Feeds:
Articole
Comentarii

Posts Tagged ‘comunism’

Irinel Columbeanu e reprezentativ pentru economia de piaţă românească de dinainte de criză. El, copilul unui nomenclaturist care a rămas în Guvernul României până în anul 2002, nu a fost decât un băiat de bani gata răsfăţat, care nu a făcut nimic toată viaţa.
A profitat de pe urma relaţiilor tatălui său care i-a oferit posibilitatea de a intra în acţionariatul diferitelor firme ce doreau să aibă o intrare la oficialii din executiv. Aşa s-a trezit Irinel acţionar al unei companii franceze de telefonie, acţionar la Media Pro şi în alte zeci de firme. Viaţa lui de nabab nu s-a bazat decât pe relaţiile tatălui său, un stâlp al Partidului Comunist Român care astăzi are aproape 90 de ani.
Cercetarea CNSAS (Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii) a relevat faptul că acesta a fost turnător al fostei Securităţi, judecătorii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie hotărând prin decizie definitivă, laută în 2013, că Irinel columbeanu a fost turnător.
Aceasta e tipologia celui care a dominat mass-media românească vreme de aproape un deceniu, bărbatul dorit de multe femei, model de succes în societatea românească.

Sursa :http://www.eva.ro/divertisment/vedete/povestea-tragica-a-lui-irinel-columbeanu-milionarul-care-a-saracit-articol-85787.html?pagina=1

As zice ca este povestea tragica a Romaniei ..Impreuna cu milionul lui Basescu si cei 60.000 $ de la Marea Revolutie Anticomuinista ptr Propasirea Puilor de Curva Comunista si dracu cati mai stie necunoscuti si cate necunoscute (de foate felurile: umane adica in fusta si tocuri cui, non-umane da in docomente finaciare, penale, politice) cu „eroismul” lui Pacepa si „luminitele” ismaneze , toate astea se inscriu perfect in filozofeala politichiei mai ales in acea de genul marxisto-lenist vazut prin Chateaubriand : Memorires d’outre tombe :

Madame de Montcalm m’avait envoyé un sac de douze cents francs pour les distribuer à la pure race légitimiste : je le lui renvoyai, n’ayant pas trouvé à placer un écu. On attacha une ignoble corde au cou de la statue qui surmontait la colonne de la place Vendôme ; il y avait si peu de royalistes pour faire du train à la gloire et pour tirer sur la corde, que ce furent les autorités, toutes bonapartistes, qui descendirent l’image de leur maître à l’aide d’une potence : le colosse courba la tête de force ; il tomba aux pieds de ces souverains de l’Europe, tant de fois prosternés devant lui. Ce sont les hommes de la République et de l’Empire qui saluèrent avec enthousiasme la Restauration. La conduite et l’ingratitude des personnages élevés par la Révolution furent abominables envers celui qu’ils affectent aujourd’hui de regretter et d’admirer
…………….
Quant à nous, pauvres diables de légitimistes, nous n’étions admis nulle part ; on
nous comptait pour rien. Tantôt on nous faisait dire dans la rue d’aller nous coucher ; tantôt on nous recommandait de ne pas crier trop haut Vive le Roi ! d’autres s’étant chargés de ce soin
…………………………
C’est merveille en France que la contagion, et l’on crierait A bas ma tête ! si on l’entendait crier à son voisin. Les impérialistes entraient jusque dans nos maisons et nous faisaient, nous autres bourbonistes, exposer en drapeau sans tache les restes de blanc renfermés dans nos lingeries, c’est ce qui arriva chez moi ; mais madame de Chateaubriand n’y voulut entendre, et défendit vaillamment ses mousselines.

Anunțuri

Read Full Post »

Astăzi am trăit un moment istoric. Prima dată de la lovitura de stat prin care „stânga” a preluat puterea, „dreapta” i-a învins pe „comuniști” în Parlament. Și nu la mustață, ci total și definitiv. Amendamentul propus de PDL, ăăă… pardon, de PNL a fost votat în unanimitate. Până și puterea, rușinată de neputința ei a votat propunerea „dreptei”.

