Feeds:
Articole
Comentarii

Posts Tagged ‘Guvern’

Astăzi au fost trei evenimente remarcabile:

A. Judecatoarea Camelia Bogdan, exclusa din magistratura printr-o decizie a CSM – știre HotNews

Judecatoarea Camelia Bogdan, cunoscuta pentru faptul ca l-a condamnat la 10 ani de inchisoare cu executare pe Dan Voiculescu in dosarul ICA, a fost exclusa din magistratura printr-o decizie a Consiliului Superior al Magistraturii.

Îmi amintesc cu un oarecare amuzament de interpelarea unui amic: „Tot cu de-astea te ocupi, Porthos?”, ca și cum aș fi un diversionist și un dezinformator. Amicul chiar a ținut să mă întrebe dacă nu cumva am postat articolul meu (el l-a numit „flamboiant”), ca drept la replică la articolul lui (preluare după HotNews): „In apararea reputatiei judecatoarei Camelia Bogdan” de Dan Tapalaga.

B. Curtea Constituțională a respins cererile de soluționare a conflictelor juridice de natură constituțională dintre autoritatea executivă – Guvernul României, pe de o parte, și autoritatea legiuitoare – Parlamentul României, pe de altă parte, precum și dintre autoritatea executivă – Guvernul României, pe de o parte, și autoritatea judecătorească – Consiliul Superior al Magistraturii, pe de altă parte, cereri formulate de Preşedintele Consiliului Superior al Magistraturii, respectiv de Președintele României.

C. Moțiunea de cenzură a Guvernului a fost respinsă – dar cred că nu și-a imaginat nimeni că vreo astfel de inițiativă ar avea vreo șansă. Noii Securități (DNA) îi rămâne o singură soluție să îl pună sub acuzare pe Grindeanu, permițându-i lui Johannis să-l demită.

Însă Călin Popescu-Tăriceanu în calitate de Președinte al Senatului a sesizat astăzi Curtea Constituțională referitor existența unui conflict de natură constituțională în cazul anchetei DNA referitoare adoptarea OUG 13. Practic dacă CCR constată neconstituționalitatea anchetei, DNA riscă desființarea. Iar dacă Iohannis îl demite pe Grindeanu pe baza anchetei (prezumat neconstituționale) a DNA, riscă suspendarea.

O să fie interesant.

Anunțuri

Read Full Post »

Cu ce se mai ocupă „tehnocrații” din guvern:

„Ministerul Apararii Nationale va face cheltuieli bugetare de 10,3 miliarde de lei in anul 2016, adica 1,4% din Produsul Intern Brut, in crestere cu 0,4 puncte procentuale fata de cheltuielile anului 2015, conform proiectului de buget pe anul 2016, propus vineri de Ministerul Finantelor.”

Simpatici șmecherii ăștia de la Hotnews: „in crestere cu 0,4 puncte procentuale”, adică mai nimic. De fapt vorbim de o creștere cu 40% a bugetului apărării. Ok, poate că în actualul context este nevoie de o creștere a capacității de apărare și implicit a bugetului. Însă ar fi trebuit prezentată și discutată în amănunt. „Tehnocrații” noștri s-au făcut că plouă.

Firește că și „serviciile” primesc bani suplimentari:

Serviciul Roman de Informatii si Serviciul de Informatii Externe vor avea in anul 2016 bugete mai mari fata de anul precedent, dar Serviciul de Telecomunicatii Speciale si Serviciul de Protectie si Paza vor suferi scaderi, conform proiectului de buget pe anul 2016, propus vineri de Ministerul Finantelor Publice.

Deci STS va scădea. Ce surpriză!

In schimb, Serviciul de Telecomunicatii Speciale (STS) va avea in anul 2016 un buget de 274 milioane lei, in scadere cu 37% fata de suma cheltuita in anul 2015.

