Surprinzător de înapoiata Germanie

Am fost zilele trecute, în München, la o întâlnire cu un potențial partener de afaceri. Discutând despre piața de telecom germană am fost surprins să constat că din punctul de vedere al unui client obișnuit, prețurile sunt exagerat mari pentru servicii de date minimale. Ceea ce în România costă 5 euro, în Germania costă cel puțin 50 și e de mai slabă calitate.

Explicația este lipsa conexiunilor cu fibră optică la client (sau altfel spus FTTH) și continuarea investițiilor în rețelele de cupru. Ca și în Polonia la TPSA/Orange (operatorul „incumbent”), problema principală a lui DT este „unbundling”-ul, adică acea reglementare stupidă care obligă operatorul principal (ex-monopolist) să pună la dispoziția competitorilor cablurile proprii („bucla locală”) la prețuri reglementate.

Sfântă tâmpenie etatistă! Rezolvi problema fostului monopol de stat printr-o… reglementare. Rezultatul? DT (ca și TPSA în Polonia) evită să investească în dezvoltarea rețelei de fibră optică pentru că oricum ar fi obligat să o pună la dispoziția competiției la prețuri la care ar pierde bani. Ca atare DT „inovează” transmisiunile pe cupru. Ce glumă proastă! Investiții uriașe și complet lipsite de sens în încercarea disperată de a micșora distanța dintre utilizatorul final și DSLAM („centrala” VDSL) astfel încât să poți să ai viteze de ordinul a 20-50 Mbps. Pentru comparație, la aceleași costuri, se poate furniza prin fibră optică un serviciu de date de 1 Gbps sau chiar 10 Gbps.

O a doua problemă sunt reglementările extrem de stricte pentru lucrările civile. Practic niciun „RDS” nu poate să-și construiască vreo rețea nouă pentru că nu ar primi aprobarea de a o instala la un cost rezonabil. Singurii care își permit să pună fibră optică sunt ceilalți monopoliști din utilități (electricitate, gaz, apă). Dar care nu se pricep la telecom deocamdată.

Am vorbit și de serviciile de IPTV ale DT furnizate în parteneriat cu Microsoft. Costurile per abonat i-ar face să se tăvălească pe jos de râs pe cei de la INES (operatorul de IPTV „high-end” din România). A fost unul din puținele momente când m-am simțit mândru că vin din România, uitând pentru moment de toată mizeria politică de acasă și amintindu-mi doar că suntem singura țară din Europa unde fostul monopol de stat se chinuie cu greu să supraviețuiască într-o piață extrem de competitivă și unde 100 Mbps costă mai puțin de 10 eur.

Uitându-mă la unele decizii strategice ale lui DT aș zice chiar că Romtelecomul nostru (condus acum tot de nemți) e cu cel puțin 10 ani în fața firmei mamă. Nu m-aș mira ca peste încă zece ani să vedem români (sau greci) care să conducă DT-ul. Nu-i așa că ar fi amuzant?

Read Full Post »

Despre sofisticații omuleți gri

Inevitabil, dacă te uiți la History Channel, vei da peste un individ agitat, cu părul vâlvoi, care încearcă să ne convingă de existența extratereștrilor găsind „dovezi” pe întreg mapamondul. Recunosc că modul lui de a mă convinge mă calcă pe nervi, pentru că esența „demonstrație” constă în enunțuri de tipul „ce ar fi dacă extratereștrii ar exista și…”. Iar după și urmează o puzderie de posibilități una mai năstrușnică decât alta.

Eu sunt tentat să schimb canalul să scap de obsesivul individ, pe numele lui Giorgio Tsoukalos, însă consoarta e fascinată de peisajele prezentate și entuziasmul respectivului. I se pare un fel de emisiune despre destinații exotice. De pomană am încercat să o conving că există și canale specializate pe „travel”, pare că domnul cu părul electrizat e cel mai bun ghid de excursii și drumeții.

Însă în dimineața aceasta, discuția cu intrusul m-a distras de la aiurelile domnului Tsoukalos și făcut să mă gândesc la strategia Rusiei de dominație, bazată pe forța armată și represiune, strategie care a eșuat lamentabil. Mai degrabă sistemul vestic „consumerist” care ne-a fascinat copilăria a fost cel care a avut câștig de cauză. Și exact când mă gândeam ce frumos funcționează „Pax Americana”, cu internet, free-trade și free-market, a apărut din nou tâmpita strategie bazată pe conflict armat. De data aceasta la americani.

