Înapoi la normalitate

Astăzi au fost trei evenimente remarcabile:

A. Judecatoarea Camelia Bogdan, exclusa din magistratura printr-o decizie a CSM – știre HotNews

Judecatoarea Camelia Bogdan, cunoscuta pentru faptul ca l-a condamnat la 10 ani de inchisoare cu executare pe Dan Voiculescu in dosarul ICA, a fost exclusa din magistratura printr-o decizie a Consiliului Superior al Magistraturii.

Îmi amintesc cu un oarecare amuzament de interpelarea unui amic: „Tot cu de-astea te ocupi, Porthos?”, ca și cum aș fi un diversionist și un dezinformator. Amicul chiar a ținut să mă întrebe dacă nu cumva am postat articolul meu (el l-a numit „flamboiant”), ca drept la replică la articolul lui (preluare după HotNews): „In apararea reputatiei judecatoarei Camelia Bogdan” de Dan Tapalaga.

B. Curtea Constituțională a respins cererile de soluționare a conflictelor juridice de natură constituțională dintre autoritatea executivă – Guvernul României, pe de o parte, și autoritatea legiuitoare – Parlamentul României, pe de altă parte, precum și dintre autoritatea executivă – Guvernul României, pe de o parte, și autoritatea judecătorească – Consiliul Superior al Magistraturii, pe de altă parte, cereri formulate de Preşedintele Consiliului Superior al Magistraturii, respectiv de Președintele României.

C. Moțiunea de cenzură a Guvernului a fost respinsă – dar cred că nu și-a imaginat nimeni că vreo astfel de inițiativă ar avea vreo șansă. Noii Securități (DNA) îi rămâne o singură soluție să îl pună sub acuzare pe Grindeanu, permițându-i lui Johannis să-l demită.

Însă Călin Popescu-Tăriceanu în calitate de Președinte al Senatului a sesizat astăzi Curtea Constituțională referitor existența unui conflict de natură constituțională în cazul anchetei DNA referitoare adoptarea OUG 13. Practic dacă CCR constată neconstituționalitatea anchetei, DNA riscă desființarea. Iar dacă Iohannis îl demite pe Grindeanu pe baza anchetei (prezumat neconstituționale) a DNA, riscă suspendarea.

O să fie interesant.

Read Full Post »

Cum e să protestezi fără să știi de ce în fața Guvernului. A doua oară. (aka marionetele Sistemului)

Mă uitam la ProTV la protestele din Piața Universității privitoare la Ordonanța de Urgență privind grațierea unor pedepse și mă gândeam că scuza situației penitenciarelor este cusută cu ață albă. Inițial aș fi zis că nu înțeleg graba guvernului. Până la urmă, pentru nivelul acesta de răspundere politică aș fi zis că e treaba Parlamentului. Pe de altă parte, este destul e evident că Iohannis ar fi respins sau măcar amânat o astfel de lege până la calendele grecești.

După cum am mai spus, regimul de tristă amintire (Băsescu) și tripleta Kovesi-Coldea-Stanciu, ce a supraviețuit o vreme și după dispariția lui Băsescu ca personaj politic relevant, a produs loturi de DEȚINUȚI POLITICI. Astfel de exemple sunt: Năstase, Voiculescu și în general cam oricine reprezenta un pericol cât de mic pentru SISTEM.

Chiar dacă nu au ajuns în închisoare, Ponta, Dragnea și mulți alții au fost condamnați de un SISTEM mafiot, ce își condamna oponenții după dorință, ignorând sau încălcând legea, după cum recunoaște ÎNTR-O ÎNREGISTRARE însuși capo di tutti capi, Traian Băsescu.

Mi se pare ridicol că înregistrarea nu a fost făcută de SRI, cel care are DATORIA de a apăra Constituția ci de un oarecare mafiot, el însuși parte a Sistemului. Într-o țară normală, Băsescu, Macovei, Coldea, Kovesi, Stanciu, Camelia Bogdan, Vasilică Danileț și alții ca ei ar fi ajuns de mult la închisoare. În România, ne râd în față și ne învață cum se face Justiția.

Pentru cei care au ieșit să protesteze alături de Iohannis, îi invit să citească justificările sentințelor în cazul condamnărilor oponenților sistemului amintiți mai sus (așa cum am făcut și eu) și apoi să citească Proiectul PUBLIC al Ordonanței de Urgență.

Printre multe alte fapte ce NU se grațiază sunt:

28) luarea de mită prevăzută de art. 254 Cod penal anterior și cod penal în vigoare;
29) darea de mită prevăzută de art. 255 Cod penal anterior și art. 290 cod penal în vigoare;
30) traficul de influenţă prevăzut de art. 257 Cod penal anterior și art. 291 cod penal în vigoare;
31) cumpărarea de influență prevăzut de art. 292 cod penal în vigoare.

Nu mă pot împiedica să nu mă gândesc că nu e prima oara când protestele unor inocenți au dus la demiterea unui guvern. Ponta a fost demis pentru… că a luat foc Clubul Colectiv. Nu ar fi complet stupid să fie demis și guvernul Grindeanu? Hai că se poate, doar a luat foc și Bamboo.

