Feeds:
Articole
Comentarii

Posts Tagged ‘BNR’

Cum ar fi să vă treziți într-o bună dimineață și să constatați că banii, cei care au făcut să miște lumea dintotdeauna, nu mai valorează nici măcar cât hârtia pe care sunt tipăriți? Să nu mai poți cumpăra nimic nici cu bani cash și nici cu cardul? Coșmar, nu-i așa?

Și totuși un astfel de scenariu nu este complet imposibil. Sigur că este improbabil deocamdată, dar șansele ca un astfel de dezastru să se producă, cresc rapid pe măsură ce complexitatea tehnologiilor de comunicații și a software-ului folosit crește.

Nici Olimpul Banilor, Federal Reserve nu face excepție de la această regulă. CNNMoney reia un articol al Reuters, în care se vorbește despre o listă cu nu mai puțin de 50 de incidente numite fie „acces neautorizat” fie „dezvăluire (neautorizată) de informații”. Firește că Federal Reserve insistă că au fost „încercări” ale hackerilor, fără a spune dacă au fost reușite sau nu și care sunt consecințele. În declarația dată către CNNMoney, un reprezentant al Fed spune că banca centrală se confruntă cu un baraj de ciber-atacuri, dar că operațiunile critice nu sunt afectate.

Mă întreb cum arată situația la BNR. Și îmi reamintesc că, cel puțin o dată în ultimii ani, statul a pierdut complet controlul domeniului „.ro”, ceea ce a făcut ca pentru o perioadă de timp să nu știi dacă vorbești cu platforma de on-line banking a băncii tale sau cea a hacker-ilor. Atunci am scăpat fără pagube majore, dar data viitoare s-ar putea să nu mai fim atât de norocoși.

Anunțuri

Read Full Post »

În ultimele săptămâni am avut mai multe întâlniri cu diverse IFN-uri (Instituții Financiare Non-bancare) de creditare decât în precedenții zece ani. Ușor șocant. Zeci de mici companii încearcă să muște din cota de piață a giganților bancari. Deocamdată „mușcatul” seamănă mai degrabă cu ciugulitul firimiturilor de către vrăbii la un fast-food.

Dacă o bancă de retail din top 5 are un buget de creditare de peste un miliard de euro pentru persoane fizice și aproximativ încă pe atât pentru PFA, micro, SME și „large corporate”, un astfel de IFN leșină de fericire dacă depășește 10 milioane de euro anual. Mă refer firește la amatori, pentru că IFN-urile băncilor sunt și ele în zona sutelor de milioane de euro. Și tot acolo sunt și restul băncilor din top 10.

Una peste alta, o adevărată cascadă de bani se revarsă peste doritorii de credite. Iar tâmpeniile făcute de dragul nostru Parlament (ex. Legea dării în plată) seamănă cu bolovanii ce par a sta în calea șuvoiului doar pentru a fi luate la vale și înecate de torentul generat de ploaia de bani tipăriți de ECB pentru a acoperi găurile făcute de PIGS.

Pare că Mario Draghi s-a transformat în Nicholas Flamel, a descoperit formula minune a pietrei filozofale și acum transformă totul în aur.

Cam la fel a fost în 2007-2008. Cifrele de atunci erau chiar și mai mari (uneori duble), însă declanșarea crizei „subprime” (creditele de tip „prima casă”, acordate celor care nu se califică altfel, prin „garantarea” lor de către stat) a secat cvasi-instantaneu șuvoiul de bani. Iar cei care s-au avântat prea curajos, s-au trezit precum peștii pe uscat zbătându-se să supraviețuiască până la următoarea băltoacă, doar pentru a-și da duhul înecați în noroiul datoriilor.

Întrebarea care mă bântuie acum este „cum se va sfârși de data asta?”. Vom reuși un „soft-landing” (vorba guvernatorului BNR) precum la precedenta criză, fără falimente bancare și fără deponenți sinucigași sau va urma un dezastru de dimensiuni mai ample decât în 2008?

