Despre relativitatea perspectivei (de la Tg-Jiu la Montreal)

M-am întrebat de multe ori de ce oameni cu vârstă, pregătire și chiar mod de gândire apropiat pot avea perspective atât de diferite asupra unor probleme simple. De multe ori, în lipsa unei explicații mai bune, etichetele țin loc de raționament. „Ești băsist!” sau „ești năstăsist!” devin prisma prin care încercăm să înțelegem ideile și luările de poziție ale celorlalți. Deși la o analiză mai atentă, astfel de modele/etichete nu explică decât o parte a reacțiilor celorlalți.

Spre exemplu etichetarea mea ca „năstăsist” nu prea se corelează în niciun mod cu pozițiile critice pe care le am la adresa erorilor guvernului Năstase. Cel mai bun exemplu este 112. Dar am exact aceeași opinie și despre alte „erori”. Spre exemplu în problema „licențelor Microsoft” vândute de Claudiu Florică. Însă încercarea de nuanțare (atunci când spun că licențele trebuiau totuși cumparate) mă face din nou „năstăsist” în ochii celor care-l detestă pe Năstase și-l preferă pe Băsescu.

Și invers. Mie amestecul lui Băsescu în Justiție mi se pare impardonabil, vecin cu totalitarismul, iar celorlalți li se pare benefic, o necesitate în lupta cu corupția. Oare de ce? O explicație care mie mi se pare plauzibilă e legată de mediul în care trăim. Am constatat asta mergând din când în când în Gorj, în perioada în care Mischie era în plină glorie.

De la București, „baronul” părea un găinar mărunt, cineva pe care mai degrabă să-l iei în râs și nu vreun pericol major. În Tg-Jiu, lucrurile păreau complet diferite. Oameni inteligenți și de bun simț detestau sincer ceea ce numeau ei „mafia PSD”, „comunismul” și pe Ion Iliescu. Recunosc că mă cam pufnea râsul. În primul rând că Ion Iliescu și Nicolae Mischie nu au nimic în comun. Sunt două specii complet diferite.

Ion Iliescu este într-adevăr comunist. Însă este benign. În perioada în care a fost el Președinte (2000-2004), s-au luat cele mai multe măsuri „liberale” (privatizări, dereglementări, liberalizarea piețelor de telecom, banking și oil). Un singur lucru important a reușit să oprească și mă refer la cota unică. Însă doar pentru o scurtă perioadă de timp. Sunt convins că dacă ar mai fi avut un mandat, trecea și asta.

Nicolae Mischie, în schimb, nu are nimic de-a face cu comunismul. Este un produs tipic al tranziției. E aceeași specie cu Oprișan sau Gheorghe Ștefan. Mafioți locali, dar fără anvergură. Cel puțin în lipsa unui Capo di Tutti Capi. Pentru cineva care trăiește în județul lui Renato sau Pinalti lucrurile se văd însă diferit. Probabil că încrengătura mafiotă locală te face să ai senzația că sunt omniprezenți și omnipotenți. Că nimic nu-i poate atinge.

Pentru cineva care trăiește însă în București, e mai revoltătoare atitudinea de Președinte Jucător a lui Băsescu. Ești chiar tentat să vezi legături care poate nu există, cum ar fi cea dintre Oprișan și Băsescu. Iar legături de tipul Ștefan-Udrea-Băsescu devin dovada unei mafii atotputernice.

Încerc să-mi imaginez cum se văd lucrurile din Bruxelles sau din Montreal. Probabil că ceea ce primează este „lupta împotriva corupției” ca principiu și mai puțin modul concret în care se întâmplă. Probabil că micile „derapaje” sunt scuzabile. Probabil că intervenția brutală în fostul CSM a lui Băsescu, mergând până la amenințarea cu evacuarea a unei judecătoare, pare a fi un lucru minor atât la Tg-Jiu cât și la Montreal sau Bruxelles. Sau încălcarea legii de către CSM-ul „reformat” a la Băsescu, în cazul perchiziției locuinței unui judecător CEDO. Deși aceste lucruri par absolut înfiorătoare la București.