Read Full Post »

Din nou despre bine și rău si despre dificultatea de a le deosebi

Cu ceva timp în urmă, când lucrurile erau ceva mai simple și mai clare și aveam timp (și chef) să discutăm și idei, nu doar să facem mișto ieftin unii de alții, am scris un articol, pe care l-am recitit astăzi cu plăcere și interes.

Tema, privatizarea comică a Oltchimului cu Dan Diaconescu, ne-a dat o foarte interesantă ocazie să discutăm despre bine și rău. Chiar și atunci părerile au fost împărțite și diferențele de perspective ne-au făcut să vedem binele și răul diferit. Însă în comparație cu situația de astăzi, discuția de atunci ar fi o mostră de consens general cu vagi urme de diferențe de opinie.

Astăzi, chiar și lucrurile simple, cum ar fi libertatea individului, par a fi mai degrabă interpretări bazate pe perspective, decât drepturi fundamentale inalienabile.

A început cu condamnările discutabile ale lui Adrian Năstase și Gigi Becali și continuă și astăzi cu condamnarea la fel de greu de înțeles (de către mine) a lui Dan Voiculescu și a lotului ICA.

Sunt printre cei care nu se uită la Antene. Sau dacă ajung să se uite, li se face repede lehamite de modul în care fac jurnalism Badea sau Gâdea. Și nici Voiculescu nu îmi e simpatic. În primul rând pentru colaborarea cu Securitatea. Nu îmi e clar dacă era pur și simplu un turnător sau era ofițer însărcinat cu operațiuni speciale de import-import. Eu personal înclin spre cea de a doua variantă. Poate și din cauza aceasta, mi s-a părut ușor incorect modul în care a „privatizat” relațiile comerciale de serviciu, transfomându-le rapid în avere personală. La fel cum nu îmi sunt simpatici nici Cataramă, Păunescu, Nicolae si alții ca ei.

Dan Voiculescu mi-a devenit chiar și mai puțin simpatic atunci cand a decis să intre în politică, devenind un fel de soluție imorală a oricui avea nevoie de un post de televiziune și un trust media.

Îmi e complet neclar dacă a cumpărat active subevaluate ale statului și nici nu încerc să ma pronunț. Mi se pare ușor ciudat că procuratura a dat inițial NUP, pentru a reveni ulterior. Dar și acest lucru e posibil, chiar și fără vreo intervenție politică. Poate că presiunea mediatică a Antenei 3 asupra judecătorilor i-a înrăit pe aceștia facându-i să-l sancționeze și mai aspru pe Dan Voiculescu.

Însă ceea ce nu mai înțeleg este corul fericit al celor care se bucură de condamnare. Și nu pentru că un profitor al dezorganizării statului a fost condamnat, ci pentru că o presupusă eminență a răului a fost condamnată, indiferent cum și pentru ce. Actul de „justiție” este mai mult ca niciodată neclar și ambiguu.

Citeam zilele trecute că Victor Babiuc, proaspăt eliberat din închisoare după condamnarea în procesul lui Gigi Becali încă își așteaptă motivarea sentinței! Un fost ministru al Apărării, condamnat exemplar, după spusele adepților „Justiției Reformate”, a făcut închisoare, a fost eliberat și încă așteaptă să înțeleagă de ce!

Absurdul situațiilor mă depășește complet. Pare că trăim în realități diferite, fiecare parte fiind incapabilă să o mai înțelegă pe cealaltă. Oameni, care altădată mi se păreau amuzanți și inteligenți, astăzi se complac în jubilarea unei condamnări discutabile.

Chiar mă întreb dacă voi fi capabil să mă bucur la fel de penibil și eu de condamnarea lui Traian Băsescu, Macovei, Morar, Kovesi, șamd. Cu siguranță că nu. Nici măcar nu mă interesează dacă vor face pușcărie sau nu. Chiar m-aș bucura ca pedeapsa să fie doar morală. Nu mă încântă deloc ca un fost șef de stat, sau un membru al Guvernului ar ajunge la închisoare. Dimpotrivă, mi se pare că astfel de lucruri ne aruncă într-o lume a absurdului. Cu nimic deosebită de perioada de după cel de-al doilea război mondial, perioadă în care binele și răul își schimbau locul cu o viteză amețitoare, amestecându-se până la anihilare.

Cu siguranță că nu îmi doresc să trăiesc într-o astfel de lume, în care reperele morale pentru bine și rău depind doar de locul (politic) din care privești. Mă întreb doar când și de ce a devenit dificil să mai deosebim răul de bine.

