Feeds:
Articole
Comentarii

Posts Tagged ‘decăderea Rusiei’

Am constatat cu toții că începând cu 2000, țările UE au început să se comporte iresponsabil cu banii, momentul cel mai important fiind 2003-2004 când atât Germania, cât și Franța cele două super-gigante ale Uniunii au abdicat complet de la principiile conform cărora a fost fondată Uniunea Europeană.

Practic atunci au apărut primele „spărturi” majore în coca Titanicului european. La prima vedere, pare că sunt simple erori de judecată ale unor politicieni îmbătați de existența banilor „ieftini”. E greu însă de explicat această „orbire” subită a politicienilor din mai multe țări.

Să ne uităm în primul rând la Germania, o țară tradițional moderată și echilibrată, unde populismul nu prea are căutare. Cancelar în acea perioadă era social-democratul Gerhard Schröder, cel care a luat („surprinzător”) decizia de a renunța la energia nucleară (pare că a fost prescient și a putut să prevadă dezastre precum cel de Fukushima), începând să finanțeze „energia regenerabilă”. Urmarea? Germania plătește acum unul din cele mai mari prețuri din Europa la energia electrică.

Sigur, este posibil să fie doar o coincidență că Rusia, condusă de Vladimir Putin (numit de Gerhard Schröder „a flawless democrat”) își susține bugetul din exporturile de gaz și petrol. Însă șirul de coincidențe continuă, iar cancelarul german înlocuit de Angela Merkel, devine membru al board-ului Gazprom.

Aici ar fi momentul să ne uităm la un articol scris zilele trecute de Thomas Sakiewicz în Gazeta Polska (http://www.gazetapolska.pl/18650-rosje-czeka-smiertelne-starcie-z-usa) referitor la un conflict geopolitic inevitabil între Rusia și SUA. Care este sursa acestui conflict? Bătălia pentru piața europeană a energiei. Și nu vorbim de sursă, ca în conflictele de până acum ci de clienți și piață. Datorită evoluției tehnologiilor de exploatare, SUA a devenit în ultimii ani, din importator net de gaz, exportator. În SUA, mia de normali metri cubi de gaz se vinde cu 70$, în timp ce Rusia o vinde Europei (spre exemplu Poloniei) cu 500$. Deja gazul american ieftin a produs o scădere a prețului gazului pe piața europeană.

Ce înseamnă asta pentru Rusia? Jumătate din veniturile bugetare provin din exporturile de gaz și petrol. Pe măsură ce dispar aceste venituri, coroborat cu ineficiența și lipsa de competitivitate a industriei rusești, ne putem gândi la colapsul Rusiei. Cel mai negru coșmar al analiștilor Moscovei. Rusia va pierde încet-încet banii necesari alimentării armatei și serviciilor secrete. Scenariul este foarte probabil. Se va întâmpla în doi ani sau în cinci, e doar o problemă de cât de repede. Ca atare, Putin are o singură alternativă. Să împiedice acest lucru.

Prima țintă: interzicerea exploatării gazelor de șist. Una din primele măsuri luate de „provizoriul” guvern Ponta a fost exact aceasta. Ingenioasă scamatorie: în timp ce toată lumea se uită la directorul Grăjdan și ale sale declarații emotive, Victor Ponta a luat o măsură de importanță strategică, fără a se consulta cu nimeni.

PS: Vă amintiți de Adrian Solomon, cel care l-a acuzat pe Mihai Răzvan Ungureanu cu soarta lui Aldo Moro? Tocmai a depus un proiect de lege prin care se interzice exploatarea, dar și EXPLORAREA gazelor de șist. Acum e clar la ce, dar mai ales la cine se referea când l-a amenințat pe fostul premier.

(va urma)

Read Full Post »