Marketing baby…

O reclamă amuzantă…

Ați fi ghicit că reclama este de fapt la serviciile Adobe de tip… cloud? Mai exact servicii de „marketing cloud”. Recunosc sincer că habar nu aveam ce înseamnă. Și nici acum, după ce am mai citit câte ceva, tot am probleme să pricep. Cu siguranță însă reclama m-a amuzat. Mai ales că ironizează Encyclopedia Britannica, cea cumpărată la metru de cei ce vor să-și mobileze biroul cu cărți.

Dacă totuși cineva este interesat de subiect, aveți aici o scurtă prezentare a Google Analytics:

iar aici un „keynote” Google Anlytics (este interesant primul sfert de oră).

Read Full Post »

Apocalipsa mini-antreprenoriatului sau Timpul Probabil pe urmatorii 50 de ani

Viitorul apropiat apartine corporatiilor. Un proces lent, care a inceput acum 4-5 ani. Sunt singurii care pot intocmi planuri credibile, dovedesc o oarecare bonitate, singurii care au stomac sa digere, singurii care se pot regenera. Chiar si creste, din pacate din celule diforme, mutante (canceroase) alimentate de neglijenta, indolentza, lacomia, incultura societatii.

Micul Intreprinzator va iesi foarte jumulit din anii astia. Pe masura ce trece timpul se va decapitaliza masiv (daca nu s-a intamplat deja) consecinta a reducerii consumului in mai toate domeniile. Multi depind de firme mari, de fapt asa si-au si construit afacerea, pe comfortul si lenea acestora. Odata ce un client mare incepe restrucrurarea costurilor tu ca prestator mic nu esti nimic altceva decat un efect colateral.

Desi bancile vor vrea sa crediteze, numarul celor eligibili se va reduce drastic. Nici macar nu vom asista la un proces de polarizare a afacerilor, caci cel de polarizare a capitalului este inevitabil, unele afaceri pur si simplu vor disparea si nu va fi pus in locul lor nimic.

Somajul va creste, Statul se va incorda sa suplineasca lipsa de investitii de pe piata, va deveni si mai agresiv si dur cu cei mici, doar pe motiv ca nu a fost atent (nici macar dur) cu cei mari.

Micile intreprinderi prin reprezentantii lor vor ceda nervos din disperare si isi vor ruina pana si putinele contracte de care mai dispun, pe motiv de intarzieri la plata. Firmele mari vor substitui serviciile acestora prin departamente interne, ineficiente, dedicate sa suplineasca nevoia prestatiilor outsource-izate anterior. Vom fi martorii unei economii de subzistenta, un exod masiv al putinelor creiere ramase, mai grav, o daramare a capitalului antreprenorial.

Antreprenorul este un self-made man. Ambitios, orgolios, de multe ori frustrat. Prin forte proprii a reusit sa construiasca ceva si e mandru de ce a iesit. Din pacate s-a obisnuit sa castige (nu ma refer la bani), e ca un pugilist pe varf de cariera care are la activ 38 de victorii dintre care 8 prin KO, nu a cunoscut infrangerea. La prima infrangere va invata frica, se va indoi de el, nu va mai putea reveni in ring.

Unii nu vor mai putea fi ulterior nici angajati buni, tot timpul vor trai nostalgia afacerii lor, vor avea mereu tendinta sa se intoarca in libertate, se vor simti ca un animal la gradina zoologica la noul loc de munca. Vor avea impresia ca ceilalti colegi il privesc ca si pe un infrant, ori asa ceva este contra respectului de sine. Unii vor pleca din tara, unii se vor apuca de bautura, unii vor ajunge in mizerie, altii isi vor pune capat zilelor. Cei mai puternici, dupa o auto-lobotomizare fortata se vor aciui la Stat, citind ziare si rezolvand integrame in scop de protest, razand de sefi (majoritatea mai prosti ca ei).

