Feeds:
Articole
Comentarii

Posts Tagged ‘criza’

Discuția de zilele trecute cu macgregor despre ce se întâmplă la nivel macro, m-a determinat să-mi fac un pic de curaj și să mă uit pe datele macroeconomice din ultimii ani. Ca de obicei sursa cea mai credibilă este tot WorldBank, dar am aruncat o privire și pe datele OECD. Ca o paranteză, cele două seturi de date diferă substanțial, dar presupun că diferențele provin din referința utilizată.

Spre exemplu, setul de date OECD pentru evoluția GDP (Produs Național Brut) 2007-2016 pentru Grecia, România, Polonia și Rusia arată astfel (cifrele sunt în miliarde de dolari):

Year 2007 2008 2009 2010 2011 2012 2013 2014 2015 2016
Greece 323 341 337 313 290 279 286 287 285 287
Romania 280 334 326 347 364 380 396 413 436 462
Polonia 639 698 735 802 869 907 940 977 1020 1055
Rusia 2535 3070 2952 3123 3441 3625 3656 3721 3470 3397

Ceea ce ar însemna că i-am depășit pe greci în 2010 și că la ritmurile de creștere actuale economia noastră va fi cam de două ori mai mare decât a lor în următorii 2-3 ani. Ceea ce sună plauzibil dacă ne gândim că grecii sunt în recesiune de vreo 7 ani în timp ce noi am fost afectați în 2009 (momentul în care criza s-a simțit și la noi prin retragerea investitorilor), dar apoi am avut (și avem) rate de creștere robuste.

În mod surprinzător, datele World Bank (mult mai utilizate ca referință) arată o situație diferită (cifrele sunt tot în miliarde de dolari):

Year 2007 2008 2009 2010 2011 2012 2013 2014 2015 2016
Greece 318 354 330 299 287 245 239 236 194 194
Romania 171 208 167 167 185 171 191 199 177 186
Polonia 429 533 439 479 528 500 524 545 477 469
Rusia 1.299 1.660 1.222 1.524 2.031 2.170 2.230 2.063 1.365 1.283

Reprezentate grafic (de către Google) arată astfel:

Acum se poate observa prăbușirea economiei rusești în 2015 cu O TREIME față de 2014! Iar scăderea continuă și în 2016. Mă întreb cât timp poate funcționa Rusia în modul acesta fără să colapseze.

O altă observație interesantă este că și noi și polonezii am avut căderi abrupte în 2015 față de 2014, ca și rușii. Nu de aceeași amploare, dar oricum foarte semnificative – peste 11% la noi și 12.5% polonezii. Sincer eu nu îmi amintesc de vreo „prăbușire” a indicatorilor macro-economici la noi, chiar dacă în 2015 au avut loc protestele legate de incendierea clubului Colectiv ce au culminat cu demisia guvernului Ponta în noiembrie 2015. E un pic de voodoo aici, dar poate cineva va avea răbdare să descopere de unde provin diferențele dintre setul de date OECD și cel WorldBank și mai ales de unde provine prăbușirea GDP-ului la noi și polonezi în 2015. La ruși e explicabil prin prăbușirea prețului petrolului. Idee enunțată Soros, dacă vă mai amintiți („George Soros: U.S. could tap oil reserves to punish Russia” – Berlin, 20 mar 2014).

The U.S has yet to use a weapon in its economic arsenal in its dispute with Russia over Ukraine. The administration could release oil from the Strategic Petroleum Reserve, in a bid to reduce global oil prices and damage the Russian economy, says billionaire investor George Soros – though he hopes it doesn’t come to that.

UPDATE: Citind însă mai cu atenție ce a zis Soros… vă las pe voi să descoperiți cealaltă perspectivă.

UPPDATE2: Hai că nu am răbdare. Cine știe când mai am timp să mai scriu pe blog.

Dacă te uiți din avion la marile puteri economice, îți cam dai seama despre cine cui i-o trage.

