Iniţial n-aveam de gând să merg la vot. După consultări cu Athos, am ajuns la concluzia că trebuie sabotat procesul electoral prin neprezentare. Sătul până peste cap de clasa noastră politică, de la stânga la dreapta ( nu ideologic vorbesc, pentru că n-are nicio relevanţă ideologia la noi), am vrut să le dau, împreună cu mulţi alţii, un cartonaş roşu. În scopul eficientizării demersului cetăţenesc, am făcut ce m-a sfătuit Athos să fac, am propagat ideea unei neprezentări masive la vot. Mă gândeam c-am putea avea măcar satisfacţia că Parlamentul ales de, să spunem, 5% din populaţia cu drept de vot, nu ar mai folosi scuza de a fi “emanaţia poporului” atunci când îşi plimbă sfidător fundul gras prin faţa noastră. Ştiind dispreţul nostru, poate şi guvernul ar fi poate mai umil în relaţia cu cetăţenii. Dar poate îmi fac eu iluzii…
În fine, am început să fac agitaţie, iar primul elector ales pentru convertire a fost nevastă-mea. N-am apucat să deschid gura că mi-a şi spus cu ton ferm: “Eu nu mă duc la vot, n-am cu cine vota!” Oho, ce victorie uşoară, mi-am zis! Încurajat, l-am abordat pe primul prieten ce mi-a ieşit în cale. Ştiam că şi el e sătul de prestaţia politicienilor. I-am zis de boicot, a zis că e o idee bună.
Al doilea prieten mi-a zis că nu vrea să le boicoteze, vrea să le dinamiteze. Mânjind formularele de vot cu brânză de aia franţuzească, mucegăită, posesoarea unor mirosuri ce pleacă de la aroma de ciorap împuţit şi ajunge pâna la cea de cadavru descompus de şoarece; o întreagă paletă de arome de distrugere în masă. M-am retras timorat din faţa teroristului, punând în balanţă, ca şi eficienţă, cele două metode de respingere ale politicianismului.
Al treilea mi-a aprobat şi el planul.
La al patrulea nu am mai apucat să spun nimic deoarece o veste tulburătoare m-a ajuns din urmă: în urma mai multor sondaje se pare că se vor duce la vot în jur de 40% din electorat. Păi pentru politicieni asta înseamnă enorm! Cu o susţinere de 50% din cei 40% din electorat au toată legitimitatea din lume! Emanaţi în aşa hal, ar putea pretinde că POPORUL le cere ca, pentru EL şi în numele LUI, să dea de pământ cu judecătorii şi procurorii, cu constituţia, cu dna, ani, cna, csm, şi cu orice structură care le stă lor în gât.
În plus, europa poate să se ducă la dracu. Trăiască POPORUL, ROMÂNIA, PARLAMENTUL!
Aşa că micul boicot început atât de productiv a eşuat. Iar mă văd nevoit (cu toate că mi-am promis că nu o voi mai face) să votez, în silă, cu răul care mi se pare cel mai mic. Zic “în silă” deoarece mă gândesc la formaţiunea politică căreia îi voi da votul.
Ca să-l parafrazez pe vocalul nostru preşedinte, vin şi susţin: ca alegător, o broască râioasă mai pot înghiţi, dar un ditamai porc, nu! Înţelepte vorbe, adâncă cugetare!
Ca să meargă broasca mai bine pe gât (bleah!), am să mă gândesc la falia care a apărut în societatea noastră, am să mă uit la taberele care se confruntă, care s-au conturat, şi-am să-mi aleg prin urmare echipa din care vreau să fac parte. Prin urmare,o să-mi închipui că-mi dau votul lui Andrei Pleşu şi nu lui Gâdea, lui Cărtărescu şi nu lui Chireac, lui Liiceanu şi nu lui Ciuvică…O să-mi dau votul acolo unde şi prietenii mei, forţaţi de situaţia electorală apărută, îşi vor da votul. Mă voi uita în jurul meu la oamenii pe care îi respect, simpatizez sau admir şi voi urma calea pe care o vor alege cei mai mulţi dintre ei. Am să le dau votul meu celor care-mi “fac favoarea” de a mă trata doar ca pe-un fraier şi nu celor care mă cred de-a dreptul fără discernământ (asta-i o senzaţie personală, subiectivă, simpatizanţii “celorlalţi” au, desigur, libertatea de a crede contrariul).
Şi ca să închei aşa cum le-ar place “amicilor” mei s-o fac, până la urmă voi vota pe cine-mi spune capul meu de muschetar să votez, după principiul “atât mă duce pe mine capul”.
Nu cred aproape nimic din ce-mi spun membrii de partid ai formaţiunii alese de mine, iar pe foarte mulţi dintre ei îi dispreţuiesc la fel de tare ca şi pe cei pe care nu-i voi vota. Dar îmi voi călca pe inima şi-mi voi da votul, pentru motivele arătate mai sus.
Din fericire pentru mine, reprezentantul alianţei politice (alianţă pentru care am un sănătos sentiment de aversiune), pare la prima vedere în regulă. Este o întâmplare: doar un noroc chior a făcut ca în colegiul meu să nu apară un ştiu ce ciudat plin de bube-n caracter sau cazier…Nu-mi fac iluzii cât de “curată şi spălată” este această alianţă.
Vă întrebaţi dacă nu ar trebui să fac acum muncă de lămurire în sens invers…nu mai este nevoie, văzând sondajele, toţi au ales să meargă la vot.
Cer scuze colegilor de blog, admiratorilor(!!), cititorilor, criticilor mei şi-am să fac ce-mi spune inima de muschetar că trebuie făcut în aceste condiţii (că mintea, ştiu!, vai mama ei!): mă voi ţine de nas şi-am să votez cu…
P.S. Ce se-ntâmplă, iar s-a luat curentul?!
Deca(b)logul Muschetarilor 