Feeds:
Articole
Comentarii

Posts Tagged ‘Europa’

French President on Paris Attacks 2015 | The New York Times

Noaptea terorii in Paris: Cel putin 120 de morti in sase atacuri teroriste, atacatorii au strigat Allah Akbar. Europa nu va mai fi niciodata la fel.

Carnagiu in Paris: Franta a trait vineri noaptea cea mai cumplita tragedie dupa al doilea Razboi Mondial. Sase atacuri teroriste concomitente in restaurante, o sala de concerte (in timpul unui concert) si Stade de France (in timpul meciului de fotbal Franta – Germania) s-au soldat cu circa 120 de morti. Cele mai multe victime s-au inregistrat in sala de concerte Bataclan, plina cu fanii trupei americane de rock The Eagles of Death Metal, fani luati ostatici de teroristi. Pana la ora 6.30, ora Romaniei, nimeni nu a revendicat atentatul terorist de la Paris.

Martori au relatat ca teroristii au strigat Allah Akbar, dar vorbeau intre ei intr-o franceza fara accent, ceea ce-i face pe analisti sa ia in calcul ca ar fi vorba despre tineri francezi de origine musulmana aflati la a doua sau a treia generatie in Franta. Unii dintre teroristi au fost kamikaze, detonandu-si centurile cu explozibil.

Presedintele Hollande (care a fost scos de e stadion de serviciile secrete) a decretat starea de urgenta: reintroducerea controlului la granite, inchiderea pe termen nelimitat a unor locuri de adunare publica, puteri sporite pentru fortele de ordine etc.

Cea mai complicata operatiune executata de fortele speciale a fost asaltul asupra teroristilor care au luat ostatici sute de spectatori in sala de concerte Bataclan. In urma asaltului au fost ucisi toti cei patru teroristi, nu inainte insa ca acestia sa omoare cu focuri de Kalasnikov circa o suta de oameni. Restul de victime, pana la circa 120, s-au inregistrat pe Stade de France si in celelalte locuri unde au avut loc atacurile (restaurante unde se intalneau tinerii vineri seara).

In total, fortele de ordine au ucis opt teroristi. Bilantul provizoriu al victimelor: circa 120 de morti, 200 de raniti (dintre care 80 grav).

Atentatele s-au inregistrat in locuri simbolice pentru Franta moderna: stadionul de fotbal, o sala de concerte – cult pentru generatia tanara, precum si mai multe strazi dintr-o zona similara ca spirit cu Centrul Vechi din Bucuresti.

Atentatele au avut loc in Franta, care incepuse in urma cu cateva saptamani atacuri aeriene alaturi de SUA impotriva Statului Islamic in Siria.

Unde au avut loc atentatele:
– Explozie in apropierea stadionului Stade de France (cartierul Saint-Denis)
– Sala de concerte Bataclan (arondismentul XI)
– Bulevardul Voltaire
– Intersectia rue Bichat cu rue Alibert
– Rue de la Fontaine-au-Roi
– Rue de Charonne

Esential:

1. In total, atacuri armate au fost comise in sapte locuri diferite din Paris, vineri seara
2. O luare de ostatici la sala de concerte Bataclan, in arondismentul XI, s-a incheiat cu asaltul fortelor de ordine
3. Trei explozii au fost de asemenea auzite in apropiere de Stade de France, la Saint-Denis
4. Bilantul ramane provizoriu. Cel putin 120 de persoane au fost ucise si mai multe sunt in stare grava dupa diferitele atacuri
5. Cinci teroristi sunt morti. Trei in asaltul de la Bataclan, doi in timpul exploziilor de la Stade de France

France 24 live:

Anunțuri

Read Full Post »

Am sa inchei cu urmatoarele chestii, care nu stiu daca s-au inteles, ca ne-am bagat in controverse.

1

Daca teoria lui Huntington e adevarata si io zic ca e, victoria Statului Islamic e inevitabila.

