Feeds:
Articole
Comentarii

Posts Tagged ‘FMI’

Reiau aici o parte dintr-un articol HotNews care punctează situația curentă:

„Grecia pregateste planuri drastice de nationalizare a sistemului bancar si de introducere a unei monede paralele in cazul in care eurozona nu va dezamorsa criza din negocierile actuale prin indulcirea conditiilor impuse Atenei scrie The Telegraph. „Daca va trebui sa alegem intre un faliment fata de FMI si un faliment fata de propriul nostru popor, e clar ce vom face”, a spus un oficial de rang inalt. […]

„Vom inchide bancile si le vom nationaliza. Apoi vom emite hartii ce atesta datoriile noastre, si toti stim ce insemana asta. Ceea ce nu vom face este sa devenim un protectorat al Uniunii Europene”, a spus o sursa. Este evident in Atena ca o astfel de miscare este echivalenta cu intoarcerea la drahma, desi Syriza ar prefera sa ajunga la o intelegere amiabila cu Uniunea Monetara Europeana.

Creditorii din zona euro ar putea fi dispusi sa dea destui bani pentru acoperirea costurilor guvernamentale necesare pe 14 aprilie, dar numai daca Syriza trece mai intai de FMI. Totusi, lipsa de incredere a ajuns la asemenea cote incat ministrii cheie din Grecia nu mai dau crezare asigurarilor venite de la Bruxelles, fiindu-le teama ca sunt atrasi intr-o capcana. Climatul discutiilor este acum unul otravit.

„Ei vor sa ne impuna restrictii de capital si sa provoace o colapsare a creditarii pana cand guvernul devine atat de nepopular incat se prabuseste”, a spus un oficial. „Vor sa faca din noi un exemplu si sa demonstreze astfel ca niciun guvern din zona euro nu are dreptul sa gandeasca de unul singur. Ei chiar nu cred ca noi ii vom parasi sau ca poporul grec ne va sprijini, dar sunt in eroare in ambele cazuri”, a adaugat acesta.

Bank of America a avertizat ca „va aparea o secventa de evenimente critice” odata ce Grecia rateaza o plata catre FMI. Conform intelegerii semnate astfel se va declansa si un faliment paralel al fondului de bail-out al eurozonei (EFSF), iar EFSF ar putea fi fortat sa-si anuleze pachetele de finantari acordate si sa ceara imediat plata banilor imprumutati. Acest moment ar declansa apoi un default al titlurilor de stat grecesti acordate in cadrul acordului de bail-out.

Chiar daca Grecia reuseste cumva sa adune destui bani pentru termenele de plata din aprilie, mai trebuie sa dea FMI 200 mil. euro pe 1 mai si 763 mil. euro pe 12 mai. Un oficial grec i-a spus unui partener de discutie din cadrul Eurozonei ca tara a ramas fara bani. „Nu exista nicio modalitate prin care sa trecem de 9 mai” ar fi spus oficialul.

Aceasta noua drama vine dupa ce creditorii au refuzat sa dea verde ultimelor cereri ale Atenei de deblocare de fonduri, obiectand fata de planurile Syriza de a spori puterea sindicatelor in negocierile colective si de a mari pensiile categoriilor vulnerabile.

Bruxelles-ul continua sa ceara si mai multe masuri, in ciuda unei liste de 26 de masuri primite miercuri. Atena spera sa faca rost de inca 6,1 mld. euro in 2015 prin combaterea evaziunii fiscale si a contrabandei cu combustibil, prin noi taxe pe bunurile de lux si prin reforma achizitiilor publice. Se estimeaza ca in acest an are un deficit de finantare de 19 mld. euro, ceea ce inseamna ca vor aparea inevitabil noi tensiuni in vara, chiar daca se va ajunge la o intelegere interimara pentru finantare pana in luna iunie.

Fostul sef al Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso a avertizat Grecia ca are o datorie morala fata de alte state si a descris solicitarile Atenei pentru mai multi bani ca fiind „complet inacceptabile”.

În opinia mea, Grecia nu va putea fi salvată. Pentru că cei care o guvernează (guvernul comunist pro-Moscova – nu glumesc, Syriza acolo își are rădăcinile) nu vrea să o salveze. Pun pariu că se vor găsi destui guguștiuci care să spună că e vina FMI. Și/sau a Uniunii Europene.

