Despre gaze de șist, bani și manipulare

Cu rușine am observat că nu am mai scris un articol cu cap și coadă de aproximativ o lună. E adevărat că am avut de lucru mai mult ca niciodată (ceea ce e bine), dar măcar în week-end ar trebui să-mi fac timp să scriu ceva. Sau să mă hotărăsc să închid blogul.

Week-end-ul acesta am fost mai liber, așa că am avut timp chiar să mă uit la un film. „Promised land” cu Matt Damon, un film despre… gaze de șist. Inițial am vrut să schimb programul pentru că mă așteptam la aceleași clișee, cu Chevroni poluanți în luptă cu Steveni Seagali cinstiți și bravi. Însă nu a fost deloc așa. Spre surpriza mea, Matt Damon, „băiatul bun” este partea lacomelor corporații care vor să sugă sângele… pardon, petrolul sărmanilor pungeșteni americani. Iar „șmecherul” e ecologistul cu tactici agresive, care nu ezită să manipuleze chiar și bieții copii de școală.

Hmmm, începusem chiar să mă indignez că „răul” ecologist aproape că-l învinsese pe bietul funcționar cinstit și fleț, care nu ezită să primească pumni în nas pentru a lămuri fermierii neîncrezători și rudimentari de binefacerile banilor „free” din pământul lor, când… surpriză! Chiar în ziua când localnicii se adunau să voteze, nu pentru politicieni ci pentru aprobarea exploatării gazelor de șist, se dovedește că ecologistul trucase dovezile cu vacile moarte din cauza chimicalelor. Aproape că jubilam că în sfârșit văd și eu un film în care capitaliștii înving, când… din nou surpriză! Ecologistul trișor era plătit de fapt tot de lacoma corporație ca să fie siguri că vor câștiga votul comunității. Firește că băiatul bun demască escrocheria și este concediat, dar binele triumfă.

Complet dezamăgit de previzibila răsturnare finală de situație m-am decis să caut investitorii care au făcut un film atât de interesant. Și… din nou surpriză! Filmul a fost sponsorizat sănătos de către Abu Dhabi Media, deținută integral de Emiratele Arabe Unite (membră a OPEC). Deci cu interes financiar direct (ca și în cazul Rusiei) în blocarea explorărilor/exploatărilor de gaze de șist.

Așa că nu mai știu ce să cred. Sunt aproape la fel de bulversat ca în cazul modificării Codului Penal, care îl absolvea pe Traian Băsescu de conflictul de interese în cazul casei din Mihăileanu, modificare împotriva căreia președintele s-a pronunțat hotărât, amenințând chiar cu dizolvarea Parlamentului și demiterea Premierului. Mă întreb cine a inițiat modificarea tâmpită, modificare de care Victor Ponta și Crin Antonescu sunt pe deplin răspunzători, deși nu-i amenința niciun proces pentru conflict de interese. Însă sunt convins că amândoi se pregăteau să-și atribuie câte o casă în Mihăileanu. Ai naibii hoți!

Nu mai comentez ca să nu risc să se reverse Milcovul din matcă, iar fiii Vrâncioaiei și Gnomul Doe să spumege de supărare că m-am luat iar de Luceafărul anti-corupției.

Read Full Post »

Nu se rupe, doar se-ndoaie…

Recunosc că nu aveam pic de inspirație. Și am simțit că distinșii comentatori ai acestui blog nu sunt entuziaști nici la ideile mele libertariene legate de taxe și nici la războaiele cibernetice purtate între Liliput (Spamhaus) și Brobdingnag (Republic of CyberBunker).

Din fericire, exact când eram gata să mă las păgubaș și să las articolul iepurașului încă o zi (a patra!), am dat peste o „analiză”. Am pus ghilimele, pentru că demult nu am mai citit o astfel de colecție de aiureli pompoase, pe care ori le știe toată lumea pentru că sunt evidente, ori nu au nicio legătură cu realitatea înconjurătoare.

Recunosc sincer că puțin îmi pasă de USL și dacă acesta se rupe ori nu. De altfel mi-ar păsa în exact același mod de întreaga clasă politică, dacă președintele jucător m-ar lăsa și nu ar apărea periodic să-mi reamintească cât de inteligent a fost el și de ce națiunea trebuie să-i fie etern recunoscătoare că ne-a trecut (măiastru Cârmaciul!) prin furtuna crizei și a ancorat zdravăn epava României la chei. Asta după ce s-a lăudat în toamna lui 2009 cu cele mai mari creșteri de salarii și pensii întâmplate „în mandatul lui”, pentru ca DUPĂ ALEGERI să taie cu sete 25% din ele! Și după ce a mâncat împreună cu guvernele de escroci sau în cel mai bun caz incompetenți zecile de miliarde împrumutate de la FMI. Cum naiba să nu te apuce dracii și să nu-ți vină să-i tragi în șut în fund nesimțitului doar când încearcă să deschidă gura să se laude?

Revenind la chestia deștept intitulată „Și dacă se rupe?”, am sperat că nu am făcut de pomană efortul de a încerca să o citesc. Degeaba. Pentru că oricât m-am străduit să o citesc până la capăt, mi-a fost cu neputință. Adormeam invariabil la sfârșitul paragrafului doi, la următoarea frază: „Social democratii sunt mult mai avantajati in alianta, si in avantaj in conditiile unei despartiri”. Huh!? Ce!? Vă rog să mă treziți când termină. Zzzz…

Inițial m-am gândit că dau încă o dată dovadă de lipsă de colegialitate. Apoi am realizat că ar fi ne-colegial să nu-i spui omului deschis că a produs o bășină fâsâită pe un subiect interesant doar pentru de turma de băsiști, care mai speră să revină vreodată în politică.

