Feeds:
Articole
Comentarii

Posts Tagged ‘băsescu’

L-am ascultat acum câteva zile pe Băsescu. Cu un ochi eram pe blogul nostru şi cu o ureche la conferinţa lui. Îmi spuneam că-i deştept şi competent.

Sau cel puţin asta-mi transmitea modulaţia vocii, timbrul, siguranţa care se degaja din rostirea frazelor, pentru că eu nu am putut fi atent la detaliile tehnice, simţeam că mă ia cu picoteală…Ce vreţi, mesajul ce se revărsa din televizor era că ţara e pe mâini bune, să dorm liniştit că Preşedintele ştie ce face!

Tocmai când dădeam să aţipesc de-a binelea, în siguranţă, au apărut ziariştii cu întrebările lor agitatoare. Ce-a urmat a fost un fel de one man show, iar eu am trecut prin mai toate stările sufleteşti. Am râs la faza cu Antonescu, m-am îngrozit la aia cu Ponta, am rămas perplex la moş Teacă, am plâns… de la mirosul de ceapă prăjită venit de la vecina. Pe când mergeam să închid geamul, l-am auzit pe domnu Preşedinte atrăgând cu dispreţ atenţia politicienilor să lase gargara iefină…  Politicienii!? Ce vrea să spună, că el nu e politician?! Atunci mi s-au strepezit dinţii prima oară. De-abia mă obişnuisem cu senzaţia, că domnu’ Preşedinte a mai atras încă o dată atenţia politicienilor să lase demagogia deoparte şi să vină cu soluţii viabile…Am zis că dau în gingivită!!

Pe urmă am avut o revelaţie: domnu’ nostru Preşedinte se crede un fel de monarh, dumnealui n-are treabă cu politica, a ajuns acolo, sus, nu mergând prin noroaiele politicii ci călcând pe apele cristaline ale destinului, fără ca măcar să-şi ude picioarele! Uscat, călcat, catifelat, așa se prezintă  ‘mnealui!

Domnu’ Preşedinte vorbeşte despre cel somnoros, cel mincinos şi despre moş Teacă. Nu-i vorbă că şi eu am aceeaşi percepţie despre Antonescu, Ponta şi Dobriţoiu. Diferenţa e că eu sunt un amărât de muschetar al cărui zăngănit de spadă nu se aude în hărmălaia naţională, şi chiar dacă prin absurd s-ar auzi, n-ar da nimeni doi bani pe el, pe când vorbele imaculatul nostru Preşedinte au asemenea impact de zici că dă cu bomba. Şi asta o face doar ca să le cadă lui Antonescu şi Ponta…trompa!

N-am avut pretenţia ca marinarul să se transforme într-un lord englez (cred că nici nu l-ar prinde), dar am avut o oarecare speranţă că se va abţine de la caftul pe stradă. Ţi-ai găsit!  Acolo se simte el bine, un cap în gură face cât tot Oxfordu! Ungureanu se chinuie să vorbească în ungureşte în secuime! Ce papagal!  De aia ARDul are scor electoral mai prost decât PDLul, că face ăsta pe intelectualu’!! Pe când „o perversă de Târgu Ocna” a lu Băsescu adaugă un 1% intenţie de vot.

Dar ce să te mai miri, dacă te uiţi în sondaje la cei mai populari lideri politici, observi că toţi, mai bătrâni sau mai tineri, mai începători sau mai veterani, au unele trăsături comune fără de care nu prea poţi răzbate la vârf  în România politică: un pic tupeişti, un pic mincinoşi, unii neeleganţi, alții demagogi de mare clasă. Probabil că poporul vede altceva: curaj, sinceritate, fermitate, empatie, de vreme ce aceşti indivizi ajung la cifre ameţitoare în sondaje.

Am un comentariu scurt şi deloc încurajator şi pentru alți fani : Antonescu, Ponta, Diaconescu sunt copii nereuşite ale lui Băsescu, având chiar mai multe defecte şi mai puţine calităţi decât el. Căutaţi-vă alţi lideri, oameni buni!

P.S.

Părerea mea despre justificarea sentinţei în cazul Năstase este clar aşteptată de toţi cu interes. Unii pentru a mă înjura, alţii pentru a mă lăuda. Totuşi, sunt destul de convins că numai eu aş putea reuşi, fără efort, performanţa să fiu înjurat de ambele tabere.

(Trebuie să mă grăbesc să termin articolul pentru că am fost anunţaţi că la ora 10.25 se va lua curentul pentru nu ştiu ce lucrări, sper să am timp să vă spun ce cred eu despre justificare…)

Din fericire pentru mine lucrurile aici sunt destul de clare şi simple, din două vorbe vă lămuresc. Părerea mea este următoarea: citind justificarea am ajuns la concluzia că

 

Read Full Post »

1. Am început să scriu pe acest blog ferm convins că sunt de dreapta, iar acum constat, nu fără mirare, că sunt perceput ca om de stânga. Ce înseamnă sistemul de referinţă! Dar nu-mi fac probleme, de vreme ce însuşi gurul liberalismului, marele Friedman, este considerat un nenorocit de etatist.

http://mises.ro/282/

2. Potrivit studiilor, pentru ca o cultură să dureze mai mult de 25 de ani, rata de fertilitate per familie trebuie să fie 2,11 obligatoriu. Dacă acest procent este mai mic, cultura este în scădere.