De altfel și „soft landing”-ul înseamnă de fapt că marea de bani nou tipăriți a erodat din valoarea economiilor fraierilor care au fost prudenți și au făcut depozite. Deși încă nu ne dăm seama, valoarea dolarului și a euro a ajuns doar o fracțiune din valoarea de acum 10 de ani. Doar „întărirea” parțială a francului elvețian și creșterea prețului aurului ne arată ce s-a întâmplat cu adevărat în economie.

În ce mă privește, deși pare că economia „duduie” și lucrăm mai mult ca niciodată, am un sentiment că de fapt gonim tot mai repede către o curbă în ac de păr pe marginea unei prăpăstii. Și îmi vine să trag pe dreapta și să mă pensionez, obosit de toți zăpăciții care mă depășesc în trombă pe care-i revăd după câteva minute într-o tandră îmbrățișare cu copacii de pe marginea drumului sau întinși cu roțile în sus pe iarbă.

Recunosc că ăsta-i semn că am îmbătrânit. Și probabil că ar fi momentul să las locul liber cuiva mai tânăr decât mine.

Read Full Post »

Așa cum i-am promis lui Ghiță, voi încerca să explic un pic cum funcționează creditarea bancară.

„Credit risk for dummies” – culmea, deși există ghiduri pentru un milion de lucruri inclusiv „Mutual Funds”, „Currency Trading”, „Investment Banking”, nu am găsit un astfel de ghid pentru evaluarea riscului de creditare. Pare deci că ideea de a scrie un astfel de ghid e bună. Firește că nu voi putea acoperi într-un singur articol ceea ce ar trebui scris într-o carte. Însă ar putea fi introducerea și poate cuprinsul pentru cei ce vor să studieze mai departe.

Să presupunem că suntem persoana responsabilă de creditarea persoanelor fizice la o bancă fictivă, Banca de Credite. De obicei, o astfel de persoană se numește Vicepreședinte Retail Banking. Pentru simplitate să zicem că vom acorda doar credite ipotecare, adică credite garantate cu imobile. Paradoxal, ca procedură, acesta este creditul cel mai complicat pentru că:

  1. trebuie să evaluezi valoarea curentă a imobilului pus ca garanție;
  2. să ghicești trendul pieței imobiliare pentru o lungă perioadă de timp (durata creditului), de cele mai multe ori mai mare de 10 ani, ceea ce e un lucru cvasi-imposibil;
  3. să te asiguri că debitorul are o sursă sigură de bani care nu o să dispară pe durata creditului, ceea ce este iarăși cvasi-imposibil.

Asta înseamnă că trebuie să plătești evaluatori în care să ai încredere, să ai un departament de „forecasting” macroeconomic care te costă o căruță de bani în fiecare lună și să ai o armată de oameni, care să întocmească și apoi să verifice dosarele de credit. Dacă ați aveți un credit, probabil că știți câte „dovezi” conține un astfel de dosar. După care începe verificarea atentă a documentelor pentru a evita FRAUDA la cereri.

Pentru a evita munca inutilă, înainte de a se trece la întocmirea dosarului, banca face un „pre-scoring”, pentru a vedea dacă creditul poate fi acordat pe ceea ce SPUNE cel ce cere creditul. Aici apare pentru prima dată voodoo-ul numit „risc de creditare”, ascuns în cuvântul SCORING.

Practic banca trebuie să ghicească dacă un gigel, având vârsta X1, venitul X2, de profesie X3, angajat ca X4, la societatea de tip X5, din industria X6, șamd va fi capabil sau nu să returneze creditul de valoarea Y1, pe perioada Y2, cu dobânda Y3 și comisionul de acordare Y4, șamd.

La prima vedere este un lucru imposibil. Statistica ajută ca o frecție la un picior de lemn. Te ajută să ghicești corect aproximativ 20-30% din clienți. Din fericire, cineva a inventat ghicitul științific al viitorului și cu date ISTORICE corecte, poți ghici corect peste 95% din clienți. Restul reprezintă pierderi, ce se acoperă din marginea băncii sau din valorificarea garanțiilor.