Rezultatul? O antipatie și un sentiment anti-american, pe care nici măcar revoluția Google sau bijuteriile de la Apple nu au putut să le schimbe. Apropo, cred că Apple și Google ar trebui să-și mute sediile din SUA într-o țară mai normală. Germania sau Anglia ar putea fi o foarte bună idee.

Revenind însă la omuleții gri, mă gândesc ce ar face o rasă mai avansată, dacă ar intra în contact cu pământenii. Ocupația și conflictul armat sunt evident ineficiente. Să ne uităm cum s-au prăbușit toate imperiile coloniale. Nici „civilizarea” primitivilor prin furnizarea accesului la tehnologie, nu pare a fi o soluție, pentru că singurul gând al primitivului ar fi cum să-și facă o pușcă mai mare. Și atunci cel mai bun lucru e să aștepți ca primitivii să ajungă singuri la concluzia că „free-trade” și „free-market” și în general ideea de libertate neîngrădită (decât de libertatea celorlalți) este soluția corectă.

Probabil că atunci simpaticul Thor, comandantul suprem al flotei Asgard va binevoi să ni se adreseze. Însă până atunci, eu rămân sceptic la ideea existenței dânsului. Scuzați…

Da, Thor…? Zici că exagerez?

Read Full Post »

Despre „fina” diferență dintre capitalism și etatismul de „dreapta”

Cum astăzi am avut o zi foarte plină (inclusiv un examen de BAC la matematică) am pierdut discuția extrem de interesantă dintre Observator, athos și Seriously în care a ținut să se amestece și distinsul Iepure de Octombrie Roșu. Pentru că excelentul articol despre mediere al doamnei Observator a trecut binișor de suta de comentarii, m-am gândit să mutăm discuția pe un fir nou, postând aici comentariile referitoare la subiectul din titlu. Și pentru că nu vreau să-mi atribui paternitatea ideilor, dar nici nu pot să pun autori multipli, o să-l las deocamdată pe athos ca autor, lăsând la latitudinea autorilor comentariilor să decidă cine va rămâne pentru posteritate. Pentru a evita confuziile, semnez introducerea:

Porthos, baron du Vallon de Bracieux de Pierrefonds.

Deci, reluând discuția avem:

athos:

„Politica de stanga ar vrea ea si mai multe. Dar de fapt, sa stii ca nici politica de dreapta nu e mai breaza. Bailouturile o sugereaza pe deplin. De aia vorbim de fapt de etatism, oricum ar fi el prezentat.

Discursuri ca cele ale Iepurelui sunt eroare comuna: confunda capitalismul cu socialismul nehotarat si laissez-faire ul cu bunul plac al gastilor politico-economice. In anii de dupa ’89, in Romania, (dar nu numai), a prosperat indeosebi o minoritate care a profitat de fapt din ce in ce mai mult exact de interventia discretionara a institutiilor de stat in toate sectoarele si relatiile din societate. S-au atribuit preferential active catre prieteni, rude, sponsori , s-au trucat licitatii, s-au devalizat banci, tot tacamul. A fost posibil in special pentru ca Institutiile Statului pot fi ocupate prin larga poarta a votului democratic, ce se dovedeste o creatie coruptibila prin promisiunea publica a distribuirii de venituri dupa criterii asa zis sociale, de fapt discretionare si abuzive. Cineva insa trebuie sa achite aceasta nota de plata. Asa ca in umbra marilor smenuri traieste si antreprenoriatul care a gasit un petec de pamant unde munca intensa, inovatia si intelegerea pietelor pot genera perspectiva unei prosperitati reale. Din pacate, chiar asta este, doar un petec de pamant, cu multe restrictii, schimbari de reguli, riscuri permanente care nu sunt generate de piata ci de cei care o afecteaza prin interventii menite sa tina in viata sursa de bani pentru mita publica, ca singura metoda de a-si asigura propria prosperitate.”

Seriously:

„Absolut corect comentariul tau Athos,
Ce mai trebuie completat e ca intelegerea “de stanga” sau “de dreapta” genereaza confuzie nu numai in randul celor multi, ci chiar in capul politicienilor. Caci aici apare fractura in societate: unul ca Iepurele uraste privatii din cauza ca privatii au spoliat Statul, unii ca mine si ca Porthos suntem impotriva Statului fix din acelasi motiv.

