Feeds:
Articole
Comentarii

Posts Tagged ‘comunicare nonverbală’

“Athos, cum lumea evoluează pana la urma de ce nu s-ar modifica si morala? Tu chiar crezi in universalitatea ei?”

Intrebarea venea din partea distinsei doamne Observator si am promis mai demult un raspuns intr-un articol separat. E drept, a intarziat ceva, dar sa spunem ca unele din subiectele abordate de ceilalti muschetari in ultima vreme au permis ramanerea in actualitate a temei.

Aceasta chestiune a resorturilor intime ale moralei si eticii, precum si caracterul relativ sau absolut al acesteia, este una care ma framanta destul de mult. “Inghesuiala” planetara actuala, fenomene precum globalizarea si ritmul progresului tehnologic actual, acutizeaza oarecum considerentele morale si forteaza poate mai mult ca niciodata in trecut, reevaluari de natura etica.

Pornesc de la ceva oarecum inedit:

Descoperiri arheologice recente pe teritoriul actual al Turciei au dat la iveala temple cu vechime de peste 12.000 ani, ceea ce este pe cale sa schimbe complet imaginea preistoriei noastre. Pana de curand, a existat convingerea ca preocuparile religioase ale omului au fost urmarea inventarii agriculturii, un aspect consecutiv sedentarizarii, asadar. Stiti voi, dupa ce foamea nu a mai fost o amenintare permanenta, omul a inceput sa aiba timp pentru filosofie ori cele sfinte. Dar aceste temple sugereaza fara dubiu ca ele au fost realizate de comunitati de vanatori-culegatori si nu de agricultori, constatare ce amorseaza o importanta schimbare de paradigma:

Daca tocmai preocuparile religioase, respectiv conceptualizarea moral-etica, au permis coagularea unor comunitati mai importante numeric in jurul unor obiective cu rol de afirmare a unei identitati spirituale, ceea ce ulterior a facilitat cooperarea pe scara suficient de larga incat anumite descoperiri sau inventii sa devina posibile?
Poate ca de fapt astfel s-au creat conditiile pentru inventarea agriculturii, iar resursele de hrana nou create, precum si posibilitatea de a le depozita, au constituit premisa unei dezvoltari ulterioare hiperrapide, permitand omului sa parcurga in cateva mii de ani 99% din drumul sau de milioane de ani de la stadiul de primitivism pana astazi, de la populatii disparate de mii si zeci de mii de indivizi locuind in pesteri sau adaposturi improvizate, la milioane si apoi miliarde ce populeaza asezari complexe. Aceasta inversare a cauzalitatii ne poate rescrie cartile de antropologie, dar ne atrage atentia si asupra imposibilitatii fiintarii omului, ca om, inafara normei morale. Departe de a fi un moft, o coaja a civilizatiei, este poate insasi resortul civilizatiei, functia intelectului fara de care am fi ramas probabil un alt fel de primate, sau ne-am fi stins ca specie.

Desigur, odata acest rationament acceptat, ramane inca neraspunsa intrebarea: este norma morala relativa sau absoluta? Este ea determinata istoric, cultural, are specificitate si este astfel, in ultima instanta, o pura chestiune de conventie? Ce este aprioric aici, daca este ceva, si ce este dobandit? Cu siguranta, morala practica include norme specifice, insa intrebarea se refera la resorturile ultime: exista totusi un tipar moral universal ? Este natura umana inseparabila de morala? Este morala, pana la urma, inevitabila?

Sa incep cu observatia, foarte semnificativa spun eu, ca nu exista comunitate umana fara norme morale. As lua-o ca pe o prima proba a universalitatii. Morala, ca si limbajul articulat, defineste fiinta umana. Faptul ca limbile vorbite sunt diferite, nu inseamna ca ele au un rol diferit, sau ca exprima lucruri diferite, cu exceptia unor particularitati. De ce ar sta lucrurile altfel cu morala?

Daca acceptam ideea ca morala defineste insasi fiinta umana, ca oamenii nu pot fi oameni in absenta unei ordonari morale a cunoasterii, trebuie sa acceptam cumva existenta unor repere independente de orice experienta individuala, a unor structuri antropotipice, si nu determinate strict social. Relativitatea oricarei norme morale adoptate prin conventie , nu spune nimic despre existenta sau nu a unei structuri morale absolute, ci doar despre dificultatea omului de a deveni constient de adevarata sa natura. Este nevoie de un efort rational, la fel cum este nevoie de un efort rational pentru a investiga orice alt domeniu al realitatii si a intelege legitatile care il guverneaza. Daca vom adanci aceasta analiza, vom sesiza poate ca, in cele din urma, etica nu este altceva decat constientizarea, asezarea pe o axa a valorilor si promovarea acelor comportamente tipic omenesti care asigura succesul reproductiv pe termen lung. Nimic mai mult, in ciuda complexitatii codurilor etice formale care pot rezulta din aceasta intreprindere constienta.