Dacă totuși vă interesează cine ar putea fi noul președinte la alegerile din 2014, vă recomand călduros o analiză făcută de un sociolog adevărat: „Prezidenţiale: repere statistice la sfârşit de aprilie 2013”.

Dacă totuși nu aveți chef să dați un click, vă postez aici concluziile:

„1. Antonescu dominant.
2. Un bazin electoral pentru triada Dan Diaconescu-Vadim-Becali care, în funcţie de circumstanţe, variază între 14% şi 25%.
3. În restul opoziţiei, voturile se împart între prezidenţiabilul cel mai vizibil (MRU), vectorul principal de legitimare (Traian Băsescu) şi partidul cel mai puternic (PDL). Aria despre care vorbim: minim 19%, maxim 30%.
4. Câteva procente fluctuează sau aparţin UDMR.”

În ce mă privește, după Președintele Jucător, mi-ar plăcea un Președinte Adormit, care să se mai trezească doar când i se termină mandatul. Iar între timp ceilalți să-și poată vedea liniștiți de ce treburile lor: Parlamentul de parlamentat steril (m-aș bucura să nu mai adopte nicio lege), Executivul de executat banii publici, dacă se poate într-un mod transparent, renunțând la HG-uri și OUG-uri, iar Justiția de curățat mizeria produsă de Monicuțele, Vasilicii și de ceilalți mutanți băsiști deghizați în magistrați.

Sunt sigur că nu aveați chef de politică, exact ca și mine, însă nu m-am putut abține. Prea se potrivea titlul. Am dreptate că și vouă vi se rupe?

Read Full Post »

Decesul prezidentialismului romanesc

Recentele discutii despre schimbarile constitutionale, discutii necesare altfel, au fost acoperite repede de stirile momentului. Cea mai “importanta” si mai caraghioasa, aceea ca Gigi Becali nu se mai intoarce in Romania. Drum bun, calatorie sprancenata!
Dintre toate reasezarile constitutionale necesare, relatiile institutionale si rolul institutiei prezidentiale mi se par cele mai acute. O discutie serioasa despre forma democratiei romanesti este imperios necesara.
Dupa ce am consumat, am experimentat mai multe tipuri de presedinti, tipologii umane, stiluri de abordare institutionala, interpretari personale ale institutiei de varf a statului roman, este evident ca institutia prezidentiala ca unica solutie de “domnitor” a ajuns la un final. As putea chiar spune ca institutia prezidentiala a falimentat moral.
Dupa’89, a urmat tranzitia anomica, cautat confuza si ezitanta, in care Romania si-a cautat drumul. Ion Iliescu a vorbit de consens, de multe ori fara argumentatie, punand egal intre consens si constrangere. Putem spune ca a reusit consensul doar cumparandu-l. Oricum, perioada’90-’96 ramane una confuza, in care proiectul national a existat doar theoretic. La adapostul confuziei si ignorantei s-au facut si cele mai mari transferuri de proprietate , multe dintre acestea dubioase si cu finalitate catastrofala.

A urmat Emil Constantinescu, perceput ca slab, un intelectual ezitant, prins intre lumile romanesti, care trebuia sa aleaga intre consens si asezarea Romaniei pe un drum clar. Personal, cred ca istoria va aseza mai bine perioada presedintelui Constantinescu si nu va mai judeca doar din punctul de vedere al guvernamantului. Perioada Constantinescu a reusit sa imprime un drum Romaniei, a reusit sa gaseasca consens pentru cateva obiective mari nationale. NATO si UE au devenit din idei “progresiste” si oarecum exotice (pentru o anumita parte a populatiei) o realitate palpabila si fara echivoc. Reasezarile sociale vor fi o alta transformare a Romaniei cu care istoria va credita regimul Constantinescu la capitolul merite.

Dupa instabilitatea economica si reasezarile sociale dureroase dar necesare ale perioadei Constantinescu, Ion Iliescu a fost unica solutie pentru recastigarea increderii. A fost o surpriza placuta concluzia ca Iliescu a invatat lectiile trecutului, le-a asumat si a dus mandatul presidential mai mult decat onorabil. In general, Iliescu s-a tinut departe de guvernarea in sine, si a gasit in Adrian Nastase un partener nu doar valoros, dar si onest. A fost prima data dupa’90 cand mandatul prezidential a fost discret, depasit ca atentie publica si ca intensitate de actul de guvernamant in sine. Temele majore erau “lucrate” de guvern si nu de administartia prezidentiala. Cu exceptia “norului” gratierii lui Cosma de la finalul mandatului, putem spune ca 2000-2004 a fost cea mai senina administratie prezidentiala. A fost si unica perioada cand societatea si politicul, independent de partizanatul politic in sine, au gasit consensul , s-au aflat pe aceeasi lungime de unda pe temele majore nationale ale integrarii in NATO si EU.

Primul mandat al presedintelui Basescu a fost dominat de scandal. Basescu a procedat ca un jucator de sah fara strategie, dar care castiga jocul speculand greselile adversarului. Politic, Basescu a confiscat ideea de opozitie, si inertial a lasat impresia ca este unicul opozant moral la cupiditatea si stupiditatea clasei politice. Reactia rapida, discursul simplu si eficace, victimizarea si marile greseli ale partidelor i-au creat presedintelui microclimatul perfect. Tentativa de suspendare, propulsarea lui Geoana la prezidentiale si prestatia lamentabila a acestuia in campanie,oboseala mecanismelor de partid, i-au asigurat lui Basescu si al doilea mandat. Toti au sperat , unii au fost convinsi, ca Basescu va fi invatat lectiile trecutului si va actiona altfel. Se pare ca s-au inselat. Al doilea mandat a dat o lovitura finala prezidentialismului. Teoria “presedintelui jucator” a compromis ideea de presedinte, si in extenso, si ideea de republica. „A doua suspendare” a aratat defectele relatiilor institutionale romanesti si vulnerabilitatea stabilitatii la politica viscerala si la plasa de interese ale unor personaje ca Voiculescu. A fost o lectie (sau ar fi trebuit sa fie) pentru ceea ce inseamna (sau ar trebui sa insemne) o Romanie europenizata.