Cu siguranță, articolul de față e plictisitor. Nu are nimic amuzant. Așa că închei aici și vă invit să urmăriți spectacolul „anti-corupție”. Am înțeles că se pregătește Microsoft, episodul 2. De data asta nu numai cu firmele americane de software, ci și cu EADS și bănci internaționale. Pe scenariul lui Doru Boștină, cunoscut avocat bucureștean. Printre altele, expertul juridic preferat de Ambasada Rusiei la București. Încă mă întreb cine o fi regizorul. Băsescu pare a fi mai degrabă actor.

Read Full Post »

Imunitatea lui Renato

M-am întrebat de multe ori cum un individ precum persoana din titlu are darul de a fi ocolit cu grație de justiția, altfel omnipotentă și omniscientă. Pentru comparație, amintiți-vă cum a identificat „pe loc” deconturile greșite ale judecătorului Adrian Neacșu, membru al CSM, imediat cum acesta a trimis e-mail-urile prin care îi reproșa șefei CSM, Hăineală, că l-ar fi ajutat pe Băsescu să nu fie suspendat. Ocazie cu care i-au confiscat și calculatorul fără a avea mandat de perchiziție.

Întâi m-am gândit că poate Justiția din Focșani e mai puțin omnipotentă și omniscientă decât cea din alte părți, însă din nefericire (pentru ipoteză), ambii sunt din Focșani.

Chiar mă gândeam că deși „se știe” (ca și în cazul altor PSD-iști marcanți) că respectivul este corupt, nimeni și nimic nu-l poate atinge pe Renato. Deși în cazul acestuia, dovezile de corupție sunt la vedere și nu necesită vreun efort deosebit sau demonstrații sofisticate, de tipul „condamnare cu titlul de exemplu”, obligatoriu cu complete de judecată „noi”, formate din judecători numiți de Băsescu.

Zilele trecute, urmărind o discuție televizată cu Adrian Năstase (min 37:36), cred că am înțeles ce îl face pe Renato atât de valoros pentru Traian Băsescu. V-aș pune să ghiciți, dar mă îndoiesc că v-ați fi așteptat la o astfel de posibilitate.

Conform lui Adrian Năstase, în turul 2 de scrutin la prezidențialele din 2004, în Vrancea, județul condus de Renato, candidatul Adrian Năstase a obținut mai puține voturi decât semnăturile strânse inițial pentru susținerea lui. Ce schimbare! Pe parcurs de săptămâni.

Să ne amintim că și Renato, precum și Turcescu, este un „acoperit”. Și nu unul oarecare. El a semnat, încă din copilărie, angajamentul de colaborare cu Securitatea. Deși seamănă mai degrabă cu ambițiosul elev marinar, ajuns mai târziu Președintele României, decât cu negriciosul agitat. Stau și mă întreb, cum mama naibii toți „acoperiții” au aterizat în tabăra lui Băsescu? Parcă-l văd pe Ponta peste 5 ani, plângându-se precum Miluță Constantinescu că l-a înfrânt Securitatea.

Culmea ridicolului o reprezintă faptul că Renato a primit decizie de NECOLABORATE cu Securitatea. „Fostul său ofițer de legătura, căpitanul de Securitate Doru Lungu, s-a arătat mirat ca după atâtea demersuri CNSAS a găsit, în sfârșit, dosarul: „Este un prim pas spre aflarea adevărului, pentru că la cererile mele mi s-a răspuns invariabil că nu-l găsesc nicăieri. Sunt sigur ca notele și materialele informative date sub numele conspirative «Renato» si «Alin» au fost ascunse sau distruse, e un lucru clar”. Fostul ofițer de Securitate din Focșani spune ca numele de „Renato” i-a fost dat de un coleg de-al sau de la Galați, unde Renato era elev la Liceul de Marină, iar numele de „Alin” i l-a dat chiar Lungu. Doru Lungu nu înțelege însa logica CNSAS: „Ei spun acum ca a fost recrutat ca informator cu nume conspirativ, dar a primit adeverința de necolaborate. E ca și cum ai spune despre o femeie gravida ca nu a avut relații sexuale!”

Asta explică cumva și minunile Justiției „Reformate”. Probabil că Băsismul ar trebui declarat religie. Pentru că adepții ei cred cu convingere că astfel de lucruri sunt normale.

Read Full Post »