Cu aproape doi ani în urmă am scris un articol despre modelul de guvernare chinez, mai concret despre combinația dintre democrație și meritocrație. Cel puțin din punct de vedere al performanței economice, lucrurile stau foarte bine pentru China, deși este discutabil dacă acest „bine” se transferă și către cetățeni. Eu personal înclin să cred că da, măcar parțial, dacă luăm în considerare creșterea nivelului de trai pentru un procent semnificativ din populația chineză. Practic, în ultimii 20 de ani, China a reușit să se transforme dintr-o țară relativ înapoiată economic în una dintre super-puterile tehnologice ale lumii. Prețul plătit este însă destul de mare. Libertățile individuale există doar în teorie.
La fel se întâmplă și în Rusia, care a lăsat la o parte aparențele de democrație și s-a concentrat pe revenirea economică și pe urmărirea intereselor sale strategice, chiar dacă pentru asta a fost nevoie de ignorarea convențiilor internaționale și/sau a drepturilor fundamentale ale cetățenilor.
În partea cealaltă, în „lumea (presupus) liberă” și democratică, lucrurile stau tot mai prost. Cheltuielile guvernamentale au luat-o razna și tind să sufoce încet, dar sigur, pe cei tot mai puțini, care alimentează cancerul numit STAT.
La prima vedere, pare că soluția problemei economice este întărirea statului și limitarea drepturilor individuale pentru a permite STATULUI să se desfășoare în voie.
Paradoxal, România este una din puținele țări unde lucrurile evoluează în direcția inversă. După „soluțiile” de dreapta, ce au constat în mărirea taxelor și impozitelor, se dorește (măcar în teorie) reducerea taxării pentru a crea noi locuri de muncă. Teoretic, taxe mai mici, aplicate mai multor contribuabili. Prin comparație cu Grecia sau Franța, „stânga” noastră e de admirat.
Ne-am tot obișnuit să ne înjurăm politicienii, pentru că sunt neserioși, oportuniști sau de-a dreptul mincinoși. Oare e adevărat că politicienii noștri sunt de mai proastă calitate decât „ai lor”? Uitându-mă la rezultate aș zice că nu. Ba chiar dimpotrivă.
Dacă problema este de fapt ascunsă în altă parte? Dacă sistemul „democratic” are de fapt un defect intrinsec? Eu unul înclin spre această variantă. După părerea mea, accesul la putere a unor mincinoși, trișori, cabotini, șamd este consecința metodei prin care ne „alegem” conducătorii. Practic, doar o foarte mică parte din electorat înțelege (cât de cât) care este miza unei decizii „politice”. Chiar și acolo părerile sunt împărțite – a se vedea discuțiile de aici purtate cu oameni, relativ educați, aproximativ de aceeași vârstă și pregătire, dar cu convingeri diametral opuse, pe probleme nu foarte complexe.
Practic alegem politicienii după percepții și nu după calitatea ideilor exprimate. Iar problema apare peste tot în „lumea liberă”. Noi nu suntem excepția.
În încheiere, fac și eu precum stimabilul Traian și îmi amintesc de un serial american, cât se poate de educativ: „House of cards” cu Kevin Spacey. Dacă cineva a văzut măcar un episod din serialul mai sus amintit, va înțelege despre ce vorbesc. Nu-i așa așa că prin comparație cu distinsul congressman Underwood, atât Traian Băsescu, cât și Victor Ponta par niște îngerași?
Am revăzut de curând (procesul de la) Nuremberg – filmul. Apare la un moment dat reflecția unuia din procurori (căpitanul Gilbert cred), de origine evreu, care explică consecința tragediei provocate de Hitler, ca fiind reflexul cetățeanului german de a se supune autorității, fără a mai judeca corectitudinea acesteia. La aceasta s-a adăugat accesul la noile tehnologii de comunicare (radioul) al unui individ charismatic, dar nereprezentativ pentru poporul german. Ce a urmat este istorie.