Dupa ce politicul va lua o noua forma, si dupa ce mandatul actualului presedinte se va fi sfarsit, prezidentialismul in Romania , cel putin forma actuala, va fi déjà un cadavru politic si institutional. Nu stiu in ce masura o republica fara presedinte sau o republica formala este de dorit in Romania.
Dar dezbaterea asupra unei republici altfel sau chiar asupra formei de guvernamant trebuie sa inceapa , iar momentele ce vor veni vor aduce si solutia cea mai potrivita. Un referendum constitutional va trebui sa contina cel putin o intrebare despre forma de guvernamant. Pastrarea republicii pentru a-I satisface lui Crin Antonescu ambitiile politice fara support si pentru ca USL-ul “asa s-a inteles” este meschin in comparatie cu miza unei noi Constitutii. “Harjoneala” cu ideea unei monarhii constitutionale a lui Antonescu este neconvingatoare si in stilul politicianului “copil”, propriu lui Crin. Este evident , Casa Regala a Romaniei nu s-a lasat atrasa in acest flirt parsiv. Monarhia insa este o solutie. Poate cea mai buna pentru clarificarea si limpezirea institutionala a Romaniei. Sau nu?

Read Full Post »

A venit Mos’Craciun. Primul cadou: guvern obez . Al doilea:coabitarea.

Presedintele l-a nominalizat astazi pe Victor Ponta premier. L-am urmarit de cateva ori saptamana trecuta pe fostul si viitorul premier stand in fata bradului impodobit de la Palatul Victoria, vorbind apasat, cu expresia de baiat cuminte si timpuriu competent pe fata, despre diverse lucruri. Daca puneai imaginar o barba si plete albe lui Ponta, ti-l puteai inchipui in rolul de Mos Craciun.
USL-ul a promis mai mult decat poate duce „sacul” lui Victor Ponta, inainte de intrarea la prima guvernare din primavara, si inertial pe parcursul primei guvernari Ponta. Pe valul de „razboaie usl-isto-basesciene”, USL-ul, si Victor Ponta personal, au scapat de erodarea la guvernare, desi rezultatul celor 8 luni de guvernare este palid, fara a fi categoric negativ(si in nici un caz pozitiv). Castigand alegerile pe fondul mesajelor populiste si sloganurilor gen „v-am dat salariile inapoi” si a retoricii „antibasiste” ,guvernul Ponta al II-lea va trebui sa faca fata celor 10 puncte(sau provocari):
1. Explicatia celor 8 luni de guvernare Ponta I-ul , perioada marcata prin inactivitate si lipsa de guvernamant, utilizata pe post de campanie electorala prelungita.
2. Guvernul ce sta sa se nasca. Este ca bebelusul de 6 Kg: dificil de extras , prea gras si posibil diabetic, mai are si cordonul infasurat, astfel ca probabil se va face cezariana.
3. Atmosfera de incertitudine si suspiciune la Bruxelles. Nu ca asta ar fi ceva extraordinar sau nou pentru Romania, dar ne-am intors in timp intr-o perioada gri. Victor Ponta poate face giumbuslucuri la ziarele straine si se poate duce imbracat in hainele de duminica la Paris,Londra sau Berlin, dar glumitele sale nu au cu siguranta trecere pe acolo. Vestea buna e ca ne inghesuie in Schengen si pe noi pana la urma, ca nu mai pot lasa Bulgaria pe-afara.
4. Marile promisiuni de campanie, cum ar fi „noi dam , nu luam”, „v-am dat noi ce v-au taiat ceilalti” sunt deja uitate. Cu portofelele inghetate si putina bruma in buzunar, romanii vor trebui sa-l asculte pe Ponta cum explica el competent, presarat cu glumite, ca de fapt n-au promis nimic.
5. Basescu . Aici nu cred ca trebuie sa dau explicatii.
6. Balbaiala cu UDMR-ul. Deja varanul a dat consemn pe unitatea A3 sa tipe tradare in gura mare. „Jurnalistii” USL-istici se isterizeaza deja pentru hartiile lui Traian Basescu si pentru vizitele la ceas de seara ale lui Ponta la Cotroceni.Voiculescu i-a dat peste mana lui Victor Ponta (cu mana lui Crin Antonescu, ca probabil era ocupat cu altceva) si nu l-a lasat sa se harjoneasca cu UDMR-ul. Victor Ponta a pierdut prima batalie in interiorul USL.
7. Bruxellles-ul. Romania nu mai este de capul ei, asa ca nu va putea „sa-si faca de cap”.
8. Baronii si baronetii. In PSD, dar si in PNL (ca in toate partidele care s-au perindat la putere) exista cativa potentati locali gen satrapi. Satrapii nu vor accepta sa nu-si numeasca oamenii in guvern, sa nu impuna linii politice si sa nu ciupeasca posturi, foloase si bomboane de pom.
9. Echilibrul din USL. Cu un partid greoi si nereformat, cu PNL-ul pe cai mari si ajuns partid de masa, si cu Varanul in capul mesei, guvernul Ponta II este prins in melasa jocului politic. Unde te’ntorci dai de un butoi cu pulbere. Noroc ca are 9 vieti.
10. Parlamentul umflat cu steroizi. Un Parlament prea mare, cu membri fie gusogeni , fie penali, fie inutili, va fi o piatra de moara pentru guvernarea Ponta. Un astfel de Parlament , unde interesele colcaie si doamna Justitia va fi fugarita pe toate stradutele laturalnice din Casa Poporului, format din oameni cu interese obscure si metode ingalate, va fi o piatra de moara de gatul guvernului. De la Verginel Gireada pana la Ion Stan, actualul Parlament va fi probabil cel mai slab calitativ si cel mai caraghios legislativ pe care l-a avut Romania din’90 incoace.
Desigur, nu trebuie sa uitam principalul challenge: coabitarea. Toate partile vor trebui sa deprinda acest joc. Se pare ca scrisoarea de raspuns la „hartiile lui Basescu”, venita de la Bruxelles si adresata lui Ponta, asa spune.