Ceea ce se intampla in OM e o revolutie islamica – civilizatia care se formeaza acolo refuza lumea moderna si vrea Sharia. Imagineaza-ti 1789 in Franta, ghilotinele si macelurile din Vendeea. Ei vor sa scape de mentalitatea occidentala pe orice cale, si excesele astea arata ca o vor cu orice pret.

Intr-o revolutie conducerea o castiga intotdeauna partidul cel mai radical. Nu era ISIL, se gasea altcineva.

Mai curand opresti o banchiza sa se rupa, decat lumea araba sa se desparta de occident.

Americanii stiu asta si de aceea au refuzat razboiul la sol si aplica o strategie de exit.

2

Daca teoria lui H e adevarata, principala cale de a scapa de conflict este sa ai granite limpezi (nu ca Ucraina).

Aici Europa cu dorinta ei copilareasca de a fi o varza cu de toate, deci inclusiv cu muslimi care practica Sharia, o va lua la mufa groaznic.

Un stat islamic victorios va incepe cu santajele. Vreti o bomba la Touluse? ca avem un milion de preteni gata sa v-o introduca. Sau ne dati X?

3

mno, americanii au gandit cu 3 pasi inainte, pentru ca scutul ala anti-rachete indreptat spre „Iran sau alte puteri potential agresive din OM”.

4

stii cine face fata cu succes de n ani turbatilor din OM? Israelul. Deci se poate. Zid de beton, granite limpezi, control al arabilor din interior, armata si retalieri. N-au stres.

Read Full Post »

Sâmbătă 27.06.2015. Distracție totală cu Grecia. Tsipras vrea referendum. Iar termenul limită pentru a se înțelege cu UE era (după extinderi) marți. Probabil că acum își dau seama cu toții că nemernicul de grec trage de timp într-un mod ordinar.

Cum în absența ajutorului european, băncile grecești sunt falite, în Atena s-au format deja cozi în fața băncilor. În celelalte zone nu, probabil pentru că grecii se odihnesc. Oricum accesul la internet nu e chiar punctul forte al OTE-ului, PROPRIETARUL Telekomului românesc. Pardon nemțesc. Aștept cu interes „rebranding”-ul OTE în Telekom. La cât de naționaliști sunt grecii…

Revenind la bănci, în România găsim următoarele bănci: National Bank of Greece (fostă Banca Românească), Bancpost (achiziționată de grupul grecesc Eurobank), Alpha Bank (deținută de banca grecească cu același nume) și Piraeus Bank (idem). Nu le mai înșir pe celelalte pentru că ori s-au vândut deja ori sunt prea mici ca să conteze.

Revenind la Grecia, după cum spuneam, grecii s-au repezit să-și scoată banii din bănci. Firește la băncile care sunt deschise în week-end. De pomană, pentru că acestea au rămas închise. În fața sucursalelor cu obloanele trase, s-au format deja cozi. Însă tot de pomană, pentru că în absența ajutorului european ele sunt deja falite. Lucru pe care Tsipras îl știa foarte bine.

Următoarea „soluție” pentru grecii care mai au ceva bani este să și-i retragă de la ATM-uri. Asta cât ATM-urile vor mai avea bani. După care… Habar nu am. Probabil că se vor duce să-l întrebe pe Tsipras.

La Bruxelles cei 19 miniștri de finanțe ale celorlalte țări europene s-au reunit la 18:14 ora Bucureștiului doar pentru a se uita năuci unii la alții. Delegația grecească a plecat.

ora 18:30 a început conferința de presă. Live stream aici.

