Ploaia de bani gratuiți

În ultimele săptămâni am avut mai multe întâlniri cu diverse IFN-uri (Instituții Financiare Non-bancare) de creditare decât în precedenții zece ani. Ușor șocant. Zeci de mici companii încearcă să muște din cota de piață a giganților bancari. Deocamdată „mușcatul” seamănă mai degrabă cu ciugulitul firimiturilor de către vrăbii la un fast-food.

Dacă o bancă de retail din top 5 are un buget de creditare de peste un miliard de euro pentru persoane fizice și aproximativ încă pe atât pentru PFA, micro, SME și „large corporate”, un astfel de IFN leșină de fericire dacă depășește 10 milioane de euro anual. Mă refer firește la amatori, pentru că IFN-urile băncilor sunt și ele în zona sutelor de milioane de euro. Și tot acolo sunt și restul băncilor din top 10.

Una peste alta, o adevărată cascadă de bani se revarsă peste doritorii de credite. Iar tâmpeniile făcute de dragul nostru Parlament (ex. Legea dării în plată) seamănă cu bolovanii ce par a sta în calea șuvoiului doar pentru a fi luate la vale și înecate de torentul generat de ploaia de bani tipăriți de ECB pentru a acoperi găurile făcute de PIGS.

Pare că Mario Draghi s-a transformat în Nicholas Flamel, a descoperit formula minune a pietrei filozofale și acum transformă totul în aur.

Cam la fel a fost în 2007-2008. Cifrele de atunci erau chiar și mai mari (uneori duble), însă declanșarea crizei „subprime” (creditele de tip „prima casă”, acordate celor care nu se califică altfel, prin „garantarea” lor de către stat) a secat cvasi-instantaneu șuvoiul de bani. Iar cei care s-au avântat prea curajos, s-au trezit precum peștii pe uscat zbătându-se să supraviețuiască până la următoarea băltoacă, doar pentru a-și da duhul înecați în noroiul datoriilor.

Întrebarea care mă bântuie acum este „cum se va sfârși de data asta?”. Vom reuși un „soft-landing” (vorba guvernatorului BNR) precum la precedenta criză, fără falimente bancare și fără deponenți sinucigași sau va urma un dezastru de dimensiuni mai ample decât în 2008?

De altfel și „soft landing”-ul înseamnă de fapt că marea de bani nou tipăriți a erodat din valoarea economiilor fraierilor care au fost prudenți și au făcut depozite. Deși încă nu ne dăm seama, valoarea dolarului și a euro a ajuns doar o fracțiune din valoarea de acum 10 de ani. Doar „întărirea” parțială a francului elvețian și creșterea prețului aurului ne arată ce s-a întâmplat cu adevărat în economie.

În ce mă privește, deși pare că economia „duduie” și lucrăm mai mult ca niciodată, am un sentiment că de fapt gonim tot mai repede către o curbă în ac de păr pe marginea unei prăpăstii. Și îmi vine să trag pe dreapta și să mă pensionez, obosit de toți zăpăciții care mă depășesc în trombă pe care-i revăd după câteva minute într-o tandră îmbrățișare cu copacii de pe marginea drumului sau întinși cu roțile în sus pe iarbă.

Recunosc că ăsta-i semn că am îmbătrânit. Și probabil că ar fi momentul să las locul liber cuiva mai tânăr decât mine.

Read Full Post »

Despre bănci, risc de creditare și forecasting

Așa cum i-am promis lui Ghiță, voi încerca să explic un pic cum funcționează creditarea bancară.

„Credit risk for dummies” – culmea, deși există ghiduri pentru un milion de lucruri inclusiv „Mutual Funds”, „Currency Trading”, „Investment Banking”, nu am găsit un astfel de ghid pentru evaluarea riscului de creditare. Pare deci că ideea de a scrie un astfel de ghid e bună. Firește că nu voi putea acoperi într-un singur articol ceea ce ar trebui scris într-o carte. Însă ar putea fi introducerea și poate cuprinsul pentru cei ce vor să studieze mai departe.