Sacul lui Mos Craciun mai are multe daruri pentru romani dupa guvernul obez si coabitare. E incapator. La fundul sacului e ceva care va ajunge la toti romanii. Fiecare se va procopsi cu o bucatica. Se numeste „deceptia”.

Read Full Post »

Mihai Razvan Ungureanu in teatrul de razboi, cu oastea de stransura a dreptei si vehicul second hand

Scriam, pe vremea cand Mihai Razvan Ungureanu era (inca) prim-ministru ca fara un partid, o forta politica care sa-l sustina, demersul de a guverna va fi dificil pentru MRU. S-a dovedit nu doar dificil, dar si imposibil politic. PDL-ul a fost incapabil sa-l pastreze pe MRU la guvernare, datorita catorva deputati fugiti cu arme si bagaje catre USL. Dupa nici trei luni, Ungureanu a parasit palatul Victoria fara sa fi putut sa demonstreze ceva ca guvernant, si cu atat mai putin ca om politic. Aparitia lui MRU ca prim-ministru a fost judecata de multi ca o greseala pentru cariera politica pe care acesta ar dori sa o aiba in viitor. S-au facut multe speculatii despre eventualele miscari ale lui MRU in politica. Multi il vedeau imbarcat in PDL, altii preziceau formarea unui nou partid, in timp ce unii considerau scurta perioada ca prim-ministru ca o ratare din start a carierei politice.
Avem astazi o rezolvare a dilemei care a dus la acele speculatii. MRU si-a luat partid second-hand din parcul de partide „adormite” al Romaniei. A devenit presedinte peste un partid de conjunctura, si a strans in jurul sau un grup de personaje surprinzatoare si contradictorii. Fostul ministru PSD al sanatatii , social-democrat exotic, vanzator de Ferrari si om de casa a lui Mircea Geoana a devenit unul din secunzii lui MRU. Este probabil emblematic pentru contradictia intre intentiile (declarate) ale Fortei Civice si realitatea care face necesara (in politica) recuperarea unor astfel de personaje. Cunoscut lobby-ist pentru companiile farmaceutice majore , Bazac a adoptat in perioada ministeriatului sau masuri ce au avantajat marile companii, masuri imbracate desigur in retorica „de stanga” . Cativa „eretici” ai Noii Republici, excentricul Iurascu si alti cativa completeaza galeria de locotenenti ai lui MRU.Nici numele, nici partidul in sine, nici personajele din jurul lui MRU,nu au un istoric sau o valoare (politica) intrinseca. MRU foloseste platforma tehnica a unui partid „de-a gata” , pe care incearca sa-l imbrace cu notorietatea sa, si sa-l legitimeze cu procentele sale inca neverificate electoral. Forta Civica este doar un intermezzo pentru MRU, deoarece partidul preluat se inscrie intr-o alianta formata din partidele ce se revendica a reprezenta curentele ideologice de dreapta. Este discutabil in ce masura PDL-ul , sau celelalte fragmente ale „coalitiei cu inima”reprezinta intr-adevar un electorat cu aspiratii de dreapta. O inscriere a lui MRU in PDL ar fi fost o dezamagire. Liderii pdl-isti s-ar fi simtit amenintati , iar procentele lui MRU n-ar fi ajutat la refacerea imaginii si potentialului electoral al PDL. Tehnic, preluarea Fortei Civice este probabil singura miscare ce-i poate asigura lui Ungureanu accesul in politica romaneasca (asa cum o stim). MRU devine astfel unul dintre politicieni, si intra „in randul lumii”. Spun tehnic, deoarece alegerile sunt foarte aproape, iar MRU trebuie sa se verifice electoral, si trebuie sa demonstreze ca poate trece examenul minimal de politician, acela de a castiga un colegiu de senator sau deputat. Alternativa ar fi fost ca MRU sa incerce sa-si construiasca propriul partid, dar ar fi insemnat sa renunte la cel putin un ciclu electoral, si sa joace din afara sistemului politic. Ar fi fost mai onorabil, dar mai riscant si mult mai dificil. Politicianismul marunt in acest caz, poate fi un calcul de succes. Imbarcat in politica de „main-stream”, aruncat in lacul cu pesti politici romanesti, MRU va trebui sa invete sa inoate, si cine stie, poate deveni „stiuca alfa” in politica romaneasca. Deocamdata, MRU se regaseste intr-o constructie usor ciudata, cu lideri care nu se plac , uneori se detesta, formata din institutii cu discurs de multe ori contradictoriu.