Wall-Street Journal: „Ce mai pot face cetățenii greci în actualele circumstanțe?”
Dijsselbloem: „Depinde de Parlamentul grec… bla, bla, bla…”
Un (reporter) grec: „Și ce să voteze?”
Dijsselbloem: „Întrebați guvernul grec.”
Un italian: „Cine își ia responsabilitatea politică dacă grecii nu plătesc? Povara datoriei cade pe umerii contribuabililor din UE” (este evident că prăbușirea Greciei ar putea antrena Italia, Spania, etc)
Dijsselbloem: „Guvernul grec.”
Un englez: „Ce veți face?”
Dijsselbloem: „Continuăm să discutăm fără greci.”
Un reporter cu accent american: „Cum veți proteja credibilitatea Eurozone?”
Dijsselbloem: „Guvernul grec a decis să nu răspundă și să pornească un referendum. Întrebarea este pe cine mai putem crede (în Grecia) că va putea să pornească un program de redresare.

Nashpa. Este evident că decizia Greciei de face un referendum i-a lăsat buimaci pe miniștri de finanțe din Eurozone.

Conferința de presă s-a încheiat. Urmează înregistrarea cu scurta declarație a lui Varoufakis de la ora 18:35 (ora Bucureștiului).

Varoufakis:

O să fac o scurtă declarație în engleză și greacă. Râde… Am explicat colegilor de ce nu am acceptat propunerea:

1. Din cauza redistribuției. De la cei care nu pot și nu au la cei care pot și au.
2. Propunerea financiară.
3. Ceea ce ni s-a propus (5 luni de consolidare) nu oferă nimic. În noiembrie vom fi în aceeași situație.

Trebuie să consultăm poporul Greciei, care este ultimul arbitru, bla, bla, bla… Avem nevoie de o săptămână pentru referendum. Probabil că propunerile noastre vor fi respinse și ne vom întoarce la masa negocierilor, bla, bla, bla… A trecut la greacă, semn că îl doare mai mult de ce zic cei de acasă decât de vreo negociere cu creditorii UE

E evident că și nemernicul acesta își bate joc de cei cu care negociază. Chiar am senzația că vrea să-i enerveze.

ora 19:03 Varoufakis pretinde că se poate ajunge la un acord până marți, dacă creditorii oferă condiții mai bune.

ora 19:13 Varoufakis pretinde că „Grecia nu a fost invitată la cea de a doua parte a meeting-ului din seara aceasta”.

Amuzant, doar Realitatea transmite știrea cu „breaking news” pe „burtieră”. Și România lui Ghiță a pus titlul, dar în jos ecranului scrie „Urmează ediție incendiară: dezvăluiri despre forțele din spatele lui Iohannis”. Pe Money Channel e un nemțălău de la o emisiune… „Auto Motor Sport”. Ce mai jurnaliști… Și se mai miră că mor de foame.

Jurnaliștii noștri sunt precum orchestra de pe Titanic. Uniunea Europeană se scufundă rapid, dar ei își cântă liniștiți partitura. După care se duc la fund liniștiți.

ora 19:15 Varoufakis spune că a vorbit cu Mario Draghi, șeful European Central Bank, dar nu dă detalii. După care pleacă calm, sobru și zâmbitor, cu aura obișnuită de lector la facultate, deși acum este ministrul de Finanțe al unei Grecii în pragul colapsului.

Un exemplu memorabil pentru cei ce votează după față sau după aiurelile debitate public (băsiști, macoviști, conți, prinți, etc) și nu după rezultatele palpabile.

ora 19:30 Sfârșitul – the full statement from the eurogroup (excluding Greece):

Since the 20 February 2015 agreement of the Eurogroup on the extension of the current financial assistance arrangement, intensive negotiations have taken place between the institutions and the Greek authorities to achieve a successful conclusion of the review. Given the prolonged deadlock in negotiations and the urgency of the situation, institutions have put forward a comprehensive proposal on policy conditionality, making use of the given flexibility within the current arrangement.

Regrettably, despite efforts at all levels and full support of the Eurogroup, this proposal has been rejected by the Greek authorities who broke off the programme negotiations late on the 26 June unilaterally. The Eurogroup recalls the significant financial transfers and support provided to Greece over the last years. The Eurogroup has been open until the very last moment to further support the Greek people through a continued growth-oriented programme.