Read Full Post »

„On Air”

Un mare comentator in viata a spus “ poporul are intotdeauna dreptate”, intr-o incercare de a-si explica pe intelesul lui virtutile democratiei. Nu-l streseaza in nici un fel ca aceasta perpetua dreptate, pe care poporul are de multa vreme ocazia sa o puna in practica prin vot, nu il face pe acesta automat nici mai fericit, nici mai bogat. Fara prea multe nelinisti existentiale la mansarda, sublimul nostru comentator este multumit ca numita intelepciune populara, din care este si el o farama, si-a aratat din nou dreptatea, alegand cu grija si responsabilitate pe membrii noului Parlament. Poate ca cei mai putini intelepti si mai sceptici prin natura lor sa nu fi sesizat in mare ignoranta lor dreptatea cu pricina. Problema lor. Poate ca vreunul mai carcotas sa ridice din sprancene cu nedumerire si sa se intrebe pe ce cai ascunse aceasta dreptate il asaza pe unul ca Voiculescu in gratiile poporului, in dauna unuia ca Iulian Craciun? Oare sa fie din cauza ca acesta din urma nu este un tanar care si-a croit drumul in viata avand drept unica virtute pe cea de a fi baiatu’ sau nepotu’ sau finu’? Sau pentru ca handicapul sau fizic nu-l opreste sa fie un om intreg?

Nepatrunse par, asadar, caile intelepciunii Poporului, daca el are intotdeauna dreptate.

Preaiubitul nostru comentator nu defineste ceea ce este de fapt, Poporul, dar din context intelegem ca ar fi cei a caror vointa se dovedeste majoritara si decid astfel rezultatul. Ceilalti, adica cei care au exprimat o altfel de vointa sau a caror unica reactie la vederea listelor a fost: “da’ calitatea a 2-a si a 1-a nu aveti?”, sunt, se intelege, decazuti de la categoria popor si aterizeaza probabil undeva in zona sclavilor, a inventarului cuvantator, avand o pura valoare statistica, de procent minoritar. Asta ar decurge in mod logic din opinia aceluiasi expert care defineste democratia, intr-un acces involuntar de plagiat, drept “dictatura a majoritatii”. Tinand cont de modul in care sensul initial al acestei sintagme si al contextului potrivit i-au scapat, putem sa-l scutim de acuzatia de plagiat si sa o retinem eventual doar pe cea de wishful thinking, asta daca nu avem de-a face cu o simpla si banala eroare.

In opinia mea, eu fiind unul dintre cei mai putin intelepti si mai carcotasi, majoritatea nu este majoritate pentru ca are dreptate si nici dreptatea nu se gaseste de partea celor majoritari, automat. Ce simplu ar fi, daca asa ar sta lucrurile, nu-i asa? Credeti ca ar mai exista minoritari pe lumea asta?

Problema este ca majoritatile se pot constitui pe toate caile, fie ele corecte, fie oculte. Totul depinde in mare masura de discernamantul si penetrabilitatea celor care sunt bombardati cu mesaje de tot felul. Acum 20 de ani, Iliescu folosea metoda acapararii spatiului TV in dauna opozitiei, ca nu prea erau televiziuni de alt fel. Dupa ce initial s-au multumit sa ofere politicienilor un canal alternativ de acces la electorat, aspect pozitiv in sine, si dupa era de inceput a “creatorilor de opinii”, o parte din televiziunile private, de fapt stapanii acestora, au hotarat ca este prea putin, si au intrat intr-un nou business: (auto)crearea si distrugerea de politicieni.

Eu am mai spus-o pe aici intr-o forma sau alta: nu stiu cati sunt constienti de faptul ca aceste alegeri au fost montate in mare masura de catre Antena 3 si OTV. Ca intr-un soi de Matrix, mare parte a populatiei traieste realitatea comunicata de aceste emitatoare, si executa ordinele mai mult sau mai putin subliminale ale celor doua televiziuni, in principal. Si desigur, a celor care le controleaza pe acestea. Nu inseamna ca in absenta acestor masini de spalat creiere, USL si PPDD nu ar fi avut sustinatori semnificativi numeric, (desi la ultimul nu sunt prea sigur), dar rolul lor in a crea masa critica a fost decisiv. Importanta propagandei a fost si este semnificativa, iar oamenii nu fac cu usurinta diferenta intre opinie si informatie, cu atat mai mult atunci cand sunt mixate vartos. Eu am ajuns la concluzia ca mesajele TV au puterea de a crea si declansa adevarate reflexe conditionate si ca, supuse zilnic tirului neintrerupt de talk-show uri si “dezbateri”, mintile omenesti se pot proteja cu dificultate de contaminare. Credeti ca Ponta a castigat alegerile? Da de unde. Daca se supara Antena 3 pe el, in 2 luni este doar o amintire de Prim Ministru. Sebastian Ghita a intuit care este arma lui Voiculescu si si-a facut si el una, pentru uz personal. Media a devenit astfel super-arma unuia sau altuia dintre jucatorii politici. Intr-o tara devoratoare de telenovele, cateva capete au priceput ca obiectivitatea nu starneste prea mari emotii la publicul spectator, asa ca au transformat intregul continut in telenovela. Efectul este fulminant in ceea ce priveste succesul de audienta si potentialul manipulativ. Astazi, traim sa vedem un gen de efect. Maine, vom vedea un altul. Poate total opus.

Fiti pe faza, se emite!

Read Full Post »