Despre Orwell – Articolul 54

Zilele trecute, totul a debutat cu o știre ce părea pozitivă, despre propunerea Ministerului de Finanțe de a introduce loteria fiscală și casele de marcat cu jurnal electronic în locul celor cu role de hârtie. Nimic anormal până acum. Dimpotrivă.

Însă citind OUG-ul sare în ochi următoarea formulare:

„Art. I – Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 513 din 31 iulie 2007, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică după cum urmează:

Alineatul (4) al articolului 54 se modifică şi va avea următorul cuprins:
„(4) Instituţiile de credit au obligaţia să transmită lunar, în mod automat, organelor fiscale din cadrul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, toate rulajele şi/sau soldurile conturilor deschise la acestea. Procedura de transmitere a informaţiilor se aprobă prin ordin al ministrului finanţelor publice la propunerea preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală.”

Șocant! Practic secretul bancar se evaporă complet, deși există o lege specială pentru asta și măcar în teorie, Constituția ne apără de astfel de orori. De curiozitate am reluat traseul legal al Articolului 54, ca să văd ce s-a vrut inițial și cum s-a ajuns la formularea demnă de Orwell.

Prima oprire este la ORDONANŢA nr.92 din 24 decembrie 2003, privind Codul de procedură fiscală, ce aparține guvernului Năstase. Aici despre obligația băncilor de a da informații, arată cât se poate de inofensiv:

ARTICOLUL 47
Obligaţia băncilor de a furniza informaţii

(1) Băncile sunt obligate să comunice organelor fiscale lista titularilor persoane fizice sau juridice care deschid sau închid conturi, forma juridică pe care aceştia o au şi domiciliul sau sediul acestora. Această comunicare se va face în prima jumătate a fiecărei luni, referitor la conturile deschise sau închise în luna anterioară. Comunicarea va fi adresată Ministerului Finanţelor Publice.

(2) Ministerul Finanţelor Publice împreună cu Banca Naţională a României vor elabora proceduri privind transmiterea informaţiilor prevăzute la alin. (1).

De notat că aici există o întreagă secțiune despre dreptul de a REFUZA furnizarea de informații:

SECŢIUNEA a 4-a
Dreptul de a refuza furnizarea de dovezi

ARTICOLUL 51
Dreptul rudelor de a refuza furnizarea de informaţii, efectuarea de expertize şi prezentarea unor înscrisuri

(1) Soţul/soţia şi rudele contribuabilului până la gradul al 3-lea inclusiv pot refuza furnizarea de informaţii, efectuarea de expertize, precum şi prezentarea unor înscrisuri.
(2) Persoanele prevăzute la alin. (1) vor fi înştiinţate asupra acestui drept.

ARTICOLUL 52
Dreptul altor persoane de a refuza furnizarea de informaţii

(1) Pot refuza să furnizeze informaţii cu privire la datele de care au luat cunoştinţă în exercitarea activităţii lor preoţii, avocaţii, notarii publici, consultanţii fiscali, executorii judecătoreşti, auditorii, experţii contabili, medicii şi psihoterapeuţii.
(2) Sunt asimilate persoanelor prevăzute la alin. (1) asistenţii, precum şi persoanele care participă la activitatea profesională a acestora.
(3) Persoanele prevăzute la alin. (1), cu excepţia preoţilor, pot furniza informaţii, cu acordul persoanei despre care au fost solicitate informaţiile.

România era încă o țară normală.

Următorul popas este în 2005. În OUG-ul guvernului Tăriceanu, obligația băncilor de furniza informații are încă o formă normală:

ARTICOLUL 53
Obligaţia băncilor de a furniza informaţii

(1) Băncile sunt obligate să comunice organelor fiscale lista titularilor persoane fizice, juridice sau orice alte entităţi fără personalitate juridică ce deschid ori închid conturi, forma juridică pe care aceştia o au şi domiciliul sau sediul acestora. Comunicarea se va face bilunar, cu referire la conturile deschise sau închise în perioada anterioară acesteia şi va fi adresată Ministerului Finanţelor Publice.
(2) Ministerul Finanţelor Publice împreună cu Banca Naţională a României vor elabora proceduri privind transmiterea informaţiilor prevăzute la alin. (1).
(3) Ministerul Finanţelor Publice, la cererea justificată a autorităţilor publice centrale şi locale, va transmite informaţiile deţinute în baza alin. (1), în scopul îndeplinirii de către aceste autorităţi a atribuţiilor prevăzute de lege.

Încă nimic despre vreo obligație de a transmite TOATE rulajele conturilor. Acel infam paragraf (4) al Articolului 54. Întrebarea cheie este „cine l-a introdus?”.

Cu mare greutate am reușit până la urmă să descopăr cine este autorul. Deloc surprinzător este vorba de un act al guvernului Boc, „ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr.54 din 23 iunie 2010, privind unele măsuri pentru combaterea evaziunii fiscale„:

La articolul 54, după alineatul (3) se introduce un nou alineat, alineatul (4), cu următorul cuprins:
„(4) Instituțiile de credit au obligația ca, la solicitarea organelor fiscale ale Agenției Naționale de Administrare Fiscală, să comunice toate rulajele și/sau soldurile conturilor deschise la acestea, datele de identificare ale persoanelor care dețin dreptul de semnătură, precum și dacă debitorul are sau nu închiriate casete de valori. Solicitarea se face pentru fiecare titular în parte. Prin excepție de la prevederile art. 11 alin. (2), informațiile astfel obținute vor fi utilizate doar în scopul îndeplinirii atribuțiilor specifice ale Agenției Naționale de Administrare Fiscală.”

Și iată că, deloc surprinzător, Orwell a intrat in viața noastră prin intermediului lui Emil Boc, minime-ul lui Traian Băsescu. Cu adevărat grav este faptul că ministru de Finanțe în acea perioadă era Sebastian Vlădescu, un presupus liberal.

Din nefericire blamul pentru această mizerie pică pe Ioana Petrescu, care este vinovată doar de a nu-și fi propus să elimine aberațiile introduse de predecesorii săi.

Read Full Post »

Ați fost la vot?

Cu rușine recunosc că eu am tras chiulul. De dimineață nu am avut buletinul cu mine. M-am dus la birou să-l iau, dar am avut câteva întâlniri, apoi am avut de lucru, am tot amânat, iar când am zis că ar fi momentul să mă duc se făcuse deja ora 21:00.

Cum în zilele anterioare toată lumea se agita să ne scoată la vot, am rămas cu ideea că sunt un cetățean mizerabil și lipsit de conștiință. Apoi am observat că agitația cu ieșitul la vot s-a făcut constant de către adepții „dreaptei” băsiste, fie ei suporteri ai Elenei Udrea sau ai Monicăi Macovei. Ascultându-i ai fi zis că urmează Apocalipsa dacă nu te duci la vot. Și mi-am zis că oricum eu aș fi votat cu Ponta, deci agitații și agitatorii băsiști nu pot decât să se bucure.