Atunci când am zis date ISTORICE am introdus deja a doua necunoscută majoră.

Oricât de inteligente ar fi sistemele de „ghicit” științific, ele folosesc ca date de intrare lucrurile deja învățate despre comportamentul creditorilor. Nu pot inventa (încă) modele. Ca atare, „lebedele negre” (evenimente rare și improbabile) le perturbă major, blocând decizia. Din acest motiv, imediat după criză, creditarea s-a blocat subit și încă își caută drum. Pentru că noile modele au nevoie de timp pentru a se valida.

Vorbind de economia noastră, „lebăda neagră” a fost decizia de a tăia salariile bugetarilor cu 25%. Brusc comportamentul de plată excelent al bugetarilor s-a deteriorat brusc.

(Partea a doua)

Revenind la SCORING, este de spus că o întreagă industrie s-a dezvoltat în jurul subiectului transformându-l într-un fel de voodoo, deși problema este una elementară. Practic trebuie să găsești „pattern”-ul celor care își plătesc ratele la credit, din mulțimea celor care iau credite. Dacă vreți, dezvolt ideea despre cum se face asta, dar mi se pare mai interesant de văzut de ce o problemă de matematică cu soluție cunoscută s-a transformat într-un fel de ritual șamanic, pe care doar cei „inițiați” au voie să-l practice.

Probabil că ați intuit, de vină sunt din nou parlamentarii. Cei care trebuie să reglementeze lucruri la care nu se pricep, dar despre care au voie să-și dea cu părerea și, infinit mai rău, să le transforme în LEGI. Iar asta s-a întâmplat (în primul rând) în Statele Unite.

Cel mai ușor de înțeles exemplu este eliminarea prin LEGE a rasei, etnicității, sexului și vârstei, caracteristici critice la evaluarea modelului de risc.

By law and regulation, an individual’s personal characteristics—such as race or ethnicity, national origin, sex, and, to a limited extent, age—must be excluded from credit-scoring models.

(citat din „Report to the Congress on credit scoring and its effects on the availability and affordability of credit” – august 2007)

Corectitudinea politică, ca de obicei, sfidează logica elementară. În mod surprinzător, România este încă „rămasă în urmă” la acest capitol al corectitudinii politice, astfel că sunt semnificativ mai puține restricții la construcția modelelor de risc.

Din nefericire, „libertatea” aceasta a fost folosită greșit de idioți. Atât greci, cât și austrieci. Disperați după cota de piață, unele bănci (și sunt celebre Volksbank și Bancpost) au decis să ignore riscul și să-și crească cu „orice preț” portofoliul de clienți. Firește că s-au ales ce cei pe care ceilalți nu-i voiau. Efectul se știe. Volksbank a intrat, mai întâi în conflict cu BNR-ul și apoi în dificultate financiară. Atitudinea dură a BNR-ului, care a obligat banca mamă (care la rândul ei a fost susținută de statul austriac și în ultimă instanță de contribuabilii austrieci) să susțină subsidiara, a salvat de faliment banca românească. Însă prețul plătit de banca mamă a fost uriaș. Practic s-a vândut, cu tot cu celelalte subsidiare, pe nimica toată către rușii de la Sberbank.

Iar Volksbank România, repusă pe linia de plutire a fost preluată de Transilvania. E de văzut, dacă Transilvania va reuși să o mențină sau se vor duce împreună la fund.

(Partea a treia) Un pic de voodoo, aka „Credit Scoring”

După cum spuneam mai sus, problema găsirii unui anumit „pattern” (tipar) într-o serie de date este o problemă cunoscută și rezolvabilă. În cazul nostru (creditarea de retail), datele celui ce cere credit, tipul de credit și datele ISTORICE referitoare la modul în care s-au plătit ratele la credit reprezintă datele ce urmează a fi procesate în vederea construirii „score-card”-ului. Folosind rețele neuronale sau diverse modele de regresie (logistică, lineară, etc) din datele de intrare se obține „Score-Card”-ul care este o funcție lineară a datelor de intrare (socio-demografice + parametrii creditului). Prin aplicarea acestuia asupra datelor istorice de intrare (IN) ar trebui să se reproducă, cu o acuratețe cât mai mare, datele istorice legate de plata ratelor, care sunt date de ieșire pentru model (OUT).