Să presupunem că suntem persoana responsabilă de creditarea persoanelor fizice la o bancă fictivă, Banca de Credite. De obicei, o astfel de persoană se numește Vicepreședinte Retail Banking. Pentru simplitate să zicem că vom acorda doar credite ipotecare, adică credite garantate cu imobile. Paradoxal, ca procedură, acesta este creditul cel mai complicat pentru că:

1. trebuie să evaluezi valoarea curentă a imobilului pus ca garanție;
2. să ghicești trendul pieței imobiliare pentru o lungă perioadă de timp (durata creditului), de cele mai multe ori mai mare de 10 ani, ceea ce e un lucru cvasi-imposibil;
3. să te asiguri că debitorul are o sursă sigură de bani care nu o să dispară pe durata creditului, ceea ce este iarăși cvasi-imposibil.

Asta înseamnă că trebuie să plătești evaluatori în care să ai încredere, să ai un departament de „forecasting” macroeconomic care te costă o căruță de bani în fiecare lună și să ai o armată de oameni, care să întocmească și apoi să verifice dosarele de credit. Dacă ați aveți un credit, probabil că știți câte „dovezi” conține un astfel de dosar. După care începe verificarea atentă a documentelor pentru a evita FRAUDA la cereri.

Pentru a evita munca inutilă, înainte de a se trece la întocmirea dosarului, banca face un „pre-scoring”, pentru a vedea dacă creditul poate fi acordat pe ceea ce SPUNE cel ce cere creditul. Aici apare pentru prima dată voodoo-ul numit „risc de creditare”, ascuns în cuvântul SCORING.

Practic banca trebuie să ghicească dacă un gigel, având vârsta X1, venitul X2, de profesie X3, angajat ca X4, la societatea de tip X5, din industria X6, șamd va fi capabil sau nu să returneze creditul de valoarea Y1, pe perioada Y2, cu dobânda Y3 și comisionul de acordare Y4, șamd.

La prima vedere este un lucru imposibil. Statistica ajută ca o frecție la un picior de lemn. Te ajută să ghicești corect aproximativ 20-30% din clienți. Din fericire, cineva a inventat ghicitul științific al viitorului și cu date ISTORICE corecte, poți ghici corect peste 95% din clienți. Restul reprezintă pierderi, ce se acoperă din marginea băncii sau din valorificarea garanțiilor.

Atunci când am zis date ISTORICE am introdus deja a doua necunoscută majoră.

Oricât de inteligente ar fi sistemele de „ghicit” științific, ele folosesc ca date de intrare lucrurile deja învățate despre comportamentul creditorilor. Nu pot inventa (încă) modele. Ca atare, „lebedele negre” (evenimente rare și improbabile) le perturbă major, blocând decizia. Din acest motiv, imediat după criză, creditarea s-a blocat subit și încă își caută drum. Pentru că noile modele au nevoie de timp pentru a se valida.

Vorbind de economia noastră, „lebăda neagră” a fost decizia de a tăia salariile bugetarilor cu 25%. Brusc comportamentul de plată excelent al bugetarilor s-a deteriorat brusc.

(Partea a doua)

Revenind la SCORING, este de spus că o întreagă industrie s-a dezvoltat în jurul subiectului transformându-l într-un fel de voodoo, deși problema este una elementară. Practic trebuie să găsești „pattern”-ul celor care își plătesc ratele la credit, din mulțimea celor care iau credite. Dacă vreți, dezvolt ideea despre cum se face asta, dar mi se pare mai interesant de văzut de ce o problemă de matematică cu soluție cunoscută s-a transformat într-un fel de ritual șamanic, pe care doar cei „inițiați” au voie să-l practice.

Probabil că ați intuit, de vină sunt din nou parlamentarii. Cei care trebuie să reglementeze lucruri la care nu se pricep, dar despre care au voie să-și dea cu părerea și, infinit mai rău, să le transforme în LEGI. Iar asta s-a întâmplat (în primul rând) în Statele Unite.

