De altfel și „soft landing”-ul înseamnă de fapt că marea de bani nou tipăriți a erodat din valoarea economiilor fraierilor care au fost prudenți și au făcut depozite. Deși încă nu ne dăm seama, valoarea dolarului și a euro a ajuns doar o fracțiune din valoarea de acum 10 de ani. Doar „întărirea” parțială a francului elvețian și creșterea prețului aurului ne arată ce s-a întâmplat cu adevărat în economie.

În ce mă privește, deși pare că economia „duduie” și lucrăm mai mult ca niciodată, am un sentiment că de fapt gonim tot mai repede către o curbă în ac de păr pe marginea unei prăpăstii. Și îmi vine să trag pe dreapta și să mă pensionez, obosit de toți zăpăciții care mă depășesc în trombă pe care-i revăd după câteva minute într-o tandră îmbrățișare cu copacii de pe marginea drumului sau întinși cu roțile în sus pe iarbă.

Recunosc că ăsta-i semn că am îmbătrânit. Și probabil că ar fi momentul să las locul liber cuiva mai tânăr decât mine.

Read Full Post »

Un 2016 normal!

Sunt printre cei cărora sărbătorile de iarnă le aduc, nu liniște și odihnă, ci agitație, stres și multă muncă. An după an, luna decembrie aduce eforturi suplimentare pentru a termina ceea ce era planificat pentru anul în curs.

Să nu mă înțelegeți greșit, nu mă plâng. În decembrie se cheltuie o bună parte din bugetele anuale. Banii rămași necheltuiți și care s-ar „pierde”, sunt alocați pe ultima sută de metri pentru proiecte pe care clienții le-ar fi vrut, dar nu știau dacă se vor găsi bani pentru ele.

Și 2015 a fost la fel, adică a fost un an foarte bun. Aș zice chiar cel mai bun an de la „criză” încoace.

Nu sunt un fan al luptei anti-corupție, dar trebuie să recunosc că parcă lucrurile s-au mai normalizat. Am avut (pentru prima dată) proiecte cu instituții de stat, câștigate prin licitații publice deschise, de care am auzit atunci când s-au publicat. Inițial nici nu mi-a venit să cred că mai este posibil așa ceva. Am participat fără prea multe speranțe și fără tragere de inimă și am fost surprins să constat că am câștigat licitația.

Am fost apoi îngrijorat că ceva nu va merge cum trebuie și vor apărea probleme la implementare. Și firește că au apărut, dar nimic care să nu poată fi gestionat. Per total a fost o experiență foarte plăcută, cu clienți care știau exact ce voiau și care s-au purtat cel puțin la fel de profesional ca și companiile private (bănci și telecom) cu care eram obișnuiți.

În 2015 nu am mai avut senzația că mai suntem în veșnica tranziție din ultimii 25 de ani. Parcă și plecarea lui Victor Ponta a calmat cumva lupta politică. Cine l-a vrut plecat, a obținut ceea ce a vrut. Acum avem un guvern de „tehnocrați” și sper că nu mai este niciun obstacol (politic) către intrarea în normalitatea de care tot vorbim și care părea că nu mai vine.

O altă surpriză plăcută, Netflix este acum disponibil și în România. Probabil că tot din cauza lui Ponta nu veneau.

Read Full Post »

Despre bănci, risc de creditare și forecasting

Așa cum i-am promis lui Ghiță, voi încerca să explic un pic cum funcționează creditarea bancară.

„Credit risk for dummies” – culmea, deși există ghiduri pentru un milion de lucruri inclusiv „Mutual Funds”, „Currency Trading”, „Investment Banking”, nu am găsit un astfel de ghid pentru evaluarea riscului de creditare. Pare deci că ideea de a scrie un astfel de ghid e bună. Firește că nu voi putea acoperi într-un singur articol ceea ce ar trebui scris într-o carte. Însă ar putea fi introducerea și poate cuprinsul pentru cei ce vor să studieze mai departe.

Să presupunem că suntem persoana responsabilă de creditarea persoanelor fizice la o bancă fictivă, Banca de Credite. De obicei, o astfel de persoană se numește Vicepreședinte Retail Banking. Pentru simplitate să zicem că vom acorda doar credite ipotecare, adică credite garantate cu imobile. Paradoxal, ca procedură, acesta este creditul cel mai complicat pentru că:

1. trebuie să evaluezi valoarea curentă a imobilului pus ca garanție;
2. să ghicești trendul pieței imobiliare pentru o lungă perioadă de timp (durata creditului), de cele mai multe ori mai mare de 10 ani, ceea ce e un lucru cvasi-imposibil;
3. să te asiguri că debitorul are o sursă sigură de bani care nu o să dispară pe durata creditului, ceea ce este iarăși cvasi-imposibil.