În funcție de cât de bună este potrivirea dintre datelor de plată PROGNOZATE vs datele de plată ISTORICE se stabilește (calibrează) acuratețea modelului. Odată aplicat pentru noi clienți și noi credite, modelul de scoring trebuie monitorizat în permanență pentru a nu depăși limitele stabilite la calibrare.

Dacă se întâmplă vreun fenomen macro-economic major (tăierea salariilor bugetarilor cu 25%), este de așteptat ca modelele de scoring să se decalibreze rapid. Din nefericire, chiar dacă bancherii și-au dat seama că acest lucru urmează să se întâmple, nu au avut prea multe variante de a reacționa. Prima variantă (cea sigură) este să rejectezi TOATE creditele pentru bugetari, așteptând ca evenimentul să genereze efecte măsurabile pe care să le aplici într-un nou model.

A doua variantă (cea stupidă) este să continui ca și cum nu s-ar fi întâmplat nimic așteptând decalibrarea modelului. Cea de a treia este să mărești „empiric” riscul pentru bugetari, sperând că nu o să o încasezi prea rău (bad debts) și nici nu o să pierzi prea mulți clienți bugetari solvabili. Majoritatea băncilor „normale” au adoptat strategia a treia, așteptând să se acumuleze date pentru recalibrare.

Acum dacă am reușit să vă fac să înțelegeți cum funcționează creditarea de retail într-o PIAȚĂ LIBERĂ, vă propun să exersăm împreună modelarea distorsiunilor rezultate din LEGISLAȚIA POPULISTĂ.

Care credeți că este efectul „dării în plată” asupra modelelor de risc? Vă previn că nu este un exercițiu ușor.

(va urma)

Read Full Post »

Scuze pentru absența din ultimele zile, însă lucrăm mai mult ca niciodată. La prima vedere pare că „economia duduie”. Însă dacă te uiți mai cu atenție constați că e multă agitație (RfI-uri, RfQ-uri, oferte, cotații bugetare, propuneri de contracte, chiar contracte „cadru”) sterilă și prea puțină activitate reală. Adică lucrări urmate de facturi.

Spre profunda mea neplăcere, creșterea (noastră) de anul acesta s-a bazat pe contracte cu clienți ce au accesat fonduri europene și pe licitații publice.

Băncile și telecom-urile, clienții noștri tradiționali par a fi ajuns la un moment de răscruce, când trebuie să se reinventeze. Spre surpriza noastră, telecom-urile se „reinventează” apucându-se de activități la care nu se pricep și unde își concurează foștii clienți și parteneri: încearcă activități financiare și devin integratori și/sau revânzători de soluții IT. Probabil că integratorii și băncile ar trebui să treacă la telecom.

În bănci, lucrurile sunt și mai complicate, pentru că modelele tradiționale de business (creditarea) au atins o limită dincolo de care e foarte complicat de trecut.

Băncile grecești, care nu mai pot conta pe suportul firmelor mamă, sunt într-o goană disperată după lichiditate, cam la fel cum era Columna înaintea falimentului.

Băncile austriece, în general sănătoase (cu excepția Volksbank, preluat acum de Transilvania) păreau fericite că au reușit să-și curețe bilanțurile, dar constată că portofoliul de credite continuă să se degradeze, mai repede decât reușesc ele să-l repare.

Practic NU EXISTĂ model viabil de risc care să-ți permită să creditezi IMM-urile. Iar între timp a crăpat și „soluția” ajutorului de stat prin fondul de garantare a IMM-urilor, care s-a dovedit a fi doar o șmecherie prostească. Dacă băncile nu pot construi modele risc, tu stat nu ai nicio șansă. Din două motive: nici nu te pricepi (specialiștii în risc lucrează în bănci) și nici nu ești cinstit (angajații statului sunt tradițional șpăgari).