Cel mai ușor de înțeles exemplu este eliminarea prin LEGE a rasei, etnicității, sexului și vârstei, caracteristici critice la evaluarea modelului de risc.

By law and regulation, an individual’s personal characteristics—such as race or ethnicity, national origin, sex, and, to a limited extent, age—must be excluded from credit-scoring models.

(citat din „Report to the Congress on credit scoring and its effects on the availability and affordability of credit” – august 2007)

Corectitudinea politică, ca de obicei, sfidează logica elementară. În mod surprinzător, România este încă „rămasă în urmă” la acest capitol al corectitudinii politice, astfel că sunt semnificativ mai puține restricții la construcția modelelor de risc.

Din nefericire, „libertatea” aceasta a fost folosită greșit de idioți. Atât greci, cât și austrieci. Disperați după cota de piață, unele bănci (și sunt celebre Volksbank și Bancpost) au decis să ignore riscul și să-și crească cu „orice preț” portofoliul de clienți. Firește că s-au ales ce cei pe care ceilalți nu-i voiau. Efectul se știe. Volksbank a intrat, mai întâi în conflict cu BNR-ul și apoi în dificultate financiară. Atitudinea dură a BNR-ului, care a obligat banca mamă (care la rândul ei a fost susținută de statul austriac și în ultimă instanță de contribuabilii austrieci) să susțină subsidiara, a salvat de faliment banca românească. Însă prețul plătit de banca mamă a fost uriaș. Practic s-a vândut, cu tot cu celelalte subsidiare, pe nimica toată către rușii de la Sberbank.

Iar Volksbank România, repusă pe linia de plutire a fost preluată de Transilvania. E de văzut, dacă Transilvania va reuși să o mențină sau se vor duce împreună la fund.

(Partea a treia) Un pic de voodoo, aka „Credit Scoring”

După cum spuneam mai sus, problema găsirii unui anumit „pattern” (tipar) într-o serie de date este o problemă cunoscută și rezolvabilă. În cazul nostru (creditarea de retail), datele celui ce cere credit, tipul de credit și datele ISTORICE referitoare la modul în care s-au plătit ratele la credit reprezintă datele ce urmează a fi procesate în vederea construirii „score-card”-ului. Folosind rețele neuronale sau diverse modele de regresie (logistică, lineară, etc) din datele de intrare se obține „Score-Card”-ul care este o funcție lineară a datelor de intrare (socio-demografice + parametrii creditului). Prin aplicarea acestuia asupra datelor istorice de intrare (IN) ar trebui să se reproducă, cu o acuratețe cât mai mare, datele istorice legate de plata ratelor, care sunt date de ieșire pentru model (OUT).

În funcție de cât de bună este potrivirea dintre datelor de plată PROGNOZATE vs datele de plată ISTORICE se stabilește (calibrează) acuratețea modelului. Odată aplicat pentru noi clienți și noi credite, modelul de scoring trebuie monitorizat în permanență pentru a nu depăși limitele stabilite la calibrare.

Dacă se întâmplă vreun fenomen macro-economic major (tăierea salariilor bugetarilor cu 25%), este de așteptat ca modelele de scoring să se decalibreze rapid. Din nefericire, chiar dacă bancherii și-au dat seama că acest lucru urmează să se întâmple, nu au avut prea multe variante de a reacționa. Prima variantă (cea sigură) este să rejectezi TOATE creditele pentru bugetari, așteptând ca evenimentul să genereze efecte măsurabile pe care să le aplici într-un nou model.

A doua variantă (cea stupidă) este să continui ca și cum nu s-ar fi întâmplat nimic așteptând decalibrarea modelului. Cea de a treia este să mărești „empiric” riscul pentru bugetari, sperând că nu o să o încasezi prea rău (bad debts) și nici nu o să pierzi prea mulți clienți bugetari solvabili. Majoritatea băncilor „normale” au adoptat strategia a treia, așteptând să se acumuleze date pentru recalibrare.

