Feeds:
Articole
Comentarii

Posts Tagged ‘Germania’

Timeo Danaos…

Am avut săptămâna trecută o întâlnire cu managementul unei companii cu capital grecesc. Lucrăm cu ei de vreo zece ani. Ei au fost super-fericiți (la început) cu aplicațiile noastre pentru că produceau bani și profituri pe bandă rulantă. Chiar au intrat în top 10 în industria respectivă. Lucru absolut normal pentru că și numerele 1, 3 și 5 din același top folosesc aceleași aplicații.

Contractul s-a semnat însă cu un olandez, pentru că șeful (grec) nici nu înțelegea despre ce discutăm. Așa că au angajat un olandez de la concurență, care știa exact ce să facă. După vreun an de profituri și creștere, grecii au ajuns la concluzia că olandezul e prea scump. De fapt prea incomod, pentru că nu înțelege πολιτικός. I se sugerează ce să facă și el… nimic. Nici când i se spune cu subiect și predicat, omul tot nu ascultă, spunând că el nu face tâmpenii. Așa că au angajat un român de la aceeași companie concurentă. Acesta, fiind cu adevărat πολιτικός, a făcut exact ceea ce i se spunea. În general tâmpenii. Iar compania a început să aibă pierderi tot mai mari, a ieșit din top 10 industrie și a ajuns, așa cum era, o glumă proastă.

Însă nu a contat, pentru că fiind firmă grecească, firma mamă a trimis în continuare bani să o susțină și să acopere găurile. Cam vreun miliard și jumătate de euro. Bani pe care i-au primit ca ajutoare de la statul grec. Care la rândul lui i-a primit de la UE. În general contribuția Germaniei.

Românul, fiind πολιτικός, a ajuns șef. Nu pentru că s-ar pricepe cu adevărat la ceva. Dar e un om drăguț, amabil, care nu supără pe nimeni, își ia salariul uriaș și face ce i se spune. Firma e condusă de grecii care vin și pleacă, lăsând-o tot mai îndatorată și mai incapabilă să facă altceva decât să supraviețuiască cu perfuziile de la firma mamă.

Anul trecut au avut un moment de revenire. Au mai angajat pe cineva de la concurență, care chiar se pricepe. Așa că am fost chemați la începutul verii trecute să prezentăm ultima generație de aplicații. Însă după aceea nu s-a mai întâmplat nimic. Persoana angajată a realizat că e mai bine să fii πολιτικός și să-ți vezi de treabă dacă nu vrei să zbori. La sfârșitul anului chiar au uitat să mai semneze contractul de suport pentru aplicațiile pe care încă le foloseau. Poate și pentru că i-au concediat pe cei ce se ocupau de IT.

Așa că ne-am întâlnit ca să discutăm ce vor face. Grecul care de fapt conduce compania, ne-a comunicat că vrea să schimbe aplicația. Pentru că a angajat consultanți greci care să-l învețe cum să facă noile aplicații. De fapt de vara trecută îl tot învață. Pe noi ne-au chemat doar ca să vadă ce pot învăța consultanții de la noi. De făcut, nu au făcut nimic, pentru că genul ăsta de aplicații nu se fac peste noapte. Și în niciun caz de către „consultanți”. Așa că în întâlnire ne-au cerut să prezentăm încă o dată soluțiile noastre. Apoi să trimitem o ofertă nouă și vor vedea ei ce vor face.

Spre surpriza grecului și a inutilului șef român, mi-am cerut scuze și am spus că din păcate nu avem timp să dansăm grecește. Îmi place συρτάκι doar în filme și la petreceri. În business prefer stilul nemțesc. Poate și pentru că fac business cu ei de vreo 20 de ani. Am crezut că grecul o să facă apoplexie. Însă îmi cam luasem avânt și n-am mai avut timp să opresc la timp. L-am tamponat în plin. I-am spus că noi nu avem timp decât de firme de top 5, în care, la întâlnirea cu managementul executiv, se iau decizii, nu se face balet de amatori.

Aici grecul a vrut să zică că el nu acceptă așa ceva și a mimat închiderea agendei semnalizând sfârșitul întâlnirii. Însă și-a amintit că încă folosește aplicațiile noastre și nu mai are suport. Așa că ne-a cerut să-i dăm ofertă pentru pentru 2016.

