Feeds:
Articole
Comentarii

Posts Tagged ‘elita’

Se spune ca istoria se repeta. In general, in istoria sa, Romania a evoluat datorita influentei straine, influenta ce o putem numi generic „print strain”. De obicei, lasata de „capul ei” Romania se consuma in lupte intestine sterile sau naviga fara directie. Boierii se imparteau in partide (partide de obicei afiliate unei puteri straine) , se certau, nu aveau proiecte comune sau pe termen lung, nu exista o gandire solidara care sa proiecteze in viitor nici macar in problemele majore, si sfarseau prin a se para, a se turna si a se denigra unii pe altii la „poarta”, la „devlet” adica in capitala influenta a epocii. Suna cunoscut? Nu vreau sa intru in amanunte istorice, dar Kiseleff ne-a adus Regulamentul Organic in 1831 (un Kiseleff venit din conservatoarea Rusie devenea reformator in Tarile Romane), elita pasoptista a fost influentata de ideile reformatoare din Franta sau Germania, Carol I aducea echilibrul politic si punea o limita coruptiei si jafului, iar urmasii sai intregeau Romania si civilizau (pe cat posibil) clasa politica romaneasca,dand Romaniei in 1923 o Constitutie evoluata pentru epoca respectiva(imitata ce-i drept dupa cea belgiana). Romania a avut rar o administratie generata exclusiv national in istoria recenta, si nu a produs modele de administratie sau de structuri politice. Oricum, chiar si atunci cand le-a avut , nu au fost importate de altii, si nici exportate de elita locala , ceea ce spune destul de mult despre calitatea acestor modele. Acestea au fost importate de la altii, imitate , si adaptate realitatilor locale romanesti. National-comunismul si alte extremisme au tradus aceasta lipsa prin „neamestec”, „blandetea firii romanesti”, „lipsa de pasiuni cotropitoare” , „absenta pornirilor de cuceritori sangerosi”, si alte expresii de autoalint justificator. Exceptia notabila consta in perioada asa-zis „ceausista”(si aceea fiind banuita a fi de inspiratie asiatica), in special 1973-1989, perioada care s-a soldat la nivel uman si al libertatilor cu rezultatele cunoscute.

De multe ori am fost pusi sa votam (sa alegem, sa avem o optiune) fie pentru „printul strain”, fie pentru o administratie national-generata. De cele mai multe ori, Romania a ales „printul strain”. Proiectele locale, invelite in general intr-un limbaj nationalist sforaitor, intr-o demagogie a „romanismului” undeva intre Miorita si Stefan cel Mare, sau mai recent intr-o betie a cuvintelor inchegate in discursuri antieuropene fara a fi in acelasi timp eurosceptice (adica challenging), au esuat prin neclaritate si confuzie, sau au stralucit prin totala lipsa de continut.
Nici maine nu avem a vota altfel. Pana la urma, ambele tabere politice importante au extrem de putine diferentieri. In fiecare tabara exista oameni admirabili si scursuri politice, nici una din taberele politice nu are o directie doctrinara clara si asumata, ambele tabere sunt egal corupte , fiecare a fost la guvernare, iar rezultatele pozitive sau negative tin mai mult de perceptia personala decat de realitate. Dar de bine de rau, in ultimii cinci ani, Romania s-a inscris pe o traiectorie, asa numita cale europeana. Pentru a ajunge aici s-a lucrat 10 ani, toate fortele politice au aderat la acest proiect in perioada’97-2007, euroscepticismul a fost cvasiinexistent la nivel politic, iar romanii au trait extazul in momentul cand Romania a devenit membru UE. Diferenta dintre cele doua tabere politice majore este data de continuarea acestei politici de aderenta la un europenism din ce in ce mai sceptic cu el insusi, sau concentrarea pe un discurs anti’ fara ca acesta sa fie (si) eurosceptic. Vorbesc de discurs, pentru ca cei care-i critica pe Merkel sau Barosso, ii pun coarne lui van Rompuy, sau o stramba pe Reding, nu par a avea un proiect alternativ la transferul de suveranitate catre Bruxelles. Nu exista un proiect national acolo, si nici un mesaj sau discurs eurosceptic dupa model englezesc. Exista doar anti’ fara a sti ce am putea pune in loc. Declaratia unui lider politic roman , “Daca ni se spunea in 2007, domnule, nu o sa aveti nici drumuri, nici spitale, nici agricultura ca in Vest, dar o sa va facem ANI si DNA, poate ca ne gandeam de mai multe ori” , mi se pare emblematica. Limbajul „dublu”, de pisic jucaus in presa internationala, si de tigru indignat pe malurile Dambovitei, nu (mai) inseala pe nimeni si nicaieri. Buna parte a clasei politice (si parerea mea ca si buna parte a populatiei) ar dori sa avem UE, dar fara regulile acesteia, fara constrangerile legilor, si fara obligatiile ce decurg din apartenenta la un club la usa caruia am suspinat ani de zile. Adica sa vina UE „sa ne faca” , „sa ne dea” dar sa ne lase sa ne facem mendrele fara sa ne moralizeze sau sa ne atraga atentia sa nu clefaim la masa si sa mancam cu furculita, sau ca nota de plata trebuie totusi achitata la sfarsit. Ceea ce nu inteleg (sau nu vor sa inteleaga) este ca una fara de alta nu se poate. In cealalta tabara politica „alipirea la UE” pare sa inlocuiasca orice initiativa nationala, iar aducerea „printului strain” este panaceu.
Nu cred ca victoria (previzibila) a unei tabere ne va scoate din UE. Dar va face dificil, sau mai dificil ca Romania sa aiba o voce ascultata si respectata la „devletul” de astazi, si ca urmare o influenta scazuta acolo unde multi se uita astazi ca la capitala Europei.
Pana la urma , maine nu vom alege intre „Tanda” si „Manda”, intre „Ghita” si „Ion”, sau intre coruptul X sau mai coruptul Y. Alegem intre print strain si Agamita. Si se pare ca Agamita a castigat, fara ca aceasta sa insemne , sau sa fie egal cu „si Romania a castigat”. Viitoarea opozitie este adepta printului strain, iar presiunea apartenentei (la UE) poate pana la urma sa-i tulbure jocul politic lui Agamita. Sa fie acest print strain (vorbesc de cel actual) la fel de onest precum Kiseleff, sau la fel de echilibrat si vizionar cum a fost Carol I?

Read Full Post »