Feeds:
Articole
Comentarii

Posts Tagged ‘criză economică’

null

Am urmărit, la sfârșitul săptămânii ce tocmai s-a încheiat, epopeea negocierilor dintre Grecia și UE referitoare la prelungirea împrumutului salvator ce ar păstra Grecia pe linia de plutire. Firește, împrumutul este acordat cu condiția continuării politicilor de austeritate și de către actualul guvern Syriza, lucru ce intră în conflict direct cu promisiunile făcute de liderii acestui partid în timpul alegerilor.

Unul din actorii principali ai acestei tragedii grecești este ministrul de finanțe al Greciei. Un „libertarian” Marxist, după cum se auto-caracterizează, dl. Yanis Varoufakis crede că stereotipul greierelui grec și a furnicii germane este cât se poate de inadecvat. Criza este generată de greierii prezenți pretutindeni, dar prețul este plătit de bietele furnici muncitoare (cele grecești fiind subînțeles incluse).

În principiu sunt de acord cu el. Creditele sunt făcute de guverne, nu de plătitorii de taxe. Subvențiile contraproductive, ca și investițiile inutile (precum terenurile de fotbal în pantă sau fântânile arteziene din satele fără canalizare) sunt făcute tot de guverne (aka politicieni) și nu de plătitorii de taxe.

„Statele și banii sunt singurii teroriști” se poate citi într-un graffiti afișat în filmulețul din 2012. Un pic mai încolo, dl. Yanis spune „când euro a fost introdus, prețurile produselor de bază au crescut până la cer, iar între timp a fost o reducere masivă a dobânzilor, iar produsele de lux s-au ieftinit. Aceasta înseamnă că bogații „au parte de Bonanza”, dar săracii se chinuie mai rău ca niciodată.

Judecând după leitmotivul filmului, aș zice că Iepurele de Martie ar avea mari șanse să devină ministru în guvernul lui Tsipras. Nici nu trebuie să fii mare economist, ca să faci astfel de observații (altfel cât se poate de corecte).

Însă Yanis Varoufakis este economist. Așa încât vine și cu o „soluție” la problema crizei. În fix trei pași:

  1. Să unificăm sectorul bancar și recapitalizăm băncile cu forța.
  2. Să centralizăm mare parte din datoria publică a zonei euro prin Banca Centrală Europeană.
  3. Să utilizăm, prin intermediul băncilor de investiții, depunerile și economiile ce stau de pomană pentru investiții productive în țările ce au cea mai mare nevoie.

Practic, dl. profesor propune cu nonșalanță să unim toți greierii, apoi să-i îndopăm și să le punem la dispoziție ce au strâns furnicile noastre (taxe), ca ei să facă ce știu ei mai bine cu rezervele.

Eu am singură întrebare (evident retorică): cum de mai acceptă cineva să discute cineva cu Varoufakis? Și am și răspunsul: sunt politicieni, deci ar discuta chiar și cu Lenin, dacă interesele zonei euro o cer.

PS: Nu vi se pare că Varoufakis are ceva din atitudinea greierelui din poză atunci când vorbește cu bietele furnici? Ce mă enervează șmechereala asta de doi bani… Mi s-a făcut milă de biata furnică copleșită de probleme (tanti care făcea curat la Universitate): „voi ăștia cu creierul mare trebuie să veniți cu soluția”. Normal, greierele având creierul odihnit a venit pe loc cu soluția.

PPS: Dacă stau bine să mă gândesc, nici „furnica” greacă nu prea arăta a furnică. Să aranjezi scaune la Universitate pentru 850 euro pe lună nu prea pare cine știe ce muncă. Cam atât câștigă un absolvent român de facultate bună după după câțiva ani de muncă adevărată.

Read Full Post »

La sfârșitul acesta de săptămână, am fost silit de familie să merg să văd ce face casa lăsată moștenire de du Vallon senior. În primăvară, domeniul a fost complet renovat, sub atenta îndrumare a mamei soacre, profesoară pensionară și șefă a unei divizii de rude simpatice și drăguțe, capabile să-ți construiască un castel complet cu tot cu domeniul aferent, în pauza de gândire absolut necesară unui ministru competent. Ok, o să spuneți că un ministru competent nu există. Sau că pauza de gândire a unui ministru este permanentă. Ca să evit discuții complicate, o să fiu ceva mai precis: cât o vacanță școlară de vară.

Revenind la subiect, sâmbătă dimineață am fost împachetat și expediat la domeniul bătrânului, unde am fost primiți cu must din producția proprie. Ca să mă laud un pic, o să spun că podgoria Corcova e în apropiere, iar viile cu soiul Cabernet Sauvignon-ul sunt destul de comune prin zonă, deși localnicii îi spun varietății de struguri altfel. Cum nu mă pricep nici la struguri și nici la modul în care se prepară vinul, mă opresc aici cu detaliile, pentru a nu fi făcut de râs de vreun coleg cu experiență. Deși cred că și ei se pricep mai degrabă la băut, decât la procesul de preparare.