Apoi au apărut exit-poll-urile. Și mi s-a făcut o imensă milă de bieții oameni. Nici una dintre cele două „speranțe” ale politicii de dreapta nu a ocupat un loc pe podium. Amărâtul de Tăriceanu, pe care nici nu l-am observat în campanie le-a întrecut pe amândouă. Ce jenant… De fapt tabăra băsistă a luat împreună sub zece procente. După vacarmul pe care l-au generat în perioada de dinainte de alegeri aș fi jurat că iau peste 50%. Și așa am realizat că sunt o minoritate insignifiantă, de tâmpiței gălăgioși, cu ifose de mari luptători pentru dreptate. Sunt de „dreapta”, din principiu, deși sunt angajați la stat. Piața liberă le dă frisoane, iar contractele cu statul sau ajutoarele din fonduri publice (bani UE) li se par absolut normale. Cu nerușinare îi numesc „asistați” pe alții, deși chiar ei sunt cel mai bun exemplu de parazit la stat. Însă acoperă tot cu fanfaronada sterilă care li se pare că-i face să semene cu muschetarii lui Dumas.

Îi găsești peste tot. Pe Hotnews, la Realitatea, pe Contributors, la B1 sau măcar pe bloguri, dacă nu au găsit pe cineva să-i plătească pentru militantism. Sunt convinși că Băsescu e Dumnezeul dreptății, iar Udrea și Macovei măcar Fecioara Maria a Anticorupției și Sfântul Duh al DNA-ului. Cu orice ocazie încearcă să convingă pe oricine pot că dacă nu te duci la vot să votezi Sfânta Treime, va veni peste biata Românie, Ponta Satana și legiunile sale de draci PSD.

Chiar și după apariția exit-poll-urilor și a rezultatelor parțiale, ei tot mai visează o răsturnare de situație. Bănuiesc un fel de mistificare a „adevărului” de către mogulii din media. Cel mai bun exemplu e Tapalagă de la Hotnews: „Bufnitele nu sunt ce par a fi, mai ales noaptea. Asa si cu exit poll-urile televiziunilor de stiri. Antena 3, Romania TV si Realitatea au aranjat cifrele in asa fel astfel incat Ponta sa iasa musai cu 40 de procente iar pe Macovei s-o alinieze cu Tariceanu si Udrea. De neinteles de unde atata disperare in a mistifica adevarul stiind ca pacaleala tine cel mult o noapte. Cifrele se vor schimba in rau pentru Ponta, o stim deja. Ne-au spus-o deja fetele lungi si triste din studiourile Antenelor si figura pamantie a unor candidati.”

În absența unor vești mai bune, se croiesc scenarii și se aduce în discuție, cum se putea altfel, Justiția: „Cetatenii romani din strainatate au luat cu asalt ambasadele, au stat la cozi ore in sir dar au fost impiedicati in mod premeditat sa voteze. Pentru asta vor trebui sa plateasca, inclusiv in justitie. Daca se va dovedi premeditarea, impiedicarea votului prin orice mijloace este fapta penala.”

Însă imaginația zburdă liberă: „Monica Macovei nu va ramane in linie cu Tariceanu si Udrea. Va ajunge, foarte probabil, pe locul trei”. Aproape că ți se face milă de ei. Mai că-ți vine să te duci și să o votezi pe Macovei, doar ca să scapi de onirismul ăsta obsesiv și deprimant.

Bine că am scăpat de turul 1. Acum e clar că în turul doi au trecut doi candidați nebăsiști. Mie aproape că îmi este indiferent care din ei doi va câștiga. Cred că îmi e ceva mai simpatic Ponta. Are din când în când umor, spre deosebire de Robocap Johannis. Însă recunosc că și neamțul ar putea fi o bună opțiune. Aștept cu interes dezbateri cu substanță între cei doi candidați. M-am săturat de reclamă electorală cu „mama DNA-ului” și „prigoana serviciilor” împotriva Neprihănitei.

Poate că în turul doi chiar vom avea cu cine să votăm.

Read Full Post »

Independența Justiției și meandrele concretului

„Pus astfel în lumină, ancorat in sinergia faptelor, recursul la universalitate nu eludează meandrele concretului” – Ion Iliescu.

Ați văzut poate zilele trecute că Vasilică Danileț, lupul tânăr al Justiției ce fusese exclus din CSM în urma votului a peste 1200 de judecători și peste 90 de judecătorii, s-a întors în CSM. Deși este evident, că uriașa MAJORITATE a judecătorilor nu doresc ca individul să-i reprezinte, Danileț declară senin: „Practic este un semnal dacă vreţi pe care l-am primit eu de la colegii mei. Va trebui să întăresc legăturile cu ei. Sigur doresc în continuare să îi reprezint. Vreau să vă spun că chiar astăzi am luat decizii extrem, extrem de importante în Consiliu, cum ar fi anunţarea unui concurs de admitere în magistratură, a unui nou concurs pentru INM, promovare la Înalta Curte. Deci sunt chestiuni de strategie de resurse umane care mă interesează cu precădere. Deci doresc mai mulţi colegi noi judecători şi procurori recrutaţi în sistem”.

În buna tradiție promovată de liderul spiritual al mișcării de „reînnoire” a Justiției, nu contează ce vor cei ce te-au ales, contează doar ce vrei tu și ce te interesează pe tine.

Pentru ca acest succes al Reformei Băsiste să fie posibil a fost nevoie din nou de Curtea Constituțională, care a declarat ca neconstituțional un articol de lege pe care Însuși Danilețul îl propusese. Culmea nesimțirii… Să-ți contești propriul articol de lege doar pe a-ți ține cu dinții de scaunul pe care te-ai cocoțat din neatenția celorlalți. Dovadă de maximă moralitate, ca și la Președintele Jucător.

Însă nu era suficientă decizia CC, mai era nevoie și ca un judecător al Curții de Apel București să valideze „soluția”. Acesta este Vasile Bîcu, suspendat din magistratură în urma unei anchete DNA din perioada anterioară Erei Prealuminatului și Reformatorului, dar întors în magistratură în 2008. Dacă sunteți curioși să vedeți ce făcuse respectabilul judecător, aveți aici link-ul.

În acest context Asociația Magistraților din România a comentat situația: „Graba in care s-au dispus masurile in acest caz este de natura sa ridice foarte multe semne de intrebare. Ne intrebam cum a fost posibil ca dupa ziua de joi, 23.05.2013, cand a fost inregistrat si repartizat aleatoriu dosarul, vineri, 24.05.2013 sa se dispuna preschimbarea termenului de judecata de la data de 14.06.2013 (termen rezonabil din toate punctele de vedere) pentru luni, 27.05.2013, data la care litigiul a si fost solutionat pe fond? (…) solicitam public, in numele tuturor magistratilor, ca o dovada a respectarii principiului transparentei – principiu invocat permanent, sa fie cunoscuta imprejurarea ce a determinat ca dosarul mentionat mai sus sa devina subiect de extrema urgenta judiciara.”

Mi se pare de asemenea de bun simț și comentariul din Lumea Justiției: „Ia incercati vreun avocat/justitiabil sa reusiti performantele lui Danilet. Sa vi se judece o exceptie de neconstitutionalitate in numai 5 saptamani la CCR si apoi in doar 3 zile (prin preschimbare de termen) cauza pentru care v-ati plans cu exceptie la CCR. Ce telefoane si ordine s-au dat la mizeria asta pe firul scurt! Curtea de Apel Bucuresti a ajuns culoar de salvare a CSM-istilor puterii? Daca pana si magistratii din AMR au ajuns sa se planga de aranjamentele din anumite dosare, va dati seama cat de bolnava a devenit Justitia romana?”