Cei mai norocosi dintre intreprinzatori, putin, vor fi fortati sa se apropie de politic pentru a supravietui, unii care pana atunci nu concepeau idea o vor face din disperare. Controlul Statului va creste, intrucat acesta se va autoresponsabiliza progresiv sub presiunea maselor si a saraciei. Va distruge si ultima farama de mica initiativa, grabind procesul de corporatizare. Vor trece generatii pana cand procesul se va inversa si asta nu se va intampla decat tot ca urmare a maselor revoltate din cauza nivelul de trai si abuzurile celor care au apucat la conducere. Tot cei care au promovat Statul ca un monolit il vor sparge in bucati, lumea se va trezi la viata, insa asta va dura ani si ani…

Vedeam multe filme SciFi cu un viitor sumbru in care Primarul era si Sef de Post, proprietarul corporatiei care controla orasul. Detinea si utilitatile: apa, gazul, electricitatea, pana si aerul. De mijloacele de informare (media) nu mai vorbesc. Te urmareau prin gari, statii de autobuz, holuri etc. Banii disparusera, nu mai aveau rost. Se trecuse de la Capitalism la un nou tip de sclavagism.

Societatea nu mai poate absorbi inca un soc major. Iar socul nu trebuie sa fie neaparat material, cel psihic e mult mai periculos. Oricat ar parea de aberanta, fictiunea dispune de doza ei de credibilitate intrucat contine un element de baza: plauzabilitatea. Celalalt element, probabilitatea nu prea conteaza, intrucat exista si evenimente cu probabilitate nula care au loc in natura.

Nu inseamna ca daca n-am fost martorii unui astfel de eveniment nu se poate intampla. Unii vom fi fortati sa inventam un nou tip de matematica, cea a catastrofei, in care daca ni se intampla un dezastru o vom intelege si ne vom supune acesteia. Ceilalti vor trai linistiti cu matematica existenta, optimista.

Read Full Post »

Simbioza raului. Cand tara arde Observator guestpost-uieste

Un pic, doar sa-mi inec picioarele-mi finute in ditamai papucii lui Porthos. Asa. Da’s caldurosi si moi. Nu m-as fi asteptat sa aiba Porthos asa papuci. Ma gandeam ca se incalta doar cu ghete de cazarma.

Inca un pic. Sa-mi aprind si-un trabuc si sa-mi pun un coniac. Ehe, e bine! Chiar foarte bine aici. Stie Porthos ce stie de nu da confortul de-acasa pe vrabia din han. Da, dragilor, sunt bine mersi aici! Sa ma asez frumos si sa m-apuc de scris. Nici nu stiu daca e bine sa incep cu subiectul sau cu multumirile ca am intrat nestingherita. Ce sa-i fac muschetarului daca s-a intrecut aseara cu bautura? Zic sa zic saru’ mana lu’ cel de sus mai intai ca m-a ajutat sa fiu aici, apoi zic saru’ mana, mama, ca ai adus pe lume asa fata si apoi sa-mi zic saru’ mana si mie ca m-am pastrat asa bine.

Ma uit in stanga si-n dreapta si nu vad altceva decat inscrisuri cu litere de-o schioapa de genul: “NU TAXELOR”, “LUMEA A EVOLUAT FARA TAXE”, “MERKEL GOOD, HOLLANDE BAD”, “STATE is EVIL, and CORPORATION is HEAVEN”. Nimic despre justitie, sa stiti. Tind sa cred ca treaba asta cu justitia e un doar un hobby adiacent. Totul se invarte in jurul statului si al taxelor. Initiativa privata e ridicata la rang de zeu.