În încheierea banchetului de sosire am fost tratați, pe lângă vinul și mustul local, cu castane comestibile. Nu îmi e foarte clar în ce alte zone din țară mai crește castanul comestibil (cineva îmi spunea că prin Maramureș), dar la Tismana am avut castane și chiar smochine proaspete de când îmi amintesc. Cred că „vinovată” este clima zonei, foarte apropiată de cea mediteraneană, cu ierni nu foarte geroase și veri nu foarte toride.

Însă mai interesantă decât mustul și castanele mi s-a părut discuția cu rudele prezente, în general profesori și ingineri pensionari, retrași din tumultul orașului la viața relaxată de la țară. Încercând să discut despre criză, am obținut mai degrabă sprâncene ridicate a mirare, decât plângeri sau oftaturi. Explicația este că mai nimeni nu a împrumutat bani și nici nu au investiții pe bursă. Ca atare, dramele pieței de capital sau falimentele băncilor au același ecou ca și Marea Criză din anii ’30. Un lucru neplăcut întâmplat altora și care suscită zero interes într-o comunitate rurală, în care ultimul eveniment cu adevărat relevant nu a fost criza euro, ci retragerea preotului local.

Văzând că sunt complet incapabil să port o discuție politicoasă despre subiecte de interes reciproc, am zis să-mi încerc norocul cu politica. După ce m-am avântat într-o tiradă despre pseudo-privatizarea cu Dan Diaconescu în rolul principal și uriașul procent de retardați, capabili să voteze un astfel de specimen, mi-am făcut curaj și am întrebat despre culoarea politică a primarului local. Cu priviri amuzate și zâmbete pe măsură am fost informat că primarul aparține PP-DD-ului pe care tocmai îl desființasem. Văzându-mă mut de stupefacție, tata-socru, fost profesor de geografie și posesor al unei vaste colecții de situații în care subiectul a amuțit subit, mi-a lămurit cu răbdare situația.

Atât PDL-ul cât și USL-ul au primit, precum în povestea scrisorii pierdute, candidați desemnați de la centru, dar complet irelevanți în comunitate. Ca atare singurul om, doritor să devină primar și cât de cât relevant a rămas fără partid. Având alternativa să candideze independent sau să se înscrie în partidul măscăriciului OTV-ist, a decis că e mai bine într-un partid cu televiziune proprie (chiar dacă ușor ridicolă), dar câștigător, decât singur și perdant.

Doctrină? Cui îi pasă? Ce parcă PDL sau USL au vreo doctrină cu semnificație? Ori candidații lor înțeleg cu ce se mănâncă? Important este să ai o oarecare notorietate și să nu te știe lumea drept escroc.

Drept urmare m-am întors ceva mai încrezător că procentul de idioți, capabili să-l voteze pe Dan Diaconescu, nu este chiar atât de mare precum procentul obținut de partidul acestuia în alegerile locale.

Read Full Post »

Amicul Aramis, cu articolul despre Waterloo, m-a făcut să mă gândesc la ascensiunea unui alt dictator, Adolf Hitler.

Poate vă amintiți că ascensiunea lui Hitler a fost spectaculoasă, ajungând în câțiva ani de la un procent de 2.6% (1928) la aproape 44% (1933) din voturile electoratului german. La prima vedere, pare normal ca într-o Germanie învinsă, ascensiunea naționalismului să crească natural. Însă acesta este doar mediul în care un astfel de cancer, precum dictatura, se poate dezvolta. Explozia răului are totuși nevoie de un catalizator, care în cazul Germaniei a fost MAREA CRIZĂ.

Problemele generate de Marea Criză Economică, au indus electoratului german o puternică aversiune față de PARLAMENTARISM, perceput ca fiind ineficient și corupt. Drept urmare GUVERNAREA PRIN DECRETE, emise de către președintele ales democratic, Paul von Hindenburg, a devenit norma, într-o Germanie tot mai slăbită economic.

Însă nu majoritatea (cetățenilor) l-a adus la putere pe Hitler, ci ELITELE speriate de ascensiunea extremei stângi. În acest context, Franz von Papen și un grup de oameni de afaceri i-au scris președintelui Hindenburg o scrisoare prin care îi cereau să-l numească pe Hitler cancelar. A urmat incendierea Reichstag-ului și preluarea completă a puterii.

Să recapitulăm un pic condițiile necesare ascensiunii unui dictator, să-i spunem Omul Providențial care Luptă cu Comuniștii:
– o mare criză economică;
– dispreț pentru parlamentarism;
– guvernare prin decrete;
– o elită economică speriată de „comuniști”;
– un eveniment declanșator.

Ne lipsește ceva?

