Despre bănci, risc de creditare și forecasting

Așa cum i-am promis lui Ghiță, voi încerca să explic un pic cum funcționează creditarea bancară.

„Credit risk for dummies” – culmea, deși există ghiduri pentru un milion de lucruri inclusiv „Mutual Funds”, „Currency Trading”, „Investment Banking”, nu am găsit un astfel de ghid pentru evaluarea riscului de creditare. Pare deci că ideea de a scrie un astfel de ghid e bună. Firește că nu voi putea acoperi într-un singur articol ceea ce ar trebui scris într-o carte. Însă ar putea fi introducerea și poate cuprinsul pentru cei ce vor să studieze mai departe.

Să presupunem că suntem persoana responsabilă de creditarea persoanelor fizice la o bancă fictivă, Banca de Credite. De obicei, o astfel de persoană se numește Vicepreședinte Retail Banking. Pentru simplitate să zicem că vom acorda doar credite ipotecare, adică credite garantate cu imobile. Paradoxal, ca procedură, acesta este creditul cel mai complicat pentru că:

1. trebuie să evaluezi valoarea curentă a imobilului pus ca garanție;
2. să ghicești trendul pieței imobiliare pentru o lungă perioadă de timp (durata creditului), de cele mai multe ori mai mare de 10 ani, ceea ce e un lucru cvasi-imposibil;
3. să te asiguri că debitorul are o sursă sigură de bani care nu o să dispară pe durata creditului, ceea ce este iarăși cvasi-imposibil.

Asta înseamnă că trebuie să plătești evaluatori în care să ai încredere, să ai un departament de „forecasting” macroeconomic care te costă o căruță de bani în fiecare lună și să ai o armată de oameni, care să întocmească și apoi să verifice dosarele de credit. Dacă ați aveți un credit, probabil că știți câte „dovezi” conține un astfel de dosar. După care începe verificarea atentă a documentelor pentru a evita FRAUDA la cereri.

Pentru a evita munca inutilă, înainte de a se trece la întocmirea dosarului, banca face un „pre-scoring”, pentru a vedea dacă creditul poate fi acordat pe ceea ce SPUNE cel ce cere creditul. Aici apare pentru prima dată voodoo-ul numit „risc de creditare”, ascuns în cuvântul SCORING.

Practic banca trebuie să ghicească dacă un gigel, având vârsta X1, venitul X2, de profesie X3, angajat ca X4, la societatea de tip X5, din industria X6, șamd va fi capabil sau nu să returneze creditul de valoarea Y1, pe perioada Y2, cu dobânda Y3 și comisionul de acordare Y4, șamd.

La prima vedere este un lucru imposibil. Statistica ajută ca o frecție la un picior de lemn. Te ajută să ghicești corect aproximativ 20-30% din clienți. Din fericire, cineva a inventat ghicitul științific al viitorului și cu date ISTORICE corecte, poți ghici corect peste 95% din clienți. Restul reprezintă pierderi, ce se acoperă din marginea băncii sau din valorificarea garanțiilor.

Atunci când am zis date ISTORICE am introdus deja a doua necunoscută majoră.

Oricât de inteligente ar fi sistemele de „ghicit” științific, ele folosesc ca date de intrare lucrurile deja învățate despre comportamentul creditorilor. Nu pot inventa (încă) modele. Ca atare, „lebedele negre” (evenimente rare și improbabile) le perturbă major, blocând decizia. Din acest motiv, imediat după criză, creditarea s-a blocat subit și încă își caută drum. Pentru că noile modele au nevoie de timp pentru a se valida.

Vorbind de economia noastră, „lebăda neagră” a fost decizia de a tăia salariile bugetarilor cu 25%. Brusc comportamentul de plată excelent al bugetarilor s-a deteriorat brusc.