Mi-e teamă că situația actuală nu este fundamental diferită. Oare cum ar arăta „lumea liberă” condusă de domnul Underwood?
Unul dintre cei mai grozavi politicieni americani in opinia mea, Ron Paul, s-a retras din viata politica in noiembrie 2012. Unul dintre putinii republicani adevarati, aparator incredibil de consecvent si umil, in acelasi timp, a valorilor societatii libere, Congressmanul Ron Paul a fost o voce singulara in politica americana, devenind in timp simbolul unor vremuri apuse si totusi atat de necesar a fi prezervate si dezvoltate: epoca libertatilor individuale, civile si economice.
Ca un semn al savarsirii unui an, care poate sau nu sa semnifice si savarsirea unei epoci, dupa cum va hotari istoria, va propun aici in traducere proprie, un rezumat al ultimei sale cuvantari in Congresul american, la 14 Noiembrie 2012. In textul meu, am pastrat in anumite locuri expresiile warfare si wellfare ca atare, din cauza insuficientei echivalente a termenelor romanesti. Pentru cei care nu pot scuza stangacia traducerii, propun si un link al originalului.
LA MULTI ANI! UREZ TUTUROR SA AIBA DORINTA LIBERTATII SI PUTEREA DE A O SUSTINE!
Cuvantare Ron Paul, 14 Noiembrie 2012, Congresul American
Cât de mult am realizat?
În multe feluri, in conformitate cu intelepciunea conventionala, cariera mea intermitenta în Congres din perioada 1976 – 2012 a realizat foarte puțin. Nu există legi care sa-mi poarte numele, nici clădiri federale sau autostrazi- slava Domnului. În ciuda eforturilor mele, guvernul a crescut exponențial, taxele rămân excesive, iar creșterea prolifica a reglementărilor de neînțeles continuă. Războaiele sunt constante și purtate fără o declarație a Congresului, deficitele se ridica la cer, sărăcia este larg răspândită și dependența de guvernul federal este acum mai rea decât oricând în istoria noastră.
Toate acestea cu preocupări minime pentru deficitele și datoriile fără acoperire despre care bunul simț ne spune ca nu mai pot merge mult timp. Un mare, dar niciodată menționat, acord bipartizan permite existenta secretului bine păstrat ce menține continua cheltuiala. O parte nu renunță la un penny pentru cheltuieli militare, cealaltă parte nu renunță la un penny pentru cheltuieli sociale, în timp ce ambele părți susțin planurile de salvare și subvențiile pentru sectorul bancar și elita corporatista. Și cheltuielile continuă pe masura ce economia slabeste si spirala descendentă continuă. In vreme ce guvernul isi face astfel de lucru, libertățile si bunastarea noastre ard în flăcările unei politici externe care ne afecteaza siguranta.
Obstacolul major în calea schimbărilor reale în Washington, il reprezinta rezistența totală la a admite faptul că țara e falita. Asta a cerut compromisuri si din moment ce nici una din parti nu a intentionat reduceri, inevitabil cheltuielile au crescut.
Țară și Congresul vor ramane divizate pana cand nu va mai fi nici o prada de impartit.
Fără această recunoaștere, cheltuitorii din Washington vor continua marșul spre un varf fiscal in ianuarie viitor, mult mai mare decât cel anticipat.
M-am gândit deseori de ce aceia dintre noi care cred în libertate, ca o soluție, au obtinut rezultate atat de slabe în a convinge pe altii de de beneficiile sale. În cazul în care libertatea este ceea ce susținem că este – principiul care protejează toate deciziile personale, sociale, economice necesare pentru prosperitate maximă și cea mai bună șansă pentru pace – ar trebui să fie o vanzare usoara. Totusi, istoria a demonstrat că masele au fost destul de receptive la promisiunile autoritariste rareori indeplinite.