În 2007, nivelurile de fertilitate erau în Franţa de 1,8, în Anglia de 1,6, în Grecia de 1,3, Germania 1,3, Italia 1,2. Per ansamblui UE, rata medie este de doar 1,38. Dar populaţia Europei este aceeaşi şi asta din cauza emigraţiei musulmane.. În acelaşi timp, în Franţa de exemplu, rata de fertilitate este de 1,8 dar musulmanii au 8,1 copii pe familie.

Populaţia musulmană din Marea Britanie a ajuns în 30 de ani de la 82.000 la 2,1 milioane. Aceleaşi probleme sunt în Germania, Ţările de jos.

Se pare că în Europa ne îndreptăm spre o islamizare totală. Cu o singură excepţie, România, unde ne îndreptăm spre o ţiganizare totală. Aaa, nu vă speriaţi, nu are un sens peiorativ, nici nu ştiu dacă există cuvântul în DEX, dar nici nu interesează, am vrut să subliniez doar că rata de fertilitate la ţigani faţă de români este de 3 la 1. Probabil că ţiganii vor fi ultima redută a creştinismului în faţa Islamului.

Prin urmare, gândesc că am de ales între renunţarea la berică şi şpriţ, dacă îmi iau lumea-n cap şi plec în Europa musulmană, sau aprofundarea mesajului artistic al manelelor şi aprobarea părerii minoritarului Mădălin Voicu cum că românii „sunt laşi şi trădători”, mâncaţi-aş…Dar poate aleg să rămân eu minoritar, ca român defect ce sunt, poate doresc să ajung să fiu discriminat pozitiv de etnia curajoasă a domnului Voicu. Ce e drept, e drept, mie mi-e cam frică să nu plătesc bilete, amenzi, asigurări, taxe, impozite. Mi-e ruşine să cerşesc, mi-e frică să ciordesc. Un laş. Singura dată când m-am simţit şi eu curajos ca un minoritar a fost în studenţie, când mergeam pe tren cu naşul…ce viaţă! ce pericol! un rebel fără cauză…dar viaţa m-a pus repede cu botu’ pe labe, transformându-mă într-un majoritar laş, trădător şi fără coloană…

Aici aş face o precizare: scurtul meu timp liber nu mi-l petrec citind DEXul ( noutăţile din domeniu le aflu citind comentariile critice la adresa articolelor mele, existând mereu persoane de bună credinţă care să-mi spună cât de praf sunt), prefer să citesc o carte uşurică sau să joc tenis, aşa că nu sunt la curent cu ultimele dispute privind cuvintele rom, rrom, ţigan…prea complicat pentru o minte obosită ca a mea. Cum zice coana Chiriţa, pentru mine e simplu, ţigan se scrie, ţigan se citeşte…eu aşa am învăţat de la ai mei. Dacă ţiganii mă vor deştept, să mă cheme la cursuri de recalificare lingvistică, sunt prea bătrân să învăţ de unul singur lucruri noi.

Apropo de Mădălin Voicu…

3. Depolitizarea TVR, îndelung promisă de fosta Opoziţie, are loc în forţă, cu doi politicieni în comisia de examinare a competenţelor angajaţilor: Mădălin Voicu şi Cristian Ţopescu. Dacă de la Ţopescu aştept să văd cum evaluează redacţia sport, unde lucrează fiul Luciei Hossu Longin, membru PNL, de la Mădălin Voicu , acest guru al trăncănitului steril, acest minoritar băşicat ce dă lecţii tuturor, nu aştept decât un înalt profesionalism în evaluarea salariaţilor…mă leşi!!! Cum naiba îi evaluează individu’: îi pune să cânte?!

4. Saga „Kovesi” este de un haz nebun.

Prima oară, noii guvernanţi au decis să scape Procuratura de „focarul de infecţie băsistă ce acţionează ca o poliţie politică”. Cu orice preţ. Chiar cu preţul unui referendum. Eşuat. După ce „tipii” şi mai ales „tipa” de la Bruxelles au zis că le place de prestaţia procurorului general, şi după ce au luat câteva scatoalce după ceafă de la Comisia Europeană , guvernanţii au decis să scape de ea …avansând-o! Sau , mă rog, trimiţând-o cu onoruri să ne reprezinte ţara. În acelaşi timp se formează o comisie parlamentară pentru a ancheta gravele abuzuri ce s-au petrecut la referendum, când „sute de cetăţeni nevinovaţi au fost anchetaţi ca pe vremea lui Stalin de procurorii băsişti” coordonaţi de …Codruţa Kovesi. Acţiunile USL par să semene cu intenţia comitetului de organizare al premiilor Nobel de a acorda premiul pentru pace unui criminal de război.

Colac peste pupăză, doamna în cauză nu pricepe mesajul şi se autopropune pentru şefia DNA….Păi să nu moară de nervi toţi puşcăriabilii din USL?! La ce naiba au mai luptat atât? Ce s-a ales din nobilul scop pentru care au votat morţii, emigranţii lipsă la apel, condamnaţii fără drepturi civice? Pentru ce şi-au riscat libertatea unii martiri ai partidului votând de 18 ori, dacă nici o amărâtă de imunitate n-au câştigat baştanii partidului?! Păcat, păcat, păcat de sâng…de votul vărsat!