Dar asta contează mai puțin. Mult mai important este impactul falimentului Greciei asupra României. SĂ nu uităm cu sunt o mulțime de bănci (din fericire românești) cu capital grecesc: Bancpost, National Bank of Greece, Alpha Bank, Piraeus Bank și alte câteva mai puțin relevante. Apoi fostul Romtelecom, proaspăt botezat Telekom, dar deținut de OTE (operatorul elen de telecomunicații), care la rândul lui este deținut de Deutsche Telekom.

Dacă grecii își naționalizează băncile (sper că nu vor face la fel și cu OTE), băncile „grecești” din România ajung în proprietatea statului elen. Oare ce ar trebui să facă statul român? Să forțeze vânzarea lor pe piața liberă? Sau să le naționalizeze? Pentru că nici băncile „grecești” din România nu sunt foarte sănătoase. Au fost prost conduse, de către manageri greci lipsiți de viziune și/sau de pricepere. Iar în lipsa capitalului care să le permită să dea noi credite se vor prăbuși pe rând.

Poate că este o oportunitate pentru băncile românești de tipul lui Transilvania. Însă din motive pe care nu le înțeleg, Transilvania a cumpărat o altă bancă falită, Volksbank. În opinia mea nu merita luată nici de pomană.

Cam la fel este și cu Grecia. La ce datorii are, nu ar trebui luată nici de pomană. Însă grecii sunt mândri. Nu vor să o vândă. Mai bine o omoară.

Read Full Post »

Zilele trecute am postat câteva anunțuri de angajare pe BestJobs, e-Jobs, șamd. Judecând după cât de mare-i criza mondială, ne așteptam să primim sute de cereri ca și până acum.

Surpriză! La poziția „dezvoltator Java” am primit 2 (două!) CV-uri. Și discutând cu alți colegi din industria de IT&C am înțeles că lucrurile stau la fel și la ei. Spre deosebire de Spania, unde chiar și cei cu job tremură de frică că vor fi concediați, pentru că rata șomajului a ajuns la peste 26%.

Am presupus deci că lucrurile merg bine doar în IT&C, unde eliminarea impozitului pentru programatori de către guvernul Adrian Năstase a dus la dezvoltarea explozivă a sectorului. Însă nici ceilalți parteneri cu care lucrăm nu par să o ducă prea rău. Cu excepția contractelor cu statul, care au cam dispărut (slavă domnului!) lucrurile merg cât se poate de bine. Ca și noi au început să se orienteze către clienți din Austria și Germania.

Am presupus deci că problemele pe care le vedem în presă sunt în altă parte. După cum zice Wall Street Journal, rata șomajului în zona euro se tot înrăutățește. De curiozitate am început să caut date privitoare la dezastrul din România. Și… din nou surpriză! Rata șomajului este de doar 6.6%, în scădere de la 7.3% în februarie anul trecut. Mai jos ca noi sunt doar Germania, Olanda, Austria, Luxemburg, Islanda și Norvegia. Nu zău !? Bună companie…

Am crezut că este o eroare, însă Eurostat precizează clar:

„The unemployment rate represents unemployed persons as a percentage of the labour force based on International Labour Office (ILO) definition. The labour force is the total number of people employed and unemployed. Unemployed persons comprise persons aged 15 to 74 who:
– are without work during the reference week;
– are available to start work within the next two weeks;
– and have been actively seeking work in the past four weeks or had already found a job to start within the next three months.”

Iar dacă ne gândim mai bine, e cât se poate de normal să fie așa. Financiar, România este mult mai stabilă decât multe țări din zona Euro. Rata de îndatorare este suportabilă, iar datoriile sunt în general pe termen mediu și lung (blogul lui Victor Ponta – în sfârșit un prim-ministru „socialist” care se uită cu atenție și politețe către Marea Finanță). Mai mult, ratele la care se împrumută România sunt neverosimil de mici, față de ceea ce eram obișnuit să văd din anii trecuți.

Din punct de vedere politic, România este cât se poate de stabilă, având o foarte sănătoasă majoritate care susține guvernul actual. Este mai degrabă îngrijorătoare lipsa opoziției, care pare mai ocupată cu excluderile celor care îndrăznesc să o critice pe blonda doamnă Udrea.