Miscarea de stanga este identificata ca nostalgia pentru avutia statului cand de fapt ar trebui sa fie un curent de echilibru social, iar cea de dreapta este identificata prin privatii care au transferat avutia Statului in buzunarul lor sau isi ingrasa acelasi buzunar din afaceri cu Statul. Ca nimeni nu se pricepe la doctrine sau ca nici macar nu citeste sa vada ce inseamna este cumva de inteles. Din pacate nici din partea politicului nu exista un minim efort privind intelegerea demersului.

Iar perceptia notiunii de stanga sau de dreapta este firesc sa fie defectuoasa atat timp cat ambele sunt advertizate dupa modul cum se face repartizarea averii statului, nu dupa modul cum se genereaza valoare adaugata in sistem si cum se repartizeaza aceasta. Iar cei de dreapta au un mesaj confuz: sa se inchida intreprinderile Statului si sa se reduca impozitele la intreprinzatori, total gresit privind rezonanta in mintea etatistilor si asistatilor sociali.

Cei de stanga nu au nici ei un discurs adecvat: sa se pastreze averea Statului administrata de oamenii “potriviti” iar repartizarea bunastarii sa se faca dupa un buget bazat pe deficit perpetuu, “sa ne dea Statul”. Demersul de dreapta ar trebui sa fie in sensul reducerii rolului statului in decizii, investitii si protectie sociala, practic in directia in care Statul nu ocupa segmente de piata prin definitie liberale sau “liberalizabile”.

Iarasi nu se face distinctie intre Liberalism si Libertarianism. Porthos consuma multa hartie pe Blog explicand cum o comunitate isi construieste structuri bazate pe nevoi, daca nu e viabila dispare, sau bucati din ea se reintegreaza in alte comunitati care au atins masa critica din punct de vedere al suportabilitatii infrastructurii administrative. Este un echilibru critic al functionarii societatii, intrucat nici la galere nu bateau in tobe 100 de oameni si 10 dadeau la vasle …

Exemplul prost vine tocmai din SUA, tara construita pe nevoi ale comunitatii. Am mai scris pe Blog, daca unii gaseau aur intr-o mina atrageau pe cale naturala forta de munca, sef de post, bancheri, biserici, carciumi, medici, curve, hoti si tot tacamul. Cand s-a terminat aurul din mina daca acea comunitate nu s-a putut autointretine s-a dizolvat. Administratia centralizata si protectia sociala exagerata nu face altceva decat sa anihileze legile naturii, nici macar nu-i face un bine individului.

In plus, asa cum in istorie proletariatul s-a transformat din clasa in sine in clasa pentru sine, asa si layerul adiminstrativ are reflexul natural de a se proteja, de a-si justifica existenta si de a-si extinde competentele acolo unde nu e cazul, in timp pierzand controlul asupra eficientei si a insusi scopului pentru care a fost inventat: sa serveasca interesele comunitatii. Nu-i de mirare ca alesii ajung sa creada ca societatea e menita sa-i serveasca pe ei, mai grav, isi creaza legi si structuri in sensul asta …

Eu unul m-am pregatit mental pentru ciclul istoric la care vom fi martori in urmatorii 30-40 de ani. Poate e necesar, ca sa ne bagam mintile in cap, poate controlul asupra individului se va eficientiza atat de mult incat vom asista la un nou tip de societate, cel pe care-l descriam candva gen viitorul apocaliptic al pietei “libere” Guvernul Mondial. Eu nu am cum lupta impotriva acestui layer de parveniti intrucat ca sa ajung la ei ar trebui sa trec de milioane de indivizi ca Iepure, lucru imposibil.

Cat timp nu se va intelege UNANIM ca Statul NU GENEREAZA VALOARE ADAUGATA ci ca, dimpotriva, o erodeaza prin consum sau o distribuie discretionar si ineficient nici n-o sa putem depasi aceasta batalie de idei. Dovada e si faptul ca avem o crestere economica de 0.2% cand de fapt o natie intreaga moare de foame … Paradoxal, sustinand Statul Iepurele sustine capitalismul salbatic, clientelar si corporatismul in detrimentul individului. Dar aici e o problema de finete, nu ma astept s-o inteleaga …”

Read Full Post »

Pledoarie pentru un Partid Libertarian – episodul II – Rockefeller

După cum spuneam și la articolul precedent, astăzi mi-am propus să discutăm despre cum se „fabrică” miliardarii, ÎN CONDIȚIILE CORECTE (aka lipsa intervenției statului), exemplificând cu povestea lui John D. Rockefeller.