Desigur, prima tentatie este sa consideri aceasta un argument in favoarea relativitatii normei morale. Cum spunea Observator: lumea evolueaza, deci si norma morala evolueaza. Desigur ca evolueaza, dar nu asta ne intereseaza. Ci in ce masura evolutia a insemnat schimbare de paradigma morala, si daca este vreuna care s-a dovedit si se dovedeste constant de succes, respectiv asigura comunitatilor prosperitate in sens evolutionist, adica sanse maxime de continuitate si adaptare. Formularea diferita a normelor morale este evidenta, dar putem considera aceasta o consecinta a capacitatii omului de a alege. In vreme ce animalele sunt prizonierele unor determinari relativ stricte, omul are aceasta dimensiune in plus, care creeaza modele comportamentale diverse, inclusiv din perspectiva etica. Intrebarea insa este daca, si in ce masura, evolutia le valideaza. Desigur, imposibil de raspuns cu adevarat cu privire la viitor, insa o analiza a trecutului ar putea sugera ca exista cateva constante care au permis lui Homo Sapiens Sapiens sa supravietuiasca si prospere, in vreme ce alte variante de umanoizi au disparut, fara a putea identifica cauze evidente pentru aceasta. A izola aceste constante, inseamna poate sansa de a discerne insesi fundamentele normelor morale omenesti, imuabile si universale. Nu cred ca dincolo de aceasta perspectiva evolutionista, am avea un alt reper obiectiv la indemana, pentru a putea incerca sa transam chestiunea relativitatii sau universalitatii morale. Religia, politica, sociologia,nu ne ofera raspunsuri, ci mai curand doar exemple de reflex comportamental al unor resorturi de natura mult mai intima, care insa cu atat mai mult au o determinare obiectiva, intrucat tin de insasi structura profunda a fiintei umane.

Ceea ce incerc sa spun aici, este aceea ca evolutia normei etice nu inseamna ori incumba relativitatea morala, ci subordonarea ei unei determinari mult mai profunde si arhetipale. Ca fiinte constiente, avem prilejul de a ne analiza comportamentul si a intelege retrospectiv dar si prospectiv validitatea unui anume tipar. Tot ca fiinte constiente insa, avem si privilegiul de a ne insela in alegerile noastre.

Read Full Post »

M-am lămurit de ce eu, cu tot talentul meu scriitoricesc ieşit din comun, nu reuşesc să conving de justeţea, obiectivitatea şi, de ce să n-o spunem pe aia dreaptă, adevărul afirmaţiilor mele.

Acum înţeleg, la modul general, de ce impactul unui blog este atât de redus faţă de alte forme de comunicare sau de ce o carte, un articol, un eseu, fie ele esenţă de înţelepciune şi bun simţ, au impact relativ neglijabil în raport cu o comunicare audiovizuală.

Cu alte cuvinte, 1000 de articole de-ale mele, deştepte bineînţeles, nu fac cât o râgâială expresivă în prime timp la o televiziune de succes.

De ce? Pentru că oamenii tind să creadă cu precădere mesajele nonverbale decât pe cele verbale (pe care eu le asimilez cu mesajele scrise deoarece, în fond, amândouă trimit informaţie brută). Se pare că ponderea celor trei moduri de transmitere a mesajelor este în realitate aproximativ următoarea: limbajul trupului 55%, cum spui 38%, ce spui 7% . Comunicarea nonverbală îşi ia partea leului, mai mult de jumătate din semnificaţia mesajului concentrându-se în ea. Pe locul doi avem modul în care transmiţi mesajul, adică inflexiunile vocii, ritmul de vorbire, pauzele, tonul. Îngrijorător, cel mai nesemnificativ procent în emiterea şi receptarea mesajului este ceea ce spunem de fapt, informaţia ca atare. Rezultă că atunci când postez un articol sau un comentariu eu nu sunt ajutat deloc de celelalte 93% ,care lipsesc cu desăvârşire…Cu ce se „umple” acest spaţiu din mesaj îmi este neclar, presupun că cele 7% se lăbărţează pe tot spaţiul, suferind o dilatare, dar în esenţă efectul lor tot de 7% rămâne. Complicat…puţintică răbdare şi ajungem şi la Teoria Relativităţii Generale.

Cu alte cuvinte, ceea ce spunem este mult mai puţin important decât felul cum spunem. Asta mă face să cred că din acest motiv oamenilor politici sau celor ce fac toc-şouri pe la televizor nu le pasă ce le iese pe gură iar nouă, cetăţenilor cu drept de vot şi telespectatorilor, ce ne intră prin urechi.

Politicienii, formatorii de opinie, ar putea la o adică să se uite drept în ochii noştri, destinşi, zâmbitori, relaxaţi şi, cu ambele degete mari în sus, semn că totul este şi va fi OK, să ne asigure:” Vă minţim în faţă dar o facem profesionist, nu-i aşa?” Iar noi vom avea percepţia că în general este în regulă cu transmisia, percepţie pozitivă dată de cele 93% , având doar o mică nelinişte dată de acel procent de 7% din mesaj.