Pana la urma, cine e „dreapta”? Mihail Neamtu a reusit sa devina controversat inainte de a-si desavarsi notorietatea, iar micile furtuni in pahare cu apa starnite de declaratiile sale reusesc doar sa tulbure coeziunea pe care coalitia (probabil) o doreste. Neamtu s-a dovedit in plus un cunoscator al caii oportuniste, fara a justifica aceasta cale prin idealuri sau gesturi admirabile. Baconski sau Papahagi, carora nu li se pot nega nici intelectualismul, nici un anume bagaj de intelepciune au reusit sa-si indeparteze publicul prin declaratii intelectualiste, dar contraelectorale, schimband pase si conversand public despre „mahalaua imunda” sau „ciumpalaci” in timpul revoltei din ianuarie. Oricum, nici Neamtu, nici Baconski sau Papahagi nu s-au verificat electoral ca personaje politice, iar formatiunile lor nu au reusit sa iasa din periferia „de lux” a satului politic mioritic. PDL-ul , si presedintele sau „de serviciu”, Vasile Blaga, nu (mai) sunt astazi ceea ce erau acum 4 ani. PDL-ul a intrat la apa, si nu poate oferi destul spatiu pentru a multumi intrutotul camarazii de „dreapta” in cautare de locuri eligibile si „trenuri” politice . Schimbarea brusca de „par politic” a PDL, care a devenit peste noapte din „de stanga” promotor al dreptei, atarna inca destul de greu in trecutul politic incarcat al acestui partid. „Ornamentele” PDL-ului ca Voinescu sau Cristian Preda , nu pot decat sa ofere speranta, dar s-a dovedit ca mecansimele de partid izvorat din FSN pot reduce la tacere oamenii ce pot spune ceva in politica romaneasca atunci cand oportunismul transpartinic fac necesar acest gest.
Desigur, ramane Traian Basescu, singurul liant (teoretic) al coalitiei de dreapta. Dar ce greutate mai are un personaj politic fata de care sentimentele de apreciere sunt tot mai slabe? Basescu a reusit in 8 ani sa piarda terenul sustinerii romanilor prin greselile sale electorale si gafele politice uriase , fara sa fi adus societatea la gradul de maturizare promis. Chiar daca USL-ului nu i-a reusit „shmenul politic” numit referendum, Basescu nu mai poate aduna destula sustinere pentru a se erija in liderul unei constructii de dreapta. Pozitia de presedinte, impopularitatea si un guvern USL probabil(si predictibil) chiar si dupa alegerile din decembrie, face imposibila „utilizarea” lui Basescu.Orice coalitie care va incerca utilizarea vizibila a lui Traian Basescu drept liant si port-drapel nu va face decat sa se incarce cu un balast politic ce nu poate duce decat spre esec. Desprinderea de Basescu, care e bine sa ramana in trecut, si sa nu se proiecteze (sau gandeasca) in viitor, este cel putin recomandabila.Deocamdata, alianta dreptei este o stransura. Asa cum voievozii valahi sau moldoveni plecau cu oastea de stransura sa-i infrunte pe turci, datorita iminentei atacului si situatiei imperioase, la fel si „dreapta” este (inca) o stransura ce vrea sa dea piept cu USL-ul la alegerile din decembrie.
Desigur, Alianta Romania Dreapta va deveni la un moment dat un partid unitar. Este singura solutie, si o alternativa la puterea USL-ista ce se preconizeaza atotstapanitoare. Alternativa, si dorinta de a balansa scena politica este si unica ratiune logica a formarii acestei coalitii.
Mihai Razvan Ungureanu poate fi un lider al acestei formatiuni. Va depinde doar de el, si de modul cum va folosi lipsa de negativism(si absenta unui trecut politic incarcat) la adresa propriei „persona politica”.Diferenta pe care o va face in contrast cu Victor Ponta, diferenta de abordare si responsabilitate politica, va fi elementul hotarator. Si cum Ponta reuseste sa se hlizeasca indeajuns pentru a dilua orice mesaj de stanga, si arata ca guvernarea sa nu este cu nimic mai buna decat guvernarile anterioare (prin absenta masurilor, sau prin lipsa oricarei nuante fata de intentiile guvernului MRU) , Ungureanu are sanse sa devina un invingator.
Clasa politica romaneasca a avut propriul Waterloo anul acesta in urma referendumului. Infantilismul politic si nanismul obiectivelor, lipsa de scopuri si aspiratii nationale, consensuale si unificatoare,pot insemna un esec al intregii clase politice. Dar pot insemna si un nou inceput, o reasezare a scenei in politica romaneasca. Va fi MRU o oaza a desertului politic, sau se va nivela, ramanand doar o duna de nisip?

UPDATE :Dalia Grybauskaitė , presedintele Lithuaniei a vorbit de imaturitatea politica, si de esecul intregii clase politice romanesti. Cred ca mi-a citit articolul. Daca o citeste si aude Crin Antonescu sunt sigur ca va declara razboi, in nume personal, Lithuaniei, si ii va transmite Daliei sa-si vada de Lithuania ei, eventual sa-l ia si pe Basescu cu ea sa-i dea un spatiu de joaca 🙂

Read Full Post »