Asta înseamnă că trebuie să plătești evaluatori în care să ai încredere, să ai un departament de „forecasting” macroeconomic care te costă o căruță de bani în fiecare lună și să ai o armată de oameni, care să întocmească și apoi să verifice dosarele de credit. Dacă ați aveți un credit, probabil că știți câte „dovezi” conține un astfel de dosar. După care începe verificarea atentă a documentelor pentru a evita FRAUDA la cereri.

Pentru a evita munca inutilă, înainte de a se trece la întocmirea dosarului, banca face un „pre-scoring”, pentru a vedea dacă creditul poate fi acordat pe ceea ce SPUNE cel ce cere creditul. Aici apare pentru prima dată voodoo-ul numit „risc de creditare”, ascuns în cuvântul SCORING.

Practic banca trebuie să ghicească dacă un gigel, având vârsta X1, venitul X2, de profesie X3, angajat ca X4, la societatea de tip X5, din industria X6, șamd va fi capabil sau nu să returneze creditul de valoarea Y1, pe perioada Y2, cu dobânda Y3 și comisionul de acordare Y4, șamd.

La prima vedere este un lucru imposibil. Statistica ajută ca o frecție la un picior de lemn. Te ajută să ghicești corect aproximativ 20-30% din clienți. Din fericire, cineva a inventat ghicitul științific al viitorului și cu date ISTORICE corecte, poți ghici corect peste 95% din clienți. Restul reprezintă pierderi, ce se acoperă din marginea băncii sau din valorificarea garanțiilor.

Atunci când am zis date ISTORICE am introdus deja a doua necunoscută majoră.

Oricât de inteligente ar fi sistemele de „ghicit” științific, ele folosesc ca date de intrare lucrurile deja învățate despre comportamentul creditorilor. Nu pot inventa (încă) modele. Ca atare, „lebedele negre” (evenimente rare și improbabile) le perturbă major, blocând decizia. Din acest motiv, imediat după criză, creditarea s-a blocat subit și încă își caută drum. Pentru că noile modele au nevoie de timp pentru a se valida.

Vorbind de economia noastră, „lebăda neagră” a fost decizia de a tăia salariile bugetarilor cu 25%. Brusc comportamentul de plată excelent al bugetarilor s-a deteriorat brusc.

(Partea a doua)

Revenind la SCORING, este de spus că o întreagă industrie s-a dezvoltat în jurul subiectului transformându-l într-un fel de voodoo, deși problema este una elementară. Practic trebuie să găsești „pattern”-ul celor care își plătesc ratele la credit, din mulțimea celor care iau credite. Dacă vreți, dezvolt ideea despre cum se face asta, dar mi se pare mai interesant de văzut de ce o problemă de matematică cu soluție cunoscută s-a transformat într-un fel de ritual șamanic, pe care doar cei „inițiați” au voie să-l practice.

Probabil că ați intuit, de vină sunt din nou parlamentarii. Cei care trebuie să reglementeze lucruri la care nu se pricep, dar despre care au voie să-și dea cu părerea și, infinit mai rău, să le transforme în LEGI. Iar asta s-a întâmplat (în primul rând) în Statele Unite.

Cel mai ușor de înțeles exemplu este eliminarea prin LEGE a rasei, etnicității, sexului și vârstei, caracteristici critice la evaluarea modelului de risc.

By law and regulation, an individual’s personal characteristics—such as race or ethnicity, national origin, sex, and, to a limited extent, age—must be excluded from credit-scoring models.

(citat din „Report to the Congress on credit scoring and its effects on the availability and affordability of credit” – august 2007)

Corectitudinea politică, ca de obicei, sfidează logica elementară. În mod surprinzător, România este încă „rămasă în urmă” la acest capitol al corectitudinii politice, astfel că sunt semnificativ mai puține restricții la construcția modelelor de risc.

Din nefericire, „libertatea” aceasta a fost folosită greșit de idioți. Atât greci, cât și austrieci. Disperați după cota de piață, unele bănci (și sunt celebre Volksbank și Bancpost) au decis să ignore riscul și să-și crească cu „orice preț” portofoliul de clienți. Firește că s-au ales ce cei pe care ceilalți nu-i voiau. Efectul se știe. Volksbank a intrat, mai întâi în conflict cu BNR-ul și apoi în dificultate financiară. Atitudinea dură a BNR-ului, care a obligat banca mamă (care la rândul ei a fost susținută de statul austriac și în ultimă instanță de contribuabilii austrieci) să susțină subsidiara, a salvat de faliment banca românească. Însă prețul plătit de banca mamă a fost uriaș. Practic s-a vândut, cu tot cu celelalte subsidiare, pe nimica toată către rușii de la Sberbank.