Acum dacă am reușit să vă fac să înțelegeți cum funcționează creditarea de retail într-o PIAȚĂ LIBERĂ, vă propun să exersăm împreună modelarea distorsiunilor rezultate din LEGISLAȚIA POPULISTĂ.

Care credeți că este efectul „dării în plată” asupra modelelor de risc? Vă previn că nu este un exercițiu ușor.

(va urma)

Read Full Post »

Sfârșitul băncilor?

Mă gândeam să scriu un articol despre restaurante, însă nu sunt sigur că toată lumea are chef de un astfel de subiect.

Cealaltă variantă ar fi fost să scriu despre bănci și tehnologii bancare, însă în ultimele săptămâni numai de așa ceva am avut parte, așa că mi s-a cam tăiat cheful.

Mai bine zic direct concluzia: băncile „brick and mortar” sunt la sfârșitul vieții. Comentariul aparține unui bancher specializat în retail bancar. Omul se întreba retoric: „oare de ce ne mai trebuie sucursale?” Acum toată lumea are calculator și sau telefon „inteligent” („smartphone”). Ca atare toate operațiile bancare se pot face de pe telefon.

Însă apare a doua întrebare: „chiar este necesar să fii bancă, pentru a putea face operațiuni bancare?”. Răspunsul surprinzător este „NU!”. Plățile electronice pot fi efectuate prin intermediul companiilor de procesare a plăților (o să dau exemple, dacă sunteți interesați). Iar creditele pot fi acordate de IFN-uri (Instituții Financiare Nonbancare). Ai nevoie de licență bancară (dată de BNR) doar dacă vrei strângi bani de la depunători, să dai dobândă la banii depuși, să faci depozite, etc.

Și atunci, de ce mai avem nevoie de bănci?

O să spuneți, bine și ce fac cu banii pe care i-am strâns? Cum fac să-i „înmulțesc”? Cum pot să iau dobândă la depozite fără bănci? Răspunsul e foarte simplu: prin investiții. Banii nu se înmulțesc doar prin dobândă. De fapt acum nu se înmulțesc deloc. Dobânda e atât de mică încât dacă țineți banii în depozite, ei se devalorizează din cauza inflației. Și nu vorbesc doar de lei. Situația e la fel de rea și la euro sau dolari. Sau chiar mai rea.

Problema este că nu toată lumea se pricepe la investiții. Spre exemplu, eu sunt complet afon. Însă nici nu îmi surâde ca ceea ce am economisit să fie diluat de tiparnița de bani a statului (român, european sau american). Și atunci o soluție civilizată de a proteja banii sunt investițiile în aur.

Din păcate valoarea aurului e destul de impredictibilă pe termen scurt. Dacă investeați în aur acum 2-3 ani, valoarea investiției s-ar fi redus cu o treime. E drept că pe termen lung lucrurile sunt mai simple. Cine ar fi investit 1000 de euro acum 10 ani ar fi avut acum cam 3000. O „creștere” bunicică. În realitate nu e vorba de nicio creștere. Pur și simplu așa se vede câți bani tipăresc escrocii care ne guvernează. STATELE.

Probabil că acum ne apropiem și de sfârșitul „banilor de hârtie”. Fiat money. Criza euro arată de fapt cât de arbitrară și de volatilă este o astfel de monedă.

Read Full Post »

Cum poți să mori înecat în prea mulți bani

Am citit în dimineața asta ultimele știri financiare, trimise de către departamentul de „research” pentru „private banking” al uneia din băncile cu care lucrez.

„European Central Bank prepares additional measures

At today’s meeting the European Central Bank (ECB) left the main refinancing rate unchanged at 0.05%. The deposit rate remains at -0.20% and the marginal refinancing rate also saw no changes and stays at 0.30%. At the press conference ECB president Draghi emphasized that key rates will remain at the current low level for a prolonged period of time (forward guidance). As guidance for the size of the intended balance sheet extension the ECB balance sheet in March 2012 was named which would result in an increase of total assets by about EUR 1.000 bn. to EUR 3.000 bn. The staff was tasked to prepare further measures, which then should be available for use quickly if needed (if the current measures are not enough). Moreover, the ECB reiterated its willingness to further ease its monetary stance if the economic outlook weakens further and such development is accompanied with a decline of medium- to longer term inflation expectations (easing bias).”