Ar mai fi de discutat și de modul în care s-au făcut numirile la ÎCCJ în ultimii doi ani, dar mi-e teamă că mi se va face greață de atâtea nemernicii puse la un loc.

Independența Justiției? Meandrele concretului ne-au „făcut” și vor continua să ne facă. Am râs de Emil Constantinescu când a spus că l-a învins fosta Securitate. Acum înțelegem și noi la ce și mai ales la cine se referea.

UPDATE: O observație pe care am mai făcut-o: nu numai statul lui Traian Băsescu se comportă aberant, dar și SUA și UE fac idioțenii. Fie limitând drastic libertățile fundamentale (SUA), fie intervenind aberant în economie limitând libertatea economică (UE).

Efectul final este același. Un procent tot mai mare din populație este frustrat de deciziile politice și se revoltă. Cred că este începutul sfârșitului pentru forma de organizare „STAT” așa cum o cunoaștem.

Întrebare pentru comentatori: dacă sunteți de acord cu ceea ce am zis mai sus, vă propun să ghicim modul în care se va produce transformarea:

1. Un război inter-state (mondial)?
2. Un război STAT – corporații/companii private?
3. O reformă democratică prin trecerea la un STAT mai mic și mai suplu?

Read Full Post »

Studiu despre Goe – guest-post Mitzaa Biciclista

Pe mine mă distrează să văd când cineva își varsă furia născută din frustrări, mascând-o sub ironii menite mai mult să jignească decât să dezvăluie vreun contraargument valabil și care ar fi tipic celor care posedă înțelepciunea necesară pentru a combate inteligent.
O furie din asta venită parcă din secolul trecut când la putere era forța care băga pumnul în gura disidenților spre a-i face să tacă ca să nu cumva să creeze și în mintea altora opinii diferite de cele ale regimului totalitarist și dictatorial.
Iar frustrarea care străbate din cuvintele aruncate în comentariu, un comentariu total neconstructiv care niciodată nu va putea face parte dintr-o dezbatere adevărată, denotă mai degrabă un fel de neputință cerebrală similară cu impotența fizică caracteristică bărbaților castrați.
Probabil că este un personaj pe care jignirile îl dor, de asta atacă prin jigniri.
acest mod fiind unicul prin care percutează și este convins că doar prin această manieră aduce, la rândul lui, atingere, deranjând (crede el) bunul mers al lucrurilor (aici, comentariilor). Genul personajului care trăiește din suficiența proprie și pe care nimic și nimeni nu-l mișcă de pe dâmbul pe care l-a găsit singur, singurel și despre care crede că este un fel de vârful Kilimanjaro , de unde se uită cu privirea-i zeificată de propriile idei și propria convingere de autosuficiență. Vai de cel care va îndrăzni să nu fie în acord deplin cu vorbele sale! Va primi anatema păcătosului dovedit de ignoranță prin preautilizatul: ”Stai jos, ești prost!” Căci, nu-i așa?, dacă el este acolo sus, îi va fi greu oricui va privi către el. Și oare care contraargument este mai tare într-o dezbatere: ”băi prostule care ești tu de prost”. gospodină politică (aici am râs cu lacrimi) sau alte chestii gen:” iepure câine de pază al libertadorului” etc ?
Toate aceste ”complimentări” atât de nepotrivite, mai ales educației personale (aici deja am convingerea că e retorică simplă să mă întreb dacă există acea educație), se ”simt” cu putere eliberate de neputințele intelectuale, ale personajului cu pricina, de a înțelege că democrația, sau chiar simpla capacitate de înțelegere a conviețuirii între mai multe persoane dotate cu fie și un coeficient minim de inteligență, se bazează pe dialog în care combaterea unei idei sau a unei convingeri se face doar prin argumente.
Scriind acest comentariu mi-a trecut amuzamentul pe care l-am simțit inițial față de acest personaj al cărui nume refuz să-l mai scriu, și refuz astfel să-i mai atribui calitatea de domn, și cum spuneam, mi-a trecut amuzamentul și m-a cuprins brusc tristețea, fiindcă o astfel de atitudine și violență în limbaj demonstrează și o violență fizică. Probabil e genul care atunci când este dovedit în dialog ridică pumnul lovind cu sete în interlocutorul său.
Deja cred că nu mai vorbim de omul modern ci de acel Homo Erectus, dacă vă mai aduceți aminte, care este caracterizat printr-o capacitate craniană foarte mică.
Dar să nu uităm că suntem în săptămâna patimilor, trebuie și pe noi să ne pătimească cineva. Cineva care are un tipic special, născut pentru așa ceva.

Read Full Post »

AL PATRIEI EROU ÎNTRE EROI sau DESPRE PROSTIE – guestpost Iepurele de Martie

Motto-uri:

“Traian Băsescu este deja un personaj istoric prin faptul că reuşit să încetinească timp de 10 de ani consolidarea mafiei care înflorea pe vremea lui Iliescu şi Năstase. Daca va mai reuşi câte ceva în plus în această tranziţie interminabilă, va fi un bonus. Dacă nu, are oricum locul asigurat în istorie pentru cât a făcut până acum.”

(“Dl.Goe”, pe blogul “Hanul muşchetarilor”. Responsabilitatea lipsei multor virgule, acolo unde ar fi trebuit să fie, şi a “a”-ului dintre “că” şi “reuşit” îi aparţine în întregime personajului caragialian din care am citat.)

“Ce să pretinzi de la cineva care încearcă să forţeze o alăturare între un personaj istorc (precum Traian Băsescu) şi alte personaje precum găinarul Adrian Năstase sau interlopul Cătălin Voicu (infractorii condamnaţi în justiţie la toate nivelurile)? Că n-ai ce să pretinzi.”

(“Dl.Goe”, pe blogul “Hanul muşchetarilor”. Responsabilitatea lipsei unei virgule, acolo unde ar fi trebuit să fie, şi a celui de al doilea “i” din cuvântul “istoric” îi aparţine în întregime personajului caragialian din care am citat.)

“Foarte interesantă indignarea asta contra statului poliţienesc al lui Băsescu. Pe bloguri, la piaţă, salariaţii, precupeţele, pensionarii, <<au învățat>> de la mass-media partizane să se indigneze faţă de <<abuzurile >> procurorilor, faţă de poliţia politică din România. Faţă de MCV.
[…]
Oamenii sunt păcăliţi, manipulaţi, cu aceleaşi sloganuri simple şi eficiente.”

(“D’Artagnan”, pe blogul “Hanul muşchetarilor”, în “articolul” “Cine are nevoie de o justiţie coruptibilă?”)

“Pe români nu-i interesează proiectele USL de revizuire a Constituţiei şi de regionalizare a ţării. Oamenilor nici nu le pasă de asta! Pe ei îi interesează nivelul de trai, ăla care se tot duce în jos.”