În același timp, probabil pentru a sărbători victoria, președintele Iohannis a fost premiat. Nu am înțeles bine de către cine și nici motivația exactă, pentru că președintele nu a avut nicio treabă cu victoria istorică din Parlament. Lavinia Șandru, care discuta cu viitorul șef al PSD, un gigel de care nu am mai auzit în viața mea, Claudiu ceva, s-a întrerupt brusc și a făcut legătura către cei ce transmiteau speech-ul monosilabic al Președintelui. Acesta într-un acces de elocvență a spus „Mulțumesc!” și chiar a supralicitat dând din cap de două ori la rând a aprobare.

O astfel de multitudine de evenimente politice m-a făcut să caut mai cu atenție pentru a înțelege ce se întâmplă. Conform doamnei blonde de la Realitatea, Zgonea a intrat în panică, iar lui Ponta i-a tremurat cartela, iar amendamentul PDL a fost votat de 332 de parlamentari, 2 parlamentari (Ponta și cu Ghiță) s-au abținut și nimeni nu a votat împotrivă.

Fraților, victorie! Comunismul și social democrația au fost definitiv înfrânte în România. Ion Iliescu poate să-și facă liniștit seppuku.

Singurul care nu s-a încadrat în linia generală, festiv-triumfalistă a fost Traian Băsescu care a postat ceva neinteligibil pe contul lui de Facebook. V-aș spune ce a zis, dar nu folosesc Facebook-ul.

PS: La iRealitatea a urmat agentul 0.07, Cosmin Gușe, care a ținut o dizertație despre cât mai are Ponta în fruntea PSD și despre necesitatea reformării stângii. Se pregătește să ne vorbească gigel amintit de Lavinia Șandru. Cel care o să-l înlocuiască pe Ponta la conducerea PSD.

PPS: Inițial nu am crezut că e necesară explicația de mai jos. Dar… pentru uzul băsiștilor: ceea ce au propus „dreptacii” e o măsură de STÂNGA. Ponta s-a abținut pentru că nu are banii pentru implementare.

Read Full Post »

Stăteam de vorbă zilele trecute cu un amic, șef la o multinațională, care pentru o scurtă perioadă de timp a fost de acord să conducă o companie de stat în perioada când Guvernul (nu mai știu exact care din ele) încerca să recruteze oameni din mediul privat să facă ordine în mizeria companiilor rămase încă la stat.

Mă uitam cu respect și un pic de nedumerire către interlocutorul care, de bunăvoie și nesilit de nimeni, se încumetase să intre în mocirla afacerilor cu statul. Însă ascultându-l am realizat că există și o parte interesantă. În primul rând întâlniri și discuții cu cei din elita puterii, politicieni pe care altfel îi vezi doar la televizor. Apoi senzația plăcută că poți să schimbi un pic în bine direcția în care se mișcă statul. Sau măcar companiile de stat. Și parcă miniștrii și cei din subordinea lor nu au mai arătat la fel de ciudat, un fel de paraziți trăitori din taxe, copleșiți de propria importanță și putere.

Așa că am încercat marea cu degetul și am întrebat timid:
– De fapt, cu ce se ocupă un ministru? În ce constă puterea lui?

Interlocutorul a zâmbit condescendent, zâmbet în care s-a simțit și un pic de milă pentru inteligența mea limitată și mi-a explicat răbdător:
– Hai să-ți dau un exemplu. Compania A, de stat, cea condusă de mine avea datorii de sute de milioane de euro pentru electricitate. Însă acestea fuseseră făcute de fapt de către cei care utilizau infrastructura, companiile B (de stat) și C, D, E, etc (private). Dacă banii de la companiile private sunt mai ușor de recuperat, pentru că le blochezi pur și simplu accesul, la compania B e imposibil, pentru că nu te lasă nimeni să-i tai accesul la infrastructură. În primul rând pentru că e de stat și ar însemna să o falimentezi și atunci te saltă imediat DNA-ul pentru subminarea economiei naționale. Asta dacă nu te linșează mai întâi angajații rămași pe drumuri.

Uimit am apucat să întreb:
– Și ce ai făcut?
– Ce să fac? a replicat amicul. Am cerut ajutor.
– Cui?
– Cum cui? Ministerului de resort. Noroc că ministrul îmi era amic și a venit cu o soluție genială. A mărit capitalul social al companiei B cu câteva sute de milioane de euro și aceasta a putut să-și plătească datoria către compania A, care la rândul ei a plătit datoria la electricitate.