De precizat, insa, ca initial bugetul pe anul 2015 prevedea pentru STS numai 262 milioane lei, dar i-a fost majorat prin rectificare bugetara pana la 436 milioane lei

Deci a „scăzut” de la 262 la 274. Hocus-pocus, tehnocratus!

In anul 2016, pentru SRI se propune un buget de 1,8 miliarde de lei, in conditiile in care in anul 2015 a cheltuit 1,5 miliarde de lei. Astfel SRI va avea in 2016 un buget cu aproape 20% mai mare decat in anul precedent.

La randul sau, Serviciul de Informatii Externe va avea in anul 2016 un buget de 272 milioane lei, in crestere cu 6,5% fata de cat a cheltuit in 2015.

Având în vedere necesitatea reducerilor bugetare este evident că Parlamentul trebuie desființat, sau măcar redus semnificativ, astfel încât să devină mai „eficient”. Eventual transformat în Mare Adunare Națională.

PS: „Tehnocrați” au fost și în guvernul Ponta. Și nu numai.

Read Full Post »

După cum ziceam mai devreme astăzi, poate că este mai bine că Iohannis va deveni Președintele României. Postul în sine nu oferă putere, nici măcar dacă ești Președinte Jucător. Oferă cel mult, un discutabil control al serviciilor și dreptul de a numi Primul-Ministru.

Însă nici primul lucru și nici cel de-al doilea nu sunt chiar atât de ușor de obținut. Să nu uităm că Tăriceanu i-a dat cu tifla lui Băsescu un mandat întreg, pentru că cel de-al doilea nu a fost în stare să obțină o majoritate parlamentară.

Și nici serviciile nu s-au grăbit să execute tot ce le-a cerut Băsescu. Amintiți-vă de situația ridicolă când Băsescu acuza SIE că îi lucrează protejata.

Ceea ce contează cu adevărat acum este cine va controla majoritatea parlamentară. Chiar în ipoteza discutabilă în care PDL și PNL vor obține majoritatea, mă îndoiesc sincer că Iohannis va îndrăzni să-l numească prim-ministru pe Traian Băsescu. Au trecut doar doi ani de la momentul când 7.5 milioane de alegători au votat demiterea și doar hocus-pocus-ul cu numărul de alegători l-a scăpat pe Băsescu de demitere.

E mult mai probabil ca Iohannis să numească un prim-ministru din partea Alianței Creștin-Liberale. Cineva tânăr precum Mihai Răzvan Ungureanu sau Bogdan Drăgoi. Sau cineva cu experiență precum Blaga sau, de ce nu, Crin Antonescu. Nu am informații, ci doar speculez. Oricum, se anunță o perioadă interesantă cu un echilibru al forțelor politice. Ceea ce, zic eu, este bine.

În orice caz este mai bine, decât Victor Ponta Președinte, plus un Parlament de „stânga”, plus un Executiv condus de un pseudo-liberal ca Tăriceanu și format în principal din oameni ai „stângii”. Să nu uităm că Tăriceanu a mărit aparatul de stat până la cea mai mare dimensiune de după „revoluție”. Cel puțin în topul meu cu prim-miniștri vine după Mugur Isărescu, Adrian Năstase, Victor Ponta și Mihai Răzvan Ungureanu. Poate chiar și după Nicolae Văcăroiu.

Îmi pare rău pentru Victor Ponta, dar responsabilitatea eșecului îi aparține în primul rând lui. Plecând de la faptul că și-a înstrăinat PNL-ul și nu și-a respectat angajamentele față de Crin Antonescu. Scuza că a fost decizia PNL-ului să se retragă de la guvernare este greu de crezut. Ponta a decis să facă surfing singur pe valul de anti-băsism. Și a rezultat ceea ce se vede acum.

După cum spuneam, situația actuală, cu un echilibru delicat între PSD, PDL și diversele facțiuni liberale și cu un Președinte mormoloc este de preferat celeilalte variante. Cred că singura variantă care m-ar deranja cu adevărat este cea cu Traian Băsescu prim-ministru. Însă mă îndoiesc sincer că Iohannis își va risca poziția pentru Traian Băsescu.