(Andreea Pora, în cadrul unei emisiuni televizate recente)

“Prostia era cu siguranţă ceea ce-l revolta cel mai mult.

– Îndrăznesc să sper – îi spunea ministrul Barbé-Marbois, căruia tocmai îî retrăsese portofoliul finanţelor – că majestatea voastră nu mă va acuza ca sunt un hoţ.

Atunci, el îi răspunse neîndurător:

– Aş prefera-o de o sută de ori: pungăşia are margini, pe când prostia nu.”

(André Castelot, “Bonaparte”)

“Al Treilea Reich? Dar nu şi-a încetat el oare ruşinoasa sa existenţă la 8 mai 1945? Pentru întreaga lume a încetat, dar pentru Manfred Roeder, de exemplu, nu. M-am convins de acest lucru auzind, în toamna anului 1975, la Bonn, în cadrul unei emisiuni televizate, asemenea fraze:

<<…Dacă Germania naţional-socialistă ar fi câştigat războiul, ar fi fost o binefacere pentru omenire…>>

<<…Ar fi o neghiobie să negăm că Hitler a fost un geniu…>>.”

(Lev Bezâmenski, “Enigme descifrate ale celui de-Al Treilea Reich”)

Trăim în zodia prostiei.

Desigur, prostia nu este o invenţie recentă. Născocită o dată cu specia umană, ea îi afectează pe mulţi dintre semenii noştri încă din zorii omenirii. Aşa stând lucrurile, putem afirma, fără teama de a greşi, că şi la noi, în Rromânica, prostia a fost la ea acasă de când sunt lumea lume şi plaiurile mioritice plaiuri mioritice.

Şi, totuşi, iarăşi fără teama de a greşi, putem spune că, fără nici un dubiu, prostia din spaţiul carpato-danubiano-pontic a cunoscut o explozie fără precedent în cei deja peste opt ani ai penibilei, ridicolei, rizibilei ere băsiste. Niciodată înainte nu s-a exhibat prostia made in Rromânica mai evident, mai agresiv şi mai plenar ca sub domnia lui Traian Băsescu, prostul naţional. Niciodată nu a afectat ea mase mai largi de rromâni şi rromânce verzi, cu inima curată şi mintea luminată, forme de viaţă inferioare şi lipsite de orice raţiune, dar dotate cu un incredibil şi inepuizabil spirit mimetic şi, prin urmare, manipulabile cu cea mai mare uşurinţă. Niciodată nu a fost mai sufocantă şi mai distrugătoare. Niciodată nu a fost mai grosolană, mai simplă, mai rudimentară – într-un cuvânt: mai pură.

Dovezi? Iat-o pe cea mai la-ndemână: un golan retardat şi lipsit de orice viziune despre cum trebuie condus un stat a lansat, pentru a-şi masca sărăcia cruntă şi generală de idei vis-a-vis de problemele reale ale ţării şi pentru a lovi în adversarii săi politici, o serie de formule cretine şi goale de orice conţinut, numai bune de prostit proştii – “corupţia”, “oligarhii”, “mogulii”, “securiştii”, “comuniştii”, “sistemul ticăloşit”… – , a agitat prosteşte, ca atare, calomniind fără nici un fel de probe şi de argumente, nişte nume din tabăra adversă – “Iliescu”, “Năstase”, “Cozmâncă”, “Hrebenciuc”, “Voiculescu”… – , iar proştii s-au şi repezit să preia aceste tembelisme rizibile, să le repete şi să le propage, cu o voluptate uşor de explicat: le apăruse, în sfârşit, mântuitorul, Mesia-ul dâmboviţean îndelung aşteptat, după mai bine de 15 ani de jafuri, de umilinţe şi de comunisme ca în codru!

Desigur, în mod normal, înainte de a întruni orice entuziasmuri nătângi, apariţia unui specimen tip Traian Băsescu ar fi trebuit să stârnească unele întrebări simplisime şi de bun-simţ: oare este într-adevăr corupţia problema numarul 1 a Rromânicăi? Oare un politician care, în lipsa celor mai vagi programe economice, se limitează la împroşcarea cu lături a unei clase politice al cărei exponent de frunte este poate aduce bunăstarea şi progresul? Este oare plauzibil ca întreaga corupţie de pe scena politică rromânească să se fi adunat în tabăra anti Băsescu? Este oare plauzibil ca Traian Băsescu, “omul” sub al cărui mandat de ministru al Transporturilor a avut loc vânzarea frauduloasă a flotei comerciale rromâne, “omul” care, ca primar general al capitalei, şi-a dat casă pe strada Mihăileanu şi care şi-a minţit administraţii că le va face un aşa-zis “metrou uşor”, cheltuind în consecinţă banii primăriei pentru a finanţa scoaterea şinelor de tramvai din asfalt şi înlocuirea lor cu unele ca de tren, delimitate de garduri metalice, pe care a băgat apoi exact aceleaşi tramvaie de odinioară, este, deci, oare plauzibil ca un astfel de “om” să fie Maica Preacurată, reeditată-n rromâneşte? Ce legătură are comunismul cu Rromânica anilor 2000 şi ce om politic autohton ar mai avea interesul să-l reinstaureze şi să realinieze ţara pe direcţia Moscovei, de vreme ce toţi fură mult mai uşor şi mai cu folos în capitalism? Cum poate conduce “lupta” împotriva “comunismului” un fost membru PCR şi turnător la Securitate dovedit, care-i trimitea lui Nicolae Ceauşescu, de pe mare, telegrame de felicitare de o slugărnicie dezgustătoare, cu ocazia zilei de naştere a dictatorului?

Dar, pentru că asta este menirea proştilor pe această planetă, pentru că de asta i-a lăsat Dumnezeu pe Pământ, ca să fie proşti, proştii din Rromânica zilelor noastre nu şi-au pus nici măcar una din aceste întrebări. Pentru ei, Traian Băsescu este Maica Preacurată pentru simplul “motiv” că aşa a zis El. Tot restul spectrului politic este alcătuit din hoţi şi din corupţi pentru că aşa a zis El. Toţi ciracii lui sunt la fel de nepătaţi ca El, sunt îngerii care zburătăcesc în jurul Mântuitorului de fier, forjat în atelierele navale din Constanţa, pentru că aşa a zis El. Antibăsiştii sunt comunişti pentru că aşa a zis El. Corupţia este principala problemă-n Rromânica pentru că aşa a zis El. Argumente? Dovezi? Programe economice? Inutil, pur şi simplu inutil! El a vorbit, prin gura Lui a grăit divinitatea, prin accesiunea Lui la tron, providenţa şi-a întors, în sfârşit, faţa şi către noi, astfel încât orice probe, orice demonstraţii, orice programe viabile de dezvoltare au devenit, automat şi până la sfârşitul vremurilor, superflue; de prisos.