(Partea a doua)

Revenind la SCORING, este de spus că o întreagă industrie s-a dezvoltat în jurul subiectului transformându-l într-un fel de voodoo, deși problema este una elementară. Practic trebuie să găsești „pattern”-ul celor care își plătesc ratele la credit, din mulțimea celor care iau credite. Dacă vreți, dezvolt ideea despre cum se face asta, dar mi se pare mai interesant de văzut de ce o problemă de matematică cu soluție cunoscută s-a transformat într-un fel de ritual șamanic, pe care doar cei „inițiați” au voie să-l practice.

Probabil că ați intuit, de vină sunt din nou parlamentarii. Cei care trebuie să reglementeze lucruri la care nu se pricep, dar despre care au voie să-și dea cu părerea și, infinit mai rău, să le transforme în LEGI. Iar asta s-a întâmplat (în primul rând) în Statele Unite.

Cel mai ușor de înțeles exemplu este eliminarea prin LEGE a rasei, etnicității, sexului și vârstei, caracteristici critice la evaluarea modelului de risc.

By law and regulation, an individual’s personal characteristics—such as race or ethnicity, national origin, sex, and, to a limited extent, age—must be excluded from credit-scoring models.

(citat din „Report to the Congress on credit scoring and its effects on the availability and affordability of credit” – august 2007)

Corectitudinea politică, ca de obicei, sfidează logica elementară. În mod surprinzător, România este încă „rămasă în urmă” la acest capitol al corectitudinii politice, astfel că sunt semnificativ mai puține restricții la construcția modelelor de risc.

Din nefericire, „libertatea” aceasta a fost folosită greșit de idioți. Atât greci, cât și austrieci. Disperați după cota de piață, unele bănci (și sunt celebre Volksbank și Bancpost) au decis să ignore riscul și să-și crească cu „orice preț” portofoliul de clienți. Firește că s-au ales ce cei pe care ceilalți nu-i voiau. Efectul se știe. Volksbank a intrat, mai întâi în conflict cu BNR-ul și apoi în dificultate financiară. Atitudinea dură a BNR-ului, care a obligat banca mamă (care la rândul ei a fost susținută de statul austriac și în ultimă instanță de contribuabilii austrieci) să susțină subsidiara, a salvat de faliment banca românească. Însă prețul plătit de banca mamă a fost uriaș. Practic s-a vândut, cu tot cu celelalte subsidiare, pe nimica toată către rușii de la Sberbank.

Iar Volksbank România, repusă pe linia de plutire a fost preluată de Transilvania. E de văzut, dacă Transilvania va reuși să o mențină sau se vor duce împreună la fund.

(Partea a treia) Un pic de voodoo, aka „Credit Scoring”

După cum spuneam mai sus, problema găsirii unui anumit „pattern” (tipar) într-o serie de date este o problemă cunoscută și rezolvabilă. În cazul nostru (creditarea de retail), datele celui ce cere credit, tipul de credit și datele ISTORICE referitoare la modul în care s-au plătit ratele la credit reprezintă datele ce urmează a fi procesate în vederea construirii „score-card”-ului. Folosind rețele neuronale sau diverse modele de regresie (logistică, lineară, etc) din datele de intrare se obține „Score-Card”-ul care este o funcție lineară a datelor de intrare (socio-demografice + parametrii creditului). Prin aplicarea acestuia asupra datelor istorice de intrare (IN) ar trebui să se reproducă, cu o acuratețe cât mai mare, datele istorice legate de plata ratelor, care sunt date de ieșire pentru model (OUT).

În funcție de cât de bună este potrivirea dintre datelor de plată PROGNOZATE vs datele de plată ISTORICE se stabilește (calibrează) acuratețea modelului. Odată aplicat pentru noi clienți și noi credite, modelul de scoring trebuie monitorizat în permanență pentru a nu depăși limitele stabilite la calibrare.

Dacă se întâmplă vreun fenomen macro-economic major (tăierea salariilor bugetarilor cu 25%), este de așteptat ca modelele de scoring să se decalibreze rapid. Din nefericire, chiar dacă bancherii și-au dat seama că acest lucru urmează să se întâmple, nu au avut prea multe variante de a reacționa. Prima variantă (cea sigură) este să rejectezi TOATE creditele pentru bugetari, așteptând ca evenimentul să genereze efecte măsurabile pe care să le aplici într-un nou model.