Mi-amintesc ca, undeva, intr-un capitol din Scurta Istorie a Viitorului Jaques Attali vorbea de ascensiunea corporatiilor si decaderea statelor. Initial am crezut ca e vorba de un razboi stat versus corporatii, insa, uitandu-ma la ceea ce se intampla in Romania de cativa ani incoace cred ca vorbim de o simbioza. O simbioza a corporatiilor cu statele nedezvoltate. Parafrazandu-o insa pe mult-comentata ultimelor zile, Lady Thatcher, as spune ca nu exista state, cum nu exista nici corporatii, ci exista barbati si femei si bineinteles familiile lor. Poate ca, privind la interesul pe termen scurt, as striga si eu ca Porthos: orice investitor este binevenit, doar statul sa dispara! Insa atunci cand ma gandesc ca nu sunt doar eu in joc, ci e si familia mea, copilul meu, parca ma doare sufletul ca investitorul roman este ca si inexistent, iar intr-o lupta, de cele mai multe ori, pierde in fata celor straini si nu intotdeauna pentru ca ar oferi servicii sau produse mai proaste, ci doar pentru ca e mai putin abil.

Exista o lipsa de cultura antreprenoriala la romani, cei mai multi dintre imbogatitii nostri nu au facut altceva decat sa se gandeasca numai la ei, adunand bani, nu construind afaceri, neluand in calcul ca banii isi pot pierde valoarea.

Ei bine, domnilor, trecand peste ideologii de stanga sau de dreapta, trecand peste filozofie ( apropos am si eu un citat preferat al lui Lady Thatcher: “Europa a fost creată de istorie. America a fost creată de filosofie”), cred ca ar trebuie sa ne gandim mai bine la interesul nostru inainte sa filozofam si sa nu mai incercam sa ne autodefinim dupa cum ne regasim ideologic in vreun curent occidental sau oriental. Acum, daca tot avem mai mult de jumatate din economia romaneasca in mainile altora macar sa profitam cat se mai poate si, din banii lor, sa ne construim educatie si sanatate. Nu pentru noi, ci pentru copiii nostri.

Read Full Post »

Capitalism vs Socialism vs Corporatism (2)

“The issue is always the same: the government or the market. There is no third solution.” Ludwig von Mises

O puternica criza economica a inceput sa scuture lumea in 2008, si continua sa o faca si astazi. Socialistii, dar nu numai ei, au gasit prilejul sa acuze capitalismul si piata libera, politicile laissez-faire, de aceasta evolutie.

Ia te uita, m-am gandit: dupa mai bine de 100 de ani de cand liberalismul clasic si politicile laissez-faire au fost ingropate sub greutatea a diverse forme de corporatism si socialism, tot ele sunt gasite vinovate. Aceasta lupta cu omul de paie, incurajata si sustinuta de o mare parte a presei, din nestiinta, indiferenta la adevar sau pur si simplu rea-vointa, nu este de natura a risipi in vreun fel confuzia si a incuraja analiza obiectiva. Nici unul dintre acesti acuzatori nu ar reusi sa indice o zona geografica in care capitalismul laissez-faire este manifest. Pentru ca nu mai este de mult cazul.

Capitalismul a fost urmarea directa a mai multor fenomene si evolutii politico-economice. Din punct de vedere politic, reprezinta triumful drepturilor individuale, legate de proprietate, libertate, egalitate in fata legii. Din punct de vedere economic, reprezinta triumful liberei intreprinderi si al pietei, insemnand intre altele pierderea privilegiilor marilor latifundiari legate de fixarea preturilor, acordarea de monopoluri comerciale, etc. Trebuie inteles ca acest concept politico-economic care este capitalismul, a intrat in contradictie, de la bun inceput, cu valorile consacrate ale societatii, in Europa. Aristocratia nu vedea cu ochi buni revolutia liberalismului, si a folosit pretextul acuzei impotriva individualismului promovat de catre capitalismul liberal, denuntat ca egoist si imoral, pentru a incerca sa pastreze controlul in fata valului de liberalizare si disolutie a regulilor sociale consacrate. Ca si cum nu ar fi fost suficient, socialismul castiga masiv teren teoretic, bazat exact pe lucrarile economistilor care au fondat principiile capitalismului: Adam Smith si David Riccardo. Incurcatura acestora cu privire la natura valorii si eroarea de a lega valoarea de costuri de productie si de munca, au pregatit un teren extraordinar de fertil pentru o teorie economica ce a subjugat majoritatea intelectualitatii economice si a dat fiori celor care guvernau lumea: marxismul. Cum sa contrazici teoria exploatarii muncii ca fiind sursa de facto a bogatiei capitaliste, cand insasi corifeii teoriei capitalului, economistii fondatori ai teoriilor economice moderne ce sustineau capitalismul, au acceptat ideea ca valoarea este determinata de cantitatea de munca, si reprezinta de fapt munca incorporata? Trebuie spus ca aproximativ la aceeasi vreme se nastea si revolutia marginalista a teorie valorii insa, din pacate, locul in care aceste teorii se forjau, precum si stilul mai criptic al autorilor, nu au permis lui Menger si Böhm-Bawerk sa se bucure la acea vreme de notorietate si reala influenta in cercurile intelectuale ale vremii.