Dacă vreodată v-ați imaginat că John D. Rockefeller s-a născut într-o familie înstărită, vă spun din start că nu e așa. Dimpotrivă, a avut ghinionul (sau poate norocul), ca tatăl să fie cam escroc, inclusiv cu propria familie, spunând „I cheat my boys every chance I get. I want to make ‘em sharp.” Așa că prima lecție a fost să nu te bazezi pe nimeni altcineva, ci doar pe forțele tale. În plus, a învățat să negocieze și să nu se lase păcălit.

Ca mulți alți antreprenori, a remarcat cererea mare pentru kerosen, care înlocuia treptat spermanțetul și și-a creat împreună cu alți parteneri, inclusiv un chimist, propria „rafinărie”. Obsedat de eficientă, și-a îmbunătățit procesul de fabricație și apoi având profituri mai mari decât competitorii săi a început treptat să-i achiziționeze. Modul „barbar” era următorul: le arăta acestora propria contabilitate și de cât de profitabil era, apoi le făcea o ofertă generoasă de cumpărare. În majoritatea cazurilor, competitorii preferau să vândă, unii din ei ajungând parteneri grupul astfel creat (de exemplu Charles Pratt și Henry H. Rogers deveniți oameni cheie în noul Standard Oil Trust).

Firește că erau și companii care îl refuzau. În acest caz, Rockefeller scădea prețurile până sub nivelul de profitabilitate al competitorului, iar după faliment îi cumpăra pe mai nimic proprietățile scoase la licitație de către lichidator. Cu adevărat „barbare” metode.

Aș fi vrut să abordez și alte două episoade cel al „cartelului” cu căile ferate și respectiv al procesului anti monopol pornit de către un mare escroc politic, pe numele lui Theodore Roosevelt, dar mi-e teamă că vă veți plictisi.

Deocamdată vă adresez următoarea întrebare: vi se pare că „baronul tâlhar” a fost cu adevărat „tâlhar” din ceea ce am spus mai sus? Sau dimpotrivă, este pur și simplu povestea unui om de afaceri de succes?

PS: La vârsta de 86 de ani a scris următoarele versuri, ca un sumar al vieții lui:

„I was early taught to work as well as play,
My life has been one long, happy holiday;
Full of work and full of play-
I dropped the worry on the way-
And God was good to me everyday.”

Read Full Post »

Pledoarie pentru un Partid Libertarian – episodul I

Mă uit cu surprindere cum ne plângem de fiecare dată când așa zisa „dreaptă” românească ne lasă cu ochii în soare, dovedindu-se mai rea, mai lacomă și mai etatistă decât „stânga”, botezată „cripto-comunistă” doar din considerente de propagandă. Pentru că de fiecare dată stânga asta „cripto-comunistă”, face ceea ce am fi așteptat de la „dreapta”. Adică liberalizează, de-reglementează și privatizează. În timp ce pseudo-„dreapta”, ne servește cu grație poveștile „populare” europene, bune de… nu mai zic, că o să spuneți că vorbesc urât.

Însă cele două au ceva în comun. Ideea că STATUL trebuie să intervină, pentru a… nici ei nu știu exact de ce trebuie să intervină, însă cu toții au nevoie de banii noștri din taxe. În ciuda ideii că România are taxe reduse (arătându-se cu mândrie cota unică), realitatea este complet diferită. Aproape jumătate din banii plătiți de companii salariaților se duc pe taxe și contribuții inutile, cum ar fi asigurările publice de sănătate. Un sistem ce înghite miliarde și nu returnează aproape nimic.

Întrebarea pe care ar trebui să ne-o punem este dacă doar așa se poate. Chiar e nevoie de un stat uriaș, care ne înghite jumătate din ceea ce producem? Iar banii „taxați” se scurg către pseudo-antreprenori gen Iordache, Cășuneanu, UTI, Patriciu, Păunescu (GCP) abonați la contractele cu statul, dar complet incapabili să livreze ceva pe o piață liberă, concurențială.

După părerea mea, dilema nu ar trebui să fie stânga-dreapta, ci etatism sau piață liberă.

Pe firul precedent, începusem să spun că dezvoltările spectaculoase, Marile Salturi, ale societății nu au loc prin decizie politică și coerciție, așa cum a crezut Mao (dar și Stalin sau Hitler), ci prin cooperare liber-consimțită.

Paradoxal, cam toate aceste perioade de dezvoltare explozivă, au loc după câte un conflict major și/sau o criză. Pare că societatea, corectează natural direcția aberantă încercată anterior, recuperând accelerat timpul pierdut.