Iar Volksbank România, repusă pe linia de plutire a fost preluată de Transilvania. E de văzut, dacă Transilvania va reuși să o mențină sau se vor duce împreună la fund.

(Partea a treia) Un pic de voodoo, aka „Credit Scoring”

După cum spuneam mai sus, problema găsirii unui anumit „pattern” (tipar) într-o serie de date este o problemă cunoscută și rezolvabilă. În cazul nostru (creditarea de retail), datele celui ce cere credit, tipul de credit și datele ISTORICE referitoare la modul în care s-au plătit ratele la credit reprezintă datele ce urmează a fi procesate în vederea construirii „score-card”-ului. Folosind rețele neuronale sau diverse modele de regresie (logistică, lineară, etc) din datele de intrare se obține „Score-Card”-ul care este o funcție lineară a datelor de intrare (socio-demografice + parametrii creditului). Prin aplicarea acestuia asupra datelor istorice de intrare (IN) ar trebui să se reproducă, cu o acuratețe cât mai mare, datele istorice legate de plata ratelor, care sunt date de ieșire pentru model (OUT).

În funcție de cât de bună este potrivirea dintre datelor de plată PROGNOZATE vs datele de plată ISTORICE se stabilește (calibrează) acuratețea modelului. Odată aplicat pentru noi clienți și noi credite, modelul de scoring trebuie monitorizat în permanență pentru a nu depăși limitele stabilite la calibrare.

Dacă se întâmplă vreun fenomen macro-economic major (tăierea salariilor bugetarilor cu 25%), este de așteptat ca modelele de scoring să se decalibreze rapid. Din nefericire, chiar dacă bancherii și-au dat seama că acest lucru urmează să se întâmple, nu au avut prea multe variante de a reacționa. Prima variantă (cea sigură) este să rejectezi TOATE creditele pentru bugetari, așteptând ca evenimentul să genereze efecte măsurabile pe care să le aplici într-un nou model.

A doua variantă (cea stupidă) este să continui ca și cum nu s-ar fi întâmplat nimic așteptând decalibrarea modelului. Cea de a treia este să mărești „empiric” riscul pentru bugetari, sperând că nu o să o încasezi prea rău (bad debts) și nici nu o să pierzi prea mulți clienți bugetari solvabili. Majoritatea băncilor „normale” au adoptat strategia a treia, așteptând să se acumuleze date pentru recalibrare.

Acum dacă am reușit să vă fac să înțelegeți cum funcționează creditarea de retail într-o PIAȚĂ LIBERĂ, vă propun să exersăm împreună modelarea distorsiunilor rezultate din LEGISLAȚIA POPULISTĂ.

Care credeți că este efectul „dării în plată” asupra modelelor de risc? Vă previn că nu este un exercițiu ușor.

(va urma)

Read Full Post »

Basme „horror”

Scuze pentru absența din ultimele zile, însă lucrăm mai mult ca niciodată. La prima vedere pare că „economia duduie”. Însă dacă te uiți mai cu atenție constați că e multă agitație (RfI-uri, RfQ-uri, oferte, cotații bugetare, propuneri de contracte, chiar contracte „cadru”) sterilă și prea puțină activitate reală. Adică lucrări urmate de facturi.

Spre profunda mea neplăcere, creșterea (noastră) de anul acesta s-a bazat pe contracte cu clienți ce au accesat fonduri europene și pe licitații publice.

Băncile și telecom-urile, clienții noștri tradiționali par a fi ajuns la un moment de răscruce, când trebuie să se reinventeze. Spre surpriza noastră, telecom-urile se „reinventează” apucându-se de activități la care nu se pricep și unde își concurează foștii clienți și parteneri: încearcă activități financiare și devin integratori și/sau revânzători de soluții IT. Probabil că integratorii și băncile ar trebui să treacă la telecom.

În bănci, lucrurile sunt și mai complicate, pentru că modelele tradiționale de business (creditarea) au atins o limită dincolo de care e foarte complicat de trecut.

Băncile grecești, care nu mai pot conta pe suportul firmelor mamă, sunt într-o goană disperată după lichiditate, cam la fel cum era Columna înaintea falimentului.

Băncile austriece, în general sănătoase (cu excepția Volksbank, preluat acum de Transilvania) păreau fericite că au reușit să-și curețe bilanțurile, dar constată că portofoliul de credite continuă să se degradeze, mai repede decât reușesc ele să-l repare.

