Capitalism vs Socialism vs Corporatism (2)

“The issue is always the same: the government or the market. There is no third solution.” Ludwig von Mises

O puternica criza economica a inceput sa scuture lumea in 2008, si continua sa o faca si astazi. Socialistii, dar nu numai ei, au gasit prilejul sa acuze capitalismul si piata libera, politicile laissez-faire, de aceasta evolutie.

Ia te uita, m-am gandit: dupa mai bine de 100 de ani de cand liberalismul clasic si politicile laissez-faire au fost ingropate sub greutatea a diverse forme de corporatism si socialism, tot ele sunt gasite vinovate. Aceasta lupta cu omul de paie, incurajata si sustinuta de o mare parte a presei, din nestiinta, indiferenta la adevar sau pur si simplu rea-vointa, nu este de natura a risipi in vreun fel confuzia si a incuraja analiza obiectiva. Nici unul dintre acesti acuzatori nu ar reusi sa indice o zona geografica in care capitalismul laissez-faire este manifest. Pentru ca nu mai este de mult cazul.

Capitalismul a fost urmarea directa a mai multor fenomene si evolutii politico-economice. Din punct de vedere politic, reprezinta triumful drepturilor individuale, legate de proprietate, libertate, egalitate in fata legii. Din punct de vedere economic, reprezinta triumful liberei intreprinderi si al pietei, insemnand intre altele pierderea privilegiilor marilor latifundiari legate de fixarea preturilor, acordarea de monopoluri comerciale, etc. Trebuie inteles ca acest concept politico-economic care este capitalismul, a intrat in contradictie, de la bun inceput, cu valorile consacrate ale societatii, in Europa. Aristocratia nu vedea cu ochi buni revolutia liberalismului, si a folosit pretextul acuzei impotriva individualismului promovat de catre capitalismul liberal, denuntat ca egoist si imoral, pentru a incerca sa pastreze controlul in fata valului de liberalizare si disolutie a regulilor sociale consacrate. Ca si cum nu ar fi fost suficient, socialismul castiga masiv teren teoretic, bazat exact pe lucrarile economistilor care au fondat principiile capitalismului: Adam Smith si David Riccardo. Incurcatura acestora cu privire la natura valorii si eroarea de a lega valoarea de costuri de productie si de munca, au pregatit un teren extraordinar de fertil pentru o teorie economica ce a subjugat majoritatea intelectualitatii economice si a dat fiori celor care guvernau lumea: marxismul. Cum sa contrazici teoria exploatarii muncii ca fiind sursa de facto a bogatiei capitaliste, cand insasi corifeii teoriei capitalului, economistii fondatori ai teoriilor economice moderne ce sustineau capitalismul, au acceptat ideea ca valoarea este determinata de cantitatea de munca, si reprezinta de fapt munca incorporata? Trebuie spus ca aproximativ la aceeasi vreme se nastea si revolutia marginalista a teorie valorii insa, din pacate, locul in care aceste teorii se forjau, precum si stilul mai criptic al autorilor, nu au permis lui Menger si Böhm-Bawerk sa se bucure la acea vreme de notorietate si reala influenta in cercurile intelectuale ale vremii.

Deci, ce aveam? Pe de o parte, pe cei care sustineau libera initiativa, liberul comert, dereglementarea, egalitatea in fata legii si mai sustineau ca inegalitatea economica nu este decat urmarea fireasca a acestui aranjament, singurul consecvent insa cu principiile anterior mentionate; pe de alta parte pe cei care erau convinsi ca bogatia unora inseamna saracirea altora, si ca inegalitatea se aboleste prin abolirea proprietatii private, radacina tuturor relelor; si mai avem Guvernele lumii inspaimantate de perspectiva comunismului si anarhiei de stanga, proclamate de marxism si deviantele sale dar si nemultumite de perspectiva oferita de varianta “laissez-faire” ce urmarea sa le restranga influenta in societate si care, in opinia lor, nu era decat tot o alta forma de anarhie. Ordinea trebuia mentinuta in societate, dar mijloacele trebuiesc alese cu grija.

Ei bine, asa s-a nascut corporatismul, care a inceput prin a-i apropia si alia politic pe cei care aveau cel mai mult de pierdut daca in final socialismul se impunea si pe socialistii care acceptau sa obtina influenta in schimbul reducerii radicalismului discursului si al unor masuri de protectie sociala pentru cei pe care ii reprezentau, astfel incat sa fie potoliti si recunoscatori sindicalismului pentru concesiile obtinute din partea marelui capital. Spre deosebire de socialism, corporatismul nu dorea eliminarea proprietatii private, ci doar controlul asupra ei prin mijloace politice. Corporatismul a insemnat santajul politic exercitat asupra liberalismului economic si anularea de facto a principiilor pietei libere sustinute de catre acesta. Corporatismul a refacut sau creat privilegii, creand o legatura stransa intre marele business si politica, pentru mentinerea unui status-quo de control si influenta, prin intermediul unor mecanisme complexe:
– monopoluri subtile (re)create prin bariere comerciale de tot felul, de care profita in principal marile afaceri;
– Politici anticartel care se asigura ca nici un business puternic nu se creeaza fara aprobare de la Guvern
– dependenta fata de stat, prin crearea unor obligatii speciale ale statului in raport cu cetatenii, contra unor drepturi speciale ale statului in raport cu cetatenii. Securitate contra libertate, fara a ceda in aparenta suveranitatea asupra propriei persoane, aceasta este oferta corporatista pentru cetateni. Ca nu exista o granita limpede, o demonstreaza fascismul, un curent corporatist extrem, in care privilegiile si interdictiile se regasesc in cantitate excesiva.
– Birocratia, devenita o institutie in sine, cu interese proprii, care sunt cu atat mai bine protejate cu cat reglementarea este mai extensiva, necesitand un aparat birocratic din ce in ce mai stufos si voluminos, prin urmare mai influent.
– Crearea si sustinerea unor sindicate puternice, cu multi membri, care incearca sa anihileze oferta alternativa de forta de munca si sa controleze climatul concurential.
Nici una dintre aceste caracteristi ale corporatismului nu servesc in vreun fel piata libera, nu sunt un reflex al acesteia si nu incurajeaza libera initiativa si climatul concurential, in ciuda oricarei declaratii contrare. Ele constituie insa realitatea lumii occidentale asa zis libera, si nu de ieri, de azi, in forma mai mult sau mai putin acuta. Nu capitalismul este in cauza pentru defectiunile economiei mondiale, ci corporatismul capitalist, ceea ce este altceva. Iar diferentele nu sunt de semantica, ci profunde, institutionale. Un sistem inalt reglementat, in care cheltuiala guvernamentala inseamna portii uriase din PIB, in care piata este profund distorsionata prin mecanisme guvernamentale de interventie, in care lobby-ismul reprezinta o institutie importanta, nu are nimic de-a face cu ceea ce ar fi trebuit sa fie capitalismul. In schimb, reprezinta oglinda fidela a corporatismului.

In ecuatia capitalism vs. socialism vs. corporatism, capitalismul reprezinta de mult doar suspectul de serviciu. Ori de cate ori va vine sa spuneti “capitalist”, priviti cu atentie imaginea si ascultati cu atentie discursul. Veti constata, de cele mai multe ori, ca aveti de-a face cu un fals.

Read Full Post »