Dar baştanii USLului sesizează şi pericolul şi ridicolul situaţii şi fac presiuni pe M.Pivniceru, ameninţând cu retragerea spijinului politic. Atitudine care la rândul ei este ridicolă.

5. Nu există şi constatarea cu numărul 5. Nu mai e loc. Neuronul ăsta e singurul subdimensionat, e cel pe care-l folosesc când mă uit la emisiunea lui Gâdea.

De fapt aş fi putut scrie despre „ideea” lui Ponta de a pune parchetele şi CSMul sub control parlamentar, dar mi se pare o idee atât de tâmpită încât…Dar ce pretenţii să ai de la el, nu e în domeniu, el e de meserie procuror.De aia nici nu vreau să-mi încarc memoria cu prostiile astea.

Dacă ar fi spus Băsescu aşa ceva, ar fi fost probabil acuzat de dictatură…şi poate n-ar fi fost chiar nefondată acuzaţia, aşa cum se întâmplă acum.

Read Full Post »

1. Pentru ca răul să triumfe este suficient ca cei buni sa nu facă nimic

Mie mi se strepezesc dinţii la citate de genul acesta şi nu din vina autorului ci a celor ce le flutură ca pe-o profesiune de credinţă, trântindu-le doct şi apocaliptic ori în vreun comentariu sau articol ori, şi mai şi, pe post de motto pe blogurile personale. Adică, vor să spună ei, aici e treabă serioasă, domle, suntem în plin război şi ghici care sunt băieţii buni? De dimineaţă se scoală cu duşmanu’ între dinţi şi muşcă de el până seara târziu. Nu sunt dispuşi să nu facă nimic iar ei ştiu foarte clar unde este răul, care-i sunt slujitorii, cu ce arme să lupte. Nu vor să facă nici o concesie în misiunea lor mesianică. La o adică ţi-o servesc şi pe aia:” Somnul raţiunii naşte monştri”.

Unii iau somnifere pentru somn, ei sunt dispuşi să stea într-o permanentă stare de veghe.

Mai sunt câţiva care te bagă în lipituri, informându-te sec „Adevarul e stăpânul nostru, nu noi stăpânim adevarul.”. Lucru’ mare, abisal. Totuşi, printr-un nu ştiu ce miracol, se simt stăpânii adevărului. E destul o emisiune de-a lui Gâdea (sau o vorbă de-a lui Băsescu) pentru asta! Îndoiala nu există, adevărul este unul singur şi se închină la el. O singură ezitare din partea ta, o nelămurire, o nuanţă, te expediază în tabăra manipulaţilor sau manipulanţilor. Mişto tare e când citatul acesta îl citeşti sau îl auzi de la vreun membru de partid.

Alţii te avertizează dur că sunt cu poporul:” Patria este norodul iar nu tagma jefuitorilor!”. Sună bine, sună de adunare, de revoltă permanentă. Dacă e şi vreun „şarpe” care să „îţi iasă înainte”, şi se găseşte întotdeauna un „şarpe”, „ dai cu ciomagul de-l loveşti”.

Aceşti cetăţeni cu atitudine civică şi scopuri măreţe sunt fără doar şi poate oamenii buni din societatea noastră, activi şi implicaţi. Cum eu am fost deseori admonestat dur de către aceştia, nu-mi rămâne decât să cred că eu sunt the bad guy: manipulat sau manipulant, cretinel sau intrigant, un pic jefuitor sau neimplicat, mincinos sau slab cu duhul.

2. Pentru ca răul să triumfe este suficient ca cei buni sa nu facă nimic

Domnul Dan a sesizat pericolul şi s-a implicat. Doreşte să facă ceva, mai precis doreşte să privatizeze o companie a poporului pentru a o da… poporului.E ceva mai complicat de înţeles, vorba e că omul se implică, nu lasă răul să triumfe.

Domnul Dan e un om bun. O spectatoare OTV care a pierdut banii la un sistem de câştig la loterie Ogică-Diaconescu spune că nu-i pare rău de bani deoarece domnu Dan e om cinstit, ţine cu poporu…Sunt mulţi care cred că domnu Dan e om bun. Pot să-i contrazici?Nu poţi.

Domnul Gâdea se implică în fiecare seară făcând dezvăluiri peste dezvăluiri. Domnu Vanghelie face Revelioane pentru profesorii săraci şi dă mici şi bere la popor. Domnu Mazăre face pachete pentru pensionarii amărâţi.

Domnii Antonescu, Băsescu, Ponta, Videanu, Dragnea, Voiculescu, toţi fac ceva pentru ca răul să nu triumfe. Toţi sunt băieţii buni.

Dar care sunt băieţii răi? Care este răul?

De aia zic, sunt niţel dezorientat şi iritat pentru că nu mă pot orienta. Vreau să intru în rândul lumii, să fac ceva, să lupt şi eu pentru ca răul să nu triumfe…dar nici măcar despre mine nu sunt lămurit dacă sunt om bun sau rău.