The Eurogroup takes note of the decision of the Greek government to put forward a proposal to call for a referendum, which is expected to take place on Sunday July 5, which is after the expiration of the programme period. The current financial assistance arrangement with Greece will expire on 30 June 2015, as well as all agreements related to the current Greek programme including the transfer by euro area Member States of SMP and ANFA equivalent profits.

The euro area authorities stand ready to do whatever is necessary to ensure financial stability of the euro area.

Pregătiți-vă de impact. Pare că se va produce Euroexit-ul cu toate consecințele sale nefaste. Ce înseamnă asta? Habar nu am. Haos în Grecia? Cu siguranță. Instabilitate economică în țările mai slabe ale Eurozonei? Foarte probabil. Devalorizarea euro în raport cu dolarul? Foarte probabil. Poate chiar și în raport cu leul.

Read Full Post »

Am găsit pe Youtube reportajul BBC Science „The Chinese Are Coming”. Și cred că subiectul merită o discuție mai atentă decât comentariile mele superficiale de la articolul trecut. Pentru că vorbim de Noua Chină, cea capitalistă, globalistă și antreprenorială. Cea care seamănă cu America secolului XIX cu mult mai mult decât SUA lui Obama sau a lui G.W. Bush.

Subiectul expansiunii Chinei mi-a fost sugerat de unul din partenerii germani de business, care mi-a atras atenția acum câțiva ani asupra strategiei chineze cu privire la Africa. Practic „comuniștii” investesc masiv în infrastructura țărilor africane: șosele, căi ferate, telecomunicații, stadioane și mai ales mine. O bună parte a rezervelor mondiale de metale rare se află deja în posesia chinezilor. Care nu au venit să exporte ideologie așa cum au făcut CIA și KGB, ci au venit să facă afaceri. Comerț liber. Mult mai corect și mai cinstit decât au făcut vreodată vesticii.

Și nu numai în Africa, ci și în America de Sud și oriunde altundeva este nevoie de investiții și de comerț liber. Prin comparație, SUA sau UE, seamănă mai degrabă cu vechiul Imperiu Britanic, cel care încerca să sufoce prin taxe și reglementări stupide coloniile de peste ocean, împingându-le să se revolte.

Revenind la reportajul BBC (min 3:20) este șocantă creșterea comerțului dintre Africa și China. De peste 10 ori, adică peste 100 de miliarde de dolari. Ce primește China? Resurse. În primul rând petrol. Doar Angola livrează peste 1 milion de barili zilnic, conform reportajului. China, spre deosebire de vestici, nu impune condiții de „democrație” sau „transparență” atunci când împrumută. E suficientă garanția petrolului.

În schimbul petrolului, China construiește orașe, aeroporturi și reabilitează autostrăzi, investind peste 8 miliarde de dolari și aducând sute de mii de lucrători chinezi. Schimburile comerciale dintre China și Angola au depășit 36 miliarde de dolari în 2013. Noile acorduri au fost semnate, anul trecut, de chiar premierul chinez Li Keqiang, aflat într-un tur al unor țări africane: Etiopia, Nigeria, Angola și Kenya.

Mi-a plăcut și episodul puilor chinezești din Zambia. Ideea fixă că produsele chinezești, în cazul Zambiei, puii crescuți în fermele chinezilor, sunt de calitate mai slabă. Așa își explică furnizorii locali prețul mai mic al puilor „chinezești”. Așa cum Cisco și Alcatel-Lucent trăiesc cu convingerea că echipamentele Huawei sunt mai ieftine pentru că sunt de mai slabă calitate. Se pare că cei ce îi cumpără sunt de altă părere.

Reacția celor ce pierd, fie ei africani, europeni sau americani este să-i trimită pe chinezi acasă. Cum zicea englezoaica stabilită în Zambia, chinezii se uită doar la profit. Ai naibii capitaliști lipsiți de scrupule. Spre deosebire de europeni și americani care au venit să-i civilizeze pe africani. Iar problema a devenit bineînțeles politică.