Practic NU EXISTĂ model viabil de risc care să-ți permită să creditezi IMM-urile. Iar între timp a crăpat și „soluția” ajutorului de stat prin fondul de garantare a IMM-urilor, care s-a dovedit a fi doar o șmecherie prostească. Dacă băncile nu pot construi modele risc, tu stat nu ai nicio șansă. Din două motive: nici nu te pricepi (specialiștii în risc lucrează în bănci) și nici nu ești cinstit (angajații statului sunt tradițional șpăgari).

Referitor la băncile românești, cred că de aici va începe dezastrul. Transilvania a crescut artificial, stahanovist și mă aștept ca la un control mai dur al BNR să se dovedească că toată „soliditatea” creditării IMM-urilor să fie asemeni „zânului” din reclamă: un papagal cu fustiță de balerină, care se preface că produce minuni.

O criză a Băncii Transilvania probabil că va trimite la pământ tot sectorul bancar. Moment în care Mugur Isărescu și ultimii oameni normali la cap din industrie vor fi forțați să demisioneze, lăsând locul „experților” gen Liviu Voinea și Florin Georgescu. Comunistoizii cu față umană.

Horror!

Read Full Post »

Sfârșitul băncilor?

Mă gândeam să scriu un articol despre restaurante, însă nu sunt sigur că toată lumea are chef de un astfel de subiect.

Cealaltă variantă ar fi fost să scriu despre bănci și tehnologii bancare, însă în ultimele săptămâni numai de așa ceva am avut parte, așa că mi s-a cam tăiat cheful.

Mai bine zic direct concluzia: băncile „brick and mortar” sunt la sfârșitul vieții. Comentariul aparține unui bancher specializat în retail bancar. Omul se întreba retoric: „oare de ce ne mai trebuie sucursale?” Acum toată lumea are calculator și sau telefon „inteligent” („smartphone”). Ca atare toate operațiile bancare se pot face de pe telefon.

Însă apare a doua întrebare: „chiar este necesar să fii bancă, pentru a putea face operațiuni bancare?”. Răspunsul surprinzător este „NU!”. Plățile electronice pot fi efectuate prin intermediul companiilor de procesare a plăților (o să dau exemple, dacă sunteți interesați). Iar creditele pot fi acordate de IFN-uri (Instituții Financiare Nonbancare). Ai nevoie de licență bancară (dată de BNR) doar dacă vrei strângi bani de la depunători, să dai dobândă la banii depuși, să faci depozite, etc.

Și atunci, de ce mai avem nevoie de bănci?

O să spuneți, bine și ce fac cu banii pe care i-am strâns? Cum fac să-i „înmulțesc”? Cum pot să iau dobândă la depozite fără bănci? Răspunsul e foarte simplu: prin investiții. Banii nu se înmulțesc doar prin dobândă. De fapt acum nu se înmulțesc deloc. Dobânda e atât de mică încât dacă țineți banii în depozite, ei se devalorizează din cauza inflației. Și nu vorbesc doar de lei. Situația e la fel de rea și la euro sau dolari. Sau chiar mai rea.

Problema este că nu toată lumea se pricepe la investiții. Spre exemplu, eu sunt complet afon. Însă nici nu îmi surâde ca ceea ce am economisit să fie diluat de tiparnița de bani a statului (român, european sau american). Și atunci o soluție civilizată de a proteja banii sunt investițiile în aur.

Din păcate valoarea aurului e destul de impredictibilă pe termen scurt. Dacă investeați în aur acum 2-3 ani, valoarea investiției s-ar fi redus cu o treime. E drept că pe termen lung lucrurile sunt mai simple. Cine ar fi investit 1000 de euro acum 10 ani ar fi avut acum cam 3000. O „creștere” bunicică. În realitate nu e vorba de nicio creștere. Pur și simplu așa se vede câți bani tipăresc escrocii care ne guvernează. STATELE.

Probabil că acum ne apropiem și de sfârșitul „banilor de hârtie”. Fiat money. Criza euro arată de fapt cât de arbitrară și de volatilă este o astfel de monedă.