Situația GDP (conform World Bank) arata așa în 2008 (ante-criză):

  1. EU – 19.2 T$
  2. SUA – 14.7 T$
  3. China – 4.6 T$

În 2009 (se simte criza):

  1. EU – 17.0 T$
  2. SUA – 14.4 T$
  3. China – 5.1 T$

A naibii criză! Generată de decizia absurdă a lui Bush de a crește subvențiile pentru garantarea DE CĂTRE STAT a creditelor pentru subprimi la 24% din totalul creditelor! Deci UE încasează pierderi 2.2 T$, iar USA de doar 0.3.

Cu chiu cu vai EU își reia creșterea și în 2014 situația arăta astfel:

  1. EU – 18.6 T$
  2. SUA – 17.4 T$
  3. China – 10.5 T$

Pentru ca în 2015, Grecia având ca ministru pe eminentul matematician Yanis Varufuckis, fost profesor (timp de aproape un an – 2013) la Lyndon B. Johnson School of Public Affairs at the University of Texas at Austin, să încerce să forțeze creditorii europeni să renunțe la o parte din datoria publică. Soluțiile lui Varufuckis sunt în cel mai bun caz naive, iar în cel mai rău tâlhării pe față.

In March 2015, the Wall Street Journal pointed to several tensions between Greece and the other Eurozone countries, saying that some countries feel they have taken the „tough medicine” and the €195 billion owed is not insignificant. Further, they stated other governments have philosophical differences with Varoufakis and his Anglosphere and Keynesian leanings. Peter Ludlow said Varoufakis and his colleagues „turned instinctively… to the U.K. and the U.S. even before they called on the European Left.” (Wikipedia)

Rezultatul se vede în 2015:

  1. SUA – 18.0 T$
  2. EU – 16.3 T$
  3. China – 11.2 T$

Deja creșterea spectaculoasă a Chinei începe să pună probleme tot mai mari și ca atare focusul SUA se mută dinspre Europa către China. În mod „neașteptat” în iunie 2015, continuând până în februarie 2016, bursa chineză o ia razna și marile companii cotate pe bursa chineză pierd cam o treime din valoare.

În 2016 situația arată astfel:

  1. SUA – 18.6 T$
  2. EU – 16.4 T$
  3. China 11.4 T$

Practic ambele superputeri ce rivalizează cu SUA sunt în stagnare, în timp ce liderul crește voios. Mă întreb ce noi surprize ne va aduce 2017. Deja se conturează două conflicte convenabile pentru SUA:

  1. cel cu Rusia, de la granițele estice ale Europei;
  2. cel cu Coreea de Nord din imediata vecinătate a Chinei.

Norocul este că Trump face praf acordul de liber schimb cu Canada și Mexicul. De obicei genul acesta de măsuri produc pagube comparabile cu războaiele. Însă este posibil ca noile cheltuieli militare acceptate de statele europene membre NATO să mute pierderea tot la UE.

PS: F16 vechi și rachete Patriot care nu funcționează viiiindeeem! Luați repede până nu vă atacă rușii. E drept că maidanul ucrainean a fost creația Victoriței Nuland, cunoscută și ca Mrs. „Fuck the EU”, dar cui îi mai pasă.

Anunțuri

Read Full Post »

Avem un început de an agitat, cu multe turbulențe atât în plan economic, cât și social. Prețul petrolului pare să o fi luat-o razna în jos, ajungând la un minim atins doar în perioada post criză (ianuarie 2009). Practic în aproximativ 6 luni, din iunie 2014 și până acum, prețul barilului de petrol s-a înjumătățit.

Principalele economii lovite de această prăbușire sunt firește economiile statelor exportatoare de petrol: Arabia Saudită, Rusia și Emiratele Arabe Unite. Dacă pentru arabi, șocul financiar este cât de cât suportabil, pentru Rusia, și așa lovită de sancțiunile economice ale SUA și UE, prăbușirea prețului petrolului poate însemna colapsul economic iminent. Deja analiștii economici ai grupurilor financiare prezic fie demisia lui Vladimir Putin, fie declanșarea unui conflict militar în Estul Europei.

Din fericire pentru economia României, înjumătățirea prețului petrolului este o gură de oxigen, putând aduce ea singură o creștere economică a PIB-ului cu 1.2-1.5% în 2015. Dacă Rusia, intimidată de prezența tot mai activă a NATO în estul Europei, se va mărgini doar să mârâie și să-și arate ghearele și colții, fără a face nimic concret, ne-am putea aștepta la un an cât se poate de prosper.