Ca și în America secolului XIX, proprietarii minelor i-au reprimat pe cei ce protestau pentru condițiile de muncă. Ironic. Echivalentul chinez al directorului Frick de la Carnegie Steel Factory. Pe cei ce protestau nu i-a interesat că minele au fost ÎNCHISE până când chinezii au venit și le-au redeschis. Și nu-i interesează că minele dau de lucru și plătesc taxe și impozite statului zambian. Discuția se poartă în jurul condițiilor de muncă. Sindicatele. Îi interesează mai mult ce câștigă chinezii. Iar chinezii, în nemernicia lor au adus și muncitori chinezi care să-i înlocuiască pe zambieni. Chinezii au investit 1.5 miliarde dolari și au creat 6500 de noi locuri de muncă.

Iar epopeea mineritului continuă în Congo pentru cupru, diamante și metale rare. Interesante condițiile în care lucrează „minerii” congolezi. 11 ore pe zi, 6 zile pe săptămână. Și nu pentru că-i silește cineva, ci pentru că astea sunt condițiile. Minele nu aparțin chinezilor. Aparțin congolezilor. Aici nemiloșii capitaliști chinezi îi „fură” în alt mod. Plătesc prea puțin pentru rezultatele „mineritului”. Chinezii doar rafinează produsele astfel obținute. 90% din resursele minerale merg în China. Firește că cei ce lucrează la topitorii se simt tratați incorect. „Soluția” propusă de activistul local? Să-i trimită pe chinezi înapoi în China. E un leitmotiv.

Următorul popas este în Tanzania. Unde reporterul a ajuns călătorind cu trenul, pe o cale ferată construită de chinezi în anii ’70. Constructori chinezi, ingineri chinezi. Chiar și întreținerea căii ferate este făcută de o mică echipă de ingineri chinezi. calea ferată a fost construită în numele solidarității socialiste dintre țări. Însă acum China a devenit capitalistă. Interesantă perspectiva directorului tanzanian al căilor ferate. Occidentalii sunt prea birocrați. Chinezii investesc mult mai ușor. Pur și simplu e vorba de competiție. Cine reușește să fructifice mai bine oportunitățile africane. Vesticii au devenit mai comozi și mai birocrați.

Pare că așa-zișii comuniști chinezi îi învață pe africani capitalismul. Nu au venit în Africa în numele ideologiei ci urmărind oportunități de business. Și profitul.

Probabil că după Africa urmează Europa și Statele Unite. „Soluția” găsită de birocrații ce ne conduc este să limiteze comerțul prin taxe arbitrare. Care duc la izolare și stagnare. Probabil următoarea „soluție” este războiul.

PS: documentarul „The Chinese Are Coming” a fost difuzat în 2011. De atunci au trecut 4 ani. Și lucrurile stau cu mult mai prost.

Read Full Post »

Programe economice

Programul economic al USL: jos Băsescu!

În linii mari, cam aceasta este strategia economică cu care USLul vrea să ne scoată din criză. Ce s-ar întâmpla dacă, Doamne fereşte, Băsescu ar da mâine colţu’, nu ştiu sigur! Ar rămâne probabil fără strategie economică. Totuşi, după primele momente de dezorientare, cred că s-ar reorienta rapid la o variantă a programului economic original, bazat pe componentele Boc şi MRU.
Am observat că membrii de partid şi simpatizanţii prezenţi la mitingul USL, adică întreg Poporul, dacă e să mă iau după declaraţiile lui Antonescu (nici acum nu-mi explic cum au intrat atâtea milioane în acel stadion!?), înţeleg în detaliu premisele unei creşteri economice sănătoase, de vreme ce numai anunţul doctrinei economice preferate “Jos Băsescu!” îi scotea din apatie. Ar mai fi o condiţie, Europa să stea dracului la ea acasă, să nu ne mai încurce în sprintul nostru economic. Nişte incompetenţi băgăcioşi.
Ca o constatare, este formidabil de câtă armată are nevoie Opoziţia…ăăă…Puterea…de fapt Puterea aflată, curios, într-o continuă Opoziţie, să se lupte cu maleficul preşedinte, cel ce se opune progresului economic.
Câtă frunză, câtă iarbă! Partide mai mari şi mai mici, televiziuni de stat, televiziuni private, moguli, analişti, ziare, Guvern, ICR, ONG, intelectuali. Oieri.