Read Full Post »

Grexit

Reiau aici o parte dintr-un articol HotNews care punctează situația curentă:

„Grecia pregateste planuri drastice de nationalizare a sistemului bancar si de introducere a unei monede paralele in cazul in care eurozona nu va dezamorsa criza din negocierile actuale prin indulcirea conditiilor impuse Atenei scrie The Telegraph. „Daca va trebui sa alegem intre un faliment fata de FMI si un faliment fata de propriul nostru popor, e clar ce vom face”, a spus un oficial de rang inalt. […]

„Vom inchide bancile si le vom nationaliza. Apoi vom emite hartii ce atesta datoriile noastre, si toti stim ce insemana asta. Ceea ce nu vom face este sa devenim un protectorat al Uniunii Europene”, a spus o sursa. Este evident in Atena ca o astfel de miscare este echivalenta cu intoarcerea la drahma, desi Syriza ar prefera sa ajunga la o intelegere amiabila cu Uniunea Monetara Europeana.

Creditorii din zona euro ar putea fi dispusi sa dea destui bani pentru acoperirea costurilor guvernamentale necesare pe 14 aprilie, dar numai daca Syriza trece mai intai de FMI. Totusi, lipsa de incredere a ajuns la asemenea cote incat ministrii cheie din Grecia nu mai dau crezare asigurarilor venite de la Bruxelles, fiindu-le teama ca sunt atrasi intr-o capcana. Climatul discutiilor este acum unul otravit.

„Ei vor sa ne impuna restrictii de capital si sa provoace o colapsare a creditarii pana cand guvernul devine atat de nepopular incat se prabuseste”, a spus un oficial. „Vor sa faca din noi un exemplu si sa demonstreze astfel ca niciun guvern din zona euro nu are dreptul sa gandeasca de unul singur. Ei chiar nu cred ca noi ii vom parasi sau ca poporul grec ne va sprijini, dar sunt in eroare in ambele cazuri”, a adaugat acesta.

Bank of America a avertizat ca „va aparea o secventa de evenimente critice” odata ce Grecia rateaza o plata catre FMI. Conform intelegerii semnate astfel se va declansa si un faliment paralel al fondului de bail-out al eurozonei (EFSF), iar EFSF ar putea fi fortat sa-si anuleze pachetele de finantari acordate si sa ceara imediat plata banilor imprumutati. Acest moment ar declansa apoi un default al titlurilor de stat grecesti acordate in cadrul acordului de bail-out.

Chiar daca Grecia reuseste cumva sa adune destui bani pentru termenele de plata din aprilie, mai trebuie sa dea FMI 200 mil. euro pe 1 mai si 763 mil. euro pe 12 mai. Un oficial grec i-a spus unui partener de discutie din cadrul Eurozonei ca tara a ramas fara bani. „Nu exista nicio modalitate prin care sa trecem de 9 mai” ar fi spus oficialul.

Aceasta noua drama vine dupa ce creditorii au refuzat sa dea verde ultimelor cereri ale Atenei de deblocare de fonduri, obiectand fata de planurile Syriza de a spori puterea sindicatelor in negocierile colective si de a mari pensiile categoriilor vulnerabile.

Bruxelles-ul continua sa ceara si mai multe masuri, in ciuda unei liste de 26 de masuri primite miercuri. Atena spera sa faca rost de inca 6,1 mld. euro in 2015 prin combaterea evaziunii fiscale si a contrabandei cu combustibil, prin noi taxe pe bunurile de lux si prin reforma achizitiilor publice. Se estimeaza ca in acest an are un deficit de finantare de 19 mld. euro, ceea ce inseamna ca vor aparea inevitabil noi tensiuni in vara, chiar daca se va ajunge la o intelegere interimara pentru finantare pana in luna iunie.

Fostul sef al Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso a avertizat Grecia ca are o datorie morala fata de alte state si a descris solicitarile Atenei pentru mai multi bani ca fiind „complet inacceptabile”.

În opinia mea, Grecia nu va putea fi salvată. Pentru că cei care o guvernează (guvernul comunist pro-Moscova – nu glumesc, Syriza acolo își are rădăcinile) nu vrea să o salveze. Pun pariu că se vor găsi destui guguștiuci care să spună că e vina FMI. Și/sau a Uniunii Europene.

Dar asta contează mai puțin. Mult mai important este impactul falimentului Greciei asupra României. SĂ nu uităm cu sunt o mulțime de bănci (din fericire românești) cu capital grecesc: Bancpost, National Bank of Greece, Alpha Bank, Piraeus Bank și alte câteva mai puțin relevante. Apoi fostul Romtelecom, proaspăt botezat Telekom, dar deținut de OTE (operatorul elen de telecomunicații), care la rândul lui este deținut de Deutsche Telekom.

Dacă grecii își naționalizează băncile (sper că nu vor face la fel și cu OTE), băncile „grecești” din România ajung în proprietatea statului elen. Oare ce ar trebui să facă statul român? Să forțeze vânzarea lor pe piața liberă? Sau să le naționalizeze? Pentru că nici băncile „grecești” din România nu sunt foarte sănătoase. Au fost prost conduse, de către manageri greci lipsiți de viziune și/sau de pricepere. Iar în lipsa capitalului care să le permită să dea noi credite se vor prăbuși pe rând.