Dacă am lua transcriptul „dezbaterilor” de la televizor, probabil am rămâne şocaţi de cantitatea mică de informaţie brută trimisă. E un „toc” mic şi un „ŞOU” mare.

Încep să cred că politicienii îşi pierd din popularitate mai puţin din cauza acţiunilor lor politice şi mai mult din cauza faptului că lumea se satură de ticurile lor verbale, de tonul şi inflexiunile vocii, de poziţia corpului…Începe mai degrabă să te zgârâie la urechi şi la ochi mesajul nonverbal, cel care ajunge să te exaspereze primul, decât să te zgârâie pe creier ce scoate pe gură politicianul. În acele momente, „ce spune” el ajunge chiar la mai puţin de 7% . Te irită aşa de mult gesturile şi tonul vocii lui încât chiar nu-l mai asculţi deloc, mesajul nonverbal tinzând spre 100%.

Iliescu şi-a ridicat şi coborât cariera cu zâmbetul de bunicuţă, Constantinescu cu morga lui, Băsescu cu hăhăitul şi ochiul strâmb, Boc cu turuiala rigidă. Credeţi că-i asculta cineva „ce vorbesc”?!

Antonescu şi Ponta sunt nişte dead man walking (în sens politic) şi habar n-au. Mesajele lor nonverbale, mă refer la freza, suficienţa, inflexiunile vocii la Antonescu , la zâmbetul relaxat-superior, nonşalanţa exprimării, tonul ironic şi casca de pe cap la Ponta , încep să obosească. Sunt prea mult timp la televizor. Cei doi fac o imensă greşeală: în loc ca unul să doarmă 100% în Parlament iar celălalt să lucreze 25% la Guvern , departe de ochii publicului şi trimiţând doar mesaje scrise ce plictisesc doar 7%, ei sunt zi de zi la televiziuni obosind electoratul în proporţie de 100% (mesaje nonverbale şi verbale).

Pe de altă parte, scopul politicienilor şi al televiziunilor subordonate factorului politic (sau invers, ca la Antene , unde ai senzaţia că direcţiile sunt trasate de redactori şi urmate milităreşte de partide) nu este de a informa, de a transmite informaţii ci de a câştiga publicul. În afară de asta, cred că nici publicul nu vrea să fie cu adevărat informat, mai ales publicul ceva mai puţin obişnuit cu capcanele mass-media şi cu o cultură a presei libere aflată în stadiu primar, aşa cum există în România. Publicul aşteaptă confirmări, nu informări. El ŞTIE deja, are o părere, în general negativă şi aşteaptă ca politicianul, ziaristul, omul de televiziune să i-o confirme. Lui nu-i place de exemplu de Popescu. Iar dacă un Gâdea (un nume care mi-a venit nu ştiu de ce în cap) spune că ştie dintr-o jumătate de sursă, care la rândul ei a auzit de la un bătrân orb, surd şi mut, că Popescu se pare că a furat o ascuţitoare când era copil, atunci „informaţia” asta se transformă în confirmarea faptului că Popescu este un hoţ. Care a furat de la un copil PÂNĂ şi o ascuţitoare. Nenorocitul dracului, ştia el, publicul, ce pramatie e acest Popescu…Bună televiziune, ne livrează informaţiile pe care le AŞTEPTAM, rapid şi corect.

Eu tot încerc să vă comunic ceva cu acest articol…a ajuns la voi mesajul? Cât din el? Dacă am fi stat „face to face” v-aş fi convins de adevărul spuselor mele pentru că n-am zâmbetul lui Iliescu, nici morga lui Constantinescu şi nici hăhăiala lui Băsescu. De care v-aţi plictisit. În schimb privirea mea ageră, tonul şugubăţ, cinstea care se degajă din întreaga mea atitudine, retorica bine cumpănită, indignarea sinceră faţă de ce se întâmplă în ţară v-ar fi convins în proporţie de cel puţin 93%.

Din nenorocire, toată comunicarea nonverbală înşirată mai sus este folosită cu succes de o grămadă de lichele care, culmea, par mai sincere în comunicarea lor decât un biet muschetar fără experienţă.

Aş fi putut încerca să-i dau articolului şi o dimensiune „nonverbală” schimbând fontul literelor, formatul, punând fotografii. Aş fi putut chiar să dau indicaţii scenice: acum mă răstesc, acum stau picior peste picior, acum am o oarecare nervozitate „în voce”, acum mă uit dispreţuitor la cei criticaţi , acum mă întreb ironic ceva, în timp ce-mi beau cafeaua cu naturaleţe…totuşi nu cred că aş fi rezolvat mare lucru, nici piesele de teatru nu mai au impactul de pe vremuri.

Read Full Post »