Şi mai grav este că toţi aceşti oameni simpli şi buni ca pâinea caldă – proştii – n-au intrat la idei şi nu au început să-şi pună întrebări nici după ce au văzut prestaţia unor Monica Iacob Ridzi (cele 630.000 de euro acordaţi fără licitaţie unor firme de apartament cu acţionari comuni, în vederea construirii unei scene la Costineşti, pentru un concert de ziua tineretului) , Elena Udrea (cele 900.000 de euro cheltuiţi pe “brandul de ţară” în formă de frunză, preexistent pe Internet, celelalte 900.000 de euro aruncaţi pe nişte indicatoare rutiere menite să înlocuiască unele deja existente, telegondolele construite în bazine carbonifere dezafectate, pline de mineri disponibilizaţi, părculeţele amenajate pe islazurile comunale…), Roberta Anastase (cele 80 de voturi transformate de fosta miss în mai bine de 170, când cu votarea Legii Pensiilor), Mihai Răzvan Ungureanu (cele 13 miliarde de lei vechi, cheltuiţi din fondurile pentru protocol, în numai 78 de zile de guvernare, pe deodoranturi, rujuri, creme, parfumuri, loţiuni, şampoane, ser fiziologic, plasturi, comprese sterile, lac de unghii, dizolvant pentru lac de unghii, picături oftalmologice, seringi, vodcă “Săniuţa”, un abonament la revista “Playboy” pe un an, truse de machiaj, făină, ouă, lapte, gem de mure, tigăi pentru clatite, laxative, chiloţi de damă, tenişi etc., etc.), Traian Băsescu însuşi (cu a sa superluxoasă vilă “Dante”, construită pe malul lacului Snagov, din bani publici, “gândită ca o viitoare reşedinţă pentru un fost şef de stat”, potrivit RAPPS)…

La fel de neclintiţi în noua lor religie s-au dovedit băsiştii – proştii – şi când Traian Băsescu şi-a manifestat în mod plenar veleităţile dictatoriale şi a demontat statul de drept piesă cu piesă, manevrând executivul prin intermediul lacheului Emil Boc şi parlamentul prin intermediul PDL, aservindu-şi serviciile secrete, justiţia şi Curtea Constituţională, persecutându-şi şi întemniţându-şi adversarii politici, sub pretextul împărţirii dreptăţii, fără nici un fel de dovezi (în cazul Adrian Năstase, instanţa a recunoscut că nu dispune de dovezi pentru condamnarea inculpatului, dar trebuie să dea un exemplu, şi, oricum, în respectiva afacere a fost vorba de nişte fonduri deturnate, chipurile, către campania electorală a PSD, nu către buzunarul personal al fostului premier, ceea ce s-a întâmplat şi la case mult mai mari: Helmuth Khol, Jacques Chirac…), anunţând iar şi iar, de la Cotroceni, sediul preşedinţiei republicii, în pofida prevederilor constituţionale, măsuri ale guvernului, participând în mod repetat, din funcţia de preşedinte al republicii, la congresele PDL (altă încălcare flagrantă şi strigătoare la cer a Constituţiei), refuzând, cu o încăpăţânare scandaloasă şi sfidătoare, deşi legea fundamentală a statului îl obliga să o facă, să-l numească prim-ministru pe Klaus Johannis, propus pentru această funcţie conform tuturor prevederilor constituţionale, de către o majoritate parlamentară legal constituită, şi menţinându-l interimar pe prăbuşitul prin moţiune de cenzură Emil Boc aproape două luni, până după alegerile prezidenţiale, când – comportament unic în statele democratice – l-a numit tot pe acesta din urmă, încluzând presa în categoria “vulnerabilităţilor”, din “Strategia Naţională de Apărare a Ţării”, discutată în CSAT, întorcându-se în fruntea statului după ce a fost demis printr-un referendum perfect legal şi constituţional ş.a.m.d….

Pe scurt, nimic, dar absolut nimic nu a putut zdruncina religia băsistă. Nici un abuz, nici un furt, nici o distrugere, nici o dictatură, nici o incompetenţă, nici o crimă… Acum mai bine de opt ani, un moşneguţ scund, chel, cocoşat, desfigurat de abuzul de alcool, cu mâinile şi capul tremurânde, cu o figură caraghioasă, cu ochiul stâng dus şi pe jumătate închis, care-şi masca dureroasa calviţie lasându-şi părul să crească foarte lung pe una din extremităţile cutiei craniene şi dându-l într-o parte, le-a spus, făcând pe Gigi durul (deşi era suficient să îl priveşti ca să-ţi dai seama că numai a dur nu arată), că el este singurul şi cel mai cinstit şi competent politician din ţara asta şi că toţi ceilalţi sunt corupţi, incapabili, comunişti… El a spus şi proştii l-au crezut, fără să se îndoiască nici o clipă, fără să cerceteze, fără să ceară argumente şi dovezi, fără ca măcar să gândească cu propriul lor cap… L-au crezut pentru că s-a întâmplat să îl audă, pentru că aşa a spus El, pentru că a fost cel mai vocal şi cel mai tare-n gură, pentru că a calomniat, a înjurat şi a împroşcat cu noroi cel mai mult, pentru că, în Rromânica, este suficient ca un prost să repete o prostie ca o placă stricată, pentru ca prostia aia să li se-nfigă-n “creier” altor proşti, mulţimilor tăcute şi ascultătoare, poporului simplu şi bun, animat de intenţii generoase, precum cinstea, dreptatea, progresul, maselor de manevră gata oricând să cadă victime celor mai grosolane şi mai rudimentare manipulări…

Ei bine, mai nou, de câteva zile, proştii (ei, proştii, ar fi scris, în locul meu, “frustraţii”, dar eu nu scriu astfel, pentru că tocmai de-aia ei sunt proşti, iar eu sunt un ins inteligent, deci, implicit, şi un fin psiholog) de câteva zile, deci, proştii au găsit un nou excitant, care le provoacă orgasm după orgasm, de câteva ori pe zi (dacă nu cumva o ţin tot într-un orgasm, unic şi neîntrerupt): condamnarea lui Cătălin Voicu la şapte ani de închisoare cu executare. În “mintea” lor, s-a făcut, o dată-n plus, dreptate! În “mintea” lor, “justiţia” eficientizată şi independentizată de Traian Băsescu şi-a făcut, o dată-n plus, datoria! Şi ţine-o tot aşa, şi dă-i, şi luptă, şi luptă, şi dă-i, contra tuturor duşmanilor imaginari din interior, inventaţi de Băsescu după modelul “sabotorilor” născociţi odinioară de Stalin, ca ţapi ispăşitori fictivi pentru tot ce nu merge bine-n ţara asta, iar regimul nu e capabil să îndrepte. După ce i-a fost gravat numele pe clopotele bisericii din Cotroceni, după ce a fost pictat în frescele de la Ministerul Apărării Naţionale, în ţinută de Mihai Viteazul, Traian Băsescu, prostul naţional, este azi cântat ca “personaj istoric” de proştii anonimi, pe Internet. Cu o docilitate de cobai în laborator, proştii aplaudă entuziaşti toate “realizările” regimului şi promovează un cult al personalităţii comparabil cu cel al lui Nicolae Ceauşescu, dar chiar mai obscen decât acesta, căci, de data asta, nu mai este rezultatul vreunei constrângeri, ci e pe deplin voluntar, dând în vileag toată prostia unora dintre semenii noştri, sub chipul ei cel mai devastator, mai greţos şi mai sinistru.