Autoritarism vs Libertate
Daca autoritarismul conduce la sărăcie și război și la mai puțină libertate pentru toti indivizii și este controlat de interesele speciale ale celor bogati, oamenii ar trebui sa cerseasca pentru libertate. A existat cu siguranță un sentiment suficient de puternic pentru mai multa libertate in vremea fondarii USA, care i-a motivat pe cei care au luptat in revolutia impotriva puternicului guvern britanic.
În timpul meu în Congres, apetitul pentru libertate a fost destul de slab; înțelegerea semnificației sale, neglijabila. Cu toate acestea, vestea bună este că, față de 1976, când am venit prima oară la Congres, in 2012 dorința de mai multă libertate și de mai putin guvern este mult mai mare și în creștere, în special în America de baza . Zeci de mii de adolescenti si tineri aflati la varsta studentiei saluta cu mare entuziasm mesajul de libertate.
Am câteva gânduri cu privire la motivul pentru care oamenii dintr-o țară ca a noastră, o dată cea mai liberă și mai prosperă, au permis acestor conditii sa se deterioreze în asemenea masura in care au facut-o.
Libertatea, proprietatea privată, precum și contractele executorii voluntare, generează bogăție. În istoria noastră timpurie am fost foarte conștienți de acest lucru. Dar, în prima parte a secolului XX politicienii noștri au promovat ideea că sistemele fiscale și monetare ar trebui să se schimbe daca vrem să ne implicăm în cheltuieli excesive interne și militare. Acesta este motivul pentru Congresul ne-a dat Federal Reserve și impozitul pe venit. Majoritatea americanilor și mulți oficiali guvernamentali au convenit că a sacrifica unele libertati a fost necesar pentru a adopta ceea ce unii au denumit „idei progresiste”. Democrația pură a devenit acceptabila.
Ei nu au reușit să recunoască faptul că ceea ce au făcut a fost exact opusul a ceea ce coloniștii au căutat atunci când s-au despărțit de britanici.
Unii se plâng că argumentele mele nu au nici un sens, din moment ce bogăția și nivelul de trai au crescut pentru cei pentru multi americani în ultimii 100 de ani, chiar si cu aceste noi politici.
Dar deteriorarea economiei de piață, precum și moneda, a fost insidioasa și constantă. A fost nevoie de o lungă perioadă de timp pentru a consuma averea noastră, pentru a distruge și să submina moneda si productivitatea și a duce obligațiile noastre financiare intr-un punct fără întoarcere. Uneori, increderea durează mai mult decât merita. Cele mai multe dintre bogățiile noastre de astăzi depind de datorii.
Bogăția de care ne-am bucurat și părea a fi fără sfârșit, a permis ca preocuparea pentru principiul unei societăți libere să fie neglijata. Atâta timp cât cei mai mulți oameni credeau ca abundența materiala va dura pentru totdeauna, a te ingrijora cu privire la protejarea unei economii competitive productive și a libertatii individuale părea inutilă.
Epoca redistribuirii
Această neglijare ne-a introdus într-o epocă a redistribuirii bogăției de către un guvern ce se inclina in fata tuturor intereselor speciale, cu excepția celor care au vrut doar să fie lăsati în pace. Acesta este motivul pentru care banii de azi in politica sunt mult mai multi decat cei care merg in cercetare și dezvoltare ori in eforturile antreprenoriale productive.
Beneficiile materiale au devenit mai importante decât înțelegerea și promovarea principiilor de libertate și o piață liberă. Este bine cand abundența materială este un rezultat al libertății, dar în cazul în care materialismul este tot ceea ce ne preocupa, problemele sunt garantate.
Criza s-a petrecut, deoarece iluzia că bogăția și prosperitatea vor dura pentru totdeauna, s-a încheiat. Având în vedere că s-a bazat pe datorie și pretenția că datoria poate fi acoperita cu hartiile unui sistem fiat-money scapat de sub control, constructia a fost sortită eșecului. Ne-am trezit cu un sistem care nu produce suficient nici pentru a finanța datoria și fara înțelegerea fundamentală a motivului pentru care o societate liberă este esențială pentru inversarea acestor tendințe.