Deci, ce aveam? Pe de o parte, pe cei care sustineau libera initiativa, liberul comert, dereglementarea, egalitatea in fata legii si mai sustineau ca inegalitatea economica nu este decat urmarea fireasca a acestui aranjament, singurul consecvent insa cu principiile anterior mentionate; pe de alta parte pe cei care erau convinsi ca bogatia unora inseamna saracirea altora, si ca inegalitatea se aboleste prin abolirea proprietatii private, radacina tuturor relelor; si mai avem Guvernele lumii inspaimantate de perspectiva comunismului si anarhiei de stanga, proclamate de marxism si deviantele sale dar si nemultumite de perspectiva oferita de varianta “laissez-faire” ce urmarea sa le restranga influenta in societate si care, in opinia lor, nu era decat tot o alta forma de anarhie. Ordinea trebuia mentinuta in societate, dar mijloacele trebuiesc alese cu grija.

Ei bine, asa s-a nascut corporatismul, care a inceput prin a-i apropia si alia politic pe cei care aveau cel mai mult de pierdut daca in final socialismul se impunea si pe socialistii care acceptau sa obtina influenta in schimbul reducerii radicalismului discursului si al unor masuri de protectie sociala pentru cei pe care ii reprezentau, astfel incat sa fie potoliti si recunoscatori sindicalismului pentru concesiile obtinute din partea marelui capital. Spre deosebire de socialism, corporatismul nu dorea eliminarea proprietatii private, ci doar controlul asupra ei prin mijloace politice. Corporatismul a insemnat santajul politic exercitat asupra liberalismului economic si anularea de facto a principiilor pietei libere sustinute de catre acesta. Corporatismul a refacut sau creat privilegii, creand o legatura stransa intre marele business si politica, pentru mentinerea unui status-quo de control si influenta, prin intermediul unor mecanisme complexe:
– monopoluri subtile (re)create prin bariere comerciale de tot felul, de care profita in principal marile afaceri;
– Politici anticartel care se asigura ca nici un business puternic nu se creeaza fara aprobare de la Guvern
– dependenta fata de stat, prin crearea unor obligatii speciale ale statului in raport cu cetatenii, contra unor drepturi speciale ale statului in raport cu cetatenii. Securitate contra libertate, fara a ceda in aparenta suveranitatea asupra propriei persoane, aceasta este oferta corporatista pentru cetateni. Ca nu exista o granita limpede, o demonstreaza fascismul, un curent corporatist extrem, in care privilegiile si interdictiile se regasesc in cantitate excesiva.
– Birocratia, devenita o institutie in sine, cu interese proprii, care sunt cu atat mai bine protejate cu cat reglementarea este mai extensiva, necesitand un aparat birocratic din ce in ce mai stufos si voluminos, prin urmare mai influent.
– Crearea si sustinerea unor sindicate puternice, cu multi membri, care incearca sa anihileze oferta alternativa de forta de munca si sa controleze climatul concurential.
Nici una dintre aceste caracteristi ale corporatismului nu servesc in vreun fel piata libera, nu sunt un reflex al acesteia si nu incurajeaza libera initiativa si climatul concurential, in ciuda oricarei declaratii contrare. Ele constituie insa realitatea lumii occidentale asa zis libera, si nu de ieri, de azi, in forma mai mult sau mai putin acuta. Nu capitalismul este in cauza pentru defectiunile economiei mondiale, ci corporatismul capitalist, ceea ce este altceva. Iar diferentele nu sunt de semantica, ci profunde, institutionale. Un sistem inalt reglementat, in care cheltuiala guvernamentala inseamna portii uriase din PIB, in care piata este profund distorsionata prin mecanisme guvernamentale de interventie, in care lobby-ismul reprezinta o institutie importanta, nu are nimic de-a face cu ceea ce ar fi trebuit sa fie capitalismul. In schimb, reprezinta oglinda fidela a corporatismului.