A doua variantă (cea stupidă) este să continui ca și cum nu s-ar fi întâmplat nimic așteptând decalibrarea modelului. Cea de a treia este să mărești „empiric” riscul pentru bugetari, sperând că nu o să o încasezi prea rău (bad debts) și nici nu o să pierzi prea mulți clienți bugetari solvabili. Majoritatea băncilor „normale” au adoptat strategia a treia, așteptând să se acumuleze date pentru recalibrare.

Acum dacă am reușit să vă fac să înțelegeți cum funcționează creditarea de retail într-o PIAȚĂ LIBERĂ, vă propun să exersăm împreună modelarea distorsiunilor rezultate din LEGISLAȚIA POPULISTĂ.

Care credeți că este efectul „dării în plată” asupra modelelor de risc? Vă previn că nu este un exercițiu ușor.

(va urma)

Read Full Post »

Tragedia Greciei – „live” din Bruxelles

Sâmbătă 27.06.2015. Distracție totală cu Grecia. Tsipras vrea referendum. Iar termenul limită pentru a se înțelege cu UE era (după extinderi) marți. Probabil că acum își dau seama cu toții că nemernicul de grec trage de timp într-un mod ordinar.

Cum în absența ajutorului european, băncile grecești sunt falite, în Atena s-au format deja cozi în fața băncilor. În celelalte zone nu, probabil pentru că grecii se odihnesc. Oricum accesul la internet nu e chiar punctul forte al OTE-ului, PROPRIETARUL Telekomului românesc. Pardon nemțesc. Aștept cu interes „rebranding”-ul OTE în Telekom. La cât de naționaliști sunt grecii…

Revenind la bănci, în România găsim următoarele bănci: National Bank of Greece (fostă Banca Românească), Bancpost (achiziționată de grupul grecesc Eurobank), Alpha Bank (deținută de banca grecească cu același nume) și Piraeus Bank (idem). Nu le mai înșir pe celelalte pentru că ori s-au vândut deja ori sunt prea mici ca să conteze.

Revenind la Grecia, după cum spuneam, grecii s-au repezit să-și scoată banii din bănci. Firește la băncile care sunt deschise în week-end. De pomană, pentru că acestea au rămas închise. În fața sucursalelor cu obloanele trase, s-au format deja cozi. Însă tot de pomană, pentru că în absența ajutorului european ele sunt deja falite. Lucru pe care Tsipras îl știa foarte bine.

Următoarea „soluție” pentru grecii care mai au ceva bani este să și-i retragă de la ATM-uri. Asta cât ATM-urile vor mai avea bani. După care… Habar nu am. Probabil că se vor duce să-l întrebe pe Tsipras.

La Bruxelles cei 19 miniștri de finanțe ale celorlalte țări europene s-au reunit la 18:14 ora Bucureștiului doar pentru a se uita năuci unii la alții. Delegația grecească a plecat.

ora 18:30 a început conferința de presă. Live stream aici.

Wall-Street Journal: „Ce mai pot face cetățenii greci în actualele circumstanțe?”
Dijsselbloem: „Depinde de Parlamentul grec… bla, bla, bla…”
Un (reporter) grec: „Și ce să voteze?”
Dijsselbloem: „Întrebați guvernul grec.”
Un italian: „Cine își ia responsabilitatea politică dacă grecii nu plătesc? Povara datoriei cade pe umerii contribuabililor din UE” (este evident că prăbușirea Greciei ar putea antrena Italia, Spania, etc)
Dijsselbloem: „Guvernul grec.”
Un englez: „Ce veți face?”
Dijsselbloem: „Continuăm să discutăm fără greci.”
Un reporter cu accent american: „Cum veți proteja credibilitatea Eurozone?”
Dijsselbloem: „Guvernul grec a decis să nu răspundă și să pornească un referendum. Întrebarea este pe cine mai putem crede (în Grecia) că va putea să pornească un program de redresare.