Singurul care se amuza era ultimul manager român din IT care se pricepe foarte bine la ce face, dar nu-i mai suportă pe greci. M-a cuprins și pe mine amuzamentul și am am spus că vom trimite direct addendumul la contract. Așa că întâlnirea s-a terminat într-o notă mai optimistă.

Aștept acum și partea cu „et dona ferentes”. Poate că mă înșel și grecul e bine intenționat și/sau capabil, dar nu știe de unde să înceapă. Deși un om bine intenționat și/sau capabil ar fi știut de unde să înceapă, ori nu ar fi acceptat postul. Vom trăi și vom vedea.

Reclame

Read Full Post »

null

Am urmărit, la sfârșitul săptămânii ce tocmai s-a încheiat, epopeea negocierilor dintre Grecia și UE referitoare la prelungirea împrumutului salvator ce ar păstra Grecia pe linia de plutire. Firește, împrumutul este acordat cu condiția continuării politicilor de austeritate și de către actualul guvern Syriza, lucru ce intră în conflict direct cu promisiunile făcute de liderii acestui partid în timpul alegerilor.

Unul din actorii principali ai acestei tragedii grecești este ministrul de finanțe al Greciei. Un „libertarian” Marxist, după cum se auto-caracterizează, dl. Yanis Varoufakis crede că stereotipul greierelui grec și a furnicii germane este cât se poate de inadecvat. Criza este generată de greierii prezenți pretutindeni, dar prețul este plătit de bietele furnici muncitoare (cele grecești fiind subînțeles incluse).

În principiu sunt de acord cu el. Creditele sunt făcute de guverne, nu de plătitorii de taxe. Subvențiile contraproductive, ca și investițiile inutile (precum terenurile de fotbal în pantă sau fântânile arteziene din satele fără canalizare) sunt făcute tot de guverne (aka politicieni) și nu de plătitorii de taxe.

„Statele și banii sunt singurii teroriști” se poate citi într-un graffiti afișat în filmulețul din 2012. Un pic mai încolo, dl. Yanis spune „când euro a fost introdus, prețurile produselor de bază au crescut până la cer, iar între timp a fost o reducere masivă a dobânzilor, iar produsele de lux s-au ieftinit. Aceasta înseamnă că bogații „au parte de Bonanza”, dar săracii se chinuie mai rău ca niciodată.

Judecând după leitmotivul filmului, aș zice că Iepurele de Martie ar avea mari șanse să devină ministru în guvernul lui Tsipras. Nici nu trebuie să fii mare economist, ca să faci astfel de observații (altfel cât se poate de corecte).

Însă Yanis Varoufakis este economist. Așa încât vine și cu o „soluție” la problema crizei. În fix trei pași:

  1. Să unificăm sectorul bancar și recapitalizăm băncile cu forța.
  2. Să centralizăm mare parte din datoria publică a zonei euro prin Banca Centrală Europeană.
  3. Să utilizăm, prin intermediul băncilor de investiții, depunerile și economiile ce stau de pomană pentru investiții productive în țările ce au cea mai mare nevoie.

Practic, dl. profesor propune cu nonșalanță să unim toți greierii, apoi să-i îndopăm și să le punem la dispoziție ce au strâns furnicile noastre (taxe), ca ei să facă ce știu ei mai bine cu rezervele.

Eu am singură întrebare (evident retorică): cum de mai acceptă cineva să discute cineva cu Varoufakis? Și am și răspunsul: sunt politicieni, deci ar discuta chiar și cu Lenin, dacă interesele zonei euro o cer.

PS: Nu vi se pare că Varoufakis are ceva din atitudinea greierelui din poză atunci când vorbește cu bietele furnici? Ce mă enervează șmechereala asta de doi bani… Mi s-a făcut milă de biata furnică copleșită de probleme (tanti care făcea curat la Universitate): „voi ăștia cu creierul mare trebuie să veniți cu soluția”. Normal, greierele având creierul odihnit a venit pe loc cu soluția.

PPS: Dacă stau bine să mă gândesc, nici „furnica” greacă nu prea arăta a furnică. Să aranjezi scaune la Universitate pentru 850 euro pe lună nu prea pare cine știe ce muncă. Cam atât câștigă un absolvent român de facultate bună după după câțiva ani de muncă adevărată.