In ecuatia capitalism vs. socialism vs. corporatism, capitalismul reprezinta de mult doar suspectul de serviciu. Ori de cate ori va vine sa spuneti “capitalist”, priviti cu atentie imaginea si ascultati cu atentie discursul. Veti constata, de cele mai multe ori, ca aveti de-a face cu un fals.

Read Full Post »

Capitalism vs Socialism vs Corporatism

Socialismul, in special “socialismul stiintific”, a pretins intotdeauna ca este un sistem economic superior , in comparatie cu sistemul “anarhic” al capitalismului. Este drept ca adeptii acestui tip de socialism au pus batista pe tambal o perioada de timp dupa ce experimentele socialiste pe scara larga au aratat, fara exceptie, ruina economica, (pentru a vorbi doar despre asta), la care conduce socialismul. Insa memoria oamenilor este scurta si tendinta de a interpreta realitatea astfel incat teorii dintre cele mai stranii sa fie validate, mare. Asa ca astazi traim, si inca exact in tarile care ar trebui sa fie cele mai dezgustate de socialismul stiintific, o resuscitare a acestuia si o primenire a memoriei lui, este adevarat ca si sub influenta vremurilor grele pe care le traieste varianta edulcorata, comerciala a socialismului – am numit socialismul redistributiei, asa numita economie sociala de piata cu toate nuantele ei. Desi ar trebui dupa atatea decenii de felurite experimente politico-sociale sa fim mai lamuriti in legatura cu valoarea lor, confuzia pare sa nu fi fost niciodata mai mare.

De fapt, de unde pretentia de rational in economia socialista? Cel mai evident motiv ar fi insistenta cu care se vorbeste de planificare stiintifica. Socialistilor puri si duri le-a placut intotdeauna sa evoce si invoce stiinta ca pe un fel de unealta istorica inventata si dezvoltata exact la timp pentru a servi societatea socialista. Cooperativizare plus electrificare = Socialism, spunea parca Lenin. Cert este ca nu au existat si nu exista multe convingeri atat de inradacinate in mintea teoreticienilor socialisti sau fie ei numai nostalgici ai socialismului, cum este cea a superioritatii planificarii in socialism.

In banala si “anarhica” economie de piata, orice business are un departament al planificarii, chiar daca uneori acesta este acelasi cu antreprenorul, persoana fizica, si chiar pentru cazul in care ceea ce planifica este relativ elementar, cu instrumente relativ rudimentare. Scopul planificarii il reprezinta utilizarea in modul cel mai eficient a resurselor la dispozitie sau ce ar urma sa fie atrase, pentru atingerea obiectivelor intreprinderii, respectiv pentru obtinerea in final a unui profit, sau a unui rezultat superior celui existent la momentul initierii planului. Toate aceste planuri se intalnesc si se confrunta in piata, in raport de care se fac ajustari, intrucat piata este singura instanta de validare a lor. In general, fiecare actor al pietei se afla in dubla postura, de consumator si producator, deci va evalua piata din aceasta dubla perspectiva, iar planurile sale sunt formulate in consecinta.

