Feeds:
Articole
Comentarii

Posts Tagged ‘facultate’

Hotărât lucru, habar nu am să fac afaceri. Sunt un mărunt, un patron de covrigărie de cartier, incapabil să simtă unde sunt banii adevărați. Milioanele și miliardele de euro ce curg din UE precum din cornul abundenței.

Dar să încep povestea cu începutul.

Duminică seara, ora 22:30. Tocmai mă băgasem în pat după o zi relaxantă petrecută la o terasă pe malul unui lac. Zi cu soare, tihnită, m-am și bronzat nițeluș. Ziua perfectă de week-end, după o săptămână plină. Exact când mă pregăteam să adorm, a sunat telefonul. Inițial m-am gândit să-l ignor. Cine poate să sune la ora asta? Apoi am zis să văd totuși… poate că este o urgență. Răspund și de la capătul celălalt al wireless-ului se aude vocea agitată a unui fost coleg de facultate ajuns acum decan al unei facultăți tehnice a unei universități private:
– Trebuie neapărat să ne vedem!
– Acum!? Abia ce am intrat în pat – îngăim eu ușor speriat de urgența ce răzbate din vocea omului.
– Nu neapărat… și mâine e bine – zice amicul enervat de lipsa mea de promptitudine.
– Dar ce e? Ce s-a întâmplat?
– E o ocazie unică! Extraordinară! Om te fac! E un proiect finanțat de spanioli, cu nume mari implicate: Universitatea din Madrid, Telefonica și așa mai departe, care lucrează cu un coleg de-al meu de la facultate și au nevoie de o firmuliță mică de IT ca să-i dea de lucru.
– Interesant – zic eu ușor nedumerit. Dar de ce noi?
– Păi nu ai tu firmă de IT? Doar nu o să dau de lucru la străini. Stai lângă telefon mâine, ca să te anunț când te vezi cu omul, ca să-ți explice ce ai de făcut.
– Ok… aștept.

A doua zi nimic. Am zis că probabil amicul s-a răzgândit și o să îmbogățească pe altcineva.

A treia zi dimineața, însă sună din nou telefonul și dl. Decan se repede iar la mine:
– Vezi că am vorbit cu omul și poate să te vadă azi la 3:00. Vine el la tine ca să puteți discuta liniștiți.
– Am înțeles, îl aștept. Însă poate îl rogi să trimită un material, ceva, ca să mă pregătesc și să-mi fac temele pentru întâlnire.
– Să văd ce pot face, nu știu dacă e timp pentru așa ceva.

Și totuși materialul sosește. În format docx, doar e evident că toată lumea folosește Microsoft Office, mai ales când calculatorul e Mac. Îl deschid și… surpriză! M-am simțit fix precum la examenul de burlane cu Dom’ Profesor Gerulea când am tras biletul. Limba părea a fi română însă înțelesul îmi scăpa cu desăvârșire. Cuvinte gen „structură”, „centru”, „guvernamental” și „parteneri străini” mă fac să mă simt precum un mic gândac cocoțat pe masa de bucătărie, aspirând la o firimitură de tort. Aproape că am început să mă tem că vreuna din instituțiile ABILITATE ale statului mă va întreba cu ce drept particip eu la o astfel colaborare.

Neînțelegând nimic, l-am trimis și colegei mele care conduce firma de IT având speranța că măcar ea, cea care a văzut sute de work-flow-uri și procese bancare, va înțelege minunăția de figură în centrul căreia se poate citi cuvântul INCUBATOR. Nimic… și ea și-a mărturisit neputința de a descifra secretul comorii ascunse. Astfel că la ora 3 l-am așteptați cuminți pe domnul Profesor.