Dacă vă face plăcere să pariați pe viitoarea formulă de guvernare, sunteți invitații mei.

PS: Există totuși la aceste alegeri o mare anomalie pe care nu mi-o pot explica. Eșecul TUTUROR sondajelor. Are cineva vreo explicație pentru asta?

Read Full Post »

Hotărât lucru, habar nu am să fac afaceri. Sunt un mărunt, un patron de covrigărie de cartier, incapabil să simtă unde sunt banii adevărați. Milioanele și miliardele de euro ce curg din UE precum din cornul abundenței.

Dar să încep povestea cu începutul.

Duminică seara, ora 22:30. Tocmai mă băgasem în pat după o zi relaxantă petrecută la o terasă pe malul unui lac. Zi cu soare, tihnită, m-am și bronzat nițeluș. Ziua perfectă de week-end, după o săptămână plină. Exact când mă pregăteam să adorm, a sunat telefonul. Inițial m-am gândit să-l ignor. Cine poate să sune la ora asta? Apoi am zis să văd totuși… poate că este o urgență. Răspund și de la capătul celălalt al wireless-ului se aude vocea agitată a unui fost coleg de facultate ajuns acum decan al unei facultăți tehnice a unei universități private:
– Trebuie neapărat să ne vedem!
– Acum!? Abia ce am intrat în pat – îngăim eu ușor speriat de urgența ce răzbate din vocea omului.
– Nu neapărat… și mâine e bine – zice amicul enervat de lipsa mea de promptitudine.
– Dar ce e? Ce s-a întâmplat?
– E o ocazie unică! Extraordinară! Om te fac! E un proiect finanțat de spanioli, cu nume mari implicate: Universitatea din Madrid, Telefonica și așa mai departe, care lucrează cu un coleg de-al meu de la facultate și au nevoie de o firmuliță mică de IT ca să-i dea de lucru.
– Interesant – zic eu ușor nedumerit. Dar de ce noi?
– Păi nu ai tu firmă de IT? Doar nu o să dau de lucru la străini. Stai lângă telefon mâine, ca să te anunț când te vezi cu omul, ca să-ți explice ce ai de făcut.
– Ok… aștept.

A doua zi nimic. Am zis că probabil amicul s-a răzgândit și o să îmbogățească pe altcineva.

A treia zi dimineața, însă sună din nou telefonul și dl. Decan se repede iar la mine:
– Vezi că am vorbit cu omul și poate să te vadă azi la 3:00. Vine el la tine ca să puteți discuta liniștiți.
– Am înțeles, îl aștept. Însă poate îl rogi să trimită un material, ceva, ca să mă pregătesc și să-mi fac temele pentru întâlnire.
– Să văd ce pot face, nu știu dacă e timp pentru așa ceva.

Și totuși materialul sosește. În format docx, doar e evident că toată lumea folosește Microsoft Office, mai ales când calculatorul e Mac. Îl deschid și… surpriză! M-am simțit fix precum la examenul de burlane cu Dom’ Profesor Gerulea când am tras biletul. Limba părea a fi română însă înțelesul îmi scăpa cu desăvârșire. Cuvinte gen „structură”, „centru”, „guvernamental” și „parteneri străini” mă fac să mă simt precum un mic gândac cocoțat pe masa de bucătărie, aspirând la o firimitură de tort. Aproape că am început să mă tem că vreuna din instituțiile ABILITATE ale statului mă va întreba cu ce drept particip eu la o astfel colaborare.

Neînțelegând nimic, l-am trimis și colegei mele care conduce firma de IT având speranța că măcar ea, cea care a văzut sute de work-flow-uri și procese bancare, va înțelege minunăția de figură în centrul căreia se poate citi cuvântul INCUBATOR. Nimic… și ea și-a mărturisit neputința de a descifra secretul comorii ascunse. Astfel că la ora 3 l-am așteptați cuminți pe domnul Profesor.