Vara si fum. USL in pana la rascruce

Am prevazut, in articole precedente, deznodamantul aventurii referendumului pentru demiterea presedintelui. Referendumul a fost invalidat, Traian Basescu s-a intors la Cotroceni. Am avut dreptate in privinta cifrelor.Faptul ca Basescu se intoarce nu este o fericire pentru Romania, dar nici o mare catastrofa. Toata lumea se intoarce la linia de start. Dar faptul ca tentativa haiduceasca , nemotivata, amorala si infantila a USL-ului a esuat (si a esuat lamentabil) este un lucru bun. Daca pana acum, romanii au fost chemati de multe ori sa voteze dupa principiul „raului cel mai mic”, la referendumul din 29 iulie s-a votat (sau nu) dupa perceptia (fiecaruia) „raului cel mai mare”. O reusita a demiterii ar fi satisfacut interesele lui Voiculescu si i-ar fi asigurat lui Antonescu un somn linistit la Cotroceni in urmatorii cinci ani. Jalnica miza, periculoasa perspectiva.
USL-ul iese din acest nou asalt asupra fortificatiei basesciene zdrelit, zdrentuit si umilit. Au reusit desigur sa darame o parte din zidurile lui Basescu, aratand un presedinte foarte nepopular, dar nu au cucerit reduta. Primul efect este degringolada din interiorul USL-ului, unde a inceput deja miscarea browniana. „Unitatea de monolit” este greu pusa la incercare de pierderea bataliei. Victor Ponta a incasat o lovitura dura din partea partenerilor socialisti europeni. Limbajul diplomatic si gestul de curtoazie (acela prin care PSD este cel care cere mutarea congresului PES ce trebuia sa aiba loc la Bucuresti) nu poate ascunde iritarea socialistilor fata de Ponta si reticenta fata de PSD, in urma fortarii limitelor practicilor acceptabile democratic din partea concubinajului PNL-PSD. Intors acasa din Africa de Sud, Ponta va trebui sa faca fata contestarilor din interiorul partidului, si challenge-ului coabitarii cu Basescu. O regandire a raporturilor in interiorul USL este necesara in acest moment pentru a putea trece peste alegerile din toamna.De gat cu baronii locali, cu un „grup de la Cluj” din ce in ce mai putin dispus sa accepte orice compromis, si cu un plagiat inscriptionat pe frunte, Ponta va trebui sa faca adevarate acrobatii pentru a surmonta situatiile. Atitudinea PNL-ului si a „aripii Antonescu” nu-l ajuta. Discursurile de inspiratie vadimista, nationalismul exacerbat, pueril si anacronic din efemerul mandat de presedinte interimar, i-au pus lui Antonescu, si partial PNL-ului o eticheta dificil de purtat, mai ales pe plan extern. Fara o familie politica europeana la fel de puternica precum cea a popularilor sau a socialistilor, liberalii vor avea misiunea dificila de a evita o izolare politica, „respirand extern” din ce in ce mai mult prin plamanii europeni ai PSD-ului. In interiorul PNL, singurul partid organizat ca grup de grupuri si nu ca organizatie, contrastele se vad. Iesirea din sala a lui Tariceanu inconjurat de „liberalii sai”, dupa ce asigurase (totusi) cvorumul necesar, si declaratia „conforma”(cu atitudinea partidului) data formal si neconvingator dupa ce se citise decizia CCR, spun totul despre atmosfera din PNL. Declaratia lui Rus , care-l cataloga pe Stroe „un smecheras de doi bani”, nu face decat sa puna paie pe foc si sa tulbure apele.
Nu am vazut inca la Antena 3 urlete de disperare, plansete de ciuda si eventuale sinucideri „in direct”, dar postul respectiv tinde sa devina o hazna pentru rufele murdare ale unor judecatori de la CCR cum ar fi Asapzia Cojocaru, sau pentru accidentele de viata privata ale unor magistrati ca Vasilica Danilet. Dar l-am vazut pe „varanul” vehiculand ideea unei noi suspendari , de preferat in octombrie, si pe Ion Iliescu raspunzandu-i tafnos. Reluarea temei nu va face decat sa produca fracturi in USL.Singurul argument valabil si credibil , repetat de Antena 3 ad nauseam si agitat de USL-isti ca un stindard care teoretic le-ar apartine, este cifra de 7,4 milioane de alegatori. Dar singurul lucru care-l demonstreaza aceasta cifra este impopularitatea lui Basescu si ratarea unei mari sanse a presedintelui actual, care a reusit sa ajunga de la un sprijin popular imens la situatia de fata, fara a fi rezolvat multe din cele ce ar fi trebuit rezolvate. In rest, 7,4 milioane nu este (si) cifra alegatorilor USL de la toamna. Si cum guvernul USL-ist nu s-a preocupat deloc de situatiile grave economice si sociale romanesti, are toate sansele ca la alegerile din decembrie sa nu obtina 50%. Acest rezultat ar insemna si capat de drum pentru mariajul liberalo-socialist.USL-ul isi va inhiba pana la alegeri (aproape) orice disensiune interna, mergand pe inertia vehiculului comun pana la toamna. Dar un rezultat slab la alegeri (slab insemnand orice sub 55%) va determina implozia USL-ului.

Actorii politici majori ai „verii fierbinti”, par sa-si fi „pus piciorul in ghips”, convenabil, cu totii in acelasi timp. Traian Basescu tace (si bine face), desigur , are o nunta de pregatit. Victor Ponta a plecat probabil cu barca in Africa de Sud , si a trebuit sa porneasca cu 5 zile inainte de intalnirea socialistilor. Iar Crin Antonescu a plecat sa admire renascentismul italian. Saptamana in curs a fost una de respiro pentru toata lumea, lupta se va relua saptamana viitoare. Dar nu poti sa nu te intrebi, la capatul unei veri caniculare , plina de fumul rezidual al incendiului politic, ce a rezolvat acest episod, cine si ce a avut de castigat? Pana la urma, cui prodest?

Read Full Post »

Cecitate prin inatenţie

Nu căutaţi în dicţionar cuvântul „inatenţie”, este o traducere liberă din engleză şi pare mai potrivit decât „neatenţie” pentru a descrie un anume fenomen.