Dacă acest lucru nu este recunoscut, recuperarea va intarzia pentru o lungă perioadă de timp. Guvernul mai mare, mai multe cheltuieli, datorii mai mari, mai multă sărăcie pentru clasa de mijloc, precum și o agitatie mai intensă a elitei intereselor speciale, vor continua.
Avem nevoie de o trezire intelectuala
Fără o trezire intelectuala, punctul de cotitură va fi determinat de către legea economică. O criză a dolarului va ingenunchia actualul sistem scapat de sub control.
În cazul în care nu este acceptat faptul că guvernul supradimensionat, banii discreționari, ignorarea libertatii, planificarea economica centralizata, welfarismul si warfarismul au cauzat crizele noastre, ne putem aștepta la un marș continuu și periculos spre corporatism și chiar fascism, determinand o pierdere si mai accentuata a libertăților noastre. Prosperitatea pentru o clasă de mijloc mare va deveni un vis abstract.
Această mișcare continuă nu este diferita de ceea ce am văzut în modul în care criza noastra financiara din 2008 a fost gestionata. Salvare pentru bogati, regizata de catre Congres, cu suport bipartizan. Apoi a fost Rezerva Federala, cu a sa relaxare cantitativă fără sfârșit. Dacă la început nu reușești, incearca din nou; QE1(prima relaxare), QE2, și QE3 si fara nici un rezultat vom încerca QE indefinit, pana la urmatorul esec. Există un cost pentru toate acestea și permiteți-mi să vă asigur amânarea plății nu mai este o opțiune. Legile pietei isi vor impune realitatea si nu va fi frumos.
Criza actuală genereaza o mulțime de pesimism. Și pesimismul se adaugă la mai puțină încredere în viitor. Cele doua se hranesc reciproc, făcând situația noastră mai rea.
În cazul în care cauza principala a crizei nu este înțeleasă, nu putem rezolva problemele noastre. Probleme ca warfare, welfare, deficitele, inflaționismul, corporatismul, planurile de salvare și autoritarismul nu pot fi ignorate. Doar prin extinderea acestor politici nu ne putem aștepta la rezultate bune.
Toată lumea pretinde sprijin pentru libertate. Dar mult prea adesea este vorba de libertatea proprie și nu pentru alții. Prea mulți cred că trebuie să existe limite pentru libertate. Ei susțin că libertatea trebuie să fie condusa și gestionata pentru a realiza echitatea și egalitatea, facand astfel acceptabele limitarile, prin forta, a anumitor libertati.
Unii decid care și a cui libertăți trebuie să fie limitate. Acestia sunt politicienii al căror scop în viață este puterea. Succesul lor depinde de obținerea de sprijin din interese speciale.
Fara alte „isme”
Vestea cea mare este ca răspunsul nu poate fi găsit în mai multe „isme”. Răspunsurile pot fi găsite în mai multa libertate care costa atat de putin. În aceste condiții, cheltuielile se duc în jos, producția de bogăție merge în sus, iar calitatea vietii creste.
Doar această recunoaștere – mai ales dacă ne mișcăm în această directie – creste optimismul, ceea ce este benefic in sine. Continuarea cu politici solide care sunt intelese si sustinute de catre populatie, este necesara.
Există dovezi valabile ca generațiile care se maturizeaza azi, sustin orientarea inspre o mai mare libertate si autosustinere. Cu cat mai mult aceasta schimbare de directie si solutii devine cunoscuta, cu atat mai rapida va fi revenirea optimisimului.
Treaba noastră, pentru cei dintre noi care credem intr-un sistem diferit de cel pe care l-am avut în ultimii 100 de ani si care ne-a condus la această criză nesustenabilă, este de a fi mai convingători că există un sistem minunat, simplu și moral care oferă răspunsurile. Am gustat din el în istoria noastră timpurie. Este necesar să nu renunțam la a promova cauza acestuia.