Știu, jargonul băncilor centrale pare groaznic și lipsit de sens pentru noi, pământenii. Să o luăm cu începutul. Practic, Banca Centrală Europeană stă pe un ocean de bani, care băltesc. Nimeni nu-i cere. La prima vedere pare ciudat, cum să nu ai nevoie de bani? Problema nu este că nu ar fi nevoie de bani. Toți avem nevoie, pentru un credit de casă, pentru companie, pentru investiții, etc. Necazul este că după ce s-au fript cu ciorbă (creditele subprime), acum băncile suflă și în iaurt. Și evită să dea credite, chiar și companiilor sănătoase. În retail problema este și mai complicată, iar România este într-o situație și mai aiurea. După tăierea salariilor bugetarilor, băncile au învățat că nimic nu mai e sigur pe lumea asta și ar vrea să dea bani doar celor care nu au nevoie de ei. Se oferă se dea credite cu „cash colateral”. Adică dacă ai bani, poți să-i pui garanție și banca îți dă credit. Să nu mori de râs?

Așa știe să facă „banking” oricine. Șmecheria este să dai credite, asumându-ți riscul de neplată. Adică cu altfel de garanții, de tipul analiza business-plan-ului, garanții pe mijloace fixe, garanții imobiliare. Însă aici băncile au devenit excesiv de prudente. Scăderea valorii imobilelor le-a făcut foarte nervoase în ceea ce privește valoarea acceptată ca garanție. Nu mai vorbesc de pus business-plan-ul ca garanție.

Și atunci banii stau. Iar băncile, care au angajați scumpi și sedii la fel încep să piardă bani. Și atunci fac restructurări. Adică vând active, închid agenții, dau afară oameni și scad bugetele pentru operațiuni și investiții. Când se întâmplă sistemic (adică toată lumea face același lucru), efectul este dezastruos. Se simte ca un cutremur.

„Frumusețea” situației este că bani sunt din belșug, chiar prea mulți, dar nu curg. Din dorința de stimulare, banca centrală oferă „deposit rate at -0.20%”, altfel spus dacă ții banii la bancă, nu numai că nu îți dă dobândă, dar îți mai și ia din bani. Straniu, nu?

La prima vedere, pare o criză a capitalismului. Însă acesta este efectul „stimulării” (credite subprime) urmate de supra-reglementare. Firește că soluția (tâmpită) pe care o vor „găsi” guvernanții va fi revenirea la un stat mai puternic și mai implicat. Iar peste unul sau două decenii, ne vom gândi cum să emigrăm din UESSR. Într-o țară „liberă”. Liberă de etatism/centralism tâmpit. Nu vă gândiți la Statele Unite. Și ei merg rapid pe calea luminoasă a Socialismului și a Justiției Sociale.

Ce părere aveți de Australia?

Read Full Post »

Biznisul unui președinte

Creditul luat de Ioana Basescu e o problema mult mai complexa si merita o suita de articole. CEC mi-e cvasinecunoscut ca banca. Nu am auzit sa aibă implementate sisteme de risc coerente (apropos, sunt curioasa cum va face fata la cerintele de Basel III orientate mai mult pe monitorizarea riscurilor, nu pe monitorizarea regulilor, asa cum ne-au obișnuit celelalte reglementări Basel, de unde si spălarea pe mâini a bancherilor, ei aruncând vina către bancile centrale care făceau reglementări generale, multi bancheri multumindu-se sa le aplice doar pe acelea).