S-a demonstrat că atunci când eşti concentrat pe o anume temă dată, imagini sau informaţii care în mod normal ţi-ar sări în ochi şi ţi-ar atrage atenţia nu sunt procesate de creier. Cu alte cuvinte, numai ochii văd, creierul „nu vede”.
Prin anii 70 s-a făcut un experiment, li s-a cerut unor studenţi să privească pe un monitor şi să spună de câte ori îşi pasează mingea un grup de baschetbalişti. La un moment dat a trecut printre ei o femeie cu o umbrelă care, evident, se potrivea ca nuca-n perete cu imaginea de ansamblu. S-a constata că foarte puţini dintre subiecţi au observat insolita prezenţă, majoritatea dintre ei fiind prea preocupaţi de numărătoare.
În anii 2000 s-a făcut un alt experiment, de data asta li s-a cerut să urmărească pe un monitor imagini de pe o stradă circulată intens, ei având drept misiune să numere maşinile. La un moment dat a apărut în cadru, mergând vesel pe trotuarul aferent străzii o… gorilă! Surprinzător, la sfârşitul vizionării, după ce s-au adunat datele despre numărul de maşini, au fost întrebaţi dacă au văzut ceva neobişnuit în acele imagini. TOŢI au negat, niciunul nu a observat gorila.
Cred că asta se întâmplă şi cu simpatizanţii diferitelor tabere politice, sunt atât de concentraţi să contabilizeze greşelile şi abaterile de la moralitate şi democraţie ale taberei detestate încât nu mai pot (fiziologic vorbind) să proceseze informaţiile despre imensele derapaje ale taberei favorite. Ochii văd dar creierul nu este în stare să proceseze informaţia. Aşa se întâmplă de exemplu atunci când conduci maşina şi vorbeşti la telefon, tu „vezi” strada dar sunt momente când creierul „nu o vede” şi atunci se întâmplă accidente.
P.S. A nu se confunda acest fenomen cu româneasca noastră zicală ” Vezi paiul din ochiul altuia şi nu vezi bârna din ochiul tău” care ţine de partea morală, ca să zic aşa, şi nu de cea fiziologică a omului.

UPDATE

Primind eu nişte reproşuri de la un amic cum că n-am taguri care să genereze trafic şi nici nu am linkuri, m-am gândit să-i satisfac cererea şi am pus ce mi-a cerut. Sper să se potrivească cu articolul. Într-un anume fel cred că  da…

 

Read Full Post »

Crin, singur acasa

Radu Stroe a facut o declaratie halucinanta. Noul ministru este cunoscut pentru legaturile cu „administratia” , care i-au recomandat numirea ca ministru. Dar asta nu justifica presiunea pe care o pune asupra CCR spunand ca erata trimisa de CCR (prin care cetatenii din strainatate trebuiesc totusi inclusi in listele electorale permanente) este un fals. Un membru al guvernului nu ar trebui sa faca astfel de declaratii, spusele lui Stroe fiind o imixtiune directa in deciziile si independenta Curtii. Mai mult, Stroe nu aduce nici un fel de argumente, probabil declaratiile lui Ion Predescu si Acsinte Gaspar (numiti de Ion Iliescu si venind din PDSR-ul intunecat si cetos al anilor’90) i-au dat curaj pentru o astfel de iesire. Astfel de atitudini arata ca USL este dispus sa mearga oricat de departe pentru a temporiza, intimida si izola CCR-ul , astfel ca la final, Parlamentul sa preia aceasta problema si sa hotarasca rezultatul (cu sfarsit previzibil).

Aparent , guvernul s-a transformat in frizerul listelor electorale, si vrea sa tunda electorii dupa propriile gusturi estetice, astfel ca rezultatul referendumului sa fie totusi favorabil USL-ului si desigur intereselor trio-ului vesel Voiculescu-Antonescu-Ponta(in aceasta ordine).Dar toata cruciada anti-Basescu ,care ameninta sa inghita Romania cu totul, este preluata ca varf de lance de nucleul dur din jurul lui Crin Antonescu. Radu Stroe este exponentul acestora, si serveste interesele cuplului central al USL-ului de azi Antonescu-Voiculescu. Victor Ponta pare in ultimele zile usor „impuscat in picior” in problema referendumului. Crin Antonescu bantuie din ce in ce mai singur (acasa, la Cotroceni) pe holurile institutiei prezidentiale, si pare din ce in ce mai hotarat sa joace aceasta carte (la cacealma, ca un pokerist-prietenii stiu de ce) pana la capat, indiferent de consecinte. Fractura din USL este vizibila. In vreme ce Ponta incearca sa concentreze atentia asupra guvernarii (si se face ca munceste), singura ratiune a prezentei lui Crin Antonescu la Cotroceni pare sa fie daramarea lui Traian Basescu. Declaratia lui Stroe este foarte grava, dar si o presiune nepermisa asupra CCR. In acest timp, de la sediul USL, Norica Nikolai ne anunta, emotionata, imbujorata si in mijlcul unei crize de bufeuri ca de fapt, Traian Basescu este cel care face presiuni. PSD-ul s-a retras oarecum din acest joc periculos, iar Ponta nu mai este interesat probabil de un rezultat obligatoriu favorabil(oricum, nu cu orice pret). Micile intepaturi ale lui Crin la adresa guvernului sunt semnalele rupturii dintre cele doua aripi ale USL. Nici PNL-ul nu mai pare atat de hotarat in integralitatea lui. Doar nucleul lui Crin (si acestia din ce in ce mai afectati de canicula) si cativa apropiati par a duce mai departe razboiul. Absente notabile, Tariceanu si Orban, pun „gruparea Crin” in offside. Iar Chiliman, si cei din jurul sau (care par sa fie din ce in ce mai multi) pun o presiune uriasa asupra lui Crin si acolitilor sai „sa rezolve problema” cat mai repede. De aici si greselile, de aici si declaratiile riscante si riscate ale lui Stroe. Presedintele „Romaniei mici”, de doar 7,4 milioane de cetateni, pare sa se fi asezat pe schiuri si nu stie (cum) sa se dea jos.