Şi, totuşi, analizând la rece: ce realizări a avut Traian Băsescu? Ce rămâne pozitiv, în urma lui? “Dreptatea” împărţită de o justiţie “independentă” şi “eficientă”? Voi fi de acord atunci când această justiţie nu va mai condamna oameni politici “ca exemplu” şi când îi va închide şi pe infractorii din tabăra băsistă, numiţi deja mai sus: Ridzi, Udrea, Anastase, Ungureanu, Traian Băsescu însuşi. Şi nici măcar atunci. Căci, ca să o parafrazez pe Andreea Pora, din care am dat un motto mai sus şi care, pe vremea când preşedintele făcea concedieri şi tăia pensii şi salarii, iar proiectele lui Băsescu de modificare a Constituţiei şi de regionalizare a ţării erau la ordinea zilei, nu mai ştia cum să ne convingă că acestea sunt adevăratele priorităţi, chit că acum susţine contrariul, ca să o parafrazez pe Andreea Pora, aşadar, pe români nu-i interesează “dreptatea” împărţită de justiţia băsistă. Oamenilor nici nu le pasă de asta! Pe ei îi interesează nivelul de trai. Care – spre deosebire de minciunile lui Pora – este net superior celui de pe vremea când Băsescu era atotputernic.

Read Full Post »

„Justiția” băsistă funcționează…

Sau măcar așa cred cei incapabili de un raționament logic. Pentru că recenta condamnare a celor din lotul „Cășuneanu” nu e un model de funcționare a justiției. Dimpotrivă.

Cred că niciunul dintre cei care simpatizează USL-ul sau pe Adrian Năstase nu-l simpatizează pe Cătălin Voicu, Locic sau Cășuneanu.

Însă noi nu vorbim despre cât de simpatici sau nu sunt inculpații. Sau dacă CREDEM că sunt vinovați. Ar trebui să vorbim de DOVEZI. Din acest punct de vedere, vorbim de ridicolul unei astfel de condamnări. Procurorii DNA, dacă tot au avut acces la convorbirile „infractorilor” ar fi trebuit să-i prindă ÎN FLAGRANT. Adică când își pasau banii.

Altfel sunt doar interpretări, poate corecte, dar fără vreo valoare juridică ale unor convorbiri. Adică CE A CREZUT domnul procuror că vrea să spună „infractorul”. Iar astfel de „condamnări” fac mai mult rău justiției, pentru că pun sub semnul îndoielii corectitudinea luptei împotriva corupției.

Am citit și eu pe Hotnews imbecilitățile debitate de alt pseudo-jurnalist, numit Dan Tapalagă. Pentru că procurorii au fost incapabili să demonstreze INDUBITABIL că vorbim de corupție, individul respectiv, traduce pentru intelectul submediocru al băsistului comun, ce presupun ei că s-a întâmplat de fapt. Și scrie o întreagă trilogie pe tema „rețelei”.

Tu-i mama ei de rețea, dacă tot era atât de extinsă, boii ăia de procurori nu au fost în stare să prindă în fapt măcar UN corupt în timp ce își încasa mita? E nevoie de tele-justiție cu stenograme, ca să facă lumină în mizeria lui Voicu? E nevoie de o gașcă întreagă de „jurnaliști” ca să înțeleagă individul, mediocru ca inteligență și băsist ca și crez, că vorbim de mafioți?

Da, papagalul ăla de Voicu are față de mafiot. Are chiar și ceafa lată cum îl descrie „jurnalistul” Tapalagă. Credeți că asta îl face vinovat? Sau romanele SF scrise de procurori și publicate de Tapalagă țin loc de demonstrație a vinovăției maimuțoiului?

Îmi pare rău, dar eu îmi bag picioarele în justiția lui Băsescu.

PS: Mi se pare mai „cinstită” justiția propusă de C.V. Tudor. Îi aduci direct pe stadioane pe „corupți” și-i împuști. Dacă tot i-au ascultat cu anii, e clar că-s vinovați. De ce să mai consumi banii publici de pomană? E mai ieftin glonțul.

Read Full Post »

Adio Traian Băsescu…

Cristian Tudor Popescu – Memento mori

„Când 54 % dintre votanţii PDL, adică 2.400 de oameni, i-au respins pe el şi pe ţiitoarea lui politică, Traian Băsescu spune: Adio PLD, voi să nu mai fiţi o piatră de moară pentru mine, eu să nu mai fiu o piatră de moară pentru voi.

Dar când 89% dintre votanţii României, adică 7,5 milioane de oameni l-au respins, de ce Traian Băsescu n-a spus: Adio români, voi să nu mai fiţi o piatră de moară pentru mine, eu să nu mai fiu o piatră de moară pentru voi?

Pentru că sunt mori şi mori, şi moara de la Cotroceni, spre deosebire de cea din Modrogan, încă mai macină ceva pentru T. Băsescu?”

Read Full Post »

„Luptătorii anti-corupție” și libertățile cetățenești

M-am întrebat de multe ori, cum de este posibil ca oameni cu vârste apropiate, cu norme și valori similare, cu aproximativ aceeași educație și statut social, să aibă opinii fundamental diferite asupra unor probleme relativ simple.

Prima dată când s-a întâmplat acest lucru a fost în iunie, anul trecut, la condamnarea domnului Adrian Năstase. Colegilor mei de blog li s-a părut natural ca unul din liderii opoziției să poată fi condamnat în calitate de PREȘEDINTE DE PARTID pentru finanțarea unei campanii în care nu a fost implicat, existând la dosar declarația directorului de campanie (Octav Cosmâncă).

Mi-am spus atunci că mi-au scăpat poate elemente ale cazului pe care presa nu le-a mediatizat și am zis să aștept motivarea sentinței. Motivare care a venit, nu după câteva zile, așa cum era normal, ci la aproape 6 luni de la condamnare. Din nefericire și aceasta este la fel de încâlcită și neconcludentă, ca și cazul în sine. Însă 5 judecători ai ÎCCJ au ajuns la concluzia că Adrian Năstase este vinovat, așa că nu mi-a rămas decât să-mi spun că, îmi place sau nu, Justiția a triumfat.

A urmat apoi conflictul din CSM, în care majoritatea judecătorilor au protestat împotriva alegerii unui procuror ca președinte al CSM, încălcându-se astfel cutuma ca acesta să fie judecător. Una din consecințele extrem de importante a fost că judecătorii au reacționat masiv și au decis să revoce mandatul celor 2 judecători care au votat pentru numirea unui procuror ca președinte. De partea cealaltă „luptătorii anticorupție” au descoperit imediat că unul din judecătorii ce au votat împotrivă este „corupt”. A naibii coincidență. Aproape să-ți vină să crezi că este vorba doar de luptă pentru putere, iar DNA-ul e doar un instrument.

Cireașa de pe tort a fost discuția din jurul activității lui Călin Nistor, noul procuror-șef interimar al DNA, numit de procurorul-șef (tot interimar) al României. Spre surprinderea mea, o judecătoare, Irina Lazăr, a dat un verdict șocant în care spune că procuratura DNA Argeș, după ce s-a autosesizat, a trimis în judecată pe cineva pe baza unor interceptări, care sunt și nelegale. Motivarea sentinței, atent și detaliat explicată, face tabloul unui proces ce pare a fi instrumentat în perioada terorii comuniste când era suficient ca procurorii să te acuze pe baza câtorva înregistrări ale Securității, pentru a ajunge la pușcărie ca dușman al poporului.