UPDATE: Deci cei care mă dispreţuiesc sunt  cei implicaţi până peste poate în lupta contra Răului. Micile aprecieri pe care le mai am sunt de la cei care susţin că ei scriu „despre nimic”!  Ar trebui să-mi dea de gândit chestia asta…

Read Full Post »

Este un neuron al contradicţiilor.

Stânga sau dreapta?

Atâtea discuţii superelitiste despre măsurile de dreapta sau de stânga ce trebuie luate pentru ca scumpa noastră ţărişoară să nu se înece la malul Europei…

Vorbim pătimaş de stat minimal, de libertate socială şi economică, de taxe (unice, progresive, lipsă), de stat social, de jupuirea bogaţilor şi ajutorarea săracilor, de stimularea bogaţilor şi jupuirea săracilor, de alocaţii prea mici sau prea mari…discuţii docte, de laureaţi ai premiului Nobel pentru economie!

De observat că, în general, cu cât se subţiază portofelul cu atât omul se duce mai în „stânga” (excepţie făcând politicienii care reprezintă doctrina şi vuvuzelele media care plâng pe umărul săracilor după care se urcă în Mercedes) şi cu cât se îngroaşă portofelul cu atât valorile de „dreapta” par mai atrăgătoare.

Mi se cere ultimativ să spun dacă sunt de dreapta sau de stânga. Că dacă-s de dreapta sunt cam băsist şi dacă-s de stânga sunt cam uselist, de parcă poporul acesta a ajuns la un aşa grad de educaţie politică încât lupta electorală se dă pe ideologii şi nu pe golul din stomac.

Recunosc că nu ştiu dacă sunt de dreapta sau de stânga deoarece şi în acest caz funcţionează relativitatea, eu de exemplu fiind probabil de dreapta faţă de Bibliotecaru şi sigur comunist faţă de Porthos.

În spaţiul public lucrurile se discută numai la nivel de esenţă, fără compromisuri şi ajustări. Dacă apuci să zici că trebuie asigurat de către stat un nivel minimal de asistenţă socială şi educaţie îţi sar în cap fundamentaliştii de dreapta; dacă susţii că trebuie închise nişte şcoli sau spitale care sunt ilogice pentru raportul eficienţă-costuri  îţi sar în cap fundamentaliştii de stânga care te acuză de genocid şi ţinerea în intuneric a tineretului studios.

Dar dacă îmi spuneţi care ideologie aplică câteva chestii de BUN SIMŢ, atunci mă hotărăsc şi eu. Pentru că până la luarea a nu ştiu căror măsuri extraordinar de deştepte , complicate şi doctrinare, ar trebui luate nişte măsuri minimale fără culoare politică care să ducă la stoparea hemoragiei brutale a banului public: de la transparenţa cheltuielilor Guvernului, trecând prin cernerea alocaţiilor şi pensiilor pe caz de boală, a umflării devizelor, până la stoparea mituirii revoluţionarilor. Sunt măsuri care se văd din avion. În afară de asta, din ce parte a eşicherului politic trebuie să faci parte ca să creşti gradul de absorbţie al fondurilor europene?!

Găină sau cocoş?

Aud la Antena 3 cum se comentează ironic: „Victor Ponta, cocoş în ţară, găină la Bruxelles !”Bineînţeles că deranjează…domnii de acolo şi şeful lor direct doresc ca Ponta să fie cocoş la Bruxelles şi găină în ţară.

P.S.Cred totuşi că ironia este deplasată. Ca şi la lumină, la Ponta există un fenomen de dualitate: aşa cum lumina este şi particulă şi undă, aşa şi Ponta este şi găină şi cocoş. În acelaşi timp.

Singur sau cu Băsescu?

Potrivit ultimului sondaj MRU este pe locul doi, după Victor Ponta,cu 23%. Adică 6% ale lui plus 17% ale lui Băsescu…

Antonescu se duce la vale şi bine face, îi doresc un coeficient de frecare minim.

Privatizare sau naţionalizare?

Când sapi groapa altuia, cazi şi tu în ea…

Aflaţi în Opoziţie, useliştii au isterizat o ţară-ntreagă cu pericolul înstrăinării activelor statului. Retorica anilor 90 a revenit în forţă, la pachet cu un discursul naţionalist deşănţat. Chestia asta a alienat o parte din electorat dar a adus voturi.

Cocoş în Opoziţie, găină la guvernare. Acum fac ce trebuie făcut.

Dar a venit Profesorul care le dă clasă. La privatizarea Oltchim a apărut şi dl Daaaan Diaconescuuuu!!!…care spune că acest combinat este un bun al întregului popor, aşa că vrea să-l privatizeze împreună cu Poporul pentru a-l …naţionaliza! Prin urmare o parte a electoratului, cel „educat” de USL în spiritul „nu ne vindem ţara”, va migra către o retorică mai tâmpită decât cea iniţială.

CSM sau Pivniceru?

Care s-ar traduce probabil în: UE sau baronii, conţii,marchizii, ducii USL? Licuriciul Barosso a atenţionat găina Ponta să nu îndrăznească să facă pe cocoşul în bătătura locală şi i-a transmis că stă cu ochiu’ pe el, dorind transparenţă totală la numirile procurorului general şi şefului DNA.