Referitor la băncile românești, cred că de aici va începe dezastrul. Transilvania a crescut artificial, stahanovist și mă aștept ca la un control mai dur al BNR să se dovedească că toată „soliditatea” creditării IMM-urilor să fie asemeni „zânului” din reclamă: un papagal cu fustiță de balerină, care se preface că produce minuni.

O criză a Băncii Transilvania probabil că va trimite la pământ tot sectorul bancar. Moment în care Mugur Isărescu și ultimii oameni normali la cap din industrie vor fi forțați să demisioneze, lăsând locul „experților” gen Liviu Voinea și Florin Georgescu. Comunistoizii cu față umană.

Horror!

Read Full Post »

Mă gândeam să scriu un articol despre restaurante, însă nu sunt sigur că toată lumea are chef de un astfel de subiect.

Cealaltă variantă ar fi fost să scriu despre bănci și tehnologii bancare, însă în ultimele săptămâni numai de așa ceva am avut parte, așa că mi s-a cam tăiat cheful.

Mai bine zic direct concluzia: băncile „brick and mortar” sunt la sfârșitul vieții. Comentariul aparține unui bancher specializat în retail bancar. Omul se întreba retoric: „oare de ce ne mai trebuie sucursale?” Acum toată lumea are calculator și sau telefon „inteligent” („smartphone”). Ca atare toate operațiile bancare se pot face de pe telefon.

Însă apare a doua întrebare: „chiar este necesar să fii bancă, pentru a putea face operațiuni bancare?”. Răspunsul surprinzător este „NU!”. Plățile electronice pot fi efectuate prin intermediul companiilor de procesare a plăților (o să dau exemple, dacă sunteți interesați). Iar creditele pot fi acordate de IFN-uri (Instituții Financiare Nonbancare). Ai nevoie de licență bancară (dată de BNR) doar dacă vrei strângi bani de la depunători, să dai dobândă la banii depuși, să faci depozite, etc.

Și atunci, de ce mai avem nevoie de bănci?

O să spuneți, bine și ce fac cu banii pe care i-am strâns? Cum fac să-i „înmulțesc”? Cum pot să iau dobândă la depozite fără bănci? Răspunsul e foarte simplu: prin investiții. Banii nu se înmulțesc doar prin dobândă. De fapt acum nu se înmulțesc deloc. Dobânda e atât de mică încât dacă țineți banii în depozite, ei se devalorizează din cauza inflației. Și nu vorbesc doar de lei. Situația e la fel de rea și la euro sau dolari. Sau chiar mai rea.

Problema este că nu toată lumea se pricepe la investiții. Spre exemplu, eu sunt complet afon. Însă nici nu îmi surâde ca ceea ce am economisit să fie diluat de tiparnița de bani a statului (român, european sau american). Și atunci o soluție civilizată de a proteja banii sunt investițiile în aur.

Din păcate valoarea aurului e destul de impredictibilă pe termen scurt. Dacă investeați în aur acum 2-3 ani, valoarea investiției s-ar fi redus cu o treime. E drept că pe termen lung lucrurile sunt mai simple. Cine ar fi investit 1000 de euro acum 10 ani ar fi avut acum cam 3000. O „creștere” bunicică. În realitate nu e vorba de nicio creștere. Pur și simplu așa se vede câți bani tipăresc escrocii care ne guvernează. STATELE.

Probabil că acum ne apropiem și de sfârșitul „banilor de hârtie”. Fiat money. Criza euro arată de fapt cât de arbitrară și de volatilă este o astfel de monedă.

Read Full Post »

Am citit în dimineața asta ultimele știri financiare, trimise de către departamentul de „research” pentru „private banking” al uneia din băncile cu care lucrez.