Poate că este o oportunitate pentru băncile românești de tipul lui Transilvania. Însă din motive pe care nu le înțeleg, Transilvania a cumpărat o altă bancă falită, Volksbank. În opinia mea nu merita luată nici de pomană.

Cam la fel este și cu Grecia. La ce datorii are, nu ar trebui luată nici de pomană. Însă grecii sunt mândri. Nu vor să o vândă. Mai bine o omoară.

Read Full Post »

Cum poți să mori înecat în prea mulți bani

Am citit în dimineața asta ultimele știri financiare, trimise de către departamentul de „research” pentru „private banking” al uneia din băncile cu care lucrez.

„European Central Bank prepares additional measures

At today’s meeting the European Central Bank (ECB) left the main refinancing rate unchanged at 0.05%. The deposit rate remains at -0.20% and the marginal refinancing rate also saw no changes and stays at 0.30%. At the press conference ECB president Draghi emphasized that key rates will remain at the current low level for a prolonged period of time (forward guidance). As guidance for the size of the intended balance sheet extension the ECB balance sheet in March 2012 was named which would result in an increase of total assets by about EUR 1.000 bn. to EUR 3.000 bn. The staff was tasked to prepare further measures, which then should be available for use quickly if needed (if the current measures are not enough). Moreover, the ECB reiterated its willingness to further ease its monetary stance if the economic outlook weakens further and such development is accompanied with a decline of medium- to longer term inflation expectations (easing bias).”

Știu, jargonul băncilor centrale pare groaznic și lipsit de sens pentru noi, pământenii. Să o luăm cu începutul. Practic, Banca Centrală Europeană stă pe un ocean de bani, care băltesc. Nimeni nu-i cere. La prima vedere pare ciudat, cum să nu ai nevoie de bani? Problema nu este că nu ar fi nevoie de bani. Toți avem nevoie, pentru un credit de casă, pentru companie, pentru investiții, etc. Necazul este că după ce s-au fript cu ciorbă (creditele subprime), acum băncile suflă și în iaurt. Și evită să dea credite, chiar și companiilor sănătoase. În retail problema este și mai complicată, iar România este într-o situație și mai aiurea. După tăierea salariilor bugetarilor, băncile au învățat că nimic nu mai e sigur pe lumea asta și ar vrea să dea bani doar celor care nu au nevoie de ei. Se oferă se dea credite cu „cash colateral”. Adică dacă ai bani, poți să-i pui garanție și banca îți dă credit. Să nu mori de râs?

Așa știe să facă „banking” oricine. Șmecheria este să dai credite, asumându-ți riscul de neplată. Adică cu altfel de garanții, de tipul analiza business-plan-ului, garanții pe mijloace fixe, garanții imobiliare. Însă aici băncile au devenit excesiv de prudente. Scăderea valorii imobilelor le-a făcut foarte nervoase în ceea ce privește valoarea acceptată ca garanție. Nu mai vorbesc de pus business-plan-ul ca garanție.

Și atunci banii stau. Iar băncile, care au angajați scumpi și sedii la fel încep să piardă bani. Și atunci fac restructurări. Adică vând active, închid agenții, dau afară oameni și scad bugetele pentru operațiuni și investiții. Când se întâmplă sistemic (adică toată lumea face același lucru), efectul este dezastruos. Se simte ca un cutremur.

„Frumusețea” situației este că bani sunt din belșug, chiar prea mulți, dar nu curg. Din dorința de stimulare, banca centrală oferă „deposit rate at -0.20%”, altfel spus dacă ții banii la bancă, nu numai că nu îți dă dobândă, dar îți mai și ia din bani. Straniu, nu?

La prima vedere, pare o criză a capitalismului. Însă acesta este efectul „stimulării” (credite subprime) urmate de supra-reglementare. Firește că soluția (tâmpită) pe care o vor „găsi” guvernanții va fi revenirea la un stat mai puternic și mai implicat. Iar peste unul sau două decenii, ne vom gândi cum să emigrăm din UESSR. Într-o țară „liberă”. Liberă de etatism/centralism tâmpit. Nu vă gândiți la Statele Unite. Și ei merg rapid pe calea luminoasă a Socialismului și a Justiției Sociale.

Ce părere aveți de Australia?

