Pentru ca se apropie alegerile parlamentare, atac o tema de actualitate: mecanismul democratic al votului.
In fond, la ce serveste votul? De ce este atat de important ca, odata la 4, 5 7 sau n ani, cetatenii majori sa se stranga si sa voteze? Ce este atat de esential la acest mecanism?
Sunt constient ca pentru multi, doar punerea acestor “vaci sfinte” ale democratiei sub semnul intrebarii, declanseaza o reactie de respingere a oricarui proces de dezbatere rationala. Isi vor “aminti” cat de mult s-a luptat pentru ca votul si mai ales votul universal sa existe ca instrument legal la indemana tuturor. Se vor apara de aceasta chestionare ca de un gest retrograd, semnificand o abdicare de la drepturi cu greu castigate, cum ar fi posibilitatea de a-ti manfifesta liber optiunea de vot.
Dar progresul real s-a bazat si se bazeaza si pe impulsul de a examina clisee fundamentale si a le supune dubiului, nu de dragul dubiului, ci pentru a le reda legitimitatea argumentului, peren sau actual, ori dimpotriva, pentru a le dezvalui caracterul de automatism fara continut sau cu alt continut decat cel prezumat. Despre lord Kelvin se spune ca ar fi arfirmat ca nu mai este nimic nou de descoperit in fizica, totul s-ar rezuma la precizarea unor zecimale, in viitor. Sau ca zborul unui aparat mecanic mai greu decat aerul ar fi imposibil. Erori notorii, dar ce ne faceam daca toata lumea ii dadea ascultare?
Prin urmare, sa nu cadem prada unui astfel de reflex kelvian si sa ne permitem sa plonjam in adancul acestei intrebari: ce este votul politic si ce face el?
De fapt, nu e nici un secret: periodic, se organizeaza o cursa electorala. Candidati politici ajung, pe tot felul de cai, sa-si dispute votul unui numar de cetateni. Rezultatul acestui vot, conform unui algoritm in prealabil stabilit, (de obicei!-vezi ultimul referendum pentru alte opinii), este cel care stabileste structura puterii politice pentru urmatorul interval de timp pana la o noua cursa electorala, desfasurata dupa un calendar anuntat sau, mai rar, intempestiv.
Ce asigura aceste mecanism? Faptul ca toti cei care au dreptul sa voteze – in genere, cetatenii majori care nu au fost privati de acest drept- sa participe la desemnarea celor care vor detine puterea politica in perioada imediat urmatoare. Nimic mai mult, nimic mai putin.
Desigur, se poate obiecta ca votul reprezinta mult mai mult, ca prin intermediul lui se pune in aplicare vointa populara – esenta democratiei. Cei care fac aceasta afirmatie, ar trebui sa explice mai multe: ce este vointa populara,unde se gaseste ea, cum poate fi definita si identificata si pana la urma, la ce se serveste. Luam foarte multe lucruri de gata, dar stim oare despre ce vorbim? Este vorba despre un duh care umbla din casa in casa, impregnandu-se cu sustinerea si aprobarea tuturor, fara exceptie? Ce altceva ar putea fi denumit “vointa populara”? Sau este vorba despre o majoritate matematica ce adopta anumite convingeri si conduite? Insa, chiar si in aceasta varianta, de unde legatura cauzala intre aceasta majoritate si candidatii electorali? Ce anume garanteaza FARA ECHIVOC SI EXCEPTIE, transpunerea acestei vointe, (prezumand ca ea exista), prin intermediul votului, in puterea politica? Sunt candidatii si liderii politici de fapt liderii informali ai comunitatilor, iar in final, prin intermediul votului, se impune mesajul cu cei mai multi sustinatori?