Pare că doar în aceste scurte momente se respectă integral principiile fundamentale binecunoscute, dar niciodată respectate integral:
1. Dreptul la viață;
2. Dreptul la libertate;
3. Dreptul la proprietate.

În restul timpului, ni se repetă veșnicele prostii, de tipul „adevărul e undeva la mijloc”, „moderația e necesară”, etc, aruncându-se o anatemă incorectă și nedreaptă de „radicali” și „ultra-ortodocși”. Iar diverși escroci, auto-denumiți politicieni ne servesc variante „corectate” ale acestor principii. Iar o majoritate incapabilă de rațiune și natural înclinată către „compromisuri” mentale ajunge să-i voteze și să legifereze nedreptatea. Apoi aceeași stupidă majoritate se plânge de rezultat, votând o nouă serie de escroci ce le promite ca va avea grijă de ei, cei „năpăstuiți”.

Ciclul acesta vicios va continua probabil până când cei interesați să producă vor deveni majoritari. Adică aproape niciodată. Am zis aproape, pentru că aatfel de rare momente apar. După cum spuneam, după un război sau o criză profundă, când resursele sunt atât de puține încât promisiunile escrocilor nu sunt credibile. În acele rare momente fiecare se descurcă cum poate, încercând să coopereze liber. Sigur că apar și tâlharii, cei care speră să trăiască pe spinarea celorlalți, folosindu-se de forță. Așa cum face statul în restul timpului.

Însă cu adevărat interesantă, mi se pare inversarea albului cu negrul. Modul în care oameni de tipul lui John D. Rockefeller pot fi transformați de câte un tembeluț inutil, gen Ida Minerva Tarbell, în „baron tâlhar”. Ca apoi turmele de spălați pe creier să repete la unison tâmpenia, timp de zeci de ani.

Am mai discutat aici despre modul în care Rockefeller s-a transformat dintr-un mic „patron” de „rafinărie” aproape falită într-unul dintre cei mai bogați oameni ai lumii. Sperând că nu o să vă plictisesc, voi relua un pic povestea în varianta romanțată a lui History Channel. Ca să nu lungesc inutil articolul de față, care deja a adunat aproape 100 de comentarii, voi posta episodul II al pledoariei ca articol separat.

Read Full Post »

Câteva mici clarificări pentru vizitatori

Citind mai cu atenție articolul doamnei Observator, mi s-au mai clarificat un pic ideile privitoare la “simbioza răului” de care zicea dânsa.

Cred că sunt două lucruri distincte, care au fost puse sub același acoperiș, fără ca acest lucru să ajute în vreun mod. Dimpotrivă.

1. Statul client al corporațiilor – corporații care oricât ar fi ele de americane, morale, etc, nu se pot abține să nu-și rezolve problema target-ului de vânzări. Și pentru că legislația de acasă le împiedică să facă lucruri imorale (devenite între timp ilegale) își caută parteneri locali, mai “inventivi”.
2. Corporațiile “localizate” – care în goana după forță de muncă ieftină își mută producția în statele mai puțin dezvoltate, beneficiind de stimulentele oferite de acestea: reduceri sau anulări de taxe, bonus-uri la angajarea localnicilor, etc.

De ce cred că e greșită ambalarea celor două sub aceeași etichetă:
– în primul rând pentru că nu sunt legate. Spre exemplu, Amazon dezvoltă software la Iași și din câte știu nu a făcut niciun târg cu statul.
– dacă la punctul 1 vorbim de corupție, indiferent cum ar fi mascată, la punctul 2 vorbim de creare de locuri de muncă, cu (sau mai ales) fără intervenția statului. Deci niciun fel de simbioză. Nici a răului și nici a binelui.

Ca să nu o mai lungesc, să ne întoarcem la sloganurile de pe pereții cazărmii:
– Taxele sunt furt, cu corolarul ei:
– Statul e un hoț;
– Inițiativa privată e bună;
– Corupția e rea (și apare oriunde e implicat statul);
– Piața liberă e singura soluție logică (la problema de mai sus).

Și bineînțeles, favorita mea:
– Lumea a evoluat fără taxe.

Însă sunt sunt și lucruri pe care Observator le-a citit greșit, ori le-a văzut la excursioniștii care au trecut pe aici și s-au cazat în altă parte. Corect este:
– Merkel is bad, Holland is just worse;
– Corporations are hell, State is the only thing worse.

PS: Rog frumos distinșii oaspeți să nu arunce cu roșii, ouă sau sticle de bere în „ideile” de mai sus. Ori suntem de dreapta ori nu mai suntem.

Read Full Post »