Discuțiile cu colegii mei de blog par a fi între reprezentanți ai unor Universuri paralele. În timp ce mie mi se pare normal ca procurorii să facă DOVADA INDUBITABILĂ că respectivul acuzat a luat șpagă, eventual printr-un flagrant, altora li se pare suficient de clară existența șpăgii doar pentru că alți doi oameni, pe care „inculpatul” nici măcar nu-i cunoaște, au pronunțat o cifră într-o convorbire telefonică.

Am realizat astfel de ce sistemele noastre de valori, ce par atât de apropiate la prima vedere, sunt în realitate la ani-lumină distanță. Deosebirea fundamentală este perspectiva asupra drepturilor cetățenești. Colegii mei „băsiști” (și îi numesc așa nu în sensul de susținători ai lui Băsescu, ci de susținători ai tipului de justiției promovat de Traian Băsescu și Monica Macovei) li se pare fundamental importantă lupta împotriva corupției, în timp ce eu și mulți alții, credem că libertățile cetățenești trebuie să primeze. Altfel spus, statul nu are dreptul să mă asculte sau să mă aresteze când are chef, ci doar dacă poate dovedi că sunt cu adevărat vinovat.

Surprinzător, majoritatea proceselor răsunătoare, inclusiv cel al lui Florin Costiniu și Cătălin Voicu, procese-spectacol cu ample puneri în scenă și mii de pagini de relatări în presă se bazează DOAR pe astfel de interceptări. Dacă întrebi un „băsist” cum a demonstrat procuratura vinovăția senatorului Cătălin Voicu (care de altfel îmi este antipatic) sau a judecătorului ÎCCJ Florin Costiniu, vor indica stenogramele, uitând că astfel de „probe” sunt doar indicii, nu dovezi irefutabile.

Concluzia acestui articol lung și plictisitor articol este că foarte probabil falia ce îi desparte pe „băsiștii” luptători anti-corupție de noi, ceilalți este atât de adâncă încât șansele de consens în ceea ce privește direcția de urmat sunt quasi-nule. În ce mă privește, consider că tema corupției, în absența libertăților cetățenești garantate de Constituție, este nocivă și periculoasă, reprezentând doar o metodă abjectă de luptă pentru putere.

Update: Fostul ministru liberal al Muncii, Paul Păcuraru, despre actualul şef al DNA, Călin Nistor: „În calitate de ministru, am blocat o afacere națională a lui Dorin Cocoș și a doamnei Elena Udrea și m-am trezit cu dosar la DNA!”

Update 2: Justiția „reformată” de Băsescu și Macovei a reușit o regretabilă performanță. Aceea de a încălca imunitatea singurului judecător român la CEDO. A fost nevoie de o hotărâre a CEDO, pentru ca ÎCCJ să declare nul mandatul acordat DNA-ului de o judecătoare ÎCCJ și de CSM. Gabriela Bîrsan (și ea judecătoare ÎCCJ) a depus plângere penală împotriva „structurii de crima organizata din ICCJ – CSM – DNA”.

Read Full Post »

Domnia „legii” și „băsismul” ca doctrină

Din start vreau să spun că acest articol nu este scris pentru cei pe care pe care i-am numit și-i consider „băsiști”. Adică cei care sunt în stare să-ți vorbească luni în șir despre plagiatul lui Ponta, dar ignoră cu grație furtul instituționalizat organizat de șeful ANAF. Cei care nu au opinii partizane și reprezintă, prin (proprie) definiție culmea imparțialității. Cei care nu pot emite opinii partizane, pentru că ei sunt (firește prin auto-evaluare) neutri. Cei care sunt de un curaj nebun, dar le teamă să recunoască chiar și orașul unde locuiesc.

Am vorbit prea mult, după părerea mea, despre procesul domnului Năstase. Unul dintre băsiști, cu multă eleganță, chiar mi-a sugerat să folosesc emoticoane atunci când aș mai vrea să redeschid subiectul. În principiu sunt de acord cu el că subiectele Adrian Năstase și Traian Băsescu sunt discutate în exces. Chiar mi-ar plăcea să nu fiu nevoit să-mi amintesc de numele niciunui politician. Să-mi amintesc cel mult că aceștia există și se ocupă, discret, de buna funcționare a statului.

Există totuși un punct care ne apropie, dorința ca legea să fie respectată, iar justiția să se aplice identic oricui, fie că e simplu contribuabil sau șeful statului. Firește, asta atât timp cât șeful statului nu este Traian Băsescu, perioadă în care legea se aplică puțin altfel, conform dorinței șefului statului. Acest lucru, în doctrina băsistă e un lucru perfect normal, pentru că Dumnezeu l-a învestit pe Traian Băsescu cu harul divin de a decide ce e drept și ce nu, de a decide ce vrea „poporul” și ce nu, chiar și atunci când acesta votează în proporție covârșitoare pentru demiterea lui.

Mai mult, Dumnezeu l-a învestit cu puterea de a-i pedepsi pe corupți. Nu orice corupți, ci doar pe oponenții lui politici. Dacă Traian Băsescu decide că cineva e „corupt”, statul se face luntre și punte pentru a demonstra legal că acest lucru e adevărat. Dacă CSM-ul nu e de acord, cu atât mai rău pentru CSM. „Vechiul” CSM e băgat la pușcărie sau pensionat și se creează un „nou” CSM, mai alb, mai curat, mai revoluționar, mai anticorupt. Acum procesul poate începe. Procurorii aduc aproape 1000 de martori, „dosarul” crește și se măsoară cu metrul cub, iar judecătorii condamnă, chiar și cu titlul de exemplu, dacă altfel nu se poate. Dacă între timp a intervenit prescripția legală, nicio problemă, legea nu se aplică dosarelor de mare „corupție” prin simpla voință a „șefului” statului, devenit între timp un fel de Vodă Lăpușneanu.

Am fost întrebat de mai multe ori și aici, dar și pe site-ul domnului Năstase, cum se face că un om de „dreapta” (chiar radical de „dreapta” din punct de vedere economic, cum mi-a zis un comentator aici) simpatizează PSD-ul, nu PDL-ul și pe Adrian Năstase, nu pe Traian Băsescu.

Explicația e mai mult un detaliu. Nu îmi place PSD-ul și îmi displace PDL-ul. În realitate îmi displac ambele partide. Însă mă dezgustă mai mult „capitalismul de stat” promovat de PDL și Traian Băsescu, decât „socialismul” moderat al lui Adrian Năstase.

