Feeds:
Articole
Comentarii

Posts Tagged ‘crestin’

Avem un început de an agitat, cu multe turbulențe atât în plan economic, cât și social. Prețul petrolului pare să o fi luat-o razna în jos, ajungând la un minim atins doar în perioada post criză (ianuarie 2009). Practic în aproximativ 6 luni, din iunie 2014 și până acum, prețul barilului de petrol s-a înjumătățit.

Principalele economii lovite de această prăbușire sunt firește economiile statelor exportatoare de petrol: Arabia Saudită, Rusia și Emiratele Arabe Unite. Dacă pentru arabi, șocul financiar este cât de cât suportabil, pentru Rusia, și așa lovită de sancțiunile economice ale SUA și UE, prăbușirea prețului petrolului poate însemna colapsul economic iminent. Deja analiștii economici ai grupurilor financiare prezic fie demisia lui Vladimir Putin, fie declanșarea unui conflict militar în Estul Europei.

Din fericire pentru economia României, înjumătățirea prețului petrolului este o gură de oxigen, putând aduce ea singură o creștere economică a PIB-ului cu 1.2-1.5% în 2015. Dacă Rusia, intimidată de prezența tot mai activă a NATO în estul Europei, se va mărgini doar să mârâie și să-și arate ghearele și colții, fără a face nimic concret, ne-am putea aștepta la un an cât se poate de prosper.

Din nefericire, „primăvara arabă” și destabilizarea statelor „laice” din nordul Africii și Orientul Mijlociu, cu populații predominant musulmane, a dus la o revenire brutală a Islamului în aceste zone. La prima vedere, pare a fi doar o problemă regională, care nu ne-ar afecta în niciun mod. Însă Islamul, ca religie, este din punct de vedere geopolitic incompatibil cu actuala ordine mondială. Din punctul de vedere al Islamului, există doar o lume Islamică, căreia i se aplică legea divină, Sharia, iar tot ce este în afara acesteia este considerat a fi ilegitim și poate fi cel mult tolerat, cât timp nu poate fi convertit sau măcar ignorat.

Pentru musulmani, libertatea de exprimare a oricărei persoane se oprește atunci când vorbim de Coran, Profet, etc. Recentul exemplu al execuției celor 12 caricaturiști de la Charlie Hebdo, în Paris, adică departe de orice stat musulman, este un avertisment extrem de brutal, care ne reamintește că valorile vestice sunt fundamental incompatibile cu Islamul. E adevărat că și caricaturile postate de respectivul jurnal, depășeau cu mult granița bunului simț, putând fi considerate insultătoare. Firește, conform legii franceze, Charlie Hebdo putea fi acționat în justiție, însă conform legii islamice, jurnaliștii erau pasibili de pedeapsa cu moartea, lucru care de altfel s-a și întâmplat. Practic, legea „divină” (islamică) a prevalat în fața legii franceze și a valorilor și drepturilor europene.

Chiar presupunând că justiția franceză îi va prinde și condamna pe cei vinovați, este de acceptat să trăiești alături de câteva milioane de potențiali fanatici religioși, care nu vor ezita să aleagă între legea divină și cea civilă? Răspunsul dat de o tot mai mare parte a populației UE pare să fie NU. În Germania, de la câteva sute de oameni, protestele anti-islam au ajuns la zeci de mii de oameni. Și asta s-a întâmplat ÎNAINTE de execuția caricaturiștilor francezi.

Oare ar trebui interzis Islamul, ca și Nazismul ca fiind incompatibil cu drepturile și valorile europene?

(va urma – episodul 2 – Cruciada)

Read Full Post »

In Franta tocmai s-a demonstrat de zor impotriva legiferarii casatoriilor homosexuale. La France chatolique, bien sur. Asta mi-a adus aminte de o mai veche datorie, o promisiune facuta unui pretios amic si coleg, de a toca putin pe tema: religia – progres sau frana?

Argumente se pot aduce multe, in ambele sensuri. Majoritatea religiilor revedinca un standard moral inalt, din pacate multe dintre ele inteleg sa-i impuna in special formalismul, inversand cu aceasta ocazie cu mai mult sau mai putina subtilitate, logica. Adica nu mai este neaparat “daca sunt bun, sunt moral” ci mai curand “daca ma conformez normei morale, sunt bun”. Prin extensie, daca nu o fac, nu sunt bun. Dincolo de aceasta insa, nu putem vorbi de o relatie de cauzalitate intre credinta si astfel de ipocrizii, in ciuda frecventei lor. Pana la urma, daca vrem sa ne apropiem foarte tare de fundamentele marilor religii, o sa observam ca nu avem de-a face decat cu interpretari a ceva ce nu a rezistat cu adevarat timpului, ca atare. Ceea ce avem in fata, ceea ce ni s-a transmis, sunt variantele castigatoare ale interpretarilor, si anume a celor care au prins la multime. Habar nu avem ce a spus sau facut, de fapt, Isus. In plus, semnificatia lui istorica pare restransa spre nula; cu exceptia textelor biblice, nici un izvor nu il pomeneste. Crestinismul nu este opera lui Isus, ci a unui complex favorabil de evenimente si evolutii istorice ce au permis unei forme sectare a religiei iudaice sa se bucure de un formidabil succes in straturile profunde ale unui imperiu in care se amestecau zeci de credinte, unele destul de asemanatoare. Asta a creat potentialul politic ce a permis ulterior ascensiunea relativ rapida catre statutul de religie oficiala in intreg Imperiul. Nu e nimic moral in asta, cu siguranta. Nici progresist. Progresista a fost insa pastrarea si ducerea mai departe a mostenirii grecesti in spatiul bisericesc, adapostirea si dezvoltarea spiritului carturaresc ce a stat la baza dezvoltarii stiintelor moderne in interiorul institutiilor clericale. Pe de alta parte, distrugator a fost modul in care Biserica, in special cea Catolica, a tratat tezaurul spiritual maur, pentru a nu da decat acest exemplu.