Discursurile de tip vadimist si atitudinile nationaliste sforaitoare insotesc intreruperile de somnolenta ale lui Crin. Sa fie oare pregatita Romania sa se sacrifice pentru interesele lui Voiculescu si ambitiile lui Antonescu?

UPDATE: Nu sunt de acord cu interceptarile telefonice in principiu, si nici cu utilizarea lor , sau folosirea ca argument. Dar Romania a devenit un teritoriu al razboiului total. Spuneam, am spus-o de mai multe ori ca arestarea lui Adrian Nastase va radicaliza lucrurile pana la punctul de „no return”. Interceptarile facute convirbirilor lui Dobre si afirmatiile acestuia „teoria este ca trebuie sa taiem un milion sase sute de mii” ,confirma insa calea pe care a luat-o Crin (tragand dupa el intregul USL).

Read Full Post »

Clasa politica la Waterloo

Nu, nu doresc sa-l compar pe Traian Basescu cu Napoleon. Statura lui Napoleon nu suporta comparatie cu nici unul dintre politicienii nostril. Dar referendumul de astazi se poate dovedi pentru clasa politica romaneasca in integralitatea ei, un alt fel de Waterloo. Daca Napoleon a avut nevoie pentru a fi invins de o coalitie formidabila, Europa contra lui, clasa politica romaneasca va fi invinsa de coalitia diverselor segmente (mai mult sau mai putin politizate) ale societatii romanesti. Pentru ca indifferent de rezultatul final, este o victorie a romanilor asupra clasei politice.

Probabil ca referendumul nu va fi validat. Prezenta la vot arata ca posibilitatile de a ajunge la 50% plus unu sunt relativ mici. Probabil va exista o prezenta la vot undeva in jurul a 7 sau 8 milioane de votanti. Se pare ca din acestia, in jur de 90% au votat pentru demitere. Aceasta este o infrangere pentru Traian Basescu. Pe de alta parte, invalidarea referendumului, cu toate ca USL-ul a recurs la artificii inimaginabile pentru a scoate lumea la vot, la largirea orarului de votare si alte trucuri la limita bunului simt, arata ca nici in felul acesta nu poate intruni  o majoritate decisiva. Proiectul politic antonesciano-pontisto-voiculescian se va confrunta cu falimentul.

Validarea referendumului, in conditiile unei prezente surprinzator de masive(mai sunt sanse) nu va oferi nici aceasta  legitimitate puterii absolute a USL-ului.  In aceste conditii, USL-ul se va afla rapid sub focul incrucisat al revendicarilor de tot felul. Salarii marite, pensii mai bune, ajutoare si stipendii vor fi doar cateva dintre revendicarile economice. Imposibilitatea satisfacerii revendicarilor va fi pentru USL safrsitul politic al proiectului comun. Un astfel de rezultat(peste 50%) va reflecta nivelul de trai al romanilor si persistenta unei majoritati ce doreste a fi asistata. Mai putin de 25% dintre votantii anti-Basescu au revendicari ce tin de drepturi, democratie, respectarea statului de drept sau sunt votanti din convingere politica. Majoritatea covarsitoare voteaza “economic”.

Prima varianta ar pune clasa politica imediat in fata adevarului, a doua varianta va intarzia o vreme momentul luciditatii (dar care nu va putea fi evitat). Indiferent de rezultat insa, clasa politica se afla in fata unui dezastru.  Este un dezastru moral si institutional. A continua in acelasi fel nu poate duce decat la o catastrofa. Singura posibilitate este o reevaluare institutionala , morala, de atitudine si de abordare a politicii. Si aici vorbesc de reforma institutionala globala, incepand cu partidele si finalizand cu Parlamentul , institutia prezidentiala si Constitutia Romaniei. Vechile partide isi vor fi pierdut legitimitatea si vor fi ajuns destul de batrane pentru a fi trimise la reforma, actuala asezare a republicii va fi cazut in desuetudine, si va trebui regandita. Pentru aceasta , noi oameni, noi forte, alte abordari si alta atitudine vor fi necesare. Victor Ponta si Crin Antonescu isi vor vedea viitorul in trecut,si vor trebui sa plece,  iar Traian Basescu, un om al trecutului, va avea sansa cantecului de lebada pentru a putea ramane in istorie.  Pervers, dar adevarat, o astfel de schimbare, o revolutie linistita a clasei politice si a institutiilor romanesti, ar fi benefica in primul rand pentru clasa politica. Pentru ca este singura cale de iesire prin care unii dintre politicieni s-ar mai putea salva. Nu toti, dar unii vor avea aceasta posibilitate. In lipsa acestui fenomen, clasa politica este condamnata, in integralitate, la ruptura definitiva de populatia Romaniei, la izolare, si in cele din urma, la disparitia ca forma de putere. Luciditatea lui Tancredi, care-I spunea principelui de Salina ca “pentru a nu se schimba nimic, trebuie sa se schimbe totul”(citez aproximativ) , lipseste politicienilor nostri.

Nu am votat astazi. Gestul meu este o oglinda pusa in fata politicienilor romani. Daca referendumul va fi invalidat, si Basescu se intoarce la Cotroceni, ne intoarcem la momentul zero. Dar experienta referendumului isi va spune cuvantul. Ceva se va intampla, pentru ca a continua in acest fel este practic, imposibil.  Pentru ca dupa Waterloo, nimic nu a mai fost ca inainte.

Read Full Post »