Pe de alta parte, înțeleg ca acel credit e un credit de tip ipotecar, adică are drept garanției terenul cumpărat. Suspicios mi se pare faptul ca evaluatorul a evaluat valoarea terenului la mai mult decat valoarea de cumparare, adică Ioana a cumpărat terenul sub prețul pieței. Adică a avut noroc. Ma bucur pentru ea. Si eu urmăresc o casa ce e vis-a-vis de sediul unde lucrez, îmi place tare mult. Ce n-as da sa vina într-o zi proprietarul si sa mi-o vândă si mie sub prețul pieței. Pe cuvânt spun ca as găsi finanțare.

Dar sa revenim la credit, in principiu bancile comerciale oferă credite preferențiale clienților de „private banking”, insa nu am auzit ca CEC sa aibă o politica pentru clienții „private”. Si mai e o reglementare a BNR care cere băncilor sa-si cunoască clientul. Ma intreb dacă Ioana Basescu a mai avut relații cu CEC in calitate de client ca sa poată primi un credit preferential (in principiu pentru omul de rând la CEC se dau credite ipotecare pana in vreo 500 mii euro). Si inca ceva, pentru ca citeam o intervenție a lui Radu care identifica acel credit ca fiind “de business”. Nu e de business, pentru că a fost luat de o persoană fizică. Adică este de retail. In plus, în Romania, din păcate, creditarea pentru proiecte de afaceri aproape nu exista. Iar dobânda la care a luat creditul Ioana Băsescu e exagerat de bună. Chiar și companiile sănătoase se împrumută cu dobânzi mai mari. Nu știu exact cat e euribor acum, dar știu ca e in creștere pentru perioade lungi, adică e mai mare la 12 luni, decat la o luna.

Amuzanta in schimb mi s-a părut intervenția președintelui, de la Presedintie, care recunoaște ca terenul este pentru el, ca l-a luat Ioana pentru ca el nu s-a încadrat in normele de risc ale băncii din cauza veniturilor, insa il va lua pe numele lui ulterior. Si inca nu identific cum va face domnul Basescu sa câștige mai bine in calitate de pensionar decat in calitate de Președinte. Pentru ca norme de risc nu inseamna doar venit lunar, ci venit lunar constant, pe o perioada mai mare de timp in urma, pe lângă multe altele. De unde trag concluzia ca pământul a fost cumpărat ca sa fie vândut in perioada imediat următoare, cand domnul președinte așteaptă un boom pe terenurile agricole prin deschiderea “pieței” către străini.

Cat despre intervenția pentru domnul Ghetea, nu pot sa spun ca mi se pare o gafa. Uite ca Traian Basescu mai face si gafe. Le-a dat astora de la putere munitie. Conducerile băncilor sunt avizate de BNR, Ghetea a avut susținerea lui Mugur Isarescu si pana cand “actualii” de la finanțe nu vor avea o propunere cu experiența pentru a-l înlocui pe Ghetea nu prea pot să facă mare lucru. In rest, prea multe nu știu despre domnul in cauza.

Ca sa concluzionez sunt 3 aspecte care trebuie analizate:
– dacă CEC a respectat normele BNR cand a dat acest credit, adică daca si-a cunoscut clientul, daca a luat in calcul factorii de risc, etc. Si asta nu cred ca o poate face altcineva decât BNR.
– cum de s-a vândut terenul sub prețul pieței;
– de ce implica Traian Basescu instituția președintelui in acest joc? Si-a pus consilierii sa evalueze terenul, sa dea declarații de presa si insasi declarația domniei sale e de la Presedintie. Eu l-as fi sfătuit sa se ducă la Carrefour, cumpara niște pamperși si ne vorbea si despre dorința lui de a fi fermier.