Și marele moment a venit. Domnul profesor a urcat cu greu scările s-a prezentat politicos, apoi a început să ne lumineze politicos:
– În prima fază partenerii din proiect se vor asocia și vor întocmi documentația proiectului. Nu vă faceți probleme, ne ocupăm noi de asta. Firește va fi nevoie de un mic buget de câteva mii de euro, pe care partenerii privați vor trebui să-l acopere, pentru că partenerii guvernamentali nu au cum să-și aprobe fondurile într-un timp atât de scurt, însă cu siguranță după aprobarea fondurilor, costurile ar putea fi recuperate.
– Nu-i problemă… zic eu curajos, câteva mii de euro găsim, însă poate ne ajutați să înțelegem natura proiectului.

Dl. Profesor oftează, dar cu răbdare ne explică precum studenților retarzi de la Universitatea Particulară:
– este vorba de un proiect în cinci pași: în primul pas se realizează INCUBATORUL, la pasul doi se realizează „use-case development projects” rezultând INCUBATOR cu „benchmarking feed-back”, iar apoi în pasul trei după implementarea „e-learning & MOOC” se obține o „Academy for Entreprepreneurs”. Pașii 4 și 5 sunt pe alte bugete, dar este necesar să-i amintim: „INCUBATOR as Training Facility” – rezultat direct al Academiei și respectiv „INCUBATOR with acceleration program”.

Sesizând probabil buimăceala din ochii noștri, DL. Profesor ne încurajează:
– Nu vă faceți probleme. De asta se ocupă partenerii.
– Și noi? Care este rolul nostru?
– Păi cineva trebuie să finanțeze întocmirea documentației. E muncă de mii de ore… Nu ne putem aștepta să se muncească gratuit la proiect.
– Ok, înțeleg, dar atunci care este rolul partenerilor străini?
– E simplu. Ei știu să acceseze fondurile. Sunt SPECIALIZAȚI.
– Bine și atunci rolul partenerilor guvernamentali?

Dl. Profesor se încruntă ușor… se uită în tavan și reia explicația:
– Cineva trebuie să canalizeze pe cei interesați în această direcție. Doar nu vă așteptați ca aceștia să vină singuri. Pentru asta există UEFPFSCI, INCMMPRD și bineînțeles IJNCMPFLS. Doar nu vă așteptați să facă asta o firmă privată.
– Nu firește… îngăim eu, copleșit de multitudinea de inițiale din numele partenerilor guvernamentali.

Trag aer în piept și mai fac o încercare:
– Înțeleg că e vorba de un „incubator” de afaceri. Dar cine sunt clienții? Cui va tăia factură „incubatorul”?

Dl. Profesor ușor uimit de stupizenia întrebării răspunde oarecum calm:
– Păi asta e treaba dumneavoastră. Trebuie să faceți și dumneavoastră ceva. Noi întocmim documentația, obținem fondurile, realizăm INCUBATORUL apoi vi-l facem cadou. E treaba dumneavoastră cum vă găsiți clienții. Firește, este posibil ca partenerii din proiect să vă dea o mână de ajutor. Dar nu putem garanta nimic. Acum vă rog să mă scuzați, trebuie să mă întorc la treabă. Vă rog însă să vă hotărâți repede, pentru că dead-line-ul pentru depunerea documentației se apropie.

După plecarea Domnului Profesor, eu și colega mea ne uităm nedumeriți unul la altul. E evident că nu avem stofă de afaceriști UEuropeni. Nici măcar când banii pică din cerul senin al UE, noi nu suntem în stare să-i prindem. Cu regret ne-am decis să ne vedem de covrigăria privată, unde e clar ce vinzi, e clar cine cumpără și de ce, lăsând complicatele construcții financiare ale fondurilor UE pe seama experților.

Seara a sunat și Dl. Decan: „vezi că eu vreau să vin în echipa voastră. Nici măcar nu cer mult: 1000 de euro pe lună pe perioada proiectului”. Nu vă mai spun ce a zis când a auzit că nu ne băgăm. Vă imaginați și singuri.

Reclame

Read Full Post »