A functionat, dar am permis liderilor noștri să se concentreze pe abundența materiala pe care libertatea o generează, în vreme ce ignoră libertatea în sine. Acum nu avem nici una nici alta, dar ușa este deschisă, din necesitate, pentru un răspuns. Răspunsul disponibil se bazează pe Constituție, libertate individuală, precum și interzicerea utilizării forței guvernului in a oferi privilegii și avantaje intereselor speciale.
După peste 100 de ani, ne confruntăm cu o societate destul de diferita de cea care a fost intentionata de fondatori. În multe feluri, eforturile lor de a proteja generațiile viitoare prin Constituție, nu a reușit. Scepticii, la momentul Constituției ce a fost scrisă în 1787, ne-au avertizat cu privire la posibilul rezultat de astăzi. Natura insidioasă a eroziunii libertăților noastre și asigurarea pe carea marea noastra abundenta ne-a dat-o, au permis procesului sa evolueze inspre periculoasa etapa pe care o traim.
Dependența de generozitatea Guvernului
Astăzi ne confruntăm cu dependență cvasideplina de generozitatea guvernului pentru aproape orice nevoie. Libertățile noastre sunt limitate și guvernul operează în afara statului de drept, protejand și recompensand pe cei care cumpara sau constrâng guvernul pentru satisfacerea propriilor solicitari. Iată câteva exemple:
• războaiele nedeclarate sunt un lucru obișnuit.
• Datoria este în creștere exponențiala.
• Bunăstarea pentru bogați și săraci este considerat un drept.
• Salvarea publica și garanțiile pentru toate tipurile de hazard comportamental sunt rutina.
• Susținătorii de sancțiuni, manipulare monetara si revansarzii OMC, ii numesc pe adevaratii comercianti liberi, „izolationisti”
• Sanctiunile internationale sunt folosite pentru a pedepsi tarile care nu ne respecta ordinele.
• In mod tragic, guvernul nostru se angajeaza in razboaie preventive, o forma recunoscuta de agresiune, fara ca americanii sa se planga.
• Planificarea economica centralizata, prin intermediul politicilor monetare, reglementari si legiferari diverse au devenit acceptabile politic.
• Economia este suprareglementata, suprataxata si masiv distorsionata de un sistem monetar profund viciat.
• Este astazi legea tarii ca militarii pot aresta cetateni americani si retine pe termen nedefinit fara a fi acuzati si judecati.
• Ostilitatea frenetica impotriva liberului schimb este sustinuta de o majoritate la Washington.
• Razboiul dronelor pe care il purtam va sfarsi rau pentru SUA, alimentand ura construita prin pierderea de vieti inocente si violarea legilor internationale. Cand vom fi slabi financiar si provocati militar, vom suporta rezultatul a o gramada de resentimente.
• Legea Patriot si legislatia FISA trecute fara prea multa dezbatere, au determinat o accentuata eroziune a celui de-al 4-lea Amendament.
Întrebări
Guvernarea excesiva a creat o astfel de mizerie incat naste multe intrebari:
• De ce oamenii bolnavi care folosesc marijuana medical sunt inchisi?
• De ce guvernul federal limiteaza consumul de lapte crud?
• De ce nu pot producătorii americani de funie sa produca și alte produse din cânepă?
• De ce nu au americanii voie să folosească aurul și argintul ca mijloc legal de plata, conform Constituției?
• De ce liderii noștri politici cred că e necesar să se verifice cu atenție aurul nostru?
• De ce nu pot americanii să decidă ce tip de becuri pot cumpara?
• De ce este i se permite TSA să abuzeze de drepturile americanilor care calatoresc cu avionul?
• De ce trebuie sa existe sentinte obligatorii – chiar si sentinta cu moartea pentru crime fara victime – asa cum cere legea noastra anti-drog?
• De ce este Germania, preocupata suficient pentru a lua în considerare repatrierea aurului ei detinuta de FED pentru ea în New York? Este din cauza că încrederea în SUA și supremația dolarului începe să scadă?
• De ce am permis guvernului federal să reglementeze toaletele în casele noastre?