Read Full Post »

Maestrul și băiețelul cu ziare

Vă mai amintiți cu siguranță povestea tristă a lui d’Artagnan, despre femeia care care vindea ziare într-o intersecție semaforizată și cum prin transformarea intersecției în sens giratoriu și desființarea semafoarelor a dispărut și pitorescul dar inutilul „job” al doamnei cu pricina.

Astăzi vreau să vă povestesc povestea și mai tristă a unui băiețel, redactor la un foarte cunoscut ziar de business și care probabil va avea aceeași soartă din cauza dispariției așa-numitei „presă scrisă”. Din nefericire pentru el, oricine dorește și nu pretinde bani pentru articolașele pe care le scrie, poate deveni jurnalist on-line pe loc. Un blog poate fi creat astăzi cu un click de mouse. Și din acest motiv competiția on-line este teribilă, iar presa scrisă și tipărită pe hârtie își trăiește, dacă nu cumva și-a trăit deja, ultimele zile.

Acestea fiind spuse mă întorc la băiețelul cu pricina, un tip simpatic, absolvent faimoasei facultăți numite SNSPA. Poate că nu l-aș fi remarcat și nici nu aș fi avut ocazia să reflectez la problemele cu care se confruntă un tânăr absolvent de facultate, devenit „jurnalist”, dacă nu aș fi citit un articol despre cum şi-au îngroşat bancherii marjele de câştig din dobânzi. Citind titlul articolului m-a cuprins imediat revolta împotriva lăcomiei acestei specii de sub-oameni și curios am citit pe nerăsuflate articolul.

Și… nimic. Articolul e o cruntă platitudine și denotă o totală neînțelegere a modului cum funcționează creditarea. Băiețelul a observat că dobânzile la depozite tot scad, în timp ce dobânzile la depozite, tot cresc. Și cu mintea lui ageră a ajuns la concluzia că diferența se regăsește în marjele „îngroșate” de bancheri. Nici vorbă să se gândească la cantitatea de bani din piață, care a tot crescut grație băncilor centrale (Fed, ECB, etc) care au „tipărit” bani cu nemiluita. Încercând astfel să acopere „pseudo”-criza de lichidități generată de foamea dementă de bani a celor doi coloși economici, SUA și UE, care au deficite tot mai greu de susținut și altfel decât prin împrumuturi.

În oglindă, cei care dau împrumuturi, fripți cu ciorba subprime, suflă acum și în iaurtul creditării normale de „retail” sau „corporate”. Pentru că nu ai siguranța că cel care are astăzi un loc de muncă îl va avea și mâine, sau că o companie care arată bine din punct de vedere financiar acum, va mai fi solvabilă și la anul. Și ca atare se feresc să mai dea credite fără garanții. E începutul unui foarte frumos balon, alimentat de banii pompați cu osârdie de băncile centrale, dar care nu se scurg către cei care pot face ceva profitabil cu ei. Acest balon ne va face peste câțiva ani să ne aducem aminte cu plăcere și nostalgie de criza creditelor subprime sau a datoriilor suverane, iar explozia lui va mătura și ce a mai rămas în picioare acum din economiile vestului.

Însă lăsând la o parte uraganul care începe să sufle, deocamdată ca un vânt de primăvară, să ne întoarcem la tânărul nostru redactor și articolașele lui plicticoase. De curiozitate am mai căutat și alte articole, sperând că bazaconia cu marjele îngroșate a fost doar un accident. Din păcate, nu-i așa. Articolul de ieri numit „Banca Transilvania a trecut în categoria băncilor cu capital majoritar străin. 90% din activele bancare din România sunt controlate de străini” e la fel de inutil. Mi-a plăcut mai mult singurul comentariu postat de un oarecare mircea: „Era suficient titlul. Restul cuvintelor sunt fara sens. Credeam ca aflu din articol cine este acționarul majoritar. Este secret?”

Îmi pare rău că articolul de față este (la prima vedere) atât de răutăcios, cu un băiețel nevinovat. Însă grație unor astfel de „nevinovați” presa scrisă va deveni istorie. Ca și profesia doamnei care vindea ziare la semafor, cu diferența că aceasta din urmă, chiar nu are vreo vină.

Una peste alta, eu mă bucur că anul acesta nu am mai reînnoit abonamentul la ziarul cu pricina, deși am păstrat abonamentul la Business Magazin (pe care îl primeam ca supliment gratuit). Și am păstrat abonamentul pentru un singur editorial, cel al domnului Dorin Oancea, pe care-l citesc săptămânal cu o uriașă plăcere. Sigur că-l citesc on-line. Însă mi se pare „fair” să plătesc talentul și efortul unui adevărat om de presă.