Programul economic al PDL: sus Europa!

Europa îi iubeşte. Sunt copiii din fundul clasei, niţel repetenţi şi cu gură mare, dar care plac Europei. Mai ales când varsă în puşculiţa clasei nişte mărunţiş. Au în fruntea lor un bătăuş zâmbăreţ şi…norocos. Golănaşii de lângă ei, care au crescut acum mari şi au tupeu de deranjează până şi ora de democraţie, sunt atât de bombalăi încât se faultează singuri atunci când vor să-l caftească pe bătăuşul cel hăhăitor. Când fug cu bâtele după individ, se împiedică de nişte bănci uitate neregulamentar ( de ei!) pe traseu şi pe urmă se miră că d-na profesoară i-a urecheat.
Programul economic al PDLului zice-aşa:

♫ Mă iubeşte Europa,
Si e moartă dupe mine,
Toata ziua imi sade pe cap,
Nu stiu ce sa fac
Ca sa scap

Dom’ne, Europa mă cere, Europa mă vrea,
Zice ca îi place destinctia mea,
Eu nu stiu ce-i aia,dar daca-o vrea
I-o dau pa toata, ce sa fac eu cu ea? ♫

Programul meu economic

Eu nu sunt de acord cu niciunul dintre programele economice mai sus menţionate. Oamenii ăştia s-au rupt de realitate. Eu aştept de la ei cu totul altceva, nici „Jos Băsescu!“, nici „ Noi suntem Europa!”. Aceste două ţinte economice nu fac parte din agenda mea personală. Dacă vor votul meu, aştept de la cele două blocuri politice mai multă maturitate, oferte cu adevărat viabile, promisiuni ferme, serioase.
De exemplu, doresc să mi se garanteze că eu, dArtagnan, muschetar al regelui, nu va trebui să mai muncesc vreodată. Sau dacă, prin absurd, voi mai pune mâna pe sabie (doar pentru a o da cu vaselină, să nu ruginească!) voi avea spor pentru condiţii grele de muncă. Cu alte cuvinte vreau să mi se respecte dreptul de a nu munci.
Mai doresc o pensie babană.
Vreau respect.
Mai vreau autostradă de la casa mea până la piaţă. Vreau şi pentru Planchet, cel cu casa la ţară , un drum asfaltat, judeţean, de la sufragerie până la WCul din fundu’ curţii.
Vreau paranghelii plătite din banii publici: de ziua muschetarilor, de ziua oraşului, de ziua recoltei, a vinului, a berii, a coniacului, a ginului tonic, de ziua mea, a ta şi a lui, de alte zile festive pe care le mai doreşte reprezentantul meu politic personal. Vreau şi Vanghelioane. Mai vreau pungi de făină şi zahăr. Vreau găleţi.
Vreau să mi se dea.
Vreau să primesc titlul de “doctor”. Dacă mă gândesc bine, doresc şi o diplomă că sunt cel mai deştept individ din circumscriţia mea electorală. Tot în ea să se specifice clar că sunt cu muuult mai deştept decât politicianul care mă va reprezenta. Care politician să recunoască în faţa mea că e mai prost decât mine (asta-i pentru confortul meu intelectual).
Vreau să mi se garanteze că voi trăi 100 de ani. Că voi fi sănătos chiar dacă voi fuma, mânca şi bea ca spartul.
Doresc să mi se spună că sunt l’ombelico del mondo, că sunt piesă grea, că pot influenţa soarta lumii şi eclipsele de lună. Că votul meu este important, decisiv. Că sunt mai influent decât Merkel. Că prim ministru Franţei vrea să fie pretenar cu mine. Că Obama-mi cere numărul de telefon.
Toate astea le vreau pentru că am drepturi: sunt cetăţean european! Planetar şi universal. După 20 de ani de capitalism şi alegeri democratice nu mai sunt un fraier, ştiu exact ce să cer de la politiceni.