Cum deja procedura de numire dorită de madam Pivniceru e contestată de CSM ca fiind netransparentă ( şi chiar pare!), Ponta va avea la următoarea întâlnire cu „barosul” soarta lui Aldo Moro, ca să plagiez şi eu un celebru gânditor pesedist.

Buridan, un scriitor francez, povestea că un măgar a fost pus între două căpiţe de fân iar acesta a murit de foame neputându-se hotărî din care să mănânce.

Cred că dl Ponta ar trebui să citească cu atenţie povestea.

 

Read Full Post »

M-am lămurit de ce eu, cu tot talentul meu scriitoricesc ieşit din comun, nu reuşesc să conving de justeţea, obiectivitatea şi, de ce să n-o spunem pe aia dreaptă, adevărul afirmaţiilor mele.

Acum înţeleg, la modul general, de ce impactul unui blog este atât de redus faţă de alte forme de comunicare sau de ce o carte, un articol, un eseu, fie ele esenţă de înţelepciune şi bun simţ, au impact relativ neglijabil în raport cu o comunicare audiovizuală.

Cu alte cuvinte, 1000 de articole de-ale mele, deştepte bineînţeles, nu fac cât o râgâială expresivă în prime timp la o televiziune de succes.

De ce? Pentru că oamenii tind să creadă cu precădere mesajele nonverbale decât pe cele verbale (pe care eu le asimilez cu mesajele scrise deoarece, în fond, amândouă trimit informaţie brută). Se pare că ponderea celor trei moduri de transmitere a mesajelor este în realitate aproximativ următoarea: limbajul trupului 55%, cum spui 38%, ce spui 7% . Comunicarea nonverbală îşi ia partea leului, mai mult de jumătate din semnificaţia mesajului concentrându-se în ea. Pe locul doi avem modul în care transmiţi mesajul, adică inflexiunile vocii, ritmul de vorbire, pauzele, tonul. Îngrijorător, cel mai nesemnificativ procent în emiterea şi receptarea mesajului este ceea ce spunem de fapt, informaţia ca atare. Rezultă că atunci când postez un articol sau un comentariu eu nu sunt ajutat deloc de celelalte 93% ,care lipsesc cu desăvârşire…Cu ce se „umple” acest spaţiu din mesaj îmi este neclar, presupun că cele 7% se lăbărţează pe tot spaţiul, suferind o dilatare, dar în esenţă efectul lor tot de 7% rămâne. Complicat…puţintică răbdare şi ajungem şi la Teoria Relativităţii Generale.

Cu alte cuvinte, ceea ce spunem este mult mai puţin important decât felul cum spunem. Asta mă face să cred că din acest motiv oamenilor politici sau celor ce fac toc-şouri pe la televizor nu le pasă ce le iese pe gură iar nouă, cetăţenilor cu drept de vot şi telespectatorilor, ce ne intră prin urechi.

Politicienii, formatorii de opinie, ar putea la o adică să se uite drept în ochii noştri, destinşi, zâmbitori, relaxaţi şi, cu ambele degete mari în sus, semn că totul este şi va fi OK, să ne asigure:” Vă minţim în faţă dar o facem profesionist, nu-i aşa?” Iar noi vom avea percepţia că în general este în regulă cu transmisia, percepţie pozitivă dată de cele 93% , având doar o mică nelinişte dată de acel procent de 7% din mesaj.

Dacă am lua transcriptul „dezbaterilor” de la televizor, probabil am rămâne şocaţi de cantitatea mică de informaţie brută trimisă. E un „toc” mic şi un „ŞOU” mare.

Încep să cred că politicienii îşi pierd din popularitate mai puţin din cauza acţiunilor lor politice şi mai mult din cauza faptului că lumea se satură de ticurile lor verbale, de tonul şi inflexiunile vocii, de poziţia corpului…Începe mai degrabă să te zgârâie la urechi şi la ochi mesajul nonverbal, cel care ajunge să te exaspereze primul, decât să te zgârâie pe creier ce scoate pe gură politicianul. În acele momente, „ce spune” el ajunge chiar la mai puţin de 7% . Te irită aşa de mult gesturile şi tonul vocii lui încât chiar nu-l mai asculţi deloc, mesajul nonverbal tinzând spre 100%.

Iliescu şi-a ridicat şi coborât cariera cu zâmbetul de bunicuţă, Constantinescu cu morga lui, Băsescu cu hăhăitul şi ochiul strâmb, Boc cu turuiala rigidă. Credeţi că-i asculta cineva „ce vorbesc”?!

Antonescu şi Ponta sunt nişte dead man walking (în sens politic) şi habar n-au. Mesajele lor nonverbale, mă refer la freza, suficienţa, inflexiunile vocii la Antonescu , la zâmbetul relaxat-superior, nonşalanţa exprimării, tonul ironic şi casca de pe cap la Ponta , încep să obosească. Sunt prea mult timp la televizor. Cei doi fac o imensă greşeală: în loc ca unul să doarmă 100% în Parlament iar celălalt să lucreze 25% la Guvern , departe de ochii publicului şi trimiţând doar mesaje scrise ce plictisesc doar 7%, ei sunt zi de zi la televiziuni obosind electoratul în proporţie de 100% (mesaje nonverbale şi verbale).