Chiar și președintele, în ultima perioadă pare să fi devenit mai puțin dispus să se angreneze în conflicte inutile și penibile. În acest punct, mi se pare cât se poate de corect să notăm că fără măsurile de austeritate luate într-un moment critic al crizei și fără împrumutul de siguranță de la FMI am fi fost poate într-o cu totul altă situație, precum Grecia sau Ungaria.

Și la fel de corect mi se pare să observ că Victor Ponta și-a călcat pe inimă și nu s-a atins de cota unică și nici nu i-a impozitat suplimentar pe „bogați”, ferindu-se elegant de măsurile populiste.

Nu spun că totul e bine. Însă direcția în care ne îndreptăm pare a fi corectă. Nu ne-ar trebui totuși și un pic de opoziție? Măcar pentru a atrage atenția guvernului asupra posibilelor derapaje.

Uitându-mă pe ce am scris aș zice chiar că avem un pahar destul de plin. Deschidem și o sticlă de șampanie? Hai să ne amintim ce se întâmplă azi în SUA… Happy sequestration day!

Read Full Post »

ARD dixit: ”Reporneste inima României!”
După ce faci asta, ”Înlocuieste rinichii României!” ca să elimine mai bine reziduurile și ”Fă-i transplant de ficat!” că a făcut ciroză de la otrăvurile din corp.
Micsoreaza stomacul României!” să ajungă puțina mâncare pe care-o avem.  Apoi ”Du-o  la psihiatru!”. Este evident de ce: a luat-o razna!
Și nu uita de oftalmolog, sa vada pe ce lume traieste, și de ORL, să-și pună dopuri în urechi, să nu-i mai audă pe toți demagogii.
 La final, roagă un chirurg sa-i amputeze partile infectate si un oncolog sa-i extirpe cancerul.
  •  Și poate va trăi!
După cum se vede, sloganul ARD este incomplet, la ce țară bolnavă e România nu-i de-ajuns un singur cabinet, îi trebuie un spital întreg.
În plus, cei din ARD s-or fi vrând ei cardiologi, dar nu sunt decât niște lucrători sanitari rămași repetenți la școală.
Printre altele, au aflat din ”Medicina în familie” că ”presiunea arterială” de 16% este prea mare și promit s-o scadă la 12%, au aflat ei că așa pacientul se pune pe picioare. Au stat cu manualul în față 4 ani și taman acum, când au rămas fără loc de muncă, au ajuns la pagina lămuritoare. Doamne, ce încet citesc băieții ăștia! E drept că n-au luat în considerare efectele secundare, gen irigare proastă a trupului, necesitatea de a amputa niște membre.
Nu știu cum se face că în Opoziție toți sunt doctori pricepuți iar când ajung la Putere se transformă în infirmieri nepricepuți.
Mai sunt prin preajmă și niște brancardieri, care și-au pus și ei ecusoane mincinoase și care au același tip de tratament simplu, dar cu efecte magice: scădem ”presiunea arterială” și mărim confortul pacientului. Din tot manualul de medicină atât au reținut.
Ai impresia că toată lumea a descoperit brusc beneficiile unei presiuni ”arteriale scăzute”! Ce revelație! E o întrecere așa de mare între ”doctori” încât precis vor ajunge la concluzia că ”presiunea arterială” ZERO îți oferă o viață lungă, sănătoasă și minunată. Dacă întrebi totuși cum naiba mai ajung substanțele nutritive, oxigenul la organe, în atare condiții, ți se va spune să nu-ți obosești creierașul cu noțiuni de specialitate care te depășesc. Să dormim noi liniștiți, că trăiesc ei și pentru noi! Scuze, am vrut să spun: că gândesc ei și pentru noi.
Nici unii nu spun că în realitate gândește FMIul pentru toți.
De fapt, tratamentul oferit pacientului de către pseudomedicii de mai sus nu ține nici de cardiologie, nici de chirurgie, ține exclusiv de anestezie. Și după ce-ai ajuns inconștient pe masa lor de operație, și ăia stau cu bisturiul în mână, să vezi hăcuială!!
P.S. Dacă vi se pare prea morbid articolul fantezist de mai sus, gândiți-vă cum arată lumea noastră în realitate!

Read Full Post »