Din nefericire, „primăvara arabă” și destabilizarea statelor „laice” din nordul Africii și Orientul Mijlociu, cu populații predominant musulmane, a dus la o revenire brutală a Islamului în aceste zone. La prima vedere, pare a fi doar o problemă regională, care nu ne-ar afecta în niciun mod. Însă Islamul, ca religie, este din punct de vedere geopolitic incompatibil cu actuala ordine mondială. Din punctul de vedere al Islamului, există doar o lume Islamică, căreia i se aplică legea divină, Sharia, iar tot ce este în afara acesteia este considerat a fi ilegitim și poate fi cel mult tolerat, cât timp nu poate fi convertit sau măcar ignorat.

Pentru musulmani, libertatea de exprimare a oricărei persoane se oprește atunci când vorbim de Coran, Profet, etc. Recentul exemplu al execuției celor 12 caricaturiști de la Charlie Hebdo, în Paris, adică departe de orice stat musulman, este un avertisment extrem de brutal, care ne reamintește că valorile vestice sunt fundamental incompatibile cu Islamul. E adevărat că și caricaturile postate de respectivul jurnal, depășeau cu mult granița bunului simț, putând fi considerate insultătoare. Firește, conform legii franceze, Charlie Hebdo putea fi acționat în justiție, însă conform legii islamice, jurnaliștii erau pasibili de pedeapsa cu moartea, lucru care de altfel s-a și întâmplat. Practic, legea „divină” (islamică) a prevalat în fața legii franceze și a valorilor și drepturilor europene.

Chiar presupunând că justiția franceză îi va prinde și condamna pe cei vinovați, este de acceptat să trăiești alături de câteva milioane de potențiali fanatici religioși, care nu vor ezita să aleagă între legea divină și cea civilă? Răspunsul dat de o tot mai mare parte a populației UE pare să fie NU. În Germania, de la câteva sute de oameni, protestele anti-islam au ajuns la zeci de mii de oameni. Și asta s-a întâmplat ÎNAINTE de execuția caricaturiștilor francezi.

Oare ar trebui interzis Islamul, ca și Nazismul ca fiind incompatibil cu drepturile și valorile europene?

(va urma – episodul 2 – Cruciada)

Read Full Post »

După formidabilul articol, scris de genialul meu amic, articol din care cel mai interesant și important lucru povestit este că i se cojește pielea de la soare, am stat pe gânduri dacă blogul ăsta are vreun sens. Mai ales că celălalt articol, cel despre Kant, pe care-l așteptam cu nerăbdare, întârzie din motive obiective.

Gândindu-mă însă mai bine am realizat că blogul nostru ilustrează perfect situația stranie în care ne aflăm. Oamenii cu adevărat inteligenți și care au și ceva util de spus, nu au timp să o facă, pentru că au ceva mai important de făcut. Iar cei care nu am nimic de spus și nici ceva cu adevărat util de făcut, au timp din belșug și atunci pot face liniștiți „filozofie” doar pentru a ne arăta astfel cât de geniali sunt. Așa se explică, de ce un mare eseist și filozof precum prietenul amicului meu este considerat un „titan” al gândirii mioritice. Nu pentru că ar fi spus ceva cu adevărat remarcabil. Sau de o certă utilitate. Nu, el ne poate argumenta pe o sută de pagini (slavă domnului că-s doar atâtea), necesitatea unei „etici a intervalului”, de îți vine să te gândești praxiologic despre rudele lui defuncte, prieteni, amici sau discipoli.

Oare din cele douăzeci de milioane de suflete, vorbitoare de limba română nu se pot găsi măcar doi-trei care să poată spune ceva util despre ieșirea din situația actuală? Sincer pe mine mă doare fix în cot cine e la Cotroceni, atât timp cât mă lasă să trăiesc liniștit și nu decide că partidul și statul lui are nevoie de mai mult de jumătate din banii pe care-i câștig. Sigur că este important ca din banii pe care astfel îi colectează, să nu cheltuiască… cu 20% mai mult, încercând să mă convingă că e DOAR 3% deficit din PIB și să-mi justifice astfel alte zeci de miliarde împrumutate și pe care ar trebui să le plătesc tot EU, CONTRIBUABILUL.