Acum, după ce am făcut public programul economic care va primi votul meu, sunt convins că politicienii vor veni buluc la uşa mea pentru a-mi înainte ofertele lor electorale. Că doar nu-i doare gura să promită.
Şi cine nu are drept logo

să nu se mai obosească să vină la mine.

Read Full Post »

Zilele trecute am primit un filmulet pe mail: “Povestea apei imbuteliate”. Vi-l transmit aici:

Acesta este genul de film-poveste care te face in general sa devii “verde”, “anticorporatist”, etc, fara sa stii exact de ce, doar din impuls. De ce spun “fara sa stii exact de ce?” Pentru ca atunci cand le supui unei analize adevarate, se dovedeste ca dincolo de atractivitatea discursului, ele produc pseudosolutii, de cele mai multe ori pentru ca ataca pseudoprobleme.

Poate ca intr-adevar, consumatorul nu ia intotdeauna cele mai bune decizii in ceea ce-l priveste. A cumpara tigari, alcool, mancare semipreparata sau conservata, apa imbuteliata chiar, nu or fi cele mai bune exemple de comportament matur, inteligent sau sanatos. Dar daca pornim aceasta discutie, nu o vom mai opri niciodata, intrucat ea are atatea variante cate persoane sunt incluse in ea. Acest filmulet insa nu despre aceasta vorbeste, ci despre crearea falselor necesitati de catre corporatii, respectiv cauzarea unor nevoi de consum care, in absenta actiunii tintite a corporatiilor, nu ar fi existat. In speta, obiceiul de a bea apa plata imbuteliata.

In primul rand, sa remarcam ca premisele de la care pleaca autoarea sunt doar partial adevarate: obiceiul de a bea apa imbuteliata este mult mai vechi de anii 70, cel putin in Europa. Dar nu numai. Trec insa peste aceasta, nu este cel mai relevant aspect. In al doilea rand, poate ca punctul de plecare al raspandirii acestui obicei este si credinta ca apa potabila din retea nu este intotdeauna potabila, dar mai curand reprezinta un stil de viata. Oricum, aspectul nepotabilitatii este o realitate in multe zone ale globului, nu neaparat cele mai inapoiate. Intr-o lume in care agricultura este incarcata de pesticide, iar activitatile industriale cresc incontinuu, apa este poate resursa cea mai critica si solicitata. In plus, multe persoane cred ca apa din izvoare naturale este superioara, sub aspectul compozitiei chimice, celei livrate la robinet. Desigur, apa de la robinet poate fi, intr-adevar, cel putin la fel de buna ca multe din apele imbuteliate si vandute la preturi frumusele, dar acesta reprezinta un aspect secundar, atata timp cat accesul la o astfel de sursa este liber si totul se reduce la alegere. Iar influenta asupra acestei alegeri nu se produce intr-un singur sens, orice ar spune autoarea. De aceea nici nu ma simt in vreun fel deranjat de atitudinea ei militanta contra producatorilor de apa imbuteliata, pe care ii considera vinovati de a fi umplut planeta de PET uri prost reciclate/reciclabile. Dar asta nu ar trebui sa o indreptateasca sa considere totul doar o uriasa teorie a conspiratiei, mai ales ca nu incearca vreo demonstratie serioasa in acest sens. Poate ca intr-adevar reclamele pentru apa imbuteliata exagereaza uneori, dar asta fac in general toate reclamele. De aici, pana la a afirma ca imbutaliatorii au creat o falsa psihoza la consumatori este totusi un drum lung, parcurs in acest caz la viteza maxima.