Și marele moment a venit. Domnul profesor a urcat cu greu scările s-a prezentat politicos, apoi a început să ne lumineze politicos:
– În prima fază partenerii din proiect se vor asocia și vor întocmi documentația proiectului. Nu vă faceți probleme, ne ocupăm noi de asta. Firește va fi nevoie de un mic buget de câteva mii de euro, pe care partenerii privați vor trebui să-l acopere, pentru că partenerii guvernamentali nu au cum să-și aprobe fondurile într-un timp atât de scurt, însă cu siguranță după aprobarea fondurilor, costurile ar putea fi recuperate.
– Nu-i problemă… zic eu curajos, câteva mii de euro găsim, însă poate ne ajutați să înțelegem natura proiectului.

Dl. Profesor oftează, dar cu răbdare ne explică precum studenților retarzi de la Universitatea Particulară:
– este vorba de un proiect în cinci pași: în primul pas se realizează INCUBATORUL, la pasul doi se realizează „use-case development projects” rezultând INCUBATOR cu „benchmarking feed-back”, iar apoi în pasul trei după implementarea „e-learning & MOOC” se obține o „Academy for Entreprepreneurs”. Pașii 4 și 5 sunt pe alte bugete, dar este necesar să-i amintim: „INCUBATOR as Training Facility” – rezultat direct al Academiei și respectiv „INCUBATOR with acceleration program”.

Sesizând probabil buimăceala din ochii noștri, DL. Profesor ne încurajează:
– Nu vă faceți probleme. De asta se ocupă partenerii.
– Și noi? Care este rolul nostru?
– Păi cineva trebuie să finanțeze întocmirea documentației. E muncă de mii de ore… Nu ne putem aștepta să se muncească gratuit la proiect.
– Ok, înțeleg, dar atunci care este rolul partenerilor străini?
– E simplu. Ei știu să acceseze fondurile. Sunt SPECIALIZAȚI.
– Bine și atunci rolul partenerilor guvernamentali?

Dl. Profesor se încruntă ușor… se uită în tavan și reia explicația:
– Cineva trebuie să canalizeze pe cei interesați în această direcție. Doar nu vă așteptați ca aceștia să vină singuri. Pentru asta există UEFPFSCI, INCMMPRD și bineînțeles IJNCMPFLS. Doar nu vă așteptați să facă asta o firmă privată.
– Nu firește… îngăim eu, copleșit de multitudinea de inițiale din numele partenerilor guvernamentali.

Trag aer în piept și mai fac o încercare:
– Înțeleg că e vorba de un „incubator” de afaceri. Dar cine sunt clienții? Cui va tăia factură „incubatorul”?

Dl. Profesor ușor uimit de stupizenia întrebării răspunde oarecum calm:
– Păi asta e treaba dumneavoastră. Trebuie să faceți și dumneavoastră ceva. Noi întocmim documentația, obținem fondurile, realizăm INCUBATORUL apoi vi-l facem cadou. E treaba dumneavoastră cum vă găsiți clienții. Firește, este posibil ca partenerii din proiect să vă dea o mână de ajutor. Dar nu putem garanta nimic. Acum vă rog să mă scuzați, trebuie să mă întorc la treabă. Vă rog însă să vă hotărâți repede, pentru că dead-line-ul pentru depunerea documentației se apropie.

După plecarea Domnului Profesor, eu și colega mea ne uităm nedumeriți unul la altul. E evident că nu avem stofă de afaceriști UEuropeni. Nici măcar când banii pică din cerul senin al UE, noi nu suntem în stare să-i prindem. Cu regret ne-am decis să ne vedem de covrigăria privată, unde e clar ce vinzi, e clar cine cumpără și de ce, lăsând complicatele construcții financiare ale fondurilor UE pe seama experților.