Si totusi, este in vreun fel Isus responsabil pentru toate acestea, bune sau rele? Daca il analizam doar pe el, asa cum il cunoastem din Noul Testament, respectiv Evangheliile acceptate pana acum, nu aflam mare lucru. Un personaj sumar creionat, frecvent contradictoriu in spusele sale, cu o evidenta atitudine de fronda. Latura sa divina este evocata prin minunile savarsite si finalmente consacrata prin actul Invierii. Dar din punct de vedere moral, nu avem de-a face cu o revolutie, ci mai curand un soi de puritanism din perspectiva iudaica. Atitudinea sa, care azi ar putea fi caracterizata ca cea a unui lider radical populist, care neaga totul dar nu propune nimic, si a carei actiune acida se rasfrange asupra paturilor avute ale evreimii din acele vremuri si locuri, este ceva ce a fost in mod subtil utilizat ca argument antisemit. Cum putea fi Isus sa fie antisemit? Nu este o ciudatenie ca Isus, semitul, sa fie revendicat azi de urmasii Romei? Din punctul meu de vedere, o dovada mai mult decat evidenta a vagii legaturi intre crestinism si Isus.
Nu stiu daca il vom putea cunoaste vreodata pe adevaratul Isus, si nu stiu daca asta ne-ar ajuta sau nu. Dar cu siguranta, nu lui Isus ii datoram atitudinea anti homosexualitate a crestinismului. Pur si simplu, nu reiese de nicaieri cum ar fi considerat el homosexualitatea.Si este doar un exemplu. Religia care il pune pe Isus in centrul ei, ne vinde sub brandul acestuia multe din atitudinile intransingente, retrograde ori discriminatorii ce apartin de fapt conducatorilor sai politici. Interesant a fost sa auzim, cu ocazia marsului anti-gay din Franta, un fel de apel la un front comun al religiilor, lansat de catre Cardinalul de Lyon, Philippe Barbarin, care insa a specificat ca participa la manifestatie ca “simplu cetatean”.

Cumva, domnul Barbarin ne spune ca diversele Biserici si religii ar trebui sa dea toate diferendele deoparte pentru a se uni in acest demers menit sa impiedice incalcarea prin lege laica a unui principiu religios comun. Este insa chestiunea homosexualitatii relevanta moral? Si daca da, in ce sens? Care este pericolul sau beneficiul moral asociat unei atitudini sau alteia, si de fapt, care este norma morala in jurul careia se construieste conflictul? Si ce sau pe cine se straduieste Biserica/Bisericile sa protejeze cu aceasta ocazie? Apoi, reprezinta oficializarea casatoriilor homosexuale un act de progres, sau de decadenta, iar pozitia Bisericii este una corect-conservatoare sau pur si simplu retrograda? Si in raport cu ce judecam acestea, fara a ne invarti in cerc?

Daca in alte privinte, cum ar fi pozitia din trecut a Bisericii in fata marilor descoperiri stiintifice, este usor sa intelegem si judecam caracterul progresist sau retrograd al actiunilor sale, in cazul acestei chestiuni lucrurile par mai complicate.

Desigur, declaratia lui Barbarin, de participant „privat”, ne mai spune ceva: intr-o vreme in care Biserica Catolica se gaseste intr-o mare dilema, nestiind cum sa procedeze pentru a-i mentine pe cei zelosi, fara a parea prea retrograda celorlalti fii ai Bisericii ce-i calca tot mai rar pragul, o atitudine oficiala prea rigida se poate dovedi daunatoare politic si sa duca la micsorarea in continuare a influentei Bisericii Catolice in societatea occidentala, ceea ce ar fi cu adevarat catastrofal pentru ea. De fapt, marea dilema a Bisericii este cum sa-si reformeze mesajul,fara a-si pierde identitatea pe care s-a straduit sa o creeze in aproape 1700 de ani de istorie. In lipsa de idei, se pare ca singurul model pe care il propune este cel al lui „sunt moral, deci sunt bun”.

Read Full Post »