Scopul planificarii socialiste este altul. Un numar restrans de persoane fixeaza niste obiective, legate de ce anume ar trebui sa se produca, ce anume ar trebui sa se consume, si in ce cantitate. Aceste obiective privesc ansamblul societatii asupra careia se exercita controlul centralizat. Ceea ce se obtine, reprezinta rezultatul conceptiei acelui grup restrans care detine controlul, si nimic altceva. Intreg progresul social obtinut in cadrul diviziunii voluntare a muncii, care in cele din urma face posibila intalnirea antreprenoriatului, tehnologiei si capitalului in cadrul intreprinderii productive capitaliste, este inghetat si anulat de o teorie si practica ce se prezinta drept stiinta politico-economica infailibila ce inlatura toate erorile pietei si asigura o repartitie optima a tuturor resurselor. Ca si cum acestea ar fi undeva, intr-un depozit, iar in vreme ce Capitalismul le risipeste si imparte inegal si inechitabil, el, Socialismul, reprezinta Solutia indreptarii tuturor acestor erori. Numai ca inainte de a deveni bunuri de consum ce pot fi repartizate, ele trebuiesc produse. Iar productia lor la scara larga reprezinta un proces sofisticat, in care sunt implicate calcule complexe, atat de complexe, incat in economia capitalista intreaga societate este implicata in efectuarea lor, intr-o diviziune a sarcinilor generata de rolul voluntar ales de elementele acelei societati.

Astazi, avem “privilegiul” de a fi observat cat de mare este eroarea de a imagina ca planificarea centralizata poate produce rezultate economice valabile. Dar au exista economisti care au fost capabili sa puna acest diagnostic cu o precizie si patrundere demne de admiratie, cu aproape un secol in urma.

La 1922, Ludwig von Mises publica “Socialism” , (“Die Gemeinwirtschaft”), o analiza a socialismului din perspectiva economica si sociologica. Inainte ca toate cele pe care le stim azi despre socialism sa se intample, acest economist de exceptie al sec XX le prezicea. Mises nu a fost niciodata main-stream, si dupa o scurta perioada in care lui si teoriilor sale Ii s-a acordat o oarecare atentie, a fost complet marginalizat, in favoarea lui Keynes. Cu teoriile economice este oarecum ca si cu prognoza meteo: nu ne plac decat cele care ne anunta vremea buna. In vreme ce Mises recomanda Guvernelor sa renunte la extravaganta amestecului in economie si prudenta in manipularea monedei, pentru a nu declansa si intretine crize ciclice, Keynes anunta sfarsitul erei crizelor si recomanda expansiunea creditului drept Solutia miracol, la indemana Guvernelor. Este inca modelul curent al lumii occidentale. Acel Mises, spuneam, care s-a opus prin scrierile sale lui Keynes, a prezis fundatura socialismului, demonstrand intr-un limbaj fara echivoc dar si fara patos, imposibilitatea calculului economic in socialism.

In vremea aceea, foarte multi economisti cu reputatie acceptau cu usurinta ideea unei planificari centralizate. Ei bine, teoria economica a lui Mises afirma si demonstra ca singura planificare rational posibila era cea pe care o face o economie capitalista,respectiv piata libera, in totalitatea ei: afaceristul, in baza calculului de profit si pierdere, lucratorul, in baza calculelor salariale, consumatorul, in baza preturilor de piata al bunurilor de consum. Aceasta distributie a calculului la nivelul intregii societati face posibila functionarea economiei, in ansamblul sau. Nici un comitet al planificarii nu are posibilitatea, indiferent de bunele sale intentii si chiar scotand din ecuatie elementele non –economice care influenteaza un astfel de comitet, sa inlocuiasca ansamblul celor care, intr-o piata libera, stabilesc preturile relative prin interactiunea complexa ce se creeaza intre ei si in raport cu gradul de raritate al resurselor. Ideea ca un grup restrans de oameni stie ce este bine si ce este rau, evaluand si distribuind resurse, nu poate functiona economic, intrucat economia are nevoie de semnalele pietei, de fluctutia preturilor ca sa stie cum sa aloce acele resurse, altfel le va risipi folosindu-le pentru bunuri care nu au cumparatori, in vreme ce cumparatorii nu gasesc bunurile de care au nevoie. Nu putem vorbi de “rational” decat in raport cu cererea reala de bunuri si capacitatea de a o satisface si nu in raport de criterii abstracte, materializate in tabele cu ratii de mancare, m2 de spatiu locativ, ori kilometri de sosea. Nu exista nici un fel de fundament real pentru o teorie economica ce pleaca de la ideea ca nevoile fiintelor umane pot fi cunoscute si delimitate stiintific dinainte, iar aceasta evaluare ar putea sta la baza unui proces centralizat de planificare a productiei. O astfel de gandire si atitudine poate functiona doar la nivelul unor sisteme extreme de simple si complet autarhice, in care CATEVA nevoie fundamentale sunt satisfacute, prin utilizarea acelorasi resurse, ce necesita minime sau chiar deloc, schimburi. O asemena gandire prezuma subzistenta si saracie, (chiar daca nu in mod explicit); iar pana la urma asta este si ceea ce a obtinut socialismul.
Intr-un anume sens, socialismul este mai mult decat o fundatura, este o intoarcere la originile sarace si nesigure ale unei societati, daca dureaza suficient de mult.