European Central Bank prepares additional measures

At today’s meeting the European Central Bank (ECB) left the main refinancing rate unchanged at 0.05%. The deposit rate remains at -0.20% and the marginal refinancing rate also saw no changes and stays at 0.30%. At the press conference ECB president Draghi emphasized that key rates will remain at the current low level for a prolonged period of time (forward guidance). As guidance for the size of the intended balance sheet extension the ECB balance sheet in March 2012 was named which would result in an increase of total assets by about EUR 1.000 bn. to EUR 3.000 bn. The staff was tasked to prepare further measures, which then should be available for use quickly if needed (if the current measures are not enough). Moreover, the ECB reiterated its willingness to further ease its monetary stance if the economic outlook weakens further and such development is accompanied with a decline of medium- to longer term inflation expectations (easing bias).”

Știu, jargonul băncilor centrale pare groaznic și lipsit de sens pentru noi, pământenii. Să o luăm cu începutul. Practic, Banca Centrală Europeană stă pe un ocean de bani, care băltesc. Nimeni nu-i cere. La prima vedere pare ciudat, cum să nu ai nevoie de bani? Problema nu este că nu ar fi nevoie de bani. Toți avem nevoie, pentru un credit de casă, pentru companie, pentru investiții, etc. Necazul este că după ce s-au fript cu ciorbă (creditele subprime), acum băncile suflă și în iaurt. Și evită să dea credite, chiar și companiilor sănătoase. În retail problema este și mai complicată, iar România este într-o situație și mai aiurea. După tăierea salariilor bugetarilor, băncile au învățat că nimic nu mai e sigur pe lumea asta și ar vrea să dea bani doar celor care nu au nevoie de ei. Se oferă se dea credite cu „cash colateral”. Adică dacă ai bani, poți să-i pui garanție și banca îți dă credit. Să nu mori de râs?

Așa știe să facă „banking” oricine. Șmecheria este să dai credite, asumându-ți riscul de neplată. Adică cu altfel de garanții, de tipul analiza business-plan-ului, garanții pe mijloace fixe, garanții imobiliare. Însă aici băncile au devenit excesiv de prudente. Scăderea valorii imobilelor le-a făcut foarte nervoase în ceea ce privește valoarea acceptată ca garanție. Nu mai vorbesc de pus business-plan-ul ca garanție.

Și atunci banii stau. Iar băncile, care au angajați scumpi și sedii la fel încep să piardă bani. Și atunci fac restructurări. Adică vând active, închid agenții, dau afară oameni și scad bugetele pentru operațiuni și investiții. Când se întâmplă sistemic (adică toată lumea face același lucru), efectul este dezastruos. Se simte ca un cutremur.

„Frumusețea” situației este că bani sunt din belșug, chiar prea mulți, dar nu curg. Din dorința de stimulare, banca centrală oferă „deposit rate at -0.20%”, altfel spus dacă ții banii la bancă, nu numai că nu îți dă dobândă, dar îți mai și ia din bani. Straniu, nu?

La prima vedere, pare o criză a capitalismului. Însă acesta este efectul „stimulării” (credite subprime) urmate de supra-reglementare. Firește că soluția (tâmpită) pe care o vor „găsi” guvernanții va fi revenirea la un stat mai puternic și mai implicat. Iar peste unul sau două decenii, ne vom gândi cum să emigrăm din UESSR. Într-o țară „liberă”. Liberă de etatism/centralism tâmpit. Nu vă gândiți la Statele Unite. Și ei merg rapid pe calea luminoasă a Socialismului și a Justiției Sociale.

Ce părere aveți de Australia?

Read Full Post »

Puțini dintre cei care au fost atrași de reclama vioaie și serviciile bune ale ING Romania conștientizează că de fapt își pun de fapt banii la dispoziția unei bănci aflate în altă țară. La prima vedere nu pare a fi o mare problemă, țara respectivă aflându-se în Uniunea Europeană, cu o economie robustă și un sistem financiar la fel de solid.

Însă două lucruri ar trebui să-i facă să se gândească mai atent.

