Evenimente recente, din politica locala si fotbal, ne-au indepartat un pic de realitatea uneia dintre cele mai acerbe confruntari, la sfarsitul careia se va decide probabil viitorul Uniunii Europene: criza datoriilor suverane in zona EURO. Confruntarea se da intre viziunea germana/ Merkel – disciplina bugetara si diminuarea cheltuielilor statului si cea franceza/Hollande – indatorare in continuare pentru sustinerea unei cresteri pe baze inflationiste. Campionatul European al cancelariilor este in plina desfasurare.
In ciuda faptului ca a fost o constructie artificiala, moneda EURO a avut si ar mai putea avea efecte pozitive. Ea ne arata in ce masura anumite state au practicat si practica politici inflationiste si adopta bugete nesustenabile, finantate pe datorie. Nu este nici un secret pentru nimeni ca inainte de EURO, marca germana era o moneda stabila, in vreme ce lira italiana, francul francez,etc, erau monede inflationiste. De exemplu, la trecerea la EURO, francul francez introdus in 1960, (francul nou), valora o optime din cursul sau initial,( http://en.wikipedia.org/wiki/File:FrancEuro1960-2002.png).
Introducerea EUR a inghetat ratele de schimb ale monedelor originale in tarile aderente. Oarecum, a fost ca si cum aceste tari ar fi introdus aurul ca moneda, in schimburile dintre ele. Neavand sub control direct mijloacele tiparnitei, guvernele s-au vazut fata in fata cu o mare problema: finantarea deficitelor guvernamentale nu se mai putea face pe calea inflationarii monedei, mai ramanea doar creditarea. Din fericire pentru ele, mecanismele de creditare la indemana s-au dovedit relativ lejere, asa ca inflationarea creditului a putut o vreme sa acopere neajunsul lipsei de control asupra monedei. Doar ca, pana la urma, ceasul adevarului a sosit. Coplesite de datorii, state precum Grecia, Italia, Spania, Portugalia, Franta, nu mai pot sa ascunda realitatea cruda: cresterea lor economica nu este una structurala, ci conjuncturala, iar uriasa pondere a cheltuielii guvernamentale in PIB face aceste economii extrem de vulnerabile. De fapt, gradul real de bunastare in aceste tari este unul care ar trebui demultiplicat cu rata inflatiei ascunse in masa uriasa de credite guvernamentale. Moneda EURO ar fi putut sa induca disciplina in politicile de stat, cu conditia ca creditarea statelor sa nu fi fost posibila in masura in care s-a facut. Insa “hair-cut” ul la care au fost suspusi creditorii in cazul Greciei, a dat un semnal tuturor investitorilor in astfel de titluri: aici se pierd bani. Confruntate cu taierea creditarii si lipsite in continuare de tiparnita, statele europene aflate in aceasta situatie incep ofensiva asupra monedei EURO: ori ne dati in continuare credite, (euroobligatiunile, despre care Merkel ar fi spus “doar peste cadavrul meu”), ori spargem Uniunea Monetara, ca nu ne mai foloseste la nimic. Culmea este ca in loc sa fie un indiciu clar de faliment al politicilor de tip etatist/socialist, construite pe deficite, criza datoriilor suverane indeamna tari precum Franta sa se indrepte mai hotarat in directia socialismului, aducand la putere oameni si politici care nu fac altceva decat sa grabeasca ruinarea lor completa. O dovada in plus despre pervertirea pe care statul social o creaza in mintile si valorile oamenilor.
In saptamanile si lunile urmatoare, vom asista la escaladarea luptelor dintre Germania lui Merkel si grupul tarilor care se vor alia cu Franta in demersul lor santajist asupra tiparnitei Uniunii. EURO va da probabil batalia finala in acest an. Daca o va castiga, este posibil ca asta sa insemne o victorie a economiei si ratiunii asupra politicii, la nivel european. Pariurile sunt deschise.