Sa presupunem o dinamica a grupurilor in absenta votului, ca institutie formala. Membrii acestor grupuri vor interactiona si coopera intre ei in fel si chip, iar in cadrul grupurilor se vor detasa lideri. Pozitionarea acestora se face in mod natural, asa cum vedem la copii. Daca punem mai multi lideri laolalta, si acolo se va detasa un lider al liderilor. Sustinerea din spatele lor este cvasitotala, este imposibil sa iti imaginezi o structura de putere informala stabila cu 55% sau 60% sustinere. Ori este, ori nu este. Tudor Vladimirescu, de exemplu, a murit asa cum a murit pentru ca si-a pierdut sustinerea celor apropiati. Intr-o societate in care liderii nu pot fi decat informali, autoritatea formala se castiga si mentine doar prin mecanisme informale, nu prin mecanisme formale.
Ce se intampla insa daca acest consens nu exista? Daca societatea este sfasiata intre diverse tendinte, credinte si convingeri? In primul rand, este foarte greu ca un lider sa se impuna fara a castiga cumva acel consens sau un echivalent, este evident. Daca dam varianta fortei deoparte, doar o metoda asa-zis neutra, de numarare bob cu bob a acelor opinii, ar putea consacra o alegere formala, respectiv ar identifica opinia/opiniile cu cei mai multi sustinatori. Am numit, desigur, votul. Acolo unde nu exista consens, exista doar doua variante: fie face fiecare cum crede si nu exista o autoritate comuna, fie se impune regula votului ca unic mecanism de legitimare a acelei autoritati comune. Cu alte cuvinte, votul legitimizeaza autoritatea formala si atunci cand ea nu exista la nivel informal. Desigur, se poate intampla sa existe si autoritate informala, adica sa fie votati lideri adevarati, dar aceasta nu are caracter necesar, spre deosebire de cazul anterior.
Votul nu este un mecanism al consensului, ci o cale de a-l eluda pe acesta in exercitarea autoritatii. Mai mult, in prezenta mecanismului de vot, dispare oarecum necesitatea consensului, intrucat exista aparent functionalitate suficienta incat nevoia consensului sa nu fie evidenta imediat. Desigur, el poate fi evocat in discursuri ale liderilor politici, cateodata cu toata sinceritatea, pentru ca fracturile intre diversele factiuni din societate, si intre acestea si lideri, exista si isi fac simtite efectele, amenintand si uneori distrugand integritatea sociala.
Sa nu ne pacalim. Democratia nu este puterea poporului si nici manifestarea dorintei populare. In mod paradoxal, tocmai mecanismul votului impiedica asta, existand posibilitatea de a valida optiuni care sunt impartasite de 15-20% din populatie. Dreptul la vot nu ne asigura nimic, este doar un mod legitim prin care si factiuni ce probabil nu ar fi putut avea vreodata autoritate asupra unui grup sau a unei natii, pot ajunge sa exercite acea autoritate. Dreptul la vot ne indeparteaza de necesitatea de a coopera pentru ca grupul sa prospere. Dreptul la vot si votul pot sa legitimeze agresiunea, discriminarea, marginalizarea, imixtiunea ori impunerea. Avem destul exemple in secolul XX.
Aceasta nu se vrea o pledoarie pentru anularea dreptului de vot, nici vorba. Dar poate ar trebui sa ne regandim mecanismele prin care ne autoguvernam. Poate ar trebui sa intelegem ca, in absenta votului, 90% dintre cei care azi polueaza sferele inalte ale puterii, nu ar fi acolo, ci la coada societatii, unde le este locul. Poate ar trebui sa ne intoarcem spre mijloacele elementare de cooperare si actiune, care permit liderilor adevarati sa se afirme si sa ne inspire. De ce sa ne punem singuri in situatia de a depinde de un vot, cand putem face atatea alte lucruri cu viata noastra, in absenta acestuia? De fapt, sub paravanul unui drept – cu greu castigat nu-i asa – se ascunde obligatia noastra de a sustine un sistem si se consacra imposibilitatea de a trai inafara lui, indiferent ca alegi sa exerciti sau nu acel drept.
Unde este adevarata optiune?
Deca(b)logul Muschetarilor 