Read Full Post »

Jurnal de intreprinzator: Noii indicatori economici

Daca n-am fi trait aici 20 de ani, n-am fi zambit la minciunile guvernantilor care dupa ce si-au exersat indelung la oglinda mutre cat mai convingatoare vin la televizor sa ne spuna cat de bine traim. Ma rog, unii mai decenti ne spun doar ca incepem sa traim bine, in special in anul de guvernare de dupa schimbarile politice. De fapt, chiar daca lucrurile ar sta asa, explicatia valabila este ca in ultimul an de guvernare se parjolesc granele si se otravesc fantanile, succesorii la butoane neavand alt merit decat ca mai strang robinetul. Musai la TV.
Tacticile sunt diferite, unii ne toarna o multime de cifre si termeni ce pentru 99% din populatie nu reprezinta nimic: arierate, balanta de plati externa, inftlatie etc. Unii le prezinta doar pe cele favorabile, de obicei rupte din context, altii au invatat sa asocieze indicatorilor cuvinte care insufla optimism: balanta de plati “pozitiva”, “cresterea” economica, “reducerea ” arieratelor, “stabilizarea” cursului de schimb si care pentru bagatorii de seama suna nemaipomenit de bine.

Nu mi se pare de loc ciudat ca aceasi situatie, aceleasi cifre genereaza reactii diferite in functie de afilierea politica intrucat am inca viu in minte filmul confruntarii politice din ’90 avandu-i ca protagonisti pe Ratiu, Campeanu si Ion Iliescu. Valuri de comentarii a doua zi: FSN-istii ca ce le-a tras-o Nea Ion, altii ca ce bine le-a zis-o Mos Ratiu, ceilalti ca nici nu s-a comparat Campeanu din punct de vedere al ideilor. Parca nu ne-am fi uitat toti la aceeasi emisiune! Asadar pana aici nici o surpriza, stim ce inseamna votul emotional.

Ce e trist e ca nici unul nu-si insoteste rapoartele cu explicatii. N-au timp, ar putea sa-si puna purtatorul de cuvant. Paranteza: n-am nimic cu oamenii astia, unii sunt chiar capabili, insa propunerea mea ar fi sa se desfiinteze postul, e job clar de om platit degeaba, n-am mai vazut unul exercitandu-si atributiile de nici nu mai tin minte cand. Ar putea sa faca Vasilescu un cumul de functii, ca ala se pricepe. Poate doar daca indicatorii ar fi jalnici ar avea si ei sansa sa mai apara la televizor. De fapt indicatorii buni nu sunt, dar daca se gaseste unul favorabil, politicienii tzup la televizor sa le asociem mutra cu vestea buna, nu cumva sa le-o ia altul inainte care sa le confiste meritele, ori sa dea vestea proasta inaintea celei bune, de genul rau e ca v-am taiat din greseala piciorul sanatos, nu pe cel cu cangrena, dar vestea buna e ca cel bolnav se vindeca.

Avem crestere economica. Oare? Motivele nimeni nu le intelege deoarece nimeni nu ni le explica: ar fi crescut exportul, s-or fi redus cheltuielile bugetare, o fi facut Mugur vreo ghidusenie? S-o fi schimbat conducerea la Statistica? Ma uit la cont si vad ca daca-mi da vreun binevoitor un gift de contract de 1 milion de EUR n-am bani sa-l execut. Si mai ciudat, la mine e coada in fiecare dimineata cu angajati carora banca le executa garantiile. Telefoanele suna: n-ai 20.000 RON pentru o luna? Mi-a blocat ANAF-ul contul.

Imi trece prin minte ori ca traiesc pe alta planeta, ori oi fi eu prostul satului, incep sa am complexe. Inainte sa-mi sun auditul si sa ma declar “fraudulos” in insloventa (dupa spusele colegului Ponta) ma simt dator cu o ancheta, asa, din curiozitate. Iau cifrele de la Statistica despre inflatie, salarii minime si medii, energie, combustibili, restante la banci, nivel de colectare al impozitelor, arierate si-ncep sa ma luminez.

