Feeds:
Articole
Comentarii

Posts Tagged ‘discernamant’

Mi-am facut obiceiul de a citi, de cele mai multe ori dimineata, stiri pe internet. M-am fixat pe acele site uri despre care cred ca stiu sa faca distinctia intre informare si opinie. Zilele trecute, am citit o stire care m-a suprins: nu mai stiu ce sondaj releva ca 90% dintre romani se informeaza de la TV. Nu ziare, nu internet. In minte mi-a sunat expresia atat de uzitata in vorbirea curenta, drept argument solid al validitatii oricarei afirmatii: “Am vazut eu la TV”. Sau “ au zis si astia la TV”. Trebuie sa fie ceva adevarat in legatura cu cele 90%.

In principiu, televiziunile private, ziarele, site-urile, au un obiectiv economic clar: sa faca bani. Morala este, sau devine, secundara. Nu sunt neaparat imorale cat mai ales, amorale, ( desi uneori devin si imorale). Din care motiv, pe ecran apare ceea ce aduce audienta, sau vizitatori, ceea ce inseamna bani. Formulele sunt diverse, insa cert este ca informarea in sine nu este un obiectiv decat in masura in care aceasta satisface criteriul audientei. Al audientei specifice. Asa ca intrebarea fundamentala pentru un post TV sau un site de stiri este: ce intereseaza publicul? Corectitudinea si rigoarea informatiei? Sau informatia prelucrata, cosmetizata, eventual chiar transformata?

S-ar putea sa fie destui cei care gandesc ca oamenii sunt interesati de stiri corecte si ca incorectitudinea se datoreaza ofertantului de stiri. Ca vina pentru minciuna ii apartine exclusiv si ca daca publicul ar sti ca sunt minciuni, l-ar sanctiona. Asa sa fie? Sa ne amintim ca oamenii STIU ca fumatul este nociv, si totusi o parte a populatiei fumeaza. Ofertantii de produse sunt atenti la piete si vor incerca sa propuna ceea ce se vinde. Ceea ce in cazul televiziunilor se poate traduce astfel: daca publicul nostru nu cumpara adevar, ci prefera simulacrul sau chiar minciuna etichetata astfel, asta vom vinde. Totul depinde de public, adica de cumparator. Iar felul acestuia este determinat de capacitatea de discernamant a celor care il compun. Care la randu-i depinde de educatie, in special de cea metodologica. Adica cea care iti spune CUM sa evaluezi ceea ce vezi si auzi.

Opriti un roman pe strada si intrebati-l nu conteaza ce, cu microfonul in mana. Rarisim veti auzi raspunsul: “nu stiu, nu este domeniul meu”. Veti auzi, aproape intotdeauna, o opinie. Asta pentru ca romanul are, sau crede ca trebuie sa aiba, o opinie despre orice. Daca nu o are, o potriveste pe loc. Ce denota asta? Eu vad aici o inclinatie vadita spre superficialitate, aparenta si kitsch. A celor mai multi, cel putin. Aceasta superficialitate nu poate alimenta decat un discernamant precar, fundamentat aproximativ sau deloc. Iar o astfel de atitudine nu apreciaza analiza, nu doreste sa cunoasca fapte nude pentru a-si forma opinii proprii. Din care motiv, oamenii cu o astfel de atitudine apreciaza pe cei care par sa gandeasca in locul, in vreme ce-i felicita pe ei in permanenta pentru inteligenta de a proceda astfel…

Am reflectat in mai multe randuri la acea butada atribuita lui Lincoln, (fara vreo dovada in acest sens, apropos de fapte), care spunea ca “poti pacali toti oamenii o vreme, sau pentru totdeauna pe o parte din ei, dar nu pe toti si pentru totdeauna, in acelasi timp”. Stiu si eu? Poti schimba “pacalit”, cu multe alte verbe, si este la fel de valabil. Dar cu siguranta vei putea pacali foarte putini, atunci cand acestia au ceea ce se cheama un discernamant puternic. Un astfel de discernamant insa nu este compatibil cu ratinguri inalte pentru televiziuni ale caror emisiuni au un asemenea procent de informatie valida, incat daca ar avea o eticheta ar trebui sa contina specficatia „poate contine urme de…”. Si nu e vorba numai de televiziuni. Cumparam tot timpul ceva, din supermarket, de la politicieni, de la toata lumea. Ceea ce noi suntem, ii face pe ei sa vanda ceea ce vand. Ganditi-va la asta cand mancati urmatorul parizer sau manevrati telecomanda, dar mai ales cand cititi statisticile. Si ratingurile.

Reclame

Read Full Post »