Feeds:
Articole
Comentarii

Posts Tagged ‘Hannes Swoboda’

Am prevazut, in articole precedente, deznodamantul aventurii referendumului pentru demiterea presedintelui. Referendumul a fost invalidat, Traian Basescu s-a intors la Cotroceni. Am avut dreptate in privinta cifrelor.Faptul ca Basescu se intoarce nu este o fericire pentru Romania, dar nici o mare catastrofa. Toata lumea se intoarce la linia de start. Dar faptul ca tentativa haiduceasca , nemotivata, amorala si infantila a USL-ului a esuat (si a esuat lamentabil) este un lucru bun. Daca pana acum, romanii au fost chemati de multe ori sa voteze dupa principiul „raului cel mai mic”, la referendumul din 29 iulie s-a votat (sau nu) dupa perceptia (fiecaruia) „raului cel mai mare”. O reusita a demiterii ar fi satisfacut interesele lui Voiculescu si i-ar fi asigurat lui Antonescu un somn linistit la Cotroceni in urmatorii cinci ani. Jalnica miza, periculoasa perspectiva.
USL-ul iese din acest nou asalt asupra fortificatiei basesciene zdrelit, zdrentuit si umilit. Au reusit desigur sa darame o parte din zidurile lui Basescu, aratand un presedinte foarte nepopular, dar nu au cucerit reduta. Primul efect este degringolada din interiorul USL-ului, unde a inceput deja miscarea browniana. „Unitatea de monolit” este greu pusa la incercare de pierderea bataliei. Victor Ponta a incasat o lovitura dura din partea partenerilor socialisti europeni. Limbajul diplomatic si gestul de curtoazie (acela prin care PSD este cel care cere mutarea congresului PES ce trebuia sa aiba loc la Bucuresti) nu poate ascunde iritarea socialistilor fata de Ponta si reticenta fata de PSD, in urma fortarii limitelor practicilor acceptabile democratic din partea concubinajului PNL-PSD. Intors acasa din Africa de Sud, Ponta va trebui sa faca fata contestarilor din interiorul partidului, si challenge-ului coabitarii cu Basescu. O regandire a raporturilor in interiorul USL este necesara in acest moment pentru a putea trece peste alegerile din toamna.De gat cu baronii locali, cu un „grup de la Cluj” din ce in ce mai putin dispus sa accepte orice compromis, si cu un plagiat inscriptionat pe frunte, Ponta va trebui sa faca adevarate acrobatii pentru a surmonta situatiile. Atitudinea PNL-ului si a „aripii Antonescu” nu-l ajuta. Discursurile de inspiratie vadimista, nationalismul exacerbat, pueril si anacronic din efemerul mandat de presedinte interimar, i-au pus lui Antonescu, si partial PNL-ului o eticheta dificil de purtat, mai ales pe plan extern. Fara o familie politica europeana la fel de puternica precum cea a popularilor sau a socialistilor, liberalii vor avea misiunea dificila de a evita o izolare politica, „respirand extern” din ce in ce mai mult prin plamanii europeni ai PSD-ului. In interiorul PNL, singurul partid organizat ca grup de grupuri si nu ca organizatie, contrastele se vad. Iesirea din sala a lui Tariceanu inconjurat de „liberalii sai”, dupa ce asigurase (totusi) cvorumul necesar, si declaratia „conforma”(cu atitudinea partidului) data formal si neconvingator dupa ce se citise decizia CCR, spun totul despre atmosfera din PNL. Declaratia lui Rus , care-l cataloga pe Stroe „un smecheras de doi bani”, nu face decat sa puna paie pe foc si sa tulbure apele.
Nu am vazut inca la Antena 3 urlete de disperare, plansete de ciuda si eventuale sinucideri „in direct”, dar postul respectiv tinde sa devina o hazna pentru rufele murdare ale unor judecatori de la CCR cum ar fi Asapzia Cojocaru, sau pentru accidentele de viata privata ale unor magistrati ca Vasilica Danilet. Dar l-am vazut pe „varanul” vehiculand ideea unei noi suspendari , de preferat in octombrie, si pe Ion Iliescu raspunzandu-i tafnos. Reluarea temei nu va face decat sa produca fracturi in USL.Singurul argument valabil si credibil , repetat de Antena 3 ad nauseam si agitat de USL-isti ca un stindard care teoretic le-ar apartine, este cifra de 7,4 milioane de alegatori. Dar singurul lucru care-l demonstreaza aceasta cifra este impopularitatea lui Basescu si ratarea unei mari sanse a presedintelui actual, care a reusit sa ajunga de la un sprijin popular imens la situatia de fata, fara a fi rezolvat multe din cele ce ar fi trebuit rezolvate. In rest, 7,4 milioane nu este (si) cifra alegatorilor USL de la toamna. Si cum guvernul USL-ist nu s-a preocupat deloc de situatiile grave economice si sociale romanesti, are toate sansele ca la alegerile din decembrie sa nu obtina 50%. Acest rezultat ar insemna si capat de drum pentru mariajul liberalo-socialist.USL-ul isi va inhiba pana la alegeri (aproape) orice disensiune interna, mergand pe inertia vehiculului comun pana la toamna. Dar un rezultat slab la alegeri (slab insemnand orice sub 55%) va determina implozia USL-ului.

Actorii politici majori ai „verii fierbinti”, par sa-si fi „pus piciorul in ghips”, convenabil, cu totii in acelasi timp. Traian Basescu tace (si bine face), desigur , are o nunta de pregatit. Victor Ponta a plecat probabil cu barca in Africa de Sud , si a trebuit sa porneasca cu 5 zile inainte de intalnirea socialistilor. Iar Crin Antonescu a plecat sa admire renascentismul italian. Saptamana in curs a fost una de respiro pentru toata lumea, lupta se va relua saptamana viitoare. Dar nu poti sa nu te intrebi, la capatul unei veri caniculare , plina de fumul rezidual al incendiului politic, ce a rezolvat acest episod, cine si ce a avut de castigat? Pana la urma, cui prodest?

Reclame

Read Full Post »