Seara a sunat și Dl. Decan: „vezi că eu vreau să vin în echipa voastră. Nici măcar nu cer mult: 1000 de euro pe lună pe perioada proiectului”. Nu vă mai spun ce a zis când a auzit că nu ne băgăm. Vă imaginați și singuri.

Read Full Post »

Stăteam de vorbă zilele trecute cu un amic, șef la o multinațională, care pentru o scurtă perioadă de timp a fost de acord să conducă o companie de stat în perioada când Guvernul (nu mai știu exact care din ele) încerca să recruteze oameni din mediul privat să facă ordine în mizeria companiilor rămase încă la stat.

Mă uitam cu respect și un pic de nedumerire către interlocutorul care, de bunăvoie și nesilit de nimeni, se încumetase să intre în mocirla afacerilor cu statul. Însă ascultându-l am realizat că există și o parte interesantă. În primul rând întâlniri și discuții cu cei din elita puterii, politicieni pe care altfel îi vezi doar la televizor. Apoi senzația plăcută că poți să schimbi un pic în bine direcția în care se mișcă statul. Sau măcar companiile de stat. Și parcă miniștrii și cei din subordinea lor nu au mai arătat la fel de ciudat, un fel de paraziți trăitori din taxe, copleșiți de propria importanță și putere.

Așa că am încercat marea cu degetul și am întrebat timid:
– De fapt, cu ce se ocupă un ministru? În ce constă puterea lui?

Interlocutorul a zâmbit condescendent, zâmbet în care s-a simțit și un pic de milă pentru inteligența mea limitată și mi-a explicat răbdător:
– Hai să-ți dau un exemplu. Compania A, de stat, cea condusă de mine avea datorii de sute de milioane de euro pentru electricitate. Însă acestea fuseseră făcute de fapt de către cei care utilizau infrastructura, companiile B (de stat) și C, D, E, etc (private). Dacă banii de la companiile private sunt mai ușor de recuperat, pentru că le blochezi pur și simplu accesul, la compania B e imposibil, pentru că nu te lasă nimeni să-i tai accesul la infrastructură. În primul rând pentru că e de stat și ar însemna să o falimentezi și atunci te saltă imediat DNA-ul pentru subminarea economiei naționale. Asta dacă nu te linșează mai întâi angajații rămași pe drumuri.

Uimit am apucat să întreb:
– Și ce ai făcut?
– Ce să fac? a replicat amicul. Am cerut ajutor.
– Cui?
– Cum cui? Ministerului de resort. Noroc că ministrul îmi era amic și a venit cu o soluție genială. A mărit capitalul social al companiei B cu câteva sute de milioane de euro și aceasta a putut să-și plătească datoria către compania A, care la rândul ei a plătit datoria la electricitate.

În ziua aceea, după întâlnirea cu amicul, încă mă mai gândeam ce miniștri geniali are România. Și totuși, fatalitate, economia abia se târăște, deficitul bugetar există și crește în continuare. Oare care o fi explicația? Și uitându-mă să văd ce mai face ministrul respectiv, am descoperit că e în pușcărie, după cum îl amenințase Dom’ Presidente. Nu pentru mutarea genială de care am povestit, ci pentru o altă afacere, mai veche. Așa că explicația e simplă: Băsescu e de vină!

Dacă totuși mă gândesc mai bine, parcă rezolvarea asta genială nu e chiar atât de genială. În fond gaura a fost astupată tot cu bani din taxe. Nu era mai bine dacă privatizau și pe A și pe B? Și atunci era problema noului proprietar.

Nu e bine, pentru că ar sări în sus adepții lui „Nu ne vindem țara!”. Cei ca Iepurilă, Radu Humor, domnul profesor Valerius, etc. Așa că mai bine murim cu toții de foame și dăm vina pe capitaliștii sălbatici care exploatează la sânge biata noastră țară.

Read Full Post »