Pe de altă parte, scopul politicienilor şi al televiziunilor subordonate factorului politic (sau invers, ca la Antene , unde ai senzaţia că direcţiile sunt trasate de redactori şi urmate milităreşte de partide) nu este de a informa, de a transmite informaţii ci de a câştiga publicul. În afară de asta, cred că nici publicul nu vrea să fie cu adevărat informat, mai ales publicul ceva mai puţin obişnuit cu capcanele mass-media şi cu o cultură a presei libere aflată în stadiu primar, aşa cum există în România. Publicul aşteaptă confirmări, nu informări. El ŞTIE deja, are o părere, în general negativă şi aşteaptă ca politicianul, ziaristul, omul de televiziune să i-o confirme. Lui nu-i place de exemplu de Popescu. Iar dacă un Gâdea (un nume care mi-a venit nu ştiu de ce în cap) spune că ştie dintr-o jumătate de sursă, care la rândul ei a auzit de la un bătrân orb, surd şi mut, că Popescu se pare că a furat o ascuţitoare când era copil, atunci „informaţia” asta se transformă în confirmarea faptului că Popescu este un hoţ. Care a furat de la un copil PÂNĂ şi o ascuţitoare. Nenorocitul dracului, ştia el, publicul, ce pramatie e acest Popescu…Bună televiziune, ne livrează informaţiile pe care le AŞTEPTAM, rapid şi corect.

Eu tot încerc să vă comunic ceva cu acest articol…a ajuns la voi mesajul? Cât din el? Dacă am fi stat „face to face” v-aş fi convins de adevărul spuselor mele pentru că n-am zâmbetul lui Iliescu, nici morga lui Constantinescu şi nici hăhăiala lui Băsescu. De care v-aţi plictisit. În schimb privirea mea ageră, tonul şugubăţ, cinstea care se degajă din întreaga mea atitudine, retorica bine cumpănită, indignarea sinceră faţă de ce se întâmplă în ţară v-ar fi convins în proporţie de cel puţin 93%.

Din nenorocire, toată comunicarea nonverbală înşirată mai sus este folosită cu succes de o grămadă de lichele care, culmea, par mai sincere în comunicarea lor decât un biet muschetar fără experienţă.

Aş fi putut încerca să-i dau articolului şi o dimensiune „nonverbală” schimbând fontul literelor, formatul, punând fotografii. Aş fi putut chiar să dau indicaţii scenice: acum mă răstesc, acum stau picior peste picior, acum am o oarecare nervozitate „în voce”, acum mă uit dispreţuitor la cei criticaţi , acum mă întreb ironic ceva, în timp ce-mi beau cafeaua cu naturaleţe…totuşi nu cred că aş fi rezolvat mare lucru, nici piesele de teatru nu mai au impactul de pe vremuri.

Read Full Post »

Festivismul si siguranta de sine au marcat congresul USL.Aproape ca sarbatorisera deja victoria. Impresionanta parada de forte, armate si arme electorale, miltanti, ceva demagogie, umplutura politicianista  de rigoare,cateva idei, cascada de vorbe si fantani arteziene de populism, retorica goala,teatru scurt semnat Ponta, putina mitologie,un varf de nationalism „a la Crin”, muschetari fara Milady, au fost ingredientele congresului USL.  Victor Ponta ne-a aratat ca poate fi teatral, Crin a uzat de putin nationalism aerisit, Nastase a lansat teme de dezbatere, iar Iliescu a facut un pas inapoi. Desfasurarea de forte a fost desigur impresionanta, iar demersul necesar, din perspectiva electorala.

Dar USL a desfacut sampania prea devreme. Intreg congresul a fost marcat de siguranta victoriei, de atitudinea „nimic nu ne poate opri”, iar semnalele politice au fost evidente. Absenta lui Ion Iliescu, motivata medical sau nu,este probabil semnalul cel mai important. Uniunea, probabil si PSD, nu mai doreste sa-si compuna imaginea cu Iliescu pe post de patriarh. Daca Adrian Nastase nu i-ar fi „soptit” lui Victor Ponta, „capitolul Iliescu” ar fi fost uitat de un Ponta pe care nu-l banuiesc de neatentie. Unitatea afisata insa, este departe de a fi o certitudine. Am spus de mai multe ori, de la infiintarea sa, ca USL este o constructie artificiala, ridicata in jurul mesajului „jos Basescu!” si in opozitie cu actualul presedinte. Am asteptat insa, am dorit chiar, ca artificialul sa fie inlocuit prin programatic. Orice bricolaj politic este fabricat in opozitie cu o forta politica majora, ce poate fi invinsa doar prin unitatea de moment sau de ciclu electoral. Aliantele trebuie sa ofere o alternativa politica, un program comun de guvernare si candidaturi acceptate de toate partile. In conditiile in care USL nu ofera un program politic si nici imaginea unei eventuale viitoare guvernari, ramane doar necesitatea si fatalismul unei unitati temporare, fara perspective, data de puterea ce trebuie cu orice pret invinsa si de Basescu ce trebuie cu orice pret inlaturat. Dar este evident ca puterea actuala va pleca oricum iar Basescu este deja un om al trecutului. Care este atunci justificarea USL dupa 2014?