Read Full Post »

Despre „mica” diferență dintre „bancă românească cu capital străin” și „filială a unei bănci străine”

Puțini dintre cei care au fost atrași de reclama vioaie și serviciile bune ale ING Romania conștientizează că de fapt își pun de fapt banii la dispoziția unei bănci aflate în altă țară. La prima vedere nu pare a fi o mare problemă, țara respectivă aflându-se în Uniunea Europeană, cu o economie robustă și un sistem financiar la fel de solid.

Însă două lucruri ar trebui să-i facă să se gândească mai atent.

1. Sucursala românească a lui Bank of Cyprus este practic în aceeași situație cu banca mamă. Ceea ce înseamnă că sumele de bani mai mari de 100000 Eur nu sunt garantate. Și să nu uităm că au fost discuții în care se dorea taxarea chiar și a sumelor mai mici de 100000 Eur.

2. ING Olanda este o instituție bancară solidă. Însă și ABN-AMRO părea la fel de solidă. Practic, trebuie să ai încredere că în eventualitatea unui eveniment nefericit, cineva va interveni evitând falimentul. Așa cum s-a întâmplat în cazul ABN-AMRO, devenită Royal Bank of Scotland. Însă sunt și cazuri de faliment, inclusiv în Anglia, caz în care singura protecție este acea „garantare” a depozitelor de 100000 Euro.

Sunt mai sigure băncile românești cu capital străin de tipul BCR-Erste, Raiffeisen Bank sau Unicredit Țiriac? Greu de spus. În orice caz, aceste instituții de credit, spre deosebire de sucursalele băncilor străine, au capital propriu și se supun reglementărilor dure ale BNR în materie de bănci. Ceea ce înseamnă că în eventualitatea neplăcută a falimentului băncii mamă, entitățile românești pot (măcar teoretic) să supraviețuiască.

În cazul sucursalelor băncilor străine, în cazul falimentului băncii mamă, entitatea românească are automat aceeași soartă. Au constatat-o pe pielea lor cei ce au avut încredere în Bank of Cyprus. Din acest motiv băncile de tipul Alpha Bank Romania, Bancpost sau National Bank of Greece Romania, impropriu numite „bănci grecești”, de fapt bănci românești cu capital străin, și-ar putea continua activitatea chiar dacă băncile grecești „mamă” ar da faliment.

Firește că există o expunere către băncile mamă. Foarte puține bănci românești au raport depozite/credite supraunitar. Ceea ce înseamnă că diferența dintre creditele acordate și depozitele atrase trebuie finanțată de undeva. Și de obicei finanțarea vine de la banca mamă. În cazul în care banca mamă nu mai este în poziția de prelungi finanțarea inițială, banca românească fiică ar avea probleme de lichiditate. Dar nu ar intra în faliment și nu ar bloca conturile deponenților. Firește că Banca Națională ar interveni ajutând-o așa cum s-a și întâmplat cu ceva timp în urmă cu o bancă românească. Criza a trecut, iar lucrurile încet-încet s-au liniștit.

În concluzie, să ne uităm cu atenție la ce se va întâmpla cu filiala românească a Bank of Cyprus și să sperăm că ING, Citi, CAIXABANK, BNP Paribas și celelalte bănci străine prezente în România prin filiale nu vor avea probleme.

„Cineva scria astazi ca nu a spus nimeni, in special de la Banca Nationala si sa le fie rusine celor de la Banca Nationala, si imi asum aceasta rusine ca depozitele, este adevarat, sunt garantate pana la 100.000 euro, dar ca dupa 100.000 euro fiecare merge pe cont propriu (…) ca aceasta suma nu mai este garantata. Mi se pare suparator. Ce concluzii tragem? Ca in situatii de panica, de durere, judecatile normale nu mai sunt valabile. Atentie, garantat pana la 100.000 euro. Punct, fraza a doua, dupa 100.000 euro nu mai este garantata, eu credeam că se subînțelege.„, a spus luni Guvernatorul BNR Mugur Isarescu, la lansarea volumului „Politica monetara: ipostaze neconventionale”, scrisa de consilierul sau Lucian Croitoru.

Clar ca lumina zilei…

Voi unde vă țineți banii? Într-o bancă românească sau într-o sucursală gen ING?

M-a întrebat un amic zilele trecute cum ar putea să fie sigur că nu își pierde banii. I-am recomandat să-i transforme în aur și să-l pună într-un safe la o bancă. În cazul falimentului și-ar recupera cu siguranță aurul.

Însă următoarea întrebare m-a lăsat cu gura căscată: “și nu primesc dobândă la sumă?”. Voi ce ziceți, primește?

Read Full Post »