Feeds:
Articole
Comentarii

Posts Tagged ‘Comisia Nye’

La un moment dat, într-o discuție cu Ghiță Bizonu’ pe blogul lui Adrian Năstase, cineva (Ghiță zice că nu el) a adus în discuție antisemitismul lui Henry Ford. Recunosc că am fost un pic sceptic. Însă acum înțeleg mai bine de ce Henry Ford ar fi fost anti-semit.

Dar să încep cu începutul. Cum nu reușesc să mă mai uit la televizor la posturile TV românești (ProTV, Antena 1, Antena 3, B1TV, Realitatea, România TV) țin televizorul pornit pe Travel sau History Channel acasă și pe CNN la birou.

Așa că într-o seară am dat peste un documentar, difuzat de History Channel și numit „The Cars Who Made America”. E o continuare a altui serial numit „The Men Who Built America”. Ambele mi se par foarte interesante, din perspectiva înțelegerii rolului jucat de câțiva oameni excepționali, precum Vanderbilt, Rockefeller, Carnegie, J.P.Morgan, Edison, Tesla și nu în ultimul rând Ford, în construirea a ceea ce numim astăzi America.

„The Cars Who Made America” merge mai departe și continua povestea din primul serial, care are loc între 1865 și 1900, cu povestea Americii în secolul 20. Ceea ce m-a surprins este modul în care statul a intervenit în forță peste industria civilă, mai întâi în timpul primului război mondial, apoi în timpul celui de-al doilea. Aproape că am rămas cu senzația că statul american a fost împins către o intervenție ce nu-și avea nici locul și nici sensul.

Dacă este așa întrebarea este de către cine cine și de ce? În episodul al doilea din „The Cars Who Made America” (sunt trei episoade), Ford junior (Edsel) împreună cu fostul director de producție William Knudsen, concediat de Henry Ford și devenit, în timpul WWII, „Chairman of the Office of Production Management” au un dialog care m-a pus pe gânduri și m-a făcut să încerc să descopăr detaliile din spatele numirii lui Knudsen în postul respectiv.

Surpriză! Numirea s-a făcut la sugestia lui Bernard Baruch, finanțist evreu, transformat în consilier pe probleme de afaceri al mai multor președinți americani și investigat ca posibil profitor de pe urma primului război mondial de către comisia Nye. În mod și mai surprinzător, Bernard Baruch are o implicare și mai profundă în efortul de război al SUA în WW2.

Practic Bernard Baruch este unul dintre fondatorii a ceea ce generalul Dwight Eisenhower, devenit președinte, a numit la sfârșitul mandatului de președinte, într-un discurs celebru, Complexul Militaro-Industrial:

A vital element in keeping the peace is our military establishment. Our arms must be mighty, ready for instant action, so that no potential aggressor may be tempted to risk his own destruction…

This conjunction of an immense military establishment and a large arms industry is new in the American experience. The total influence—economic, political, even spiritual—is felt in every city, every statehouse, every office of the federal government.

We recognize the imperative need for this development. Yet we must not fail to comprehend its grave implications. Our toil, resources and livelihood are all involved; so is the very structure of our society. In the councils of government, we must guard against the acquisition of unwarranted influence, whether sought or unsought, by the military–industrial complex. The potential for the disastrous rise of misplaced power exists, and will persist. We must never let the weight of this combination endanger our liberties or democratic processes. We should take nothing for granted. Only an alert and knowledgeable citizenry can compel the proper meshing of the huge industrial and military machinery of defense with our peaceful methods and goals so that security and liberty may prosper together.

Implicarea lui Bernard Baruch m-a determinat să mă uit cu mai multă atenție la anti-semitismul lui Henry Ford. Din nou cu surprindere, am descoperit că Henry Ford a scris o carte, numită „The International Jew”, care din fericire poate fi citită și/sau descărcată liber de aici.

Nu am apucat-o încă să o citesc, dar sunt tentat să fac din asta un nou subiect de discuție. Dacă apucați să o citiți înaintea mea, nu așteptați și comentați-o!

Reclame

Read Full Post »