Nashpa. Este evident că decizia Greciei de face un referendum i-a lăsat buimaci pe miniștri de finanțe din Eurozone.

Conferința de presă s-a încheiat. Urmează înregistrarea cu scurta declarație a lui Varoufakis de la ora 18:35 (ora Bucureștiului).

Varoufakis:

O să fac o scurtă declarație în engleză și greacă. Râde… Am explicat colegilor de ce nu am acceptat propunerea:

1. Din cauza redistribuției. De la cei care nu pot și nu au la cei care pot și au.
2. Propunerea financiară.
3. Ceea ce ni s-a propus (5 luni de consolidare) nu oferă nimic. În noiembrie vom fi în aceeași situație.

Trebuie să consultăm poporul Greciei, care este ultimul arbitru, bla, bla, bla… Avem nevoie de o săptămână pentru referendum. Probabil că propunerile noastre vor fi respinse și ne vom întoarce la masa negocierilor, bla, bla, bla… A trecut la greacă, semn că îl doare mai mult de ce zic cei de acasă decât de vreo negociere cu creditorii UE

E evident că și nemernicul acesta își bate joc de cei cu care negociază. Chiar am senzația că vrea să-i enerveze.

ora 19:03 Varoufakis pretinde că se poate ajunge la un acord până marți, dacă creditorii oferă condiții mai bune.

ora 19:13 Varoufakis pretinde că „Grecia nu a fost invitată la cea de a doua parte a meeting-ului din seara aceasta”.

Amuzant, doar Realitatea transmite știrea cu „breaking news” pe „burtieră”. Și România lui Ghiță a pus titlul, dar în jos ecranului scrie „Urmează ediție incendiară: dezvăluiri despre forțele din spatele lui Iohannis”. Pe Money Channel e un nemțălău de la o emisiune… „Auto Motor Sport”. Ce mai jurnaliști… Și se mai miră că mor de foame.

Jurnaliștii noștri sunt precum orchestra de pe Titanic. Uniunea Europeană se scufundă rapid, dar ei își cântă liniștiți partitura. După care se duc la fund liniștiți.

ora 19:15 Varoufakis spune că a vorbit cu Mario Draghi, șeful European Central Bank, dar nu dă detalii. După care pleacă calm, sobru și zâmbitor, cu aura obișnuită de lector la facultate, deși acum este ministrul de Finanțe al unei Grecii în pragul colapsului.

Un exemplu memorabil pentru cei ce votează după față sau după aiurelile debitate public (băsiști, macoviști, conți, prinți, etc) și nu după rezultatele palpabile.

ora 19:30 Sfârșitul – the full statement from the eurogroup (excluding Greece):

Since the 20 February 2015 agreement of the Eurogroup on the extension of the current financial assistance arrangement, intensive negotiations have taken place between the institutions and the Greek authorities to achieve a successful conclusion of the review. Given the prolonged deadlock in negotiations and the urgency of the situation, institutions have put forward a comprehensive proposal on policy conditionality, making use of the given flexibility within the current arrangement.

Regrettably, despite efforts at all levels and full support of the Eurogroup, this proposal has been rejected by the Greek authorities who broke off the programme negotiations late on the 26 June unilaterally. The Eurogroup recalls the significant financial transfers and support provided to Greece over the last years. The Eurogroup has been open until the very last moment to further support the Greek people through a continued growth-oriented programme.

The Eurogroup takes note of the decision of the Greek government to put forward a proposal to call for a referendum, which is expected to take place on Sunday July 5, which is after the expiration of the programme period. The current financial assistance arrangement with Greece will expire on 30 June 2015, as well as all agreements related to the current Greek programme including the transfer by euro area Member States of SMP and ANFA equivalent profits.

The euro area authorities stand ready to do whatever is necessary to ensure financial stability of the euro area.

Pregătiți-vă de impact. Pare că se va produce Euroexit-ul cu toate consecințele sale nefaste. Ce înseamnă asta? Habar nu am. Haos în Grecia? Cu siguranță. Instabilitate economică în țările mai slabe ale Eurozonei? Foarte probabil. Devalorizarea euro în raport cu dolarul? Foarte probabil. Poate chiar și în raport cu leul.