Update:

Casandra a postat un excelent comentariu, pe care îl reproduc aici:

Porthos

Iti inteleg preocuparea. La noi se poate replica experienta respectiva, dar in cheie damboviteana, cu lautari, pastrama si must la botul dictatorului caricatural.

In primul rand, miscarea comunista si cea social-democrata erau chiar puternice in Republica de la Weimer. Si erau autentice, ceea ce provoca un frison serios elitelor economice si financiare germane. La data instalarii lui Hitler, inflatia era deja jugulata de guvern si urma revenirea. Criza fusese decontata (ca la noi!) mai ales de populatie. Elitelor economcie le era teama ca revenirea economica avea sa le aduca o nota de plata si lor. Istoria proprie le demonstrase ca, atunci cand stanga este puternica, singura metoda pasnica de a pastra puterea in mainile dreptei era adoptarea unor politici de stanga. Cum facuse incepand cu 1871 chiar conservatorul von Bismarck, adoptand sistemele de asigurari sociale de somaj, pensie si boala. Atunci elitele economice au fost puse la plata facturii pacii. In anii ’30 le era teama ca vor fi iar puse la plata. Si l-au ales pe Hitler.

La noi, comunismul nu a prins niciodata. Pana si social-democratii de astazi sunt mai degraba social-liberali. Doar dintr.un fel de bun-simt politic, nu pe baza unei ideologii bine asumate. Si poate ca, pentru o vreme, este mai sanatos asa. Papagalii care tipa toata ziua despre “comunistii” din USL nu cred nici ei in realitatea spuselor lor. In mare parte, totul este un circ penibil care ascunde doar teama ca, la o schimbare de guvernare, poate ca Fiscul o sa le ceara dosarul preturilor de transfer si ca vor trebui sa explice mai bine cum este cu conturile nedeclarate parcate prin paradiscurile fiscale. Cu asita de acum s-au inteles, Romania este una dintre putinele tari europene in care nu s-a auzit de Acordurile Rubik, de schimbul de informatii cu statele reputate a fi paradisuri bancare si fiscale. La noi au primit cea mai inalta protectie acesti simpli infractori fiscali. Au avut ceva palpitatii in 2009, cand Basescu i-a amenintat cu repercursiuni pe cei cu banii adapostiti in Liechtenstein, dar apoi nu s-a mai auzit nimic, Au cazut la pace!

Parlamentarismul este in declin in toata lumea democratica. Mecansimele de selectie din partide nu mai sunt adecvate, parea multi parlamentari si guvernanti sunt fosti “pupili” ai intereselor diferitelor entitati economice sau industrii. Si, din pacate, societatea nu mai are organizatii civile care sa poata tine piept intereselor cercurilor economice si financiare dominante, asa cum faceau pe vremuri sindicatele. Presa nu mai este de mult independenta, ci in proprietatea unor “moguli” care au si alte interese, in toata lumea.

Basescu este epuizat. Bine nu mai poate face, ceva rau se mai poate, dar nu prea rau. Este pacat insa ca va bloca inca 2 ani negocierile pentru un nou proiect national care sa reuneasca natiunea. Firea lui este sa saboteze chestiunile care nu sunt pe masura propriilor lui proiecte. Si isi va ucide partidul tinandu-l in lesa intereselor si actiunilor lor. Mostenirea lui toxica va fi omniprezenta structurilor de informatii in tot ce misca in aceasta tara, mai ales in economie. O Romanie “securitata”, nelasata sa se maturizeze, continuu pilotata de servicii – asta este mostenirea lui Basescu. Am stiut ca acesta este proiectul lui inca din 2001 cand, la doar 2 luni de la preluarea conducerii PD si fara sa-si consulte colegii, a adus partidul lui Magureanu in PD.

Faliile create in societate in timpul celor doua mandate Basescu se vor resorbi foarte greu, doar daca avem noroc in 10 ani. Nu este vorba doar de polarizarea sociala, de adancirea saraciei si a excluderii sociale, ci de dispretul si furia care s-au instalat intre diferite categorii. si totul a inceput inca din ianuarie 2005, cand un dobitoc cu diplome a scris “Matusalem voteaza!” si a dat semnalul pentru anii de agresivitate la adresa batranilor. Daca idiotul nu ar fi fost recompensat pentru acesta viziune “reformista” printr-o functie publica importanta, am fi putut spune ca este doar un idiot in plus in tara asta. Dar, prin functia cu care a fost recompensat, toata lumea a inteles ca individul reprezinta o voce a puterii. Ceea ce a urmat (asistatii, puturosii, grasii,…) a sfasiat aceasta tara.

Nu cred ca ne paste dictatura. Nu neaparat pentru motivul ca lui basescu nu i-ar place (oh, cum i-ar place!), dar raportul de forte in societate nu-i permite. Va adanci doar dispretul si ura dintre diferite categorii de cetateni.

Read Full Post »