În ziua aceea, după întâlnirea cu amicul, încă mă mai gândeam ce miniștri geniali are România. Și totuși, fatalitate, economia abia se târăște, deficitul bugetar există și crește în continuare. Oare care o fi explicația? Și uitându-mă să văd ce mai face ministrul respectiv, am descoperit că e în pușcărie, după cum îl amenințase Dom’ Presidente. Nu pentru mutarea genială de care am povestit, ci pentru o altă afacere, mai veche. Așa că explicația e simplă: Băsescu e de vină!

Dacă totuși mă gândesc mai bine, parcă rezolvarea asta genială nu e chiar atât de genială. În fond gaura a fost astupată tot cu bani din taxe. Nu era mai bine dacă privatizau și pe A și pe B? Și atunci era problema noului proprietar.

Nu e bine, pentru că ar sări în sus adepții lui „Nu ne vindem țara!”. Cei ca Iepurilă, Radu Humor, domnul profesor Valerius, etc. Așa că mai bine murim cu toții de foame și dăm vina pe capitaliștii sălbatici care exploatează la sânge biata noastră țară.

Read Full Post »

Pentru oricine urmărește situația din Grecia este evident că lucrurile nu mai pot continua ca până acum. Adică cu foarte puțini contribuabili și cu cu foarte mulți beneficiari ai bugetului. Guverne, după guverne au făcut pomeni electorale, întrecându-se doar în promisiuni electorale. Ca atare deficitul bugetului a tot crescut, fiind acoperit prin împrumuturi externe. Până când nimeni nu a mai vrut să împrumute un stat cu cheltuieli absurde, cu venituri ridicole în comparație cu cheltuielile și supra-îndatorat.

Nu vă faceți iluzii, MAJORITATEA statelor UE sunt într-o situație similară. Ceea ce se întâmplă astăzi în Grecia se va întâmpla mâine în Spania și Italia, iar apoi încet-încet în toată Europa. România, care aparent stă încă bine, cu datorie externă nu foarte mare și cu un deficit bugetar (zice-se) sănătos, mai mic de 3%, este la doar câțiva ani distanță de colaps. Pentru că DEFICITUL REAL, adică cel raportat la VENITURILE bugetare este de 17.92%. Un deficit enorm după orice logică economică, dar decent și sustenabil, după părerea politicienilor.

Cred că am avut noroc că altcineva și nu noi s-a prăbușit sub povara datoriei publice și va fi forțat să încerce soluții înainte să ne vină nouă rândul. Cred că ar trebui să le mulțumim lui Mugur Isărescu, Mihai Tănăsescu și bineînțeles lui Traian Băsescu. Fără împrumutul „preventiv” luat la începutul crizei, am fi fost de mult în genunchi, plătind dobânzi penalizatoare uriașe, așa cum face acum Grecia, dar și alți „ingenioși” precum Ungaria.

Întrebarea cheie este: „ce se va întâmpla cu Grecia?”. Nici nu mai contează dacă va ieși sau nu din uniunea monetară. Banii fug oricum cu o viteză incredibilă de acolo, hemoragia fiind imposibil de oprit. Este destul de evident că mai devreme sau mai târziu se va intra în încetare de plăți. Banii, care păreau să curgă etern din bugetul statului către pensionari, beneficiari de ajutoare, spitale, școli și nu în ultimul rând către salariații bugetari, se vor opri.

În acest punct se pot întâmpla două lucruri:

1. Fie partidul comunist (sau o alianță radicală de stânga) va prelua puterea și va naționaliza tot ceea ce poate produce ceva impunând un model de capitalism de stat după modelul rusesc.

2. Fie o coaliție politică rațională va opera în sfârșit reducerile bugetare, limitând cheltuielile la strictul necesar și lăsând piața liberă să rezolve natural problema, așa cum s-a întâmplat în Germania postbelică.

Personal, eu cred că dată fiind înclinația către stânga a grecilor, se va urma modelul rusesc pentru o perioadă de timp, până când vor realiza că fără resursele naturale ale Rusiei, modelul nu este viabil și se vor prăbuși pentru a doua oară.

După cum spuneam, Grecia este doar cea dintâi dintr-o lungă serie de state ce vor colapsa sub greutatea datoriilor și mitei electorale periodice, administrată precum morfina unui bolnav cronic de cancer. Din păcate, fără extirparea cancerului (DEFICITUL BUGETAR), moartea este inevitabilă.

Read Full Post »