La prima vedere, tot ce spune doamna din film, este aceea ca, in ultimii 40 de ani, consumatorii s-au lasat atrasi intr-o capcana de catre producatorii de bauturi nealcoolice, disperati ca nu mai aveau unde creste, si au inventat o piata, cea a apei imbuteliate. Urmeaza apoi demonstratia, foarte pe scurt, a faptului ca acest produs nu a satisfacut o necesitate reala, ci una artificial creata. Nu poti sa nu fii cucerit de logica aparenta a acestui discurs: de ce naiba bem de fapt apa pe bani, cand o avem, (aproape), gratis? Fara indoiala ca am fost prostiti.
Nu am de gand aici sa fac demonstratia inversa, cred pur si simplu ca fiecare trebuie sa decida pentru el. Dar vreau sa atrag atentia asupra unor chestiuni pe care doamna cu pricina le traverseaza cu aplomb, propunandu-le ca axiome sau principii apriorice.

In primul rand, vorbeste de un anume drept fundamental, acela de a avea apa potabila la dispozitie. Ce inseamna de fapt asta, nu ne spune, asa ca o sa incerc sa explic ce cred eu: dreptul fundamental de a avea acces la o retea de aductiune a apei, destinata consumului. Altfel nu pot formula prezumtia acelui drept de care face vorbire autoarea, si care sa aiba o oarecare relevanta, in context. Dar exista oare un astfel de drept, cu adevarat? Fara indoiala, una dintre caracteristicile comunitatilor dezvoltate este posibilitatea cuplarii locuintelor la retele de apa si canal, dar aceasta este o consecinta a extinderii unui mod de viata si nu un drept material prezumat. De fapt, vorbim mai curand de o obligatie, daca ne gandim ca autorizatia de constructie este conditionata, in multe cazuri, de posibilitatea cuplarii la o retea de apa/canal.

In al doilea rand, acest asa zis drept nu inseamna altceva decat un serviciu oferit catre clienti, contra cost. Chestiunea este cat de transparente sunt aceste costuri. Chiar si autoarea recunoaste, in mod involuntar, ca plateste prea putin pentru apa de la robinet, atunci cand scoate in evidenta o subfinantare cronica de 24 miliarde(sic!), a retelei de apa publica, prezum eu ca la nivelul USA si nu al statului Ohio. Ce s-ar intampla daca pretul apei la robinet ar creste, pentru a acoperi acest deficit? In primul rand, perceptia de “aproape gratis”, s-ar modifica. Ar ajunge in situatia in care am ajuns eu acasa, cand ma uit la factura de apa si nu imi vine sa cred. Si incep sa percep situatia mea de client al retelei de apa nu ca pe un drept, ci ca pe o corvoada. Alternative? Zero. Asta este de fapt lucrul de care ma plang, si atunci ma enerveaza cand cineva incearca sa-mi explice ca trebuie sa port o lupta planetara cu imbuteliatorii de apa plata, catre care nu ma obliga nimeni si nimic sa ma indrept, in conditiile in care sunt legat ombilical de un furnizor ale carei facturi nu pot sa le evit decat in situatia in care m-as decide, de exemplu, sa ma spal cu Bucovina pe cap. Sau sa strang apa de ploaie. Intre timp, unii dintre vecinii mei o fac, dealtfel.

Sa nu fiu inteles gresit. Orice indemn cu privire la un comportament rational il gasesc de folos, si sa bei in Cleveland apa mai proasta din Fiji, nu pare un reper al rezonabilitatii. Dar poti oricand spune „nu” unei astfel de propuneri – apa imbuteliata – si asta este cel mai important lucru de remarcat si ceea ce lasa oarecum fara obiect atacul la baioneta al distinsei doamne din filmul pe care vi l-am prezentat. Dar atata timp cat alegi sa spui „da”, ar trebui, de asemeni, sa o poti face. Pentru ca totusi nu este nimic mai rational si omenesc decat libertatea alegerii, in cele din urma.

Ce ma fac eu insa cu Compania Apa?

Read Full Post »