• De ce este sinucidere politică pentru oricine sa critice AIPAC?
• De ce nu am renunțat la războiul drogurilor din moment ce este un eșec evident și încalcă drepturile oamenilor? Nu a observat nimeni că autoritățile nu pot impiedica accesul drogurilor nici macar in inchisori? Cum am putea atunci rezolva problema transformand intreaga societate intr-o inchisoare?
• De ce ne sacrificăm atât de mult intervenind fara rost in disputele de frontieră și tulburările civile din întreaga lume, in vreme ce ignorăm cauza fndamentala a cele mai mortale frontiere din lume, cea dintre Mexic și Statele Unite ale Americii?
• De ce se schimba partidul de la putere si nu se schimbă niciodată politica? Ar putea fi faptul că punctele de vedere ale ambelor părți sunt, în esență același lucru?
• De ce marile banci, marile corporații, băncile străine și bancile centrale straine au fost salvate prin injectii cu lichiditate în 2008, iar clasa de miloc si-a pierdut casele si slujbele?
• De ce atât de mulți acceptă principiul profund gresit că birocrații guvernamentali și politicienii ne pot proteja de noi înșine fără a distruge în totalitate principiul libertății?
• De ce atât de mulți guvernanti și oficiali federali cred că crearea de bani din nimic creează bogăție?
• De ce cedeaza benevol Congresul din prerogativele sale, Executivului?
• De ce nu pot oamenii să înțeleagă că războiul distruge întotdeauna bunastarea și libertatea?
• De ce oare am acordat guvernului un paradis sigur pentru inițierea violenței împotriva poporului?
• De ce consideram patriotismul a fi loialitate oarba fata de guvern și politicienii care îl conduc, mai degrabă decât loialitate față de principiile libertatii sprijinului pentru oameni? Patriotism real inseamna sa contesti guvernul atunci când acesta greseste
• De ce unii membri ar apăra piața libera, dar nu și libertățile civile?
• De ce unii membri ar apăra libertățile civile, dar nu si piața libera? Nu sunt la fel?
• De ce există atat de putina preocupare pentru Ordinul Executiv care dă autoritate președintelui de a hotari uciderea, inclusiv de cetățeni americani, a celor vizați pentru asasinat?
• De ce nu apara mai multi atat libertatea economică cat și libertatea personală?
• De ce se susține că dacă oamenii nu vor sau nu pot avea grijă de propriile nevoi, Guvernul poate face acest lucru pentru ei?
• De ce nu există mai multe persoane care doreasca să influențeze intelectual pe alții pentru a produce schimbări pozitive, decât cei care caută puterea de a forța pe alții să asculte comenzile lor?
• De ce permitem Guvernului și Rezervei Federale sa disemineze informații false in ceea ce priveste atat politica economică cat și cea externa?
• De ce este democrația tinuta la mare cinste si atunci când aceasta este un dușman al minorității și reprezinta doar o dictatura a majorității?
• De ce ar trebui să fie cineva surprins de lipsa de credibilitate a Congresului, cand există o totala deconectare intre ceea ce politicienii spun și ceea ce fac?
• De ce nu contesta nimeni utilizarea religiei pentru a sustine evanghelizarea sociala si razboaiele preventive, in amandoua cazurile fiind nevoie de autoritaristi pentru a uza de violenta? Agresiunea si redistribuirea fortata nu au nimic de-aface cu marile religii ale lumii.
• Există vreo explicație pentru toate dezamagirea, nefericirea, teama de viitor, pierderea încrederii în liderii noștri, neîncrederea, furia și frustrarea? Da, există, și există o cale de a inversa aceste atitudini. Percepțiile negative sunt logice și o consecință a politicilor proaste care creeaza problemele noastre. Identificarea problemelor și recunoașterea cauzelor permit modificărilor adecvate sa devina usor realitate.
„Fraţilor, viu in faţa voastra pentru prima data, ca să rog să m-ascultati! Vă rog să nu-mi cereţi să votez! Să nu-mi cereţi să votez fiindcă nu merită nimeni să intre în Parlament, pentru că ei nu au făcut mai nimic pentru noi şi nici n-o s-o facă.