Read Full Post »

La prima vedere, întrebarea de mai sus pare absurdă. Cum să fie „lagăr” când țelurile Uniunii Europene sunt atât de nobile, iar drepturile fundamentale sunt stipulate cu atâta claritate. Să nu uităm însă că și regimurile comuniste au debutat exact în același mod, propunându-și să niveleze inegalitățile și să dea șanse egale și celor mai puțin favorizați de soartă. În timp însă, în lipsa unor valori și repere clare și simple, statele socialiste s-au transformat în uriașe mașinării birocratice în care cei care le operau au devenit de facto proprietarii acestora.

Cu ce este diferită UE din punct de vedere al birocrației de fosta Uniune Sovietică. Cu nimic. Același mecanism abscons, în care „birocrații din Bruxelles” au devenit preoți ai unei religii absurde care recompensează lenea și-i penalizează pe cei care muncesc în numele unei solidarități de tip maoist. Vă amintiți „Marele Salt Înainte”?

Ni se pare că politicienii români sunt corupți? Ce ziceți de cei care conduc UE? Apropo știți cine sunt? Înțelege vreunul din noi ce se discută în spatele ușilor închise? Am fost consultați când s-a decis ca Grecia să beneficieze an după an de ajutoare plătite din buzunarul comun? Mai mult am ajuns în poziția absurdă de a-i pune la stâlpul infamiei pe cei care țin de fapt în spate această aberantă suprastructură, pentru faptul că le-au cerut grecilor să se comporte mai responsabil și să cheltuiască atât cât își permit.

Culmea ridicolului, am ajuns să spunem că de fapt de vină este „capitalismul” pentru eșecul (previzibil) al Uniunii, uitând că acesta funcționează bine mersi în majoritatea locurilor unde oamenii o duc bine, iar poveștile despre criză sunt bau-bau pentru copii neascultători. Mai rămâne să ne minunăm cât „corectă” este „reforma” propusă de Hugo Chavez și să spunem: „uite că se poate și altfel!”.

În SUA, criza a venit și a trecut curățând mizeria lăsată de amestecul statului în piața liberă (criza subprime). Din nefericire pentru ei, în turbulențele astfel create, un populist a pretins că poate și „altfel” și a fost crezut. Marea reformă a sănătății, „Obama Care” aproape că a falimentat statul american. Și în acest caz piața liberă este cea care va corecta, producând uneori mici dezastre, fructele populismului.

Ceea ce contează însă este că NYSE și-a revenit, nivelul de încredere este la cotele de dinaintea crizei subprime ceea ce aduce o rază de speranță în economia mondială.

Nici China, așa-zisul stat „comunist” nu o duce prea rău deocamdată. Ceva însă se va schimba în relația ei cu restul lumii. Dacă până acum a fost lăsată să-și protejeze piața internă (ca și Japonia postbelică până în anii ’90), atitudinea SUA și a UE începe să se schimbe, cerând mai ferm Chinei să își deschidă piața internă liberei competiții. Cum va afecta acest lucru economia Chinei, necesită cu siguranță o discuție mai lungă.

Revenind la „lagărul” UE, am ajuns în situația ridicolă de a-i invidia pe chinezi pentru rezultatele economice, în timp ce, cu frică, ne uităm la modul în care muncesc. Ne place sau nu, UE consumă mai mult decât produce. Iar România, ca și Grecia, continuă să se împrumute pentru a plăti pensiile și salariile bugetarilor. Continuând în acest mod, în mai puțin de zece ani, nu ne va mai împrumuta nimeni, iar datoriile vor trebui plătite. În ce mă privește, m-am resemnat că nu voi primi nicio pensie, deși plătesc de peste 20 de ani contribuția. Mi-e greu însă să mă gândesc că voi continua să plătesc și pentru salariile plătite acum altora.

Poate că totuși cei care au între 25-55 de ani vor realiza că ne îndreptăm încet, dar sigur spre catastrofă. Și poate că unii dintre voi vor decide să se sacrifice și să devină politicieni, nu pentru a se îmbogăți, ci pentru a schimba ce se mai poate schimba din cursul actual al istoriei.

Read Full Post »