Am citit ieri, pe mises.ro, o explicație foarte pertinentă, aparținând lui Teodor Smirna, de ce „corporatismul” lui TB este cel puțin la fel de nociv (mai nociv în opinia mea) decât „socialismul” promovat de Ion Iliescu și PSD: „Raed Arafat, regimul Băsescu şi relaţia complicată dintre stat şi concurenţă„. Articolul nu este nou, fiind publicat la începutul acestui an, după celebrul „conflict” între Raed Arafat și Traian Băsescu, însă este mai actual ca niciodată. Este poate cea mai bună explicație pe care am întâlnit-o a eșecului unui regim de „dreapta”:

„Corporatismul – marea problemă aici este că oferă doar o aparenţă de piaţă liberă. Atât timp cât statul îşi menţine rolul de dirijor al producţiei diverselor bunuri şi servicii (prin reglementare, taxare sau ambele) avem parte de aceeaşi problemă economică de mai sus. Piaţa nu este liberă să formeze preţuri reale, taxarea menţine rigid un domeniu care ar trebui să fie dinamic, iar cele mai eficiente modalităţi de rezolvare a problemelor nu pot fi descoperite (sau puse în practică) pentru că nu există libertate de acţiune în afara jaloanelor plasate de stat.

Mai mult, vedem cum se accelerează o dinamică perversă care este estompată în condiţiile de la cadranul 3 („socialism”). Şi acolo şi aici, producătorii nu depind direct de consumatori ci de statul care redistribuie resursele prelevate prin taxare şi reglementare. Este terenul propice pentru apariţia corupţiei. Descentralizarea în aceste condiţiile tinde să catalizeze procesul de haos comportamental. Riscul este să vedem la lucru concurenţa între diverşi furnizori agreaţi aplicată pentru eficientizarea cinismului în obţinerea banilor şi nu a satisfacerii consumatorului.”

Același lucru se întâmplă, după părerea mea și în justiție. Amestecul „cu bocancii” în justiție al factorului politic, din dorința legitimă de eficientizare, duce nu la justiție liberă, ci la justiție politică. Soluția corectă este ca și în cazul economiei să lăsăm „beneficiarul” să aleagă.

PS: Pentru amuzament, aveți aici și ultimul articol al lui Vasilică Danileț, intitulat „Hotarari de remarcat – coruptie la nivel inalt„:

„Acum e si mai evident: cei care sunt corupti in Romania, trebuie sa se astepte la ce e mai rau: pe baza de probe, justitia isi va face datoria impotriva lor si in favoarea cetateanului praduit. Pedeapsa pentru coruptie e una singura: INCHISOAREA. In plus, banii ce au constitutit obiectul mitei se vor CONFISCA. De luat aminte!

Cum se poate evita asta?! Simplu: sa fim corecti, onesti, integri – NU DA SI NU LUA MITA, NU CORUPE SI NU TE LASA CORUPT! Probabil pentru unii e greu, dar alternativa e si mai grea…”

Îndreptarul micului luptător anti-corupție… De unde mama naibii i-or fi extras pe toți pompilicii ăștia?

Read Full Post »

Ce mai e nou prin blogosferă…

Din când în când mă uit pe topul blogurilor WordPress în limba română pentru a vedea ce mai scriu și mai ales ce-i mai interesează pe cei ce bântuie asemeni nouă prin blogosfera românească.

Spre surpriza mea, pe primul loc este „Capitalism pe pâine” un blog cu idei interesante și neobișnuite, deși exprimate cam direct, ca să nu zic grobian. Nici eu nu sunt chiar un „sensibil” (exercițiile cu colegii muschetari, m-au obișnuit cu ideea că delicatețea e bună doar pentru copii și pentru clienții din business), dar nivelul de brutalitate a limbajului, depășește lejer limita mea de confort. Altfel, după cum spuneam, ideile sunt destul de corecte. De data asta, proprietarul (un oarecare domn Giurgea, de care nu am auzit în business), ne anunță venirea „Apocalipsului”.

Pe locul doi este veșnica și nelipsita Aliiina Ceeeeușaaaan cu un blog despre modă. O explicație ar fi că jumătate din populația României este interesată de sincer de modă și de prostioarele pe care domnișoara respectivă le servește periodic și pe care, recunosc sincer, îmi e imposibil să le citesc fără să mă ia somnul. Cea de-a doua explicație este că domnișoara și-a rugat pur și simplu prietenii să-i facă trafic. O să fac totuși efortul să citesc „articolul”. Hmmm… există și o a treia explicație. Un „giveaway” cum spune domnișoara. Adică un „voucher” de 250 RON pentru cei care vizitează pagina de Facebook a magazinului IQ din Iulius Mall. Oare o exista un astfel de mall și în București sau e o ofertă de tipul „așteptăm provincia”?

Pe locul trei, iarăși ușor surprinzător, este blogul domnul Năstase, de data aceasta cu un articol despre „Măruntaiele statului mafiot”. Slăbuț. Semn că domnul Năstase fie se plictisește, fie are altceva de făcut. Mă mir că nu a observat (sau colaboratorii nu l-au informat) de dispariția „Președintelui Jucător”. Traian Băsescu, cel care era mai tot timpul prezent a dispărut de ceva timp și nu se lasă găsit. Aproape ca Elodia. Chiar și la Congresul Popularilor Europeni, a preferat să fugă la propriu de presă, decât să dea vreo declarație. Parcă brusc l-a părăsit „inspirația”. Oare l-or fi lăsat din brațe „băieții deștepți”/”serviciile”?

Pe locul patru, ceva despre sfântul mucenic Dumitru, moaște și alte aiureli. Încă îmi e greu să înțeleg cum de se pot găsi atâția oameni capabili să ia în serios aiurelile mistico-penibile despre moaștele făcătoare de minuni. Păcat că prostia nu poate fi interzisă. De altfel ar fi păcat. Eu unul aș pierde un bun prilej de amuzament. Îmi place să mă uit câte mii de „credincioși” se îmbulzesc anual la sărbătoarea Sfintei Paraschiva. Dacă nu mă înșel, sărbătoarea se ține la Iași. Cred că gradul de religiozitate e direct proporțional cu sărăcia. Dacă mă gândesc bine, sunt tot mai tentat să renunț la ortodoxie și să devin protestant. Sau mai bine „liber-cugetător”.

În sfârșit, pe locul cinci, un blog interesant: „Blog de vineri”, de data aceasta cu o nuvelă, „Amantul”. O lectură amuzantă, deși greu de crezut. Stau și mă întreb, oare italianul nu o fi auzit de telefon? E adevărat că nația respectivă, ca și vecinii lor greci, are o problemă cu punctualitatea. Cred că dacă li se întâmplă să ajungă la ora stabilită își vor pierde dreptul de a se numi italieni sau greci. Am și eu un amic italian. Dacă zice că ajunge în „două” minute, asta înseamnă obligatoriu o jumătate de oră. Cred că este o problemă culturală, reflectată și în modul în care fac business. Nimic din ce promit, nu este bătut în cuie. O promisiune „fermă” la ei înseamnă doar că că-și vor mai aminti la următorul meeting că au mai discutat subiectul. În concluzie, business doar cu națiile protestante. Cum la altceva nu mă pricep, las doamnele să-și spună opinia despre amanții italieni sau greci.

Mă opresc aici cu vizitarea blogosferei lăsându-vă și pe voi să să mai povestiți despre ce ați mai văzut interesant prin blogosfera românească.

Un week-end plăcut tuturor…

Read Full Post »