De ce să vă mint şi să vă înşel buna voastră credinţă spunându-vă că ştiu pe cine să votez? Nu e-n firea mea să anulez votul în cabină!…Şi nici să pun băţul pe ei dac-aş avea dorinţă…aş ajunge la trebunal…Aşa că nu vă bazaţi pe mine…”
Cineva, nu spui cine, persoană importantă, ne spune să-i întrebăm pe candidaţi de programul de guvernare.
Altcineva, nu spui cine, persoană importantă, ne spune să votăm legile pe care candidaţii se vor strădui să le promoveze.
Un amic de-al meu, nu spui cine, persoană importantă, ne îndeamnă să votăm persoana şi nu partidul.
Eu spun doar că mi s-a făcut o lehamite teribilă de tot ce înseamnă politică. Nu mai suport să-i văd pe candidaţi şi mai ales să-i aud. Am o puternică senzaţie de déjà vu, o copleşitoare senzaţie de silă.
*
Pentru cei mai mulţi dintre români, singurele libertăţi pe care le-au câştigat în Decembrie 1989 sunt libertatea de a înjura guvernanţii şi de a merge la Biserică. Poate-i de mirare că nu vorbesc de libertatea de a alege şi a fi ales. Dacă vă gândiţi însă bine, libertatea de a fi ales este, ca să spun aşa, un drept nerealist. Teoretic, ai libertatea de a fi ales, practic, şansele să ajungi un candidat eligibil DACĂ nu faci parte din „familie” sunt extrem de mici. Puţinele excepţii întăresc regula. Dacă nu ai măcar una dintre următoarele “calităţi”:
– cel puţin una sută mii de EURO,
– sponsori generoşi şi dezinteresaţi cu cel puţin una sută de mii de EURO,
-o coloană flexibilă, capabilă să se îndoaie la 90 grade, plus capacitate nelimitată de a suporta măgăriile şefului,
– 23 de ani şi sexappeal,
– rude suspuse,
– valori politice flexibile,
nu prea poţi “ să fii ales”. Poţi în schimb să prinzi un ciolan mai mic dacă stai aproape de staruri.
Libertatea de a alege, tot cu puţine excepţii, iar nu o ai. În general, partidele îţi dau de ales între un hoţ de găini, unul de maşini şi un handicapat. E ca şi cum cauţi să cumperi o vacă, dar în piaţă găseşti doar boi. Sunt doar metafore, nimic personal…În aceste condiţii nu-ţi rămâne decât libertatea de a a NU ALEGE.
Am aflat dintr-un sondaj că peste 50% dintre români sunt la fel de nefericiţi (sau chiar mai nefericiţi) ca în comunism. Nu poţi, la un procent aşa de mare, să dai vina doar pe capacitatea omului de a uita sau să blamezi superior incapacitatea unora de a se descurca într-o lume cu reguli noi. Nu toţi indivizii pe care-i arunci în apă adâncă învaţă pe loc să înoate, mulţi dintre ei se îneacă. Este foarte probabil ca drumul pe care l-am urmat să fi fost greşit, chiar dacă direcţia a fost bună, pentru că sunt prea multe victime colaterale. Nu merge ca o minoritate care-a reuşit, unii cinstit, prin forţe proprii, alţii mai puţin onorabil, să se uite de sus la cei pentru care eterna noastră tranziţie i-a năucit cu totul. Ca exemplu, cât de vinovaţi, neadaptaţi, au fost cei de la Câmpu-Lung , un oraş fost monoindustrial, acolo unde aproape toată populaţia trăia de pe urma fabricii ARO? E vina lor că hienele tranziţiei, un amalgam de securişti şi aventurieri economici au dat lovitura de graţie sub pretextul relansării producţiei?! Oricât de imaginativi ar fi fost muncitorii de acolo ( să ne amintim că, în disperare de cauză, mai în glumă, mai în serios, au vrut să se transforme în donatori de spermă!!!), fără capital nu se poate.