1. Sucursala românească a lui Bank of Cyprus este practic în aceeași situație cu banca mamă. Ceea ce înseamnă că sumele de bani mai mari de 100000 Eur nu sunt garantate. Și să nu uităm că au fost discuții în care se dorea taxarea chiar și a sumelor mai mici de 100000 Eur.

2. ING Olanda este o instituție bancară solidă. Însă și ABN-AMRO părea la fel de solidă. Practic, trebuie să ai încredere că în eventualitatea unui eveniment nefericit, cineva va interveni evitând falimentul. Așa cum s-a întâmplat în cazul ABN-AMRO, devenită Royal Bank of Scotland. Însă sunt și cazuri de faliment, inclusiv în Anglia, caz în care singura protecție este acea „garantare” a depozitelor de 100000 Euro.

Sunt mai sigure băncile românești cu capital străin de tipul BCR-Erste, Raiffeisen Bank sau Unicredit Țiriac? Greu de spus. În orice caz, aceste instituții de credit, spre deosebire de sucursalele băncilor străine, au capital propriu și se supun reglementărilor dure ale BNR în materie de bănci. Ceea ce înseamnă că în eventualitatea neplăcută a falimentului băncii mamă, entitățile românești pot (măcar teoretic) să supraviețuiască.

În cazul sucursalelor băncilor străine, în cazul falimentului băncii mamă, entitatea românească are automat aceeași soartă. Au constatat-o pe pielea lor cei ce au avut încredere în Bank of Cyprus. Din acest motiv băncile de tipul Alpha Bank Romania, Bancpost sau National Bank of Greece Romania, impropriu numite „bănci grecești”, de fapt bănci românești cu capital străin, și-ar putea continua activitatea chiar dacă băncile grecești „mamă” ar da faliment.

Firește că există o expunere către băncile mamă. Foarte puține bănci românești au raport depozite/credite supraunitar. Ceea ce înseamnă că diferența dintre creditele acordate și depozitele atrase trebuie finanțată de undeva. Și de obicei finanțarea vine de la banca mamă. În cazul în care banca mamă nu mai este în poziția de prelungi finanțarea inițială, banca românească fiică ar avea probleme de lichiditate. Dar nu ar intra în faliment și nu ar bloca conturile deponenților. Firește că Banca Națională ar interveni ajutând-o așa cum s-a și întâmplat cu ceva timp în urmă cu o bancă românească. Criza a trecut, iar lucrurile încet-încet s-au liniștit.

În concluzie, să ne uităm cu atenție la ce se va întâmpla cu filiala românească a Bank of Cyprus și să sperăm că ING, Citi, CAIXABANK, BNP Paribas și celelalte bănci străine prezente în România prin filiale nu vor avea probleme.

Cineva scria astazi ca nu a spus nimeni, in special de la Banca Nationala si sa le fie rusine celor de la Banca Nationala, si imi asum aceasta rusine ca depozitele, este adevarat, sunt garantate pana la 100.000 euro, dar ca dupa 100.000 euro fiecare merge pe cont propriu (…) ca aceasta suma nu mai este garantata. Mi se pare suparator. Ce concluzii tragem? Ca in situatii de panica, de durere, judecatile normale nu mai sunt valabile. Atentie, garantat pana la 100.000 euro. Punct, fraza a doua, dupa 100.000 euro nu mai este garantata, eu credeam că se subînțelege.„, a spus luni Guvernatorul BNR Mugur Isarescu, la lansarea volumului „Politica monetara: ipostaze neconventionale”, scrisa de consilierul sau Lucian Croitoru.

Clar ca lumina zilei…

Voi unde vă țineți banii? Într-o bancă românească sau într-o sucursală gen ING?

M-a întrebat un amic zilele trecute cum ar putea să fie sigur că nu își pierde banii. I-am recomandat să-i transforme în aur și să-l pună într-un safe la o bancă. În cazul falimentului și-ar recupera cu siguranță aurul.

Însă următoarea întrebare m-a lăsat cu gura căscată: “și nu primesc dobândă la sumă?”. Voi ce ziceți, primește?

Read Full Post »