Capitalismul pietei libere are insa si alte alternative proaste, nu doar socialismul. Din nefericire, capitalismul laissez-faire este astazi doar o amintire, iar piata libera a lasat loc unui interventionism institutional categoric, dupa model Keynesian, care a favorizat inainte de orice, corporatismul. Pentru a nu lungi prea mult articolul de fata, voi incerca sa dezvolt intr-un altul acest subiect.

Read Full Post »

Domnia „legii” și „băsismul” ca doctrină

Din start vreau să spun că acest articol nu este scris pentru cei pe care pe care i-am numit și-i consider „băsiști”. Adică cei care sunt în stare să-ți vorbească luni în șir despre plagiatul lui Ponta, dar ignoră cu grație furtul instituționalizat organizat de șeful ANAF. Cei care nu au opinii partizane și reprezintă, prin (proprie) definiție culmea imparțialității. Cei care nu pot emite opinii partizane, pentru că ei sunt (firește prin auto-evaluare) neutri. Cei care sunt de un curaj nebun, dar le teamă să recunoască chiar și orașul unde locuiesc.

Am vorbit prea mult, după părerea mea, despre procesul domnului Năstase. Unul dintre băsiști, cu multă eleganță, chiar mi-a sugerat să folosesc emoticoane atunci când aș mai vrea să redeschid subiectul. În principiu sunt de acord cu el că subiectele Adrian Năstase și Traian Băsescu sunt discutate în exces. Chiar mi-ar plăcea să nu fiu nevoit să-mi amintesc de numele niciunui politician. Să-mi amintesc cel mult că aceștia există și se ocupă, discret, de buna funcționare a statului.

Există totuși un punct care ne apropie, dorința ca legea să fie respectată, iar justiția să se aplice identic oricui, fie că e simplu contribuabil sau șeful statului. Firește, asta atât timp cât șeful statului nu este Traian Băsescu, perioadă în care legea se aplică puțin altfel, conform dorinței șefului statului. Acest lucru, în doctrina băsistă e un lucru perfect normal, pentru că Dumnezeu l-a învestit pe Traian Băsescu cu harul divin de a decide ce e drept și ce nu, de a decide ce vrea „poporul” și ce nu, chiar și atunci când acesta votează în proporție covârșitoare pentru demiterea lui.

Mai mult, Dumnezeu l-a învestit cu puterea de a-i pedepsi pe corupți. Nu orice corupți, ci doar pe oponenții lui politici. Dacă Traian Băsescu decide că cineva e „corupt”, statul se face luntre și punte pentru a demonstra legal că acest lucru e adevărat. Dacă CSM-ul nu e de acord, cu atât mai rău pentru CSM. „Vechiul” CSM e băgat la pușcărie sau pensionat și se creează un „nou” CSM, mai alb, mai curat, mai revoluționar, mai anticorupt. Acum procesul poate începe. Procurorii aduc aproape 1000 de martori, „dosarul” crește și se măsoară cu metrul cub, iar judecătorii condamnă, chiar și cu titlul de exemplu, dacă altfel nu se poate. Dacă între timp a intervenit prescripția legală, nicio problemă, legea nu se aplică dosarelor de mare „corupție” prin simpla voință a „șefului” statului, devenit între timp un fel de Vodă Lăpușneanu.