S-ar mai impune o întrebare aici: sunt ei oare, în condiţiile acestea, nişte oameni liberi? Într-un anume fel, da, sunt liberi ca la 50 de ani să lase totul în urmă şi să plece în lume pentru o pâine, nu mai bună, doar pâine, sau să stea acasă pentru o coajă de pâine.
Dacă toate acestea s-ar fi întâmplat într-o economie de piaţă continuă, cu istorie, bine aşezată, prea multe nu aş fi avut de spus, dar câtă vreme am trăit atâţia ani într-o economie centralizată, unde statul a falimentat de fapt uzinele, mi se pare normal ca tot statul să le dea un nou start în viaţă la cât mai mulţi dintre “disponibilizaţii” societăţii.
Sunt unii care găsesc un loc de muncă. Ei sunt liberi? Hm…doar dacă au o minte zglobie…o oră până la muncă ,11 ore la muncă, o oră de la muncă, 6 zile pe săptămână…totul pe un salariu minim. Da’ minim tare!
Sunt liberi să bea o bere seara. La pet, că la 2,85 lei bucata e o investiţie bună. Dacă vecinul, ruda, prietenul îl invită sâmbăta viitoare la nuntă, se-ngălbeneşte: o lună de muncă pentru o seară de petrecere. Se gândeşte resemnat că măcar o să bea ţapăn de banii daţi…Pentru că românul, cât ar fi de sărac, ţine la tradiţii: nunta trebuie să fie nuntă, cu jdemii de feluri de mâncare, ce-ţi dau peste cap şi finanţele şi pancreasul.
Cum sătulul nu-l crede pe cel flămând, aşa nici câştigătorii nu empatizează cu looserii tranziţiei. Fordul, Mercedesul, îi spun Daciei vechi că dacă vrea poate: un mic efort, o mică elasticitate, un schimb de anvelope şi se va transforma ca Cenuşăreasa din poveste, de parcă gena câştigătoare ar sta în stare latentă în toţi. Pentru a fi un antreprenor de succes trrebuie să ai, pe lângă noroc, o sumă de calităţi. Ce te faci totuşi cu cei care bat un cui la perfecţie, dar nu ştiu să facă rost de ciocan? Să-şi caute singuri, rezolvă doct şi suficient problema unii…nu mă simt dator decât mie!
Privim din zgârie nori la mogâldeţele de pe stradă şi avem pretenţia că le înţelegem nevoile, aspiraţiile.
*
Iar cea mai mică empatie o au politicienii, adică exact cei care plâng pe umărul celor pierduţi în tranziţie.
Tot din acel sondaj mai aflu că 85% din români cred că politicienii sunt de vină pentru starea economiei. Politicienii, adică toţi, nu doar unii dintre ei…Asta nu ne împiedică să ne dăm la cap sau să rupem prietenii pe motive de simpatii politice, pentru nişte indivizi care nu dau doi bani pe noi.
Simpatizanţii USLului îşi iau în principal informaţiile politice de la Antena 3, cei ai ARDului de la B 1. Oamenii ăştia au mintea încarcerată şi nici măcar nu ştiu, oamenii ăştia se cred liberi. Se uită doar pentru a primi confirmarea, încă o dată, că au dreptate să-l injure pe ăla sau pe celălalt..
Stau într-o groapă de potenţial. Ca să iasă de acolo trebuie o energie mult prea mare, şi din partea lor, şi din partea societăţii.
Şi iată că iar a venit campania electorală. Când îi văd pe mincinoşii ăştia, îmi vine să schimb imnul naţional. Aş cânta despre România ca cei de la Taxi :
Esti iubibila, esti iubibila,
Nevandabilă şi şantabilă,
Păcălibilă, permisibilă,
Şi afabilă, maltratabilă, netratabilă, previzibilă, incapabilă,
Deca(b)logul Muschetarilor 