Vad imbunatatirea gradului de colectare la ANAF, vad simultan si crestere de arierate in sistemul privat. Vad excedent de valuta, vad si reducere a importurilor si a consumului de energie. Vad cresteri de salarii in sistemul bugetar dar si crescand restantele la credite. Dau fuga la administratia blocului si ma uit pe desfasurator, anul trecut in Aprilie asociatia recupera intarzierile de peste Iarna, suntem in Mai si restanta medie la intretinere atinge 3 luni de zile. Cobor la casieria RCS de la parterul blocului si la o tigara cu sefu imi zice ca ei nu mai fac instalari de mult, echipele de teren comutandu-si activitatea pe deconectari-reconectari. Intarzieri de 2 luni? hop! Ti-am taiat macaroana, luna viitoare faci rost de 100 de RON, ti-am bagat cablul la loc. Contra cost, bineinteles.

Rad putin de bancile care au imprumutat Statul ajutandu-l sa plateasca nemunca si risipa si ale carui politici se rasfrang acum ca un bumerang in dintii bancilor prin volumul de credite restante. Nu prea e rasul meu, intrucat cunosc situatia si nu prea e de ras. Acum 5 ani n-ar fi dat 1000 de Euroi unui SRL, era mai safe angajatul de la Stat. In 2013 ma suna 10 banci pe zi : nu vrei sa-ti cumparam linia de credit? Unii privati mai si depun dosare ca sa afle ca nu se califica, n-au fata. Pierdere de timp.

Vorbeam deunazi de jocurile cu suma nula: pe masura ce ANAF-ul isi creste gradul de colectare, creste neincasarea la banci, cresc si lunile de intarziere la salarii, cresc si arieratele, cresc platile la negru. Concluzia e una singura: atat putem, oricat ne-am invarti in jurul cozii. Pun pariu ca daca o sa se imbunatateasca in sase luni situatia restanelor in banci n-o sa ne mai mentioneze nimeni nimic de cresterea economica sau de gradul de colectare al impozitelor. Parca am trai intr-un balon izolat adiabatic, fara aport de energie. De fapt balonul numai adiabatic nu e, rasufla prin deficitul bugetar in fiecare an si se mai gasesc si suficienti smecheri sa-l intepe doar sa traga pe nas o priza de cash, ca deh, oamenii au nevoi.

Propun asadar un “cos” de indicatori pe care sa-I prezinte Guvernul cand ne povesteste despre bunastare, lasand la latitudinea lor sa-i mentioneze pe cei vis a vis de arierate, cosul zilnic si restul din manualul de economie. La sezonul de pupaturi propun dupa principiul lui Tomitza: nevestele directorilor de la Stat cu secretarele, evazionistii cu Garda, parlamentarii cu ANI, si cu voia dumneavoastra cresterea economica musai corelata cu: intarzierile la salarii, restantele la intretinere, restantele la firma de cablu si internet plus intarzierile mai mari de doua rate la credite. Eventual disponibilul din cont al agentilor economici.

Odata afectat la buzunar si ca orice roman impacat cu ideea, speranta mea era una singura: sa nu fiu mintit. Nu poti miza pe sprijinul agentului economic sau al populatiei daca nu esti sincer. Unii au invatat totusi sa fie si-l dau exemplu pe Copos: cand le spune angajatilor ca luna asta nu le da salariile chiar se tine de cuvant.

Tot jocul ala cu suma nula demonstreaza Guvernului ca absorbtia cash-ului din piata trebuie musai insotita de masuri de relaxare fiscala. Vasilescu ar fi zis ca sterilizam piata de lei ca sa micsoram inflatia. Astia au sterilizat agentii economici de lei. Sper ca i-au marit placuta de pe usa lu Voinea, ca la instalare plangea ca adjunctul o are mai mare , asadar odata scapat de problema asta sa iasa din depresie si din cifre si sa nu se mai uite in jos , ci in sus, la viitor. Sper sa nu se supere pe mine, ca asa mi-am pierdut primul contabil: i-am explicat care e diferenta dintre un contabil si un director financiar. Pornise bine Base cu imprumutul ala de 15-20 de miliarde la inceputul crizei, doar mi-e necaz ca in loc sa il dea privatilor nostri l-a dat statului care l-a dat tot privatilor, insa la ai lor.

Read Full Post »