Read Full Post »

Cum poți să mori înecat în prea mulți bani

Am citit în dimineața asta ultimele știri financiare, trimise de către departamentul de „research” pentru „private banking” al uneia din băncile cu care lucrez.

„European Central Bank prepares additional measures

At today’s meeting the European Central Bank (ECB) left the main refinancing rate unchanged at 0.05%. The deposit rate remains at -0.20% and the marginal refinancing rate also saw no changes and stays at 0.30%. At the press conference ECB president Draghi emphasized that key rates will remain at the current low level for a prolonged period of time (forward guidance). As guidance for the size of the intended balance sheet extension the ECB balance sheet in March 2012 was named which would result in an increase of total assets by about EUR 1.000 bn. to EUR 3.000 bn. The staff was tasked to prepare further measures, which then should be available for use quickly if needed (if the current measures are not enough). Moreover, the ECB reiterated its willingness to further ease its monetary stance if the economic outlook weakens further and such development is accompanied with a decline of medium- to longer term inflation expectations (easing bias).”

Știu, jargonul băncilor centrale pare groaznic și lipsit de sens pentru noi, pământenii. Să o luăm cu începutul. Practic, Banca Centrală Europeană stă pe un ocean de bani, care băltesc. Nimeni nu-i cere. La prima vedere pare ciudat, cum să nu ai nevoie de bani? Problema nu este că nu ar fi nevoie de bani. Toți avem nevoie, pentru un credit de casă, pentru companie, pentru investiții, etc. Necazul este că după ce s-au fript cu ciorbă (creditele subprime), acum băncile suflă și în iaurt. Și evită să dea credite, chiar și companiilor sănătoase. În retail problema este și mai complicată, iar România este într-o situație și mai aiurea. După tăierea salariilor bugetarilor, băncile au învățat că nimic nu mai e sigur pe lumea asta și ar vrea să dea bani doar celor care nu au nevoie de ei. Se oferă se dea credite cu „cash colateral”. Adică dacă ai bani, poți să-i pui garanție și banca îți dă credit. Să nu mori de râs?

Așa știe să facă „banking” oricine. Șmecheria este să dai credite, asumându-ți riscul de neplată. Adică cu altfel de garanții, de tipul analiza business-plan-ului, garanții pe mijloace fixe, garanții imobiliare. Însă aici băncile au devenit excesiv de prudente. Scăderea valorii imobilelor le-a făcut foarte nervoase în ceea ce privește valoarea acceptată ca garanție. Nu mai vorbesc de pus business-plan-ul ca garanție.

Și atunci banii stau. Iar băncile, care au angajați scumpi și sedii la fel încep să piardă bani. Și atunci fac restructurări. Adică vând active, închid agenții, dau afară oameni și scad bugetele pentru operațiuni și investiții. Când se întâmplă sistemic (adică toată lumea face același lucru), efectul este dezastruos. Se simte ca un cutremur.

„Frumusețea” situației este că bani sunt din belșug, chiar prea mulți, dar nu curg. Din dorința de stimulare, banca centrală oferă „deposit rate at -0.20%”, altfel spus dacă ții banii la bancă, nu numai că nu îți dă dobândă, dar îți mai și ia din bani. Straniu, nu?

La prima vedere, pare o criză a capitalismului. Însă acesta este efectul „stimulării” (credite subprime) urmate de supra-reglementare. Firește că soluția (tâmpită) pe care o vor „găsi” guvernanții va fi revenirea la un stat mai puternic și mai implicat. Iar peste unul sau două decenii, ne vom gândi cum să emigrăm din UESSR. Într-o țară „liberă”. Liberă de etatism/centralism tâmpit. Nu vă gândiți la Statele Unite. Și ei merg rapid pe calea luminoasă a Socialismului și a Justiției Sociale.

Ce părere aveți de Australia?

Read Full Post »