Moral, desi a incercat, USL nu poate da lectii. Valul de transfugi politici, primiti fara rezerve si fara discernamamnt in USL, darama si anuleaza USL-ului orice posibilitate de a juca „cartea” moralitatii. Gesturile din ultima vreme, explicatiile de tip realpolitik (dar in realitate, politica marunta) , nu sunt cu nimic mai prejos, din punctul de vedere al deturnarii vointei electoratului, decat gestul lui Traian Basescu de a sprijini si stimula formarea UNPR la inceputul acestui ciclu electoral, gest ce a permis stabilirea si perpetuarea PDL-ului la putere.

Deja, in anumite fiefuri electorale, turnire locale intre anumiti „cavaleri” politici cu aspiratii de seniori ai locului, au loc, sub privirile unui electorat debusolat de migratia politica si de unitatea fortata din USL contrazisa de fapte si evenimente concrete. Schimbarile de tip despotic din PNL, si un Crin Antonescu care pare a afirma in PNL „statul sunt eu”, nu incurajeaza simpatizantii si militantii PNL la implicare si activitate electorala. In PSD, traditional mai disciplinat, tensiunile exista, dar asteapta probabil alegerile locale pentru a se manifesta. Cu siguranta, ii dau dreptate lui Liviu Dragnea care anunta ca USL-ul nu se va destrama. Dar acelasi Dragnea nu fixeaza o perspectiva de timp. USL nu se va destrama inainte de alegerile locale. Un test pentru alegerile generale, si o miza secundara, alegerile locale vor fi primul examen pe care USL trebuie sa-l treaca. Politica este insa fluida, liderii USL nu sunt oameni de stat, si doar luati impreuna fac „un gentleman” (pentru agreement) , astfel ca alegerile locale vor fi si scanteia pentru generalizarea turnirelor in teritoriu. Despotismul lui Crin, si disciplina lui Dragnea, nu vor fi suficiente pentru a face masinaria USL sa functioneze astfel incat alianta sa obtina peste 60% in toamna-iarna electorala si sa negocieze cu Traian Basescu de pe pozitii de forta. Este foarte posibil, ca dupa alegerile locale, sa asistam la epuizarea coeziunii USL, la o recompunere de aliante, si chiar la reconstructii politice.

Oricum,USL nu are certitudinea unei victorii zdrobitoare. Cu un previzibil partid construit pe „soclul” MRU, cu PPDD-ul pe post de „buretele” otv-istilor, cu PDL-ul departe de a fi in situatia PNTCD-ului, Uniunea Social Liberala se afla in situatia lui Goliath obosit inainte de inceperea meciului.

Desigur, PSD-ul a mancat caviar , PNL-ul a baut sampanie, PC-ul a filmat si a emis in eter, iar simpatizantii au aplaudat, dar „balul USL” a parut fortat, regizat iar naturaletea „valsurilor” a lipsit. Vor fi destui care sa strige „ura!” ,insa congresul USL nu este confirmarea victoriei, ci inceputul unei casnicii anevoioase, cu divort previzibil si timpuriu.

Read Full Post »

Nu cred ca a fost cineva surprins de victoria lui Vladimir Putin la prezidentialele din Rusia. Nici de „alternanta” Putin-Medvedev, care pare o Matrioshka politica. Deschizandu-l pe Putin, dai de Medvedev, desurubarea lui Medvedev ti-l arata pe Putin, si asa mai departe. Este un fel de „poveste fara de sfarsit”. Zvonul lansat in presa britanica, conform careia Putin nu l-ar mai numi pe Medvedev prim-ministru, nu este(deocamdata) credibil. Exista deja o generatie care s-a nascut cu Putin, iar prima data cand voteaza il au ca alternativa, sau ca optiune, tot pe Putin.

Exista multi rusi care au votat cu Putin pentru ca-l considera „raul cel mai mic”, sau singura optiune viabila, nu pentru ca ar crede in politica sa, sau in capacitatea sa de a face din Rusia o societate mai buna. Restul candidatilor au obtinut putin, sau foarte putin, nici unul nu a produs surpriza. Paralela care se face , „Basescu-Putin”, mi se pare prea putin argumentata si argumentabila, dar si o comparatie fortata(din anumite perspective, comparatia este si caraghioasa). Mai serioasa mi s-ar parea o comparatie a celor doi din perspectiva votului cu „raul cel mai mic”. Nu este doar cazul lui Basescu, in Romania s-a votat de multe ori ca o consecinta a acestei filozofii, dar aceasta comparatie cu Putin o accept si o sustin.