Întrebarea este: ce facem dacă se întâmplă asta? S-a întâmplat în Grecia. Se întâmplă aproape peste tot în Europa. Se întâmplă chiar și în Statele Unite. Oare au înnebunit cu toții?

Mai mult, deși criza SUBPRIME a fost declanșată de Măria Sa Statul, prin subvenționarea creditelor subprime, vinovată este… Piața Liberă. E ca și cum, „dacă statul ar da o hotărâre că toate casele se vopsesc în albastru, ulterior i-am acuza pe zugravi că le-au pictat atât de urât în… albastru” („plagiat” după Nicole Gelinas). Mai departe, deși Măria Sa Statul s-a împrumutat împotriva oricărei logici elementare, vinovații pentru criza DATORIILOR SUVERANE sunt… contribuabilii. Pentru că nu plătesc cât și-ar permite. Mai ales cei care au. Pentru că de asta au, ca să dea la cei mai puțin favorizați de soartă. Nu zău? Și dacă nu vreau? Pentru că înainte de a mă gândi la bugetivorii statului care vor muri de foame, sunt obligat să mă gândesc la cei cu care lucrez. Apoi la parteneri și acționari. Apoi la familie. Și de ce, nu la mine însumi.

Hmmm… ce sună greșit în lista de mai sus? Hai să fim sinceri, câți din noi sunt cu adevărat atât de altruiști încât ordinea să fie cea indicată mai sus? Îmi dați voie să ghicesc? NICI UNUL. Altfel lumea nici nu ar mai fi remarcat-o pe Maica Tereza, în mulțimea de altruiști. De fapt e exact pe dos. Și oricine spune că el nu gândește așa ar trebui privit cu suspiciune. Măcar până își da haina de pe el primului cerșetor ieșit în cale.

V-ați gândit vreodată cum s-a inversat sistemul de valori, astfel încât să-i recompensăm pe birocrații, pe hoții și profitorii numiți politicieni și/sau reprezentanții statului? Iar cei care de fapt sunt cei care produc banii și plătesc impozitele să ajungă să fie terorizați de faptul că ar putea greși ceva în labirintul de legi și reglementări contradictorii și să ajungă în închisoare fără a înțelege măcar UNDE au greșit? Și fără a primi măcar o explicație din partea unei Justiții din ce în ce mai greu de înțeles.

Pentru că sutele de mii de paraziți ce populează ecosistemul statului, produc mii și zeci de mii de reglementări. Unele dintre ele în perfectă contradicție, astfel încât indiferent ce ai face vei încălca legea. Sau vei muri de foame. Și tu și partenerii de business și angajații și familiile lor. Trebuie oare să așteptăm ca hoardele de profitori să ducă la faliment statul așa cum au făcut grecii, spunând: nu-mi pasă ce datorii are statul, eu contribuabilul nu-i mai dau niciun ban de pomană. Sau putem alege calea logică, de a trimite la dracu’ atât „stânga” socialistă, cât și „dreapta” crony-capitalismului, înlocuind hoardele de profitori de carieră (politicieni) cu oameni care înțeleg cât de greu se fac banii pe care-i cheltuie cu larghețe ceilalți.

Cum? Pentru asta am nevoie de un alt articol. O pledoarie pentru un stat minimal, dar responsabil. Opusul „welfare state”-ului. Apropo, știe cineva cum se traduce „welfare state”?

În încheiere, un scurt citat din Atlas Shrugged (Revolta lui Atlas), de Ayn Rand: „Mă întrebați ce obligație morală am față de semenii mei? Nici una. Cu excepția obligației pe care o am față de mine. Aceea de a fi rațional”.

PS: Și ca să nu spuneți că ați pierdut atâta timp doar ca să citiți cele câteva idei însăilate pe fugă la întoarcerea de la mare, vă propun demolarea unui alt mit: „pericolul monopolurilor”, ilustrat de povestea fascinantă (după părerea mea) a lui Standard Oil și a „baronului tâlhar” John D. Rockefeller, cel care s-a dovedit a nu fi atât de tâlhar precum l-au ilustrat contemporanii lui. Ba chiar deloc tâlhar, dacă mă gândesc mai bine.

Read Full Post »