Am fost întrebat de mai multe ori și aici, dar și pe site-ul domnului Năstase, cum se face că un om de „dreapta” (chiar radical de „dreapta” din punct de vedere economic, cum mi-a zis un comentator aici) simpatizează PSD-ul, nu PDL-ul și pe Adrian Năstase, nu pe Traian Băsescu.

Explicația e mai mult un detaliu. Nu îmi place PSD-ul și îmi displace PDL-ul. În realitate îmi displac ambele partide. Însă mă dezgustă mai mult „capitalismul de stat” promovat de PDL și Traian Băsescu, decât „socialismul” moderat al lui Adrian Năstase.

Am citit ieri, pe mises.ro, o explicație foarte pertinentă, aparținând lui Teodor Smirna, de ce „corporatismul” lui TB este cel puțin la fel de nociv (mai nociv în opinia mea) decât „socialismul” promovat de Ion Iliescu și PSD: „Raed Arafat, regimul Băsescu şi relaţia complicată dintre stat şi concurenţă„. Articolul nu este nou, fiind publicat la începutul acestui an, după celebrul „conflict” între Raed Arafat și Traian Băsescu, însă este mai actual ca niciodată. Este poate cea mai bună explicație pe care am întâlnit-o a eșecului unui regim de „dreapta”:

„Corporatismul – marea problemă aici este că oferă doar o aparenţă de piaţă liberă. Atât timp cât statul îşi menţine rolul de dirijor al producţiei diverselor bunuri şi servicii (prin reglementare, taxare sau ambele) avem parte de aceeaşi problemă economică de mai sus. Piaţa nu este liberă să formeze preţuri reale, taxarea menţine rigid un domeniu care ar trebui să fie dinamic, iar cele mai eficiente modalităţi de rezolvare a problemelor nu pot fi descoperite (sau puse în practică) pentru că nu există libertate de acţiune în afara jaloanelor plasate de stat.

Mai mult, vedem cum se accelerează o dinamică perversă care este estompată în condiţiile de la cadranul 3 („socialism”). Şi acolo şi aici, producătorii nu depind direct de consumatori ci de statul care redistribuie resursele prelevate prin taxare şi reglementare. Este terenul propice pentru apariţia corupţiei. Descentralizarea în aceste condiţiile tinde să catalizeze procesul de haos comportamental. Riscul este să vedem la lucru concurenţa între diverşi furnizori agreaţi aplicată pentru eficientizarea cinismului în obţinerea banilor şi nu a satisfacerii consumatorului.”

Același lucru se întâmplă, după părerea mea și în justiție. Amestecul „cu bocancii” în justiție al factorului politic, din dorința legitimă de eficientizare, duce nu la justiție liberă, ci la justiție politică. Soluția corectă este ca și în cazul economiei să lăsăm „beneficiarul” să aleagă.

PS: Pentru amuzament, aveți aici și ultimul articol al lui Vasilică Danileț, intitulat „Hotarari de remarcat – coruptie la nivel inalt„:

„Acum e si mai evident: cei care sunt corupti in Romania, trebuie sa se astepte la ce e mai rau: pe baza de probe, justitia isi va face datoria impotriva lor si in favoarea cetateanului praduit. Pedeapsa pentru coruptie e una singura: INCHISOAREA. In plus, banii ce au constitutit obiectul mitei se vor CONFISCA. De luat aminte!

Cum se poate evita asta?! Simplu: sa fim corecti, onesti, integri – NU DA SI NU LUA MITA, NU CORUPE SI NU TE LASA CORUPT! Probabil pentru unii e greu, dar alternativa e si mai grea…”

Îndreptarul micului luptător anti-corupție… De unde mama naibii i-or fi extras pe toți pompilicii ăștia?

Read Full Post »