Insa Rusia este mai speciala, si in orice caz mult mai complicata decat Romania. Vladimir Putin a adunat in special voturile provinciei rusesti, in unele gubernii avand o majoritate zdrobitoare, iar principala opozitie,zone unde a inregistrat scoruri sub media finala, a venit din orasele mari, in special Moscova si Sankt Petersburg. Pentru a intelege, Rusia trebuie cunoscuta. Discrepanta intre Moscova si orasele mari, si Rusia rurala, provincia ruseasca profunda, este uriasa. Mai mare decat o vedem in Romania sau in multe alte parti. Capitala si orasele rusesti mari , expuse influentei straine, cosmopolite si occidentalizate, au alta orientare politica, alta sete de democratizare si de democratie decat Rusia profunda si provinciala. Incepand cu veniturile, trecand prin dezbaterea politica locala si terminand cu oferta de oportunitate si nivelul de trai, diferentele sunt coplesitoare, si pe termen mediu de neacoperit.  Probabil, pentru multa vreme de aici incolo, vor ramane astfel. La Moscova, unde au fost si cele mai importante si masive demonstratii anti-Putin, dezbaterea aminteste de lupta politica din orice capitala occidentala, cu accente ce surprind neavizatii care confunda Federatia Rusa cu Uniunea Sovietica. Moscova are o mare dorinta de viata democratica, are nevoie sa imite capitalele occidentale, si ca de multe ori in trecut, doreste sa compare capitala Rusiei cu oricare alta capitala a tarilor cu democratii consacrate. Bloggerul Alexei Navalny, care a lansat in urma cu cativa ani un forum de discutii numit „LiveJournal”, anunta si sustine ca Putin nu va incheia cei sase ani de mandat la Kremlin. Navalny spune ca rezistenta la Putin va fi atat de mare, iar contestarea sa atat de vie , incat acesta va trebui sa paraseasca presidentia ruseasca inainte de 6 ani. Blogul lui Navalny s-a concentrat pe denuntarea coruptiei regimului Putin si a societatii rusesti in general, si pe o mobilizare prin virtual a tuturor oponentilor lui Putin. Mobilizare a dat rezultate, multe dintre manifestatiile anti-Putin fiind consecinta mesajelor lansate pe acel forum, si preluate apoi in virtual. Navalny este un exemplu de mobilizare prin internet,foarte interesant de studiat din punct de vedere sociologic. Dupa ce initial, s-a ocupat de lansarea de mesaje politice , Navalny si-a transformat blogul in „mass complaint machine”(dupa caracterizarea proprie). Se poate traduce prin „masinaria plangerilor colective”, dar si ca „dispozitivul doleantelor publice”. Este un personaj care merita urmarit, fiind prima figura a opozitiei ruse lansata exclusiv in virtual.

Atunci cand si-a sarbatorit victoria, Putin a plans. Multi vor fi cei care se vor grabi sa compare lacrimile lui Putin cu lacrimile lui Basescu. Dar nici motivatia, nici mecanismul declansator, si nici rezultatul nu permit aceasta comparatie. Daca ar fi sa-l ascultam pe Navalny, Putin nu-si va incheia cei sase ani de mandat ca presedinte. Contestarea va veni pe fondul coruptiei endemice a regimului, si a societatii rusesti in general, dar si datorita presiunii uriase pentru democratizare a deciziei politice.

Realegerea lui Putin, in acest context, nu rezolva toate cele de mai sus, si nu poate asigura mult clamata si discutata „stabilitate” de care se vorbeste ca rezultat al alegerilor. Multi, bazandu-se pe concluzia „stabilizarii”, spun ca Rusia va incerca (din nou) sa fie un mare jucator pe scena internationala, dorind sa (re)devina un lider regional, un pol al puterii. Prin clivaj, Romania ar trebui „sa se teama” de putere Rusiei, de coagularea economica pe Rusia(si pe cale de consecinta, plasarea Romaniei in afara jocului economic si investitional), in general, Romania ar trebui „sa tremure”, din nou, din cauza Rusiei. Adica sa continue aceeasi politica de tip „razboiul rece pe cont propriu” pe care a avut-o in ultimii ani. Politica perdanta economic, fara rezultat geopolitic concret, iar pe termen lung imposibila si producatoare de pagube. Nimeni nu va muta Rusia de langa noi. Ar fi un moment bun, ca Romania sa-si schimbe atitudinea, si sa revizuiasca.

Faptul ca la Moscova, sistemul politic rusesc si actualitatea sunt puse din ce in ce mai mult in discutie, iar opinia publica este din ce in ce mai prezenta si mai activa ca partener de dezbatere, face ca opinia lui Navalny, si posibilitatea ca Putin sa aiba un mandat accidentat politic si o puternica opozitie la nivel social, sa fie o probabilitate majora. Iar Moscova , si opinia publica moscovita joaca rolul de „far calauzitor” pentru rusi, care s-au uitat intotdeauna la capitala lor ca la un exemplu, un loc care determina si impune o anume cale, un anumit „trend”. Rusia, atat timp cat nu-si rezolva problemele interne, nu poate deveni un pol al puterii. Ceea ce trebuie inteles insa, este ca Rusia va avea intotdeauna orgolii de mare putere si nostalgii imperiale. In ultimele doua decenii, Rusia a cedat, putin cate putin, ceva din puterea sa, din zonele de influenta, si din maretia imperiala. Sa fie pregatita Rusia sa spuna acum, „Ну вот и всё”, adica „pana aici” sau „asta a fost”, si sa o ia de la capat? Fara rezolvarea problemelor structurale interne, fara o economie performanta si o schimbare a paradigmei economice rusesti, nu vad cum ar putea sa faca acest pas.

Lacrimile victoriei lui Putin se pare ca nu au impresionat pe rusi. Moscova, nu crede in lacrimile lui Putin. Atunci, de ce ar crede Romania?

Read Full Post »

« Newer Posts