Feeds:
Articole
Comentarii

Posts Tagged ‘Coran’

Avem un început de an agitat, cu multe turbulențe atât în plan economic, cât și social. Prețul petrolului pare să o fi luat-o razna în jos, ajungând la un minim atins doar în perioada post criză (ianuarie 2009). Practic în aproximativ 6 luni, din iunie 2014 și până acum, prețul barilului de petrol s-a înjumătățit.

Principalele economii lovite de această prăbușire sunt firește economiile statelor exportatoare de petrol: Arabia Saudită, Rusia și Emiratele Arabe Unite. Dacă pentru arabi, șocul financiar este cât de cât suportabil, pentru Rusia, și așa lovită de sancțiunile economice ale SUA și UE, prăbușirea prețului petrolului poate însemna colapsul economic iminent. Deja analiștii economici ai grupurilor financiare prezic fie demisia lui Vladimir Putin, fie declanșarea unui conflict militar în Estul Europei.

Din fericire pentru economia României, înjumătățirea prețului petrolului este o gură de oxigen, putând aduce ea singură o creștere economică a PIB-ului cu 1.2-1.5% în 2015. Dacă Rusia, intimidată de prezența tot mai activă a NATO în estul Europei, se va mărgini doar să mârâie și să-și arate ghearele și colții, fără a face nimic concret, ne-am putea aștepta la un an cât se poate de prosper.

Din nefericire, „primăvara arabă” și destabilizarea statelor „laice” din nordul Africii și Orientul Mijlociu, cu populații predominant musulmane, a dus la o revenire brutală a Islamului în aceste zone. La prima vedere, pare a fi doar o problemă regională, care nu ne-ar afecta în niciun mod. Însă Islamul, ca religie, este din punct de vedere geopolitic incompatibil cu actuala ordine mondială. Din punctul de vedere al Islamului, există doar o lume Islamică, căreia i se aplică legea divină, Sharia, iar tot ce este în afara acesteia este considerat a fi ilegitim și poate fi cel mult tolerat, cât timp nu poate fi convertit sau măcar ignorat.

Pentru musulmani, libertatea de exprimare a oricărei persoane se oprește atunci când vorbim de Coran, Profet, etc. Recentul exemplu al execuției celor 12 caricaturiști de la Charlie Hebdo, în Paris, adică departe de orice stat musulman, este un avertisment extrem de brutal, care ne reamintește că valorile vestice sunt fundamental incompatibile cu Islamul. E adevărat că și caricaturile postate de respectivul jurnal, depășeau cu mult granița bunului simț, putând fi considerate insultătoare. Firește, conform legii franceze, Charlie Hebdo putea fi acționat în justiție, însă conform legii islamice, jurnaliștii erau pasibili de pedeapsa cu moartea, lucru care de altfel s-a și întâmplat. Practic, legea „divină” (islamică) a prevalat în fața legii franceze și a valorilor și drepturilor europene.

Chiar presupunând că justiția franceză îi va prinde și condamna pe cei vinovați, este de acceptat să trăiești alături de câteva milioane de potențiali fanatici religioși, care nu vor ezita să aleagă între legea divină și cea civilă? Răspunsul dat de o tot mai mare parte a populației UE pare să fie NU. În Germania, de la câteva sute de oameni, protestele anti-islam au ajuns la zeci de mii de oameni. Și asta s-a întâmplat ÎNAINTE de execuția caricaturiștilor francezi.

Oare ar trebui interzis Islamul, ca și Nazismul ca fiind incompatibil cu drepturile și valorile europene?

(va urma – episodul 2 – Cruciada)

Read Full Post »